27 Martie 1880

-Ai întârziat!

Vocea răspicată a bărbatului o enerva, în timp ce se apropia de el cu pași mari și apăsați.

- Nu am întârziat Andrew, tu ai venit prea devreme.

Olivia își strânse poalele rochiei în pumni și își încetini mersul. Îl străfulgera cu privirea pe Andrew, care o aștepta în spatele casei, și rosti disprețuitor:

- Probabil că ai fost foarte nerăbdătoar să vii.

- Se poate spune și așa, comentă individul, dar din păcate nu observ același neastâmpăr și pe chipul tău. Este vreo problemă draga mea Olivia?

- Nu avem mult timp la dispozitie, raspunse în schimb fata, ignorându-i sarcasmul. Asa ca te rog, pune-i pe oamenii tăi sa care cuferele cat mai repede, si sa aiba grija sa fie foarte vigilenți. Părinții mei s-ar putea întoarce din clipa-n clipa.

- Dacă nu ai fi dormit atât de mult, nu ne mai dădeam de ceasul mortii acum cărând cuferele tale ca niste infractori. Plus ca trebuie sa ne grabim sa nu fim prinsi.

Andrew era chiar foarte iritat de situatie, o stare de nervozitate învaluindu-l în întregime. Bombănea mereu despre faptul că Olivia dormise prea mult, nefiind atenta la planul care-l ticluiseră. Doua minute mai tarziu, ordona la doi oameni care-l însoteau sa o urmeze pe Olivia si sa-i care bagajele.

Cei doi bărbați - foarte diferiti unul de celalalt, unul scund si gras si foarte precaut, celalalt înalt si slab, si mereu umflat în pene ca un cocos - o urmara pentru îndeplinirea misiunii. Olivia pasi în casa, atenta la orice foşnet si mişcare, coordonandu-i în acelasi timp pe cei doi bărbați.

Servitorii misunau pe holuri, pregătind prânzul de duminica si aranjand totul ca să arate impecabil. La sosirea sotilor Queen de la biserica, acestia nu tolerau nicio încalcare a îndatoririlor primite, asa ca servitorii începuseră înca de dimineata sa-si duca la bun sfârșit treaba.

Pășind in holul principal era cat pe ce sa se izbeasca într-un servitor ce tocmai ducea în brate un buchet mare de flori, ce urmau a fi puse pe masa unde se servea prânzul. Agil, le făcu semn complicelor ei sa se ascundă dupa usa, si ea zambi prefăcut celui ce trecea pe langa ea:

- Bună dimineața, domnisoara Olivia.

Fata înclina din cap, si se prefacu interesată de un tablou ce atarna de perete. În momentul cand holul era din nou liber, îi informase pe cei doi, si urcaseră în graba la etaj. Restul traseului îl parcusera fara alte incidente, sau intalniri cu musafiri nepoftiti, iar Olivia îi conduse spre camera ei.

Fiind precaută, intră mai intai ea în încăpere, pentru a vedea dacă camerista nu se afla acolo, si spre usurarea ei, acesta înca nu apăruse. Imediat îi anunta pe bărbați, care pasisera hotărâți înăuntru, dornici de a împlini ordinele stăpânului.

- Acestea patru sunt cuferele, zise Olivia, indicand spre ele. Să aveti grija ca sunt foarte grele, si va rog sa nu mi le zgârâiati.

- Desigur domnita, încuvintara amândoi, apoi îsi rotira privirile prin cameră, ca si cum ar fi cautat ceva. Ochii lor se intersectara si Olivia era curioasă ce-si vorbeau din priviri.

- Ce s-a intamplat? Ii iscodi acesta nelinistita. Exista vreo problemă?

-Nu domnita, doar ca ne întrebăm dacă nu ar fi mai simplu sa coboram cuferele pe geam, pentru ca pe scări exista riscul sa ne vada vreun slujitor.

- Nu se poate, îmi pare rau, murmură Olivia buimacita de cap. Cum sa le coborati pe geam? Daca le veti scapa? Sunt foarte grele. Si ganditi-va ca e o înălțime de cativa metri. Nu accept.

Refuzul prompt al fetei îi uimira pe bărbați, si-i descuraja initial. Păreau convinsi ca fata va accepta propunerea lor, si realizând ca fusesera respinși, se priveau neliniștiți de împrejurare.

- Dar seful a spus ca..

- Nu ma intereseaza ce a zis Andrew, îi întrerupse Olivia. Atât timp cât sunteti în casa mea faceti ce va zic eu. Privind la cei doi bărbați speriati, continua pe un ton mai blând: Nu va faceti griji, m-am gândit deja din timp la acest detaliu. Voi doar trebuie sa ma ascultati cu atentie, si sa fiti rapizi, în momentele in care veti avea cale libera, ne-am inteles?

-Cum ziceți dumneavoastra domnita, zise bărbatul scund si gras. Dar noi ce facem? Trebuie sa ducem cuferele jos. Sefu' ne aștepta si va fi supărat ca am intarziat atât si..

-Vorbesti prea mult, îl întrerupse Olivia din nou. Ti-am zis sa ai încredere si sa astepti. Amândoi, zise ea facand un semn spre ei.

- Ma scuzati domnită.

Bărbatul își pleca capul, rușinat de lipsa sa de respect.

- Acum fiti atenti la mine.

Olivia avea un plan bine pus la punct si acum era momentul să profite de el. Nu-si permitea ca niste servitori sa-i strice planurile, chiar daca ea însasi le ura. Totusi ele erau menite sa o salveze, sa o conduca spre o nouă viata. Le explica bărbaților planul în detaliu, si acestia fura imediat mulțumiti de iscusinta ei.

