În timp ce reverendul James McCord își încheia predica despre păcat, Olivia se simțea ca o infractoare într-o încăpere de sfinți. Și pe de-o parte chiar așa era, dacă recunoștea adevărul dureros. Trecuse mai bine de-o lună de zile de când venise ultima dată la biserică, preocupată fiind mai mult de cabinetul medical. Plecată de-acasă, pusă în fața unui viitor nedorit, Olivia nu simțise nevoia acută de a avea o relație personală cu Dumnezeu. Mizase pe înțelepciunea ei și se simțise mai mult decât bucuroasă să preia frâul vieții în propriile ei mâini. Până acum.

   Astăzi realiză pentru prima dată cât de păcătoasă era defapt. Deși obișnuia să participe ocazional la slujbele religioase pe vremea când locuia în Londra, o făcea totuși dintr-un simț al datoriei și al bunului nume pe care îl căpătau oamenii care se prezentau frecvent la închinăciune. Fusese o fățarnică! O femeie mânată de dorința de conducere, de a orchestra fiecare lucru în parte, fără să se gândească nici măcar odată la Dumnezeu. Deși după moartea lui Grace, avuse o oarecare remușcare și în suflet i se aprinse o dorință vie de a reînnoda relația ei cu Dumnezeu, falimentase. Își dorea să o ia de la capăt. Glasul baritonal al pastorului îi sfredeli inima.

—Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Când Biblia spune că toți, asta înseamnă fiecare om de pe pământ. Tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, nu există ființă umană care să nu-L fi întristat pe Dumnezeu prin trăirea lui. Dacă ai fi sincer, om ce pretinzi a fi un bun creștin, ai vedea că în viața ta uneori ai mințit. Alteori ai înșelat sau te-ai mâniat. Unii poate au furat sau alții poate nu și-au putut pune frâu buzelor, vorbind de rău pe cel de lângă el. Toate acestea sunt păcate și pentru ca să primești iertare trebuie să te mărturisești în fața lui Dumnezeu. El vrea să..

    Olivia înghiți în gol, simțind cum nodul din stomac îi devine ca un bolovan greu. De câte ori nu înfăptuise ea însăși lucrurile amintite de pastor? Se mâniase pe Andrew și îl disprețuia pentru că-i furase viața pe care și-o dorise dintotdeauna. Îl mințise pe Levi că nu are sentimente pentru el deși ținea la el ca la un prieten drag și uneori poate chiar mai mult. Discutase cu Rebecca în repetate rânduri despre cât de nesuferită fusese Grace, uitând să pună dragoste în tot ceea ce spunea. Meditând adânc la faptele ei, se gândi cu tristețe la lista lungă ce ar fi putut continua.

—Fiindcă plata păcatului este moartea, continuă James, și invită congreația să se ridice în picioare. Bătranul înțelept îi motivă pe toți acei care se simțeau vinovați să se mărturisească în rugăciunea de final, cerându-și iertare pentru fiecare păcat care le apăsa conștiința.

   Olivia se ridică alături de întreaga comunitate, simțindu-și ochii împăienjeniți. Își plecă creștetul ca să se roage și se izbi de privirea tristă a Rosei. Un junghi de vinovăție o scutură cu brutalitate. Lacrimile îi curgeau în voie, dar nu se grăbi să și le șteargă. În timp ce oamenii se rugau stăruitor în bănci, Olivia se alătură cu sufletul împovărat.

—Doamne Isuse, începu ea stângaci. Buzele îi tremurau, dar continuă: știu că nu am fost prea buni prieteni și am greșit față de Tine. Iartă-mă. Am greșit când Te-am ignorat și am încercat să fac totul de una singură. Știi mai bine decât mine că am faliment. Sunt prinsă într-o epidemie din care nu știu cum să ies. M-am bazat pe înțelepciunea mea să o rezolv, dar oamenii au murit cu zecile. Sunt neputincioasă și am nevoie de Tine să mă ajuți să găsesc soluția potrivită. Pe de altă parte, Tu vezi inima mea frântă. Tânjesc după iubirea unui bărbat pe care nu-l voi mai vedea niciodată. E mort. Doamne, vindecă-mi rănile inimii și fă-mă să înțeleg că Marcus este cu Tine. Vreau să cred că la vremea potrivită, Tu mă vei duce în cer, să mă întâlnesc din nou cu el. Călăuzește-mă să știu cum trebuie să mă port cu Andrew, cu Levi și cel mai important cu ... Rosa.

   Oftatul înădușit al copilei de lângă ea o încredință că se ruga pentru ceea ce era necesar.

