După ce le comunicase soților Mont mesajul de la fiica lor, Edward hotărâse să își respecte promisiunea față de Guilford și să înceteze cu farsele la adresa lui Millie, ba, mai mult, să se îngrijească de ea în această călătorie, cum ar fi făcut-o în alte circumstanțe.

Prin urmare, cumpărase o rochie pentru Millie, una care spera să îi vină, și se hotărî să i-o lase în camera pe care i-o închiriase. Avea cheia de la ușă, pentru că nu putea avea încredere nici măcar hangiță. Totuși, ziua lui începu prost tocmai când voia să îndeplinească această faptă bună, pentru că, în momentul în care deschise ușa și intră, realiză că la picioarele scaunului din fața oglinzii zăceau buclele brune ale lui Millie. În acel moment, lăsând hainele pe scaun, avu o criză în toată regula.

Millie nu știa ce se întâmpla. După ce comisese fapta, după ce își tăiase părul, Millie se pusese în pat, mulțumită de modul în care acum acesta îi cădea mai sus de umeri, și adormise. Încă dormea când Edward se apropie de ea și o prinse de braț, scuturând-o, cu ochii ieșiți din orbite și venele dilatate la baza gâtului.

— Ce ai făcut, femeie?, o trezi furios din somn.

Millie se încruntă, având impresia că Ned avea un atac de cord și că era pe moarte; vena de pe frunte i se zbătea, iar chipul i se înroșise grozav. Privi nedumerită în jur, realizând că era încă în camera din han și că era dimineață. Câteva momente nu își dădu seama de ce își simțea capul atât de ușor, dar apoi, când Ned nu o slăbi din priviri, întrebă inocentă, deși înțelegea cărui fapt se datora furia sa:

— Ce?

— Părul tău!, urlă îngrozit.

— Ah!, făcu fata și își desprinse mâna de degetele lui, așezându-se înapoi în pat. Așa! L-am tăiat, îi zise și își întinse corpul, trezită de-a binele acum. Îl observă cum îi privește trupul prin cămașa străvezie și se simți cu adevărat puternică. Pentru ea dimineața începuse mai mult decât bine. Îmi împovăra mintea, Ned, îi dădu o explicație evazivă cu care acesta nu fu de acord.

Nu numai că nu era de acord cu faptul că părul îi îngreuna gândirea, dar și rămase supărat pe ea până când fură nevoiți să facă focul în Montgomery. În apropierea pădurii de pe deal, Milllie, care aprecie gestul lui Ned de a-i fi cumpărat o rochie, asta pentru că hainele ei murdare nu mai putea fi îmbrăcate niciodată, rezemată de un copac, cu picioarele strânse sub ea, privind încă la Edward care își făcea de lucru prin mica lor tabără, îl întrebă pe Ian. Acesta nu avusese o reacție propriu-zisă la modul în care nu cădeau acum buclele lui lady Mont peste umeri, deși își dresese glasul și o ajutase să urce pe cal. În schimb, îi complimentase rochia chihlimbarie. Și ei îi plăcea, dar asta pentru că Ned îi cunoștea prea bine gusturile.

— Ian, nu îți place părul meu?, îl întrebă pe acesta.

— Ba da, lady Millie!, zise Ian, care se ocupa de prânzul lor și al cailor. E superb!, insistă. Deși, dacă mă întrebați pe mne, ați fi putut să încercați să îl tăiați mai... drept.

Millicent ignoră cu desăvârșire ultima parte și, scrutându-l pe Edward care părea că luase o pauză de la sarcinile închipuite, așteptând să mânânce, spuse:

— Asta ar fi zis și Ned al meu.

— Milady?, se încruntă Ian, neînțelegând ce voia fata să spună.

Domnul Scott își dădu ochii peste cap, apoi își privi prietenul și îl lămuri:

— Crede că nu sunt Edward doar pentru că prefer altă femeie în locul ei.

O deranjă această remarcă, dar nu putu să urle la el așa cum i-ar fi plăcut, cel puțin nu de față cu Ian. Și așa era martorul unor intimități prea profunde.

— Înțeleg, zâmbi Ian. Domniță, vă asigur că domnul Scott este domnul Scott.

