În bezna nopții cea amară
Cu barca am pornit spre casă.
Doresc să ancorez în altă țară,
Unde e viața mai frumoasă.

Pe mare o furtună a pornit deodată
Și noaptea tot mai grea devine
Încep să tremur și mă-ntreb dacă vreodată
Îți vei aminti, Isus, de mine?

Nu văd nicio lumină în depărtare
Și vântul suflă cu putere mare.
O, valurile izbesc atât de tare!
Și mă-ndoiesc că mai găsesc salvare.

O șoaptă a celui rău îmi spune
Că sunt pierdut, pe veci uitat.
Că nu mai am al Tău scump nume,
Că Tu pe veci m-ai lepădat.

Mă înfior și-ncep să plâng încet în noapte
Un dor adânc de casă mă cuprinde.
Mă rog și mă gândesc că totuși Domnul poate
De mâna dreaptă a mă prinde.

Cu glasul tremurat privesc spre Tine
Mă rog cu dorul tot mai înfocat.
Te chem, să vii din nou la mine.
Să știu că Tu ești Cel care m-ai salvat.

Atunci, un susur blând coboară-taină
Și rana simt că mi-o alină.
O, fiica Mea, ți-am dat odată-o haină
Eu te-am spălat și te-am iertat de vină.

Eu sunt cu tine, nu te teme!
În barcă sunt mereu să te ajut.
Te-ntăresc și-ți dau credința-n orice vreme
Sunt Dumnezeu și vreau să îți fiu scut.