Dimineața se anunțase deja una însorită, sau cel puțin așa observă Carolinne care se trezi extrem de bine-dispusă la pieptul lui Sean. Arăta minunat doar în costumul lui Adam, atât de musculos și cu pielea făcându-i-se de găină când își plimba mâna în susul și în josul corpului său. Profitând de somnul său, îl săruta pe umăr, fiind luată prin surpindere când mâna sa urcă pe șoldul ei, în momentul în care Sean în întoarse cu fața la ea.

—Bună dimineața! zise el pe un ton răgușit. Te-ai trezit veselă? Își coborî gura pe gâtul ei, făcând-o să râdă când o gadilă intenționat. Tânăra se gudură pe lângă el, trecându-și picioarele peste ale lui, când, privind ceasul, Sean spuse:

—Îmi pare rau, dar am timp de un mic dejun rapid. Am o întâlnire a Comitetului la nouă.

Carolinne se bosumflă și zise, ridicându-se din pat:

—OK. Să mă spăl și pregătesc micul dejun pentru amândoi.

Ducându-se spre baie, Sean o urmă, intrând după ea si închizând ușa în urma sa. Voia să facă și el duș, însă dacă intra o dată cu ea urma să piardă întâlnirea Comitetului firmei pentru că cu s-ar fi putut abține, așa că, în timp ce ea se spăla după perdeaua de duș, Sean se făcu întâi comod pe capacul de WC, apoi se privi în oglindă și, în cele din urmă începu să caute prin dulapuri. Găsi creme, parfumuri, săpunuri, farduri -cu toate că nu o văzuse încă fardată- și două pungi cu absorbante, acele pachețele albastre care aveau un miros puternic, atât de plăcut, pe care le puse imediat la loc, în dulăpior.

Carolinne închise apa, își stoarse părul și ieși din duș. Fără a o băga în seamă, încă focusat pe lucrurile din baia femeii, Sean o lăsă să-ți ia singură un halat din cuier, după ce își șterse corpul cu un prosop.

—Ai o groază de lucruri în baia asta, remarcă el, intrând în cadă în locul ei.

—Păi, da. Sunt femeie, normal că am, se apropie de oglindă, netezindu-și sprâncenele și încercând să-și dea seama dacă era timpul să se penseze.

—N-am văzut anticoncepționalele, zise el. Ai un dulap secret pentru ele? Incercă să facă o glumă pe care, însă, Carolinne nu o gustă. Înghițind în sec, femeia îl privi și se refugie pe capacul de toaletă, încrucișându-și mâinile în poală.

—În legătura cu asta... –începu ea să bălmăjească. Trebuie să vorbim...

Mâna lui Sean încremeni un moment pe săpun. Mai auzise propoziția asta odată, iar nimic bun nu ieșise în urma sa.

—Despre?

—Protecție.

—Nu vreau să știu ce folosești, râse bărbatul clătind săpunul de pe trupul său. Atâta timp cât nu suntem pe cale să aducem o nouă viață în lumea asta eu sunt de acord cu...

—Nu, răspunse ea direct. Nu folosesc nimic, Sean. Și nici nu intenționez să o fac.

Pământul se surpă sub picioarele lui și simți cum, o dată cu apa care se scurgea prin țevi, se topea și el. Închise brusc apa pentru a-și face ordine în idei. Nu folosea anticoncepționale? Și se culcase cu ea neprotejat atât de mult timp? Înghiții de mai multe ori și încercă să respire normal, când se hotărî să iasă din duș. Șocul începea să fie înlocuit de o furie profundă, iar de aceea nu o privi când ieși din duș.

—Sean?

Tot nu îi răspunse. Deschise ușa de la baie și ieși în dormitor, îmbrăcându-și rapid hainele.

—Nu ai de gând să-mi vorbești? Ieși ea după el.

—De ce nu mi-ai spus? fu uimit de cât de calm îi sunase glasul.

Carolinne înghiți în sec. Tonul lui anunța calmul dinaintea furtunii -știa asta-, fiind totodată conștientă că ceea ce se întâmpla acum, cearta, era numai vina sa. Ar fi trebuit să-i spună că nu ia anticoncepționale. Își strânse mâinile în față și îi zise:

—Nu știu.

El o privi radicând nervos o sprânceană. Terminase cu șosetele și se ridicase în picioare.

—Nu sti? Ce răspuns e ăsta?

—Un răspuns normal, ii zise ea ridicându-și capul si privindu-l. Nu știu. Chiar nu știu.