— Exact asta ar spune un prieten bun, domnule Ian, îi zise ea bărbatului zâmbind, ceea ce îl făcu pe acesta să își abțină cu greu râsul. Primind farfuria cu mâncare, îl scrută pe Edward cu privirea. Acesta părea cu adevărat hămesit, deși mânca mereu de două ori cât ea. Nu era însă un semn că era vechiul Ned, căci era normal ca o sosie de aceeași înălțime și cu aceeași greutate ca Ned al ei să aibă nevoie de aceeași cantitate de mâncare. Spune-mi, domnule Scott, de câte ori mi-am rupt piciorul?, îl întrebă pe Edward.

Bărbatul înțelese că era vorba despre un test. Se opri din mâncat și o privi, în timp ce domnul Ian continuă să mestece ca și cum era spectatorul unei piese în aer liber.

— Nu ți-ai rupt piciorul, ci mâna. Întări: De două ori, chiar. AI căzut din copac pentru că erai și ești o fată extrem de obraznică, Millicent.

Astea erau detalii menite să o intimideze. Dar ea nu se dădea bătută cu una, cu două.

— Cum s-a numit păpușa mea preferată?, întrebă din nou.

— Nu te jucai cu păpuși, ci cu broaște, zâmbi Ned.

Era cu adevărat o informație care îl impresionă pe Ian. Dar, într-adevăr, Millie nu se juca cu păpuși, ci cu broaște. Și îl fugărea pe fiul grăjdarului cu ele. Bietul fiu al grăjdarului!

— Cum îl cheamă pe fratele meu?, puse o ultimă întrebare.

— Millicent, ai o soră, îi zise Edward exasperat. Lucinda. E geamăna ta.

Sperase să îl prindă cu această întrebare, dar nu reușise. Mormăi nemulțumită:

— Asta nu confirmă decât faptul că ești informat.

Și își vârî nasul în farfurie, fiind nevoită să recunoască faptul că Ian gătea destul de bine pentru un bărbat care studiase dreptul și bunele maniere. Terminând de mâncat și servindu-se cu încă o porție, Edward o întrebă:

— Ce ar trebui să se întâmple ca să realizezi că sunt Edward?

— Cred că ar trebui să te însori cu mine, îi zise aceasta dezinvoltă, de parcă ăsta era singurul lucru logic care ar fi putut atesta identitatea sa.

— Sunt logodit, îi aminti acesta, de parcă ar fi putut uita vreodată un astfel de aspect. Totuși, erau anumite chestiuni care o făceau să se îndoiască și de această logodnă, acum. Ned nu pomenise nicium numele ei, vârsta, ocupația, circumstanțele în care o cunoscuse.

— Apropo de această logodnă... Ian îl privi atent pe Edward, intrând în altertă; ambii erau în stare de alertă, ceea ce nu trecu neobservat de Millie. Cu un zâmbet galeș, întrebă: Cum o cheamă?

Edward își drese glasul, oftând ușurat:

— Jenny.

Millie se încruntă. Numele părea cu adevărat fals, dar nu putea să conteste acum și identitatea logodnicei, nu până ce nu apăreau probe concludente. Totuși, își permise să spună destul de francă, uitând cu desăvârșire că era o doamnă:

— Are nume de târ...

— Să nu o spui!, o opri Ned la timp. Ian se înecă oricum, sărind spre pleoscă. Nu se putea opri din râs, drept care avu nevoie de câteva clipe până să își șteargă lacrimile și să își revină din ceea ce era o criză în toată regula.

— Prea bine, oftă Millicent. Iartă-mă, domnule Ian, dar tind să uit că nu trebuie să mă exprim așa cum am l-am auzit pe Ned și pe amicii lui vorbind la grajduri. Asta nu făcu decât să îl determine pe Ian să zâmbească, semn că se distra copios cu aceștia. Cum ai cunoscut-o pe Jenny?, întrebă din nou

Cumva, domnul Ian redeveni serios și îl fixă pe Ned cu privirea în așteptarea răspunsului.

— Tatăl ei e comerciant. Vinde pește, îi explică. I-am ajutat în niște chestiuni administrative cât timp o vizitam pe mama în Liverpool.

Asta suna plauzibil. Își încrucișă brațele la piept, lăsând farfuria jos. Nu mai putea mânca. Totuși, era cazul să îi pună o întrebare care o măcina de prea mult timp, din momentul în care o anunțase de logodnă.

— Și te-ai îndrăgostit de ea?, întrebă cu glasul stins, de parcă se temea că avea să strige în gura mare că da, o iubea pe această misterioasă Jenny.

