Abia când intră Sean o observă pe femeia în rochie aurie, și asta pentru că îl privea fix. Ochii lui Carolinne ar fi putut ucide, iar el era ținta ei. Cu toată bătălia pupileor dilatate, cu toată mina sa defensivă, Sean nu se putu abține să nu o contemple cu privirea.

Nu o mai văzuse de trei zile și simțea că nu o mai văzuse de trei ani. Era toată piele ca de porțelan și aur topit, cu sânii bine rontujiți, evidențiați de decolteul adânc al rochiei și cu un lănțișor din aur, extrem de mic, odihnindu-se în despicătura sânilor ei. Era chinuit de imaginea ei în patul lui, de pielea ei mătăsoasă, zâmbetul zguduitor și limba ascuțită. Însă, renunțase la ea când îi trimisese acel mesaj, iar ea înțelesese, răspunzându-i printr-un mesaj care îi pricinuise o durere mai mare decât și-o închipuise inițial. Îl mai chinuia și întrebarea sarcinii ei. Știa că azi fusese la ginecolog, dar pentru că nu o însoțise nu cunoștea și rezultatul testelor medicale. Era oare însărcinatp? Putea sa o lase singură știind-o însărcinată cu, cel mai probabi, copilul lui?

—Hei! exclamă Bridgit Collins. Uite-l pe Jimm!

Ce fusese în mintea lui să accepte invitația la cină a lui Bridgit? Bineînțeles că nimic! Aprobase, cu gândul în alte parte, cu ideile zburdând spre o altă femeie, cu sufletul desprins și încătușat de o alta, găsindu-se nevoit să-și onoreze promisiunea.

—Haide să-i salutăm! și o porni înaintea lui pe tocurile cui, într-un alergat caraghios.

Carolinne își feri privirea dintr-a lui și îi spuse ceva nesuferitului acela de Hawkins.
El își întoarse privirea, se încruntă spre Sean, ca mai apoi să o vadă pe Bridgit care îi zâmbea, radiind. Zâmbi la rândul lui și se ridică în picioare, sărutând-o pe Bridgit pe unul dintre obrajii bine pudrați. Apropiindu-se de ei, Sean prinse frântura conversației:

—Cât mă bucur să te revăd, Bridgit!

—Și eu, Jimm!

Apropiindu-se, Sean fu nevoit să dea mâna cu Hawkins care deja și-o întinsese pe a lui.

—Domnule Dylan! Il salută Jimm umil.

—Hawkins! Ce coincidență... își mută privirea spre Carolinne, plăcută!

—Într-adevăr, răspunse acesta. Stați cu noi?

—N-am putea... zise Sean, dar Bridgit îi luă vorba din gură:

—Oh, ba cum să nu! Mutam doar câteva scaune. Chelner! strigă aceasta și un bărbat bine îmbrăcat își făcu apariția, mutând scaunele la cerința lui Bridgit. După ce își finaliză treaba, bărbatul primi un zâmbet care îl îmbujoră, drept răsplată pentru deranj.

Sean luă loc în dreapta lui Carolinne, cu un oftat, și o privi pe amazoana lui. Aceasta era vizibil încordată, strângând șervetțlul impecabil până i se albiseră degetele.

—Deci, întrebă Sean, ce faceți aici?

—Oh, Jimm o privi pe Carolinne și îi zâmbi, în semn de iertare. Cină de afaceri.

Carolinne dădu drumul șervețelului, iar gura i se deschise într-un O șocat. Sean nu se putu abține, privindu-i incisivii, și zâmbi. Se parea că cina era interesantă, la urma urmei.

—Serios? Eu și Sean...

