În colțul celălalt al cabanei, Marcus se lupta cu impulsul sălbatic de a ieși din ascunzătoare ca să facă dreptate. Sângele i se înfierbântă în vene la vederea lui Andrew atât de aproape de el și de pușca ce i se odihnea liniștită pe coapsă. Mârâi printre dinți ca un ciobănesc turbat, ignorând privirile suspecte ale șerifului de lângă el. Andrew se purta de colo-colo prin odaia prăfuită, urmărind mereu cu coada ochiului pe fereastra din colț. Atmosfera era tensionată și mult prea încărcată deja și Marcus își ciuli urechile de bufniță. Pesemne nu era toată șleata ajunsă, altfel Andrew nu s-ar mai fi tărăgănit atâta.

   Dimensiunea camerei părea să se comprime cu fiecare gură de aer lacomă pe care o inhala Marcus. Stabiliseră de la bun început că nu puteau scoate nicio vorbuliță, iar bezna negricioasă nu-i ajuta nici să mimeze. Într-un final, cei doi se împăcaseră cu gândul că trebuiau să rămână la semnul prestabilit și să nu lase nicidecum ca lucrurile să scape de sub control. Andrew lăsă tăcerea să se lățească și mai mult până când simți că tensiunea și emoțiile îi ștrangulau beregata. Șeriful se foi în spatele lui, avertizându-l parcă să se potolească și Marcus se mulțumi să aștepte în tăcerea mormântală. Într-un final, după ceva ce părea a fi ani în șir, Andrew își frecă palmele una de cealaltă și mârâi:

—În sfârșit, a durat o veșnicie!

   Marcus nu-l contrazise. Își miji ochii prin lumina crepusculară și își ținu răsuflarea, în timp ce acesta deschise ușa cabanei.

—Pe toți sfinții, de ce-a durat atâta?

   Andrew izbi ușa furios, bucata de lemn trântindu-se de perete cu un sunet înfundat.

—Ni s-a părut că am fost urmăriți, murmură un bărbat și intră în încăpere, târâind după el o ladă grea. O trânti jos cu o bufnitură și se îndreptă de spate gâfâind.

—Nu m-aș mira deloc să fi fost copoiul acela mizerabil sau chiar fundul nesuferit al șerifului! V-ați asigurat bine că nu v-au luat urma?

—Suntem siguri că am scăpat fără musafiri, concluzionă un altul și Marcus îl recunoscu ca fiind Ben, primarul orașului.

   Pentru Numele lui Dumnezeu, în ce belea era implicat orașul acela și întregul consiliu? Marcus știa că încă nu era timpul să acționeze și se întoarse spre Levi deși nu-i putea vedea expresia din ochi.

—Nicky, ia cheile și deschide ușa de la subsol, ordonă Andrew autoritar. Să scăpăm cât mai curând de coletul acesta, noi ne vom primi banii și toată lumea va fi fericită.

    Nicky apucă șmocul de chei și se îndreptă spre subsol cu pași hotărâți. Andrew și Ben controbăiau prin colet, verificând încă odată starea marfei. Inima lui Marcus se strânse și mai mult când auzi pașii apăsați a lui Nicky, coborând scările cu repeziciune. Știa că acum era momentul lui Cezar. Respiră sacadat și înălță o rugăciune scurtă spre Dumnezeu. Credea că El era în măsură să îl ajute și să-i răsplătească într-un fel sau altul credincioșia din ultima vreme.

   Era atât de obișnuit să rezolve problemele tuturor, încât nu avea stare să aștepte. Se răsuci ușor pe călcâie și lăsă dorința sa pradă puterii Providenței. Cu siguranță Acesta știa mai bine ce era de făcut.

     Cezar socotea că sosise clipa. Numără în gând până la trei și îi dădu un ghiont bărbatului de lângă el. Acesta se alertă numaidecât, fiind pe poziție. Cu coada ochilor, îl urmări pe Nicky cum sosește detașat și se pregăti de acțiune. Când el îndesă cheia în broască și își vârî capul în cămara de la subsol, Cezar ieși din ascunzătoare și făcu primul lucru pe care îl așteptase toată seara: îl împinse cu putere înăuntru, închizând ușa cu atenție în urma lui. Ajutorul de șerif rămase să țină de șase.

