Rămăsese peste ea, sleit de puteri. Nu își amintea când avusese o explozie atât de puternică. Bineînțeles, între el și Millicent nu era o simplă relație. Ea era femeia pentru care – pentru a se apropia ca eligibilitate de ea – obținuse un titlu. Apoi, lucrurile degeneraseră, iar acum, se părea, luaseră o întorsătură la fel de urâtă.

Se desprinse de corpul ei crud, observând că aceasta se întoarse pe o parte. O dăduse în bară. Millie nu meritase să fie rănită astfel. Nimeni nu merita, de altfel, dar cu atât mai puțin ea. Și el i-o făcuse. Se ridică în fund și decise că avea să repare asta. Ar fi putut să prevină totul dacă nu ar fi avut încredere în cuvântul lui Lance și dacă ar fi prelungit preludiul. În schimb, se aruncase asupra ei ca un animal. Oftă, prinse carafa cu apă și o batistă și se apropie de pat. Millicent nu se mișcase. Umerii i se scuturau, semn că plângea cu capul în pernă pentru a nu fi auzită. Își mușcă buzele pentru a nu gemu înaintea vederii sale. Dumnezeule! Chiar era un nenorocit!

— Te-am rănit, zise acesta lăsându-și ganunchiul în pat și încercând să o întoarcă pe spate.

— Da, zise Millicent, dar nu părea dispusă să facă așa cum voia el.

Edward lăsă carafa cu apă și batista pe noptieră. Trebuia mai întâi să o convingă de faptul că nu avea să îi mai facă rău, apoi să se îngrijească de posibilele răni pe care le avea.

— Îmi pare așa de rău!, îi zise și își așeză degetele pe mâna ei. Eu...

— Ia mâna de pe mine!, reacționă violent Millicent. Ridicată pe jumătate, femeia îl săgeta cu privirea. Ned oftă. Millie era o adevărată lupoaică și în momentele în care alte femei ar fi reacționat aidoma unor păsări speriate. Asta îi dădea speranță: lucrurile nu erau atât de rele între ei încât să fie ireparabile. Apoi, corpul femeii se înmuie și o observă cum își stăpânește cu greu lacrimile. Cum ai putut să crezi că eu și Lance...?

— Lance e un bărbat frumos, se disculpă acesta. Am crezut că ai căzut în plasa acelui chip și acelor maniere pentru o femeie. Am crezut, Millie, că...

— Singurul bărbat frumos din viața mea ești tu!, îi zise aceasta și, pe neprevăzute, se ridică în picioare. Prinzând un halat, femeia și-l trase pe umeri, aruncând o privire rapidă asupra patului. Așternuturile erau mototolite, în rest, spre liniștea lui Ned, nu se găsea nicio picătură de sânge. Totul era pe coapsele femeii. Nu ai idee cât te iubesc Edward!, zise aceasta. Apoi, trăgând de sfoara din perete chemă slujnica. Trebuie să mă spăl..., oftă aceasta când femeia se arătă înaintea ușii. Fii discretă!, îi zise acesteia.

Edward o urmărea cum drege situația. Era de o grație imposibilă. Zâmbi, dându-se jos din pat și stropindu-și chipul cu apă. Simțea nevoia să sară din nou pe ea; numai mișcările ei de durere și incetele sale îl opreau să o facă din nou a lui.

— Mă iubești încă?, întrebă, pentru că această afirmație îi rămăsese în minte.

Millicent, care aștepta ca gălețile de apă să vină și să scoată amintirea rușinii de pe pielea ei, înghiți în sec. Își dorea să îl poată urî. Își dorea să o poată face chiar și acum, după ce îi făcuse asta. Era convinsă că nu așa trebuia să decurgă o activitate sexuală. Era mai mult de-atât. Trebuia să fie mai mult de-atât. Alminteri, nu și-o imagina pe mama făcând copii. Înghiții în sec și hotărî să mintă:

— Nu.