Dar normal că Sean nu mai era atent la pălăvrăgeala lui Bridgit care îl sorbea din priviri pe Jimm și viceversa. Era atent la decolteul lui Carolinne, la linia delicată a claviculei, la curbura gâtului ei perfect. Se întrebă cum ar fi să-și lipească buzele de acel gât lung și ademenitor.
La dracu' cu înstrăinrarea lor! De ce trimisese mesajul ăla? De prost! De ce nu o dusese chiar la nenorocitul ăla de spital? La urma urmei, nu putea să fie însărcinată. El nu lăsase vreo femeie însărcinată în toată viața lui!

Și, la o adică, dacă era însărcinată, ce? Existau atâtea cupluri necăsătorite care aveau copii. Hmm...- căzu un moment pe gânduri pentru că el nu era restul. Dacă era însărcinată cu copilul lui, trebuia neapărat să devină și soția lui. Îi observă pe Bridgit și Hawkins cum sporovăiesc de zor, așa că se lăsă mai înspre Carolinne și o întrebă:

—Ești însărcinată?

Carolinne fusese surpinsă, în primul rând, de răspunsul lui Jimm pentru Bridgit și își jură că nu va mai ieși vreodată cu un nătărau ca Hawkins. Apoi, Sean o întrebă dacă era însărcinată, căldura emanată de gura lui plimbându-se sensual pe umărul său. Îl simnți în fiecare por al pielii, părul ridicându-i-se în cap, iar sfârcurile întărindu-i-se, așa cum nu mai fusese conștientă vreodată de un bărbat.

Stomacul i se strânse, parcp așteptând și el răspunsul care avea să-i definitizeze soarta, astfel încât răspunse:

—Nu.

Putu jura că auzise oftatul de ușurare al lui Sean. Simți relaxarea din umerii lui și îi sări țandăra. Până aici! Se ridică în picioare, dându-l dracu' și pe Jimm, și pe fufa de lângă el, dar și pe Sean.

—Vă urez o seară plăcută! zise pe un ton iritat și se îndreptă dârză spre ieșire.

Sean, care era mai liniștit acum, zise:

—Și eu plec. O conduc... își lămuri ieșirea bruscă în fața celor doi „prieteni".

Bridgit aprobă, iar Jimm nici nu-l băgă in seama, dar Sean nu așteptă vreo permisiune, așa că o luă după Carolinne.

Aceasta ajunsese în aerul rece al New York-ului, înfofolită în paltonul maro. Nu avea mașina la ea, era pe tocuri înalte și se mai afla și la jumătate de oră de casă. Perfect! Coborî treptele atentă să nu cadă și ajunse pe bordura trotuarului. Trebuia să meargă până la cea mai apropiată stație de autobuz și să-și asume o eventuală amendă. Pregătită să facă ceea ce își propusese, auzi strigătul lui Sean. Nu avea rost să fugă de el; ar fi prins-o oricum.

—Carolinne! mâna lui se odihni pe umărul ei, înfiorând-o. O întoarse cu fața spre el și îl văzu oftând. Îmi pare rău!

Cât și-ar fi dorit să-l creadă... Să creadă că totul va fi bine. Dar, o parte din ea nu o putea face. Își așeză mâna pe pieptul lui și spuse:

—Și mie, Sean... Apoi, dădu să se întoarcă și să plece, dar mâna lui o prinse din noi pe a ei:

—Mai oferă-mi o șansă! Vocea lui chinuită, ca și cum nu mai spusese cuvintele astea pănă acum, o făcu să se împotrivească îmbrățișării degetelor, oprind-o și făcând-o să se bâlbâie:

—Eu...

Degetul lui se așeză pe buzele ei, pecetluindu-le. Ochii lui căprui păreau determinați, reflectându o calitate a sufletului. Atunci, când cerul se rupse în două, iar fulgii de nea începură să acopere New York-ul, privind la bărbatul pe care îl cunoștea de atât de puțin timp, știu. Carolinne își dădu seama că era îndrîgostită și că îi va zice „da". Nu își putuse explica până acum de ce, dar răspunsul evident din acel moment îi aduse lacrimi în ochi.

