Două zile mai târziu, Carolinne se afla în apartamentul lui Debby. Era ora opt și o întâlnise accidental pe Debby când îl plimba pe Max. Labradorul fusese lăsat să zburde alături de cățelușa prietenei sale, cât timp cele două se opriseră pentru o discuție. Temperaturile arătau pragul de îngheț, însă fusese cu mult mai bine pentru că nu ninsese. Se putea spune că fusese o zi plăcută și, totuși extrem de stresantă pentru eroina noastră. Asta pentru că nu îl mai văzuse pe Sean de două zile. Acesta întârziase să o sune, iar în ultimile 48 de ore, Carolinne se trezise privind ecranul telefonului disperată. Știa că urma să-l întâlnească vineri, atunci când se vor duce împreună spre cabinetul ginecologic.

Bănuind îndepărtarea sa, femeii îi părea rău, acum, pentru că nu mințise. Ar fi trebuit să îi spună că ia anticoncepționale și cu asta basta! Dar nu... A trebuit să fie al naibii de morală și să îi zică adevărul. Un alt gând îl combătea pe primul, urlând un „nu" vehement. Procedase corect, din alt punct de vedere. Dacă într-o relație există minciună, atunci, trebuia să afirme că aceasta nu era o relație. Normal că principiul se bătea cap în cap cu faptul că femeia deja îl mințise pe Sean cu faptul că era celibatară, dar fusese crescută cu spiritul dreptății și al moralei. Nu avea să mintă acum, în legătură cu un aspect atât de important, pentru un bărbat! Cealaltă forță îi amintea continuu că Sean nu era orice bărbat, sâcâind-o și făcând-o să se contraizică în continuare.

Își anulă gândurile care alunecau mereu spre Sean și își impuse să fie atentă la Debby. Prietena și vecina ei zâmbea în timp ce sorbea ceaiul. Băutura din plante a lui Debby era una dintre cele mai bune, dar Carolinne nu avea poftă de mâncare sau băuturi. Avea poftă de Sean! Roși în urma acestui gând, moment în care Debby o întrebă:

—De ce roșești, Carolinne?

—Nu-i nimic... O vei minți pe Debby? Pfiu! În ce te-a transformat bărbatul ăla? Se hotărî să spună adevaăul. Avea nevoie de o confidentă. Doar că...

—Ce este? prietena ei își așeză o mână peste a ei, iar ochii îi zâmbiră cu tandrețe. Poți să-mi spui!

Putea și o va face. În timp ce deschide gura își spuse că, totuși, nu urma să spună chiar tot adevărul.

—M-am certat cu actualul iubit.

—Ai un iubit?! Întrebă șocată Debby.

—Da, răspunse ușor nervoasă Carolinne.

—Hmm...

De parcă toată lumea nu vedea în ea o femeie suficient de frumoasă pentru a avea un iubit! Pufni și se hotărî să soarbă din ceai. Era chiar plăcut...

—Dar, lasă asta, gesticulă Carolinne când văzu că Debby nu mai zicea nimic. Tu...?

În acel moment, la televizorul deschis se redifuza știrea crimei din cafenea. Carolinne privi cum jurnalista prezenta îndetailiat modul în care criminalul intrase în cafenea și îl împușcase pe omul de afaceri direct în cap. Conform acesteia, soția bărbatului era una dintre cele mai vesele văduve din oraș datorită banilor care îi fuseseră transferați în cont în urma decesului.

—Eu sunt martora care l-a descris pe criminal! Se auzi deodată glasul lui Carolinne.

—Poftim!? întrebă Debby. O privi și văzu șocul din ochii acesteia.

—Aham! aprobă femeia. L-am descris pe criminal. A fost găsit mort. L-am identificat azi, la secție.

—Ce... Debby își drese glasul, făceai în cafeneaua aia, fată?

