Harry Lunden o tratase pe Melody Talbot ca pe o târfă ieftină. Pentru asta, decise ducele de Rothgar în timp ce ținea în brațe trupul lui Melody încercat de atâtea răutăți, Harry avea să moară încet și dureros, căindu-se pentru ceea ce furase de la această fată: demnitatea. Copilei i se produsese o nedreptate care îi știrbise demnitatea, iar demnitatea nu se negociază. Nici el nu avea să negocieze cu ea. Avea doar să apese pe trăgaci sau să își înfigă spada în coatele contelui până ce acesta pierea. Odată cu el poate că aveau să piară și coșmarurile lui Melody.

Când ceruse să i se spună totul, Bryght nu era sigur că știa la ce să se aștepte. Bănuise multe, dar când în sfârșit adevărul fusese adus la lumină, îl șocase atât de tare, încât în urmă rămăsese numai furia. Mângâie ușor șoldul lui Melody, conștient de faptul că aceasta vărsase încontinuu lacrimi, probabil de rușine, de teamă, de neputință. Această durere a ei îl durea. Nimeni nu merita să fie tratat astfel. Oftă și își strânse buzele, pentru că nu putea să îi arate furia lui. Melody era și aș într-o stare îngrozitoare.

— Nu înțeleg..., o auzi spunând ușor aproape de gâtul lui. Îi aruncă o privire, realizând că ochii îi erau înroșiți, buzele umflate, iar fața udă. Cum putuse cineva să forțeze gura aceea? Era un adevărat sacrilegiu! Se abținu să îi atingă buzele, conștient de faptul că era posibil să îi retrezească amintiri urâte. Nu ești furios?, întrebă aceasta.

— Sunt, îi șopti el și îi șterse blând chipul cu mâna lui mare. Îi îndepărtă șuvițele de păr de pe față cu blândețe, deși acestea reveneau rebele lângă degetele lui. Dar Melody, eu nu sunt furios pe tine!, încercă să îi explice. Nu îmi imaginez de ce ai crede tu că te-aș desconsidera pentru ceva ce un măgar a făcut. Individul ăla ți-a atins gura într-un mod pe care tu nu îl doreai. Înghiți în sec, știind că probabil pentru ea un act sexual care putea aduce plăcere ambilor parteneri avea să fie întotdeauna împroșcat cu o amintire a violului. Totuși, continuă el, după ce te-a mutilat... Se încruntă, pentru că Melody nu îi spusese încă despre cicatrice. Temător de ce avea să se întâmple, totuși hotărât, întrebă: Cum s-a întâmplat asta, apropo?

Melody își strânse ușor buzele și oftă, lipindu-și fruntea de bărbia lui și atingând cu mâna ei micuță umărul său.

— După ce s-a întâmplat... ce s-a întâmplat, m-a împins furios. Mă simțeam mizerabil, așa încât am rămas să zac acolo, unde mă aruncase. Cred că asta l-a enervat, pentru că a scos un cuțit, mi-a prins capul în mâini și mi-a crestat fața. A spus că avea să mă facă urâtă, o femeie monstru. Și a reușit..., glasul i se pierdu înaintea acestei constatări.

După ce Harry ieșise, ea se privise într-o oglindă și realizase asta. Și plânsese până ce nu mai rămăsese decât teama că avea să îi facă lucruri și mai rele. Atunci, Melody își luase inima în dinți, ieșise din cameră și pe ușa din spate a hanului, refugiindu-se în prima căruță pe care o văzuse. Atunci nu știa unde avea să o ducă. Se întinsese cu chipul spre cer, cu sângele șiroindu-i pe față, dorindu-și să moară.

— Nicidecum, draga mea!, o contrazise el și îi ridică ochii. Se aplecă și culese cu buzele o lacrimă. Nicidecum! Melody, ești cea mai frumoasă femeie pe care eu am văzut-o vreodată! M-aș putea holba la tine milenii și nu aș putea găsi cuvinte potrivite pentru a te descrie. Ești specială. Iar asta – își trecu buzele peste cicatricea ei – te face și mai specială. După ce te-a mutilat, tu ai avut puterea să teridici și să scapi. Ești cea mai puternică femeie pe care am întâlnit-o vreodată, Melody!

