- Și aici ai băut ceai cu mine și cu broscuțele mele!, zise Millie și arătă spre o poieniță în care iarba creștea deasă, soarele pătrundea domol, iar vântul atingea scoarța copacului adesea. După ce terminaseră de discutat cu vicarul, Millie și Ned se întoarseră spre casă, apucând pe aceiași cărare pe care și veniseră, atenți la toate amintirile presărate pe drum. Bineînțeles că ea își amintea de el, iar el de ea. Crescuseră împreună. Edward se sprijini de același copac de care se sprijinise mereu, exasperat de imaginația și de energia fetei. Își încrucișă brațele la piept și o privi. Soarele îi sărutase obrajii și pieptul, din coc îi atârna o bucată considerabilă de păr, iar ea nu o lua deloc în seamă, de parcă asta și fusese intenția. Deși soția lui - din toate punctele de vedere - Millie nu se schimbase deloc. Era aceiași copiliță energică, zâmbitoare și încrezătoare în ideile sale. Era ea. Cel puțin acum. O văzuse mai devreme încruntată, îngândurată, supărată. Nu mai era cazul. Zâmbetul îi reapăruse pe chip.

- Încercam să le alung, vrei să spui, o contrazise acesta, pentru că nu se jucase cu ea, ci chiar încercase să o scape de broaște. Atrăgea tot ce era necurat. Oftă și o prinse de braț, pentru a o opri din a se agita. O trase spre sine, mânat de o dorință pură. Erau doar ei doi, aproape de casă, ce-i drept, dar într-un loc ferit de ochii lumii. Nu era nimeni aici. Ar fi putut face multe, iar prin acestea ar fi reușit doar să dea locului un alt simbolism, o altă însemnătate. Acesta avea să devină locul în care făcuseră dragoste și subsidiar cel în care încercase să o scape de broscuțe. Puteai lua râie, îi șopti grijuliu.

Millie, care își imaginase întreaga ei viață așa, în brațele lui, oriunde, se lipi de corpul său voluptuoasă. Își mușcă buzele și îi îl întrebă:

- Vrei să spui că broscuțele mele erau jegoase?

Înghiontit în copac, Edward zâmbi, strângând-o în brațe. Pentru clipe bune crezuse că o pierduse pe Millie aseară. Dar nu. Era aceeași fată care îl iubea pe el.

- Depinde, îi șopti. Pățesc ceva dacă o spun?

Millie se ridică ușor pe vârfurile picioarele și îl prinse de cămașă, șoptindu-i cu un zâmbet care diminua considerabil din gravitatea pedepsei:

- Te condamn la zece săruturi!

- Atunci, da, zise Edward și îi strânse șoldurile în palme, înghițind în sec la ideea că femeia aceasta era așa o femeie - ce bizar! - și continuă, lipindu-și nasul de al ei, apoi fruntea, pentru a-și înfrâna pornirea de a-i cuprinde gura. Sunt foarte, foarte, foarte jegoase!

- Zece ori trei..., zise aceasta și își înălță gura spre el. Treizeci să fie!

Își lipi mâinile de pieptul său și îl sărută. De când îi atinsese gura Millicent știuse că nu avea să se mai poată despărți de această plăcere de a-l săruta. Edward se simțise condamnat. Știuse că îndrăzneala ei avea să îi ducă pe amândoi la pieire și, deși nu știuse exact cum, era convins că rămânea fără rațiune, fără pic de conștiință și uita cu desăvârșire unde erau. Millie zâmbi și continuă să își unească buzele cu ale lui în timp ce îi prindea umerii și îi mângâia ceafa. Era Edward al său și, în ciuda a tot, îl iubea. Oftă, gemu, își lăsă capul pe spate, dorind să primească atenția gurii sale și mai jos, pe gât, având impresia că ia foc în natura înnebunitor de caldă, când, din spatele ei, auzi o voce șocată întrebând:

- Verișoară Millie?

Se retrase numaidecât din brațele lui Edward, care rămase neclintit, mulțumit că rochia ei îi ascundea prohabul, cel puțin până avea să își revină. Millicent se întoarse și observă că înaintea ei Kevin Ethel și Ian Travis stăteau la o distanță considerabilă. Kevin era cu siguranță șocat și furios; Ian era amuzat. Cuplul acesta găsise, în cele din urmă, un mod prin care să se înțeleagă.