Edward însă, deși auzise întrebarea, o privi și se încruntă. Speranța pâlpâie în sufletul lui Millie atunci, pentru că era clar pentru ea. Citea în ochii lui Ned faptul că nu se îndrăgostise, că nu era nicidecum îndrăgostit, poate nici măcar de ea, de Millie, dar cu siguranță nu o iubea pe această Jenny. Expiră și inspiră din nou, căci în acest moment i se oferea, simțea ea, o a doua șansă. Nimic nu era pierdut. Totul se putea transforma încă.

— Alte întrebări aberante mai ai?, întrebă Scott încruntându-se. Și, pentru că dădu să se ridice, Millicent se întinse spre el și îl prinse de braț, nelăsându-l să plece, chiar insistând:

— Edward, o iubești?

Privindu-i irisurile albastre, Edward i se adresă prietenului său:

— Să stingi focul, Ian. Nu avem timp de stat aici.

Și se îndepărtă, moment în care, înnebunită de modul în care îi ignora întrebarea, Millicent izbucni:

— Nu pot să cred! Nu o iubești!

Simțind că asta îi putea amenința secretul, iar Millie putea deveni mai bănuitoare ca oricând și putea să afle totul dintr-o singură forțare, Edward se întoarse spre ea și făcu un lucru previzibil, însă nu și pentru o persoană calculată cum se presupunea că era el. Îi spuse chiar el adevărul, deși parțial:

— M-am culcat cu ea! Apoi, deși nu se crezu, adăugă, strângând cât putu din dinți: Binîențeles că o iubesc!

Millicent rămăsese să îl privească. Știa asta. Îi simțea privirea arzându-i spatele în timp ce se ocupa și de calul ei. Așa era. Millie rămăsese să îl privească șocată de ce îi auziseră urechile. În adâncul ei fusese mereu conștientă că Edward nu putea fi fecior. Avea douăzeci și cinci de ani, fusese ceva timp plecat de-acasă și era cel puțin la fel de pasional ca ea. Totuși, să afle că se culcase cu această Jenny ca un simbol al iubirii pe care i-l purta o durea mai mult decât oricând, mai tare chiar decât dacă i s-ar fi spus că fusese cu o prostituată. Nu putea fi dragostea trupească o dovadă suficientă a celei spirituale.

— Lady Millie..., îl auzi pe Ian șoptindu-i numele. Bărbatul observase cum fata rămăsese cu privirea fixă spre Ned, cu buzele ușor întredeschise și cu ochii lucind din cauza lacriimilor pe care nu le putea exterioriza.

În liniștea aceasta, Ned crezu că o afectase informația. Era de așteptat dacă îl iubea și, mai mult de atât, dacă spera ca el să nu aibă nicio legătură atât de serioasă cu această Jenny. Prin urmare, Edward era gata să își ceară iertare când o auzi spunând:

— Cu mine nu te-ai culcat, deși pe mine mă iubești.

Atunci, Ian zâmbi. Lady Millicent nu putea fi zdruncinată atât de rapid pe cât credea Edward. Asta îl făcu mândru pe domnul Scott și îl sperie îngrozitor. Nu avea nevoie de încăpățânarea ei când voia să își ascundă păcatele.

*

Se culcase cu ea.

Așezată pe scaunul de la masa unde luaseră cina în acel han, în seara care se dorea ultima în pribegie, pentru că mâine trebuiau să ajungă la destinație, în Liverpool, realiză că nu se putuse concentra pe restul drumului toată ziua. O afectase în măsura în care și-l imagina cu alte femei. Trecutul lui era trecutul lui. Nu ar fi trebuit să o deranjeze. Totuși, acest trecut era susceptibil de a-i afecta viitorul. Viitorul lor. Oftă, realizând că putea fi vorba și despre gelozie. Pur și simplu nu i se părea corect, în momentul de față, că el avusese privilegiul de a ajunge în patul nupțial cu o fărmână de experiență, în timp ce ea nu știa mare lucru. Nu știa la ce să se aștepte. Înghiți în sec, simțind cum lacrimile îi cotropesc din nou ființa. Practic, însemnase atât de puțin pentru acest Ned, încât nu îl interesase că ea nu făcuse nimic cu nimeni niciodată pentru că își avea inima subscrisă lui. O răsplătise cu un comportament ușuratic. În atare condiții, de ce și-ar mai fi păstrat ea puritatea emoțiilor pentru ei în consonanță cu puritatea trupului? De ce nu s-ar fi culcat și Millie cu altcineva? Astfel ar fi fost chit.