Îl iubea. Începuse să țină la el din prima clipă în care îl văzuse. O vrăjise cu ochii lui adânci și bunătatea ce reverbera din ei. Privindu-l atent și străbătându-i secretele sufletului, Carolinne își realiză dragostea, deci își explică slăbiciunea.

—Te vreau, Carolinne! Nu știu de ce! Știu doar că te vreau...

Iar când dorința va lua sfârșit... Ei bine, atunci Carolinne se va alege cu nopți nedormite și amintiri plăcute. Era un gând trist – dilema vieții ei.

—Promite-mi ...

—Ce anume? întrebă el aplecându-și capul spre al ei.

—Totul... Se ridică pe vârfurile degetelor de la picioare și își lipi gura de a lui, bucuroasă și dornică să-i vină întru întâmpinare. Sean o îmbrățișa strâns, știind că acum primea o nouă șansă.

***

Carolinne se rostogoli după sursa de căldura din patul ei, înfrigurată de aerul rece care se strecurase în intimitatea dormitorului său. Se cuibări la pieptul lui cald și oftă. Hotărâse, în urmă cu o seară, să îi mai dea o șansă lui Sean, în ciuda faptului că nu mai avea atât de multă încredere în el ca la început.

Se lansase în acest nou început cu o a două minciună în colecție. Ca și în cazul primei minciuni, se întrebă daca el ar mai fi fost aici, acum, dacă i-ar fi spus adevărul:

—Da, sunt însărcinată!

Dar nu avea să afle niciodată răspunsul la această întrebare, pentru că ea mințise. Oftă și își lipi pântecul de coapsa lui, prezentându-i-l pe copil tatălui său. Păcat, însă, că el nu avea să afle de sarcina ei. Relația se va termina, probabil, înainte ca sarcina să devină vizibilă. Mâna lui Sean se așeză pe șoldurile ei, strângând-o ușor. Carolinne își coborî mâna în jos și îi cuprinse în palmă masculinitatea care începea să se trezească.

—Hmm.. gemu el și își aplecă gura pe a sa. Îl sărută fericită că, în sfârșit, îl putea simți din nou alături de ea. Era înfricoșătoare dorința de a-l simți lângă trupul ei, dar făcuse greșeala de a se îndrăgosti de un bărbat care își dorea compania ei doar pentru câteva luni. Nu va regreta că se îndrăgostise, sau că avusese relația respectivă. Se va bucura de fiecare minut petrecut alături de el, de fiecare secundă. Își desfăcu picioarele și îl primi când acesta veni deasupra ei.

Mâna lui se încolăci pe sânul ei mai delicat datorită sarcinii, făcând-o să geamă extaziată. Îl simți cum intră ușor în ea, lărgind-o, și apoi cum iese rapid. Ah, da! Prezervativul! Și-l puse repede, cu mișcări exersate, și intră în ea fără menajamente. Uită că era ușor supărată pentru că el folosea protecție, mai ales că nu mai aveau nevoie de ea. Îl simți, doar, și asta fu suficient. Se agăță de umerii lui și savură plăcerea de a-l aveai mișcându-se în ea. De a-i observa pupilele dilatându-se în funcție de intensitatea pe care o lua actul. Simți cum plăcerea lichidă o invadează, devenind aproape dureros orgasmul care o lovi.

Se agăță de el, bazinul ei făcând mișcări incontrolabile, simțindu-l cutremurând-se în adâncurile ei. Apoi, acesta se prăbuși peste ea. După câteva secunde o sărută pe umăr și se dădu la o parte. Își scoase prezervativul și îl aruncă direct în coșul de gunoi apropape de pat.

—De ce folosești protecție? întrebă ea, nemaiputându-se abține.

El râse și o luă în brațe.

—Tu de ce crezi că s-a inventat?

—Dar...