- Kevin!, tresări Millie și înghiți în sec, știind prea bine că buzele îi erau umflate, probabil roșii, sensibile încă. Oh, Doamne! Fusese cât pe-aci să se cațere pe trupul lui... Domnule Travis!, continuă și reveni spre Kevin. Ian făcu o reverență, ea închină din cap. Kevin?, întrebă nesigură, pentru că băiatul stătea acolo de parcă era gata să leșine.

Când în cele din urmă Kevin își reveni, acesta o privi direct în ochi, își strânse pumnii și izbucni într-o întrebare îndurerată:

- Asta înseamnă că nu te măriți cu mine?

Ned hotărî să intervină chiar atunci. Luă o gură de aer, făcu un pas înainte și o prinse pe Millie de braț, declarând:

- Mă tem că e măritată cu mine, Kevin.

- Măritată?!, făcu și mai ultuit Kevin. Apoi, trăsăturile i se schimonosiră. Se simțea scârbit. Nu pot să cred așa ceva!, zise apoi, ridicându-și mâinile spre cer și icnind.

Millie îl privi pe Ned care nu părea nicidecum afectat. Vărul Kevin avea oricum darul exagerării. Toată lumea știa asta. Era gata să spună ceva, când, dinspre casă, venind alergând, Corry se opri la o distanță rezonabilă, privi spre invitați și i se adresă direct lui Millie:

- Stăpână, a venit modista. Sora dumitale spune că trebuie să o ajutați cu rochia. Apoi, făcând o plecăciune se adresă lui Ian: Domnule Travis!

Tânărul băiat, Kevin, își întoarse privirea spre Corry și zâmbi. Nu credea să fi văzut în viața lui o față atât de plăcută, atât de frumoasă. Își drese glasul și se aplecă spre Corry, luându-i mâna și sărutându-i:

- Domniță!, apoi se ridică sub privirile amuzate ale celor prezenți. Sunt Kevin Ethel și sunt încântat să vă cunosc. Își drese glasul în clipa în care Corry nu făcu nicio mișcare, neștiind cum să reacționeze acestei intenții a băiatului. Nu cred că am mai văzut fată mai frumoasă decât dumneata! Millie își așeză mâinile în șold, încruntată, convinsă că îi spusese aceiași replică. Părul dumitale trebuie să fie din afara lumii noastre. Corry tăcu în continuare, dorindu-și ca cineva, oricine, să o scape de toată această atenție. Știu că trebuie să nu cunoașteți aceste teritorii, de aceea, continuă Kevin, mă ofer să vi le arăt! Pârâul, dealul, moșia...

Ian, realizând că nu avea câștig de cauză cu Kevin, oftă și se apropie de Corry, întinzându-i degetele. Fata îl privi în ochi, înghiți în sec și cu reticență își lăsă mâna într-a sa:

- Domnule, mă tem că domnișoara Corry nu e interesată de propunerea dumitale. Apoi, pentru că băiatul era gata să mai spună ceva, Ian îl prinse de celălalt braț și începură să meargă spre casă. Și așa ești obosit, tocmai din Liverpool. Haide acum!

După ce trioul se îndepărtă, Millicent, rămasă încruntată, zise spre Edward:

- Mie îmi spunea că sunt cea mai frumoasă!

- Ești geloasă?, propuse acesta amuzat de situația creată. Millie oftă, îl prinse de braț și începură să meargă spre casă. Kevin e la vârsta la care trebuie să flirteze ca să simtă că există. Lasă-l să facă asta. După câteva clipe, adăugă grăbit: Dar nu cu tine! Nu, draga mea. O femeie măritată nu trebuie să încurajeze un copil.

- Păi, sincer, Edward, doar el mi-a spus că sunt frumoasă, ridică din umeri, fără o intenție reală de a încuraja nimic, ci doar pentru a-l tachina pe Ned.

- Mie îmi place să îți arăt asta. Și jur că o voi face. Ți-o voi arăta. Azi..., apoi, apropiindu-se de urechea ei, îi șopti. În seara asta...

Fiorii îi cuprinseră membrele lui Millicent și înghiți în sec. Apoi, pentru a nu arăta cât de zăpăcită era și cât de mult se gândea la asta, Millie îl întrebă:

- Nu ți se pare ciudat comportamentul domnului Travis față de Corry?

- Nu îți face griji, îi zise Edward când ajunseră aproape de casă, începând să urce scările pentru a deschide ușa. Du-te acum la Lucinda. Sunt convins că te așteaptă.

