—Tot nu vrei să-mi spui unde mergem?

   Marcus o privi amuzat și înclină ușor din cap.

—Nu.

—N-o să te doară inima să mă refuzi dacă o să te mai întreb de încă patru ori același lucru?

—Of, femeie, oftă el apăsat, prefăcându-se ofticat și prins la încurcătură.

   Olivia îl privi cu coada ochiului — atât cât îi permitea armăsarul agitat ca să-și abată privirea de la drum — și îi analiză trăsăturile fizice pe furiș. Inima îi bătea de două ori mai repede când îi remarca șuvițele de păr castaniu cum se ondulau ușor pe frunte, ochii catifelați și blânzi, buzele pline și barba ce nu cunoscuse ascuțimea unui briceag de vreo două zile. Arăta ca un erou viking cuceritor. Nici nu era de mirare că inima îi tresălta trădător în pieptul ce vibra de emoții pentru el.

—Mai avem vreo câțiva metri de călărit și apoi va trebui să mergem pe jos. Vei vedea în curând.

   Alura aceasta misterioasă nu o încânta deloc. Pufăi nemulțumită. Deși cunoștea fiecare insectă care mișuna pe acea străduță, totuși nu putea înțelege unde o ducea Marcus. Nu era nimic frumos și nici măcar interesant prin acest capăt de oraș. Dacă și-ar fi dorit să privească apusul împreună ar fi trebuit să se documenteze mai bine. Toată lumea — inclusiv Greg — știa că la periferia orașului spre New Hampshire
—în direcția total opusă față de locul unde se aflau ei — se găsea o colină care oferea cel mai splendid peisaj atunci când soarele se retrăgea obosit la odihnă. Atunci ce...

—Am ajuns, o anunță Marcus cu o umbră ciudată de entuziasm în colțul buzelor.

   Olivia se văzu trezită la realitate de vocea lui masculină, dar cu mult mai mult de peisajul...ciudat...ce i se perinda prin fața ochilor.

   Aș da orice să aflu ce-i în capul lui Marcus în momentul de față, se gândi ea intrigată. Își roti curioasă privirea prin jur, dorind să surprindă imaginea în totalitate, dar nu era nimic de văzut. Începutul timpuriu de toamnă oferise copacilor prilejul de a se îmbrăca cu haine cenușii, aducând un iz de mohorâre. Frunzele se scuturau formând un strat gros de protecție sub talpa celor care se încumetau să le calce în picioare iar peste tot prin împrejurimi zăceau plante ofilite, doborâte după sezonul de vară. Ce-ar fi putut fi atât de atrăgător încă să le merite atenția și efortul?

   Olivia încercă să nu se lase descurajată și-și mască dezgustul cât de  bine putu sub o fațetă de fals entuziasm. Marcus nu părea să bage de seamă toată forfota din jurul ei. Coborî entuziasmat de pe armăsar și înconjură patrupedul până ajunse în dreptul ei. O ajută să descalece și apoi priponi animalele de un plop masiv, la o ușoară depărtare de ea. Olivia așteptă nerăbdătoare, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul. Marcus își lua tot timpul din lume, dragul de el. Se mustră mai apoi pentru gândurile ei necontrolate. Cu câteva zile în urmă ar fi dat orice ca să fie cu Marcus în orice loc, doar ca să-l vadă treaz, cu toată mintea la locul ei și cu putere în mădularele ce-i zăcuseră neputincioase atâta amar de vreme. De ce acum se vânzolea pentru un detaliu atât de neînsemnat? Ar fi trebuit să fie recunoscătoare pentru timpul prielnic pe care puteau să îl petreacă împreună fără ca să mai fie întrerupeți de Beth, Rosa sau chiar de Evelyn.

—Vii?

   Olivia clipi des, înlăturând fărâmele de gânduri ce-i biciuiau conștiința. Privi rușinată la mâna lui întinsă și acceptă oferta fără niciun comentariu. Mâna ei se potrivea perfect în căușul palmei lui și Olivia oftă apăsat, simțind că inima îi cântă de bucurie. Tânjise după un astfel de moment luni de zile la rândul și adesea se trezise pusă-n față unei negări dureroase cum că nu-i va mai vedea chipul drag niciodată. Și totuși, iată-l aici, aproape de ea, îndemnând-o să-l urmeze. Dumnezeu să o ajute, dar avea să facă pasul acesta pentru tot restul vieții ei.

