În camera închiriată pentru Millicent, fata care fusese salvată de Millicent fusese așezată pe un scaun, timp în care Millicent comandase pentru ea o baie și ceruse hangiței haine noi. Nu putea să o lase așa. Fata avea un păr blond superb, ochii albaștri, tenul palid și pistruiat, buzele pline. Corpul îi tremura vizibil, ceea ce o făcea pe Millie să îi pară și mai rău pentru ea.

— Mă cheamă Corry, doamnă și..., începu aceasta să spună după câteva clipe de tăcere în care îi privise pe toți. Edward stătea în picioare, rezemat de un dulap. Ian privea pe geam, cu pumnul dus la gură, de care se și sprijinea. Și pe el îl marcase ce se întâmplase în seara aceea, deși era perfect conștient că acest lucru i se putea întâmpla oricui.

— Domnișoară, o corectă Ned.

Fata tăcu, iar Millie se ghemui la picioarele ei, prinzându-i mâinile într-ale sale. Edward nu putea decât să privească totul, mișcat de bunătatea sufletului lui Millicent.

— Ai pe cineva, Corry?, o întrebă aceasta.

— Sunt o fată de moravuri ușoare, zise privind spre bărbatul înalt, spre Edward. Din seara asta nu mai am pe nimeni, domnule.

Edward nu voia să îi traducă asta lui Millicent, pentru că era convin că fata avea să izbucnească în lacrimi, să facă o criză. Asta însemna însă că domnișoara Corry își începuse meseria în seara aceasta și că violul care i se întâmplase fusese primul ei client care, observând-o atât de lipsită de experiență, profitase de ea.

— Asta e îngrozitor!, exclamă Millie. Nu trebuie să spui însă că nu ai pe nimeni. Se ridică în picioare și îi zâmbi. Acum ai o casă.

— Domnișoară?, întrebă Corry fără să înțeleaă ce voia să spună Millie prin asta.

— Millie, ce tot spui?, întrebă și Edward, pentru că singurele propoziții pe care nu putea să le traducă erau tocmai pe ale lui Millicent, întotdeauna plină de ambiguități și de idei năstrușnice.

Privindu-l pe Edward, aceasta îi spuse:

— Nu am o domnișoară de companie. Nu am avut niciodată, de fapt. Și, cum mă voi mărita și eu curând, cred că îmi trebuie și o cameristă. Atunci, Corry, vrei să fii...?

Auzind ce propunea, Edward se apropie de ea și protestă:

— E prea tânără!

— Și eu sunt tânără!, îl contrazise aceasta.

Edward își dădu ochii peste cap. În fața unei instanțe, Millicent ar fi fost o oponentă pe cinte, una susceptibilă de câștig la fiecare proces. Adresându-i-se lui Corry, o întrebă mai dur decât dorise inițial:

— Câți ani ai?

— Șaisprezece, domnule, bâigui fata. Fata era într-adevăr prea tânără pentru a-i fi însoțitoare, de aceea îl înnebuni Millie când exclamă fericită:

— Numai bine! Corry, ești însoțitoarea mea!

Prinzându-i mâna și făcând-o atentă la el, Edward îi aduse aminte cine era și cum ar fi trebuit să se comporte, sperând că astfel înțelegea motivul pentru care era imposibil ca tânăra Corry să fie însoțitoarea ei sau ce Dumnezeului își dorea Millie să fie.

— Millicent Mont, nu se cuvinte să ai o prostituată drept însoțitoare a ta!

Evident jignită, luându-și rolul de protectoare foarte în serios, Millie se încruntă și își smuci mâna din strânsoarea lui:

— Cum îți permiți să vorbești așa despre însoțitoarea mea?

— Asta e!, o făcu el atent la realitate. Că îți place să accepți sau nu, Corry a ta e o femeie ușoară, Millicent, iar dacă se afla asta, reputația ta e distrusă complet!

În lipsa unui argument mai solid, Millie își așeză mâinile în șold și refulă furia și durerea din acea zi, zi în care trăise ca o înșelată, ca o soție cu un soț adulterin, deși sentimentul era mult absolutizat și melodramatic.

— Și Jenny a ta ce e?, îl întrebă. O sfântă? Dacă te dai așa un sfânt, Edward, pe tine și pe logodnica ta, nu ar fi trebuit să vă culcați împreună până ce nu avea o verighetă pe deget. Asta spune moralitatea ta mult iubită, nu?

— Nu întrece măsura!, i-o tăie Ned al cărui chip se înnegurase complet.

