Soarele se arătă ceva mai voios în dimineața următoare. Prin geamurile închise din dormitorul lui Sean, razele timide atingeau trupurile de sub cearcefurile albe.

Bărbatul se întinse după Carolinne, așezându-și mâinile pe sânii ei. Femeia gemu și se frecă cu fundul de vintrele sale. Strecurându-și mâna între picioarele ei, Sean începu să se împingă încet în străfundurile ei. Invadată complet de el, Carolinne se trase ușor în față, moment în care acesta îi sărută ușor umărul.

—Așează-ți un picior peste mine! o îndemnă el, iar ea se supuse numaidecât.

Îi simți mâna atingându-i clitorisul tensionat de dorință sexuală și își apăsă spatele de abdomenul lui ferm. Mișcările lui de dute-vino o înnebuneau, dansul vechi al lumii făcând-o să se simtă înfierbântată. În curând, explodă în mii de particule de plăcere ce se răspândeau în cameră. Înăbușindu-și strigătul de plăcere, Sean își dădu capul pe spate. Corpul lui Carolinne devein moale și se lăsă adormită pe pernele pufoase. După ce își recăpătă suflul, femeia îi zise:

—A fost...

—O bună dimineață cu adevărat! zise el. Îi mângâie abdomenul încă plat, pentru ca mai apoi să o vadă ducându-și mâna la umăr. Te-am rănit? O întrebă impacientat.

—Nu, doar că... de la efort, probabil că...

Sean aprobă și se ridică în picioare. Se duse spre șifonier și își scoase un halat albastru. Își luă papucii în picioare și spuse:

—Dacă vrei să folosești baia asta...

—Nu, du-te! Mai stau puțin.

—OK, dar când ies, îți pot fi de folos la duș...

—Chiar crezi că dacă mă vei ajuta să mă spăl, o voi face?

Sean își dădu capul pe spate și râse. Era așa de... masculin și viril când râdea, gândi Carolinne, mușcându-și buza de sus.

—Bine, atunci! Te speli, iar eu o să te bandajez. Apoi, urmează hainele.

—Sau... fără...

—Nu mai zice nimic! o certă el. Ai nevoie de odihnă, nu de sex în continuu!

—Prea bine! exclamă ea. Mi-e foame!

—O să văd ce...

—Vreau ton!

—Ton?

—Da. Mi-e poftă de ton!

—Hmm... Imediat, regina mea, îți vei primi tonul! Făcu o plecăciunea înaintea ei, iar ea, intrându-i în joc, adăugă:

—Mulțumesc mult, rege!

Îl văzu ochii dându-i-se peste cap și râse. Apoi, se întoarse cu fața spre geam și privi răsăritul.

***

Câți oameni nu reflectă în duș?

Apă caldă, mirosurile de săpun, aburii și solitudinea te ajută să gândești, să-ți faci planul de bătaie, să reflecți cu privire la grijile zilnice.

Pentru Sean, lucrurile stăteau exact așa. Era căsătorit cu o femeie pe care, la incipit, nu o dorise, sau pe care acum o dorea și totuși nu era sigur de sentimentele lui. Era convins că o dorea. Voia tot ceea ce însemna ea. Cu toate astea, i se părea destul de complicat să-și dea seama ce dorea să se întâmple cu adevărat în viitor. Era un prost dacă credea că ea îl va aștepta la nesfârșit. Se temea și de sentimentele ei pentru el – Carolinne îl iubea, în fond. El, însă, nu putea iubi pe cineva vreodată.

Când tatăl lui se îndrăgostise de mama lui, distrusese relația cu aceasta din cauza impulsurilor de moment și a incapacității sale de a ține cu adevărat la o persoană. Sean nu își dorea să i se întâmple și lui asta. Iubea tot ce avea cu Carolinne. Îi era teamă, ce-i drept, dar omul este o ființă fricoasă pentru că nu știe nimic despre viitor.