    Marcus o luă înainte pe cărarea ce se deschise înaintea lor iar Olivia se trezi forțată să se țină de ritmul pașilor lui. Putea paria că era nerăbdător să ajungă la destinație. Se vedea limpede că abia se abținea să nu o ia la fugă.

—Mai avem mult? Întrebă ea pentru a treia oară, urându-și curiozitatea ce o măcina prin fiecare por. Se opri puțin doar cât să-și tragă sufletul, gâfâind ușor și respirând sacadat. Marcus îi urmă exemplul.

—Nu. E chiar aici, replică el și indică cu mâna o bucată de pământ obișnuit ce se întindea în fața lor cât vedeai cu ochii. Undeva sub niște tufișuri sălbatice se găsea o băncuță, singurul obiect familial din preria neîmblânzită ce-i acapara în întregime.

—Să ne așezăm, o îndemnă el.

    Olivia se supuse dorinței lui fără niciun comentariu. Marcus îi urmă exemplul și se așeză pe bancă la puțină distanță. Ea își împreună mâinile în poală, așteptând.

—Sunt sigură că te-ai întrebat de ce am venit aici, începu Marcus cu un glas ușor tărăgănat, brusc pierzându-și siguranța de care dăduse dovadă cu puțin timp în urmă.

   Olivia încuviință din cap, fără a spune nimic. Îl încurajă să continue iar Marcus clipi fâstâcit.

—Acesta este locul meu de refugiu, îi dezvălui el emoționat. L-am descoperit la scurt timp după ce am venit în America, în zilele când încă sufeream pe urma eșecului meu de a te găsi.

   Brusc, Olivia se simți acaparată de poveste. Se înclină ușor spre el, ascultând cu urechile ciulite.

—Am venit aici de nenumărate ori, rugându-mă, căutând o modalitate de a-ți vorbi și... făcând planuri pentru viitor.

   Înghiți cu noduri, simțind cum mărul lui Adam îi urcă și coboară pe gât în jos în funcție de emoțiile ce-i biciuiau sufletul.

—Olivia, pot spune că în sfârșit te-am găsit și mă simt din nou un om împlinit. Un om care privește spre viitor cu bucurie și nerăbdare.

—C-cum... m-ai găsit? Olivia își simți vocea tremurândă și inima vinovată.

   Marcus o privi lung, cu o căldură atât de intensă că ar fi reușit să topească gheața din inima ei, dacă ar fi avut. Olivia își simți măruntaiele vibrând de anticipare și așteptă.

—Nu este loc pe pământ unde să pleci și să nu te găsesc. Inima mea este legată de a ta pe veci!

    Bineînțeles că o lacrimă trădătoare i se prelinse liniștită pe obraz. Cine ar fi rămas imun la declarația încărcată de iubire a unui bărbat pe care îl iubea cu toată ființa ei?

—Parcă a fost un coșmar, dar îmi amintesc bine ziua când Andrew m-a răpit și m-a ținut închis ca să poată face și cu tine același lucru. După ce voi erați deja plecați de câteva zile bune, mi-a dat drumul să văd lumina zilei. Când am aflat că ai dispărut, nu știam încotro să apuc și ce să fac. Am fost dus pe o pistă greșită, spunându-mi-se că ați fugit în Africa și am făcut și eu la fel.

—O, nu!

—Împreună cu Cezar, ajutorul de șerif și mai câțiva băieți de încredere ne-am dus tocmai pe celălalt continent ca să aflăm defapt că totul a fost o înscenare ca Andrew să câștige mai mult timp de a fugi departe cu tine ca să nu te mai găsesc.

—Inițial și mie mi-a spus că vom merge în Africa, dar am aflat adevărul imediat ce ne-am îmbarcat.

—Desigur, atunci oricum nu mai puteai să iei legătura cu nimeni ca să-i dezvălui adevărata destinație și probabil că de aceea Andrew nu a avut nicio reținere să îți spună unde mergeți defapt.

