Suntem doar doi necunoscuți
Despărțiți de-un univers întreg.
Și privim ambii către cer tăcuți,
Într-o lume în care emoții se aleg.

Iubim cuminți în taină, în tăcere,
Fiecare pe un om aparte al său,
Dar, Doamne, ce împovărată durere,
Căci tu nu știi că sufletul-mi e-al tău!

Te văd, te aud, te percep doar pe tine
Și-mi doresc cu nebunie să te sărut!
Și simt că mă transform în niște ruine,
Dar nu pot să-năbuș trăirea ce-a crescut!

În inimă-nflorește o obsesivă iubire,
Disperarea din adâncuri mă sugrumă,
Sentimentele mă țin în eternă robire
Și rațiunile cu cruzime se consumă!

Iar tu dulce zâmbești unei alte fete,
O îmbrățisezi și o ții la piept strâns,
Însă suspine se aud de după perete,
O necunoscută se revarsă în plâns.

Îmi desenez în gând al tău portret
Și mă conturez pe mine alături,
O imaginație a unui stupid poet,
Căci în realitate e ușor să mă înlături.

Între două lumi paralele ne aflăm,
A ta fiind lipsită de existența mea.
Pe aceleași poteci ambii ne plimbăm,
Însă-n orice noapte nu cade aceeași stea.

Ce faci tu acum? Cum o mai duci?
Ești fericit? În aceste clipe zâmbești?
În sufletul ei lumină puternică aduci?
Atunci eu îți permit să strălucești.

Adio, eu nu mai am nici o speranță,
Doar un lucru vreau să îți mărturisesc:
Tu ești unica dragoste în a mea viață
Și vreau să-ți spun că te iubesc...