Zambira recunoscători si acceptara cu toata inima sa joace jocul, asa ca ea nu mai pierdu nicio clipa si-i lasa pe cei doi acolo, în timp ce ea părăsi camera cu zâmbetul pe buze. Va reusi, asta stia sigur.

Ajunse în salonul principal, unde cativa din servitorii familiei își făceau de lucru cu asezarea mesei pentru prânz. Observandu-i prezenta, se opriră si o salutară respectuos, iar unul dintre ei o întreba politicos:

-Putem face ceva pentru dumneavoastra domnisoara Olivia?

- Da, chiar puteti, raspunse aceasta repede. Defapt de asta am si venit aici, fiindcă am nevoie de ajutorul vostru.

- Orice cu placere, se oferira servitorii, întrerupîndu-si munca, si fiind gata sa-i îndeplinească orice ar fi cerut.

- Domnule Joseph, zise Olivia, adresandu-se unui slujitor bătrân, pe care îl stia încă din copilărie, as vrea sa mergeți si sa adunati toti slujitorii casei cat de repede posibil. Este ceva foarte urgent ce as vrea sa le comunic si nu poate suferi amanare. De-aceea am apelat la dumneavoastra si va rog frumos sa-i chemati cat mai repede aici, încat sa audă toti ce am de comunicat.

Pentru început bătrânul paru încurcat de cererea fetei, dar cand o privi si observa ca nu glumește, facu ceea ce i se ceru fara a comenta. Dupa cateva minute, Olivia se afla în salonul principal înconjurată de tot personal de servitori, de la cel mai mic pana la cel mai mare.

Pe unii dintre ei îi vazusera doar de câteva ori în treacăt, si acum avea ocazia potrivita de a-i analiza din plin. Femei si bărbați, stăteau în jurul ei, privind-o cu respect si seriozitate, așteptînd în acelasi timp ceea ce avea ea sa le comunice. Olivia îi privi atent pe fiecare în parte, exersandu-si în minte discursul, si încurajandu-se ca acesta trebuia sa fie cât mai consistent. În cele din urmă, cand toti ajunsera în salon, si tăcerea domnea sublim, Olivia își drese glasul si începu stângaci:

-Pentru început, as vrea sa va multumesc mai intai ca v-ati mobilizat atat de repede si ati ajuns aici, asa dupa cum v-am cerut...

Olivia nu era genul de persona care sa fie foarte extrigenta cu servitorii, sau sa-i considere inferiori si sa se poarte foarte dur cu ei. Nu. Ba din contra ea îi considera pe toti fiinte nobile deoarece munceau cinstit pentru a-si castiga pâinea cea de toate zilele, asa ca-si permise sa le ofere câteva complimente:

- Unul dintre motivele pentru care v-am chemat aici, este sa va multumesc din suflet pentru toata munca pe care o depuneti zi de zi în conacul acesta. Să va multumesc sa sunteti niste fiinte atât de speciale, si va mărturisesc că faceti parte din familia mea. Va multumesc acum pentru toate ocaziile cand nu am facut-o. Apreciez faptul ca sunteti atat de dedicati muncii voastre, ca intodeauna faceti ce trebuie si cum trebuie, si mie personal nu mi-a lipsit niciodata nimic datorita faptului ca voi v-ati îngrijit mereu sa fie totul pregătit si gata, pe langa munca părinților mei. Va multumesc frumos si va amintesc din nou va sunteti niște persoane speciale si va apreciez pentru acest lucru. M-am obișnuit să mă trezesc cu tot ceea ce am nevoie, cu mâncarea aburindă si gustoasă, patul facut si fiecare rochie apretată în parte, si nu intodeauna mi-am luat timpul necesar sa multumesc persoanelor care depun acest efort. Șemineul ardea necontenit, dar nu m-am interesat niciodată cine sta si aduce lemne de afara din frig, cine tunde gazonul, sau cine face cumpărăturile. Nici..

Cu fiecare cuvânt rostit, Olivia aducea lacrimi în ochii fiecăruia în parte, lacrimi de recunoștință si de fericire. O viata de om lucrasera unii dintre ei si nu auzise niciodata un simplu mulțumesc de pe buzele stapanilor orgolioși.

Erau mereu dispretuiti, ca si cum nu ar fi si ei oameni, erau jigniți, umiliti, înjositi, batjocoriti, numai nu răsplătiți pentru eforturile care le depuneau zi de zi, ca stăpânii lor sa fie mulțumiți si fericiti, iar acum, cand nimeni nu se așteptase la asa ceva, se ivise minunea.

Observând chipurile înlacrimate, Olivia fu si mai determinată sa le mulțumească si sa le aduca o mica bucurie prietenilor ei, si pierdu notiunea timpului, spunadu-le mereu ca au valoare, ca pentru ea reprezinta o a doua familie, si se bucura sa trăiască alaturi de ei. Intr-un final, își aminti scopul cu care realizase aceata întâlnire, si se simti rusinta imediat.

Chiar daca tot ce spusese era adevărat, trebuia sa se gândească la acest lucru mai demult, si sa o faca, nu numai acum cand profita de asta, pentru a-si îndeplini scopul. O lacrima i se prelinse pe obraz si o lasa în voie, în vazul tuturor ochilor care aveau, de asemenea, lacrimi în proprii ochi.

- Si înca ceva, zise repede Olivia, dupa care sunteti liberi. Un al doilea motiv pentru care v-am chemat aici este ca vreau sa le facem părinților mei o surpriza frumoasa cand se vor întoarce, si am nevoie de ajutorul vostru.

Toate chipurile își schimbara dintr-o data înfatisarea, melancolia fiind înlocuită de curiozitate si fericire.