— Că de nu, ce? Mă vei plesni?, îl întărâtă fără să își dea seama că atinsese un punct extrem de sensibil în Edward, unul care amenința să iasă la iveală ca în vremurile bune, vremuri în care se certau, se contraziceau, se băteau și sfârșeau prin a se împăca în zorii zilei.

— La fundul gol, chiar, o amenință.

— Serios?, râse Millicent. Câte femei ai plesnit la fundul gol, Ned?, îl întrebă tendențioasă.

Până aici! Ned zâmbi machiavelic, își drese glasul și i se adresă prietenului său:

— Ian, ia-o pe domnișoara Corry, te rog. Și asigură-te că e hrănită, spălată și îngrijită. Mă tem că nu avem timp să chemăm un medic care să o consulte pe însoțitoarea lui lady Mont.

— Edward, cred că ar trebui să te calmezi, îi zise Ian în timp ce o prinse pe Corry de mănă și o ridică de pe scaun, grăbindu-se cu ea spre ieșire. Nu vrei să faci ceva ce vei regreta.

— Oh, dar lady Millie mi-a pus o întrebare, zis Ian în timp ce își scotea cureaua, ignorând complet sfatul prietenului său și icnetul lui Corry. Millie în schimb nu scotea niciun sunet, ba chiar îl persifla, încrucișându-și brațele la piept și ridicându-și o sprânceană în direcția lui. Vreau să îi răspund. Și pentru că Ian rămăsese țintuit în fața ușii, cu Corry după el, Edward se răsti și la acesta: Ieșiți! Amândoi!

— Nu vă pot lăsa sa..., începu Corry care se simțea atașată de femeia ce îi lua apărarea și îl înfrunta pe acest barbar. Dar Ian o prinse în brațe și o ridică pe sus înainte ca aceasta să poată ajunge la Ned.

Rămași singur, Millicent se încruntă, realizând că gestul de a-și scoate cureaua era cât de poate de real. Înghiți în sec, realizând că nu se mai bătuse totuși cu el de când avea zece ani. Era posibil ca acum să fie o disproporție de putere vizibilă, una de neiertat.

— Ned?, îl întrebă precaută. Ce vrei să faci?

— Vreau să îmi spui tu câte femei crezi că am lovit la fundul gol, îi spuse acesta senin.

Deși nu mai era sigură de curajul ei, când auzi această cerere impulsul reveni nebun și o făcu să scoată pe gură o aberație în care nici ea nu credea:

— O sută!

— Atunci, zise acesta la fel de senin, de parcă înnebunise, o sută de lovituri să fie, Millie! Una pentru fiecare aberație pe care o îndrugi!

Și, înainte să își dea seama, Millie fu prinsă și așezată cu fundul în sus, pe picioarele lui Edward. Îi prinsese încheietura când dorise să se îndepărteze de el, iar acum îi imobilizase spatele, ținându-și picioarele ușor desfăcute pentru ca ea să fie complet prinsă între acestea. Fusta începu să i se ridice, moment în care simți răcoarea pe coapse. Sigur că Ned avea o priveliște de milioane, dar mai rău era ce avea să se întâmple în continuare, pentru că auzi cureaua lovind aerul cu un sunet dureros pentru carnea ei. Dădu din picioare, stăduindu-se să se elibereze din strânsoarea acestuia, moment în care realiză că o ținea prea bine pentru a se elibera. Îi rămânea doar să îl amenințe:

— Dacă dai în mine, te omor!

Edward oftă, privind lenjeria intimă care îi îmbrăca trupul și pielea pe care o lăsa pradă privirii sale. Nu era nevoie să o dezvelească la fundul gol. Avea să simtă loviturile și așa, deși era clar că nu avea să dea în ea încât să îi dea sângele.

— Millie a mea nu m-ar amenința cu moartea, îi zise acesta, făcându-i jocul din ajun.

— Ned al meu nu ar da în mine!, zise impacientată, încercând să privească la ce se întâmpla în spatele ei. I-ar fi fost mult mai ușor dacă lipea odată cureua de fundul ei. Așa se simțea și expusă și stresată.

— Millie a ea nu ar vorbi ca o lăptăreasă, îi reproșă comportamentul.

— Ned al meu s-ar milostivi de o sărmană fată a străzii, continuă aceasta să scoată în evidență apecte pe care nu le luase în calcul în demersul său de a se ocupa strict de Millicent. Dar era adevărat. Nu o putea lăsa pe biata Corry pe străzi, în stare în care se afla. Merita mai mult. Totuși, găsi altceva să îi spună:

— Millie a mea nu ar fi într-o călătorie ca aceasta.

— Ei bine, zise ea când realiză că nu prea mai avea ce spune, Ned al meu nu s-ar culca cu o alta pentru că știe că așa m-ar răni. Știe că îl iubesc.

