Domnul și doamna Scott aveau un copil de doar câteva luni, patru înțelesese. Îl putea auzi de aici, scâncind. Doamna Scott rămăsese singură după cină, asta pentru că domnul Scott fusese chemat degrabă. Huliganii nu dormeau noaptea, din contră. Prin urmare, Melody credea că femeia se ocupa acum de închiderea casei în timp ce copilul urla din tot sufletul.

Încercă să ignore plânsul sfâșiat al micuței – era o ea –, dar simțea că înăuntrul ei se frânge ceva. Îmbrăcată în aceeași cămașă de noapte, Melody se ridică de pe pat, acolo unde rămăsese pregătindu-se de somn, puse mâna pe lumânare și porni cu tălpile goale în căutarea bebelușei.

Rothgar nu intrase în dormitor. Nici măcar nu știa pe unde umbla. Totuși, nu avea să fugă. Știa asta pentru că el i-o spusese: atâta timp cât inelul era la ea, Bryght avea să fie prin apropiere. Edwin, în schimb, se retrăsese numaidecât, închizând ușa în urma lui. Devenise brusc morocănos, iar prin mintea ei trecu ideea cum că ducele avusese dreptate: Edwin era probabil îndrăgostit de ea. Cu toate astea, nu avea privirea unui om îndrăgostit, ci mai degrabă a unui măcinat de griji. Nu înțelegea ce îi stârnise acea grijă tocmai acum, dar era clar că îl făcuse să își dorească să nu mai rămână atât de aproape de ea.

Luă o gură de aer și intră în camera cu ușa întredeschisă, unde, într-un pătuț, un copil cuu ochii albaștri și un păr superficial, foarte deschis la culoare, producea un sunet atât de îngrozitor. Melody înghiți în sec, lăsă lumânarea pe o măsuță și se apropie de copilă. Se îndoia că îi era foame. Doamna Scott o hrănise pe ea prima, deși Melody nu asistase la hrănirea copilului. Cel mai probabil, era o micuță răsfățată care voia atenție. Oftă și se întinse după trupul micuț și moale. Era cu adevărat un copil frumos. Un zâmbet i se întipări pe chip, dar apoi se cripsă când, observând-o, copila începu să plângă și mai tare. Instinctiv, Melody își atinse urma cicatricilor. Probabil că fetița se speriase de ea. Înghiți în sec și făcu un pas înapoi. Ochii i se umeziră și ei, simțind că voia să izbucnească în hohote exact ca această micuță.

Își trase nasul, conștientă de faptul că primele lacrimi începură să cadă pe obraji. Nu avea să mai fie niciodată frumoasă sau cel puțin agreabilă. Copiii aveau să fugă de ea. Îi speria. Își mușcă buzele și își șterse lacrimile cu înverșunare, deși nu reuși complet. Apoi încremeni când auzi glasul lui Rothgar în spatele ei.

— Și eu care credeam că trebuie să alin o singură dulceață, spuse acesta și se îndreptă spre pătuțul în care copila se foia. O prinse cu mâinile lui mari, dar cu o blândețe de care nu îl credea în stare, și ridică fata aproape de sine, legănând-o ușor. O mirosi ușor și zâmbi, un zâmbet care îi făcu inima fetei să se topească. Cineva a făcut pipi și e prea mândră să se schimbe singură, șopti el ușor.

Melody pufni și simți că pe față îi încolțea un zâmbet. Aproape că își uita propriile griji când era în preajma lui. Aproape că uita cine e și cum arată. Ochii lui se ridicară asupra-i, se încruntă și o întrebă pe același ton blând:

— De ce plângi, draga mea?

Fata oftă și își lăsă umerii să cadă învinsă:

— Cred că pur și simplu copilul a început să plângă și mai tare când m-a văzut. Își atinse din nou cicatricea. Sunt hidoasă, Bryght. Oricine s-ar speria.