    Marcus închise ochii pentru o clipă, prin fața ochilor trecându-i brusc toate clipele amare când tânjinse să poată vorbi din nou cu Olivia. Să o vadă, să o simtă aproape de el. Scenele se derulau în mintea lui cu viteza unui fulger care cade la pământ. Respiră ușurat când deschise ochii și realitatea îi confirmă că totul se terminase.

—Am ajuns în Africa și apoi...

   Marcus îi depănă întreaga călătorie, incluzând mici detalii și momente de cumpănă când se simțise încolțit și neputincios. Îi relată despre oamenii lui Andrew, infiltrați pe la toate colturile și meniți să îl păcălească și să-i facă misiunea imposibilă, despre sosirea în America, despre falsa acuzație de furt de cai și toate peripețiile din Boston. Modul cum îl cunoscuse pe Levi și faptul că se dăduse drept Nate, ca acesta să nu-și dea seama cine era el cu adevărat. Când următoarea frază îi veni pe limbă, își mușcă buza inferioară cântărindu-și bine cuvintele:

—Am fost martor chiar la câteva scene mai... apropiate între tine și Levi. După ce te-am găsit, nu am îndrăznit să-mi arăt față crezând că tu ți-ai construit deja un viitor alături de un alt bărbat. Deși gândul în sine mă sufoca, totuși nu am putut face acest pas și gata. Poate crezi că sunt un laș, dar...

   Vocea i se frânse și Olivia desluși un noian de emoții ce îi scuturau sufletul zdrobit. Înghiți cu greu, simțindu-se vinovată. Îl trădase pe Marcus, deși nu intenționase asta nicio secundă.

— ... te-am urmărit zile la rând ca să mă conving care este defapt realitatea. Așa am descoperit intențiile murdare ale lui Andrew și am căzut de acord cu șeriful să facem front comun împotriva lui. Amândoi ne doream să curățăm orășelul de nelegiuiți, dar și să ne creem un drum liber spre aleasă inimii noastre. Adică spre tine, Olivia.

   De data aceasta vocea i se îngroșă și glasul nu-i mai tremura ca la început. Marcus era sigur și hotărât în tot ceea ce spunea. De ce însă vederea zâmbetului lui cald și a ochilor lui smălțuiți cu aur îi trezea dorința de a-și răcori fața? Olivia își netezi obrazul înfierbântat, neștiind ce să spună. Căuta cu disperare să rostească ceva, orice, dar parcă cuvintele i se șterseră complet din memorie.

   Marcus continuă nestingherit:

—De aceea am dorit să știu dacă tu ... ai avut sentimente pentru Levi. Dacă cumva, în inima ta a mai rămas loc pentru mine. Marcus o privi cu ochii încărcați de speranță, așteptând decretul final.

    Aripile a câtorva zeci de mii de fluturi își luaseră zborul în stomacul ei, înștiințând-o de ceea ce se petrecea în sufletul ei. Sentimentele acelea amorțiseră undeva în sufletul ei, așteptând prilejul de a reveni la viață.
Cu ochii încețoșați de lacrimi, îi privi fața dragă și conturul fiecărei trăsături în parte:

—Ah, Marcus! Inima i se frânse puțin câte puțin și toate frământările pe care le adunaseră de-a lungul zilelor de singurătate izbucniseră înafară.

—Nici nu știi cât de mult am așteptat această zi în care te voi revedea din nou! M-am rugat în fiecare seară ca Dumnezeu să facă o minune și să-ți mai văd chipul încă odată, deși uneori mă îndoiam că soarele va mai răsări. Am plecat de acasă forțată de împrejurare și nu am avut prilejul să-ți las niciun răvaș. Andrew m-a forțat și m-a amenințat. Cumva, în inima mea întodeauna am știut că vei veni după mine. Știam ce fel de bărbat ești, știam în mâinile cărui om mi-am încredințat inima și aveam încredere în destoinicia ta, doar că uneori, văzând că trec atât de multe zile mă luptam cu gândul de necredință. Dacă îți imaginezi că am fugit cu adevărat cu Andrew? Dacă ai renunțat la mine?