—Nu e un test, Carolinne. La dracu', stii care sunt riscurile! Ești tu novice, dar măcar știi că sexul neprotejat...

—Știu, îl întrerupse ea.

—Și atunci?... furia sa crescuse suficient, încât să țipe la ea. Își trecu o mână prin păr, respirând puternic de câteva ori și impunându-și să micșoreze volumul tonului său. Fusese, la urma urmei, și greasala lui. Ascultă, se hotărî să spună, dacă ți-a fost rușine...

—Nu mi-a fost rușine, Sean. Se apropie de el și îl strânse de reverele cămășii. De tine nu îmi va fi niciodată rușine.

Bărbatul o privi și oftă. Când se uita așa la el...

Își sprijini fruntea de a ei, gândindu-se la faptul că nu dorea acum copii din cauză că avea prea multe responsabilități. Nu acum și, ei bine, nici în viitorul îndepărtat. O mângâie tandru pe șolduri, simțind dorința crescând în el când se trezi zicând:

—Trebuie să faci un consult.

—O să îl fac. Am programare la ginecologie vineri.

—Vin și eu cu tine.

—Nu e nevoie, zise ea.

—Nici să nu aud! Vreau să vin.

—Va fi jenant...

—Nu intru în cabinet, o liniști el, zâmbind.

—Păi... bine atunci, răsuflă ușurată, sprijinindu-și capul de pieptul lui. Vineri, la opt.

—Vin să te iau.

—Foarte bine.

Apoi se desprinse de el și deschise ușa dormitorului. Max dădu buzna înăuntru, aruncandu-se în pat și începând să miroasă cuverturile.

—Mă duc să...

—Lasă-l! Nu am timp de mic dejun.

—Dar...

—Nu, Carolinne. Întârzii. O sărută pe frunte și o întrebă: Nu-l scoți pe Max?

—Nu. Am două băi. Una a mea, una a lui Max.

—Baia câinelui!? întrebă el perplex.

—Da. E învățat la toaletă.

—Incredibil! Sean îl privi pe Max care se lungise pe așternuturi, uitându-se la ei cu un aer de superioritate.

—Mda. Îl mai scot din când în când, dar în rest...

—Înțeleg. Bine atunci, te las.

—Ne vedem la prânz? întrebă ea.

—Nu! Răspunsul lui vehement o făcu să se încrunte. Scuze, îi zise când își dădu seama că fusese nepoliticos. Te sun eu! îi spuse și ieși din dormitor, mai apoi auzindu-se și ușa de la intrare.

Carolinne rămase privind ușa larg deschisă a camerei în care dormiseră. Era supărat? Înghiți, chiar dacă nu se putu abține și izbucni în lacrimi pe care încercă să le controleze. Se îndreptă spre bucătărie, ștergându-și dârele umede de sub ochi. Nu voise să strice relația prin asta! Se întelegea chiar bine cu el.

Luă un loc pe scaun. Îi spusese că nu știa de ce nu îi spusese că nu se protejează împotriva unei sarcini, dar răspunsul era așa de evident! Într-atât de evident, încânt Carolinne îl nega. Se simți singură și înfrigurată. Îl știa pe Sean de câteva zile și păruse că îl cunoaște de o viață întreagă. Totodată, îi părea atât de rău că nu îi putea spune că era căsătorită cu un necunoscut. Încă o explozie ca aceea și probabil că acesta ar rupe relația.

Niciodată nu se considerase o doritoare de relație, mai ales când peste tot oamenii se cuplau și se despărțeau, însă, acum, după ce avusese și ea doar trei zise de relație incredibil de frumoasă, își dădu seama că pusese prea mult suflet și că ar fi o suferință mult prea mare să se despartă de el. Își așeză o mână pe abdomen. Dacă era cu adevărat însărcinată? Dacă rezultatul urma să fie pozitiv? I-ar da papucii? Se obișnuise atât de mult cu prezența sa, încât nu era sigură că ar supraviețui în lipsa sa.

Privii calendarul din perete. Carolinne se putea lăuda cu un ciclu menstrual extrem de regulat, însă trebuise să-i vină duminică și deja trecuseră două zile. Îi întârziase! Ce însemnau, însă, două zile? Dar, la naiba!, în sinea sa știa că rezultatul ginecologic urma să fie pozitiv. Oare asta însemna că acesta era sfârșitul relației lor? Nu îl va mai vedea niciodată? Poate... un gând îi traversă mintea, introducând condiția unei relații de o lună de zile. Într-o lună de zile nu se vedea o sarcină. Ar pute-o ascunde și a doua lună. Da! Două luni de zile erau suficiente. Sean nu va afla, și între timp va putea fi cu el. După două luni de zile, cu siguranță că vor spune stop relației. Urmau să se plictisească unul de celălalt, și ea îl va putea uita atunci când se plictisea. Așa, în atât de puțin timp, nu putea.