O privi neutru, apoi capul lui coborî spre copilul care încetase să mai plângă, apoi, ca și cum avea un dialog neștiut cu ea, ducele murmură:

— Femeiușca asta are nevoie de o bătăiță, nu-i așa? Se auzi un gângurit care o atrase pe Melody. Cu mâini tremurânde, atinse corpul micuț, înveșmântat în alb. Copilul nu tresări, ci doar clipi și își dezveli gingiile știrbe. Ea crede că ești frumoasă. Gura lui îi șoptea fierbinte în ureche, făcându-i pielea să se înfoaie. Își ridică privirea spre el, deslușind dorința în irisurile sale gri. Eu unul cred că ești superbă. Apoi își lipi gura de fruntea ei, mai jos, de sprânceană, urmând traseul lamei care îi brăzdase pielea. Ești o femeie remarcabil de frumoasă și de puternică. Gura lui se opri la câțiva centimetri de a sa. Și ți-aș da-o pe asta mică să o ții dacă nu ar fi udă. Oftă și se desprinse de ea. Mă tem că trebuie să cauți ceva curat pentru ea și să lași prostiile.

Melody înghiți în sec și dădu aprobator din cap, îndreptându-se spre dulapul fetiței. Pânza care trebuia să acopere fundul bebelușei era din in. În timp ce ea aducea materialul, ducele o așezase pe copilă cu grijă pe o măsuță și începuse să desfacă scutecul. Câteva momente, femeia rămase uluită. Ducele avea de gând să o schimbe el pe copilă:

— Ce faci?, îl întrebă pentru a se asigura că nu înnebunise.

— Dulceața asta nu se va opri din plâns până ce nu se simte din nou curată. Ea îl privi neîncrezătoare înainte de a-i înmâna pânza. Haide, Melody! Știu să fac asta. Trunchiul copilei rămase dezgolit. Ajutându-se de o cârpă și de apă, Rothgar șterse piciorușele și gâdilă ușor burtica bebelușei până ce aceasta gânguri, șoptindu-i în acest timp cât de năzdrăvană era. Melody nu știa dacă era uluită de cât de fermecată părea copila, de cât de fermecat și de experimentat era ducele sau pur și simplu de faptul că un duce știa cum să schimbe un scutec, în timp ce ea nu avea nici cea mai mică idee. Poți să te uiți. Dulceața nu se supără, nu-i așa? E la vârsta la care fetele sunt extrem de agreate de domni: lipsite de inhibiții și pufoase. Îi făcu cu ochiul în timp ce trecea scuteul pe sub picioarele ei. Ține aici!, îi zise, iar ea atinse repede pânza, în timp ce el fixa boldurile. Așa, să nu se înțepe, șopti el și aranjă rapid scutecul. Acoperi capul copilei și o ridică din nou în brațele sale, legănând-o. Fata privi spre cei doi, apoi își întinse mânuța spre părul roșu al lui Melody. Cred că îi place culoarea, șopti ducele. Nu o pot învinui. Și mie îmi place.

Femeia râse în timp ce observa ochii vrăjiți ai copilului.

— De unde știi să faci asta, Bryght?, îl întrebă ea.

— Summer era adesea lăsată în grija noastră, a mea și a fraților mei. Până și Colt știe să schimbe un scutec, iar Wine spală copiii cu devotament. Apoi îl auzi spunând cu un oftat: În ciuda celor pe care ți le-am zis dintr-un exces de zel, cred că îmi plac mai mult fetițele și nu, nu aș vrea ca ducesa mea să moară aducând pe lume un copil. Aș înnebuni să știu că nașterea copilului meu a ucis-o.

Melody dădu înțelegătoare din cap. Știa că nu vorbise serios. Apoi însă realiză că el recunoscuse faptul că se ocupase de sora lui în trecut, ceea ce o făcu să exclame:

— Dar sunteți fiii unui duce!, făcu ea încruntată. Summer nu a avut o doică?

— Este destul de complicat. Mama se afunda într-o melancolie îngrozitoare după nașterea lui Summer. Avea momente când renega copila și momente în care nu lăsa pe nimeni să o atingă. Îmi amintesc faptul că aproape l-a ucis pe tata când a sărutat obrazul fin al lui Summer, motivând că barba lui îi face rău copilului. Nu a acceptat o doică, o lămuri. Ea o hrănea, dar adesea își pierdea timpul în pat, suferindă. Ducele nu suporta să o vadă așa. Îl durea. Oftă. Mai târziu am aflat și de ce, dar nu cred că vreau să îți spun. În fine. Eu și frații mei am avut mare grijă de Summer. Era o păpușă pentru noi.