Fu cât pe-aci să se dea de gol, spunându-i ca ea este deja însărcinată, deci la ce bun să se protejeze, dar se abținu. Alesese calea minciunii. Fusese alegerea ei, a nimănui altcuiva.
Se ridică din pat și își verifică telefonul, ca în fiecare dimineață. Două apeluri nepreluate de la Jimm ți unul de la un număr necunoscut. Ignoră numărul necunoscut și reapelă spre Jimm, sub privirile perverse ale lui Sean care nu luase în considerare întrearea ei de mai devreme.

—Alo? se auzi de la cealaltă linie vocea de femeie.

—Alo, Bridgit, poți te rog să mi-l dai pe Jimm?

—Sigur. Eu și cu el...

—Știu, Bridgit. Sean zâmbi și se apropie de ea. Îi mângâie piciorul, transmițându-i fiori în tot coprul. Îi dădu peste mână și el îi zâmbi, asemeni unui adolescent. Ce infantil! Își dădu ochii peste cap și îi arătă telefonul. El dădu din umeri în semn că nu îl interesează și își mări ochii căprui, convingător. Cu toate astea, Carolinne nu putu să nu se întrebe dacă bebelușul ei urma să aibă ochii ei albaștri sau ai lui, căprui. Dacă va fi fată sau...?

—Alo? se auzi vocea lui Jimm. Carolinne?

—Da, Jimm, reveni aceasta la realitate.

—Te-am sunat să...

—Am ajuns bine acasă, mulțumesc! Îi luă femeia vorba din gură.

—Eu...

—Nu îți face probleme. Nu sunt supărată pe tine, dar nu mai încerca s-o dai în strâmbe. Fii cu Bridgit! E o femeie minunată, exact așa cum tu ești un bărbat uluitor. Ne-am înțeles?

—Multumesc, Carolinne, expiră acesta ușurat. Îți voi asculta sfatul, dar te-am sunat în legatură cu altceva.

—Serios?

Roși puțin pentru că spusese toate acele lucruri fără ca măcar să fie nevoie să le zică. Când Sean încercă sa-ți pună gura pe piciorul ei, ea îi intinse un deget, dresându-l ca pe Max. Supărat că nu avea voie să o tachineze, oftă și se întoarse pe partea cealaltă.

—Da. Ți-am văzut numele la știri.

—Nu...nu...numele meu?

Sean se întoarse spre ea încruntat. Îi zâmbi liniștitor, nedorind să-I atragă atenția, chiar dacă ea nu putea încă să se liniștească.

—Exact! E scris mic, dar l-am văzut. Oricum, nu despre numele tău voiam să-ți zic. Sunt convins că știi cum te cheamă, râse bărbatul, dar Carolinne înghiți în sec pentru că, într-adevăr, nu mai știa cum o cheamă. Ai fost implicată în crima aceea de la Cafee Bar, nu? Intrebă bărbatul rapid.

—Da, Jimm.

—Nu-mi vine să cred! zise acesta șocat. Carolinne oftă ușurată; o sunase să îi spună despre noua lui descoperire în materie de traume prin care trecuse colega de serviciu.

—Am oferit portretul robot al criminalului.

—Da. Reporterița a oferit câteva detalii despre această crimă și criminal, însă polițiștii au redeschis cazul.

—A fost închis?

—Pentru puțin timp. Au găsit o amprentă a criminalului pe glonțul cu care s-a tras.

—Ah! spuse ea.

—Atât voiam să te întreb.

—În regulă atunci, căscă plictisită Carolinne, întorcându-se cu fața spre Sean și privindu-i spatele.

—Și să îmi cer scuze...- adăugă într-un final.

—Nu trebuie! Exclamă Carolinne rapid pentru că își amintea de monologul emoționant cu care începuse conversația. Bine, Jimm, o să mă uit și eu la emisiune. Te las, pa-pa! Il expedie pentru că nu mai voia să discute despre crime dis de dimineață.

—Pa, Carolinne!

Își trecu un picior peste șoldurile bărbatului și îl îmbrățișă.

—Ce s-a întâmplat? întrebă acesta când o văzu ca ia telecomanda.

