Olivia își petrecu toata ziua cu Rebecca si era mai mulțumită ca niciodata ca Dumezeu îi răspunse la rugăciuni într-un mod atât de miraculos. În cele cateva ceasuri de cand se cunoscuseră, povestiseră si discutasera atât de mult, încat fata simti ca ceva puternic o leagă de femeie mai în varsta, ceva ce nu îi va mai da drumul.

—Cred ca ar fi cazul sa ne despărțim, zise într-un final Olivia. Nu as vrea ca Andrew sa faca un tărăboi mai mare decat el si sa ma dea dispărută înca din prima zi a călătoriei.

   Cele doua femei rasera amândouă la gluma Oliviei, si cazura de acord ca asa era cel mai bine.

—Mergi atunci draga mea. Ne vom mai întâlni pe corăbie, nu-ti fa griji. Abia e începutul calatoriei.

—Sunt sigură de asta Rebecca. Multumesc frumos pentru ziua de astăzi. A trecut mai repede si mai frumos alaturi de tine.

—Plăcerea mea, Olivia.

   Rebecca o îmbrățișa cu căldura pe Olivia, iar acesta simti un miros cunoscut de lavanda. Parfumul ei preferat. Încă o coincidenta! Olivia îi răspunse la îmbrățișare, strângând-o pe femeie cu toata forta ei.

—Cred ca este o îmbrățișare din toata inima, rase femeia. Acum fugi, deja se face frig. Si cred ca nici nu ai mâncat de azi dimineata.

—Da asa e, afirmă zâmbind Olivia. Curios lucru ca nu îmi era foame, pana acum câteva secunde cand mi-ai pomenit. Plec acum. Noapte bună Rebecca. Pe curând!

—Noapte bună draga mea.

    Olivia se îndepărta cu pasi mari si grăbiți sa-l caute pe Andrew. După întalnirea cu Rebecca, el venise să o vada, dar fata îi ceru timp sa discute cu noua ei prietena, promițându-i ca se va întoarce înainte de apus.

    Timpul alături de Rebecca trecuse prea repede, si acum soarele deja asfintea. Corabia înainta cu grija pe apa linistită a oceanului. Forfota si gălăgia disparusera si probabil toti călătorii se retrasera sa se odihnească, prea obosiți sa se mai preocupe cu alte lucruri, ce puteau suferi amanarea. Linistea trona cu desăvârșire, si se mai auzea doar plescaitul suav al apei, sau cate un ordin de pe vas.

    Olivia înainta privind cand intr-o parte cand in alta, cautandu-l din priviri pe Andrew.

   Apusul creea un peisaj sublim. Ultimile raze de soare se reflectau pe valuri, reflecția fiind o combinatie de rosu-portocaliu si albastru. Cerul era pictat din culori aprinse, iar soarele se retragea putin cate putin. Se prevestea a fii o seara romantică, plăcută în aer liber. Poate ca dupa ce va mânca putin, va privi de pe punte apusul.

—Olivia!

   Un glas cunoscut o striga si fata își întoarse privirea în directia vocii. Andrew înainta spre ea, tinand in mana câteva foi. Cand se apropie, Olivia observa ca el incerca sa-i sustragă atentia de la ceea ce tinea în mana, vorbindu-i foarte rapid. Olivia trebuia sa se concentreze pe mesajul care îl transmitea bărbatul.

—Poftim? Ce-ai spus? Pierduse șirul explicațiilor, în timp ce se preocupa cu hârtiile pe care le tinea el protectiv în mana.

—Unde ti-e mintea cand vorbesc cu tine? o mustra Andrew pentru neatenție, dar observând furia din ochii ei, continua rapid: am zis ca nu ai mâncat nimic de cand suntem pe vas. S-a servit deja cina aici, în timp ce tu erai cu femeia aceea, dar am vorbit cu bucătarul sa-ti puna si tie o porție deoparte. Stii unde e bucătăria nu? Olivia încuviința din cap, mințind. Atunci poti merge acolo si vei găsi pe cineva care îti va oferi porția ta.

—Tu nu vii? Întreba fata, curioasă de posibilele planurile pe care le întrezărea Andrew. Se simțea intrigata de foile boțite ce le ținea ascunse după picior.

—Nu. Eu am mâncat deja, si în plus trebuie sa ma ocup de câteva amănunte.

—Ce amănunte?

   O sclipire de nervozitate licari în ochii lui Andrew, si Olivia constiemtiza gafa înfăptuită.

—Nu te priveste pe tine. Sunt chestiuni personale. Acum du-te si mănâncă si dupa aceea aștepta-ma pe punte. Mă voi întoarce imediat, si te voi conduce la camera noastra.

   Camera noastra. Sunase atât de eminent, încat Olivia se întrebă ce sugerase Andrew cu acest aspect, dar un gândul ce o străfulgeră îi determină un tremur vizibil: trebuia sa doarmă în aceeasi camera cu el? Simti ca stomacul i se strange si sângele i se scurse din obraji. Ce era de facut? Trebuia sa gaseasca o cale.

—Olivia? Ce-i cu tine? Unde te gândesti cand vorbesc cu tine?

   Andrew se rasti la ea, evident, presat de timp si energie.

—ă-ă..la nimic. Priveam doar apusul, minti Olivia. Chiar îmi doream sa stau seara aceasta pe punte, pentru ca e foarte frumos.

   Andrew se lasă păcălit de remarca ei si murmură mucalit:

—Bine, du-te atunci prima data sa manânci. După aceea ai timp sa stai pe punte.

   Andrew se îndepărta de ea grabit, strangand cu putere hârtiile în mana. Un gând îndrăzneț se ivi în mintea Oliviei, si brusc se întreba ce-ar fi sa-l urmărească? Oare ce punea la cale?
Nu avu nevoie de un alt impuls mai puternic, pentru ca hotărârea era deja luată.

   Aștepta câteva secunde, ca el sa se indeparteze si mai mult si apoi pasi în urma lui, precauta sa nu faca zgomot. Pas dupa pas, își purta trupul tot mai aproape de Andrew. Bărbatul mergea apăsat si rar, iar la un moment dat își întoarse capul pentru a vedea dacă nu e urmărit. Intuitia nu-l înșela. Olivia se ascunse dupa un colt, si astepta, cu sufletul la gura, sa-si continue drumul.

    Andrew o coti la dreapta, apoi la stânga si din nou la dreapta. Ajunse în dreptul unei usi, si din nou isi întoarse privirea, pentru a se asigura ca totul era asa cum îsi dorea. Olivia se convinse si de data aceasta ca nu fusese văzută, si apoi isi scoase capul de dupa colt, ca sa observe următoarea mișcare a lui Andrew.