Cuvintele lui îi atingeau sufletul rănit într-un mod pe care ea nu îl mai cunoscuse până atunci. Agățată încă de el, Melody se încruntă:

— Dar ce a făcut el... Bryght, eu am consimțit! Am făcut exact ce a zis!

— Melody, îi spuse acesta pe un ton prea blând, ai supraviețuit. Dacă nu ai fi făcut ca el... Sunt lucruri și mai rele care ți s-ar fi putut întâmpla. Nu meriți niciunul dintre acele lucruri, Melody.

— Doamne, Rothgar, nu înțelegi!, izbucni ea atunci și îl împinse, îndepărtându-se ușor de căldura brațelor sale. Nu înțelegi ce a însemnat pentru mine să stau acolo și să mă holbez la părțile lui intime. Nu înțelegi cum a fost să îi permit să intre în gura mea! Se înecă din nou de lacrimi. Și acum îi simt gustul.

Bryght oftă și îi prinse mâna, trăgând-o între el și așezând-o între picioarele sale. Îi mângâie ușor curbura maxilarului și îi așeză capul pe umărul său.

— Serios?, o întrebă. Își aplecă fruntea și își lipi buzele de ale ei, ușor, fără să îi ceară mai mult. Dar acum? Și își trecu limba peste buzele ei până ce gura femeii se întredeschise ușor. Și acum? Iar de data asta Melody își deschise gura și îi permise limbii lui să mângâie căptușeala buzelor sale. În brațele acestui bărbat învățase să sărute și era conștientă că de gustul lui nu avea să se sature niciodată. Sărutul lui Bryght ștergea întotdeauna din mintea ei orice urmă a traumei. Într-adevăr, nu își putea aminti de Harry Lunden, ci doar de o grădină pustie, înmiresmată, de căldura mâinilor lor și de geamătul buzelor care se îngemănau. Exact așa era și acum, prinsă în acest sărut special.

Melody oftă când buzele lui se îndepărtară cu mici sărutări de adio. Mâna bărbatului îi susținea trunchiul, așezată sub sân, în timp ce cu cealaltă în mâna coapsa dezgolită. Cămașa de noaptea se ridicase suficient de mult încât să poată spune că nu era decentă. Însă nu îi păsa. Îl privea uluită.

— Ai păcălit o lume întreagă cum că ești ducele nemilos, îi șopti. Și pe oamenii aceștia i-ai lăsat să creadă asta, deși le-ai ținut chiar acum fiica în brațe cu infinită blândețe. Îi atinse maxilarul umbrit de o ușoară barbă. Ești cel mai bun bărbat pe care l-am întâlnit vreodată, Rothgar. Nici măcar fratele meu nu a avut vreodată atâta răbdare nu mine.

— Doar în fața celor care merită nu mă prefac, îi făcu el cu ochiul.

— Oh, Bryght!, pe chipul ei înflori un zâmbet, conștientă că degetele lui îi mângâiau piciorul. Asta nu este deloc o răpire convențională, nu-i așa?

— Nici nu mă așteptam să fie, ridică el din umeri și arătă la fel de amuzat ca ea. Tensiunea dispăru pentru câteva clipe dintre ei. La urma urmei, nu toți răpitorii sunt roșcate focoase cu ochii precum cea mai bogată mină de cărbune! Se aplecă și depuse un sărut pe unul dintre ochii ei. Și nici nu au o pereche de sâni extraordinari sau picioare atât de subțiri și de frumoase.

— Chiar nu te scârbesc?, îl prinse ea de picior și îl făcu atent. Nici acum când știi că un alt bărbat mi-a făcut lucrul acela?

— Deloc, scumpo. Ducele oftă și continuă să îi mângâie pulpa. Melody, îi șopti, ce s-a întâmplat între tine și conte se întâmplă între un bărbat și o femeie.

Fata se încruntă. Apoi, căutându-i privirea, îl întrebă serioasă:

— Vorbești serios?