- O sa va ajutam cu drag, raspunse unul dintre ei, în numele tuturor, în timp ce ceilalti, aprobau tăcut din cap. După bucuria care ne-ati facut-o astazi, s-ar merita orice sacrificiu pentru dumneavoastra.

Olivia zambi amar si zise:

-Bine atunci, va multumesc din suflet. Să va spun atunci despre ce este vorba: vreau sa ne mobilizam cat mai repede posibil si sa facem la intrare în conac, o cupola de flori. De asemena as vrea camerele, în special salonul, sa fie decorate cu flori. Dar trebuie sa ne grăbim fiindca mai este putin timp si ei se vor întoarce.

Privi peste chipurile lor, apoi lansa întrebarea:

- Deci, ma veti ajuta?

- Daa, se auzira ecouri din sala. Daa.

Mulțumită de raspuns, se grăbi sa împărteasca sarcini pentru fiecare în parte, cand fu intrebata:

- Domnita Olivia, nu va supărați ca întreb. Stiti, eu sunt mai bătrân si curioas de felul meu, dar pentru ce toate aceste pregătiri si flori? Este doar o surpriza plăcută pentru stapani, sau mai este si altceva?

Imediat, pe Olivia o strafulgera un gând, care îi aduse broboane mari de transpirație pe frunte: da, e un eveniment special, pentru ca e ultima mea zi in casa acesta. Mâine voi pleca, si vreau sa imi amintesc de conacul acesta impodobit de flori; sa imi amintesc toate clipele frumoase petrecute aici. Nu putu spune adevarul, asa ca își muşcă limba si zise simplu:

- Nu domnule Joseph, ce altceva ar putea fi? Vreau doar sa fie împodobit acest conac si astazi sa fie o sărbătoare pentru toata lumea.

Zambi firav, apoi parasi salonul, în timp ce fiecare se îndrepta grabit catre treaba sa. Mai era jumatate de oră până părinții ei veneau acasa. Olivia tranversa grăbită prin hol, si iesi prin spate, în grădină, pentru a vedea dacă Andrew plecase sau nu.

Iesind în lumina blânda de primavara, îl observa stand langa trăsura, cu spatele spre ea. Cei doi bărbați plecasera, si el probabil o aștepta, pentru a o informa cu privire la ultimile detalii despre călătorie.
Apropiidu-se de el, se uită vigilenta cand într-o parte, cand în alta, pentru a fi sigura ca erau doar ei doi, apoi zise:

- Inca nu ai plecat Andrew?

Andrew tresări usor si se întoarse cu fața catre ea:

- Ce ti-a luat atât sa vii? Intreba nervos bărbatul. Te astept aici de atâta timp si nu pot sa inteleg de cd te-ai încurcat atât. Sau ai adormit din nou?

- Nu am dormit, poti fi sigur de asta, răspunse taios Olivia. Doar mi-am luat toate masurile de precautie, pentru ca sa fiu sigura ca niciun servitor nu va fi î cunostinta de cauza cu ceea ce se petrece. Nu ti-au spus oamenii tăi?

- Cu părere de rau, dar eu nu am dispus de acelasi timp ca al tău, asa ca i-am trimis imediat ce au iesit cu bagajele sa le transporte, pentru nu a le vedea alti curioși.

- Te rog termină cu acest sarcasm, ca ma enervezi, ripostă Olivia frustrată.
Ce crezi ca eu m-am culcat pe-o ureche? Cat de nesimtit poti fi sa crezi asta?

- Gata, nu mai tipa, ca ne aud toti. Calmează-te ca nu am spus asta.

- Nu, nu ai spus, doar ai insinuat, replica Olivia revoltată.

-Shh, gata, calmează-te, si povestește-mi cum ai reusit sa-i păcălești pe servitori. Sunt foarte curioas. Oamenii mei mi-au zis ca ai un plan foarte bun.

Olivia îl privi pe Andrew nervoasă, si hotărî sa-l pedepsească. Ea de ce nu îsi putea permite sa-l sancționeze ca o scotea din pepeni? Ei bine, trebuia sa-ai dea silința.

- Lasa-ma în pace; nu îți spun nimic, răspunse ea îmbufnata.

- Hai Olivia, nu fa acum pe suparacioasa. Spune-mi ce ai facut.

Andrew însista sa stie şiretlicul prin care fata reușise sa păcălească atatia servitori, dar Olivia era mai hotarata ca niciodata sa nu-i zică.

- Nu scoti nimic de la mine, asa ca lasa-ma în pace.

Intr-un final, Andrew expira prelung si se declară învins, chiar daca pe moment. Pe viitor cu siguranta Olivia îi va spune tot ce va vrea sa audă. El stia cum sa o faca sa vorbeasca. După ce puse la punct si ultimile detalii despre întalnirea de dimineta, Andrew si Olivia se despărțira, fiindcă se apropia momentul întoarcerii sotilor Queen.

După ce-i mai arunca o ultima privire răutăcioasă lui Andrew, Olivia se îndepărta de el, pășind grăbită sprea casa, pentru a vedea dacă surpriza părinților ei era gata. Spera din adâncul sufletului sa nu se înșele.

***

Atunci cand își propuse sa împodobeasca casa cu flori, Olivia era ferm convinsa ca nu va da gres. Cel putin mama ei va aprecia acest gest foarte mult. Era de stiut ca doamnei Evelyn îi plăceau florile, si tot ținutul era la curent cu gusturile ei rafinate. Dornica sa surprindă privirea acesteia cand soseau, Olivia se grăbi sa ajunga la intrare în conac, unde îi aștepta cu nerăbdare.