Ned zâmbi și se apropie de ea, prinzându-i degetele și ridicându-i-le spre buzele lui. Millie privi cum acesta îi atinge cucernic pielea, iar când buzele lui nu se îndepărtară, când nu conteni să își lipească buzele de mâna ei, înțelese că indiferent de durerea pe care i-o provocase monstrul dintre picioarele ei – acum îl observa și realiza că durerea era inevitabilă; Edward avea niște proporții îngrijorătoare, unele care o făceau să se întrebe cum reușise să îl primească în corpul ei în primă instanță – corpul ei simțea chemarea pasiunii. Îl iubea, îl dorea. Și nu conta că o rănise. Nu conta că o durea.

— Pune ceva pe tine!, exclamă ea când servitoare bătu în ușă. Să nu te vadă cineva! Dumnezeule!, se agită. Mai bine ascunde-te în garderobiu!

Edward se întinse spre pătură pentru a-și ascunde masculinitatea, observând-o cum se învârte îngrozită.

— Millicent, sunt soțul tău. Oamenii se așteaptă să fiu aici.

Millie înghiți în sec și fu de acord cu asta. După ce baia fu aranjată, realiză că nu pusese pe nimeni să îi tragă paravanul, iar acesta era prea greu pentru ea. Trebuia să se mulțumească cu baia aburindă și cu șemineul aprins. Se întoarse cu spatele și realiză că trebuia să își dea jos halatul. Nu îi era rușine de Ned. Sau nu îi fusese, asta până fusese conștientă de ce erau capabile corpurile lor să facă. Își mușcă buzele. Era pe cale să se dezbrace și să intre în cadă când realiză că Edward era în spatele ei, îndepărtând halatul. Își întoarse fața spre el și tresări.

— Nu-ți fac nimic, zise acesta. O ridică în brațele sale și păși în cadă alături de ea. Apa caldă îi învălui corpul, dar nu se putu relaxa decât în clipa în care se trase de lângă el, la celălalt capăt al căzii. Ce s-a întâmplat între noi se va mai întâmpla, începu acesta să îi spună, prinzând-o de mână și întorcând-o cu spatele, întinzându-se după săpun. Se va întâmpla însă diferit. Termină cu spatele ei și își coborî mâna pe abdomen, până la feminitatea sa. Îmi pare rău că ți-am pricinuit atâta durere. Millie înghiți în sec și își dădu seama că începea să se lase cu spatele pe pieptul său în timp ce degetele bărbatului îi atingeau corpul. Nu este mereu așa. Cel mult prima dată. Începu să își miște mâna pe clitorisul ei, descoperind zona care ar fi putut-o înnebuni. Millie fu uimită de senzația pe care i-o oferea atingerea aceasta asupra feminității sale. Douăzeci de ani cu corpul acesta și nu înțelegea de unde știa Ned cum să o atingă pentru a trezi în ea senzații mai puternice decât orice trăise până atunci. Își lăsă capul pe umărul lui și gemu în urechea acestuia. Îngrozită de ce i se întâmpla, neînțelegând unde avea să ducă toată acea putere, Millie își așeză mâna peste a lui și îl opri.

— Nu cred că sunt pregătită!

— Nu implică penetrarea ta, îi șopti acesta. Lasă-mă să îți ofer o mostră din ce poate fi între noi, Millie. Lasă-mă să te iubesc, îi șopti și îi sărută obrazul până ce capul femeii se întoarse spre el și Millie realiză că era foarte aproape de buzele sale.

— Nu am fost sărutată niciodată, zise aceasta privind gura lui. Avea buze perfec echilibrate, ambele de aceleași mărimi, completându-se la nevoie.

— Mincinoaso!, zâmbi acesta și începu să își miște blând mâna din nou.

— Nu, zise aceasta. Mă refer la faptul că numai eu te-am sărutat pe tine. Nimeni nu a vrut să mă sărute... Nimeni nu... Nici măcar Lance, zise rapid. Eu l-am sărutat pe el sperând că nu voi mai vrea să te sărut pe tine. Ned oftă și hotărî că era cazul să îi arate cât de mult își dorise întotdeauna să o sărute. Lipindu-și buzele de ale ei, o îmbie să deschidă gura când aceasta rămase ca paralizată. Când hotărî să îi acorde această șansă, Millie își deschise gura și își uni limba cu a lui. Asta îmi place!, o auzi gemând. Și asta..., se referi la mișcarea mâinii lui. Arată-mi ce oferi, Ned. Eu mi-am oferit deja inima.