   Simti cum îi crește pulsul, si inima îi bătea cu putere. Isi simțea inima în gât și îi era frica sa nu o audă bărbatul ce era la distanță de doar o aruncătură de piatra.

   Andrew deschise cu rapiditate usa ce îi stătea în față și intra, dupa care se auzi o bubuitura răsunătoare. Olivia ajunse si ea la randul ei în fata ușii, si astepta câteva secunde astfel ca bărbatul sa se îndepărteze si apoi puse mana pe clanta sa o deschisă. Însă o voce bărbătească și patrunzatoare o facu sa întepeneasca pe loc:

—Ce faci Milo?

   Așadar Andrew venise să se întâlnească cu un bărbat. Se aflau într-o încăpere ferită de privirile curiosilor. Oare ce puneau la cale? Își lipi urechea de usa groasă din lemn, si încerca sa distingă tot ce dezbăteau cei doi.

— .. domnule.

— Este totul pregătit?

— Da domnule, asa cum ati spus dumneavoastra.

   Olivia îi distinse vocea groasă a lui Andrew si faptul ca el vorbea cu superioritate în fata acelui bărbat, Milo.

—Poftim actele, zise Andrew. Olivia isi imagina scena cand Andrew îi dădea bărbatului foile pe care încercase sa le ascundă de ochii ei curioși. Sunt false, dar nimeni nu o sa-si dea seama . Ai grija de ele Milo si sa nu aud ca scoti vreun cuvant în cazul în care esti prins. Ai înțeles.

— Desigur domnule, multumesc.

   Olivia auzi pasi apropiidu-se si speriată peste masura, se grăbi sa se îndepărteze cu cea mai mare viteza de usa. În momentul cand se ascunse dupa primul colt, usa se deschise si cei doi bărbați ieșiseră din încăpere. 

   Olivia profita de schimbul de replici, si alerga grăbită spre punte. Ajunse acolo, si simti cum răsuflă greoi si inima îi batea sa-i spargă pieptul. Incerca sa se calmeze, dar nu avu răgaz mai mult de două minute pentru ca Andrew își făcu prezenta pe punte.

— Ai mâncat deja? O întreba el nedumerit.

   Gândul la mâncare îi aduse un puternic protest din partea stomacului. I se făcuse dintr-o data foame si nu stia cum sa reacționeze. Dacă i-ar fi spus că da, foamea era prea puternică sa se lase învinsă. Dacă mărturisea ca nu, cum ar fi trebuit sa-i răspundă? Totusi, riscă să spună adevarul, în ciuda efortului ei de a parea cat mai calma:

—Nu.

— Nu? Mirarea i se distingea în glas. De ce?

— A-am stat pe punte. Si nu stiu unde e bucătăria.

— Dar ai zis ca stii. Andrew îi prinse brutal încheietura si o sfredeli cu privirea. De ce mă minti?

—C-credeam ca...stiu, se balbai Olivia. Am cautat-o si nu am gasit-o asa ca am hotărât să te astept.

—Dacă aflu ca minti, ne supărăm.
Ochii lui trimiteau vapai de furie, si Olivia se făcu mica sub cercetarea acuta a ochilor sai. Acum vino sa manânci.

    Andrew pasi înainte, îndreptându-se spre bucătărie. Olivia îl urma fericita ca scăpase de privirea lui scrutatoare. Totusi, între timp, gândurile îi zburasera la întâlnirea misterioasa a lui Andrew, si la faptul ca el nu mai avea în mana hârtiile.  .

   Ce făcuse cu ele? I le dăduse acelui bărbat, Milo? Auzise ceva despre niste acte false, dar în acele clipe nu se mai gândi la ce ar putea insemna ele, caci un brat puternic o zgâţâi prea brutal.

—Olivia tu astazi ai fost toata ziua cu capul în nori. Ce-i cu tine?

   Andrew o privea ciudat, așteptând parca o explicatie plauzibilă din partea fetei.

—P-poftim..? simti, din nou, ca se face mica sub privirile glaciale ale bărbatului cu ochi duri, si ca roseata din obraji o va da de gol. Spre fericirea ei apusul îi masca o parte din surprindere.

—Ce ai pățit astazi? Repeta Andrew enervat, si o prinse de încheietura. Degetele lui se încolacira dupa mana firavă a Oliviei si ea simti stransoarea pana în fundul inimii. Am zis ca am ajuns la bucătărie si tu nu ai reactionat. Priveai în gol de parca te gândeai la un lucru extrem de important.

    Olivia se mustra în gândul ei pentru prostia facuta si încerca sa scape fara a se da de gol din mâinile lui. Privi în jur neajutorata si cand zari usa ce ducea în bucătărie, cu un afis mare si un desen cu mâncare, Olivia surâse nevinovat si zise:

—Imi este foarte foame si de aceea. Mintea nu-mi mai sta la nimic altceva decât mâncare.
Se elibera din stransura lui si observa urmele rosiatice de pe pielea fina a mâinii ei. De astazi dimineata nu am mâncat nimic Andrew. Trebuie să înțelegi.

    Bărbatul o privi cercetător, ca si cum ar fi cautat un semn ca sa-i ateste spusele. Îngrijorările lui obsesive erau si mai bănuitoare pentru Olivia, întrebându-se de ce încerca să-si ascundă atat de bine panica, si daca avea un motiv întemeiat.

— Nu e vina mea ca nu ai mâncat, i-o tranti Andrew răstit, apoi cu o smucitura deschise usa bucătăriei si întra în încăpere.

   Olivia îl urma nerăbdătore sa-si astâmpere foamea ce-i dădea bătăi de cap. Ajunsă fata în fata cu mâncarea, simti ca se topeste sub mirosul îmbătător al hranei. Se aseza la masa, fără a mai astepta invitatii, iar intre timp Andrew sosi cu mult dorita mâncare. Îi aseza tava în fata ei, si el se aseza alaturi de ea.

    Fata uita pentru un moment de prezenta lui enervanta si privi satisfacuta spre mâncarea aburinda: o supa alba preparată din carne cu vițel împrștia un miros ispititor, o bagheta cu rosii stătea alaturi si câteva bucăți de plăcintă cu migdale, alaturi de un ceai aromat.

    Nu era festinul de acasa care continea doua meniuri, fiecare cu cate zece feluri de mâncare, dar Olivia era recunoscătoare pentru hrana ce o primise, mai ales ca supa era calda.

