Intrând în biblioteca facultății, Alya își scană cardul de acces la unul dintre ghișeele din dreapta recepției, apoi păși firesc înspre culoarul numerotat „VII” – literatură pentru copii și literatură universală. Își plimbă privirea peste cărțile învechite de vreme de pe rafturile prelungi până când găsi ceea ce căuta: o lucrare recent apărută în bibliotecă, una destul de rară din câte auzise la cursul de specialitate de la doamna profesoară Chermeleu, „Vrăjitoarea trebuie să moară!” a lui Sheldon Cashdan. Atinse ușor cotorul cărții și o extrase gentil dintre celelalte.

     - Psihologia basmului, șopti contemplativ, apoi o întoarse și citi descrierea de pe spatele copertei. Presupun că va fi o lectură interesantă, își spuse când termină și se îndreptă spre recepție.

     După ce scană codul de identificare al cărții, luă chitanța emisă de scanner și citi data limită pentru returnare. Avea timp suficient la dispoziție. Sesiunea nu începuse încă, așa că se putea deda întru totul lecturii, pentru a reuși să parcurgă întregul material până la următoarea întâlnire a Clubului de Carte. Oricum până atunci nu se întrevedea altceva mai interesant la orizont.

     La ieșire, nu mică îi fu mirarea când îl văzu pe Drake, favoritul decanului departamenului, pregătit să pătrundă într-un loc total necaracteristic lui. Nu-l văzuse niciodată citind o carte, sau un conspect măcar. Cu toate acestea, nu avea nicio restanță, întrucât tatăl său contribuia considerabil de câțiva ani la acreditarea unora dintre cursuri și deci era evient că fiul său avea să treacă fără probleme toate examenele. Cel mai neașteptat însă i se păru faptul că o salută.

     - Nu mă așteptam să ne întâlnim în fața bibliotecii, recunoscu Alya. Totuși, mă bucur să te văd, Drake, afirmă zâmbind moderat.

     Știa cine e băiatul și chiar nu voia să se pună rău cu el, mai ales acum, când aflase că recent fusese numit tutore de an pentru studenții din anul I. Ar fi putut foarte bine să i se cășune să ceară „ajutor” în această situație și chiar nu își dorea o bătaie de cap în plus. Fiindcă să refuze nu se punea problema, responsabilitatea urmând a-i fi comunicată oficial de către însuși decanul departamentului dacă chiar se ajungea până într-acolo, iar să accepte însemna să preia ea tot greul, laurii având să-i fie oferiți în final tot băiatului.

     - Te grăbești, Alya? întrebă el, accentuându-i numele într-un mod ciudat.

     - Am împrumutat o carte și vreau s-o termin înainte să-mi expire termenul de returnare, încercă să se eschiveze.

     - Tu citești repede. Și apoi, chiar dacă s-ar întâmpla să n-o termini la timp, aș rezolva eu să o poți returna mai târziu, o surprinse băiatul.

     Alya își plecă privirea și cu greu își stăpâni un oftat prelung.

     - Cu ce te pot ajuta, Drake? întrebă apoi, privindu-l în ochi.

     - Vreau să ieși cu mine în seara asta, afirmă el neutru.

     Alya aproape că izbucni în râs. Să facă ce? Era departe de a fi idealul feminin din viziunea celui din fața ei. Drake nu știa să aprecieze decât ceea ce izbea ochiul, așadar ce să fi putut observa la ea? Bucle roșcovane care încadrau un chip pătat de pistrui și o pereche de smaralde așezate sub sprâncenele ușor arcuite acum, datorită uimirii? Nu, nu. Acest gen de frumusețe era apreciat numai în romane. Doar acolo agerimea minții și puritatea sufletului contau cu adevărat. Dar ea trăia în realitate. Ficțiunea era doar o lume a plăsmuirilor, în care ea se refugia când nu mai putea îndura egocentrismul celor care o înconjurau în viața de zi cu zi.

     - Drake, ce vrei de fapt? întrebă când își regăsi glasul.