În acele clipe, sărutându-i umărul și prinzându-i cu cealaltă mână sânul în palma sa, strângând între arătător și degetul mijlociu sfârcul, Ned continuă să îi producă plăcere până în clipa în care Millie Scott, conteză de Wigom acum, avu primul ei orgasm într-o zbatere de necontrolat a corpului, pulsând până ce inima începu să bată din nou regulat.

*

Îi lipsise Guilford. Aici crescuse, alături de conte, prietenul său și sora lui. Apoi, în casa din Londra. Îi lipsise până și micul dejun luat alături de acești oameni neobișnuiți. Familia Mont nu era ca orice altă familie a secolului al optsprezecelea. Era deosebită. Prin urmare, a doua zi, ziua de după – ce ciudat suna să aibă un după cu Millie –, Ned coborî la micul dejun devreme. Era șapte și jumătate. O lăsase pe Millicent să doarmă, privind în urmă la așternuturi. Mai dormise cu Millie, într-adevăr, dar acel moment i se păruse primul. O judecase greșit din cauza lui Lance. Ce motiv ar fi avut însă generalul să mintă? Asta rămânea o întreare pe care cu siguranță o va aborda când Millie se va fi trezit. Nu părea foarte supărată aseară când îl luase în brațe și nici când se abandonase în brațele lui. Spera să nu fie nici după ce îi adresa câteva întrebări.

Între timp treuia să se mulțumească cu Ben. Contele de Guilford era la masă deja, cu ziarul între degete și gustând din când în când din oul fiert, pâinea prăjită și cârnați. Pe o altă farfurie erau prăjituri. În altă parte fusese adus niște terci, probabil pentru contesă. O carafă plină cu lapte mai încolo stătea ostentativ lângă turnul de cârnați al contelui. Pe o farfurie, ouăle fierți erau aburinde, prea aproape de untul de amenința să se topească. Bucătăreasa copsese pâine de dimineață și, pentru că știa că Millie Mont adora să mănânce dulceață cu pâine și unt, așezase pe masă și o chesea cu dulceață de căpșuni.

Ned se așeză la masă și se servi cu mâncare. Nu înțelesese niciodată cum Millie putea trăi cu dulceață până la prânz, dar el unul știa că prefera cu siguranță carne. Alminteri, după o oră era hămesit. Mai ales acum, după seara trecută, trebuia să recunoască faptul că fusese cât pe-aci să uite cum era să faci dragoste. De un an și puțin nu se mai atinsese de nimeni, din clipa în care realizase că nu o putea lăsa pe Millie să fie a altui bărbat. Atunci realizase că era gelos și egoist – voia să o păstreze doar pentru el. Își pierduse apetitul pentru orice altă femeie, prin urmare. Spera doar că nu o determinase pe Millicent să și-l piardă pe al său prin neglijența din seara trecută.

Benjamin îl urmări atent, intuind în mare gândurile de pe chipul bărbatului. Apoi, își drese glasul și zise:

— Domnule Scott, nu am întrebat-o pe Millie, pentru că femeile sunt simțitoare, dar vreau să știu de ce fiica mea are părul tăiat!

Ben aproape că nu observase, dar apoi îi fusese imposibil să treacă cu vederea faptul că lui Millie îi lipsea mai bine de jumătate din părul ei frumos. Fusese cu siguranță un act de rebeliune, dar voia să știe precis când, cum și unde.

— A fost alegerea ei, ridică Edward din umeri și zâmbi, amintindu-și că fusese furios din cauza asta. Părul avea să îi crească totuși. Și dacă nu o făcea, hotărî că era la fel de frumoasă și astfel.

