Octombrie, 1790

În ziua nunții lor soarele strălucea îmbietor la orizont. Și, deși nu stătuseră departe unul de celălalt cele trei săptămâni până la nunta lor, să știe că acum aparțineau unul celuilalt fără ocheade atente sau privi mustrătoare era de-a dreptul minunat.

Așteptând-o la altar, Bryght trase ușor de lavaliera imaculată, realizând că avea mai multe emoții decât crezuse că erau posibile pentru un bărbat de treizeci de ani trecut printr-o logodnă în care viitoarea soție fugise cu un altul. Hainele întunecate la culoare – maro și negru – străluceau însă datorită broderiilor complicate, din argint. De fapt, Melody realiză că nu îl mai văzuse niciodată îmbrăcat cu atâta eleganță ca acum. Totul era aranjat la el, inclusiv părul aranjat frumos și pudrat – slavă Cerului că nu era genul de bărbat care să prefere peruca – în conformitate cu rangul său.

Melody îi zâmbi și se apropie temătoare, la brațul fratelui său. Rochia ei era albă, destul de simplă. Insistase să fie astfel. Cu dantelă în jurul decolteului pătrățos și la mâini, se strângea pe silueta ei perfect. Pe alocuri fuseseră presărate modele discrete, de un alb strălucitor. Părul îi fusese prins într-un coc destul de lejer. De mascarea ușoarei cicatrici se ocupase noua ei cameristă care insistase chiar că nu se vedea mai deloc. Atunci Melody realizase că urâțenia de pe fața ei fusese doar în mintea sa. Într-adevăr, era prea puțin vizibilă.

— Melody, auzi glasul fratelui ei în timp ce se apropiau de altar, unde frații Cardinham o așteptau, fiecare cu personalitățile lor fie joviale, fie tenebroase. Vreau să știi că îmi pare rău că nu am fost alături de tine când...

— Ssst..., șopti ea. Nu te învinovăți, Thaddeus! Nu a fost vina ta. Se opri lângă duce și îi zâmbi. Te iubesc mult, Thad!

El aprobă și se îndepărtă, privind locurile care rămăseseră neocupate. Sigur că fusese poziționat lângă domnișoara Cardinham, lângă Summer. Cu părul ei aproape alb, cu fața palidă, buzele sângerii și ochii gri, părea desprinsă dintr-un basm. Era așa cum și-o amintea, o Crăiasă a Zăpezii. Își plecă ușor capul în direcția ei și înghiți în sec. Nu înțelegea de ce îi tremura ușor corpul. Fata îi zâmbi, iar Thaddeus avu impresia că primește o lovitură direct în stomac.

— Mai repede, milord, zise copila. Începe nunta!

Wine, care se afla lângă sora lui, ridică din sprâncene amuzat. Thaddeus îl privi cum ține mâna lui Summer. Mâna aceea palidă, cu unghii ovale, cu degete lungi și subțiri, cu încheieturi destul de proeminente. Privirea îi urcă pe mâneca rochiei bleu. Materialul acela îi atingea pielea diafan, fiind împodobit cu accente baroce. Nu i s-ar fi potrivit altceva, oricum. Decolteul, în schimb... Thaddeus se încruntă. Decolteul era destul de adânc pentru a scoate în evidență o pereche de sâni de dimensiuni mici, dar suficient de mari să înnebunească pe oricine. Își închise ochii și când ridică privirea dădu de încruntătura evidentă a lui Colt. Roșii. Se holba la sora cumnatului său – la Summer, o copiliță care nici nu-și făcuse debutul în societate – ca un pervers. Își drese glasul și privi ceremonia.

Melody fu atentă să-și recite jurămintele, apoi zâmbi când Rothgar aproape că izbucni pentru a sfârși ceremonia interminabilă. Îi apucă fața și își lipi gura de a ei într-un sărut prea plin de pasiune în fața unui altar. Auzi uralele și strigătele de bucurie în timp ce mâna lui mare și înmănușată o prinse pe a ei și o trase afară din biserică. Nu se miră să vadă că înaintea lor apăru imediat o caleșacă ce purta blazonul ducal, același blazon care stătea gravat și în verigheta ei acum și în inelul prins într-un lănțișor pe care ducele i-l adusese mai înainte. Se întoarse o clipă spre ai ei și le zâmbi, apoi îl urmă pe Bryght, aventurându-se în ceea ce părea a fi promisiunea unei aventuri.