Telefonul îi întrerupse ideile când începu să sune. Pe ecran nu era un număr cunoscut. Cu toate acestea, alese să răspundă:

—Alo?

—Bună dimineața, domnișoară Brenda, îl auzi ea pe inspector.

—Inspectore Bitt? Cărui fapt îi datorez telefonul dumneavoastră?

—Dacă ai timp, acum, aș vrea ăa treci pe la secție.

—S-a întamplat ceva? Inspectorul oftă și, fără niciun menajament, zise:

—Bărbatul descris de tine a fost găsit mort.

—Ințeleg, răspunse Carolinne absentă, pentru că deja avea propriile-i probleme pe cap.

—Vreau doar să-i confirmi identitatea.

—Încep la zece. Am timp să trec pe la secție.

—Mulțumesc, domnișoară.

—În ciuda a ce ți-a spus Sean, te rog să-mi spui Carolinne.

—Da, el este posesiv cu femeile, în general, râse Bitt la capătul celălalt al firului. În fine, nu vreau să te deranjez.

—În regulă – chiar nu voia să afle cum era Sean cu alte femei. La revedere! Voi fi acolo în zece minute.

Inspectorul închise primul apelul. Carolinne se ridică de la masă și luă sucul de portocale din frigider. Nu prea mai avea nici ea timp de mic dejun. Își puse un pahar și, luând o gură, începu să se îmbrace. În rutina sa, Max ridică atent capul din așternuturile în care Sean o iubise cu atât de mult patos, iar ea zise, cu regret:

—Scuze, Max, dar trebuie să plec.

Câinele aprobă, înțelegător, plecându-și din nou capul, și înainte ca ea să iasă afară se asigură ca acesta avea mâncare și apă. Îl sărută pe cap și ieși, încuiând ușa și îndreptându-se spre parcare pentru a-și scoate mașina.

***

Sean era mai mult decât speriat; era cu adevărat îngrozit, iar de aceea își trecu stresat mâinile prin păr, intrând în propria locuință.

Groaza bărbatului venea din simpla afirmație a Carolinnei, aceea că nu folosea anticoncepționale și nu era vorba numai de șansele de apariție a unei sarcini pe care, ce-i drept, nu și-o dorea, cât era vorba și despre faptul că ea alese să nu-i spună adevărul de la început. Mereu i se păruse că începutul unei relații este cel mai frumos, însă omisiunea pe care ea alesese să o facă încă de la incipitul acestei legături amoroase îl înnebunea. Nu fusese sinceră, iar ceea ce îl frământa și mai puternic era ideea că nu s-ar fi dăruit atât de dorincă dacă ar fi știut că el este însurat. Normal că nu.

Urcă rapid scările spre propriul dormitor, unde, o dată ajuns, deschise larg șifonierul și alese un o cămașă, sacoul și blugii comozi. Se îmbrăcă rapid, punându-și ceasul și aranjându-și părul în oglindă. În timp ce elibera stropi de parfum pe materialul fin al hainei, se întrebă ce naiba vedea Carolinne la el? Fiind copilul unui bărbat influent fusese întotdeauna dorit de sexul frumos, iar tradiția se perpetuase până și când își schimbase tabieturile, muncind pentru propria avere. Să fii fost motivul banilor cel care declanșase atracția lui Carolinne asupra sa? Negă puternic, încruntat pentru că pur și simplu știa că ea nu era ca ceilalți. Carolinne era unică!

Părăsi rapid casa, urcându-se la volan și întrebându-se ce ar face dacă ar afla că ea este însărcinată. Probabil că simțul datoriei i-ar dicta să se însoare cu ea pe loc. Își strânse butonii sacoului și oftă. Ce se făcea când deja era căsătorit cu o alta? Ce te oprește să nu divorțezi? Poate, tatăl său... Alt motiv plauzibil nu ar exista, pentru că era bogat acum, pe propriile-i forțe. Nu mai avea nevoie de sprijinul lui financiar.

Ajuns în fața sediului, parcă și intră în firmă, salutându-i pe paznici. În timp ce urca scările două câte două luă hotărârea vehementă de a divorța. Voia, în primul rând, să se simtă din nou liber, pentru că acea tipă îi apăruse în minte de ficare dată când sărutase o alta și, mai mult, îi încurca permanent planurile.