— Alegerea ei..., spuse contele gânditor. Știa că era despre intimitatea copilelor lui, a lui Ned și a tuturor, dar acum nu îi păsa prea mult de asta. Trebuia să discute cu el cumva despre ce îl măcina, mai exact despre anularea căsătoriei lui Millicent. Despre alegerile astea ale ei voiam să discut cu tine, Edward. Mai vrea Millicent să solicite anularea căsătoriei?, și ridică tendențios din sprâncene.

Edward înghiți în sec și zâmbi. Benjamin îl întreba indirect dacă se culcase cu fata lui, astfel încât să nu existe motive de a anula ceva.

— Nu cred, se hotărî să spună.

Ben zâmbi și continuă:

— Sper totuși că te-ai ocupat de această problemă cum se cuvinte, domnule Scott... Lord!, adăugă. Nu mă deranjează anularea în sine, dar mă deranjează să știu că va fi nefericită o viață întreagă din cauza acestei anulări. Ai observat, sper, că fiica mea te iubește. Edward aprobă tacit, sperând sincer că, deși o rănise fără voia lui, Millie îl iubea încă. Se întinse spre carafa cu ceai și își turnă puțin. Da... Spera. La rândul meu, vreau să o văd mai mult decât fericită alături de tine. Vreau să o văd împlinită. Dacă aud și cel mai mic zvon cum că te comporți cu Millie urât, jur că...

— Bună dimineața!, își făcu apariția Lucinda, curmând astfel amenințarea pe care contele o arunca. Ned și Ben își îndreptară privirea spre ea; Lucinda purta o rochie simplă, galben cu flori palide, cu decolteu rotund și dantelă pe alocuri. Avea părul prins într-un coc. Fața îi radia, deși Edward observa clar faptul că Lucinda avea chipul învinețit. Se încruntă, dar nu adăugă nimic momentan. Domnule Scott!, zâmbi aceasta spre Ned. Tăticule!, se aplecă spre acesta și îl sărută pe obraz. Apoi se așeză pe scaun și se servi cu terciul care probabil era gătit pentru mama ei. Mereu o făcea. Lucinda nu tolera carnea la dejun și o evita pe cât putea. Tată, vrei, te rog, să nu îl mai ameninți pe Ned? Sunt convins că și el vrea binele soției sale, privi pe sub ochi la Edward, tendențioasă.

Atunci Ned găsi potrivit să schimbe subiectul:

— Lucinda, draga mea, ce ai pățit la față?, o întrebă calm.

— Mă tem că este o conversație nu pentru micul dejun, zise Lucinda, apoi când Ned o privi insistent, oftă și mărturisit: Am căzut. După câteva secunde adăugă dezinvoltă: În pumnul unui bărbat.

— Ce simț al umorului... voios!, remarcă Ben și râse. Apoi, după câteva clipe, acrimonic, îi spuse: Spune-i marchizului data viitoare să nu întoarcă calul pe deal atât de vizibil. Cineva ar putea spune că e calul turbat, dar eu știu mai bine: călărețul este.

Lucinda înghiți în sec și își umplu gura cu terci pentru a nu fi nevoită să explice asta. Edward, în schimb, care îl zărise pe marchiz la cină, dar care crezuse că acesta venise pentru Millicent, întrebă șocat:

— Hetherford?

— Quentin este logodnicul Lucindei, îl lămuri Benjamin. Să zicem doar că fuga lui Millie i-a ajutat pe amândoi să se apropie, iar acum nu îi putem dezlipi. Prin urmare, trebuie să îi căsătorim cât mai curând. Și, prin curând, se înțelege cinci zile.

— Lucinda!, exclamă Edward. Îi prinse degetele peste masă. Asta este minunat! Îl cunosc pe Hetherford de ceva timp și este un bărbat cu mult bun-simț. Este perfect pentru tine!

— Mulțumesc, Edward!, zise aceasta și înghiți cu putere. Acum, se întoarse spre conte și îi zise, am vorbit cu Quentin și am vrea ca nunta să se celebreze la biserica din apropiere. Nu vrem să mergem până în Londra sau mai în sud. Este foarte bine aici, aproape de casă.

— Și când ați apucat să vorbiți?, întrebă tendențios Benjamin. Înainte sau după ce a întors calul pe dea?