Acesta aprobă tăcut, apoi se hotărî să adauge:

— Nu între toți, ce-i drept; unii nu acceptă așa ceva și nu trebuie forțați în niciun fel. În gândul său adăugă faptul că el nu ar fi forțat niciodată o femeie să își pună gura pe el și nici nu fusese nevoie. Pur și simplu necesită foarte multă încredere, adăugă acesta, și un dram de experiență. Nu este ceva ce faci cu oricine, înțelegi? De altfel, cu omul potrivit aduce satisfacție ambilor pareneri.

Ea se trezi că înghițea în sec. În mintea ei, organele lui Harry Lunden dispăruse de mult, iar în locul lor se înfățișa ducele de Rothgar, gol pușcă, cerând asta. Nu putea spune că imaginea cu el gol nu îi stârnea o furtună în stomac. Își dorea o groază de lucruri când era aproape de acest bărbat, lucruri pe care crezuse că nu și le va dori niciodată.

— Nu îmi imaginez cum..., tremură ea în brațele lui.

Ducele zâmbi și își coborî buzele pe tâmpla ei, apoi aproape de ureche. Imediat, pielea femeii se înfioră când realiză că mâna lui explora mai mult, atingând zonele de mai sus ale coapsei. Imediat, sânii îi fremătară, sfârcurile i se întăriră, iar ea simți că i se uscase gâtul.

— Îți amintești cum te-am sărutat în satul oamenilor ălora nebuni?, îi șopti vocea lui. Melody își închise ochii și retrăi senzațiile extraordinare din seara aceea când el îi ceruse să geamă. O făcuse. Mai mult chiar, se abandonase unei dorințe rebele, nebune și atinsese culmi inimaginabile. Mi-a adus satisfacție, mărturi acesta, iar ea se înfioră. Pune mâna pe mine acum, Melody, și vei descoperi că doar atingându-te îmi aduci satisfacție. Când femeie tresări ușor, ducându-și degetele nesigură mai sus, acesta o îndemnă: Nu fi timidă, iubito! Ochii ei îl priviră în timp ce mâna urcă pe prohab, acolo unde mădularul lui căpătase proporții alarmante. Involuntar, își strânse mâna de acesta și îl auzi suspinând. Nu vreau să te temi de asta. Un zâmbet al lui o făcu să își dea seama că urma ceva cu adevărat interesant. De fapt, voi doi ar trebui să fiți prieteni. Lasă-mă să îți arăt cum.

Melody așteptă docilă când mâinile lui începură să desfacă pantalonii, trăgându-i în jos peste coapse, apoi peste gambe și aruncându-i la piciorul patului. Ducele rămânea doar în cămașă, ceea ce nu ascundea prea mult din trupul său. Întins din nou ce mai devreme, bărbatul se sprijini în mâini și o privi cum îl examinează. Era ceva comic la anatomia masculină, comic și amenințător. Totuși, nu mai era jenant dacă priveai la bărbăția lui Rothgar ca la o floare. Petalele erau însă bile ușor roșiatice și destul de proeminente, tulpina era îngrozitor de groasă și avea o lungime pe care nu și-o amintea la cumnatul ei, iar bulbul florii își schimba culoarea, devenind violet. Acoperit cu o ușoară piele, îl auzi cum o îndemna să își așeze mâna pe el.

Curiozitatea învinse, deși chipul ei era la fel de roșu precum soarele de vară. Cu degete tremurânde, atinse lungimea lui. Era mătăsos, iar degetele ei de-abia îl puteau cuprinde complet. Îl simți cum zvâcnește în palma ei, își mări ochii surprinsă și privi spre chipul ducelui. Se întunecase. Avea maxilarul strâns, ochii îi deveneau aproape negri, deși luceau în continuare datorită flăcărilor din cămin. Urmărind atentă trăirile care se perindau pe chipul lui, Melody strânse ușor. Auzi un mârâit din pieptul lui, apoi un gemăt când ea își plimbă mâna în sus, strângân pielea în jurul bulbului, apoi coborî carnea în jos. Mișcarea făcu ca lichidul să se împrăștie pe lungimea lui, astfel încât mișcarea ei fu înlesnită. Observă cum bărbatul își dă capul pe spate. Buzele îi erau ușor întredeschise, iar ea simțea nevoia să i le sărute. Extazul lui voia să fie și al ei, să treacă prin ea ca o furtună. Înghiți în sec în timp ce continua mișcarea care îi făcea plăcere, simțind că în pântecul ei crește, se îndoaie și explodează o plăcere egală. Când se întinse pentru a-și uni buzele cu ale lui, Bryght o sărută cu poftă, gemând pe buzele ei în clipa în care cu mișcări spasmodice se împinse în palma ei.