—Stii cazul ăla de crimă în care am fost implicați?

—Da, spuse Sean urmărind posturile derulate.

—Păi, m-au chemat la secție pentru a identifica cadravul criminalului.

—De ce nu mi-ai spus? sări el furios.

—Oho, mai încet, domnule! Il domol ea. Eram certați.

—Chiar dacă eram certați, puteai să-mi spui!

—Nu, nu puteam, Sean. Acum, fii cuminte și dăi drumul lui Max în cameră. Pesemne că îi este dor de mine...

Bărbatul bombăni ceva la adresa câinelui ei și se îndreptă spre ușă. Max intră ca un vârtej în cameră, sărind direct în pat, lângă ea. Se așeză pe locul în care fusese Sean, iar Carolinne începu să îl mângâia pe cap. Văzând că nu mai are loc în pat, Sean oftă și zise:

—Mă duc să fac dejunul.

—Cât de drăguț din partea ta! zise ea, zâmbindu-i. Adu-mi și un pahar uriaș cu lapte... când întâlni sprânceana lui ridicatîă, îi zâmbi și zise: Te rog.

El oftă, zâmbi strâmb și plecă spre bucătărie în costumul lui Adam. Femeia dăduse afundă în pernă și privi ceasul. Ora șapte și treizeci de minute. La douăsprezece intra la muncă. Găsi un post cu știri și văzu că, în curând, urma să fie difuzat cazul lui Gregg Holly. Cu tot cu reclame, avea timp să facă un dus, să imbrace ceva decent și să așetepte dejunul.

În timp ce pregătea ouăle ochiuri, laptele dulce pentru Carolinne și... ceaiul lui -femeia asta n-avea un strop de cafea în casă!- Sean era extrem de mulțumit. Nu știa nici el ce-ar fi zis dacă ea ar fi răspuns afirmativ. Probabil că s-ar fi dus la cel mai apropiat notar și ar fi demarat procedura de divorț de domnișoara Flinn. Cu vestea dată de ea și noua șansă pe care o primea drept iubit, Sean se simțea extrem de fericit, astfel că își propuse că nu o va dezamăgi de data asta. Va ține și cu dinții de ea, asta va face!

Puse totul pe o tavă și luă tacâmurile. Când se înapoie în dormitor, văzu locul lui Carolinne gol. Max își ridică botul spre el și oftă.

—Se pare că stăpâna ta e tare dezorganizată.

Și uite-l cum vorbea cu un câine care nu îl putea înțelege. Nu îi plăcuseră niciodată, în mod deosebit, animalele, dar începuse să se obișnuiască cu Max. Domesticitul Max. Lăsă tava pe o masă din colțul camerei și se duse la geam. Camera purta amprenta și izul dragostei consumate, ceea ce nu îi displăcea neapărat, însă avea nevoie de niște aer proaspăt.

Aerul iernatic invadă imediat camera, aerisind-o repede. Reveni pe pat, iar Max se împotrivi când Sean vru să-l dea jos, dar un simplu „te rog" îl convinse. Se așeză, în schimb, pe covorul pufos din fața geamului, moment în care Sean începu să netezească așternuturile. De mic copil mama lui îl învățase că o locuință dezordonată înseamna o minte dezordonată. Nu era mereu obsedat de curățenie, dar era genul care făcea patul si un mic dejun modest. În rest, de alte treburi casnice, se ocupa firma de curățenie. Aranjă și ultima perniță pe pat și dădu să închidă plasma din dormitor. Găsi telecomanda și închise televizorul. Îi va da drumul în sufragerie, acolo unde vor și mânca,

Din baie, se auzea dușul și glasul ei care fredona. Ce și-ar fi dorit să fie și el cu ea la duș, acum! Ura bariera care îi despărțea în timpul actului sexual, dar era mai mult decât necesară. Amintirile din noaptea precedentă și din dimineața aceasta îl făcu să devină semierect. Poate mai târziu.

