Câteva ore mai târziu, Max era îngropat la umbra unui copac din curtea lui Sebastian Colchester.

După ce avură un moment de reculegere, în care Carolinne vărsă pe ascuns câteva lacrimi, ea și Sean intrară în casă. Locuința, deși luxoasă, i se părea extrem de tristă femeii care nu vedea nicio decorațiunea de Crăciun. Nu exista brad, lumânările roșii erau, de asemenea inexistente, iar Sean nu păruse să se gândească la masa de Crăciun. Pentru el era o zi obișnuită, din câte se putea observa.

—O să mă duc să îți aduc hainele! O anunță, după ce aceasta își scutură cizmele pe covorul din hol.

—Vin cu tine, atunci! zise Carolinne.

—Stai liniștită! Îi cuprinse mâinile pe care i le sărută. Trebuie să te odihnești! Se aplecă și îi scoase încălțămintea, chiar dacă femeia dori să-i spună că nu avea încă o sută de kilograme ca să nu se mai poată apleca. Gestul tandru de dinainte o înmuie și o lăsă fără replică, atunci când el zise: Dormitorul este...

—Știu care este dormitorul! Punctă ea, ca mai apoi să roșească, amintindu-și de noapte în care acceptase relația cu el. Sean îi zâmbi, iar apoi își drease glasul, zicându-i.

—În ceea ce privește masa... O să cumpăr ceva în drum spre casă.

Puțin îi mai păsa ei de mâncare, când răcoarea de afară îi făcuse umărul din nou să o junghie. Cu taote astea, își aminti ceva, așa că-l strigă înainte ca acesta să plece:

—Sean! Carolinne se duse spre geantă și luă cheile. Ia-mi mașina!

Bărbatul prinse cheile și se îndreptă spre ieșire. Rămasă singură, Carolinne se duse spre geantă și își scoase telefonul. Își verifică e-mail-urile, remarcând unul de la tatăl ei. Zâmbi când văzu urarea și mulțumirea pentru cadou. Era bine că găsea motive de a se bucura, din moment ce se simțea îngrozitor. Își luă geanta, o agăță în cui și se descălță. Se îndreptă spre etaj, acolo unde știa că era dormitorul. Camera era bine aerisită, fiecare lucru fiind pus la locul lui în ordine perfectă. Părea că nici nu dormise acolo. Poate că nici nu o făcuse.

Dăud dezaprobator din cap și luă loc pe marginea patului. Și-ar fi dorit atât de mult să-i dea o lecție, însă era atât de slabă, încât cuvintele pe care i le spusese la spital, gesturile lui mai ales, o înduioșaseră. Renunță la orgoliu – nu se simțea deloc bine, și se întinse pe așternuturile albe. Nici nu se gândea să își schimba hainele sau să facă un duș. Îi era suficientă zvâcnirea spasmodică a brațului.Trase păturile peste ea și se cuibări la căldură, acolo unde mirosul lui încă dăinuia. Se simțea obosită și simțea greutatea nefericirii apăsându-i pieptul. O lacrimă îi căzu involuntar pe obraz. O șterse rapid, fiind recunoscătoare faptului că, și ea, dar și copilul ei, trăiau. Ceea ce o nemulțumea era faptul că Sean era acum cu ea, dar totuși îl simțea departe. Pe lângă faptul că nu știa aproape nimic despre el, i se părea că este și o obligație pe capul acestuia.

Faptul că nu comentase când el îi ordonase, mai mult, să locuiască împreună fusese semnul că îi mai dădea o a treia șansă. Își propunea ca aceasta să fie ultima, tocmai pentru că trebuia să facă un compormis pentru a-l cunoaște, pentru a-l înțelege și pentru a-I oferi șansa de a-și cunoaște copilul.

***

Soția lui era extrem de ordonată, observă Sean în timp ce îi băga hainele într-un bagaj roșu pe care îl găsise sub pat. O groază de haine de calitate umpleau dulapurile lui Carolinne. Toate erau călcate și parfumate, iar în final pantofii erau așezati într-un alt dulap. Expirând zgomotos din cauza cantității de lucruri, își dădu seama că femeia iubea pielea și adora tocurile.

Se întrebă care era culoarea ei preferată, ținând cont că purta toate culorile curcubeului. Îi luă lucrurile din baie – nu erau multe: câteva machiaje, săpunuri și creme, iar când fu mulțumit de rezultat își zise că încă mai era de luat ceva. Mai avea de luat cărți și acte. Oftă.