Iar, în ceea ce o privea pe Carolinne... Ei bine, poate că nu era însărcinată. Pufni, puțin mai relaxat de ideea absurdă a posibilității existenței unui copil făcut de el. Apoi, oftă; se comportase foarte urât cu ea, dând în pricipal bir cu fugiții. Își propuse să o sune imediat ce se va mai calma puțin – iar asta urma să se întâmple mai devreme, sau mai târziu. Între timp, va fi în ședință pentru firma lui

***.

Secția de poliție era situată pe 20th Street, dar, în ciuda faptului că ar fi ajuns mai devreme dacă ar fi luat-o pe drumul cel mai scurt, Carolinne ocoli strada respecivă pentru că acolo se afla cafeneaua unde avusese loc incidentul.

Își parcă mașina în fața secției de poliție care, la acea oră, vuia de polițiști. Cei ieșiți afară ori vorbeau, plimbându-se și râzând, ori mâncau. Un ofițer destul de plinuț, dar cu un aspect care îi spunea că nu fusese făcut pentru viața violentă a acelor personaje, deschise gura pofticios și mușcă dintr-un sandwich impresionant, ceea ce îi aminti Carolinnei că nu mâncase nimic de dimineață. Un altul, făcând pe grozavul într-un colț, îmbrățișă o cutie cu gogoși și luă o gură zdravănă de cafea. Carolinne nu ar fi încercat cafeaua poliției, dar probabil că ar fi ucis pentru o gogoașă.

Își înghiți saliva greoi și pătrunse în sediu, bucurându-se de faptul că inspectorul era pe unul din coridoare, discutând cu o femeie de vârstă medie. Observând-o, inspectorul Bitt îi zâmbi, făcând-o curioasă pe femeia cu care purta un dialog. Aceasta se întoarse cu fața la ea și o privi încruntată.

—Bună dimineața, domnule! ură Carolinne.

—Bună dimineața, Carolinne! bărbatul accentuă cuvântul cu un umor plăcut, făcând-o și pe ea să zâmbească, destul de fals, ce-i drept, dar să dezvăluie totuși un șir de dinți albi. Mai apoi, polițistul își așeză mâna pe spatele ei, îndemnând-o să-l urmeze. Tânăra era tentată să se retragă din atingerea sa, însă își spuse că ar fi fost deplasată total, iar de aceea acceptă palma fierbinte pe torace, grăbindu-se pentru a ajunge mai rapid să-și îndeplinească misiunea pentru care venise.

—Bărbatul se numeste Alec, zise brusc domnul Bitt.

—Și mai cum?

—Doar Alec. Era orfan, explică atunci când ea își îndreptă curioasă privirea spre el. A fost găsit pe o stradă lăturalnică, din sudul orașului. Știi tu...

—A murit pe loc? se interesă, neinteresând-o foarte tare locul în care decedase.

—Da, răspunse polițistul. Carolinne expiră ușurată. Fusese orfan și probabil că lipsa unui model în viață îl făcuse să se înhăiteze cu oameni răi, nu tocmai potriviți societății liniștite. Nu avusese niciun adult moral alături, care să-l certe când greșea. Își alungă amărăciunea din inimă, fiind conștientă că și acesta avea partea sa de vină, doar omorâse un om. Aici este! exclamă polițistul.

Camera în care intraseră era un laborator pentru medicina legală. Mirosul de steril bântuia prin aer la fel de persistent ca mirosul de tuș dintr-un tribunal. Pe o masă de metal se afla trupul unui bărbat acoperit cu un cearceaf alb. Se apropiară, moment în care greața îi invadă gâtlejul femeii; urma să vadă un mort, să se apropie de el, să îi simtă răcoarea trupului. Bitt dădu la o parte cearceaful din dreptul feței, moment în care femeia inspiră profund.

Era același bărbat cu cel din cafenea și nu avea păr, ghicise bine asta. O barbă scurtă îi acoperea maxilarele. Știa că dacă ar deschide ochii, ar vedea acel maroniu-roșiatic, turbat. Buzele i se albiseră considerabil, însă gaura din centrul frunții nu putea fi trecută cu vederea. Își acoperi gura cu mâna dreaptă, simțind că sucul de portocale urma să iasă nedigerat afară.

—E el?

Ea aprobă, neputând articula niciun cuvânt. Văzându-i probabil starea de leșin în care avea să intre dintr-un minut într-altul, inspectorul o luă de braș și o conduse afară. Carolinnei i se părea, totuși, în zadar, pentru că starea de greață persista; trebuia să mănânce ceva înainte să leșine.