În plus, trebuia să ajungă la birou la nouă, maxim nouă jumătate. Se îmbrăcă cu hainele pe care le lăsase pe jos, dar nu își mai luă sacoul pe el, alegând doar blugii, bluza albă, care îi scotea pectoralii munciți în evidență, și luă micu dejun. Îl așeză pe măsuța din sufragerie, închizând ușa dormitorului și luându-l și pe Max cu el.

Nu putu găsi telecomanda până ce Max nu i-o arătă. Poate că nu era așa de rău să ai un animal de companie, așa că îl mângâie pe Max pe cap. Câinele se gudură de placere, iar Sean se trezi zâmbind. Nu, nu era așa de rău.

Deschise televizorul, căutând CNN-ul, postul său de știri favorit. Îl găsi rapid, în fața ochilor apărându-i o reporteriță, o blondă cu ochii cam ieșiți din orbite, care tocmai ce ajunsese la cazul de crimă în care el și Carolinne fuseseră martori. Se așeză pe canapeaua roșie -se părea că roșul predomina în acest apartament- și își luă propria farfurie cu mâncare. Începu să mănânce liniștit când aceasta începu să trăncănească:

—Se pare că a existat un martor cheie în această crimă, ucigașul fiind ușor identificat de o anumită doamna. Doamna -Carolinne Colchester- a reușit să ajute la realizarea portretului robot. Criminalul a fost găsit mort pe...

În momentul în care jurnalista menționă numele Carolinnei, Sean lua o gură de ceai, strâmbându-se, pentru că nu era obișnuit cu el. Greșeala sa fu aceea că luă o gură generoasă, încercând să scape cât mai rapid de licoare, când auzi „Carolinne Colchester". Se înecă, deci, cu ceaiul, intrând rapid într-o crize de tuse care aproape că îl lăsă fără aer. Abil, își aplică niște lovituri în piept pentru a calma plămânul și încercă să înghită, chiar dacă îi ardea gâtul. Colchester? Carolinnne Colchester? Simți cum lumea îi fuge de sub picioare. Era imposibil. Imposibil!

Lăsă farfuria pe masă, sperând să nu o scape pe frumosul covor și să îl murdărească. Se ridică și se apropie de televizor, chiar dacă vedea bine și de pe canapea. Nu. Nu se înșelase. Scria cu litere mici, ce-i drept, numele lui Carolinne, iar numele ei... Își strânse maxilarul nervos, alături de pumnii grei. Chiar atunci intră ea în încăpere, mirosind a flori exotice și cu părul prins într-o coadă împletită, din care ieșeau câteva șuvițe la tâmple. Era zâmbitoare și ofta.

—Ce miroase așa de bine?

Apoi se încruntă la el când văzu ochii șocați și privirea feroce a acestuia.

—Ce este? privi și ea canalul de știri. Poate că numele meu n-ar trebui să fie vizibil, conform procedurilor, zise ea crezând că indiscreția poliției îl deranja, dar...

—Colchester? O luă prin surpindere bărbatul cu întrebarea. Realizându-I indignarea, Carolinne se apropie de canapea, rămânând totuși în picioare, gesticulând roșie în obraji, cu un zâmbet care să îndulcească situația.

—Oh, în legătura cu asta... Nu am mințit! Ridică palmele, făcând pe amuzanta. Doar că... nu mă mândresc cu numele meu de familie, Sean. Nu-mi place, așa că...-ridică din umeri, nepăsătoare.

—Nu te mândrești cu el, nu? Iși îndreptă spatele, trosnindu-și degetele cu cel mare și începu: Păi, își impuse să se calmeze văzând-o nedumerită, țin să te anunț, doamnă Colchester, că... o privi furios și șocat deopotrivă, eu sunt domnul Colchester. Sebastian Colchester.

Tot ceea ce se putuse citi în ochii lui înainte fu transferat în ai săi: șoc, furie, uluire profundă. Se părea că sentimentele erau reciproce.

3385 de cuvinte