Ochii ei se umeziră, apoi zâmbi înaintea acestei imagini.

— Nu este foarte greu, oricum. Trebuie doar să fii atent. Își drese glasul și o privi. Vrei să o ții? Melody dădu nesigură din cap. Uite așa, îi șopti și îi puse fata în brațe. Să aibă trupul acela cald în brațele ei îi făcu inima să crească. Întotdeauna își dorise copii, chiar și atunci când nu înțelesese prea tare ce trebuia să faci pentru a-i avea. Și acum se trezi că își dorea copii și, cumva, își aminti de vorbele Tatei Stone. Zâmbi. Erau minciuni. Nu avea să găsească niciodată pe nimeni, pentru că nu își permitea luxul ăsta, fugară fiind. De altfel, nimeni nu ar vrea-o. Totuși, în aceste clipe, cu brațele lui Rothgar în jurul lor, Melody simți că cineva o dorea. La fel de bine se putea înșela. Cred că te place, îi zâmbi el.

— Eu cred că este complet îndrăgostită de tine, zise Melody observând cum ochii fetei începeau să se închidă, iar nasul i se afunda mai mult în pieptul ei. Uitase că era îmbrăcată doar în cămașă de noapte. Era o frivolă. Este superbă! Aș da orice să am un copil ca ea!

Ducele o privi și oftă. Nu se retrăsese în același dormitor cu ea, pentru că asta ar fi însemnat să o vadă dezbrăcându-se. Avusese foarte multă stăpânire de sine cu această fată, dar se temea că, în ciuda misterului ce aplana asupra ei, o dorea dureros de tare. Se temea să nu sară pe ea. Apoi, în timp ce conversa cu doamna Scott, auzise copilul plângând și se oferise să o ajute, asigurând-o că avea experiență cu cei mici. Intrând, o observase pe Melody care avea nevoie de alinare și acum, cu un copil la sânul ei, ducele își dădu seama că această imagine nu i-ar fi ieșit din minte niciodată. O adora deja. Melody purtând copilul lui pe brațe. Asta ar fi fost ceva ce i-ar fi făcut inima să crească și mai puternic. Totuși, știa că asta nu era o opțiune, nu era bine. În ultimul timp, ducele de Rothgar avusese numai gânduri năstrușnice, cum ar o fugă rapidă în Gretna Green cu această fugară și o căsătorie și mai rapidă, apoi întemeierea furtunoasă a unei familii. Înnebunea cu siguranță.

— Dar știm amândoi că asta nu se va întâmpla, zise femeia în timp ce ducea copilul în pătuț. Sunt o fugară. Pe capul meu este un preț.

Și așa fantezia ducelui se spulbera, reinstaurându-se iritarea. Își dădu ochii peste cap și își propuse să nu se enerveze.

— Melody, cine ți-a spus ție că pe capul tău este un preț?

— Edwin, bineînțeles! El a văzut asta.

Edwin. Nu îl înfruntase pe Edwin de dragul ei și al decenței. Totuși, el și Edwin urmau să poarte o conversație lungă. Avea toate motivele să creadă că bărbatul ascundea mai mult decât o iubită prin Franța.

— Atunci, dă-mi voie să te reasigur că eu unul nu am văzut nicio recompensă. Dacă a existat așa ceva, acum nu mai există. Nimeni nu îți vrea gâtul.

Melody oftă și lăsă copilul, prinse lumânarea și se îndepărtă, cu el pe urmele sale.

— Nu mă voi certa cu tine acum, Bryght, zise ea. Nu aici. Este prea periculos. Și așa am stat periculos de mult într-un singur loc. Dacă lord Colt ne ajunge din urmă....

— Lasă-mă pe mine să îmi fac griji în ce îl privește pe fratele meu, se încruntă el și închise ușa în urma sa când ajunseră în dormitorul pe care doamna Scott îl puseseră la dispoziția lor. Frate care oricum nu te-ar atinge, Melody, asta dacă eu i-aș spune-o. Îi prinse fața în mâini și îi șopti: Și i-o voi spune. Gâtul tău e în sigurană, fată dragă.