— La ce vă gândiți, lady Millie?, o întrebă Ian care rămăsese să o păzească în timp ce Edward se ocupa de treburi legate de seara pe care aveau să o petreacă aici, ultima de acest gen.

— Mă întrebam de ce îl însoțești pe Edward în această expediție spre iubirea vieții lui?, întrebă, deși nu se întreba deloc asta, dar nu știa cum ar fi putut intra în vorbă cu acesta. Mă refer la faptul că, de regulă, ești la Londra, în casa lui, ocupându-te de treburi administrative.

— Ned m-a invitat la nunta lui. Vezi tu, domniță, nu sunt un simplu servitor pentru Edward. Am fost prieteni în timpul școlii și apoi, la barou, când am reușit să ocupăm un loc. Totuși, îl admir că a continuat pe această cale. Pe mine personal m-a impresionat mai mult gestionarea diverselor afaceri, drept care îi mai dau sfaturi lui Scott cu privire la aceste aspecte. Când mi-a propus să lucrez pentru el, să am grijă de casa lui – suntem amândoi celibatari, dar, dintre noi, este cel mai dezordonat – am acceptat. Asta nu mă face mai puțin prietenul lui.

Millicent aprobă. Cunoștea prea bine istoria prieteniei dintre cei doi și, acum, nu asta o interesa. Îl privea pe domnul Ian, cu părul lui brun și cu ochii verzi, și se întreba de ce nu putea să se simtă atrasă de acesta cum se întâmpla în cazul lui Ned. La urma urmei, Ian era un bărbat respectuos și frumos. Era chipeș. L-ar fi putut iubi dacă e străduia suficient de tare. Dar, pentru lucrul pentru care îl privea Millie acum, nu avea nevoie să îl iubească. Edward însuși dovedise asta.

— Ian, mă întrebam cu adevărat dacă vrei să te culci cu mine.

Ian, care se lansase într-o destăinuire complexă, se încruntă în direcția ei și clipi uimit. Era prima dată când auzea așa ceva din gura unei doamne. Millicent nu era însă o simplă doamnă. Millie era specială. Era frumoasă, cu un trup uniform și un chip care te vrăjea imediat, dar nu se putea îngriji numai de asta. Erau și alte lucruri care contau.

— Domniță!, exclamă el. Nu am putea să..., apoi dădu vehement din cap: Nu!

— Asta pentru că nu mă iubești?, întrebă Millicent cu adevărat interesată de refuzul lui.

Ian nu știa cum să îi explice astfel de lucruri. Nu își pusese niciodată problema asta. Luă o gură mare de aer și își așeză mâna peste a ei, spunându-i cât de diplomat putu:

— Țin prea mult la dumnevoastră ca să..., înțelegeți. Apoi, pentru că răspunsul nu părea să o satisfacă, Ian îi răspunse stric la întrebare. Nu vă iubesc. Fata oftă, ceea ce îl făcu să continue: Edward vă iubește, doar că...

— Încep să îmi pierd speranța, îl întrerupse Millicent, ceea ce îi oferi șansa de a nu divulga secretele prietenului său. Uite ce prostii spun! Strângându-i mâna, îi zâmbi tensionată și rușinată: Iartă-mă pentru propunerea de mai devreme, domnule!

— Este în regulă, domniță, îi zâmbi acesta. Este ca și uitată.

Totuși, Millie nu mai putea sta aici. Se simțea prea rușinată de ceea ce tocmai propusese pentru a rămâne alături de Ian. Bietul Ian! Se ridică și porni să se plimbe afară. Ieși în noaptea răcoroasă, totuși mai caldă. Sau poate că se obișnuise ea cu nopțile în aer liber. Își prinse brațele și luă o gură mare de aer. Acesta era un loc destul de liniștit, cu străzi pustii. Nu i se părea că exista un pericol real în ce o privea.

Înaintă printre străduțe, analizând perspectivele de a se fi făcut de râs. De altfel, era posibil ca Ian să îi spună lui Edward despre discuția lor. Realiză că nu era chiar atât de rău să o facă. Astfel, Ned ar fi văzut că nu îl interesa chiar atât de tare persoana lui. Poate că dacă făcea pe inabordabila reușea cumva să îl atragă.