Edward zâmbi, dându-și seama despre ce era vorba aici. În schimb, Lucinda se înroși la față, își drese vocea și îl lovi pe tatăl ei puternic în picior.

— Ce aș vrea să faci tu, tată, ar fi să vorbești cu vicarul. Eu nu am timp. Am programarea pentru rochie.

Benjamin oftă și privi de data aceasta spre ginerele său. Zâmbi înaintea perspectivei de a pasa sarcina aceasta:

— Edward se ocupă! Nu-i așa, băiete?, îl întrebă.

Ned dădu înțelegător din cap, mimând spre Lucinda că se poate baza pe el că totul va fi gata până cele cinci zile se vor fi scurs. Apoi tresări când auzi glasul lui Millicent în prag. Soția lui purta una dintre rochiile albe cu model crem, delicat. Își prinsese părul un coc lejer. Fața îi era rumenă, semn că de-abia ieșise din apa caldă. Mirosea a flori. Millie era Millie. Și era superă!

— Și eu!, zise aceasta când își făcu intrarea. Se apropie de masă și se așeză lângă sora ei, prinzându-i degetele într-ale sale. Știu că am fost plecată o lună, dar nu știam că te măriți așa curând! Apoi, continuând să zâmbească o îmbrățișă. Lucy, sunt atât de fericită pentru tine!

Lucinda zâmbea încântată de cele auzite, dar înainte de a putea spune ceva, tatăl ei i-o luă înainte, adăugând prompt:

— E o necesitate să îi căsătorim!

Lucinda îl privi urât, iar Edward nu își putu stăpâni zâmbetul. Millie în schimb roși. Înțelegea la ce se referea tata. Apoi, tăcută, se întinse spre pâine și dulceață, în timp ce Lucinda continua să verifice dacă totul era așa cum trebuia. De mâncare se ocupa mama, ceea ce însemna că restul scrisorilor trebuiau transmise urgent astăzi, sarcină care incumba tatei.

— Ai untul aici, îi zise Edward lui Millicent și i-l înmână. Fata îl luă, îi mulțumi și își feri numaidecât ochii de el. Ben îi urmărea cu un ochi, convingându-se singur că nu erau motive de anulare. Ned în schimb nu înțelegea reticența fetei, temându-se cu siguranță de ce era mai rău. O rănise fără puterea de a o face să revină la normal.

— Oh, interveni Lucinda, Millie, dacă tot ești aici, mă poți ajuta cu rochia. Și trebuie să vorbim și despre rochia ta. Eu voi purta alb, pentru că mama insistă, dar mi-ar plăcea ca tu să porți culoarea mea favorită, albastru. Știu că adori verdele, dar e pentru atunci. Așa, privindu-te pe tine, m-aș putea vedea pe mine și...

— Sigur că da!, o întrerupse Millicent pentru că era suficient să audă atât. Deși, dacă vrei cu desăvârșire o rochie albastră...

— Dumnezeule, nu!, zise Hillary când intră în sala în care se lua masa. Oameni păcătoși ce sunteți! Miresele poartă alb și punct. Se așeză, aducându-i-se imediat o farfurie cu terci, înainte să o privească pe fiica ei urât. Evocă puritatea miresei, Lucinda.

— Ei bine, zise Lucinda și își șterse buzele, îndreptându-și mult spatele, m-am consultat cu Quentin și am realizat că alb e o culoare banală pentru mine. Albastru însă...

— Și când te-ai consultat cu Quentin?, întrebă scandalizată Hillary. Telepatic?

Toată lumea privi spre Lucinda, inclusiv tatăl ei. Lucinda, în schimb, nu avea de gând să se lasă intimidată de această întrebare:

— Mamă, zise aceasta, nu e un secret că petrece mai multe nopți aici decât la el în pat!

— Ai crescut o nerușinată, Ben! bălmăji Hillary. Ambele noastre fete sunt niște nerușinate!, privi ea și spre Millicent.