Bărbatul înghiți în sec, realizând că așa era, mai ales că realizase că fata îl iubește și că are sentimente în ce o privește, intenții pentru care dorise să fie mai mult decât demn și pentru care se pusese în slujba regelui, pentru care practic își pusese viața în pericol ca să obțină titlul mult râvnit și demn de sângele ei. Totuși, se întâmplase, iar asta nu știrbea cu nimic sentimentele lui față de ea, acea înflorire necontrolată în piept, ci, combinate, îl făcea să simtă o durere profundă. De dragul durerii pe care nu voia ca ea să o simtă mai târziu, îi spuse:

— Poate că eu nu te iubesc.

Millie înghiți în sec, pregătită să își piardă și acum speranța. Totuși, nu putea să o facă. Nu. Îndârjită, îi zise:

— Tu nu ești Ned al meu!

Edward oftă și, așezându-și degetele pe coapsa ei și ignorându-i căldura triunghiului dintre picioare, exclamă:

— Ce bine atunci! Te pot lovi în voie!

Și simți nevoie să țipe când primi prima lovitură, deși nu o făcu. Nu avea să îi ofere nicio satisfacție.

*

— Ia mâna de pe mine, brută!, îl respinse Millicent, o oră mai târziu, când acesta intră în cameră cu o tavă în brațe. Ar fi putut să o lase pe servitoare să îi aducă masa, dar voia să vadă ce făcea, asta după ce la a zecea lovitură hotărâse că era suficient. Nu îl lăsase inima să îi aplice cele o sută de lovituri promise, mai ales că fusese suficient să icnească la a zecea lovitură pentru a le considera pe cele nouăzeci împlinite. Apoi, o așezase în pat, pe burtă, și plecase. O găsea însă tot așa, cu fundul în sus. Nici nu se sinchisise să își tragă rochia pe ea, ceea ce îi arăta că pielea sensibilă a feselor se înroșiseră imediat. Avea să îi treacă, oftă Edward, așezându-se pe marginea patului și așezând tava pe jos.

— Am venit să îți aduc cina, o anunță.

Dar pentru că ea nu zise nimic, începuse să îi desfacă șireturile corsetului. Nu era atât de rănită încât nu mai putea face nimic, dar dramatiza. Asta era frumusețelea la Millie. Zâmbi, simțindu-se vinovat când o atinse din greșeală pe fund și aceasta icni.

— Ieși!, îi zise ea. Totuși, nu se împotrivi când bărbatul îi trase rochia în jos și izbuti să o elibereze de corset. Trebuia să se ocupe cineva și de părul ei, dacă vedea bine. Era într-o parte mai lung și în alta mai scurt. Trecându-și privirea peste corpul ei, realiză că avea brațul rănit, că era zgâriată.

— Ce îți face brațul?, o întrebă, încercând să își dea seama dacă era grav. Îl palpă, realizând că nu era nimic din ce nu putea fi remeidat cu puțină apă. Se ridică și turnă apă din carafă într-o farfurie goală de pe măsuță, revenind cu ea în pat și începând să șteargă sângele.

— Brațul?, icni aceasta și încercă să și-l tragă din îmbrățișarea lui. Edward, mi-ai învinețit fundul!, îl acuză.

— Nu regret, Millie, îi zise el izbutind să termine cu brațul în ciuda protestelor ei. Cred că asta era ceva ce trebuia să facă tatăl tău cu mult timp în urmă.

Furioasă din cauza celor auzite, Millie vru să îl lovească și ea peste față, dar nu apucă. Se lăsă păgubașă, întorcându-se pe spate, deși era conștientă că așa avea să o doară și mai tare. Icni, dar izbuti. Edward îi aranja perna în spate în timp ce se ocupa să îi acopere trupul cât de cât. Crescuse prea aproape de el ca să îi fie rușine de faptul că i se vedeau sânii sau că triunghiul acoperit de păr creț dintre picioarele ei era vizibil dacă te uitai atent. Atunci, amintindu-și de cele spuse de Ian, își drese glasul și hotărî să schimbe subiectul:

— Millicent, i-ai cerut lui Ian să se culce cu tine?, o întrebă grav.

— Nu e treaba ta!, i-o tăie aceasta, deși chipul i se înroșise, fiind mai mult decât un semn că așa era. Oftă și insistă.

— Răspunde-mi, te rog!

— Sau mă bați din nou?, îl ațâță aceasta. O privi epuizat. Era convinsă însă că Edward nu avea să mai dea niciodată în ea, cum nici acum nu o făcuse fără să regrete. Citea regretul pe chipul său. Își drese glasul și se întinse spre tava pe care i-o adusese. Acesta i-o dădu cu grijă să nu dărâme tocănița. Da, i-am cerut asta, și se apucă să mănânce.