Millie oftă, ridică din umeri și acceptă, aruncând însă o ultimp privire spre Edward care îl căuta pe Ian pentru a-și recupera mare parte din garderoba din Londra cu transportul căreia îl însărcinase pe Ian. Ce bine avea să poarte noi haine!

*

Lucinda era deja în lenjerie când Millie intră în dormitorul surorii sale. Modista, o femeie între două vârste și cu o siluetă voluptuoasă care nu putea fi ascunsă nici măcar de corset. Era vizibil cum femeia pregătea de zor stofa, ajutată de două fete, în cameră fiind încă două servitoare de-ale Lucindei. Întorcându-și capul spre Millie, Lucinda o întrebă:

- Ești bine?

- Sigur că da!, zise Millie și înaintă în cameră, atingând materialul imaculat propus pentru rochie. Este superbă!

- Trebuie să recunosc faptul că aleg rochia albă tocmai datorită acestui material. Apoi își drese glasul și se adresă modistei. Totuși, vreau un decolteu îndrăzneț. Ceva în formă de V? Millie își ridică sprâncenele spre ea. Modista dădu aprobator din cap. Acoperit delicat cu dantelă, ca să mă pot simți cât de cât bine. Aparte apoi mărturisi: Nu vreau să simt că mama a câștigat cu rochia asta. Millie oftă și se îndreptă spre materialul albastru. Era o idee bună să poarte o rochie de un albastru clar. De altfel, Ned ar fi trebuit să poarte ceva albastru. Poate cămașa, modelul vestei. Avea să discute cu el ca să fie asortați. Zâmbi. Prinzându-i zâmbetul, Lucinda își drese glasul: Cred că nu ai avut o nuntă din cele pe care ți le imaginai, nu-i așa, Millie?

- Să zicem că se putea mai bine, zise Millicent. Amintirea lui Lance Grey zăcând mort, implorând să fie găsit și ea spânzurată ca urmare a fapeti comise îi trezi fiori. Sigur că se putea mai bine. Putea să nu comită o crimă. Luă o gură mare de aer pentru a se liniști. Momentan, nu auzise nimic despre ea. Soldații nu apăruseră în prag. Poate că nimeni nu o indicase pe ea. Poate că nu le păsa. Poate că Lance zăcea încă mort în acea cameră. Nu voia să știe ce era. Voia doar să știe că nu avea să fie nimic legat de ea. Era un singur mod de a face asta: putea să se prefacă. Slujnica începu să o dezbrace când întrebă curioasă: Chiar e marchizul aici în fiecare seară?

- Bineînțeles că nu!, se încruntă Lucinda. Apoi zâmbi la rândul ei. Lucinda era cu adevărat o femeie îndrăgostită. Millie nu știa să îi mai fi radiat chipul astfel vreodată. Îmi place să o necăjesc pe mama. Atât, ridică nevinovată din umeri. Tu ești bine?, continuă conversația și insistă. Cu Edward, mă refer.

- Da, recunoscu. Încercăm să ne înțelegem ca soți acum.

Ulterior, surorile discutară despre una și despre alta, ajungând la subiectul Rivershade și la cele întâmplate. Lucinda nu era gata să împărtășească prea multe. Millie, în schimb, era curioasă. La fel, Millie nu voia să discute motivele lui Ned de a se însura cu o alta, deși Lucinda era eminamente curioasă. În final, după ce modista termină, promițând că avea să creeze ceva îndrăzneț pentru amândouă, iar surorile se îmbrăcară, așezate la măsuța din camera Lucindei gustau din ceai și din prăjiturile aduse de o servitoare la cererea lui Millie. Își lipsiseră. Firi prea puțin diferite, cele două surori erau o adevărată explozie împreună. Totuși, amândouă erau convinse că aveau să se revadă, ba chiar își promiseră ca o dată pe an revederea să fie chiar aici, în Guilford, te teren neutru. Râdeau când ușa se deschise și spre ele țâșni un motan întunecat care începea, ca orice pisică de vârsta lui, să aibă burta mai plină decât picioarele.

- Ford!, exclamă Lucinda când acesta escaldă rochia și sări în poala ei. Îl prinse în brațe și își lipi fața de blana lui, în timp ce acesta își mângâia întreg corpul de ea, mieunând și torcând în voie. Dumnezeule!