—Acest Gregg Holly era noul client al lui Henry. Dorea să redacteze un testament pentru... se întrerupse brusc realizând că nu apucase să spună în favoarea cui dorea să lase venitul dobândit de-a lungul vieții. Nu știu, ridică din umeri. A fost împușcat înainte de a spune.

—Nu a redactat testamenrul?

—Nu, răspunse Carolinne. A murit. Imaginea lui Gregg cu ditamai glonțul în creier o cutremură, drept care zise rapid: Să încheiem acest subiect deprimant.

—Nu îmi pot imagina de ce oamenii ucid...-adăugă Debby îngândurată și vizibil tulburată.

—Chiar sunt curioasă sa aflu și eu asta, Debby. Bănuiesc că altcineva e în spatele atacului.

—Poate, sau poate că era implicat în trafic de droguri. Nu e ceva nou, mai ales pentru acest gen de oameni opulenți, dădu din umeri Debby.

—Probabil...-aprobă Carolinne, pentru că nu se gândise și la această posibilitate. Sorbi gânditoare din ceai. Uite un subiect care să-i distragă atenția de la el. Douăzeci de minute mai târziu, Carolinne pleca de la Debby luându-l cu sine pe Max. Ajunsă în apartament, încuie ușa și se sprijini de aceasta. Scoase mobilul din buzunarul pantalonilor și privi ecranul acestua pentru a se holba din nouu la nimic.

O tentă gândul de a-l apela ea, dar mai apoi se corectă. Își puse telefonul pe masă și se duse spre dormitor. Va citi o carte și se va vârî în pat. Dacă el nu voia să-i vorbească, atunci foarte bine! Sa nu o faca. Era vina lui pe cât era a ei. Oricum urma să-l întâlnească următoarea zi când era programată la medic.

***

O trezi melodia de la mesageria telefonului ei mobil. Era șase și jumătate. Oftă și se ridică din pat, ducându-se la toaletă, pentru ca mai apoi să se înapoieze în pat și să ia telefonul. Îl deschise leneșă, observând un mesaj de la... Sean!

Fericită, deschise mesajul și când îl afișă, zâmbetul care îi strălucea pe față se risipi.

Îmi pare rău, dar a intervenit ceva. Nu pot să vin.

O lăsase baltă... Cât de proastă putuse să fie! Conștientizarea acestui fapt era ca un cuțit care i se înfigea în coaste, primind lovitura pe nepregătite. Nu se așteptase, în fond, la atâta lașitate din partea lui. Pe de altă parte încerca să îi ia apărarea, spunându-și că un mesaj nu însemna nimc. Poate că, într-adevăr, intervenise ceva. Dar parcă știa că acest mesaj era generat de frica lui de a se trezi tată.

Orgolioasa Carolinne își promise atunci să nu-l mai vadă vreodată, atât de rănită, de abandonată și de trădată se simți. Își mai spuse și că dacă era însărcinată nu avea să-i spună. Greșise enorm atunci când avusese încredere. Crezuse că această relație va avea, cel puțin, câteva luni, dar se părea că el era acel gen de barbat total iresponsabil. Toata fierea i se adună în gât, amărându-i gura și îngrețoșând-o. Toți bărbații erau la fel. Tatăl ei, socrul ei, soțul ei, Sean... Toți! Lași, iresponsabili, nesimțiți. Toți, înafară de Henry.

Își impuse să nu plângă și, înghițindu-și lacrimile care i se acumulaseră în gât, luă telefonu, începând să-i tasteze lui Sean un mesaj bine gândit.

Zic „stop" relației noastre, Sean. Să nu mă mai suni. Pa!

Decizia de a apăsa butonul „trimite" era o provocare pentru inima ei trădătoare. Și, totuși, își luă inima în dinți și apăsă butonul. Mesajul fusese trimis. Imediat, Max veni lângă ea și se gudură la picioarele sale. Lăsându-se pe vine îi mângâie capul, acceptându-i săriturile vesele.