   M-am luptat nopți la rândul cu lacrimi ce m-au secătuit de putere. Nu puteam pur și simplu să accept că nu mai ești. Am încercat de câteva ori să-ți scriu, dar Andrew mi-a găsit corenspondența de fiecare dată și m-a șantajat cu moartea ta și a părinților mei. A ajuns chiar să îți însceneze moartea, a făcut un funerariu și un mormânt ca să mă convingă să îmi iau gândul de la tine. Deși am participat la înmormântare, undeva în colțul inimii mele știam că tu nu erai în pământul acela rece și lipsit de viață. N-am renunțat să lupt nicio clipă, ci doar am așteptat ziua când aveai să dovedești tuturor cât de mult s-au înșelat crezând că m-ai părăsit. Am acceptat parțial situația, închizându-mi inima în fața oricărui oferte primite din partea altui bărbat. E adevărat că am fost măgulită de atenția lui Levi, a venit pe un fond de suferință, când eu încă îmi lingeam rănile sângerânde și aveam nevoie de susținere și ajutor. În câteva rânduri mi-a mărturisit sentimentele lui, dar eu nu am putut face la fel. Inima mea îți aparținea în întregime ție.

   Olivia își trase rapid răsuflarea și continuă deschis:

—Îmi pare rău de suferința pe care ți-am pricinuit-o de-a lungul vremii. Te rog să mă ierți. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă eu...

   Marcus îi puse vârful degetului pe buze și Olivia amuți.

—Shh, Olivia, draga mea...

    O privi lung și intens, iar Olivia simțea în stomacul ei o sală întreagă de bal valsând. Nu clipi de teamă să nu piardă priveliștea ce i se dezlănțuia sub ochi, momentul în sine atârnând în aer ca un fir de mătase încărcat cu o dorință puternică de apartenență.

   Marcus îi cuprinse bărbia între degete și îi ridică privirea în sus, determinând-o să se uite în ochii lui. Olivia se supuse, iar când Marcus o atinse pe mână, mâgânind-o ușor, simți cum mijlocul i se face moale ca apa.

—Te iubesc, Olivia Queen.

    Cele mai scumpe cuvinte rostite vreodată. Declarația nevinovata, simplă și sinceră îi încărcă inima de căldură. Simtea că îi ia foc tot corpul.

   Marcus o privi fâsticindu-se, ușor amuzat, așteptând parcă ceva în schimb. Olivia se încruntă și apoi ... desigur, ce prostuță era!

   Înghiți în mod repetat, adunându-și curajul de prin cotloanele sufletului și șopti emoționată:

—Și eu te iubesc, Marcus Harper.

   Marcus își șimți inima tresăltându-i în gât de emoții și fericire. Sosise momentul sublim. Se uită la ea, lung, adânc și profund, mângânindu-i ușor obrazul cu vârful degetelor lui bărbătești. Ochii ei erau o combinație care îl înrobeau. O robie după care tânjea tot mai mult, așadar era momentul să își ceară dreptul de a fi sub acest jug.

   Fără niciun fel de avertisment, Marcus îi strânse ușor mâna și o întrebă pe nerăsuflate:

—Olivia Queen, vrei să fi soția mea?

   Marcus nu putea înțelege cum femeile puteau să înceapă să plângă la foc automat. Poate că exista vreun buton magic despre care el încă nu aflase, dar cu siguranță Olivia se asigurase că-l va folosi într-un astfel de moment, lăsându-l pe el cu inima în gât de nerăbdare în așteptarea răspunsului ei. În cele din urmă, zise:

—Da, Marcus, da! Pe veci, da!

   Nu era mare poet, dar Marcus n-ar fi putut descrie bucuria și încântarea ce-i cuprinse inima nici într-o mie de versuri, dacă ar fi încercat. Fața ei lumina de bucurie și fericire și Marcus se simțea mândru să știe că el era sursa fericirii ei. De unde să știe el că zâmbetul unei fete poate aduce atâta împlinire în inima unui bărbat?

  O trase mai aproape de el, îmbrățișând-o cu dor. Își lipi buzele de fruntea ei moale, pecetluind cuvântul ce și-l dase unul altuia în acea zi. Se simțea ispitit să o ia în brațe și să o sărute cu adevărat așa cum își imaginase în visele lui din clipa în care crescuse, însă știa că stârnirea acelei dorințe puternice nu era menită să fie împlinită atunci. Se abținu cu greu, în timp ce o desprinse ușor de la pieptul lui și îi zâmbi jucăuș spunâdu-i:

—Mă întrebam ce am să fac cu pământul dacă nu acceptai cererea mea în căsătorie.