Băgă totul în pungi și fu nevoit să mai utilizeze un bagaj – comparativ cu el, care era mereu pregătit să se mute, Carolinne se stabilea cu adevărat într-un singur loc - și se coborî cu ele. Le încărcă în mașina ei - îi admira gusturile în materie de mașini - și se reîntoarse să vadă dacă nu uitase ceva sus.

Văzu o fotografie cu ea la absolvire -o luă- alta cu ea și, probabil, tatăl ei și două albume de familie. Îl deschise pe primul și vazu o poză nud a ceea ce o reprezenta pe Carolinne când era bebeluș. Zâmbi, făcându-l să se întrebe cum va arăta copilul lor. Era fată, băiat? Va avea părul lui, al ei, o combinație ciudată între cele două nuanțe? Cum vor fi ochii? Ce cuvânt va zice prima dată? Cea mai ingrozitoare întrebare era: va fi el un tată bun?

Nu se gândise la copii până acum, dar bănuia că nu îi plac. Erau gălăgioși și miroseau! Neascultători, țipători, greu de întreținut... Cine și-ar fi dorit vreun copil? Dar acum avea unul, chit că voia, chit că nu voia.

Luă albumul și îl duse și pe acesta în mașină. Închise ușa, gândindu-se că, acum, Carolinne locuia cu el și că nu mai putea duce viața de burlac pe care o dusese înainte.
O femei rănită necesita hrană, iar una gravidă cantități considerabile, din câte știa el. Tare milă îi era când vedea umărul bandajat știind ce îndurase, iar el n-ar fi putut suporta. Opri la supermarket. Alese produsele lactate, câteva legume și multe fructe. Luă prea multe alimente, dar pe care le plăti și le puse în portbagaj.

Ajuns acasă, parcă mașina ei lângă a lui – era destul loc pentru amândouă. Liniștea care-l întâmpină când intră în casă îl făcu să ghicească că poate dormea. Lăsă alimentele pe masa de la bucătărie, cărând bagajele la etaj. .

Într-adevăr, Carolinne dormea, semănând cu un înger; pielea ei albă strălucea o dată cu așternuturile lui, avea buzele ușor întredeschise și limba rozalie se întrevedea prin despicătură. Era însetat după gustul ei. Dorința abținută atâtea zile îi lovi vintrele cu putere și trebui să își impuna să se controleze pentru a nu o săruta. Brusc, observă că se zbătea în somn.
Ochii ei se strânseră și spuse ceva de neînțeles.

Își așeză mâna pe obrazul ei și dădu să o trezească.

—Carolinne!

Trezindu-se imediat, îl privi debusolată.

—Sean?

Se așteptase probabil să dea cu ochii de cine? De criminal? Încruntat, bărbatul o îmbrățișă.

—Ssst, Carolinne! Îi sărută creștetul, mângâindu-i atent umărul bandajat.

—A fost un coșmar, își scuză ea comportamentul.

El îi ridică bărbia și îi privi buzele cărnoase. Nu se putu abține, așa că își lipi gura de a sa. Reîntâlnirea dintre buzele lor era o binecuvântare pentru sufletele rănite. Trupurile lor se potrivea atât de bine, însă mințile erau prea încăpățânate pentru a aproba uniunea.

Carolinne îl mușcă ușor de buze, și el gemu în gura ei. O lipi posesiv de el și continuă să îi zdrobească buzele, nemailăsând loc delicatețelor. Își dorise atât de mult să o sărute... Visase la trupul și la gustul ei. Acum era, în sfârșit, a lui. Dorința se dizolvă, însă, rapid, când brațul lui o lovi din greșeală în umăr. Fu pe cale să leșine de durere, revenindu-și cu multă voință și auzindu-l zicând:

—Scuză-mă! zise pe un ton vizibil îngroșat, care o lăsa să înțeleagă prea bine ce se petrecea acum în mintea lui.

Carolinne simți cum se topește în brașele lui când îl auzi. Își dorea așa de mult să...

—Nu acum! Iși drese el glasul. Întâi să te mai refaci. Carolinne aprobă – îi luase pe amândoi valul. Ți-am adus lucrurile, apropo.

—Oh, mulțumesc! Încercă să își revină Carolinne.

—Te-aș putea ajuta...

—Îmi este foame, se hotărî să zică.

—Am adus și mâncare!