Servitorii, încurajați de laudele Oliviei, își dăduseră silinta, si fiecare la rândul lor, făcuseră treaba în mod apreciabil. Tânăra avea de gand sa le răsplătească devotamentul cu varf si îndesat. În timp ce îi aștepta frematand de nerăbdare, își lua ragaz sa admire cupola de flori. Intr-adevar mana servitorilor nu daduse gres.

Tocul usii de la intrare fu îmbrăcat într-o admiratoare coroana de trandafiri rozalii. Pe langa ei, câtiva bujori colorati erau presarati de ici colo, iar printre bobocii de trandafiri si bujori, erau împletite crengi verzi de feeriga. Contrastul izbitor dintre roz si verde se potrivea perfect, conferindu-i o alura primavaratica. La intrare, pe holul principal al conacului, un buchet mare de irisi domneau cu plăcere.

Mirosul lor suav domnea peste tot, în încăpere si de asemenea se putea distinge izul lor si afara. Olivia analiza si pregătirile din conac si se declara mulțumită de progresul uimitor al celor ce-si dăduseră interesul. Se întoarse fericita la intrare, așteptând.

Nu trecuse decat câteva minute, iar Evelyn si Philip își făcură prezenta pe frumoasa aleea pietruita. Philip, ca un adevarat domn, îi oferise întaietate sotiei sale, cand pășiră în perimetrul grădinii, apoi acesta își strecura mana pe langa brațul sotului ei, si mergeau zambindu-si unul altuia. Olivia nu putu sa nu observe faptul că costumul negru îl prindea foarte bine pe tatăl ei, dar nici mama sa nu se lasase mai prejos.

Purta una dintre rochiile sale preferate: o rochie de un roz pal, materialul ajungandu-i pana în pământ. În timp ce se misca, rochia se lovea usor de piciorul sotului ei, fiind foarte evaporoasa. Totusi în talie era strânsa cu o funda de aceeasi culoare, iar pe cap Evelyn purta o palarie cu boruri mari, ce îi încadra fata draguta.
Fata îi analiza apropindu-se, un sentiment de voiosie împletindu-se ritmatic cu unul amar. Cât de frumosi arătau părinții ei după atatia ani de căsătorie!

Închise ochii, pentru un moment, imginandu-se brat la brat cu Marcus, peste ani si ani de căsătorie, fericiti pana la adânci bătrâneți, dar apoi își alunga fulgerător gândul. Deschise ochii, ofta melancolica si își aseza un zâmbet frumos pe chip. Era ultima ei zi cu părinții sai, pentru o lunga perioada, si nu-si permitea sa fie trista. Trebuia sa zâmbească si sa își petreacă frumos momentele ce-i mai rămâneau de trăit alaturi de ei; isi dorea sa strângă în ea cat mai multe amintiri ca o recompensa a timpului ce urma să fie la mii si mii kilometri distanta.

Cand acestia se apropiara destul de mult, Olivia coborî cele câteva scări ce-i despărțeau si se arunca în bratele lor, in vazul tuturor. Nu-i pasa, își dorea doar să simtă bratele puternice ce o cuprindeau într-o strânsă îmbrățișare, si sa o tina asa pana la infinit.

- Olivia scumpa noastra, ce faci?
Cei doi o luară amândoi la intrebari, nefiind obisnuiti cu astfel de atitudini. Olivia spera doar să nu dea nimic de bănuit, sau sa trezească vreun sentinent de suspiciune în inimile lor.

- Nimic, zis ea, retragandu-se din îmbrățișare. Doar ca privindu-va cum veneati mi s-a făcut atât de dor de voi, încât nu m-am putut controla.
Sunteti foarte frumosi amândoi si sunt atâta de fericita ca sunteti părinții mei. Sunteti cei mai buni părinți din lume.

O lacrima nevinovată părăsi albul ochiului, în timp ce sotii Queen, profund impresionați de altfel, o traseră pe Olivia într-o îmbrățișare lunga, în care toti trei erau în acelasi asentiment. Inimile lor se legara strâns una de cealalta, la fel ca bratele lor care erau înclestate în jurul unui celuilalt.

Timpul parca se oprise în loc, iar trei suflete inocente se îmbrățișau tandru vorbind-si din priviri cat de pretuiti erau unii pentru altii. Fu o îmbrățișare prelungita, pe care Olivia nu o uitase niciodata, ci o purta în sufletul ei, ca pe cea mai sfântă comoara.

- Hmm, haideti doamnele mele, zise într-un final Philip. Dacă mai stăm mult aici întepenim.

Cele două femei rasera bine-dispuse; Olivia nu trecu cu vederea si zise imediat:

- Domnisoara, tata. Vezi? Își întinse mana stanga, indicând sugestiv spre degetul inelar.

- Ma iertati majestatea, zise Philip.
Pardon, domnisoara Olivia aveti bună voiinta sa veniti în casa?

- Tată, rase Olivia. Esti amuzant, dar termină. Dar Philip continua nestingherit:

- Doamnă, zise el în timp ce făcea o plecăciune spre Evelyn si îi oferi bratul, vreti sa va conduc?

Evelyn se amuză si ea pe seama sotului ei, dar accepta brațul întins, îmbujorându-se:

-Cu placere, domnul meu, rosti firav acesta apoi cei doi își continuara scurtul drum pe alee, spre conac.

Olivia pășea zâmbitoare în spatele lor, așteptând ca Evelyn sa realizeze contactul vizual cu intrarea. Intr-adevar nu trecu decat foarte putin timp, si aceasta tipa încantata de fericire. Analiza fugitiv decoratiunile de flori de la intrare, apoi se întoarse spre Olivia cu ochii înlacrimati. Parcusera scurta distanta dintre ele si se arunca în bratele ficei agatandu-se de ea ca si cum propria viata ar depinde de acest lucru:

- Ahh Olivia, îți multumesc atât de mult. Nici nu poti sa stii cata fericire ai adus în sufletul meu, prin surpriza ta plăcută. Iti multumesc frumos fiica mea.