În ciuda sentimentelor sale indecise, Sean era sigur că, acum, își dorea copilul. Era sângele lui, iar cel mai mult i-ar fi plăcut să vadă o copie în miniatură a lui Carolinne. Oftă și ieși din cadă, punându-și o problemă mai mare: cine voia să o omoare pe ea și pe copilul lor?

***

—Mă intrebam, zise Carolinne servindu-se cu încă o bucată din suculentul pește, cine e în spatele acestui complot?

—Și eu cred că este un complot.

Sean se întinse pe scaunul său, ungând o felie de paine cu unt și privind-o pe Carolinne cum devorează peștele procurat de la magazinul din colț. Îi schimbase și bandajul, în ciuda protestelor ei și, în final, digera obosit micul dejun..

—Știi, intenționam să îi fac o vizită doamnei Holly.

—Da? De ce?

—Pur și simplu. N-am mai apucat să o fac, însă.

—Oricine e în spatele acestui complot, cu siguranță e disperat după ceva de-al lui Gregg Holly.

—Mă intreb ce?

—La televiziune s-a spus că totul va ajunge la un orfelinat și în patrimoniul statului.

—Hmm, Gregg nu a apucat să-și facă testamentul. În mintea lui Carolinne se derulară imaginile din ziua morții lui Gregg.

—Voia să și-l facă, îi zise ea lui Sean.

—Ce anume? întrebă bărbatul.

—Testamentul. Voia să-l treacă pe numele amantei lui.

—A spus cum o chema?

Carolinne se tot gândi. Își disecă creierul, fără a reuși să stoarcă un rezultat.

—A zis, dar... Nu-mi amintesc. Crezi că... cineva nu dorea ca acești bani să îi aparțină respectivei?

—Păi, oricine ar fi în spatele acestui complot, nu dorea ca banii să-i aparțină nici doamnei Holly. A omorât-o.

—Dar cine?

—Poliția trebuie să afle! Ridică acesta din umeri. Tu nu trebuie să te bagi! ii zise lui Carolinne. Și-așa nu-mi place că te-ai ales cu un umăr rănit.

—Mda...

O mâncau palmele. Oh, ce-ar fi vrut să afla despre ce era vorba! Dar... Nu! Era însărcinată și avea nevoie de odihnă. Mâncă și ultima bucățică de pește, simțindu-se complet sătulă. Apoi, rămânând un moment pe gânduri, își aminti ce zisese tatăl ei. Era cazul să îi spună și ei.

—Va veni tata, în curând.

—Exact ce-mi doream! exclamă Sean, expirând zgomotos.

—De când m-a forțat să mă căsătoresc, eu...

Sean o văzu ezitând, așa că își așeză o mână peste a ei. Îi zâmbi cald și îi zise:

—Nici eu.

Femeia oftă și privi pe geam. Într-un fel, îi era recunoscătoare tatălui ei.

***

Inspectorul Bitt conducea secția de politie de câțiva ani. Fostul inspector decedase în urma unui infarct, iar el fusese următorul din punct de vedere ierarhic.

Se mândrise cu pacea și disciplina pe care o insuflase sectorului său, până în momentul de față. Două crime. O tentativă de omor. Simțea că își ia câmpii doar când se gândea la ce vor zice superiorii lui despre el. Evident că nu le va conveni situația asta. De aceea, cazul trebuia rezolvat cât mai rapid, sau trebuia să fie mușamalizat. Va încerca, în principal, să îl clarifice, asta pentru că îi trezea pofta de adrenalină acest caz. Criminalul trăia, era însă ținut într-o stare letargică de somn.

Bitt și încă doi agenți, Carson și Lewis –proaspeți ofițeri- intrară în salonul în care era ținut vinovatul. Probabil că acestea aveau să fie ultimile clipe de fericire ale bărbatului. Mâine ar fi trebuit să iasă din spital, dar Bitt nu aștepta atât. Dorea să-și petreacă Anul Nou în concediu, nu alergând după criminali. De aceea era cu mult mai înverșinat pe cel care stătea întins și nemișcat pe cearcefurile imaculate.