   Începu sa mănânce mulțumită, astamparandu-si foamea, iar la un moment dat îsi aminti de Andrew. Unde era? Privi curioasă prin jur, si-l vazu alaturi de ea, privind-o amuzat cum mănâncă. La cat îi era de foame, nici nu-i simtise prezenta. Pentru o clipă se simti rușinata de felul în care se repezise la mâncare, trecând cu nerusinare peste eticheta ce trebuia respectată la masa, dar mai apoi îl privi indiferenta, gândindu-se ca nu valora doi bani pe el, asadar nu conta felul în care se prezenta.

    Olivia devora si bagheta cu rosii, apoi trecu la desert. Plăcintă cu migdale nu era la fel de bună ca a mamei ei, dar totusi avea un gust acceptabil.
La urma lua servetul din poala se sterse de el, si-l privi mulțumitoare pe Andrew.

—Multumesc pentru cina, zise ea, fiindu-i chiar recunoscătoare pentru hrana.

   Regula ce trona cu măiestrie pe vas nu putea fi încălcată de niciun pasager. Toata lumea trebuia sa servească cina la ora stabilită, astfel nu mai avea sansa sa manânce ceva pana la următoarea masa. Nu stia cum îl convinsese Andrew pe bucătar sa-i ofere mâncare, dar ea se simțea îndatorată sa-i mulțumească chiar daca numai de pe buze.

—Sa-ti fie de bine, zise simplu Andrew. Ai avut noroc ca am reusit sa-l conving pe bucătar sa-mi dea mâncarea. Si mai ales atâta mâncare.
Însă ai fost si mai norocoasă ca ai primit din portia capitanilor de vas si mâncarea era calda. Ei servesc totdeauna cina la ora aceasta, cand majoritatea pasagerilor se retrag în camere si e mai putina forfota pe nava si în bucătărie.

   Olivia se miră de faptul ca primise din bucatele celor de seama. Oare ce influențe o fi având Andrew la bucătăria navei?
Se ridica de la masa, își lua cana de ceai în mana si zise:

— Eu merg sa mai stau putin pe punte pana se dă stingerea. O sa beau ceasca de ceai.

—Te însoțesc si eu, zise Andrew si dintr-o data ea își pierdu tot entuziasmul de a contempla apusul.

   Nu avea încotro, asa ca iesise din bucatairie, pasind în afara perimetrului si a aerului primitor. Olivia pasi hotărâtă pe punte, grăbită sa nu-l aștepte, dar acesta o prinse din urmă:

— De ce esti asa grăbită? O interoga Andrew. Sau vrei sa scapi de mine?

— Lasă-ma Andrew, se bosumfla ea. Vreau să prind ultima priveliște a apusului.

—Lasati-ma sa va însoțesc, stimată domnița, replica zâmbind Andrew, în timp ce o lua la brat.

   Olivia se cutremura sub atingerea lui si se retrase putin mai la depărtare de el. Arătau ciudat, cu el la brat, aflandu-se la o distanta atat de mare, dar ea nu concepea sa se apropie de el fara sa-si amintească de răul care i-l făcuse. La faptul ca o pusese sa aleaga între binele sau răul familiei si a celor dragi. Si asa cum era de așteaptat, ea optase pentru confortul familiei ei, spulberandu-si propriile visuri.

   Ajunse la punte si ea îsi retrase brațul din stransoarea lui Andrew si se aseza pe bancuta goală ce o aștepta. Îl simti pe Andrew cum se situeaza pe banca, langa ea, dar Olivia nu-i oferi niciun strop de atentie. Isi aseza poalele rochiei si îsi îndrepta privirea spre oceanul învolburat. Briza oceanului îi bătea prin par, zburandu-i câteva șuvițe pe fată. In acelasi timp resimti aerul rece care îi pătrunse cu uusurinta prin rochia subtire, si un tremur usor îi curinse trupul.

— Tremuri, remarca Andrew. Hai sa mergem. S-a facut frig.

— Nu, se încăpătână fata. Raman aici, tu poti sa pleci, daca vrei.

   Olivia isi duse ceasca la buze si sorbi din ceaiul fierbinte, simțind cum trupul soarbe căldura din licoare.
Tot în acelasi timp realiza ca pe spatele ei se aseza ceva călduros si privind observa haina lui Andrew cum o învăluie ca într-o manta, si o încălzește.

—Poftim, zise el, asezandu-i haina. Si nu ma scoate asa repede de aici, ca nu plec. Raman cu tine.

   Îsi îndrepta din nou privirea spre ocean, si simti cum o lacrima i se prelinge pe obraz. Era mulțumită ca reusi sa si-o șteargă fara a fi văzută. Profita de faptul ca Andrew privea undeva departe pe ocean, si Olivia îi studie profilul.

   Doi ochi căprui scrutau apa negricioasa. Parul lui saten era împrăstiat în toate directiile, datorita vântului, si câteva cute se zareau pe fruntea sa lata, datorita concentratiei cu care privirea apusul. Buzele rozalii si pline îi tremurau usor. Studiindu-l din profil, Olivia constata ca era un bărbat frumos, si orice femeie l-ar fi dorit alaturi, daca nu i-ar fi cunoscut adevaratul caracterul.

   Fata voia sa-i fie si sufletul si comportamentul lui la fel de frumos precum fizicul, astfel îi era mai usor sa îndure chinul. Dar privindu-l si observadu-i trăsăturile fine si frumoase, Olivia se întreba ce ar putea face astfel încat sa-l schimbe, sa-i dovedească ca el putea fi si altfel, schimbat în bine.

   Dacă un om a gresit, nu-i arata cat de rau este. Indiferent cat de mult a cazut, nu-i arata cat de rau e, ci cat de bun si frumos poate fii.

   Vorbele guvernantei ei îi răsună în minte, si se gândi sa faca asa. Poate de aceea îngăduise Dumnezeu sa treaca pe aici. Poate ca ea avea rolul sa-l ajute pe Andrew sa se schimbe, sa fie bărbatul care toata lumea credea ca e.

   Sa nu mai fie duplicitar, ci sa trăiască cu adevarat într-un mod rafinat si calculat. Demn de numele pe care îl poartă. Dar era atat de greu! Durerea o înțepa de fiecare dată când se gândea la ce lăsase în urma, la ce renunțase, doar pentru a fii aici.

—La ce te gândesti? o întreba brusc Andrew.

—La nimic, minti ea.