Ea se ridică și zise, mulțumind Cerului:

—Mă duc să pregătesc ceva. Sunte hămesită!

—Vin să te ajut! Se oferi bărbatul.

—Bine! Zâmbi. Se părea că trecuseră rapid de la o stare, la alta.

***

Carolinne nu își putea folosi ambele maini, așa că Sean fu cel care aranjă mai mult alimentele în frigider, dulapuri și cămară. După finalizarea pregătirilor minuțioase, bărbatul se întoarse spre ea – stătea pe un scaun, la masa din bucătărie - și bătu în blat, întrebând-o, vesel:

—Ce ai vrea să mănânci?

—Hmm... Mi-ar plăcea să gust un ghiveci de mazăre și piept de pui. Întâlni privirea nedumerită și îi zâmbi – probabil că nu știa ce era aia „ghiveci". Merge și... Orice știi tu să gătești!

Sean oftă, ușurat, adăugând:

—Știu să fac o omletă gustoasă!

—Iubesc omleta!

Scoțând patru oua din frigider, șuncă, cașcaval, mărar și ulei de măsline, Carolinne căscă și îl privi mișcându-se stângaci prin bucătărie. Întotdeauna îi admirase înălțimea. Pe lângă corpul atletic, mai avea și tot acel pachet de mușchi din jurul abdomenului și brațelor. Ar fi vrut să-l întrebe dacă mergea la sală, dar înghiți doar in sec, amintindu-și de sărutul lor.
Crezuse că îl uitase? Ei bine, se inșelase! Îl dorea cu aceeași sălbăticiune ca în ziua în care se despărțiseră. La urma urmei... Acum vor locui sub același acoperiș și vor dormi în același pat. Știa cât de bine e să te trezești dimineața lângă Sean, cu brațul lui solid încolăcit în jurul taliei ei. Senzațiile delicioase care o părăsiseră cu câteva minute mai devreme reveniseră în forță.
Se imagina smulgându-i hainele de pe el, devorându-i buzele și simțindu-l tare deasupra sa. Tânjea după atingerea lui, după dezmierdările și șoaptele sale. Oare el o dorea la fel de mult? Dorea să smulgă hainele de pe ea? Poate de vină erau hormonii sarcinii, dar Carolinne era conștientă că, dacă nu ar fi existat acel moment de neatenție din partea lui, exact asta ar fi făcut acum.

—Cum arată?

Carolinne roși când vocea lui vibrantă o trezi. Simți vaporii deliciosi ai omletei și își dădu seama cât de foame îi era.

—Minunat! Vocea îi suna ciudat, ceea ce o făcu să roșească și mai tare. Adică...- își drese glasul: Minunat!

El aprobă și mustăci. La naiba! Știa la ce se gândea. Sean îi oferi o furculiță și felie pâinea. În momentul de față ar fi putut mânca orice, atât de foame îi era, însă, abilitățile de bucătar ale bărbatului, prinse toate în niște simple ouă, o făcură să îi și placă ceea ce îndesa pe gură. Aproape că mâncă și farfuria, când își dădu seama că își terminase porția. Ridică fruntea și întâlni privirea amuzată a bărbatului din fața ei.

—Mai vrei?

Ar fi zis nu, dar fu copleșită de golul din stomac.

—Aham!

El îi cedă jumătate din propria porție. Abia când termină și acea jumătate, Carolinne se simți sătulă.

—Acum e bine?

—Mai bine! Fu de accord și se lăsă pe spate. Își așeză o mână pe abdomen și, observându-i gestul, inima lui se înmuie.

—Ce simți? vru el să știe.

—Momentan nimic, răspunse ea impresionată de întrebarea lui. Sunt însărcinată în douăzeci de zile, la urma urmei.

Calculând, el zise:

—Ai rămas însărcinată chiar...

—Da! Aprobă femeia.

—Ai grețuri?

—Încă nu, dar s-ar putea să apară curând.

—Doctorul ne-a sfătuit să faci un control ginecologic, privind copilul.

—Când termin cu mâna. Îmi va fi așa de greu...

—Păi...-își așeză o mână peste a ei, sunt aici...

Într-adevăr era cu ea. Mai conta din ce motiv? Sau că nu o iubea? Avea pe cineva alături, și asta era tot ceea ce conta acum.

***

—Hei! strigă micuța Mary înainte de a ateriza în brațele bunicului ei.

—Te-am prins! spuse încântat Henry, sărutând obrajii moi ai fetei.