—Te scot în seara asta la plimbare, amice, zâmbi Carolinne pentru că inocența și bucuria câinelui o bine-dispuse, găsind puterea de a zâmbi.

Poate că ar fi fost drept să îl pună și pe Max la socoteală în gama masculilor netrădători. Pe el și pe Henry

***

...Să nu mă mai suni. Pa!

Sean oftă și închise mesajul, eliminând aplicațiile care încă rulau pe telefon. În aceste trei zile care trecuseră, nemaivăzând-o pe Carolinne îi transformase lumea într-una extrem de plictisitoare. Conștientizase că ea adusese adrenalina în viața lui mult prea liniștită. Zâmbete și adrenalină. Durase extrem de puțin, ce-i drept, și asta regreta, pentru că nu se săturase de Carolinne. O dorea cu o intensitate mortală, voind tot ceea ce însemna ea. Caracter, suflet, trup. Absolut totul.

Se mustra, acum, convins că ar fi trebuit să-și asume responsabilitatea și să meargă cu ea. Ar fi trebuit să se împace cu ideea că poate ea era însărcinată, însă nu putea. Nu era pregătit pentru acest pas, iar ea greșise când dorise să îl prindă cu lanțul căsătoriei. Uneori, chiar se gândea că era ca celelalte. Își dorea numele lui, fără ca măcar să știe că altcineva i-l purta deja. O persoană străină care, probabil că, nici nu și-l dorea. Își privi ceasul de mână, concentrându-se pe acea parte din el care îi spunea că scumpa sa Carolinne nu putea să fie așa cum o considera un gând rău.

Neajungând la un consens cu sine, porni motorul mașinii oftând. Coting, își spuse că o va uita. Îi era ușor să uite, mai ales că relația durase extrem de puțin.

Te minți singur, Sebastian...

***

—Rezultatul este pozitiv, doamnă, anunță ginecologul care o consultase, făcându-i, pentru a se asigura, și o probă de sânge. Sunteți însărcinată.

Știa că ăsta va fi răspunsul, dar realitatea te lovește mai tare decât îți poți da seama. Inspiră adânc, considerând că trebuia, și avea, să se bucure pentru că era însărcinată. Nu la fel de mult ca în alte împrejurări, dar totuși suficient. Își atinse instinctual abdomenul, în momentul în care medicul începu să redacteze ceva.

—Sunteți însărcinată în două săptămâni, ceea ce înseamnă foarte puțin, doamnă. Trebuie să aveți mare grijă, mai ales în perioada asta, de aceea vă voi lăsa o listă cu alimentele pe care ar fi bine să le consumați pentru un plus de vitalitate. Să decurgă totul așa cum trebuie, mai ales că este prima dumneavoastră sarcină.

—Vo rog! spuse femeia emoționată.

Ieși din cabinet, înfofolindu-se în paltonul gros și intră imediat în mașină, așezându-și geanta pe scaunul alăturat. Trebuia să ajungă la birou, așa că porni motorul aventurându-se pe străzile New York-ului. Își promise că va avea grijă de copilul din pântecele ei, fiind, la urma urmei, al ei. Îl iubea. Ce dacă Sean o părăsise acum? Se va descurca ea, cumva.

Nici bine nu ajunse la firmă că standul cu dulciuri amplasat strategic pe hol îi făcu cu ochiul. Nu mâncase, într-adevăr, prea bine în acea dimineață, însă își spuse că o va face pentru binele vieții care creștea acum în ea. Îndreptându-se veselă spre acesta, Carolinne dădu nas în nas cu Jimm care o sperie cu adevărat prin intervenția bruscă. Bărbatul îi zâmbi vesel și o salută.

—Jimm! exclamă Carolinne luată prin surprindere.

—Ce faci, Carolinne?

—Bine, alese să spună fără a da prea multe detalii, extrăgând din aparat batonul Twix pe care și-l dorea.