    Nu i-ar fi zis nici in ruptul capului ca la el. Ar fi înteles cu totul altceva, si nu-si dorea o asa dificultate. Ea se gândea cum sa-l faca sa inteleaga răul care i-l făcuse, si daca exista un mod prin care sa-l convinga sa o lase sa plece acolo unde sufletul ei tanjea.

— Am inteles, zise trist bărbatul. Nu vrei sa vorbesti cu mine, nu vrei sa stau prin preajma ta, nu vrei sa ma vezi, nici macar nu vrei sa mai traiesc. Dacă ar fi după tine, ti-ar plăcea sa dispar de pe pământ chiar acum.

   Exasperata, Olivia se ridica in picioare, mahnita ca nu putea petrece nici macar câteva minute departe de el, si de lumea acesta urata, si sa evadeze de acolo. Sa ajunga cu gândul inimii tocmai departe ..departe ..peste mari si tari, ape si munti, tocmai acolo undeva în Londra, intr-un cartier frumos, pe o străduță unde copilărise aproape toata viata. Acolo unde erau toti cei dragi, părinții, Marcus, si atatia altii.

—Merg sa duc ceasca la bucătărie, si apoi vreau sa dorm. Sunt obosită.

   In momentul cand il privi, Olivia stiu ca daca ocolise sa-i răspundă, îl ranise mai mult decat credea ea, dar nu regreta nicio clipa. Asa si merita, gândi ea.

   O sa-l fac sa sufere, la fel cum m-a facut el pe mine sa sufer si o sa-i fac viata un calvar. O sa-i para rău ca m-a fortat sa vin cu el, sa ma căsătoresc si sa fac toate aceste lucruri deplorabile.

—Aștepta ca vin si eu, striga Andrew. Drumul spre camera noastra trece pe lângă bucătărie.

    Cei doi tineri pornira în tacere într-acolo. Niciunul nu mai scoase un sunet, iar în momentul în care ajunse în fata bucătăriei, Olivia zise:

—Aștepta-ma aici, vin imediat.

    Deschise usa si dupa ce intra, o tranti in urma ei. Pasi apăsat prin bucătăria spațioasa si ajunse in spate, unde un om mai bătrân spala niste farfurii. Olivia ajunse acolo si îi întinse ceasca.

—Va multumesc pentru ceai, domnule. A fost foarte gustos.

—Milo, striga bătrânul, vino putin si ia ceasca de la do'nisoara, eu sunt scufundat pana la gât în apă. Vasele astea nu se mai termina niciodata.

    Milo..un nume cunoscut, se gândi Olivia. Oare de unde îl stia? Gandeste-te, gandeste-te Olivia. Amintindu-si, realiza ca numele lui îl auzise la bărbatul cu care discutase Andrew cu câteva ore în urmă.

    Aștepta nerăbdătoare ca acesta sa-si faca prezenta, de undeva din spate de dupa o usa stramta. Inte-un final, bărbatul aparu, zâmbind politicos. Olivia îl analiza, gândindu-se ca va veni sa-l caute maine, pentru a afla ce afaceri avea cu Andrew: era un bărbat slabut, pana în patruzeci de ani, parul grizonat si des si ochi mici. Purta niste haine ponosite, si deasupra un sort pătat de la atâta folosire. Olivia retinu în minte toate detaliile, convinsă ca-l va cauta a doua zi, si apoi îi întinse ceasca goală:

— Va multumesc domnule pentru ceai. A fost foarte bun.

— Aa, cu plăcere domnița. Dumneavoastra trebuie sa fiti domnisoara Olivia nu?

    Observându-i cută adâncă dintre sprâncene, Milo explica rapid:

— Sunt prieten cu domnul Andrew si mi-a povestit foarte multe despre dumneata.

   Deci asta era, își zise în gând Olivia. Ce putea sa-i zică Andrew despre ea? În orice caz, adevarul va iesi cât de curând la iveală.

—Da asa este. Acum ma scuzati, ma grăbesc.

— Bine domnița. Imi pare bine ca v-am cunoscut. O noapte buna.

— Noapte bună domnilor.

    Olivia iesi din bucătărie, la fel de repede precum intrase si îl surprinse pe Andrew prin nervozitatea din glasul ei, când îi zise:

— Acum hai sa mergem. Unde sunt camerele?

    Andrew o prinse brusc de cot si o masura din priviri. Îngrijorarea si uimirea totodata se puteau distinge pe chipul sau.

—Ce-i cu tine Olivia? Azi toata ziua te-ai purtat ciudat. S-a intamplat ceva?

— Lasa-ma Andrew, zise fata manioasa. Condu-ma odata spre camerele noastre, fiindcă vreau sa dorm. Si nu s-a intamplat mai nimic.

—Minti.

    Frustrata peste masura, Olivia il privi înflăcărată. In acele momete simti ca il uraste si toata dușmănia stransa si mocnita in piept, ajunse pe mărgini. Asa deci. Tinea moriţiş sa afle de ce e supărată? Poftim, i le va spune toate fara pardon.

— Tu chiar nu pricepi sau te prefaci atât de bine? Simti ca se racoreste cu fiecare vorba ce o scuipa spre el, si stiu ca in acel moment nu putea fi oprita pana nu-i va spune tot ce era în sufletul ei. M-ai amenintat, m-am santajat, m-am forțat să-mi părăsesc familia si pe toti cei dragi, si m-ai mintit ca un nesimțit ce esti, si tot tu iti permiți sa ma întrebi ce am?
Olivia ridica tonul tot mai mult, cu fiecare cuvânt rostit, dar nu-i pasa. Nu-i pasa ca erau singuri acolo, sau ar putea sa-i mai audă cineva. Tot ce isi dorea era sa se elibereze.

— Ai coborât în cel mai josnic mod posibil, si pentru ce? Ca să te răzbuni. Ca sa vezi.. răzbunare pentru ce? Pentru ce Andrew? Vei fii mai fericit dupa ce te vei răzbuna? Nu. Vei avea mai multe decat Marcus dupa ce te vei răzbuna? Nu. Vei reusi sa ma faci sa te iubesc? Niciodata. Asa ca, ce câștigi? Hm? Cu ce te alegi din toata prostia asta? Cu nimic. Dar bineinteles, mintea ta e prea mica pentru a vedea toate acestea. Iti spun de pe acum, ca la final, vei privi cu regret în urma si vei vedea ca din propria ta răzbunare vei avea de pierdut mai mult decat Marcus si cu mine la un loc. O sa iti dovedesc asta.