Katherine privi scena, iar apoi își îndreptă atenția spre Sarah, fiica ei.

—Sunt rare ocaziile în care eu și John suntem în New York, dar atunci o lăsăm pe Mary la tata.

—Henry iubește copii.

—Într-adevăr, zise aceasta. După un moment de linișe, Sarah își drese glasul și zise: Știu că ești mama mea!

—Iți amintești?

—Poate prea puțin, zise Sarah. Dar nu te judec, oricum, pentru ce ai făcut.

—Nu o faci?

—Nu! Tata mi-a explicat ce s-a întâmplat și... am ajuns să te admir, oarecum.

—Te-am lăsat...

—Era și de datoria lui să mă crească!

—Am ratat atâția ani...

—Pe care îi vei recupera cu Mary! Katherine nu înțelese. Eu și John ne mutăm în New York. Definitiv!

—Oh, asta e minunat! exclamă femeia.

—Vom... Vom avea un copil și...

—Felicitări! Se bucură sincer Katherine.

Sarah îi apucă mâna și îi mărturisi:

—Vreau să știi că te iubesc!

—Și eu... Ochii lui Katherine se umplură de lacrimi. Mult!

Privindu-le pe cele două din trei femei importante din viața lui plângând, Henry zâmbi. Până la urmă, își crescuse fiica așa cum trebuia.

***

25 decembrie, ora 23:00

Sean tasta de zor la laptop-ul său, notând, în același timp, ceva pe o foaie. Își pusese și casca Bluetooth pentru a fi de două ori mai funcțional. Luaseră cina și se tolăniseră pe canapea. Carolinne privea absentă emisiunile TV, uitându-se într-una la ceas, anticipând moemntul în care aveau să se ducă la culcare. Va avea nevoie de ajutor cu hainele și cu pieptănatul.

Îi va simți mâinile pe piele și... Oh... buzele! Voia să îi simtă buzele pe piele!

—Sean?

—Hm? Continuă să tasteze încruntat.

—Putem...ăăă... să mergem la...

Sean își întoarse privirea spre ea și oftă. Privi ceasul și zise:

—Ți-e somn?

—Da! zise ea, simțind acei fiori coborându-i în fese.

El închise laptop-ul, îl puse pe masa de lângă sofa, alături de foaia de hârtie și apoi se ridică. Făcu și ea la fel și se îndreptară spre dormitor. Oh... Cum va fi să...?

Dar când ajunse în dormitor, el dădu cearceafurile la o parte și îi zise:

—Dacă ai nevoie de ajutorul meu...

—Vei fi lângă mine.

—In camera cealaltă, mai exact, zise el.

—Poftim?! Făcu ea șocată.

—M-am gândit că probabil ai dori să ai intimitate în ceea ce privește brațul tău și...

—Intimitate?

—Da! Trebuie doar să mă strigi, sau să vii la mine. Dacă îți este foame...

—Sean?

—Da?

—Imi este foame!

—Serios? De ce anume?

—De tine!

Se îndreptă spre el și îi prinse reverele hainei. Îl trase spre ea și îi săruta maxilarul. Își înfipse unghiile în pieptul lui și reveni la gură.

—Nu te pedepsi așa! îi spuse ea.

—Nu mă...

—Pe cine încerci să minți? îl întrebă oftând aproape de gura lui.

—Carolinne...

—Ssst! îl făcu să tacă. Se lipi de el, simțindu-i bărbăția tare pe abdomenul ei. Fă dragoste cu mine, Sean! Își coborî mâna spre prohabul lui, cerând impetuos: Acum!

Sean îi ridică fața inspre el și îi sărută ochii. Apoi îi zise:

—Eu...

—Taci, și fă ce ți-am cerut!

—Nu vrei să mă asculți?

—Vrei să te implor? Sean... Tânjesc după atingerea ta!

—Chiar dacă nu merit să te ating?

Ea îi zâmbi și îl sărută, din nou. Bărbatul oftă și îi luă capul în mâini, zicându-i:

—Te doresc de-atâta timp, Carolinne!

—Iar eu te iubesc de-atâta timp!

Sunt curioasă să văd dacă vă întrebați cine e criminalul, sau doar citiți printe rânduri.
Mai voiam să vă spun că, eu scriu cartea, dar voi îmi dați toată această energie pentru a o face. Pentru asta, pentru că citiți, vă sunt recunoscătoare!

2501 de cuvinte