Benjamin le făcu semn că era timpul să plece. Hillary nu se trezise cu siguranță într-o dispziție optimă. Lucinda se sustrase, dându-și ochii peste cap. Ned se ridică de la masă, salută politicos, prinse mâna lui Millie în a sa și o întrebă dacă era gata să meargă acum spre biserică pentru a discuta despre nuntă. Millie fu imediat de acord, convenind să nu ia trăsura, ci, mai degrabă, să o apuce pe jos.

— Cum te simți, Millie?, o întrebă acesta când cotiră pe drumul de țară. Femeia îl privi încruntată, drept care el hotărî să o lămureasc: De aseară, mă refer. Te mai doare ceva? Sângerezi sau poate...?

— Nimic de genul ăsta, zise aceasta. Sunt chiar foarte bine. Nu ești un violator, Edward, continuă. Această afirmație îl făcu să răsufle oarecum ușurat. Mă întrebam..., îl prinse de braț, iar el își domoli pasul, toată casa știe că am făcut ce am făcut?

— Nu e cazul să te gândești la asta, Millie, zâmbi el. Îți înțeleg pe deplin neliniștea, rușinea, dar este ceva obișnuit. Cum crezi că v-au avut părinții voștri pe voi?

— Asta e o imagine care mă face să-mi fie rău!, izbucni în râs Millicent, iar acel râs îl făcu să se oprească o clipă și să o admire. Era mai mult decât oricând fascinat de ea și nu înțelegea foarte bine de ce. Simțea un zbor diafan în măruntaie, atingându-i inima prin stomac. Și așa îmi este suficient că am văzut-o pe Jenny în genunchi, înaintea lui Jeremy...

— Millie!, o întrerupse acesta, pentru că nu voia să știe cum îi descoperise aceasta pe cei doi frați. Nu mai zice o vorbă, draga mea!

— Dar nu știi în ce poziție nefirească..., începu aceasta, moment în care Edward își dădu ochii peste cap. Bine! Nu mai spun nimic! Nu vreau să îți rănesc sensibilitățile.

— Ale mele? Millie, sunt familiarizat cu se întâmplă în dormitor..., abia când spuse asta realiză că ăsta era punctul în care femeia voia să îl aducă, pentru că licărirea se aprinse în ochii ei. Dar exact asta vrei să știi, nu? De unde am știut să fac atât de bine dragoste cu tine aseară?

— Bine e mult zis...., spuse aceasta reticentă. Oftă, căci se trezise cu acest gând, iar gelozia o mistuise realizând un aspect: Edward cunoștea trupul unei femei, tocmai pentru că trebuie să fi pus mâna pe unul în trecut. Edward mai fusese cu alte femei. Ned, când ți-am zis la începutu călătoriei că îți pot oferi exact același lucru pe care ai crezut că l-ai primit de la Jenny...

— Nu știai ce vorbești, îi continuă acesta fraza. Știu. Nu e un secret pentru mine că ai fost fecioară. Eu nu am fost. Și nici asta nu e un secret pentru tine. Înainte să mă hotărăsc să fiu soțul tău, Millie, am fost iubitul unei alte femei și a unei alte femei. Șirul poate continua. Nu știam că mă voi însura cu tine când te-ai născut!, zâmbi acesta. Înțelegi?

— Ei bine, spuse Millicent, eu știam. Nu mai contează acum. Te iert! Și uit că ai crezut cumva că îmi pot oferi trupul unui altuia. Nu aș putea face asta niciodată, cu atât mai puțin acum.

— Millie, zise impacientat, va fi mai bine decât...

— Nu la asta mă refer! Mi se pare prea intim. Când îmi atingi corpul, îmi atingi sufletul, zise femeia. Capurile lor erau foarte apropiate acum, drept care respirațiile li se contopiră. Edward, totul va fi bine, nu-i așa? Vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

— Sigur că da, îi zise el. Îi dădu părul din față și realiză că avea ochii în lacrimi. Millie, totul va fi bine.

Millie dădu aprobator din cap și continuară să meargă. Ned o prinse pe după spate, continuând astfel călătoria spre biserică. Sigur că totul avea să fie bine, își zise ea, mai ales că nimeni nu părea să știe că Lance Grey murise sau că ea îl omorâse. Ce ciudat!

3698 de cuvinte