Când am început să te iubesc nu m-am gândit la tine ca la un bărbat. Puteai, foarte bine, să fii o femeie. Cred că tot te-aș fi iubit. Nu posibilitatea de a ne împerechea și de a procrea m-a fascinat la tine. Nici nu știam că lumea funcționează prin această posibilitate infinită de a perpetua specia la acea vreme. Nu ceea ce aveai între picioare m-a fascinat. Te-am iubit pentru că întotdeauna am fost noi amândoi și, dacă nu am fi fost „amândoi", am fi rămas mereu doar „noi". „Noi" e plictisitor. „Amândoi" e solitar în uniunea sa. „Noi amândoi" trebuie să fie perfect! Măcar așa mi-am promis să ne plictisim împreună.

**

Pentru cei mulți, totuși atât de puțini.

Roxanne Wilde