Doctorul - domnul Michael Jillwood - îi spusese că acesta se trezise și că, printr-un somnifer îl slab îl ajutase să adormă la loc pentru a nu face scandal sau să încerce să evadeze. Își revenise mai devreme, iar o asistentă intrase pentru a regla substanțele care îi erau injectate în sânge. Deci era hrănit, ținut în puf și, cu toate astea, îi stricase Crăciunul lui Bitt. Încercând să-și controleze frustrarea, Bitt se apropie de pat și îl atinse pe criminal. Îi părea dubios de nemișcat, așa că își așeza o mână pe arma de la brâu. Acesta nu se mișcă.

—Carson, Lewis! le atrase Bitt atenția.

—Da, șefu'!.

—Ceva e în neregulă, băieți! Neexistând vreun aparat care îi indica pulsul, fiind de mult deconectat de la aparate, Bitt își așeză două degete pe încheietura acestuia, încercând să-i găsească singur bătăile inimii. Privi atent spre vena de la gât, care ar fi trebuit să îi indice prezeța vieții în atacator, în timp ce se străduia să găsească bătăile ritmice de la încheietură.

—Nu are puls! Își dădu seama Bitt. Cheamă doctorul!

Carson se repezi pe hol, strigând medicul, iar Bitt înjură și lovi puternic scaunul din stânga. Mii de draci! De ce se complica totul?

***

Carolinne primi telefonul inspectorului Bitt, când Debby aduse ceaiul.

—Alo?

—Carolinne? Sunt eu, inspectorul Bitt. Oftă la telefon, ceea ce îi dădu senzația femeii că ceva era în neregulă. Am să-ți dau o veste foarte proastă... Cel care te-a atacat a murit!

—L-am... eu l-am omorât? întrebă Carolinne simțind că îi stă inima în loc.

—Nu! Se pare că i-a fost injectată o substanță letală. Este de datoria ta să știi că ne vom ocupa în continuu de cazul doamnei Holly, dar că nu putem da curs plângerii tale, chiar dacă vom investiga moartea suspect a bărbatul intoxicat cu o substanță letală. După ce femeia aprobă, inspectorul îi închise, iar Debby o privi întrebător.

—Ce s-a întâmplat?

—Bărbatul care m-a atacat a murit.

—Oh, Doamne! L-ai lovit prea...

—Nu... L-a omorât cineva!

Debby oftă și se lăsă pe pernele de la canapea.

—Ceva e putred aici...

—Aș vrea să aflu și eu ce. Situația asta mă depășește deja. Luă ceaiul și îl duse la buze. Sorbi o gură din acesta în timp ce forma numărul lui Sean, spunând:

—Trebuie să plec!

—Așa devreme?

—Da. Trebuie să-l sun pe Sean și să...

Cățelușa lui Debby veni la picioarele ei și se mângaie de aceasta. Amintirile cu Max îi reveniră vii în amintire, astfel încât oftă.

—Îmi pare rău pentru Max!

—Nu, doar că... înghiți nodul care i se pusese în gât. A fost amicul meu... Debby zâmbi și luă ceștile de acolo.

—Ne vedem... mâine?

—Mi-ar plăcea, dar mâine nu pot! Am control la spital, îi arătă mâna, iar Debby aprobă. Te sun eu când reușesc să-mi fac timp!

—Sigur... –zâmbi- doamnă Colchester!

—N-am apucat să-ți explic...

—Du-te! Cred că domnul Colchester te așteaptă!

Carolinne zâmbi și se ridică de pe canapea. Debby o ajută să își ia paltonul pe ea și să își pună căciula și fularul. Era o zi friguroasă, iar când ieși din bloc, Carolinne puse mâna pe telefon, apelându-l pe Sean.

—Alo?

***

—Da, Carolinne! răspunse Sean, privindu-o pe Katherine care sorbea fericită din cafea.

—Unde ești?

—La Cafée Bar.

—Vin în maxim zece minute!

—Ai grijă la circulație!

—De parcă îmi propun să mă arunc să traversez intersecția!