   Teama. Furie. Rusine si un sentiment de goliciune fu tot ce simti Olivia dupa ce ii adresase lui Andrew tot ce ii trecuse prin minte in acele momente. Si nici nu se simțea mai linistită, sau mai eliberată asa ca intr-un fel ii parea rau pentru acele vorbe.

   Dar privindu-l pe Andrew, privind efectul vorbelor ei, nu regreta mai apoi deloc, fiindcă înfrângerea se citea prea bine pe buzele lui, chiar daca nu era gata sa recunoasca. Îl ranise. Cuvânt cu cuvant ii infipse cate un pumnal in inima lui, si acum il privea cum sangereaza putin cate putin, si cum i se stoarce vlaga din el.

   Dar nu ii parea rau deloc. Deloc. Asa făcuse si el. O secase de puteri, numai dupa câteva ore petrecute impreuna, si cand se gândea ca urmeaza atâta timp pe care il vor petrece impreuna. Ii plătise cu aceeasi moneda.

— O sa te fac să ma iubesti, mai mult cum l- ai iubit pe Marcus, ii zise intr-un final Andrew. Iti promit Olivia.

— In visele tale, îi scuipa Olivia vorbele în fata. Nu trebuie sa-mi promit nimic Andrew ca nu ma vei face sa-l uit sau sa nu-l iubesc pe Marcus nici daca ma vei duce în Antartica, întelegi? Nici daca ma vei duce in Antartica sau la Polul Nord, si trupul meu va îngheța complet, inima mea nu va îngheța. Inima mea va continua sa bată pentru Marcus indiferent unde voi fi. Ai înteles? Asa ca nu ai nicio sansa.

— Ce imaginatie bogata, Olivia.
Andrew rase batjocoritor si continua: o sa vezi ca dupa ce vom ajunge în Portland, îl vei uita pe Marcus si vei fii a mea Olivia. Doar a mea.

— Mai vedem noi. Olivia își lua haina lui din spate si i-o arunca în fata: ia-ti nenorocita de haina, si hai odata la camerele noastre. Sunt prea obosită si emotional si fizic sa ma mai cert cu tine.

— Asa este dragă mea. Sa mergem.

—Sa nu te mai aud cu acest apelativ Andrew sau altfel..

—Altfel ce? Andrew o privi amuzat si zise: nu ai ce sa-mi faci, asa ca las-o balta. Sa mergem acum.

   Olivia îl privi cum o ia înaintea ei, si o conduce spre camera lor. Trupul lui mare si bine facut îi purta picioarele cu repeziciune pe vas, printre usi si scari, iar ea trebuia sa se grăbească sa tina pasul.

    Isi înfasca poalele rochiei care îi atingeau pâna la glezne, si deja aveau urme de murdărie pe ea, si se grăbi sa-l urmeze tăcută pana cand , într-un final Andrew se oprise în dreptul unei usi.

—Am ajuns, șopti el. Si încet, te rog, ca alti pasageri deja dorm. Nu am vrea sa avem probleme cu ei nu-i asa?

    Olivia nu zise nimic si intra încet, după Andrew, în încăpere. Acolo, înauntru, o candela ce abia falfaia, lumina putin camera, si mare îi fu surprinderea Oliviei cand analiză uimită totul.

   Era un dormitor destul de spațios, cu un singur pat pe mijloc, mare într-adeavr, de doua persoane, si doua noptiere langa el. Pe una era așezată candela, iar cealalta era libera. Patul era frumos asternut, si o pătură călduroasă era așezată deasupra.

   Langa el ședeau cuferele ei, două langa pat si doua într-un colt al camerei. Tot acolo era si un cufar strain. Probabil a lui Andrew. Pe jos observa podeaua negricioasa, iar în rest camera nu prea mai avea multe lucruri. Lumina slaba nu-i permitea sa studieze atenta încăperea, dar fata concluziă ca era un dormitor foarte bine aranjat si curat, totodată.

   Uimirea si mania se strecurara în acelasi timp în sufletul ei. Merse lent pana langa pat si analiza înca odata atenta totul pentru a fii sigura ca nu se înșela.

   Deci asta a urmărit Andrew, se gândi ea, si îsi simti o tâmplă zvagnind. Se astepta sa fie un dormitor în comun, cu paturi suprapuse, în care dormeau sute si sute de oameni, asa cum stia din povestile mamei ei. Se astepta sa gaseasca înăuntru oameni dormind, sau tineri care înca mai susoteau în ciuda mustrarilor ce le primeau din partea celorlalti.

   Se astepta sa intre si sa se aseze undeva pe un pat suprapus, fiindcă de obicei ele rămâneau libere, pentru ca toti le preferau pe cele de jos, mult mai în siguranta, si cel putin macar pentru câteva ore din noapte sa scape de Andrew. Sa ramana singura cu gândurile ei, cu sentimentele si visele ei spulberate.

   Dar de fapt se dovedise exact contrariul, când pasi în dormitor si zări frumoasa încăpere, adevărat, putin romantica, care o duse cu gândul imediat la Marcus. Si atunci înțelese ce urmarise Andrew. Înțelese planurile lui marsave si dintr-o data i se făcu sila de el. Privi la singurul pat ce exista, si apoi se întoarse spre el, si i se adresa:

—Nu te credeam în stare de asa ceva. Cred ca de acum ar fi cazul sa ma astept la orice din partea ta. Orice.

   Andrew o privi confuz, si în lumina slaba a candelei ce abia se zarea, Olivia îl zări cum se apropie de ea. Un mușchi de pe maxilar i se înclesta si fetei nu-i scapa nici pumnii care erau strâns încleștati. Ajuns fata în fata cu ea, si totodata în faţa patului, un sentiment de frica încolti în inima ei, dar încerca sa-l controleze.

— De ce? Zise el printre dinti. Ce am facut încat sa decad atât de mult în ochii tai?

—De ce m-ai adus în acest dormitor, unde sa fim doar noi doi? De ce? De ce nu ai acceptat sa dormim ca toti ceilalti călători, sau trupul tau e prea nobil, si-ti trebuie o camera separată, mult mai confortabilă?

   Andrew o privi si chiar în întunericul din camera, privirea trista si ranita nu putu trece neobservată.

—Tu chiar îti doresti atât de mult sa dormi în acele supraaglomerate dormitoare comune? Chiar nu esti mulțumită deloc de acest pat confortabil si de faptul ca te poti odihni în liniste si pace?