Era obosită în seara asta. Era obosită din cauza lui Jenny. Ce avea Jenny și nu avea Millie Mont? Poate că fusese un blestem acela de a copilări alături de Edward, de a se îndrăgosti de el și de a fi nevoită să treacă prin dezamăgirea de a realiza că Ned nu o iubise niciodată așa cum interpretase ea. Se înșelase probabil, iar cuvintele tatălui ei erau adevărate. Poate că nu o iubea. Oftă. Apoi, se opri o secundă, realizând prostia pe care o făcea. Poate că ăsta era și planul lui Ned, de a o face să își piardă speranța. Poate că era o urzeală.

În acest caz, Millie nu avea să își piardă speranța! Trebuia să aibă încredere în instinctul care îi spunea că Edward o iubea cu adevărat și că altceva era la mijloc. Ned o mințea. Știa sigur asta. Și, deși poate că nu o mințea, cu siguranță ascundea adevărul de ea. Avea să afle adevărul acela.

În timp ce își spunea asta, mergând fără să-și dea seama din ce în ce mai repede, auzi zgomote pe o străduță lăturalnică. Se încruntă, pentru că părea că cineva se zbătea să țipe în timp ce zgomotul îi era înăbușit. Se îndreptă înspre zona aceea, cu un curaj nebun care posedase cândva și trupul mamei sale. Atunci, observă că, lipită de un zid, o fată, cel mai probabil între două vârste, dar o fată destul de scundă, destul de slabă, era țintuită de zid în încercarea disperată de a țipa și de a se lepăda de bărbatul care îi ridicase fusta și care se împingea în trupul ei plăpând cu sete. Plângea. Putu observa lacrimile care o imobilizară momente bune. Apoi, realizând că nu era nimic din ce își dorea fata aceasta, Millicent făcu singurul lucru bun de care era sigură din ultimul timp.

Se repezi la bărbat, îl împinse și, când acesta o împinse la loc, trăgând în drum mâneca rochiei și rupând țesătura, zgâriindu-i brațul, Millie îl lovi, fiind conștientă că, deși nu îi vedea fața, îi zgârie pieptul. Nu avea lavalieră. O pierduse probabil în goana după această copilă. Când realiză că era rănit și că exista posibilitatea să fie deconspirat, atacatorul fugi.

Millie se sprijini, realizând că de-abia acum corpul îi tremura ca urmare a adrenalinei ce o împinsese să îl lovească. Avea sângele lui pe degete, ceea ce o făcea să îi vină să vomite. Își îndreptă fața spre fata care stătea cu greu pe propriile picioare și o întrebă:

— Ești bine?

— Eu..., articulă fata. Da, zise în cele din urmă. Nu am vrut, știți? Nu am...

Prinzând-o în brațele ei, Millie realiză că tânăra era era un copil, deși nu se poate spune că între ele era o diferență mai mare de trei sau patru ani.

*

— Ce faci?, îl întrebă Edward pe prietenul său, așezându-se la masă. Reușise să aranjeze închirierea a două camere apropiate, una în fața celeilalte. Totodată, îi scrisese lui Marry Ethel, mătușa lui Millie și sora mamei acesteia. În Liverpool, Millie nu ar mai fi putut sta cu el sau, mai rău, în casa lui Jenny. Trebuia să se asigure că îi găsea un protector, iar unchiul George era în măsură să îi fie protector în cele două săptămâni până la căsătorie. Apoi, dacă soarta se îndura de el, nu ar mai fi văzut-o niciodată.

De altfel, în casa lui George se afla și mama lui și tatăl său vitreg, Hans. Aceasta se oferise să o ajute pe soția fiului celui mare al lui George, prospăt căsătorit și cu un copil pe drum. Personalul era puțin, iar Marry nu se putea ocupa de tot. Atunci, cât era nevoie de ea, mama se oferise să ajute ca totul să fie bine în familia în extindere a lui Ethel.

— Tocmai ce am primit o propunere, îi zise Ian.

— Ce propunere? Ian îl privi cu subînțeles, ceea ce îl făcu pe Ned să zâmbească și să îl îmbrâncească ușor. Și ce aștepți?

— Propunerea vine de la Millie, îi zise rapid acesta.