Sean închise și o privi pe femeia, care părea alt om, din fața lui.

—Să țnțeleg că relația cu bărbatul ăla...

—Henry Watt.

—Așa! Îți priește?

Katherine râse - un sunet mai seducător decât ceea ce știa el a fi râsul lui Katherine- și îi zise:

—Avem o istorie comună, băiete!

—N-am auzit să fi avut...- se bâlbâi, relații.

—Sunt bătrână, Sean, nu m-am călugărit! Normal că am făcut sex!

Cuvântul sună chiar ciudat rostit de pe buzele lui Katherine.

—Mi-ar plăcea să aud istoria asta comună.

—Să zicem, doar, că am facut o greșeală pe care nu o regret. Subiectul era închis, își dădu seama Sean. Dar să lăsăm formalitățile, pentru ce m-ai chemat aici, Sean?

Pentru ce o chemase? Normal că o chemase pentru ceva.

—Hmm... mă gândeam să...

—Te bâlbâi, zambi Katherine. E vorba de ea, nu? Sean oftă și aprobă.

—Mă gândeam să organizez o cină mai... pompoasă de Anul Nou.

—Hmm... Sean „Romanticul"!

—Nu sunt romantic! Carolinne a trecut prin multe și vreau să îi ofer o gură de aer.

—Să înțeleg că vrei să aflii mai exact... ce?

—Un local perfect pentru o întâlnire.

—Ai mai dus femei la întâlniri.

—Nu! Le-am agățat în diverse restaurante. Aia nu e o întâlnire!

—De ce nu mă lași, atunci, pe mine să mă ocup de partea asta?

—Ai face asta, Katherine?

—Cu siguranță! Mi-ar plăcea să te ajut!

—Mulțumesc!

—Păi... Katherine privi undeva afară, iar Sean îi urmă privirea. Uite-o și pe norocoasă!
Carolinne se apropia de Cafée Bar ușor îngândurată. Avea frumoasa față schimonosită într-o încruntătuăa nespecifică. Silueta perfectă i se definea prin paltonul ușor strâmt, iar cizmele cu toc mediu, negre, îi ajungeau până la genunchi. Sean știa că ea purta o rochie neagră, cu trei flori albe, brodate, în partea stângă, unde rochiar se aduna în semicloș. Era așa de frumoasă. Zâmbi ca un tampit, fără să vrea, până ce ea îl reperă și îi făcu semn cu mâna sănătoasă.
Îi zâmbi, la rândul lui și îi văzu reticența când se apropie de local. În fond, aici țâșnise sângele domnului Holly direct pe fața ei. Îi înțelegea teama cu privire la acest loc. Katherine se ridică și bău ultima gură de cafea.

—Plec acum, Sean!

—La revedere, Katherine, și... mulțumesc!

—Cu plăcere, băiete, îi zise femeia ieșind din local. Se auzi clopoțelul și, în câteva secunde, Carolinne se afla în fașa lui, pe banchetă. Sean o chemă din nou pe chelnerița vizibil răcită, iar fata veni să îi ia comanda alături de ceașca goală a lui Katherine..

—Ce dorești? o întrebă pe Carolinne.

—Clătite cu caramel și ciocolată caldă! Fata notă și îi lăsă din nou singuri. Pe după masă, Sean își așeză o mână peste a ei.

—Ce s-a întâmplat?

—Păi, am o veste... rea sau... bună. Nu știu cum s-o cataloghez! Sean se încruntă îngrijorat. Ce se putuse întâmpla și de data asta?

—Spune-mi!

—Atacatorul a murit. Ochii ei îl priveau insistent, parcă pentru a-i cere sfatul. Era ușor palidă și îl duru să o vadă așa de îngrijorată.

—Nu trebuie să te învinovățești.

—Nu din vina mea a murit! Sean fu cel care se încruntă acum. I-a fost administrată o doză letală.

—Crimă! Iși dădu Sean seama.

—Da!

Veni comanda lui Carolinne, iar aceasta luă tacâmurile începând să mestece clătita frumos aranjată. O supradoză de un medicament letal. Cine să il fi administrat? Și de ce?