   Andrew aștepta un raspuns, si cand privirea Oliviei se muta cand la pat cand la Andrew, bărbatul înțelese bănuielile ei. Deodată privirea i se schimba brusc si izbucni:

—Aa, izbucni Andrew iritat. O privi profund dezamăgit si zise: stii ce? Chiar nu trebuia sa-mi dau interesul, Olivia. Chiar nu trebuia sa ma strufoc sa-mi folosesc cunostintele pe care le am cu acesti prieteni de pe vapor, ca sa obtin un dormitor confortabil doar pentru tine. Doar pentru tine. Am mintit si am spus ca ne-am căsătorit si ca este prima noastra noapte împreuna si cu greu, prietenul meu Milo, ne-a facut rost de acest dormitor. Dormitorul lui Olivia. A lui. Am mintit pentru tine, pentru ca nu am vrut sa-ti petreci toate noptile în dormitoarele comune, cu fel si fel de oameni, cu si fel de fel de mirosuri si fel de fel de mentalități. Am obtinut dormitorul acesta, camera aceasta doar pentru tine Olivia, ca pana la sfarsitul călătorie sa te simti bine, si sa ai un somn dulce. Si ce sa vad? Cum sunt răsplătit? Tu ..Tu ai crezut ca vreau sa profit de tine, sa te necinstesc! Atat de jos am coborât în ochii tai? Înteleg ca uneori nu sunt pe atât de onorabil pe cât mi-as dori, si poate am facut multe lucruri rele, si te-am facut sa suferi, dar le-am facut doar pentru ca vreau sa fi aproape de mine. În plus, nu cred ca mai are rost să zic nimic. Am inteles ce a fost de înteles.

   Olivia îl privi bulversată si pentru moment nu stiu cum să reacționeze. Ce sa faca, sau ce sa spuna. Nu se gândise ca Andrew chiar ar fi forțat-o sa faca ceva, dar trebuia sa recunoasca, anticipase ca Andrew încerca sa o faca sa-l uite pe Marcus si sa i se dăruiască. Pentru moment se simti josnic, dar apoi se ascunse sub pretextul ca el asta lăsase să se bănuiască.

— Î-îmi..cer scuze, bângui ea.

— Ce rost mai are? Zise Andrew mahnit. Scuzele nu pot sterge rănile din inima. Trebuia să te gândesti la asta înainte de a te ma acuza si a face referința la mine ca la un pângărit.

— Stii ceva Andrew? Sunt obosită si nu mai am puterea necesara sa ma cert cu tine. Am zis ca-mi pare rau, bine? Ce vrei sa fac acum? Si eu am răni facute de tine si nu ma plâng atât. Acum vreau sa dorm. Nu mai vreau sa aud nimic pe acest subiect.

— Bine.

   Andrew se îndrepta spre cufărul lui, scoase o pătură subtire si apoi lua o perna din cele trei de pe pat si cu ele în brate, o întreba:

—Vrei sa te schimb?

   Olivia îsi aduse aminte dintr-o data ca trebuia sa-si dea jos rochia murdară, si sa se schimbe în cămașa de noapte. Dar cum va putea sa stea asa în fata lui? I se strânse stomacul la gândul acesta. Nici macar Marcus nu vazuse vreodata asa si urmau sa se căsătorească, nu el.

—Da, zise slab fata.

— Atunci eu astept pe coridor.

   Andrew părăsi încăperea fără alte comentarii, dar un sentiment de vinovăție i se alipi Olivieib de suflet. Ofta greoi si apoi se apropie de primul cufar de langa pat si îsi lua cămașa de noapte. Se aseza pe marginea patului si cu mișcări neîndemanatice începu sa se dezbrace putin cate putin.

   Neobișnuita fara sevitoare, îi lua o vesnicie pana îsi deschie nasturii de la spate, își dădu rochia jos, apoi corsetul, sosetele, jupa si criolina. Rămăsese doar în cămașa de corp si lenjerie, si apoi își schimba cămașa cu cea de noapte.

   Dupa acest lung ritual ce parca durase o vesnicie, își aranja în cufar toata vestimentația si se aseza din nou pe patul moale sa-si desfacă parul. Se mai încurcă înca aproximativ zece minute până sa-si desface agrafa cu agrafa din fiecare suvita. Își perie rapid parul sa nu-l rețină pe Andrew prea mult, se baga în pat si dupa ce-si trase plapumă pana sub barbie, zise:

— Gata Andrew, poți sa intri.

   Aștepta răbdătoare ca bărbatul sa-si faca prezenta, dar nicio urma de el. Mai striga odata, de data aceasta mai tare, crezând că poate nu auzise, dar raspunsul fu la fel ca prima data. Nimic.

   Pentru moment se gândi că glumește, dar cum minutele se scurgeau si el nu apăreau, fata începu sa se îngrijoreze. Dacă pățise ceva? Unde plecase?

   Se hotarî sa nu-l caute, si sa doarma, dar se chinui în zadar sa atipeasca. Regretul si vinovatia o încolteau si se întreba daca din cauza ei făcuse ceva prostesc. Nu si-o va putea ierta niciodata. Presată de acest sentiment, se ridica din pat si hotărî sa deschida macar usa sa vada daca nu era prin preajma. Talpile ei desculți atinseră podeaua rece si simti ca frigul i se strecoară în oase. Merse tiptil pana la usa, si cand o deschise, un trup moale era întins pe jos, la picioarele ei. Andrew!

   Sângele i se scurse din obraji si trupul începu sa-i tremure, când se aplecă spre el. Bărbatul avea pătură strânsă la piept si trupul îi era împrastiat ciudat. Olivia se apropie de el, verificând daca avea vreo rana sau pățise ceva, si spre surprinderea ei, barbatul era viu si nevătămat, doar ca atipise în timp ce asteptase langa usa, o oră ca ea sa se schimbe.

   Olivia suspina ușurata, dar se găsi în ipostaza ca nu știa cum să procedeze. Privind în jur alarmată, îl zări pe Milo, la o distanta considerabilă. Zarindu-l, mintea ei se puse imediat în aplicare, pentru ca nu-si dorea ca Milo sa descopere ca Andrew îl mintise cu privire la căsătoria lor.

    Chiar daca realizase atât tărăboi pe seama dormitorului, Olivia dorea sa-l păstreze si sa se odihneasca linistită. Era mult prea confortabil în comparatie cu dormitoarele comune ca sa renunte la el, când îl castigase atat de greu.

   În plus știa că dacă Mio afla de păcăleală lui Andrew, le-ar fi luat dormitorul. Speriată, Olivia îl apuca repede de brate pe Andrew si începu sa-l târasca în camera. Închise usa izbind-o cu piciorul si-l duse pe Andrew pana langa pat. Îl lasa jos si se gandi cum sa-l urce pe pat, când auzi o voce usor amuzata:

—Olivia? Ce faci?