Imediat, zâmbetul lui Ned dispăru și se înecă cu berea pe care o comandase. Millie îi propusese lui Ian să se culce cu ea? Dumnezeule! Ce era în mintea fetei ăsteia? Își strânse mâna pe halbă, realizând că o căuta cu privirea, pregătit să o strângă de gât, asta după ce îi ținea morală cu privire la aceste aspecte. Până în Liverpool era în grija lui. La naiba, și acolo era tot în grija lui! Pe toți sfinții dacă nu era responsabil de ea mereu! Nu putea să facă asta fără să fie căsătorită! Nu putea să... Simțea că rămâne fără aer. Își întoarse privirea spre Ian și îi zise, mai mult asigurându-se că vorbeau aceeași limbă:

— Ian tu nu poți să...

— Nu, dădu acesta negativ din cap, liniștindu-l pe Ned. Dar tu da, continuă Ian. Avea ochii mijiți, de parcă se gândea asiduu la ceva. Știi ce mă întreb, prietene? Edward dădu negativ din cap; știa doar la ce se gânde el, la cum să confecționeze pentru Millicent o centură de castitate. Cum te-ai culcat cu Jenny când ai douăzeci de ani de când o cunoști pe Millie și cu ea nu ai făcut-o până acum?

Edward se încruntă, deși nu voia să se gândească prea mult la aceste aspecte, deși ar fi trebuit. De dragul acțiunii însă nu o făcu. Nu acum. În schimb, întrebă, când realiză că Millicent nu era nicăieri:

— Unde e Millie?

— S-a îndepărtat, zise Ian, dar apoi își dădu seama că fusese atât de bulversat de propunerea fetei încât nu reușise să o mai urmărească. Trebuie să fie în apropiere, îi zise el lui Ned, chiar dacă se îndoia de acest aspect.

— În apropiere?!, răcni Edward, pentru că asta însemna că o pierduse. Ian!, exclamă înnebunit.

Amândoi ieșiră în stradă. Edward era disperat, privind în toate direcțiile. Străzile se bifurcau sălbatice și înșelătoare, în timp ce noaptea acoperea diabolică micul orășel în care se opriseră. Putea fi oriunde! Putea fi oricum! Asta îl făcu să se înfioare, îngrozit de posibilitatea de a fi violată și ucisă aici de un nebun. Se pregătea să o ia în față, sperând că pe acolo o luase și ea, când o văzu venind cu o copilă de braț, o puștoaică în jurul vârstei de cincisprezece sau șaisprezece ani. Era rănită. Vedea asta pentru că vedea sângele și pentru că avea mâneca rochiei descusută. Dumnezeule!

— Millie! Millie!, îi prinse chipul în palmele sale și o privi. Spune-mi că ești bine. Te-ai atins cineva? Te-a... Te-a...

— Un bărbat!, exclamă aceasta. Informația ajungea distorsionată la Edward, ceea ce îi amplifica groaza. Părul i se sculase tot în cap și se îngălbenise de teamă. A încercat să... Doamne, Edward! Doamne!, și îl cuprinse în brațele sale.

Asta îl făcea să își dea seama că avea nevoie de suport acum, pentru că simțea că avea să cadă din picioare. Din tot ce îi spusese, și ignorând complet persoana pe care o adusese cu ea, Ned înțelegea că fusese violată, batjocorită, tratată îngrozitor. Simțea o furie oarbă la adresa sa, la adresa lui Ian. O strânse mai tare în brațele sale, cu lacrimi în ochi. Lucrurile nu trebuiau să se întâmpla așa cu Millie. Era datoria lui să se asigure că era mereu tratată bine. Era datoria lui, la naiba!

— Va fi bine, încercă să o asigure, deși nici el nu se credea. Sunt cu tine. Orice ți s-a întâmplat, Millie, orice...

Fata se încruntă și se desprinse din îmbrățișarea lui.

— Nu eu, Edward!, exclamă ea, realizând că el înțelesese că ea fusese cea agresată. Dumnezeu să mă ajute de nu i-am dat una încât să îl lecuiesc de dorința de a mai continua orice făcea acolo, orice îi făce ei! Edward, înțelegi?, se apropie de el, căci bărbatul părea gata să leșine. L-am bătut! Sunt bine. Cel puțin eu sunt bine...

Și toți cei prezenți auziră oftatul de ușurare al bărbatului în clipa în care o cuprinse din nou în brațele sale, iar Millie simți și tremuratul. În sinea ei zâmbi. Nu. Speranța nu era pierdută.

Următorul capitol va veni, dar nu mâine. Nu vreau să vă obișnuiesc cu mine postând așa des 

3999 de cuvinte