- Ford?, întrebă uluită Millie. Imediat, Ford sări în brațele străinei, privind-o curios. Millie îl acceptă și îl lăsă să îi miroasă chipul în voie, bucuroasă. Doamne, Lucinda, ți-ai luat pisică și i-ai pus numele Ford?

- De fapt, lady Millicent, îl cheamă Hetherford, zise marchizul care băgase capul în dormitor și apoi pășise încet. Cu prestanța obișnuită, acesta se închină înaintea mâinii ei și se aplecă pentru a o săruta pe obraz pe Lucinda.

- Sper că glumești!, râse Millicent și lăsă motanul să se atașeze sânului ei. O privea interesat. Ăsta este titlul dumitale!

- Am avut aceiași reacție, oftă marchizul. Ford e însă membru al familiei acum. Prin urmare, îi era dor de logodnica mea și, ca să nu moară de dorul ei, l-am adus aici.

Lucinda își încrucișă brațele la sân și se lăsă pe spătarul scaunului, privindu-l amuzată:

- Serios? Lui Hetherford, motanul, îi era dor de mine?

Quentin oftă și îi zâmbi.

- Insinuezi altceva, draga mea?

După o clipă în care Millie nu le dădu deloc atenție, preocupată cu ochii verzi, hipnotici, ai lui Ford, Lucinda își drese glasul în direcția ei, întrebând-o tendențios:

- Millie, îl hrănești tu pe Ford, te rog? Mă tem că marchizul nu știe să aibă griji de copilul meu.

Millicent se încruntă, dar apoi înțelese. Sigur că voiau să rămână singuri. Se ridică numaidecât în picioare, cu pisica în brațele ei, și dădu din cap, deși își reținea cu greu zâmbetul. Bănuia ce avea să se întâmple în urma ei. Spera doar ca mama să nu bănuiască și ea. Ar fi făcut un atac de apoplexie.

Chicoti, realizând că Lucinda își întâlnise cu adevărat dragostea, iar nimic nu putea fi mai frumos de-atât. Oftă, sărutând motanul pe frunte, pe obrăjori și strângându-l la pieptul ei până ce ajunge în dormitor. Avea să coboare să îi aducă niște mâncare de la bucătărie. Între timp însă avea apă în cameră. Judecând după nasul lui roșu, acestuia îi era cu adevărat sete.

Când păși în cameră, Edward, care părea că făcuse o nouă baie pentru a-și lua hainele noi în primire și pentru a le arunca pe cele în care stătuse atâta timp, termina să își șteargă în sfârșit trupul. Millie dădu drumul motanului și închise ușa în urma ei, realizând că nu voia să îl vadă nimeni atât de gol pe Ned. Bărbatul umbla astfel de parcă așa era normal să umbli. Nu o deranja, nu. O încânta. Diferența corpurilor lor era de neevitat, cu toate curburile pline ale fiecăruia, cu anatomia prezumată de la început ca fiind diferită, dar niciodată știută ca fiind atât de dubioasă. Pieptul lui Ned era acoperit de păr brun, aproape incolor pe alocuri, care cobora până în zona intimă. Picioarele avea coapse cu mușchi puternici care se încordau la fiecare pas. De altfel, abdomenul acestuia nu semăna deloc cu al ei, atât de dur format, de ciudat.

- De unde îl ai?, întrebă acesta când realiză că Millicent turna apă în pahar și lăs motanul să bea. Nu îmi spune că l-ai găsit în pădure și...

- E al Lucindei, zise rapid aceasta și se apropie de el, asta pentru că simțea nevoia să îi mângâie corpul. Aseară nu apucase să o facă prea mult, deși mereu își dorise asta. Își lăsă mâinile să cadă pe șoldurile lui. L-a adus marchizul, îi explică. Nu-i așa că e adorabil?

- Foarte, ridică Ned din sprâncene amuzat. Nu ar fi trebuit să îi lași singuri, Millie. Nu până la nuntă. Mă tem că marchizul este cu cinci ani mai vârstinc decât mine, dar că pare, mintal vorbind, cu cinci ani mai tânăr. Femeia se încruntă, pentru că ea era cu cinci ani mai tânără decât el. Asta nu înseamnă că mai puțin înzestrat sau... Oftă. Risca să o jignească. Nu trebuia să îi lași singuri, reluă, lăsându-și și el mâinile pe umerii ei și mângâindu-i obrajii.