— Ar fi trebuit să mai stăm, zise ea când realiză că se despărțea din nou de Thaddeus și că nu reușise să își întâmpine cumnata cum trebuia sau pe soacra ei. Ducesa văduvă fusese invitată la nunta fiului ei și primise cu bucurie reuniunea, mai ales invitația de a rămâne la conacul ducilor de Rothgar. În timpul ceremoniei observase însă că femeia stătuse la o oarecare distanță de toți copiii ei. Avea să treacă ceva timp până ce rănile se vor fi vindecat. Ce frumoasă este Summer! Vei avea probleme cu ea, milord.

— Mă gândeam să îți pasez ție responsabilitatea asta la anul, dragostea mea, zise ducele și se aplecă pentru a-i săruta mâna. Arăți minunat, știi? Cum am fost eu atât de norocos încât să dau de tine?

— Adevărul e că m-ai cucerit încă din seara în care ai dansat cu mine, Rothgar. I-am scris lui Thaddeus despre tine și i-am spus că m-am îndrăgostit... Credeam că sunt așa prostuță!

— Niciodată!, îi prinse talia și o ridică spre el, sărutând-o. Își coboră capul pe gâtul ei, atent încă la umăr, sărutând movilițele ce se ridicau din corset și apoi pandativul care se odihnea între sânii ei, inelul său. A fost dragoste la prima vedere deci?

— Pentru mine da, ridică ea din umeri și îi presă capul pe sânul ei. Am știu că ești al meu. Că ești ducele meu.

Bărbatul gemu în urechea ei și reveni pe banchetă, cu ea așezată pe umărul lui într-o poziție intimă. Vântul șuiera mai puternic aici, puteau vedea frunzele prinse într-un dans nebun, la fel de nebun ca goana lor prin Anglia.

— Te-ai gândit unde vom merge?, îl întrebă ea.

— Nu am nici cea mai mică idee, zâmbi el. Poate în Nottingham? Ducele de Newcastle mi-a sugerat teatrul din zonă, deschis recent.

— Mi-ați părut certați înainte, se încruntă ea. Tu și ducele de Newcastle.

— Hai să nu discutăm despre trecut acum. O sărută din nou. Important e că nu mai sunt certat cu nimeni. Important e că familia e aproape. Își drese glasul și continuă: Iar tu ai o datorie de onorat, milady. Ți-am cerut o fiică. Una care să-ți semene întru totul.

Melody zâmbi și îi sărută obrazul, apropiindu-și buzele de urechea lui.

— Cred că sunt pe cale să îmi îndeplinesc datoria, milord. Ducele se smuci și o privi uluit. Fericirea înflori brusc pe chipul lui. Nu sunt sigură!, ținu să îi spună. Nu încă. E prea devreme și...

— Taci!, îi porunci el tandru și îi sărută gura. În cazul ăsta, o călătorie dus-întors în Nottingham, vedem Shakespeare și ne întoarcem acasă. Îți sună cunoscut?

— Foarte!, zâmbi ea. Te iubesc, Bryght!

— Te iubesc, Melody! Iubesc cine am devenit de când te-am întâlnit pe tine!

Iar vehiculul se deplasă cu viteză, lăsând în urmă tot trecutul și dând uitării toate momentele în care viața se dovedise a fi brutală și nemiloasă.

*

— Cred că petrecerea este un adevărat succes!, zâmbi Summer lângă frații ei. Pot spune că m-am ocupat de asta exemplar.

— Tu singură?, o privi neîncrezător Wine.

— M-a ajutat și mama..., șopti ea. Privi imediat spre colțul în care mama discuta cu ducele de Newcastle. Au fost prieteni buni?, întreabă aceasta. Era imposibil să îți scape limbajul trupului lor. Ducele o atingea politicos, dar era o fermitate în mișcările lui care spunea clar că ducesa văduvă îi aparținea în seara aceasta. Nu voia să se gândeacă prea mult la asta, la modul în care mama și prietenul tatei se priveau, așa cum Bryght își privise azi mireasa. Nu era treaba ei.

De lângă ea, Wine oftă și își privi cu blândețe sora mai mică.

— Da, păpușică, sunt prieteni. Acum, de ce nu te duci tu să dansezi cu lordul Shrewsbury în timp ce eu iau o gură de aer proaspăt în grădină? Shrewsbury!, îl strigă pe Thaddeus înainte ca aceasta să poată refuza. Sora mea moare dacă nu pune mâna pe tine! Summer se îmbujoră și privi în ochii clari ai ducelui de Shrewsbury, ușor mijiți și bănuitori. O las în grija ta, amice!

Thaddeus dădu înțelegător din cap și îi prinse degetele, conducând-o pe ringul de dans. Summer se încruntă înaintea acestui gest și își smulse mâna înainte de a ajunge la destinație.

