Mă îmbrac în pijamale și mă bag în pat vrând doar să adorm. Închid ochii și îl simt lângă mine. Mă trage mai aproape de el și își strecoară mână pe sub bluza mea înaintând spre pieptul meu. Deschid ochii și nu e nimeni. Îmi verific telefonul sperând la un mesaj de la el, un semn de viață, dar nimic. Îmi închid telefonul și îmi îngrop fața în pernă dând frâu liber lacrimilor. Îl simt cum mă mângâie pe spate.

        "Te rog, nu plânge", îmi șoptește, "mă doare să te văd așa. Am fost un nemernic să te las, dar nu mai știam cum să ajung la tine. Mi-a fost dor de tine. Ești frumoasă, deșteaptă, unică pentru mine."

        Nu mai plâng, dar nu mă uit la el. Nu pot să îl și privesc și să fiu supărată pe el. Îmi sărută gâtul și umărul.

        "Uită-te la mine, te rog."

Îmi întorc privirea spre el, dar nu e. Îl vreau din nou! Îl vreau mai aproape! Dar nu e. A plecat lăsându-mă cu ochii în soare.