     - Nu te poate păcăli nimeni, așa-i? râse el deloc amuzat.

     - Nu are a face, îi răspunse într-o doară. Ideea e că nu văd absolut niciun motiv pentru care ai vrea să iei masa cu o fată ca mine.

     Adevărul e că avea dreptate. Chiar nu își putea imagina cât de fraier trebuia să fi fost ca să creadă că Alya va mușca o momeală precum aceasta. Mh, să încerce altfel.

     - Uite, o să fiu sincer cu tine – să ții cont de asta, înainte să mă refuzi din nou. Te urmăresc de ceva vreme și, la drept vorbind, mi-ai atras atenția tocmai prin felul tău retras de a fi. Vreau să te cunosc, să știu care sunt motivele pentru care te ascunzi mereu în spatele cărților, motivele pentru care ți-e teamă să îți arăți adevărata valoare...

     - Drake, oprește-te! îi ceru Alya. Nu există nimic de discutat pe această temă, iar dacă acestea au fost singurele tale nelămuriri cu privire la mine, m-aș bucura să ne luăm la revedere acum. 

     Se abținea cu greu să nu cedeze psihic. Pățea destul de rar acest lucru, însă mereu se termina prost. Ori minciunile studentului din fața ei umpleseră paharul. Nimeni nu se interesa de ea, nici măcar familia ei! De ce, atunci, ar fi pretins un străin că lucrurile stau diferit? Nu. Nu avea să mai guste râsul batjocoritor al nimănui! Viața îi era în propriile mâini acum, iar acest lucru o satisfăcea peste măsură. Nu avea nevoie de compasiunea nimănui, cu atât mai puțin de cea a unui privilegiat al sorții! Înclină scurt din cap în semn de salut și păși grăbită pe aleea pavată care ducea înspre bulevardul principal. Avea să se piardă în mulțime, așa că nimeni nu îi va sesiza cu adevărat lacrimile fierbinți ce amenințau să-i umezească obrajii pistruiați.

     Drake privi în urma ei neînțelegându-i răbufnirea, însă porni imediat apoi spre bibliotecă, întrucât primii stropi ai unei ploi văratice își începură călătoria reversibilă spre pământ.

***

     Alya intră în camera de cămin pe care o împărțea cu o studentă din anul III. Ploaia o ajutase de minune să își mascheze suferința produsă de ironia băiatului pe care îl invidia pentru șarmul în spatele căruia își ascundea adevărata față. El cel puțin era fermecător, chiar dacă la o examinare mai atentă probabil că nu ar fi avut cu ce să atragă asupra sa atenția unei tinere cultivate. Fata era conștientă de înfățișarea ei care aparent îi crea numai probleme, tocmai de aceasta încercase cu atâta ardoare să-și construiască cel puțin un suflet demn, însă lipsa unui dram de reacție pozitivă din partea cuiva măcar o descuraja continuu. Poate că acesta era și motivul pentru care începeau s-o afecteze tot mai mult ironiile celor din jurul ei.

     Mulțumi lui Dumnezeu că era singură în cameră astfel încât colega ei să n-o poată lua la întrebări cu privire la starea ei deplânsă, apoi, așezându-se la biroul improvizat, deschise cartea abia împrumutată și, fără să gândească prea mult la posibilele repercursiuni ale faptei sale, scrise pe ultima filă, îndemnată de un curaj nebun, cu o caligrafie impecabilă: „Dacă ai citit această carte, înseamnă că avem, totuși, ceva în comun, indiferent ce. O să te aștept în fiecare zi, la ora 14:00, în fața universității, lângă statuie.”

***

     Se plimbă o vreme fără țintă printre rafturile îmbâcsite de cărți, apoi se îndreptă spre ieșire. Nu avea ce căuta aici, asta așa era. Nu-l atrăgea literatura deloc, însă știind că Alya își petrece adeseori timpul citind, presupusese că ar avea ceva șanse să o întâlnească printre cărți. Nu se așteptase la o asemenea reacție din partea ei, asta recunoștea, iar puțina psihologie pe care o învățase din mers îi spunea că fata nu e tocmai în regulă și pentru aceasta știa că trebuie să facă ceva. Însă ce, din moment ce ea îl credea un prefăcut?