Străduindu-se să îi explice fără să facă totul să fie și mai ciudat, Edward îi spuse simplu:

— Nu vrei complicațiile unui astfel de lucru.

— Nu înțeleg la ce te referi, zise Millicent înghițind cu dificultate. Era înfometată. Nu apucase să mănânce înainte de a porni în aventura ei prin oraș.

— Poți rămâne gravidă, Millie, îi zise el ușor, iar ea se opri din mâncat și îl privi. Bărbatul își ridică palma și și-o așeză pe abdomenul ei, prinzându-i cu ochii privirea: Vrei să naști un bastard?

— Domnul Ian ar fi atent..., zise aceasta, deși glasul îi tremura. Brusc, nu se mai putea concentra și nu credea că era din cauza perspectivei de a avea un copil natural, ci mai degrabă datorită palmei calde care se odihnea pe cămășuța ce putea fi lesne înlocuită cu pielea ei.

— Nu știu câtă atenție crezi tu că poate avea un bărbat în acele clipe, zâmbi acesta și îi mângâie abomenul cu degetul mare. Vreau să știu că nu ai face-o. Nu cu el, nu cu nimeni altcineva care nu îți este soț.

Totuși, pentru că îi atrăgea atenția cu privire la un aspect atât de important, Millie înghiți în sec și hotărî că era cazul să îl întrebe:

— Domnișoa Corry va rămâne însărcinată? Va avea un copil din flori?

— Nu, îi zise el, ridicându-și mâna pe valea dinte sânii ei și oprindu-se o clipă în zona în care inima i se zbătea. Îl atrăgea îngrozitor de tare, prea mult. Oftă și își continuă traseul mâinii, ignorând sfârcurile care i se întăriseră lui Millie. Bărbatul acela nu a apucat să termine, înțelegi? Dar Millie îl fixa cu privirea de parcă era nebun. Nu contează, îi zise. Nu va rămâne însărcinată. A adormit, oricum, lucru pe care ți-l recomand și ție. Se aplecă și îi sărută fruntea, șoptindu-i în păr. Ai fost foarte curajoasă astăzi.

Fata zâmbi, simțind că relația dintre ea și Ned era în sfârșt cea originală. Îi prinse umerii în strânsoarea mâinilor și îl opri când acesta dădu să se îndepărteze:

— Ned, îi zise ea, realizând că acum spunea adevărul, fără vreun ascunziș, nu aș fi făcut-o oricum. Nu din cauza consecințelor, ci pentru că singurul bărbat cu care îmi doresc să fiu ești tu.

Edward oftă și fără să își dea seama o sărută. Intenționase să îi mai sărute o dată fruntea, dar, în realitate, reușise să își lipească buzele de ale ei. Prima dată când îl sărutase ea pe el, nu reacționase. Fusese prea uluit. Acum însă, ca persoană care iniția sărutul și care știa că era greșit, că avea să regrete și că avea să o rănească, Edward își plimbă limba peste buzele ei, tentând-o să le deschidă sub presiunea gurii sale. Millie nu avea nevoie însă de prea multe tentații. Se lăsa pradă senzațiilor care îi dominau trupul de câte ori Ned o atingea sau măcar o privea.

Cu un oftat, își deschise gura și își uni limba cu a lui, gemând în fața acestei senzații impresionante. Își dădu capul pe spate, uitând de durerea posteriorului, pur și simplu abandonându-se plăcerii de a simți gustul lui. Îi atinse cerul gurii, ceru mai multă dăruire de la limba lui și îi prinse umerii, înnebunită. Nimic din Millie nu era timid sau indecent. Se comporta de parcă se sărutaseră de sute de ori în trecut, de parcă asta era ceva normal. Amândoi gemură, iar când ea oftă în gura lui, Ned își dădu seama că în poziția aceasta putea face mai mult. Își putea pierde capul.

Se desprinse de gura ei, înghițind cu greutate.

Nu își amintea să își fi pierdut capul cu Jenny, iar el își amintea mereu săruturile. Se încruntă dându-și seama că nu ar fi putut rata sărutul, oricât de beat ar fi fost. Se ridică și, după ce privi o ultimă dată în urmă, la Millie, la femeia care îl aștepta mai mult decât dornică și conștientă în pat, ieși.

Din acest punct, Ned începu să se îndoiască de existența unei cauze care l-ar fi putut îndepărta de ispita lui cea dragă, de Millicent Mont.

Și dacă totul nu fusese?

2839 de cuvinte