   Zâmbetul lui mucalit o intrigă la culme. Își șterse ochii umezi și întrebă nedumerită:

—Care pământ?

—Păi cum care pământ, femeie? Acesta de aici! L-am cumpărat ca să construiesc o casă. Pentru tine. Defapt, pentru noi și copiii noștri.

—Copiii noștri?

   Olivia simți că îi iau foc obrajii.

—Da, ai noștri. Oh, am uitat să îți spun?  Marcus se prefăcu încurcat și uimit. Hm, vreau cel puțin zece.

    Olivia făcu ochii mari și își acoperi obrajii îmbujorați. Marcus o înghionti ușor.

—Nu-ți face griji.

   Simți că rămâne fără cuvinte pentru a doua oară de când veniseră aici. Își găsi cu greu puterea să întrebe:

—Cum ai știut că vreau o casă aici, în Boston?

   Marcus clipi amuzat.

—Ce crezi, domn' doctor, că numai tu ai surse de informare? Am avut și eu buni sfătuitori.

—Oh, Marcus..

    Olivia clipi, simțind că o cuprind din nou, lacrimi de bucurie și se mustră că era atât de slabă.

—Nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc vreodată pentru tot ce ai făcut. M-am atașat foarte tare de acest oraș și deși nu îmi place modul cum am ajuns aici, iubesc oamenii și slujba pe care o am. Mi-ar fi greu să plec în Londra, dar nu am îndrăznit nici să mă gândesc să îți cer să rămânem aici. Știu că ai o slujbă pe care o îndrăgești și...

—Olivia, pentru tine fac orice. Marcus o privi cu o mină serioasă și hotărâtă. Sunt determinat să mă mut acolo unde femeia inimii mele se simte împlinită și fericită. Iar dacă pentru tine asta înseamnă în Boston, așa să fie! Deja avem pământul pentru casa noastră și îți promit că mă voi strădui să muncesc cât pot de mult ca să îți asigur tot ce ai nevoie.

   Era mai mult decât ar fi cerut Olivia. Inima îi trepida de mulțumire și recunoștință față de bărbatul de lângă ea, iar când Marcus își strecură brațul după ea și o trase la pieptul lui, Olivia acceptă îmbrățișarea după care tânjise atât de mult. O suspendare pe termen scurt a înaltelor sale principii era accesibilă. Ea-și odihni capul la pieptul lui, simțindu-i forța, auzind cadența egală a inimii lui, simțindu-se iubită și protejată. El era tot ce ea își dorise vreodată, ba încă mai mult: frumos, nobil, puternic, dar blând și smerit.

   Marcus inspiră apăsat, simțurile lui aprinse intrând în drepturile pământești. Dumnezeu să-l ajute, dar avea să o facă soția lui când mai curând cu putință. Oare preotul James McCord avea vreo programare astăzi?

   Zâmbi amuzat, gândindu-se la fața speriată a Oliviei în cazul în care i-ar fi cerut să facă nuntă în acea zi. Putea să mai aștepte câteva zile totuși, dar nu mult. Simțea cum nevoia lui după prezența ei creștea cu fiecare respirație, mai ales când femeia aceasta se încolăcea ușor, tot mai strâns, în jurul țesăturii inimii lui, făcându-l robul ei pe veci. Poate că era momentul să facă totuși primul pas.

—Așadar, femeie, când crezi că putem face nuntă?

  
***

# Dacă a mai rămas cineva pe aici, vă spun salutare, tuturor!  👋
A trecut destul de mult timp de la ultima postare, dar așa au fost împrejurările și nu am reușit să scriu. 😆 Iar dacă nu ar fi fost PojogaAlessia ca să mă tot bată la cap cu următorul capitol, probabil că nici nu aș fi scris degrabă. 😅😆
Draga mea, îți mulțumesc că ai insistat, acest capitol a ajuns să fie postat datorită ție. ♥️

Sper că v-ați bucurat de apariția unui nou capitol și știți deja că sunteți bineveniți să scrieți în comentarii părerile voastre vizavi de poveste. 😄

Vă îmbrățișez pe toți cu drag și vă doresc o seară cât mai frumoasă! 🤗

Camy