     Ar fi dat orice să aibă un suflet atât de inocent ca ea, dar tipul nu mai putea fi dat înapoi. Era, ce-i drept, cel mai bine-văzut student din generația lor, însă ar fi reunțat cu dragă inimă la toată reputația lui, dacă acest lucru ar fi putut să-l apropie câtuși de puțin de minunea cu ochi de smarald și inimă de aur. Era convins că Alya era mai mult decât lăsa să se vadă. Iar el avea să afle totul. Cu orice preț!

***

     - N-aș fi crezut că un basm poate ascunde atât de multe substraturi, își spuse în timp ce înainta fără grabă înapoi spre bibliotecă, pentru a returna cartea împrumutată. Totuși, am să-i mulțumesc doamnei Chermeleu pentru sugestie. Chiar a fost o lectură interesantă...

     - Alya?

     Se opri un moment, însă când văzu cine era cel care o strigase porni iar din loc, grăbind pasul. Nu avea energia necesară pentru a suporta încă o serie de apropouri din partea tutorelui.

     - Alya, te rog! Așteaptă un minut. Vreau doar să-mi cer iertare. Nu am vrut să te supăr când ne-am întâlnit ultima oară!

     - Oh, vai! auzi Alya o exclamație teatrală. Domnișoara Încuiată se întâlnește cu Drake!

     Încercă să ignore încă o dată răutățile celorlalți, însă parcă totul devenea din ce în ce mai greu. Își propusese să nu mai pună la suflet totul, dar acum totul se dusese pe apa sâmbetei. Se opri în loc și, după ce îi aruncă tânărului o privire acuzatoare, o luă la goană și nu se opri decât când ajunse la intrarea principală a bibliotecii.

***

     Se dusese la bibliotecă deci. Asta nu putea să însemne decât că terminase cartea. La timp chiar! Era uimit, deși nu ar fi avut motive să se îndoiască de viteza de citire a fetei. Totuși, cartea era destul de groasă, din câte văzuse. Așteptă s-o vadă părăsind clădirea, apoi, urcă el însuși la etajul trei, de unde împrumută aceeași carte unică pe care ea tocmai o returnase.

     - În condiții normale, nu aș împrumuta nici măcar o gazetă publicitară, își spuse. Însă ea merită efortul!

     Păși lejer înspre parcare, studiind cu interes subiectul cărții. Psihologie? Deci asta era una dintre pasiunile ascunse ale roșcatei lui? Pentru că își imagina că, la fel ca orice fată aflată la vârsta ei, citea preponderent romane de dragoste și aventură. Tipic. Totuși, fu uimit să constate contrariul.

     Undeva la mijlocul cărții găsi o listă – probabil fusese folosită ca semn de carte pentru vreun paragraf anume din capitolul respectiv. Constată că de mai bine de jumătate din titluri nu auzise niciodată înainte. Așadar, fata nu citea chiar orice clișeu nou apărut pe piață. Observă că avea o oarecare înclinație înspre literatura clasică și de specialitate. Ar fi putut să considere că studia în vederea redactării lucrării de licență, însă ceva îi spunea că nu era doar asta...

***

     Trecuseră aproximativ două săptămâni de când returnase cartea. Fusese chiar a doua zi să verifice dacă venise altcineva s-o mprumute sau se afla tot acolo, iar când văzuse că lipsește de la locul ei, inima-i începu să bată ceva mai accelerat. Poate, prin cine știe ce minune, va găsi în sfârșit pe cineva care să-i semene, câtuși de puțin.

