Doamna Holly nu avea un scris eligibil, în orice caz, își dădu seama Sean când se chinui să descifreze prima pagină a jurnalului furat. Exact în momentul în care închise caietul, nemulțumit, și își ridică ochii, dădu de zâmbetul gigantic al lui Carolinne. Îi zâmbi la rându-i și o întrebă:

—Deci, îți place de Sarah?

Carolinne aprobă, așezându-se lângă el. Imediat cum bărbatul îi luă mâna într-a lui, își dădu seama că ceva era în neregulă. O sărută pe tâmplă și o întrebă:

—Ce s-a întâmplat?

Carolinne oftă, alarmându-l pe bărbatul care nu găsea un motiv pertinent grijii sale. Se întinse pe spate, pe canapea, și o trase lângă el. Aceasta se cuibări imediat în căldura corpului său și oftă din noi. Apoi zise:

—Tata tocmai ce a sosit în New York.

Sean se încruntă puțin, asimilă informația și întrebă nedumerit:

—Și care e partea negativă?

—Nunta.

Nunta era o parte negativă a ecuației? Cu ce era așa de îngrijorătoare idee căsătoriei? Îi ridică fața spre el, apucându-i bărbia între degetul mare și cel arătător. Își trecu arătătorul peste buzele ei, bucurându-se de senzația pe care i-o provoca moliciunea acestora, și spuse:

—Nu trebuie făcută imediat, dacă nu îți dorești!

—Eu... Carolinne îl privi în ochi și își mușcă buza. Adică, tu... O dorești?

Sean o privi și brusc înțelese care era problema. Dacă stătea să se gândeascîă, faptul era deja consumat prin căsătoria la starea civilă, deci...

—Da, de ce nu?

Carolinne oftă, ușurată.

—Mă temeam că...

—Nu aș fi de acord cu nunta?

—Da! spuse ea.

El oftă, știind că oricum nu ar prea conta.

—Când ne întâlnim cu tatăl tău? Schimbă subiectul.

—La cinci! răspunse ea. I-am dat adresa de la Restaurant City.

Sean își privi ceasul și văzu că aveau destul timp. Luă, deci, micul jurnal de pe măsuță și zise:

—Nu înțeleg scrisul doamnei Holly! Am crezut ăa toate scrisurile sunt măcar în procent de unu la sută eligibile. M-am înșelat!

Carolinne luă jurnalul în mâini și își miji ochii.

—Cred că pot să-l descifrez.

—Serios?

—Hei, am zic că eu cred! Nu sunt sigură... Primele rânduri spun: M-am căsătorit cu bărbatul iubit, care mi-a promis fericire. În schimb, întâmpin viața cu tristețe...

—Cât timp crezi că îți ia să îl citești? întrebă Sean.

—Nu știu! Probabil două, trei zile.

—Ar fi bine! Exclamă fericit. Vreau să aflu dacă există vreun indiciu în acest jurnal.

—Crezi că persoana care și-a dorit moartea lor e una apropiată de ei?

—Mă gandesc dacă despre bani e vorba. Bărbatul cu care doamna Holly trebuia să facă fuziunea... O să mă întâlnesc, oricum ,cu el, la Congresul Artistic de pe treizeci decembrie.

—Pe treizeci?

—Pentru iubitorii de artă.

—Deci, iubești arta?

—Ah, nu mă dau în vânt după ea! Merg mai mult pentru expunerea în societate. Carolinne râse și îl prinse de guler.

—Crezi că m-ar putea primi cineva și pe mine?

—Cred că...

—Perfect! exclamă ea. Oh, știu și cu ce o să mă îmbrac! îl sărută pe gură și luă jurnalul. Mă duc să văd ce scrie în chestia asta, iar la cinci ne vedem cu tata.

Ieși val-vârtej din cameră. Sean privi spre posteriorul ei frumos expus de colanți și oftă. Acum, trebuia să se întâlnească și cu tatăl prințesei, regele.

***

Wess Flinn se născuse sărac lipit pământului. Dar, avusese creier și pentru asta îi putea mulțumi Domnului.