    Nicky, luat prin surprindere și lipsit de apărare se împletoci la picioarele lui, împiedicându-se chiar de un birou masiv din lemn. Camera era luminată precar, dar Cezar zări imediat trupul impunător al adversarului, mulțumită anilor grei de rutină ce își spuneau cuvântul. Se îndreptă spre el cu viteza unei leoaice în timpul atacului și îl apucă de gulerul cămășii. Nicky încercă să se apere, dar Cezar realiză rapid că bărbatul era lipsit de experiență și nici măcar nu avea o armă la el. Ce fel de bărbat era acela care intra într-un joc atât de parșâv, fără ca măcar să aibă o unealtă de apărare? Se pregătise toată noaptea, pentru ce? Pentru un copilandru speriat de umbra lui? Își puse în gând să-l muștruluiască pe Marcus că-i încredințase o sarcină de doi bani. Pesemne că îl credea bătrân și fără forță, de-l pusese de strajă acolo, iar el rămase sus, în vâltoarea armei. Era hotărât să regleze conturile după aceea.

   Cezar apucă spray-ul paralizant din buzunarul hainei și îl goli pe fața lui Nicky. Bărbatul, șocat de intensitate, se trase înapoi înjurând barbar. Cezar știa că senzația de arsură din ochi îl împiedica să mai vadă ceva și profită de situație ca să îl lege mâinile în cătușe și trupul de piciorul masiv al unei canapele. Îi îndesă un căuș în gură, făcut dintr-o cârpă de pe jos și își scutură mâinile mulțumit. Nicky era terminat. Se lupta cu tusa și neputința de a respira normal, dar avea să își revină complet mai târziu. Marcus și Levi aveau treizeci de minute la dispoziție ca să-l prindă pe Andrew în plasă. El era următorul.

   Olivia răbdă ca un soldat veritabil timpul greoi de așteptare, dar când forfota începu să zumzăie în cabană, simți că era de datoria ei să facă ceva folositor. Marea de întuneric nu o ajuta prea mult, dar nu-și putea frânge cugetul, tăcând într-un mod laș. Dar ce putea să facă?

   Se apropie mai mult de baza scărilor și scoase tiptil capul ca să vadă cum decurgeau lucrurile. Levi și Nate nu erau de găsit pe nicăieri, dar Nicky părea să zăbovească jos mai mult decât ar fi fost necesar. Pesemne că Andrew remarcase și el acest lucru pentru că începuse să umble frustrat dintr-o parte în  alta.

—De ce stă atâta? Se rățoi el la primar. Ar fi trebuit să vină de zece ori de atunci.

—Nu știu, se eschivă Ben. Poate că ar trebui să merg să verific..

   Olivia nu-și dorea să fie în continuare un observator neutru și se uită ochi și urechi, gata de atac. Avea sentimentul că acțiunea sta să înceapă și ea nu voia să rateze nimic.
La o clipeală de ochi, totul de transformase într-o scenă demnă de un roman de primă mână.

—Verifică, porunci Andrew mai ofticat ca niciodată. Te urmez cu prima cutie de marfă.

   Ben nu avu nevoie de alt îndemn. Se îndreptă spre scara lată și coborî câte două scări deodată. Următorul lucru pe care Olivia și-l aminti fu zgomotul asurzitor și împușcătura unei arme ce despicase tavanul. Ben zbieră din toți plămânii și Andrew înjură. Își duse mâna la brâu și scoase un pistol mare, ce sticlea malițios în noapte. Olivia își înăbuși un icnet.

—Intruși, strigă Ben de jos și Olivia îl auzi gemând și voci groase de bărbați ce se luptau corp la corp.

   Iuțimea încăierării o ului. Andrew trase un foc de armă în cutiile din carton și acestea se aprinseră imediat. Se postă apoi în capul scării și ținti neîntrerupt spre inamici. Levi și Nate ieșiseră din ascunzătoare, iar șeriful îi strigă un ordin scurt camaradului său. Nate se îndreptă fără tragere de inimă spre cutiile de marfă, deși se vedea cu ochiul liber că-și dorea să-l căpăcească pe Andrew. Șeriful știuse ce să facă.

   În cealaltă parte, Levi se îndreptă vijelios spre Andrew. Acesta din urmă comtinua să tragă iar șeriful se adăpostea precar după bolta șemineului. Dură câteva minute în șir până când Olivia ieși și hotărî să lupte. Toată lumea făcea ceva, așa că era cazul ca ea să intervină. Cu coada ochiului, îl zări pe Nate care deschidea rapid cutiile și lua probe pentru caz, în timp ce flăcările nemiloase încercau să distrugă dovezile incriminatorii. Levi se lupta corp la corp cu cel care odată fusese Andrew, dar care acum devenise o fiară furioasă.

    Șeriful scăpase arma din mâini și acum lupta cu mâinile libere. Andrew puse arma deoparte, dar tăbărî asupra lui Levi lovindu-l nemilos cu pumnii. Olivia zări loviturile și șuturile pe care le încasa Levi și își simți inima sfâșiată. Profitând de faptul că Andrew stătea cu spatele la ea, apucă primul obiect care îi ieșise în cale și ținti trupul bărbatului care îi făcuse viața un calvar. Inspiră și adunându-și curajul de prin toate cotloanele inimii lovi cu toată puterea direct în spatele lui. Andrew își smuci capul cu furie și o privi cu ochi ce îi îngheță sângele în vene. Urlă cu toată ființa, zbierând de parcă un demon l-ar fi ciupit de călcâie.