     Ajunsese, așadar, să își petreacă după-amiezile așteptând, după cum promisese, zilnic la aceeași oră, în același loc, un cât de mic semn de recunoaștere. Timpul trecea, iar așteptarea devenea tot mai dificilă. Dacă, de fapt, nici măcar nu va veni nimeni? Sau, chiar mai rău, dacă cine va veni o va batjocori, la fel ca ceilalți, pentru îndrăzneala de care dăduse dovadă? Începu să regrete că acționase sub influența unui impuls. Ce fusese în mintea ei?! Se aștepta din ce în ce mai mult la un rezultat negativ al faptei sale necugetate. Și așa, deși aștepta cu înfrigurare arătarea cuiva care ar fi putut s-o înțeleagă, în nebunia ei, mereu pleca după câteva minute, învinsă de teama eșecului. 

     Într-o zi, însă, cineva chiar se îndreptă înspre statuie cu pași atât de hotărâți încât ai fi zis că vrea s-o mute din loc. Și poate chiar ar fi făcut-o, dacă micuța lui i-ar fi cerut asta în schimbul a câteva minute de conversație. Când îl văzu pe el însă, Alya se pregăti să plece. Nu avea dispoziția necesară pentru a-l confrunta pe cel care o transformase în subiect de bârfă prin tot departamentul.

     - Alya, de ce fugi ori de câte ori încerc să discut cu tine? Te rog, oprește-te. Ai spus că mă aștepți, iar acum mă lași cu ochii-n soare doar fiindcă ce? Părea ușor deranjat de reacția ei, deși era conștient că nu-i era total necaracteristică.

      Să îi spună că-l așteaptă? Nici sub efectul unor substanțe psihotrope nu i-ar fi dat de înțeles măcar așa ceva! Ce tot îndruga acolo?

     - Nu e acesta scrisul tău, Alya? întrebă Drake scoțând din geantă prețioasa carte care purta vina actualei conversații.

     - Tu... tu o împrumutaseși?! Dar... tu nu citești, Drake, afirmă Alya prea uimită pentru a mai opune rezistență încercărilor lui de a stabili o relație comunicațională cât de cât normală.

     - Nu. Dar ți-am zis că vreau să te cunosc. Ori din moment ce tu nu cooperezi, mă văd nevoit să recurg la orice metodă alternativă.

     - De ce te-ar interesa ceva cu privire la mine? Spune-mi și nu te mai juca de-a detectivul! reacționă Alya simțindu-și dintr-odată sângele năvălindu-i în obraji, de necaz că nu poate scăpa de tânărul acesta de la care nu știa la ce să se aștepte.

     Drake inspiră adânc și încercă să-i explice, rugându-se ca ea să îi acorde până la sfârșit măcar minimul de atenție necesară recepționării întregului mesaj.

     - Îți amintești eseul pentru seminarul doamnei Adams? Ei bine, pot spune că acela a fost motivul principal pentru care am început să te urmăresc mai îndeaproape. Alya, toată lumea te consideră o încuiată, dar – nu, stai, ascultă până la capăt ce vreau să-ți spun, afirmă când o văzu pregătindu-se să plece iar – spuneam că oamenii în general tind să arunce cu pietre în cei care le sunt superiori, tocmai din acest motiv! Știi și tu cum e cu vulpea care nu poate ajunge la struguri, Alya. Ascultă-mă, vreau să-ți arăt și ție, dar mai ales celor care nu văd decât ceea ce izbește ochiul, că ei sunt cei încuiați, de fapt.

     - N-am nevoie de mila nimănui, Drake! Nu sunt subiect de caritate, bine?

     - Nuu. Alya, nu te-am desconsiderat niciodată într-un asemenea hal, jur! Intenția mea e sinceră și vreau doar să te ajut să crezi mai mult în tine. Apoi promit că te las în pace, dacă asta o să vrei. Te rog...

     Alya îl privi incredulă, apoi își întoarse capul spre bulevardul pe care roiau mulțime de studenți și trecători grăbiți să-și rezolve problemele zilnice. Nu avea nimic deosebit, nimic ce să atragă privirile, însă acest lucru n-ar fi deranjat-o absolut deloc, dacă nu s-ar fi adăugat la acestea remarcile înjositoare ale colegilor ei și nu numai...