Femeia își întoarse privirea și observă lichidul albicios care se scursese pe mâna ei. Își amintea și partea asta, dar nu așa.

— Nu îmi dau seama cum din partea lui mi s-a părut așa scârbos și din partea ta..., își întoarse privirea spre el, eliberându-l se strânsoarea lui. Mă vrăjești, Rothgar, îi șopti.

Ducele zâmbi ușor, își lipi cast buzele de ale ei, complet răvășit. Observă cum se ridică în picioare, se îndreptă spre lavoar și aduce o cârpă curată. Îi șterse degetele, apoi se șterse pe sine și reveni în pat, lângă ea. Trasă între picioarele lui, Melody simți cum degetele lui revin pe coapsa ei, urcând până la cuibul feminității sale care tânjea după aceiași eliberare.

— Și acum cred că și tu ești exrem de umedă, îi șopti el. Te-am stârnit doar pentru că eu am terminat în mâna ta. Degetele lui urcare pe picior până ce se opriră pe feminitatea ei, iar Melody se trezi că își desface entuziastă picioarele pentru a-i permite asta. Își lipi mai bine spatele de pieptul lui și își lăsă capul pe umărul bărbatului când simți prima împunsătură în perla dintre faldurile ei care părea la fel de erectă precum bărbăția lui de mai devreme. Se ridică ușor pentru a-i apăsa mai tare mâna pe ea și gemu în semn de răspuns când auzi cererea lui: Lasă-mă să te aduc pe aceleași culmi, draga mea Melody.

Degetele lui experte începură să o mângâie și să o stârnească, folosindu-se de toată dorința ei lichidă pentru a amplifica menghina care îi înlănțuia pântecele. Modul în care degetul lui mjlociu de mișca pe ceva tainic din trupul ei, îi aprinse și mai mult trupul, pielea și obrajii, o făcu să se agațe de el și să râvnească un sărut. Bryght însă știa exact ce să îi dea și când. Așa că își lipi buzele de ale ei și o sărută în timp ce degetul lui coborî mai mult spre trunchiul său, de parcă exista mai mult, făcându-și loc în trupul ei. Melody izbucni atunci în mii de făclii, începând să pulseze în jurul degetului său nemișcat. Când pasiunea fu consumată, femeia respira greoi și își dădea seama de disconfort. Degetul lui apăsa în trupul ei cast, creând o senzație de plăcere și de durere. Dispărând din trupul ei, mâna bărbatului urcă pe picior, trăgându-i cămașa de noapte peste coapse și îi oferi un ultim sărut pe cicatricea lungă.

— Și pentru că ce a făcut el te-a privat de asta, Melody, îți jur că Harry Lunden va plăti cu vârf și îndesat!

Melody dădu negativ din cap, agățându-se de el:

— Nu vreau să te implic în asta...

— Nu mă implici tu. O culcă ușor lângă el, așezându-și mâna pe abdomenul ei și trăgând-o mai aproape. Mă implic eu. Îi sărută din nou fruntea, apoi trase pătura peste amândoi și o lăsă să se ghemuiască la pieptul său. Hai să dormim! Mai avem puțin și ajungem în Nottingham.

Nu știu de ce dar asta o făcu să se simtă pierdută. Lady Melody nu își dorea să se despartă de acest bărbat. Nu acum când inima ei începuse să prindă rădăcini în a lui.

*

— Vă mulțumim că ne-ați primit, doamnă, domnule!, le zise Melody în acea dimineață, în fața ușii. Atinse ușor obrazul copilei și zâmbi, mai relaxată ca niciodată. Și vă mulțumesc pentru rochie, pentru tot!