Muncise din greu pentru a realiza ceva în viața sa și pentru a-și plăti studiile; în cele din urmă reușise. Iar când o întâlnise pe mama lui Carolinne, își dăduse seama că toată strădania lui nu fusese în van. Își iubise cu adevărat defuncta soție. Încă o iubea. Nu ar fi putut uita cel mai frumos dar făcut vreodată de Dumnezeu. Iar în acești șase ani trecuți, Wess își dăduse seama că, cel mai probabil, greșise când hotărâse soarta fiicei lui printr-un contract.

De aceea, în primul rând, domnul Flinn dorea să își vadă fiic și să o întrebe ce și cum, iar în cele din urmă sa hotărască ceva. De data asta, însă, alegerea va fi a ei. Nu avea dreptul să se bage în viata sa cu forța, chiar dacă el considera că alegerea era una excelentă. El se căsătorise cu persoana pe care o iubise și pe care și-o alesese singur; era rândul ei să o facă.
Și mai era vorba și de nepoți. Își dorea cu disperare să își țină în brațe nepotii, chiar dacă fiica lui era încă tânără și de-abia ce își începuse viața. Cel puțin Wess se simțea bătrân și singur.

În tot acest timp avusese senzația că este abandonat. Până în momentul în care trecuse podul și ajunsese la Carolinne. Oftă. Era fiica lui și nimic nu avea să intervină între relația lor, cum o făcuse șase ani de zile o decizie, probabil, pripită.

În timp ce sorbea un pahar cu vin o văzu la intrare. Era așa frumoasă și crescuse atât de mult! Doamne! Zâmbetul imaculat îi făcea chipul să radieze bucurie. Semăna leit cu mama ei, numai ochii fiind ai lui. Purta o rochie aurie, având părul de aceeași nuanță, prins în coc. Era așa de matură și de frumoasă! În timp ce o admira, observă pe cotul ei, înfășurate, degetele unui bărbat.

Cum ea seamăna cu el, fiind fiica lui, așa semăna bărbatul cu Richard Colchester.
Putea jura că îl vedea pe Richard în respectivul. La nuntă, mai apoi când își luaseră diploma.... Temperamentul lui reverbera în personalitatea care impunea respect prin duritate și eleganță. Nu se înșela – tipul era copilul lui Richard!

Carolinne îl văzu și zâmbi la el, apropiindu-se de masă.

—Tată!

—Scumpo! Exclamă el.

—El este...

—Sebastian Colchester, bănuiesc.

—Bănuiți bine, zise Sebastian.

Luară un loc, iar Wess își permise să mai bea o gură din vin.

—Cum naiba..?

—Pot să explic, dar este o poveste lungă.

—Te ascult! zise tatăl ei!

Și Carolinne luă o mare gură de aer, începând să povestească. În acest timp, ochii lui Wess erau fixați pe Sebastian. Acesta stătea relaxat lângă fiica lui, mâna plimbându-i-se cu tandrețe peste spatele copilei sale. Extrem de atent la ea, chimia și conexiunea dintre ei era vizibilă chiar și pentru un orb. Erau apropiați - asta reieșea din fiecare cuvințel pe care îl scotea fiica lui pe gură. La naiba cu acest contract! Chair dacă era șocat, era și mândru. Alesese bine pentru fiica lui. Chiar foarte bine. În timp ce auzea toate acele cuvinte și peripeții prin care trecuse fiica lui, oftă, la final.

—Este... Cum naiba? Un fior de teamă îl trecu, când auzi din completarea lui Sebastian că ea era victima psihopatului cu care începuse povestea. Văzu, de asemenea, și focul din ochii lui la fiecare intonație gravă și fior pe care fiica lui îl resimțea. La naiba! Nu mai auzise de așa ceva decât în filme și cărți. Trăiau o carte? Își trecu mâna prin păr și, chiar dacă era stresat de acțiunile trecute, știa că acest bărbat, inițial necunoscut, era cu ea, fiind vizibilă iubirea și căldura cu care el o privea. Soarta il scosese în cale, și nu putea să creadă că tocmai acum, când mai erau câteva luni până la nuntă.

—Interesant, completă Sebastian.