—Diavoliță nebună!
  
   Cu ferocitatea unui coiot se năpusti asupra ei, gata să o sfâșie cu toată puterea.

—Vei plăti aspru pentru trădare! Știu că numai tu ai fost cea care ai turnat totul în capul șerifului.

   În timp ce se chircea de durere, încercând să o ajungă, Levi se ghemui pe dușumea cu fața plină de sânge. Bolborosi ceva de neînțeles și o privi implorator. Olivia își dorea să fugă în brațele lui și să-l ajute, dar zări chipul lui Andrew ce se apropia. Pentru că nu știa ce altceva să facă, închise ochii așteptând inevitabilul, dar în schimb auzi ușa dându-se în lături și zgomot de pași bărbătești.

   Apoi totul se petrecu inevitabil. Situația scăpă de sub control oricum.

   Unul din bărbați ținti direct spre masa de om ce se îndoia de durere pe podea și trase fără milă. Sunetul care despică aerul îi înmuie picioarele.

   Andrew de poticni și căzu lângă șeriful care se zbătea, dând agitat din picioare. 

  Celălalt nou venit o zbughi spre Nate și se luptă cot la cot cu el, dorind cu înverșunare să-l dărâme și odată cu el, și adevărul pe care încercau atât de mult să îl înăbușe.

   Câteva clipe mai târziu, ajutorul șerifului, însoțit de celălalt bărbat, își făcuseră apariția și se ocupaseră de Andrew. Câteva lovituri și pulverizarea cu spray fu suficient ca să-l domolească. Îi așezaseră cătușele pe mâini și apoi îl transportaseră afară, la căruța special pregătită în acest scop. Pe coșul căruței, urmă Nicky și Ben, ce împărtășeau aceeași soartă.

   Olivia se uită disperată în jur. Nate părea să se descurce destul de bine cu ultimul intrus, iar ajutorul de șerif se ocupa de foc și dovezile de condamnare. Singurul ce nu părea să simtă gustul victoriei era Levi. Olivia se aruncă în genunchi în fața lui și se suflecă pe mâini. Probabil fusese grav rănit și avea nevoie de ajutor. Imaginea ce o întâmpină și mirosul proaspăt de sânge îi întoarse stomacul pe dos. Brusc, lacrimi fierbinți de mânie îi invadară colțul pleoapelor.

   N-am să plâng acum! Levi are nevoie de mine!

—Levi! Glasul îi suna speriat și plângăcios. Mai încercă odată. Levi, mă auzi?

   Își trase nasul și spintecă cămașa șerifului cu o forță pe care nu credea că o are. Înmuie bucata de bumbac într-o găleată de apă și se aplecă să curețe fața plină de răni. Lumina slabă nu o ajuta, dar era mai bine decât deloc. Când puse peticul rece pe fața lui, Levi gemu înfundat. Bun, deci era în viață!

—Levi, repetă ea, mă auzi? Ridică un deget dacă poți.

   Privi disperată la mâinile lui și degetul arătător făcu o mișcare abia vizibilă. Sau era mintea care-i juca feste? Sau o umbră?

   Înghiți cu noduri și curăță toată fața, la urmă cămașă fiindu-i plină de sânge și mizerie. Inima o durea nespus. Își trecu degetele lungi la încheietura mâinii și la gât ca să-i verifice pulsul. Izbucni în lacrimi când simți o tresărire ușoară, aproape să înceteze de a mai bate, dar care nu era de-ajuns de puternică ca să-i țină inima trează.

—Levi, nu îmi poți face asta! Zbieră ea. Trebuie să lupți!

   Levi mișcă ușor din pleoape și un alt geamăt, surd și mult mai pronunțat, îi scăpă printre buzele vineții. Olivia continuă inspecția, căutând alte răni. Trbuia să-l cheme pe Nate să-l roage să aducă un felinar. Nu-l putea trata în întunericul acela. Își trecu mâna peste pieptul lui îmbrăcat într-o tunică de corp și șocul o paraliză. În dreptul pieptului, mâna i se opri într-o baltă, formată dintr-un lichid călduț și lipicios. Olivia nu zări ce era, dar ghici pe loc. Totuși, își duse degetele la nări, inspirând mirosul greu de sânge.

   Adevărul o lovi între ochi. Deodată, se lăsă moale pe vine și simți că întreaga încăpere se învârte cu ea. Levi fusese împușcat. Clipi de mai multe ori, pentru ca realitatea să își facă loc în mintea ei, dar parcă totul se opri în loc și adevărul nu putea fi acceptat și gata. Glasul răgușit și stins a lui Levi o trezi din șoc.