— ... am fost pusă în situația de a o lua în grija mea, fără să vreau. Nu sunt o mamă bună și am nevoie să mă ajuți să știu cum trebuie să mă port cu ea. Se închide tot mai mult și mi-e teama să n-o pierd. Doamne, sunt epuizată. Ajută-mă, te rog.

   Olivia nu știu exact câte momente se scurseră în agonia aceea, descărcându-și sufletul apăsat în fața Creatorului Său, însă când auzi primele acorduri ale unei cântări melodioase, simți că plutește. Deschise pleoapele tremurând și folosindu-se de batista apretată din geanta de mână își șterse ochii umezi. Suspină adânc, simțind că inima i se umple de bucurie. Un sentiment dorit, pe care nu-l mai experimentase de luni întregi. O pace inexplicabilă i se așternu în suflet, și brusc realiză că nu trebuia să se mai îngrijoreze de problemele ce o măcinau. Acum erau în fața lui Dumnezeu, Cel care promise să se ocupe personal de ele. Închise ochii din nou și savură starea aceea de pace desăvârșită. Pentru prima oară în viața ei gusta din frumusețea Domnului cu adevărat. Cu fața radiind ca a unui bebeluș încântat de brațele mamei, Olivia apucă mâna Rosei, o strânse cu căldură și se alătură zecilor de voci ce intonau deja imnul de final.

Mărețul har m-a mântuit
pe mine din păcat
Pierdut eram, dar m-a găsit,
de moarte m-a scăpat

Măreţul har m-a învăţat
S-o rup cu orice rău.
Ce scump mi-e azi tot harul dat;
Trăiesc prin el mereu. 

   ***

   
     Olivia părăsi strana bisericii cu un zâmbet larg ce-i gâdila buzele. Oare când fusese ultima dată când se simțise atât de bine? Atât de fericită, în ciuda problemelor nerezolvate, atât de ... ușoară? Încredințată că își luase deja zborul, își verifică picioarele. Tocul pantofilor ei de duminică era tot pe podeaua învechită a clădirii, deci probabil totul se întâmpla doar în capul ei. Zâmbi din nou și se aplecă puțin de spate ca să fie la nivelul Rosei:

—Vom saluta câțiva prieteni și apoi vom merge acasă, bine? Beth mi-a promis să ne pregătește o prăjitură mare cu ciocolată și alune. Sună bine, nu-i așa?

   Rosa o privi cu ochi pierduți, fără nicio reacție. La ce s-ar fi așteptat? Așa era ea. Însă nici măcar comportamentul lipsit de inițiativă al sărmanei copile nu o clinti din fericirea ei. Îi strânse protector mânuța firavă și o cuprinse de braț.

—Să mergem spre băncile din spate, continuă luând-o în aceea direcție cu pași hotărâți. Vreau să schimb câteva vorbe cu Rebecca.

   Îndreptându-se spre ieșire, cu coada ochiului, Olivia îl zări pe Levi angrenat într-o discuție cu alți câțiva bărbați. El nu-i observase prezența, fiind cu spatele, dar poate că așa era mai bine. Fluturii trădători ce începuseră să-i mișune în stomac la vederea umerilor săi lați și bine lucrați o puneau pe gânduri. Nu era corect ca să continue în starea aceea. Ea îl iubea pe Marcus orice s-ar fi întâmplat și trebuia să-și înfrâneaze simțirile greșite care i se sălășluiau în interiorul ei. Doar pentru că era privată de iubirea după care tânjea nu era scuzabil modul în care își lăsa sentimentele fără frâu. Își mută privirea rușinată, sperând că nimeni nu o observase. Pe când răsufla adânc pentru a raționa limpede, Olivia își simți umărul cuprins într-o strângere fermă. Se răsuci pe călcâie, aproape să o dărâme pe Rosa și ușurarea îi umplu pieptul când se izbi cu privirea de chipul blând al Rebeccăi. Prietena ei avea un surâs cald pe buze și o privire jucăușă în ochi.

—Salutare și ție, străino! Îți mai aduci aminte de mine?

   Olivia râse ușor și ridică mâna să se apere:

—Rebecca, îmi cer iertare. Eu am fost atât de aglomerată și n-n...

—Da, bine, și mie îmi pare bine să te văd.

   Zâmbi, cuprizând-o într-o îmbrățișare. Olivia inspiră adânc. Ce bine era în brațele unei femei înțelepte! Îi amintea de mama ei. Își drese glasul, înghițind cu noduri.

—Rosa, te faci tot mai frumoasă de fiecare dată când te văd. Rebecca se îndoi și ducându-și degetul arătător la buze îi întinse cealaltă mâna, cu degetele strânse pumn.