- Cu drag mama mea draga, zise Olivia, coplesita si ea de situatie.

Urmara alte randuri de îmbratisari si sarutari, iar Philip stătea deoparte privind încantat, iar într-un final interveni:

-Hai gata, ajunge cu atatea îmbrățișari si sarutari. Dacă v-as lasa voi nu ati termină pana diseară. Glasul sau jucăuș si zâmbetul sincer le dădu de înțeles celor doua ca le tachineaza.
Îi zambiră mulțumitoare si Olivia comenta:

- Ce tata, esti gelos?

-Nu draga mea, doar ca stomacul meu e. Dacă nu ma vreti leșinat pe aici, haideți să mergem la masa.

Într-un tarziu se învoiră ca e timpul să servească prânzul mult întârziat, si porniră spre salon înca însoțiți de zâmbete si voie buna.

***

Prânzul săţios își îndeplise menirea pentru meseni, si dupa ce se delectaseră cu bucatele apetisante ale Dorcăi, toata lumea era fericita. Ca de obicei, după prânzul de duminica, părinții Oliviei se retrasera în propriul salonaş, unde discutau, citeau, făceau unele dezbateri pe anumite teme, sau altceva de felul acesta.

Olivia însă era hotărâtă sa profite de vremea frumoasa si sa faca o mica promenada până la iaz. Își amintise pentru a suta oara ca era ultima ei zi petrecută pe meleagurile copilăriei, si trebuia sa profite din plin, asa ca imediat dupa retragerea părinților ei, porni intr-acolo.

Aerul calduţ de primavara îi mângâia lin obrazul, în timp ce pășea grăbită spre iaz. Nu era departe, asa ca-si propuse sa se întoarcă curand. Nu dorea ca absenta ei sa-i fie semnalata. Își strânse poalele rochie în pumni, si tranversa grădină din spatele casei. De acolo trebuia sa treaca peste drumul ce ducea spre centru, sa se abata pe o cărare batatorita, si apoi mai avea foarte putin de parcurs.

Iazul de afla imediat ce părăsea cărarea, spre dreapta. Cunoscând drumul prea bine ca sa orbecaiască ca pe întuneric, Olivia pășea apăsat, gândurile sale fiind împrăștiate în toate directiile. Odata ce înainta si se apropria tot mai mult de destinatie, imagini si amintiri dureroase îi învadara mintea.

Iazul fusese locul comun al ei si a lui Marcus. Iazul detinea atatea amintiri si clipe frumoase, încât revederea lui o înțepa în inima, precum un pumnal. Dar ea nu se putu stăpâni sa nu vina aici, știind că urmatoarea data cand ar avea posibilitatea sa-l vada, ar putea fi peste multi ani, sau în cel mai rau caz, niciodata.

În apropierea lui, cărarea devenea obscura, datorita copacilor ce o împrejmuiau de-o parte si de alta si de asemenea datorita coroanei de crengi ce se forma prin unirea ramurilor copacilor. Însă pe Olivia nu o deranja. Era prea obisnuita cu acest aspect. Își încetini pasul de data acesta, pășind atent si înlaturand crengile de copaci, ce-i îngreunau înaintarea.

Cu fiecare pas, lacrimi amare se adunau în coltul pleoapelor, ca mai apoi sa se elibereze în voie buna pe obrajii sai catifelati. Olivia le lasa sa curgă nestingherite, în momentul cand coti la dreapta si ajunse la iaz. Ajungand unde isi propuse, se aseza pe un bolovan rece, aproape de apa cristalină si contempla natura.

Totul în jurul ei era atat de frumos, atat de ingenios conceput! Incepu sa admire natura si sa descopere detalii pe care nu le observase niciodata de-a randul întâlnirilor cu Marcus. Poate datorita faptului ca era prea preocupata sa rada, sa povestească si sa se amuze cu el, si nu daduse importanta maiestriei naturii. Isi roti privirile prin jur, mahnita de nesabuinta ei si începu sa culeagă toate aspectele frumose care trecusera neobservate pana atunci.

Spre exemplu nu remarcase nicicând ca apa era asa cristalină, sau ca nuferii erau albi, sau ca marginea iazului era varuita. Pierduse atât de multe aspecte din natura, fiind prea orbita de imaginea lui Marcus, iar acum el nu era aici cu ea. Acum putea contempla natura si era capabila sa sesizeze totul, dar ce folos ca era atat de singura si lacrimile de pe fata ei curgeau in voie?

Timpul trecu pe nesimite si ea isi recapata încetul cu încetul pacea si linistea sufletească. Se ridica sa plece, dar nu inainte de a se îndrepta spre un copac bătrân si scortos. Se aplecă la trunchiul sau, baga mana în scorbura si verifica locul unde obișnuiau ei sa-si ascundă daruri unul pentru celalalt sau răvașe. Degetele ei lungi se plimbara peste tot, căutând parca ceva, nici ea nu stia ce anume, in speranta ca acest ceva o va scapa de la chin.

Dezamagirea o cuprinse până în maduva oaselor cand tot ce gasi era pământ negru si crengi uscate. Se ridica greoi de la pământ, si alte lacrimi o învăluira, dar si le sterse imediat. Nu-si mai permitea sa le dea frâu liber. Se gândi un moment, apoi scoase din mica poşetuţa pe care o avea o bucata de hârtie, o pana si o călimară. Rezemandu-se de trunchi, se aseza si-si puse bucata de foaie pe genunchi, apoi începu să scrie.