—O-... O-li-via.

—Da, Levi, sunt aici. Sunt aici ca să te salvez. Vei lupta și vei trăi. Trebuie să faci asta pentru...

   El înclină ușor din cap și gemu. Tuși de câteva ori și Olivia simți câțiva stropi uzi pe mână.

—T-te iubesc mult. Să ai... grijă de t-tine.

   Un horcăit o atenționă că sângele îi năvăli în gură. Olivia știa din cazurile antecedente că era pe ultima sută de metri. Dar oare...

  Lacrimi mari și grele i se prelingeau din gene și ea continuă să nege ceea ce se întâmpla. Îi luă mâna în mâinile sale, mângâindu-l ușor în palmă.

—Rămâi cu bine.

   Olivia amuți. Levi își flutură genele și după ce o privi drept în ochi, îi închise pentru totdeauna. Un fior o străbătu din cap până în picioare și Olivia se zdruncină. Pierduse un prieten. El o iubise, dar ea nu-i dăduse inima deși îl șimțise aproape. Ea încă aparținea lui Marcus, deși Dumnezeu să o ierte, acesta se odihnea în mormânt. Gustul pierderii a unui tovarăș bun o secătui de puteri.

   Îi verifică pulsul și bănuiala i se adeveri. Levi Thompson nu mai era. Se întoarse pe călcâie și înconjurată de niște străini, Olivia făcu primul lucru care îi veni în minte. Îl strigă pe Nate. Deși nu îl cunoscuse încă, Levi îi vorbise adesea despre el și știu că putea avea încredere în el. El va știi ce era de făcut cu Levi.

   Bărbatul care încă se lupta cu ultimile flăcări nici nu o auzi și Olivia se ridică să se ducă la el. Pesemne că nici nu o văzuse în cabană, la cât de concentrat fusese de incendiul pricinuit de Andrew. Nate aruncă o ultimă găleată de apă pe foc și printre aburii de fum care se îndreptau lacomi spre tavan, Olivia îl zări poticnindu-se în cenușă. Sări peste jarul fierbinte și se repezi spre el, speriată din calea afară.
  
—Cred că a fost împușcat, îl auzi Olivia pe ajutorul de șerif.

   În timp ce se prăbuși lângă trupul lui, Cezar - vechiul ei prieten din Londra - aprinse un felinar și brusc cabană deveni o realitate ... de nedescris!

   Jos, la picioarele ei, într-o adunătură de cenușă, praf și ... sânge, stătea scumpul ei Marcus!

  Nu era cu puțină, sfinții să o apere!

  Își frecă ochii cu pumnii. Precis că imaginea îi juca feste! Sau o luase razna?

   Nu îndrăzni să-l atingă până când Cezar se aplecă la nivelul ei și o privi cu blândețe.

—E Marcus, Olivia. Nu-i cadrul cel mai potrivit de a-și face apariția în fața ta, dar așa au fost împrejurările. Vrei, te rog să vezi dacă mai trăiește?

     O mie de cai nu putea sa echivaleze vacarmul asurzitor pe care-l făcea inima ei în piept, dar se supuse. Degetele îi erau tremurânde când se întinse și îl atinse pentru prima dată după multă vreme. Un curent apring o străbătu prin tot corpul și Olivia rămase fără grai. Îi înlătură cu grijă cămașa murdară și spre nenorocirea ei, descoperi o pată roșiatică ce lua proporții tot mai mari chiar în partea din spate, sub coaste. Fiorul fricii o ștrangulă. Îl pierduse pe Levi. Urma să-l piardă și pe Marcus, din nou?

   Închise ochii și negă. Totul era un vis. Nimic nu era adevărat.

# Salutare dragii mei! 👐
Îmi place să cred că v-am surprins cu un nou capitol mai repede decât v-ați așteptat. 😉 Însă în ultima vreme, inspirația, curge de la sine și bineînțeles, nu vreau să o pierd. Să mă țină năravul, aș zice! 😄😄

Acum, revenind la partea mai serioasă, ce părere aveți despre capitol? Mult prea intens și foarte multă acțiune? Și eu cred la fel! 🤭

Andrew și camarazii lui sunt arestați...

Levi Thompson a fost împușcat.

Marcus (Nate) suferă aceeași soartă cu a șerifului.

Cine va rămâne în viața după noaptea aceasta furtunoasă? Și cum vor decurge lucrurile de aici mai departe? 🙈

Deși capitol s-a încheiat din nou mai tensionat decât am intenționat, știu că asta vă va ține curiozitatea vie până data viitoare. ✋😄

Până atunci, numai bine și mult spor la meditație. 🤩🤩

Cu drag, Camy ♥️♥️