—Și nu ați zis nimănui?

—Nu, zise ea. Tată, eu...

—Tu...ce?

Carolinne roșise, iar Sebastian zâmbi, spunând:

—Vom avea un copil!

Nu fusese la fel de șocat când auzise de toate acele peripeții, dar acum... Se înecă cu propriul vin, remarcând zâmbetul contagios al lui Sebastian în timp ce termina. Însărcinată? ÎNSĂRCINATă?! Încă o surpriză de acest fel și avea să îi stea inima. În cât timp? De când se știau? Parcă de două luni. Făcuseră un copil așa repede? Sebastian zâmbea ca un tâmpit, vesel că urma să devină tată. Mda... și el își dorea nepoți. O spusese chiar și se gândise de mai multe ori la chestia asta, dar asa? Acum? În cele din urmă alese să zică:

—La naiba!

Și izbucni și el în râs.

—Să luăm cina! Iar tu, tinere, se uită la Sean, să ai grijă de fata mea!

—O să am!

Și chemară chelnerul.

***

—Crezi că l-am șocat?

Sean își trecu degetele peste brațul ei gol, în timp ce ea avea capul pe pieptul lui.

—Era să cadă de pe scaun când i-ai spus.

Carolinne îl privi și zâmbi. Se ridică puțin și îl mușcă de ureche, iar el râse, sărutând-o pe buze. Femeia oftă și exclamă:

—Mă bucur că i-am spus!

—Era vremea. O mângâie pe abdomen. Și nu am avut emoții.

—Nici nu trebuia! Tata nu e fioros.

—Aștept să-mi întâlnești tatăl. Să vezi tu atunci...

Ea icni și, în cele din urmă, Sean porni motorul, râzând.

***

Nu putea să creadă că se întamplaseră toate acele lucruri.

Ajuns în camera de hotel închiriată, Wess se trânti pe pat. Doamne... Fusese incredibil! Și urma să fie bunic, la naiba!

În tot acest timp se gândise cum să îi dea vestea lui Richard, că voia să anuleze contractul și toate acele idei, când, de fapt, nu mai era deloc necesar, moment în care îi veni o idee. Căută numărul lui Richard în telefon și îl sună.

***

Era obosit, iar camera învăluită în întuneric și singurătate nu îl ajuta în stara deplorabilă de melancolie în care se afla.

Richard își amintea de femeia de care, în prezent, fugea. Iubirea lui de-atunci și-acum. Îi părea atât de rău că o înșelase. Îi părea extrem de rău, dar nu mai putea schimba nimic. Ea plecase. Era mult prea târziu.

Telefonul începu să îi sune și își îngustă ochii, când văzu ecranul.

—Da, Wess!

—Richard! Ce faci?

—Nu cred că m-ai sunat pentru a mă întreba de bunăstarea mea.

—Nu! Râse domnul Flinn.

—Atunci?

—Carolinne și Sebastian s-au întâlnit.

—Ce?!

Cum să se întâlnească? Vorbise cu fiul lui. Nu îi spusese nimic. Erau căsătoriți, da, dar să se întâlnească?

—Și vor avea și un copil.

Să fie amuzat sau șocat? Tipul care, în urmă cu șase ani nici nu voia să își asocieze numele cu al lui Carolinne, să aibă un copil cu aceasta?

—Un...copil?

—Da!

—O să vin!

—Te rog.

Și închise.

Aproape imediat după ce termină convorbirea cu Wess, Richard căută numarul ei în relefon. Trebuia să o anunțe, doar. Avea tot atâtea drepturi asupra lui Sebastian, câte avea și el. Cu mâna tremurândă, apăsă pe numărul ei de telefon. Imediat se auziră bipăiturile, apoi o undă tremurată și ea răspunse:

—Alo, Richard?

Uită ce voia să zică, atunci când își dădu seama că ea îi păstrase numărul de telefon. I-l păstrase în tot acel timp, cu tot scandalul și cearta dintre ei? Ascultându-I respirația pe fundal, se întrebă dacă era oare prea târziu să refacă legătura care se rupsese cândva....

1788 de cuvinte