—Asta e pentru tine, zise ea, făcându-i cu ochiul. Sper să îți placă.

   Rosa o privi îndoielnic și îndemnată de privirea insistentă a femeii, își întinse palma tremurând. Un zâmbet înflori pe chipul Rebeccăi când își deschise palma și câteva bomboane mentolate căzură zgomotos în mânuța micuță a fetei din fața ei. Rosa privi cu ochii mari și o scânteie de fericire îi învălui privirea tristă. Însă aceasta fu de scurtă durată, dispărând la fel de repede precum apăruse.

—Poți să le mănânci, o îndemnă Olivia când îi zări privirea întrebătoare.

   Rosa se așeză pe banca de alături, așezând bomboanele verzui în poala rochiței cafenii. Le numără cu buzele șoptite și apoi culese una și o băgă în gură. Olivia privi scena cu inima strânsă. Nefericirea Rosei o urmărea la fiecare pas, dându-i târcoale ca un leu înfometat care n-avea de gând să renunțe până nu obținea prada mult dorită. Oftă apăsat. Simțea că eșuează lamentabil în privința responsabilității pe care o primise. Pur și simplu aflase adevărul: nu era o mamă bună și nici nu știa cum să fie. Era ocupată tot timpul cu clinica și cu zecile de pacienți cuprinși de epidemie, lipsind de acasă aproape tot timpul. Cum altfel i-ar fi putut da Rosei șansa să se atașeze de ea, dacă de fiecare dată când venea acasă o găsea dormind? Ar fi trebuit să se mire că aceasta prefera mai mult compania lui Beth și a lui Joe, portarul?

   Gândurile răzlețe îi fură brusc întrerupte când Rebecca o privi pieziș.

—Scuze Rebecca, ai zis ceva? E-eu ... mă gândeam în altă parte.

—Mhm, ziceam că îmi place dialogul în care tu taci și eu vorbesc.

   Olivia o luă ușor de braț, comunicând doar din priviri, așa cum obișnuiau să facă în ultima vreme.

—Ce te frământă, drăguță?

   Olivia își plecă puțin privirea, simțind cum pacea din inima ei devine fragilă ca o coajă de ou.

—Sunt multe lucruri care mă frământă, și uneori mă întreb dacă voi afla vreodată răspuns la zecile de întrebări.

—Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri, cită Rebecca din Scriptură, de parcă avea răspunsul pregătit.

—Simt că este atât de ușor de spus, și imposibil de făcut, se autocompătimi ea. Ridică din umeri și își mușcă buza inferioară, într-un gest disperat de nervozitate. Dar nu vreau să mă plâng. Zâmbi slab. Astăzi am avut o întâlnire personală cu Dumnezeu și cred că El îmi ascultă rugăciunile, deși nu merit și nu văd nicio cale de izbândă.

   Rebecca zâmbi mânjește și privirea conspirativă din ochii ei o intrigă la culme. Femeia de vârstă mijlocie se apropie puțin mai mult de Olivia, de parcă ar fi urmat să-i destăinuiască cel mai mare secret din lume. O privi țintă și murmură:

—Odată, pastorul James a menționat într-o predică că Dumnezeu ascultă rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la El. Se pare că astăzi este ziua ta norocoasă când El ți-a auzit glasul.

   Olivia se apropie puțin mai mult și o privi nerăbdătoare. Despe ce, Doamne Sfinte, vorbea Rebecca? Nu le mai despărțea decât un fir de păr atunci când Rebecca își duse mâna la buzunarul mascat al rochiei, iar dintre pliurile dese ale materialului scoase un plic alb, gros de câțiva centimetri. Îl flutură sub ochii Oliviei de parcă tocmai prezenta premiul nobil pentru pace. Ținând cu două degete de hârtia cu pricina, Rebecca o iscodi:

—Ei bine, nu ești curioasă să vezi ce-i cu corespondența asta? Are numele tău trecut la destinatar.

   Rebecca miji ochii, citind întocmai.

—Olivia Queen. Tu ești aceea nu-i așa?!

—Curioasă?! Mor de nerăbdare și tu mă pui pe jar cu introducerile astea lungi de parcă ești în palatul unui rege! Despre ce e vorba?

    Olivia se întinse spre ea, însă Rebecca continuă să învârtească în aer șmocul de hârtii, punându-i la încercare puțina răbdare rămasă în arsenal. Aceasta din urmă se ridică pe vârfuri și în cele din urmă înhăță plicul cu un aer triumfător.