—Nu te-am prea văzut, zilele astea.

—Asta nu înseamnă că nu am fost la muncă, răspunse Carolinne ușor distrasă de ora care trecuse.

—Adevărat. O tăcere jenantă se lăsă peste ei, în momentul în care acesta își drese glasul și începu: Ascultă... ajunseră amândoi în lift și apăsară butonul care îi ducea la etajul cinci. Știu că ultima noastră discuție a fost ușor dezastruoasă...

—Nu a fost așa, negă politicoasă Carolinne, privindu-l fix.

—Ba a fost, o contrazise receptorul său. Și...

—Atinge subiectul, Jimm! Iși dădu ochii peste cap, enervată.

—Mă întrebam dacă vrei să iei cina cu mine, în seara asta.

Cererea lui o lăsă mască, înghețându-i vintrele într-o stare de declin. Nu pentru că ăi ceruse asta, ci pentru că nu știa ce să zică. Era liberă acum că îi dăduse papucii lui Sean. Evident că finalul brusc și prostesc al acelei relații o îndurera, iar inima ei –trădătoarea!- nu dorea să realizeze că totul se încheiase. Numai creierul, rămas lucid și realist, accepta deznodământul a ceva ce nici măcar nu începuse.

Ar fi putut să spună da. Era o femeie singură, experimentată, frumoasă.

Ar fi putut să spună nu. Era insărcinată, căsătorită și încă nevindecată din urma unei relații.

Informațiile creierului fură cele preluate așa că, fiind conștientă că relația dintre ea și Sean era sortită eșecului din mai multe cauze, răspunse:

—Mi-ar plăcea!

Probabil că și el era luat prin surprindere, trădându-l expresia feței uimite când percepu informația.

—Minunat, își reveni rapid. Își așeză o mână pe spatele ei și zise: În seara asta, la Grand's?

—Desigur!

—Vin să te iau.

—Mulțumesc!

Se aplecă și, pentru un moment, crezu că o va săruta devastator, exact așa cum făcea Sean. Că gura lui îi va captura buzele într-o promisiune mută și febrilă a unei nopți de vis. Că o va lipi de trupul lui tare, iar ea se va topi la pieptul său, lichefiindu-se. Dar, bineînțeles că nu se întâmplă așa.

Jimm își lipi, într-adevăr, buzele de ale ei, însă într-un sărut mai mult frățesc, un sărut cast, pe care Carolinne de-abia dacă îl simți. Apoi, ieși din lift zâmbindu-i.

Ieși și Carolinne din lift, dezamăgită că nu simțise ceea ce simțea atunci când Sean o lua în brațe, când o săruta măcar și cast. Nu simțea nimic. Își trecu o mână prin păr și oftă. Se temea că nu va fi în stare să mai fie cu altcineva și nu se temea degeaba. În interiorul ei, Carolinne se îndrăgostise iremediabil de barbatul cu care avusese o relație. Fiecare minut îi amintea de el, pentru că dragostea e un paradox. Exact atunci când vrei să uiți, inima nu te lasă. Dacă acum nu ar fi abdordat subiectul acela, ea s-ar fi întâlnit în continuare cu el și ar fi petrecut timp pretios crezând că o dată și o dată relația lor se va termina, când, de fapt, urma să se îndrăgostească din ce în ce mai mult de el. Oh, dar Carolinne știa că este îndrăgostită, dar nu accepta această dragoste imatură.

Nu atunci când el dăduse dovadă de lașitate și imaturitate, speriindu-se de perspectiva de a fi părinte.

***

Grand's, ora 20:30

Grand's era unul dintre cele mai mari restaurante-hotel ale New York-ului, bucurându-se de numeroase mese care permitea numărul mare de clienți în aproape fiecare seară. Mâncarea era excelentă, prestanța și recenzille minunate, de fiecare dată, iar personalul ospitalier și călduros.