—Cineva l-a omorat pentru a se apăra pe el.

—Așa ma gândeam și eu. Adică... Alt motiv nu ar fi existat.

—Omoară persoanele care îl cunosc...

—Păi, acest domn X e foarte determinat să își ascundă identitatea.

—Mi se pare și normal să facă asta. Înfundă pușcăria, dacă se află cine e.

—Să știi că devine din ce în ce mai ciudat... Carolinne degustă modul în care untul i se topi în gură și oftă când gustă din ciocolata caldă. Doamne! E așa de bun!

Sean îi zâmbi și zise:

—O să fac investigații!

Ea se opri din tăiat și îl privi.

—Vrei să spui... investigație din aceea cu detectivi?

—Da, doar că, mă voi duce sa văd personal ce și cum în casa doamnei Holly.

—Mă bag și eu! spuse încântată Carolinne.

—Nu! spuse simplu Sean și mai luă o gură din cafeau sa neagră.

Femiea îl privi încruntată, ca și cum ar fi vorbit o cu totul altă limbă.

—De ce nu?

—Pamantul către Carolinne!, zise Sean. Ești rănită și însărcinată. Nu vi cu mine!

—Nu sunt invalidă! Îmi pot mișca mâna, iar sarcina nu este un inconvenient. Sunt insărcinată în aproape o lună!

—Exact! Trebuie să ai grijă de tine. Nu pot să risc să...

—Să ce, Sean? era nervoasă. Să știi că, simplul fapt că suntem căsătoriți și întâmplător sunt însărcinată cu tine, nu înseamnă că îmi poți porunci ce să fac! Trăim într-un stat în care femeile au aceleași drepturi și libertăți ca un barbat . Mi se pare o idee absolut idioată....

—Nu voiam să zic asta, Carolinne! Întelege. E spre binele tău!

—Dacă vreau să merg, o să o fac!

—Pe dracu'! înjură el nervos, fără a ridica însă tonul. Nu o să faci asta! O să faci exact așa cum ți-am spus!

—Nu îmi dictezi tu mie! zise Carolinne. Sunt majoră și... mai nou, vaccinată. Se înroșise cam tare la față, iar Sean se întrebă daca nu cumva îi era rău. Pot să fac ce vreau, cum vreau și când vreau!

—Carolinne...

Roșeața se întindea spre gât, ascunzându-se în palton. Vena de la gâtul ei părea mai proeminentă, iar pielea mai subțire.

—Pentru Dumnezeu, Sean, eu... se desfăcu la palton și isi făcu vânt cu mâna stângă. Sean văzu pete roșiatice pe pielea acesteia, se încruntă și îi mai zise o dată:

—Carolinne...

Aceasta îl privi și înghiti de mai multe ori. Se uita încruntată spre clătita aproape terminată din fața ei, așa că dădu farfuria la o parte.

—Am simțit eu un gust ciudat... Au fost... vorbea greu...arahide...? Îl privi și zise: Nu pot să respir!

Inițial, bărbatul nu înțelese ce problemă avea ea cu alunele, dar următorul moment fu șocant pentru el. Carolinne împinse masa în încercarea de a respire. Acesta se ridică, alături de câțiva oameni, și își așeză o mână pe spatele ei.

—Carolinne! Carolinne!

Aceasta se zbătea intermitent în încercarea de a respira.

—Sunt doctor! zise un bărbat din mulțime. E alergică la ceva!

—Am epinefrină la mine! Anunță o altă femeie, probabil că și ea suferind de o alergie, înmânându-i doctorului seringa sigilată. Înainte ca doctoral să îi facă doza, Sean îi zise:

—E însărcinată!

Doctorul aprobă și îi făcu injecția în picior. Imediat, Carolinne începu să își revină.

—Nu va afecta copilul. Trebuia să îi administrăm doza de adrenalină. Cu toate astea, privi spre farfuria de pe masa fetei, sunați ambulanța! 

2857 de cuvinte