— A fost plăcerea noastră!, zise polițistul și se înclină deasupra mâinii ei. Degetele ducelui se odihneau pe șoldul ei, privind tăcut scena. Vă doresc multă fericire și o căsnicie fertilă!, le făcu cu ochiul. Rothgar încuviință, în timp ce ea roșii. Și dacă reușesc să îi descopăr pe cei din familia Stone, vă dau de veste la adresa indicată, domnule Cardinham!

— Apreciez!, zise bărbatul.

Se întoarse apoi spre ea și o ajută să urce în șa, în timp ce el se așeză pe propriul cal. Familia Scott făcuseră rost de trei cai pentru cei trei călăreți și, mai mult, le oferiseră resurse pentru a ajunge în Nottingham. Erau extrem de generoși. Melody îl observă pe Edwin încălecând tăcut, strunind ușor animalul.

— Îmi va fi dor de ei, oftă Melody în timp ce porneau. Au fost niște oameni foarte buni.

Ducele aprobă la fel de tăcut, în timp ce ochii lui scrutau orizontul sau, dacă aveai suficientă imaginație, îl decapitau pe Edwin.

În spatele unei clădiri, Thaddeus privea scena cu inima strânsă. Când o văzuse pe Melody ieșind, pe Rothgar atât de posesiv acoperind-o, protejând-o, realizase că din această călătorie sora lui nu avea să mai iasă întreagă. Acceptase planul ducelui cu gândul că o va recăpăta pe Melody, dar acum realiza că ea nu mai era aceeași copilă. În primul rând, era o femeie. Și era frumoasă.

Fusta albastră încadra bluza cu vestă mai închisă la culoare. Pe umeri purta o pelerină neagră, iar părul tuns scurt, până aproape de umeri, fusese lăsat să cadă liber. Întotdeauna își jurase să aibă grijă de ea, dar nu crezuse că în absența lui Melody avea să sufere atâta. Ducele nu fusese un tată bun, dar se temea că pentru ea fusese unul îngrozitor.

— Cresc îngrozitor de repede, nu?, auzi glasul lui Colt în urechea lui. Nu se miră, deși îl lăsase la tavernă în acea dimineață și inventase o scuză pentru a putea găsi locuința polițistului. Colt era un individ care știa să găsească oameni mai bine ca oricine.

— Ce știi tu despre asta?, se încruntă, dar trupul îi era cuprins de o fericire dureroasă când o zări pe Melody zâmbind în timp ce ducele spunea ceva. Și Rothgar zâmbea. Era o zi a premierelor.

— Am și eu o soră, milord, spuse Colt. O cheamă Summer, ridică el din sprâncene și privi scena celor trei care se îndepărtau.

— Summer e încă mică, își dădu Thaddeus ochii peste cap. Ultima dată când venise să discute cu ducele despre Ophelia, Summer era o copiliță cu genunchii zgâriați și cu frunze în păr, care aproape că îl făcuse să își piardă echilibrul în sala cea mare și să cadă în nas când trecuse pe dinaintea lui.

— La anul își face debutul, îl anunță amuzat Colt. Cred că nu mai e atât de mică pe cât o știai tu, deși trebuie să spun că niciunul dintre noi nu mai este.

— Așa curând?, întrebă Shrewsbury, iar atenția îi fu în întregime captată de spusele lui Colt. Nu e cam tânără?

— Are șaptesprezece ani acum. La anul va avea optsprezece. Eu și frații mei credem că este extrem de pregătită și, se pare, și ea crede la fel.

Thaddeus zâmbi, nevenindu-i să creadă că zgâtia mică avea să danseze cu grație prin sălile de bal.

— Deci la anul își va găsi un soț și nu va mai fi sora voatră, a celor trei brute Cardinham.