Chipul ei se ridică spre el, lăsă lumânarea pe masă și înghiți în sec. Ochii lui erau o promisunea a cerurilor furtunoase, a marilor înălțări. Gura lui avea cu siguranță gustul vinului, deși se îndoia că prinsese amăreala băuturii. Barba lui îi tachina ușor pielea când se apropie de urechea sa. Ducele de Rothgar era superb cu barbă, gândi atunci ea. Iar mâinile lui erau numai blânde, fine, moi, totuși extrem de mari, cuprinzând-o foarte ușor în îmbrățișarea lui. Iar ea nu era suficient de puternică să îi reziste.

— Facem noi doi ce facem și rămânem iar singuri. Un fior îi străbătu spatele, gândindu-se că la finalul drumului avea să găsească exact ce trupul ei își dorea inconștient. Prin urmare, doamnă Cardinham...

Mâna lui trase ușor de rochie, dar asta pentru a-i acoperi umerii mai bine, în timp ce trupul lui se depărta ușor, lăsând-o cu trupul fremătând, pe jumătate sedusă de simpla lui apropiere.

— ... nu ai vrea tu să îmi spui de cine fugi de fapt?

Melody clipi de câteva ori, revenind cu picioarele pe pământ. Deci asta voia ducele: voia ca ea să îi povestească partea ei. Voia să fie chit chiar acum, chiar aici. Înghiți în sec și simți cum o învăluiește panica. Ea una nu voia să fie chit cu el, pentru că partea ei de poveste era atât de scandaloasă, încât se temea că ochii lui nu aveau să o ma privească niciodată cu atâta drag – da, compasiune era ce vedea în ei – după ce afla de ce era în stare Melody pentru a supraviețui.

*

Fata își drese glasul, luă o gură de aer și se așeză pe pat, cu rochia căzându-i pe lângă corp. Nu îi era rușine să stea în fața lui astfel. O văzuse și mai goală de atât și bănuia că până la final avea să cunoască mai mult din ea. Își mușcă buzele și oftă, coborându-și privirea. Era tentată să nu spună nimic. Totuși, putea dezvălui părți din povestea ei acestui bărbat în care simțea că putea avea încredere fără a dezvălui întreaga poveste, cel puțin partea dezgustătoare din ea. Își închise ochii și își mușcă buzele.

— Mă tem că mă vei desconsidera dacă îți spun.

— Cred că am lămurit deja asta, draga mea, spuse ducele de Rothgar și se întinse după carafa cu apă, turnând în două pahare. Se apropie de pat, se sprijini de stâlp și îi întinse unul. Whisky-ul dezleagă limba, dar apa o limpezește. Cred că ai nevoie de puțină.

Melody luă paharul, bău puțin și îl lăsă lângă piciorul său. Brusc se simțea expusă. Își strânse mâinile pe lângă corp și, cu buze tremurânde, începu să spună:

— După ce l-am descoperit pe Marcus cum l-am descoperit, am fost șocată să constat că ușa camerei se deschidea cu forță și că Harry, cumnatul meu, intra peste noi. S-a uitat la mine șocat, apoi m-a acuzat cu un singur deget: Tu mi-ai ucis fratele!

Tremură amintindu-și cum se simțise când realizase că era acuzată de o crimă pe care nu o comisese. Mâna ducelui se odihni pe umărul ei, așezându-se pe pat lângă ea și trăgând-o mai sus, între perne. Acest sprijin o făcea să se simtă și mai relaxată. În trei zile ajunsese să se încreadă într-un bărbat cu care își pierduse capul în urmă cu șase luni. Asta era cea mai ciudată asociere.

— Apoi, m-a târât de acolo în ceea ce părea a fi o altă cameră a hanului. Eram șocată și îi tot repetam că așa l-am găsit. Nu voia să mă asculte. Amenința cu ștreangul. Înghiți în sec și își afundă mai bine capul în umărul său. Doar că lucrurile se puteau schimba pentru mine – mi-a zis. Nu mă gândeam prea bine în acele clipe, așa că l-am întrebat disperată cum. Nu mi-a răspuns la întebare decât cu o alta. Te-a atins?, m-a întrebat. Deși îmi era extrem de rușine să discut asta cu cumnatul meu, am răspuns simplu că nu, nu a făcut-o. Ajunsesem prea târziu. Prin urmare, Harry Lunden mi-a propus ceva. Strânse cămașa de pe Rothgar și îi mărturisi: Mi-a propus să devin mireasa lui.