—Mă bucur că ai venit, Carolinne, încercă bărbatul să îndulcească situația.

—Cu plăcere, inspectore. Daca mă scuzi, i-o reteză ea brusc, trebuie să ajung la muncă.

—Sigur, zise inspectorul. Lasă-mă să te conduc!

—Mă descurc.

—Să-i spui lui Colch că e un tip norocos, adăugă acesta rapid.

—O să-i spun, zise Carolinne, dornică să iasă cât mai repede din secția de poliție. Afară, când aerul iernatic o izbi, expiră ușurată.

Trebuia să plece cât mai repede din acea zonă, să scape de mirosul de mort. Era nouă și jumătate, deci avea timp. Se îndreptă spre Go Dougnut, o stradă mai sus, și comandă două cutii cu gogoși. Abia apoi se îndreptă spre serviciu, degustându-și micul dejun.

După ce finaliză o cutie, privind insistent spre cealaltă, decise că starea de greață dispăruse și că ar fi trebuit să îi ofere și lui Henry câteva.

***

—Bună dimineața, Carolinne! O întâmpină Henry, când aceasta intră în biroul lui cu cutia pe brațe.

—'Neața, Henry! M-am gândit să-ți ofer niște gogoși. Le-am cumpărat în drum spre birou și sunt delicioase!

Bărbatul o privi confuz, ridicându-și capul din foaia pe care trebuia să o semneze, și luă o gogoașa din cutie.

—Te simți bine? o întrebă mușcând din ofrandă.

—Da! Zise ea. De ce întrebi?

—Aseară nu arătai prea bine...

—Nu mă simțe-am prea bine, fu ea de acord.

—Dacă vrei, poți să-și iei un concediu. O să te descurci la examen, nu mă îndoiesc de asta.

—Știu, dar ți-am spus. Sunt bine.

—OK, ridică bărbatul din umeri. Mai luă o gogoașă și o întrebă, considerând oportun momentul, mai ales că părea extrem de fericită: Nu știam că ai un iubit.

—Suntem împreună de puțin timp, răspuse Carolinne, întreaga strălucire dispărându-i brusc.

—Hmm... Îmi place de el, oricum. În acest moment lui Carolinne i se părea că Henry semăna izbitor cu versiunea unei conversații cu propriul său tată, asta dacă nu ar fi fost atât de supărată pe el.

—Mulțumesc! Zise ea, simțind cuvintele pe care le spunea. Dregându-și glasul, își propuse să își satisfacă și ea propria-i curiozitate, întrebând: Dar tu? Când întâlni privirea confuză a lui Henry, îl lămuri. Te-ai arătat impresionat de doamna cu care a venit Sean.

—O cunosc pe Katherine.

—Serios?

—Da. Simțindu-se prins în mijlocul unei conversații care l-ar fi făcut să roșească, Henry își drese glasul și zise: Domnișoară, ai niște acte de care trebuue să te ocupi.

—Încă ceva și mă duc la lucru! Anunță, ridicându-și un deget.

—Ce anume? o întrebă blând Henry, ștergându-și degetele cu un șervețel dintr-un pachet așezat în dulapul biroului.

—Au găsit cadavrul criminalului lui Gregg Holly. Îl văzu aprobând liniștit și continuă. A fost împușcat în cap. Nu ți se pare ciudat?

—Era clar că bărbatul făcea parte din zona ilegalității. Probabil că a fost omorât de un așa-zis prieten.

—Ai dreptate, zise Carolinne. Bine, domnule Watt! Inspiră, zâmbi și dădu să iasă.

—Domnișoară.

Chiar dacă se gândea la coincidența incredibilă dintre incident și moartea lui Alec, Carolinne nu putea să-l sune pe Sean pentru a-i împărtășii teoriile sale. Da, o mâncau degetele să-l sune pe Sean, însă nu avea să îl sune ea pe el prima, în primul rând pentru că spusese că o va suna el pe ea și, în al doilea rând, pentru că nu ea făcuse acea scenă de dimineață. Va aștepta până ce starea de supărare îi va trece și o va contacta, iar abia apoi urma să-i spună despre tot ceea ce se întâmplase în lipsa sa.

Privi teancul de foi care fusese așezat de dimineață pe biroul său și oftă pentru că nu avea niciun chef de muncă. În schimb, avea chef să mănânce. Mai luă o gogoașă – era cu sirop de cireșe! - și se hotărî să ia și pentru acasă. Erau chiar bune.

3338 de cuvinte