— Cu puțin noroc pentru noi va mai stărui un sezon și nu se va avânta acum în căutarea unui soț. Oftă și se îndepărtă alături de duce. Wine insistă să se distreze. Eu și Bryght vrem să o vadem măritată. Cred că ea va decide, în final. Apoi privi cu ochii mijiți. Ce pot spune cu siguranță e că soțul ei nu va avea un blestemat de păr ca focul, nu va avea nici urmă de sânge scoțian în el.

Înțelegând că aluzia era la el, Shrewsbury își dădu ochii peste cap:

— Roșcații sunt cei mai buni, Cardinham! În plus, sângele nostru scoțian e diluat cu mult. Suntem mai mult englezi decât scoțieni. Poate și puțin irlandezi. Ridică din umeri. Oricum, îți spun de acum că nu mă interesează debutantele. Sunt aproape de-o seamă cu Rothgar. E prea tânără pentru mine și pentru gusturile mele.

— Să sperăm că vorbești serios. Nu aș vrea să mori în circumstanțe suspecte, mai ales acum când simt că ne vom înrudi de-o parte.

Thaddeus râse. Și el simțea că până în Nottingham se vor înrudi prin Melody și Bryght. Totuși, nu era cazul ca cineva să se alarmeze. El nu era ca ducele. El nu prefera copilițe, mai ales dacă acestea aveau mai degrabă părul alb și ochii la fel de strălucitori, cu o piele care amintea de cadavre. Nu. Summer Cardinham – oricât de ilar îi era numele – nu îl atrăgea deloc.

*

Harry Lunden știa perfect pe unde apuca Melody, drept care nu avea de ce să se agite. Putea să se mai relaxeze din când în când. Acum, de exemplu, în acest sătuc uitat de lume alegea să se relaxeze în brațele unei fetișcane de cincisprezece ani. Era sigur că fata îi ajuta să se relaxeze pe toți drumeții rătăciți pe râul Trent. Oftă și se sprijini de un copac, cu ea în brațele sale, privind râul dinaintea lui.

— Îți amintești să fi trecut pe aici trei drumeți? Unul dintre ei era un băiat, spuse Harry pentru a-i fixa mai bine în amintire posibila oprire a celor trei indivizi, dintre care doar Melody îl interesa.

Fata se strâmbă și oftă:

— Da. Dar nu era un băiat... Chipul ei se înroși, ceva ce Harry credea că nu avea să mai vadă, dată fiind experiența copilei. Era o femeie deghizată în băiat. Apoi se strâmbă. Și când mă gândesc că am sărutat-o!

Harry rânji și o sărută din nou în amintirea gustului lui Melody. Întotdeauna își dorise să o sărute pe cățeaua aia mică, totuși nu avusese încă ocazia. După ce avea să termine cu ea, Harry avea să privească cerul, să îi zâmbească lui Marcus și să îi spună în gândul său că în final Melody Talbot fusese a lui. Dacă intuia bine, ea era încă o virgină, ceea ce însemna că plăcerea avea să fie și mai mare, cel puțin pentru el. Apoi nu avea să îi mai dea de ales între a fi contesa lui și a muri. Avea să o omoare imediat. Nu i-ar fi luat foarte mult să o înjunghie sau să apese pe trăgaci.

Își înfrână nerăbdarea, pentru că știa că nu putea acționa atâta timp cât ducele era cu ea. Nu voia să aibă probleme cu Rothgar din simplul fapt că era prea aproape de marea putere în țară decât el. Avea să aștepte.

Privi spre individul pe care îl pusese inițial să o urmărească și care o pierduse în acel han. Brutus era fericit să îi facă pe plac stăpânului său, deși chipul său se menținea mereu neutru. Era bine să știe că în el se putea încrede. La urma urmei, îl pusese să o târască până în camera aceea de han și să stea de pază la ușă pentru ca ea să nu fugă. Totuși, urmându-l orbește, Brutus nu păzise ușa, iar ea scăpase. Și deși după o găsise șterpelind haine, Brutus fusese incapabil să o prindă. Asta îl deranja. Brutus știa însă că el nu avea să mai accepte un eșec. În final, Harry era hotărât să producă o crimă și spera din tot sufletul că Melody avea să își găsească sfârșitul până la finalul săptămânii; se săturase deja de prezența ei.

3727 de cuvinte