Litera dupa litera, cuvant dupa cuvant, pagina dupa pagina, Olivia isi așternu pe nerasuflate sentimentele, nelăsînd nescris nimic din ce o frământa. Nu conta ca poate dupa plecarea ei Marcus ar fi putut citi ce scrise ea, de fapt acesta era si scopul, asa ca nu avea nicio retinere î a scrie tot ce ea ce credea.

La final simtise o pace si liniste sufletească, pe care nu le mai simtise demult. Sufletul ei era in sfarsit eliberat de o parte de durere si povara. Indoi paginile in doua, le aseza într-un plic pe care il sigila, si apoi puse plicul in ascunzisul scorburii, fara a se gândi cand va fi gasit sau daca va fi gasit vreodata.

Simtindu-se eliberată de îndeplinirea unui scop, se ridica si pasi spre casă, cu pasi mult mai vioi, fata de cei cu care venise. Un zâmbet firav i se ivi in coltul buzelor si o rugăciune abia soptita se desprinse de pe buzele sale. Se ruga sa-si încredințeze soarta in mana Providentei, chiar daca nu înțelegea uneori tot ce se intampla, dar macar aștepta ascultătoare, stiind ca totul era coordonat de sus.

***

În seara aceea îi era foarte greu sa adoarmă. Stiind ca urmeaza sa părăsească casa, nu putea sa dorma si gata. Minutele si orele se scurgeau tot mai repede, apropiindu-se tot mai mult de oră cand trebuia sa-si părăsească căminul.

La început contempla încaperea rememorand fiecare aspect, fiecare detaliu, dar mai apoi se plictisi si scrise in jurnal.
Asemeni scrisorii lui Marcus, isi permise sa scrie totul in jurnal, simțind că se eliberează de povara, dar totusi nu umplu timpul care mai era pana dimineata. Abia era miezul noptii si ea nu stia ce sa mai faca.

Gândindu-se putin îi veni imediat o idee în minte. Deschise fereastra si-si permise sa cotempleze în voie natura: stelele străluceau pe catifeaua neagra a noptii, care devenea din ce în ce mai luminoasa, pana ce intreg cerul se transforma într-un lampadar uriaș. Si asta nu era totul.

Înspre miazănoapte, deasupra dealurilor din spatele gradinii, o lumina alba, din ce în ce mai strălucitoare, promitea luna, care avea sa fie splendida. Privirea ei urmări cerul, care îi lumina fata, si nu numai fata ei, ci intreaga priveliște, cu o lumina argintie ce infrumuseta umbrele dantelate ale copacilor.

Scăldat în lumina sa calda, peisajul era feeric. Olivia ofta de placere. Trecuseră câteva minute bune cat Olivia admira întrega priveliște, apoi oboseala si somnul o invaluia ca într-o mantie. Închise fereastra si se aseza trudita in pat. Putin mai tarziu somnul o cuprinse în totalitate, purtand-o pe tărâmuri nebănuite în vis.

***

Dimineata sosi mai repede decat si-ar fi dorit Olivia si zorii zilei o trezira. Avu grija sa nu doarmă prea profund astfel ca se trezi cu jumatate de oră înainte de întalnirea programata cu Andrew. Avea timp sa se pregătească si-si dorea sa nu întârzie.

Pentru călătorie îsi alese o rochie lunga pana în pământ, dar simpla si drăguță. Îmbrăcată din cap pana în picioare într-un veşmânt verde închis, arata foarte gingaș. Culoarea o prindea foarte bine si-i conferea o înfățișare plăcută. Rochia avea falduri adanci, iar în talie era strânsă cu un cordon, evidentindu-i talia subtire si de invidiat, iar manecile erau strânse si brodate cu dantelă neagră.

După ce se îmbracă, îsi prinse parul într-un coc la nivelul cefei ajutându-se de niste agrafe. Cateva șuvițe rebele se desprinsera imediat ce le așezase, dar Olivia nu se mai sinchisi sa le prindă din nou, ci le lasa sa cada libere pe fata. Fiind gata de plecare, arunca o ultima privire camerei sale, îsi lua poșeta, în care îsi puse câteva lucruri personale, si apoi părăsi odaia, fara a privi în urma.

Coborî câteva scări si un scartait de usa, o făcu sa-i inghete sângele în vene. Alerga înapoi pe scări, încercând să nu facă zgomot, si astepta în varful lor, pentru a vedea cine mișună prin conac la ora aceea.
Evelyn scoase capul din salon si privi somnoroasa pe scări în sus, ca si cum ar cauta sau astepta pe cineva. Neobservand nicio miscare, își retrase capul. Olivia tremura din toate încheieturile. Ce făcea mama ei trează la ora aceea? Daca aflase ceva ca urma sa plece?

Calmeza-te, se mustra Olivia. Probabil că femeia se trezise din pricina nevoilor fiziologice, si din precautie verifica conacul. Da, era sigura ca asta se întamplase. Mama ei nu avea de unde sa stie nimic. Mai aștepta câteva minute si apoi cand era convinsa ca pericolul trecuse, se încumeta sa coboare usor scările.

Făcu întocmai. Isi apuca poalele rochiei si coborî usor si fara sa faca zgomot toate scările. Se strecura apoi prin hol pana la iesirea ce dădea în spatele gradinii si ajunse la usa. In timpul acesta privea mereu în spate, asigurându-se ca era văzută. Intr-un sfarsit, deschise usa grea, si pasi în aerul umed si racoros al diminetii.