Bryght își închise ochii, îngrozit și dezgustat în același timp. Totuși, nu era cazul să îi împărtășească dezgustul său. Ar fi putut să îl înțeleagă greșit.

— Apoi?, o îndemnă. Ai acceptat?

— Nu. Inițial i-am spus că legile Angliei nu ar fi permis ca el să mă ia în căsătorie, fiind cumnatul meu. Apoi însă el mi-a zis ceva șocant: o căsătorie neconsumată este ușor de anulat. Bineînțeles că nu am înțeles ce voia să spună cu asta. M-a asigura însă că se ocupă el de anulare dacă îi accept propunerea. Aș fi putut să o accept, știi? Tata semnase contractul pentru contele de Lunden. Nu conta care dintre cei doi frați avea să-mi devină soț. Totuși, nu am putut să îi accept propunerea. Harry mă dezgusta. Mereu m-a dezgustat. Oftă și își închise ochii. În ciuda celor pe care Marcus le-a făcut, el mereu îmi lua apărarea în fața fratelui său mai mic. Nu era niciodată crud cu mine, niciodată violent. Harry în schimb...

— Ce a făcut noul conte când a realizat că nu te vei căsători cu el?, întrebă ușor Rothgar, deși își ținea în frâu destul de greu temperamentul.

— A zis că nu voi obține niciodată anularea, că avea să aibă grijă să nu o obțin. De asemenea, mi-a spus că se va asigura că toată lumea află cum mi-am ucis soțul în noaptea nunții noastre doar pentru că sunt..., vocea îi pieri, iar lacrimile i se scurseră repede pe obraji. Sunt o târfă nesătulă, sfârși prin a-i spune. Asta sunt.

Bryght o prinse în brațele sale, încercând să o aline.

— Nu este adevărat, Melody. Nu tu l-ai ucis pe Marcus. Nu ești nimic din ce a spus el.

— Dar nu înțelegi!, zise femeia. Nu pot dovedi că nu eu l-am ucis pe Marcus. Harry m-a surprins deasupra cadavrului său. Toată lumea l-ar crede pe frate, nu pe mine, o soție fugară. Se desprinse din brațele sale, își strânse pumnii și își închise ochii. Și nu înțelegi! Sunt exact ce a spus el că sunt.

Îl simți pe duce încremenind în spatele ei. Mâna lui îi prinse cotul și îi întoarse chipul spre el. În final, Melody avea impresia că în această seară, acum, avea să îi spună întreaga poveste. Era prea slabă, avea prea multă încredere în el și își simțea sufletul prea greu. Nu îl putea împovăra și pe el cu prezența ei, nu îl putea păcăli că era cineva. Luă o gură de aer și se gândi că avea să îi spună, avea să îi citească sila în privire și asta avea să facă despărțirea lor mult mai ușoară. Ducele ar fi fost atunci fericit să ajungă în Nottingham și să se descotorosească în tăcere de ea.

— Adică?, se încruntă el. Ce vrei să spui cu asta, Melody?

— Bryght... el... A spus că mă va face indezirabilă, că va face în așa fel încât să nu pot spune că sunt inocentă în fața unei episcopii pentru a se anula căsătoria. Era atât de multă furie în privirea lui, atâta ură... Nu am mai văzut așa ceva niciodată, nici măcar la tine, ducele nemilos.

Totuși, Rothgar își spuse că Melody avea să vadă de două ori mai multă cruzime dacă nu avea să îi spună naibii la ce se referea.

— Spune-mi!, insistă el. Ochii ei umezi se îndreptară spre el, iar în aceștia ducele citi întreaga poveste. El ți-a făcut asta pe față, nu-i așa? Ea aprobă ușor. Ce altceva a mai făcut, Melody?, o întrebă. La naiba, femeie! Spune-mi!

Melody își închise ochii, incapabilă să îl privească.

— Și-a dat jos pantalonii, m-a îngenuncheat și m-a făcut să îl țin în mână. Mi-a spus că mă omoară. Și am fost lașă. Mi-am așezat gura pe el, Bryght. Am făcut tot ce mi-a cerut. Și asta mi-a cerut Harry. Mi-a cerut să țin gura deschisă în timp ce el...