Problema cea mare o exercita partenerul cu care stăteai de vorbă la masă. Carolinne își petrecuse o oră de plictis continuu.

Jimm Hawkins venise să o ia la șapte jumătate îmbrăcat într-un costum din trei piese, negru cu alb, extreme de formal, ca toți oamenii prezenți în această seara în sala cea mare a clădirii. Carolinne își alese o rochie aurie, care se asemăna cu părul ei prins coc, o rochie care avea o curea din piele maro la mijloc, asortată cu cizmele până la genunchi, cu toc de zece centimetrii ale acesteia.

Jimm o lăudase, spunându-i că arăta fabulous în acea seară și cum ajunseseră la Grand's vorbise doar el. Nu crezuse că o ieșire cu Jimm putea fi într-atât de plictisitoare. Acesta vorbise de unchiul lui, O'Nell, care, se părea, venise din Scoția. Despre verișorii, nepoții, strănepoții, bunicii și așa mai departe. Despre studiile și idealurile lui.

Pentru a părea în continuare interesată de bazaconiile pe care avocatul le scotea pe gură, lăudându-și neamul, Carolinne mai spunea din când în când:

—Da? Sau:

—Interesant..., ori adăuga o exclamație sau un țâțâit.

Într-un târziu, sosise friptura de vită și sosul pe care îl comandase ea, optând însă pentru un pahar cu suc de fructe ca și Jimm. Acesta se arătase încântat de alegerea sa, făcându-l să pună punctual pe „I", cum că era atât de nesănătos să consumi băuturi spirtuoase. Plictisită complet de subiect, Carolinne avusese răgazul de a scana întreaga încăpaere, cu plusul vremii și a oamenilor. Vremea era într-adevăr rece, dar ninsoarea stătuse cu promisiunea unei alte partide reci și neiertătoare destul de curând.

Oamenii erau îmbrăcați sobru, femeile etalându-și bijuteriile ca pe niște trofee care atrăgeau atenția spre sânii care aproape ieșeau din decolteurile voluminoase. Văzuse bărbați mai grași ca Sean, unii mai slabi decând dânsul, mai scunzi și chiar, unul mai înalt. Dar... mereu gândul ei zăbovea asupra unui singur bărbat.

Sean Dylan.

Bărbatul care nu se afla în acest peisaj. Poate că de aceea nu participase la monologul lui Jimm, gândindu-se în continuare la Sean, la momentele petrecute împreună și, bineînțeles, la mesajul său final. Nu îi răspunsese nici acum, ceea ce o făcea să se simntă extreme de tristă Se gandea ce îi va spune copilului ei despre tatăl sau și, mai ales, cum va primi propriul ei tată vestea. Cu siguranță că atunci când va depune actele de divorț, domnul Flinn va veni după ea. Oare va fi uimit să constate că ea este indepentă și gravidă?

Avea o groază de regrete, însă nu și acela că urma să aibă un copil. Va avea un sprijin în această lume rea, un sprijin care îi va aminti întotdeauna de consecințele mistuitoare ale unei nopți petrecute în patul unui străin.

Și când reuși să-și pună în ordine întreaga istorie, să se impace cu prezentul și posibilul viitor, simți cum părul de la ceafă i se ridică. Bulversată de reacție, își îndreptă ochii spre intrare, instinctiv, în pragul ușii ivindu-se însuși problema ei, bărbatul pe care încerca vertiginos de tare să-l uite.

Acest Sean Dylan era de mână cu Bridgit Nu-Mai-Știu-Cum. Carolinne își strânse pumnul nervoasa. Se pare că nici el nu stătuse să deplângă fosta relație. Nici măcar o săptămână.

Mă bucură enorm faptul că îmi citiți cartea. Votați, comentați și continuați povestirea pentru că începe să devină din ce în ce mai palpitant! :)

2810 cuvinte