     - Nu știu, Drake. Nimeni nu s-a interesat vreodată de mine cu adevărat. Am ajuns unde am ajuns prin efort propriu și fără susținerea nimănui. Până și ai mei consideră că nu sunt bună de nimic – de aceea am și ales o facultate la sute de kilometri distanță de casă –, deci de ce aș crede că tu ești diferit de toți ceilalți? Mai ales având în vedere diferențele atât de evidente dintre noi! făcu ea exasperată. Au dreptate cu toții, Drake. Nu sunt decât o încuiată. Nu-ți mai bate capul cu mine. Eu nu știu nimic alceva decât să mă ascund de realitate cufundându-mă în lectură.

     - Ceea ce citești spune multe despre tine, Alya, o întrerupse tânărul atunci când vru să continue înșirarea motivelor pentru care ceilalți o puteau desconsidera. Spune-mi, câte dintre persoanele care te acuză de înapoiere intelectuală te-ar putea învinge la un concurs de cultură generală, spre exemplu?

     Alya pufni ușor amuzată. Unde voia să ajungă de fapt?

     - Ce folos are cultura mea generală într-o societate care pune preț numai pe aparețe? Eu citesc pentru mine, Drake, nu pentru a fi mai bună decât cineva. Singura persoană față de care îmi doresc să fiu superioară sunt eu. Dacă azi pot fi mai bună decât mine ieri, îmi este îndeajuns.

     - Tocmai acest lucru te face superioară celorlalți, nu vezi?! În lumea în care trăim, toți concurează împotriva tuturor, însă nimeni nu o face onest și de cele mai multe ori aspectul pe care se axează nu e cel mai relevant. E adevărat că dacă m-aș fi raportat doar la aspectul fizic, probabil că azi n-am fi stat de vorbă. Realitatea e că, da, îmi pot permite orice, din acest punct de vedere. Nu, Alya, așteaptă! se întrerupse când văzu că iar o rănise, involuntar. Ceea ce vreau să spun este că eu am privit dincolo de aparențe, continuă, intenționând să-i cuprindă mâna într-a sa, însă renunță când îi sesiză reticența. Apropo, cred că ai uitat ceva când ai returnat cartea, spuse după câteva momente de liniște stânjenitoare și scoase din aceasta un bilețel pe care era notată o afirmație simplă, transpunere a unei convingeri de nezguduit: „Viața nu e un basm!”. Îi întinse fâșia de hârtie și continuă, zâmbindu-i sincer: Lasă-mă să-ți dovedesc contrariul!

     După ce îl privi în ochi preț de câteva secunde, Alya îți îngropă fața în palme și se lăsă încet să alunece de-a lungul statuii, ghemuindu-se la baza acesteia. Să accepte propunerea lui Drake ar fi însemnat să-și semneze singură sentința, însă ceva îi spunea că tot ce auzise din gura lui venea dintr-o inimă sinceră. Inspiră adânc și, reușind cu greu să-și stăpânească tremurul din glas și lacrimile ce amenințau să-i inunde chipul pistruiat, își îndepărtă palmele de pe chip și vorbi într-o doară:

     - Ești sigur că asta vrei, cu adevărat?

     - Absolut! afirmă acesta mimând hotărârea și așezându-se pe vine în fața ei, pentru a fi la același nivel.

     - Totuși... de ce ai face așa ceva? întrebă Alya încă nedumerită.

     - Pentru că ești singura fată care a trezit în mine mai mult decât interes material, îi răspunse onest, ștergându-i gentil o lacrimă ce începuse a-i aluneca pe obraz nestăpânită. Nu vreau să pofit de tine, Alya, jur! Vreau doar să te cunosc și să te iubesc pentru ceea ce ești. Necondiționat!

***

„Cu cât zidul pe care îl ridici în jurul inimii tale e mai înalt, cu atât cel care-l va sări e mai vrednic de-a o cuceri!”