Nemaisuportând amintirea, cu chipul înroșit de rușine, îngrozită, Melody izbucni în lacrimi și își plânse lașitatea de a nu fi întâmpinat moartea în locul umilinței. Era conștientă că plângea îngrozitor de tare, încât la un moment dat doamna Scott întrebă dacă era totul în regulă. Ducele îi răspunse că da, apoi îi simți brațele trăgând-o înapoi aproape de el și corpul lipindu-i de al său.

Derutată de blândețea cu care o trata, de faptul că mai voia să aibă de-a face cu ea, Melody începu să plângă și mai tare până ce simți că nu mai avea nicio lacrimă față de acel eveniment. Până ce toate lacrimile ei ajunseră pe bluza moale a ducelui.

Să lămurim câteva aspecte: POVESTE MAGISTRATULUI UCIS DE HARRY LUNDEN ȘI A BILEȚELULUI (BILEȚELOR?) BUCLUCAȘ

Un magistrat corup îl ajută pe Harry Lunden să împrăștie pe o perioadă scurtă un zvon cu privire la crima contesei de Lunden, deși nu existau probe suficiente pentru a o incrimina pe ea în mod direct. Când Thaddeus, proaspăt bronzat din Italia, vine în țară și aude una ca asta, cere imediat înlăturarea suspiciunilor și a afișelor prin care se cerea capul lui Melody. Are câștig de cauză, astfel că e liniște și pace șase luni.

Când ajung în orășelul magistratului ăstuia corupt, bărbatul trimite un bilețel în care întreabă pe CINEVA dacă nu cumva spunea că e moartă. Din moment ce lui Colt i-a trimis ALT BILET prin care îl înștiința cu privire la locația fratelui său „răpit" mare parte din cititori consideră că magistratul i-a trimis un bilet lui Harry Lunden pe care l-a înștiințat cu privire la Melody.

Totuși, din moment ce există un trădător în grupul lor, vă spun eu că altcineva l-a înștiințat pe Harry și că acel bilet al magistratului a ajung la ALTCINEVA. Lămuriri vor apărea în fiecare carte cu referire la fiecare subiect, de aceea va trebui să le urmăriți cu atenție pe fiecare.

Când Harry ajunge în orășel se oprește la biroul „prietenului" magistrat și discută, probabil supărat că el nu a fost anunțat cu privire la venirea lui Melody pe acolo de chiar acest individ corupt. În final, îl ucide.

Sunt trei bilete cu trei destinații: Colt, Harry și X (cine să fie acest X?)

Priceput?

Și acum să discutăm puțin un subiect sensibil, pentru că nu vreau să vă ofer doar vise erotice și să vă bombardez imaginația cu bărbați super sexy și femei de vis, ci îmi propun să creez încă de la început o formă de educație - istorică și sexuală (că tot se bate conducerea pe educația sexuală din școli pe motiv că oamenii sunt proști dacă vor ca ai lor copii să știe ce e ăla orgasm sau prezervativ sau, și mai rău, că nu e bine să agresăm sexual o persoană nu doar pentru că îi dăm heptatită sau îi facem un copil, ci și pentru că e posibil să rupem psihic ceva în persoana respectivă, în afară de un posibil insignifiant himen - și despre asta e educația sexuală, apropo, nu doar despre climax sau protecție)

Vreau să trag un semnal de alarmă cu privire la abuzul sexual care, în ciuda credințelor populare, poate fi de prea multe tipuri. Deși actul sexual nu se realizează „tradițional", o persoană (fată/băiat) poate fi abuzată sexual prin contact sexual de alt tip, exact ce s-a întâmplat cu Melody aici de față.

Țin să precizez asta nu numai pentru mămăițele cârcotașe care insistă că în astfel de poziții nu există abuz ca în cazul clasicului contact vaginal, dar și pentru copilițele/băiețașii visătoare/visători care își spun că sexul oral sau anal nu este sex. 

N.B.: Este sex și este de calitate, vă garantez, în condiții se siguranță și cu persoana potrivită!

3371 de cuvinte (fără digresiunea mea)