   Uimită îl privi pe Andrew care era întins la picioarele ei, si făcu ochii mari cat cepele. Cand se trezise? Si de ce radea? Dintr-o data își aminti ca era numai în cămașa de noapte si rușinea o umplu imediat. Îsi acoperi bustul cu palmele si fugi în pat, unde se ascunse de privirile curioase ale bărbatului. Andrew se ridica de jos si zise amuzat:

— Multumesc ca m-ai lasat sa astept o oră pana ti-ai scos toate piesele de vestimentație de pe tine, si apoi tot m- ai lasat sa te vad în cămașa de noapte. Mai bine te ajutam de la început să ți le dai jos.

   Fata îl privi bosumflata si Andrew zâmbi strengareste:

—Aa, zise el, si multumesc ca m-ai cărat ca pe un sac de cartofi. Cred ca am câteva coaste rupte.

—Ce era sa fac, se răţoi Olivia, daca dormei ca un somnanbul acolo si venea si Milo si apoi si-ar fi dat seama ca l-ai mintit si ne lua dormitorul.

—Deci acum nu vrei sa dormi altundeva decat aici. Să înteleg că-ti place camera.

— Normal ca-mi place ca am propria camera si nu trebuie sa sufăr sforăierile unui moș, sau glumele proaste ale unui adolescent. Doar atat timp cat..

— Cât ce? Andrew se aseza pe marginea cealalta a patului, si o privi curios.

— Nu conteaza. Nimic, de fapt. Acum chiar as vrea sa dorm, fiindcă cred ca e miezul nopții deja. E tarziu.

— Am inteles, nu vrei sa vorbesti, din nou.

    Andrew își recupera perna si pătură si se aseza într-un colt de camera, pe jos.

—Atunci noapte buna Olivia.

    Se întise pe jos, pe podeaua rece si se înveli cu pătură. Perna o aseza sub cap. Olivia îl privi si în ciuda faptului ca sentimente de ura se nasteau pentru el i se făcu mila. El aranjase sa obtina camera aceea, el o asteptase o oră sa se schimbe - si chiar dacă tot el îi furase fericirea - îl consideră o fiinta umană, si daca o făcuse sa sufere, ea îi putea dovedi ca nu-l răsplătește la fel, de data aceasta. Ca e mai buna.

—Andrew?

— Hm?

    Glasul stins si somnoros îi dădea de înteles fetei ca el aproape adormise.

— Nu vrei sa vii sa dormi în pat?

    Surprinderea îi învalui chipul bărbatului, si el își ridică brusc capul de pe perna. Parea confuz si într-o mare încurcătură. Dupa câteva minute bune, în care Olivia crezuse ca adormise la loc, Andrew se strecura usor în pat. Un nod mare si greu i se puse fetei în gât si se trase spre marginea patului.

    Era destul loc încât să împartă spatiul frățește si sa nu se intersecteze unul cu celălat.
Andrew parca îi citi gândurile, pentru ca se ridica în șezut, si delimita cu degetul granița dintre cele doua tabere.

— Pot sa mai astept pana ne căsătorim.

   Îsi alese pentru el cu mult mai putin spatiu, iar ei îi oferise restul. Se retrase spre marginea patului si se aseza. Olivia întelese aluzia lui si înghiți în sec. Va gasi ea o cale de a-l convinge ca nu se vor căsători. Îsi făcu curaj sa-l privească si întreba:

— Mai esti supărat pe mine? Stii, eu nu pot sa dorm dacă cineva nu vorbește cu mine.

—Nu.

    Raspunsul simplu si promt, ca si cum stia ca urmeaza sa fie întrebat, o lasa nedumerită, dar era prea obosită sa mai poarte o conversatie, si tot ce-si dorea era sa doarmă, asa ca se aseza pe perna, îsi trase plapumă sub barbie si sopti:

— Noapte bună.

— Noapte bună Olivia. Te iubesc.

    La auzul declarației neasteptate, Olivia se simti, din nou foarte încurcată, dar nu mai raspunse, fiindcă genele îi fluturara usor, apoi fu purtată într-un somn dulce, cu vise si mai dulci.

                            ***

     Urmatoarea zi, Olivia se trezi destul de tarziu, si simti cum capul îi pulsează de durere datorita faptului ca dormise prea mult. Se întreba cum de guvernantă o lasase sa doarmă într-un mod exagerat si de ce aceasta nu o trezise la timp pentru lectia de călărie.

    Privi in jur, constatand ca aceea nu era camera ei, si apoti .. își aminti! Bulversata privi spre cealalta margine de pat si observa ca era gol. Oare unde plecase Andrew?
Se ridica lenes din pat si se îndrepta spre cufar sa se îmbrace, dar observa ca pe el, era scris un biletel. Îl lua si-l citi nepăsătoare:

"Olivia eu m-am trezit mai devreme si am căteva treburi de rezolvat. Cand te trezesti si tu, sa mergi la bucătărie si Milo îti va pregati un dejun delicios.
Să ai poftă. Ne vedem curand.
Andrew"

    Amintindu-si de bărbatul dubios, se convinse ca va merge sa-l caute. Trebuia sa afle cu orice pret afacerile murdare în care se învârtea Andrew. Urma sa scoată câteva informații de la bărbatul acela.

    Nu mai pierdu timp si se îmbracă, mult mai repede decat se dezbracase seara precedenta si-si prinse parul într-un coc simplu la spate. Noroc ca o învatase guvernanta lucrurile mărunte, altfel nu stia ce s-ar fi facut. Îsi arunca cămașa în cufar, aranja patul si iesi grăbită din dormitor.

    Olivia se îndepărta grabita si strabatu coridoarele înguste, urca un șir de scari si coti de doua ori la stânga si apoi în dreapta dadu de usa bucătăriei cu afiș. Intra în bucatarie si un miros de mâncare gatita o izbi din plin. Stomacul începu sa-si ceara pretentios drepturile.

     Refuza sa se lase pradă ispitei de a se aseza pe loc si de a mânca, asa ca se îndrepta spre partea din spate, acolo unde discutate seara trecuta cu Milo. Spera sa-l gaseasca si de data aceasta, si sa nu lucreze în schimburi.

   Ajunse în spate, si-l zari pe bătrânul ce seara trecură spăla vasele. Astazi făcea la fel. Se parea ca aceasta era meseria lui. Se uita dupa Milo, dar se bărbatul nu era de gasit. Bătrânul o observa, salutând-o respectos si fericit sa o revada.