Soarele se ivea la orizont si în cateva clipe răsăritul urma sa aiba loc. Lumina se lupta cu întunericul, si în cele din urmă se mijeau zorile. Cateva raze de soare îi mângâia blând obrazul, în timp ce alte raze jucăușe îi băteau cu putere în ochi. Cerul era pictat în nuante albăstrui, patate ici colo de o culoare rosiatica.

Negreala noptii trecute era demult apusa, fiind înlocuită cu un răsărit extraordinar.
Pasi linistită pe iarba plina de roua din spatele conacului, direct în grădină. Andrew era acolo si o aștepta la o aruncătură de bat. Olivia facu urmatorul pas, cand o voce profundă o țintui pe loc:

- Olivia?!

Un glas bine cunoscut îi străpunse urechile ca un pumnal si se chinui sa se convinga ca se înșela. Nu este posibil. Întorcandu-se de unde răzbea glasul, se izbi din plin cu privirea de mama ei. Timpul parca se oprise în loc.

Natura își pierduse deodata frumusetea si toata linistea ce o invaluise, fu inlocuita de teroare. Simti cum totul se zdruncina în pieptul ei si parca o bucata de suflet se desprindea din ea. Si intr-adevar asa era. Sosise momentul să-si ia adio de la cea care îi fusese mama douazeci de ani la rand.

-Olivia? Repeta din nou întrebarea acelasi glas.

-Da mama?

- Ce faci aici? Mama ei parea ca se afla cu totul în încurcătură. Nu putea concepe rostul unei intalniri pe furis atat de dimineata.

- Pai.. noi..

Olivia se bâlbâi neștiind ce sa spuna, fiind convinsă ca totul se ducea de rapa. Suntem prinsi, se gandi ea, dar înainte ca tot planul lor sa se destrame, Andrew salva situatia:

- Buna dimineata doamna Evelyn. Lasati-ma sa va explic ce se intampla.

- Chiar te rog Andrew, replica femeia intrigata. Mor de curiozitate sa aflu ce puneti voi doi la cale.

-Nu punem nimic la cale mama, noi..

- Olivia, îmi cer scuze ca te întrerup, interveni Andrew, dar lasa-ma sa-i explic eu mamei tale, bine?

Fata incuviinta din cap, foarte nerăbdătoare sa afle ce-i va spune Andrew. Era sigura ca nu va pronunța adevarul, astfel ca murea de curiozitate sa audă ce aberații ar fi putut inventa. Stia ca mama ei nu era usor de pacălit, asa ca Andrew trebuia sa se gândească bine la ce perle îi va ieși pe gura.

-Doamna Evelyn, nu aveti de ce sa va îngrijorati. Olivia împreuna cu mine ne-am hotarat sa facem o plimbare în bătaia acestui răsărit frumos, si vrem sa ne bucurăm împreuna de frumusetea naturii. Imi pare rau, daca v-ati îngrijorat, dar nu era cazul, fiindcă este pe maini bune. Cred ca de emotia si fericirea acestei călătorii a si uitat sa va spuna, dar nu trebuie sa va faceti griji, după cum v-am mai spus. Vrem sa avem ocazia si sa călarim asa ca o sa fie o promenada prelungita, zise Andrew zâmbind admirativ.

- Este adevarat? Întreba Evelyn, îndreptandu-si privirea spre fiica sa, si căutând semne de aprobare.

Olivia îsi dorea cu disperare sa strige ca nu, ca totul fusese un plan marsav, ca fusese santajata si forțată de Andrew sa urmeze o viata pe care o ura din străfundul inimii, dar în schimb tot ce rosti era contradictoriu gandirii ei:

-Da.

- Sigur? O iscodi din nou femeia, ca si cum ar fi putut citi îndoiala din ochii Oliviei.

-Da mama, zise fata zâmbind nostalgic. Nu ai de ce sa te îngrijorezi.

Evelyn zâmbi firav si întreba:

-Atât de mult ti-ai dorit sa te plimbi la răsăritul soarelui încât ai uitat sa imi spui?

-Se pare ca da.

- Bine, hai mergeți, zise într-un sfarsit Evelyn. Nu va mai retin. Aveti grija de voi, bine?

-Bine, asa o sa facem. Saluta-l pe tata, îngaimă Olivia înnecata în tristețe, apoi o îmbratisa strâns si prelung pe mama sa. O saruta dragastos si statu asa un moment, dorindu-si ca clipa sa nu se mai sfârșească. Însă într-un final se desprinse din îmbrățișare, nedorind sa trezească suspiciuni mamei sale, si se îndepărta alaturi de Andrew, fara sa privească înapoi.
Lacrimi amare se prelungeau sub gene, si ea le dadu frau liber.

- Va astept diseară la cina, le striga Evelyn din urmă. Inclusiv pe tine Andrew.

-Va multumim, o sa venim, minti Andrew cu nerusinare.

Ajunsi aproape de trăsura, Olivia îsi permise sa se întoarcă si o saluta de rămas bun pe mama ei, care îi privea plecând. Era mulțumită de distanta dintre ei, si de faptul ca mama sa nu-i putea vedea lacrimile ce-i curgeau fara încetare pe obraji. Se urcara în trăsura, si Andrew îl informa pe biraj cu privire la destinatie. Se aseza alaturi de ea si îi cuprinse fata in palme:

- Nu mai plânge micuta mea, șopti duios. O sa treaca si acest lucru.

-Lasa-ma, zise Olivia printre dinti, si se smulse din stransoarea lui.

- Olivia, draga mea, de acum vom convietui împreuna si trebuie sa înveți sa ma tratezi cum îl tratai pe Marcus odinioară.

Pomenirea numelui sau, cazu ca o lovitura în cap peste Olivia, menita sa-i alimenteze furia.

- Niciodata Andrew, integi? Niciodata! Aproape ca striga la el, si Andrew îi puse un deget pe buze, ca sa tacă.