- Cred că sunt capabili să știe când să se oprească, se încruntă aceasta. Dacă vor, bineînțeles. Edward, oftă aceasta și se îndepărtă, apucând spre pat fără vreun motiv anume în minte, așa încât bărbatul o urmă instinctiv, sunt logodiți, sunt oameni mari. Nu e nimic rău dacă se mai și iubesc, din când în când. Cred că toți avem nevoie de iubire.

-Serios?, Edward își lipi nasul de obrazul ei. Spune-mi, Millie, te-am iubit suficient?

-Nu cred că suficient, zise aceasta, cu buzele aproape lipindu-i-se de ale lui. Mâna ei coborî în jos, pe abdomenul acesteia, constantând că masculinitatea acestuia era deja stârnită. Avea proporții de care acum se temea, tocmai din cauza durerii care o săgetase în urmă cu o seară. Își mușcă buzele, hotărâtă să îi spună: Edward, dacă ești tu prea mare?

Bărbatul, care era pregătit să o sărute, căutând cu înverșunare să îi deschidă corsetul, se opri, luă o gură de aer, înghiți în sec și o privi uluit:

-Nu pot să cred ce aud!

-Ești..., începu să spună femeia, dar se simțea brusc jenată de termenul ei de comparație. Totuși, hotărî să îi spună: Jeremy nu..

-Nu vreau să știu cum arată Jeremy!, Edward se strâmbă, apoi îi făcu vânt în pat. Femeie!, icni. În cele din urmă, se lăsă peste ea și îi sărută urechea, trăgând în jos de rochie. Cred că știu cum să te relaxez, Millicent. Îi sărută ceafa, coborându-și gura în jos în timp ce desfăcea firava rochie. În curând, avea nevoie de o altă garderobă, realiză Millie, deși nu se putu concentra pe această idee, căci buzele lui Ned pe corpul ei o făceau să înghită înnebunită în sec. Își chirci degetele de la picioare și gemu în clipa în care, rămasă goală înaintea lui, realiză că gura lui se apropia de zonele ei intime. Ned îi sărută mai întâi o fesă, înghiți în sec, amânându-și propria plăcere și oferind atenție celeilalte fese. Ulterior, o însemnă să își ridicie bazinul și, înainte de a merge mai departe, îi șopti: Vreau să te relaxezi, Millie, și să simți. Și își avântă gura în grupul ei cald, făcând-o să strângă înnebunită de pătură.

Era ceva ce nu își imaginase niciodată ca fiind posibil. Edward nu era oricine, dar nu credea că era ceva ce se întâmpla cu ușurătate între celalalte cupluri. Nu își putea imagina asta. Gemu și își dădu capul pe spate, apoi își îngrupă chipul înroșit în pernă, pentru că, din nou, simțea că ajunge dincolo de culmile normalului. În clipa în care realiză că avea să izbucnească, Ned își lăsă un deget să o pătrundă, apăsând acolo unde știa că avea nevoie de mai tare, până ce aceasta gemu și pulsă, trupul devenindu-i rigid.

Se prăbușise de mult, nemaiputând rămâne în genunchi. Simțea că picioarele îi tremurau. Era ziua în amiaza mare, Dumnezeule! Inima îi bătea în piept, se zbătea să bată, să o țină în viață. Ajunsese în urechi. Simțea că și ochii îi pulsau acum. Simți cum bărbatul îi sărută încet fundul, așa că își întoarse fața spre el în clipa în care acesta depunea acel sărut.

-Ned?, îi strigă numele, iar acesta se întinse leneș peste ea, desfăcându-i picioarele cu genunchiul și lăsându-și masculinitatea să atingă feminitatea sensibilă a lui Millie. Curiozitatea o măcina în continuare. Prin urmare, întrebă: Asta e varianta feminină a ceea ce îi făcea Jenny lui Jeremy?

Dar el o reduse la tăcere când se împlântă ușor în ea. Nu voia să mai audă de Jenny sau de Jeremy. Nu atâta timp cât era între picioarele ei. Millie își lăsă capul într-o parte, închizând ochii, zguduită. Era mare. Era prea mare. Înghiți în sec, știind că bărbatul îi urmărea atent fiecare reacție. Își mușcă buzele și îi prinse mâna, ducându-i-o la unul din sâni, clipă în care bărbatul îi prinse sfârcul între arătător și degetul mare, strângând blând. Dar era suficient de mare încât să o facă să icnească de plăcere.

3245 de cuvinte