— Bine ati venit do'soara. Cu ce va pot ajuta?

—Bine v-am gasit domnule. Hmm, pai am venit sa servesc dejunul, si vreau sa vorbesc ceva si cu Milo, daca vreti sa-l chemati.

— Dejunul do'șoara? Poate vreti sa spuneti prânzul. Este ora unu.

   Olivia se simti vinovata ca dormise atât de mult timp, dar în fond, nu era cazul sa-i dea lui explicații.

— Pranzul, da, încuviinta fata.

—Atunci imediat va servesc. Avem ordine de la domnul Andrew sa va servim cu ce este mai bun.

    Ordine de la domnul Andrew? Cine era el de toata lumea i se adresa cu formalitățile acestea? Însă Olivia nu avea timp acum sa se ocupe de asta. Alta problema îi crea nervozitate acută. Bătrânul însă parca nu auzise a doua parte a rugăminții ei, ignorand-o complet. Sau avea un motiv sa se prefacă?

— Puteti sa-l chemati mai întai pe Milo pana aici? Vreau să-l întreb ceva.

— Milo? Nu este astazi aici. Face de serviciu cu schimbul si astazi este libr.

—Ah, si nu puteti stii unde îl gasesc?

— Nu stiu domita. A zis ca astazi are o întâlnire importanta cu domnul Andrew. In rest nu stiu nimic. Dar de ce sunteti asa pornită sa vorbiti cu el? S-a intamplat ceva?

    Olivia scotoci în minte ei dupa ceva, orice, sa se salveze.

— Nu, nu s-a întamplat nimic, doar ca am vrut sa-i multumesc pentru, stiti matale. Ne-a dat dormitorul lui, mie si lui Andrew. Am vrut sa-i multumesc personal.

    Bătrânul o privi atotstiutor, si-i zâmbi cu gura pana la urechi, dezvelindu-si dantura de proasta calitate.

— Ah, nu iti face griji pentru asta. E un băiat bun, si ar face orice pentru oricine. O sa-i multumesc eu in caz ca nu te mai întâlnești tu cu el. Si poftim aici, prânzul dumneavoastra.

   Olivia privi la tava întinsă pe care era așezată atâta mâncare copioasa, dar dintr-o data simi ca nu-i mai este foame. In acel moment îsi dorea sa-l gaseasca pe Andrew. Si stia ca oriunde ar fii el în acele clipe, se află si Milo.

— Dar Andrew nu stiti unde este?

—Nu stiu domnița, domnul Andrew a trecut astazi pe aici si mi-a ordonat de mâncarea dumitale, apoi o a plecat.

    Olivia multumi bătrânului si-i promise ca se va întoarce curand dupa mâncare, scuzandu-se ca avea o urgenta în acel moment. Bătrânul încuviința din cap, iar Olivia pleca hoarata sa afle unde erau cei doi bărbați.

   Iesi din bucătărie și se grăbi sa plece, sa cutreiere nava, în cautarea lor. Alergând grăbită nici nu realiza cand se trânti de un trup bărbătesc ce o prinse cu grija, exact la timp. Ridicandu-si privirea se izbi de ochii lui Milo.

—Îmi cer scuze domnita Olivia.

— Nu e nimic Milo. Chiar te cautam, am vrut sa vorbesc cu tine.

— Da? Ce s-a întamplat?

— Hm, puteti veni pe punte? Acolo e mai liber si putem vorbi.

    Milo se uită precaut in jur, scrutand parca cu privirea nava. Olivia nu înțelegea gestul lui, dar bănuia ca-i era frica sa fie văzut de cineva.

— Va rog spuneti-mi repede aici ce doriti fiindcă ma grăbesc foarte tare.

    Bărbatul mai arunca cateva priviri curioase prin jur si batu nervos din picior. Olivia se gândi cum sa-l abordeze si trase concluzia ca cel mai bine era sa spuna direct ce voia.

— Stiu ca esti implicat în niste afaceri murdare, cu Andrew, umblând cu acte false, asa ca spune-mi repede despre ce este vorba, sau altfel te voi spune capitanului de vas.

    Barbatul o privi cu ochi speriati, si nega acuzatiile în ciuda insistentei fetei. Olivia îl provoca sa spuna adevarul, însa nu reusi, asa ca folosi ultimul as rămas în maneca:

— Milo ori îmi spui, ori te voi denunta pentru încalcarea regulii nr 1 si tu stii care e aceea.

    Intr-o clipită, Milo o lua la fuga, dispărând din raza vizuala a fetei. Olivia alerga dupa el, dar cand ajunse la o bifurcatie nu stiu unde sa o ia, asa ca se întoarse dezamăgită, hotărâtă în acelasi timp sa-l denunțe căpitanului.

   Întâlni un om pe nava, si ceru indicații cu privire la biroul căpitanului de nava, si din fericire acesta o îndrumase. Fata urma pas cu pas indicatiile si într-un tarziu se trezi în fata unei usi mari pe care era inscriptionat un nume, în alta limba necunoscută. Se chinui sa descifreze, si cum nu reusi, bătu la usa, si fara sa astepte raspuns pasi în camera spatioasa.

    Surpriza cea mai mare fu atunci cand îl zări pe Milo alaturi de Andrew, iar Andrew, picior peste picior, asezat la birou zise:

—Bine ai venit draga mea, căpitanul navei la dispozitia dumneavoastra. Am auzit ca vreti sa denunțați pe cineva. Cu ce va pot ajuta?

Surpriza 😆 am revenit dragii mei, si va salut din nou cu bucurie.
Iata ca am reusit sa scriu un nou capitol si sper sa va bucurați de el din plin.

Hm, ce ziceti ? Cum vi se par personajele? V-ati facut o idee despre fiecare in parte? Sunt curioasă de ce credeti voi despre ele si va astept parerile in comentarii. 😉

Voi ce mai faceti ? De maine scoala nu? Norocoși sunt cei ce n-au 🙄

Încă ceva: Am inceput sa scriu o noua carte, se cheamă Lupta fiecarei fete. 😍 Va astept cu drag, sa cititi si acolo, e o carte de învățătură, care vă va oferi multa experienta. Pentru mai multe informatii, căutați cartea, si nu ezitați să o adaugati in librărie; o sa va placa.

Aveti grija de voi! 😆

P.S. Nu uitati sa votați si sa comentati, dacă v-a plăcut capitolul. 😀

Cu drag, Camyy 😄