-Nu mai fi asa revoltată. Cu timpul imi vei da dreptate.

-Nu ma mai atinge, tipa exasperata fata. Nu ma mai atinge sau..

- Sau ce? O intrerupse batjocoritor Andrew.

- Esti diabolic Andrew.

-Daca e adevărat, este din cauza ta.
Tu m-ai adus în starea aceasta, asa ca accepta-ma asa cum sunt Olivia.

Prea obosită emotional sa se certe si sa se contrazică cu el, Olivia se lasă pe bancheta trasurii si lacrimi fierbinti tâsniră cu repeziciune din ochii sai deznadajduiti. Nu mai avea putere launtrica sa lupte cu demonul de Andrew, asa ca se declara învinsă înca înainte de a începe adevărata ei luptă.

Drumul pana la locul unde trebuiau sa se îmbarce pentru călătorie nu era lung, dar trecu nespus de greu. Cand însă într-un final ajunse, Olivia era la fel de nemultumita pe cat se simțea de mulțumită. Nu stia nici ea însăși ce sa creada. Era bucuroasă ca ajunse si nu mai trebuia sa stea într-o încăpere asa mica precum trăsura, doar ea cu Andrew, si era mâhnita, deoarece urma sa plece spre Africa, si sa trăiască acolo, cel putin o perioada.

Coborî deci din trăsura, privind uimită in jur. De ce se aflau intr-un port? În drumul spre Africa trebuia sa ia întai o alta trăsura sa ajunga pana la portul din sud, apoi vaporul sa tranverseze Marea Nordului. Odata ajunsi pe continentul european, treceau prin Franta, iar din sudul ei se îmbrăcau spre Africa pe Marea Mediterana.

Însă ei venise direct la acest port, din care toate vapoarele se îndreptau spre America, Irlanda sau Groenlanda. Oare ce urmărea Andrew? Olivia nu mai avu timp sa întrebe, caci Andrew îi dăduse biletul cumparat pentru ea si-i arata vaporul pe care trebuia sa se îmbrace. El si oamenii lui veneau din urmă cu cuferele, asa ca o lua înaintea lor, bombanind nemultumita.

Olivia ajunse la bordul navei, si îi aștepta si pe ceilalti. Se pare ca Andrew si oamenii sai trebuiau sa se grăbească, fiindcă vaporul urma sa plece îm larg în cinaprezece minute, iar ea nu accepta nici in ruptul capului ca unul dintre cufere să rămână pe mal.

Cât timp bărbații carau bagajele, ea își permise sa analizeze vasul si tumultul de oameni cu care urma să călătorească. Într-adevar era foarte mare agitație in jur. Oameni de toate vârstele, copii, tineri, părinți și bătrâni, se grăbeau sa urce pe punte si sa își aduca toate bagajele.

Fiecare era dornic sa-si ocupe locul în cabina si sa se stie la adăpost. În aer domnea un miros de multitudini de trupuri nespălate, amestecat cu mirosul de mare. Forfotă si galagia atingeau cote alarmante, si-i ghidila urechile Oliviei. In graba lor, unii se călcau în picioare, uitând de bun simt si bune maniere. Probabil ei mergeau pe principiul ca bunele maniere erau folositoare atâta timp cât te afli pe uscat, dar în lumea acvatică erau excluse.

Fata începea deja sa deteste călătoria acesta si tot ce tinea de ea; era prea multa mizerie, prea multa gălăgie si prea multa lipsa de respect. Cand se daduse semnalul de închidere a puntii, si vaporul demara pe valuri, îl zari pe Andrew apropiidu-se. In sfarsit. Îl astepta cu sufletul la gura. Întrebarea ei inca-i stateau pe varful limbii, asa ca nu-l lasa sa scape si cand Andrew ajunse langa ea, fata îl întreba:

- Andrew, dar de ce mergem cu vaporul? Am auzit ca drumul spre Africa începe cu vaporul abia dupa cateva ore de mers cu trăsura.

- Pentru ca noi nu mergem spre Africa Olivia.

Parca i se adeverise toate banuielile. Începuse să tremure vizbil, si deodată simti ca i se face frig. Abia reusi sa deschida gura si sa întrebe dacă auzise bine:

- P-pof .. poftim?

Un zâmbet diabolic înflori pe buzele lui Andrew, cand se întoarse cu fata catre ea si zise triumfător:

-Ai auzit bine. Noi nu mergem în Africa, noi mergem spre America, draga mea!

<< Buna tuturor! Bine v-am regăsit dragi cititori!:*:*
Uite ca am revenit printre voi, cu un nou capitol. Initial am, plănuit sa fie mai lung, dar am zis ca restul voi cuprinde in urmatorul.! :D

Deci, ce ziceti, cun e noul capitol? Va astepati la asa întorsături? :)) as vrea tare mult să aflu parerile voastre, asa ca nu uitati de comentarii !:))<3
Ce părere aveti despre Andrew? :))

Stiu, sțiu, si eu la fel :)))

Eh, asta e dragilor! :) bun sau rau, mergem mai departe.
Oricum, va astept cu drag si la urmatorul capitol, o sa il pun dupa Paste, sa vedem cum isi continua călătoria protagoniștii nostri..!!
O sa fie ceva drăguț!
Va astept !

:)) apropo, voi ce mai faceti? Gata pregătirile de Paste?:))
La mine inca nu...
Oricum, va doresc sărbători fericite, alaturi de cei dragi vouă, si nu uitati ca voi sunteti cei mai tari , iar noi ne "vedem" data viitoare cu multă pace si iubire !!! <3:*:*<3

Cu mult drag, Camy <3