Cerul se deschide din ce în ce mai mult
Sentimente adunate ,într-un cufăr le ascund
Pe o mare de ceață mă arunc
Si mă tot afund,si mă tot scufund.
Încercând să nu mai îmi amintesc
O fantasmă alba ce de mult începusem să o iubesc
E doar o fantasmă alba ,intr-o lume reală
Ce pentru unii devine zilnic banală.
Încercând să-o uit definitiv
O foioasă ce de mult s-a veștejit
Ce pe la casa inimii mele nu a mai venit
Ce nici chiria în inima mea nu mi-a plătit.

E doar o altă ploaie trecătoare
Dar încet văpaia din inima mea moare
Se stinge,se stinge,încet,tot mai lin
Sunetul ploii e atât de cristalin
Încât mă cuprinde o nostalgie netrecatoare
Mă uit pe geam și văd cum soarele răsare.
Era un înger prea frumos
Intr-o lume zbuciumată
Era împăratul inimii mele
Intr-o lume fermecata.

Schimbându-și fața,natura îmbătrânește
și simțind moartea aproape,se cutremură
lacrimi din cer curgând,se aștern zgomotos pe trotuar
Formând mici bălți
Simțind sfârșitul ,natura adoarme
Și parcă,
Se trezește abia la primăvară ,când
Lumea naturii  reînvie.