— Ce crezi că faci?

— Dansez cu tine, zise acesta simplu. Nu asta voiai?

— Nu!, dădu îngrozită din cap, iar fața i se coloră în roșu din nou, ceea ce atrase o privire neîncrezătoare din partea lui. Nu așa se dansează cu o lady!

— Și tu știi asta pentru că ai participat la multe baluri, nu-i așa?, o sclipire ironică puse stăpânire pe irisurile lui Thaddeus, iar ea își strânse buzele nervoasă. O ironiza pentru lipsa de experiență de care dădea dovadă. Haide acum..., îi zise ceva mai blând, poate cu o urmă de remușcare în priviri.

— Nu voi dansa cu tine, milord. Își ridică umerii și îl văzu tresărind. De fapt, nici nu-mi placi. Bine că sora ta nu seamănă deloc cu tine! Apoi, se întoarse brusc și îl surprinse pe lord Alfred Denborough trecând pe lângă ei. Lord Denborough va dansa cu mine, nu-i așa milord? Bărbatul se încruntă, apoi îi aruncă o privire și trăsăturile lui prinseră pofta specifică, poftă pe care și ducele o simțise când o privise prima dată. Vreți să îi arătăm lui lord Shrewsbury cum se conduce o lady pe ringul de dans, milord?

Dinții ei imaculați atinseră buza sângerie, iar ducele simți că înnebunește înaintea acestui gest. Nu se crezuse niciodată incapabil de dorință, dar nu credea că mai cunoscuse vreodată o dorință atât de aprigă ca aceasta. Risca să se facă de râs chiar acolo.

— Sigur că da, milady!, zise rapid Denborough. Excelență! Și în timp ce se îndepărtau, îl auzi pe Alfred spunând: Numai un prost nu ar vrea să danseze cu dumneata, domnișară!

Thaddeus își strânse pumnii și gândi că era mai bine așa. El unul oricum nu voia să danseze cu o debutantă. Se întoarse pe călcâie și se evaporă fără să vadă că în timp ce era învârtită pe ringul de dans, ochii lui Summer îl căutară în mulțime până ce ameți.

În noaptea în care se pierduse ducele erau prezente și trupurile celor doi frați Cardinham. Wine își scosese trabucul, în timp ce Colt își sprijinea un picior de marginea fântânii unde două femei voluptuoase țineau un vas din care se scurgea toată apa.

— Ce te frământă, Colt?, întrebă calm Wine.

— Situația asta... Nu mi se pare încheiată. Bryght mi-a spus că Harry i-a mărturisit lui Melody crimele de care îl găsise vinovat Marcus înainte de a-l ucide. Răpire, viol și crimă, Wine. Vorbea despre niște domni care au înfiinat o asociație.

— Domni... adică nobili?, întrebă precaut Wine. Colt confirmă. La naiba! Va trebui să fim vigilenți atunci. Înseamnă că moartea lui Harry nu a fost subită. Cineva l-a omorât acolo, în Newgate, ca să nu apuce să mărturisească nimic. Asta e... mai complicat decât credeam.

— În fine!, Colt oftă și își îndreptă poziția. Eu plec spre Londra. Nu cred că am apucat să îți spun, dar am fost numit căpitan pentru meritele mele deosebite. Sunt un nenorocit de erou!, înjură el, ceea ce atrase atenția fratelui său mai mare. Colt își temperase comportamentul cu ani în urmă. Vor fi date baluri în cinstea mea și tot tacâmul. Fostul meu superior dă un bal în cinstea mea și trebuie să fiu acolo. Te-aș invita dacă aș ști că nu o vei seduce pe soția camaradului meu, dar... Wine ridică din umeri nevinovat. De altfel, mai am o misiune înainte de a mă retrage undeva într-o casă pompoasă din Londra și de a începe că investesc banii mei de erou în afacerile tale.

Wine rânji, știind exact că asta avea să facă.

— Serios? Ce fel de misiune?

— Fratele nostru a fos jefuit de o așa-zisă familie Stone. Patru indivizi care se dădeau drept circari. I-am promis că îi aduc în fața justiției și așa voi face. Toate pistele mă duc în Londra. Apoi își drese glasul. Te voi vedea acolo?

— Rămân aici, cu Summer, cel puțin o perioadă, mărturisi Wine. Câteva săptămâni. Apoi voi fi și eu în Londra și putem discuta despre banii ăia pe care vrei să îi bagi în comerț, frățioare. Apoi își drese glasul. Sigur ești bine, da?

Colt aprobă și rămase tăcut.

Aparent, povestea de-abia începea.

SFÂRȘIT