—Mă revanșez eu, murmură mai mult ca pentru sine, atunci când apucă documentul ce simțea că avea un ton hotărâtor pentru ea și viitorul ei. Foile foșniră zgomotos în mâinile ei când se grăbi să le întoarcă pe toate părțile ca să găsească expeditorul ce era scris mic și înghesuit în colțul din dreapta de sus, de parcă dorea să rămână anonim, dar totuși să fie cunoscut. Paradoxal, se gândi ea.

—Se pare că funcționează ideea de a ține corespondența la mine acasă, murmură Rebecca cu un glas triumfător. Pot paria pe ce vrei tu că Andrew nu s-a gândit nici în ruptul capului la ceva atât de ingenios. Ți-am zis eu, îți amintești?

    Olivia ignoră pur și simplu trăncăneala lipsită de sens a Rebeccăi, concentrându-se la hârtia de sub ochii ei. Degetele îi tremurau așa de tare, că nu o ajutau deloc. Sfinți din ceruri! Încercă din nou, dar nu reuși să citească nici măcar o literă din numele mic și misterios, când, brusc, liniștea lor fu întreruptă de prezența unui trup înalt, musculos, cu un aer de masculinitate.

   Înainte ca să fie prea târziu, Olivia strecură scrisoarea compactă în propriul buzunar al fustei decorate cu flori de primăvară. Dacă era scrisoarea pe care o aștepta de când fusese silită să plece de-acasă, voia cu toată ființa ca acele cuvinte să fie ferite de orice ochi curios. Fu nevoie de toată stăpânirea de sine ca să nu o ia pur și simplu la goană pe scările bisericii în jos, furișându-se în poiana de alături, unde ar fi putut să se desfete în voie cu vestea ce tocmai o primise. Dacă era de la părinții ei?  Gândul o năuci și pentru o fracțiune de secundă își simți picioarele că i se înmoaie.

    Amintiri triste ale vremurilor când făcea schimb de răvașuri prețioase cu Marcus o copleșiră. Acum nu va mai primi niciodată vreo corespondență de la el. Iubitul inimii ei zăcea sub pământul rece din Londra. În ciuda faptului că Marcus nu mai era printre ei, ea se simțea datoare să-i rămână fidelă și credincioasă până la capăt. Parcă undeva în adâncul inimii ei îl simțea pe Marcus viu și plin de putere. Nu putea crede că bărbatul căruia îi încredințase odată inima ei pură nu mai era. Era imposibil. Oare își pierduse mințile? Fluturii din stomacul ei săreau ca floricelele de porumb într-o cratiță fierbinte. Înghiți cu noduri, impunâdu-și să se liniștească. Când își ridică privirea, Olivia îl zări pe Levi ce o studia cu o atenție deosebită.
Ochii lui se luminară sclipind ca argintul șlefuit când îi întâlni fața îmbujorată.

—Domnișoară Olivia, ce plăcere deosebită!

—Domnule Thompson, mă bucur să vă revăd.

    Domnul să o ierte, dar chiar trebuise să mintă? De obicei prezența lui era una plăcută și binevenită, însă acum venise într-un moment cum mai prost!
Olivia își așeză cel mai politicos zâmbet pe care îl deținea în propria colecție sărăcăcioasă și o privi pe Rebecca ce privea peste umăr la Jonathan, care o aștepta în capătul celălalt. Bărbatul îi salută, înclinând din cap.

—Mi-a făcut placere să vă văd. Pe amândoi, adăugă ea privind-o cu subînțeles pe Olivia. Însă acum trebuie să plecăm. Bănuiesc că Jonathan iarăși suferă de foame. Râse dulceag și continuă: bărbații ăștia, ar putea mânca o căruță întreagă și tot nu s-ar sătura.

—Am auzit, replică Levi, că dacă bărbații au o femeie care gătește bine, tot ce-ar face, ar fi să stea și să deguste din delicatesele pregătite de mâinile harnice ale soției.

  Levi o privi bănuitor, iar Olivia își simți obrajii înflăcărați. Își plecă privirea rușinată. Ea nu gătea bine deloc. Era un dezastru în arta culinară. Pesemne că Levi nu știa asta. Dacă ar fi gustat vreodată din ceva preparat de ea, s-ar fi lecuit. Nu s-ar fi avântat să repete greșeala și a doua oară.

—Bănuiesc că așa e, îl susținu Rebecca. Vă doresc o duminică binecuvântată. Domnule Thompson, vei avea grijă ca domnișoara Olivia și micuța Rosa să ajungă acasă în siguranță, nu-i așa?

   Luat prin surprindere, Levi o privi lung și apoi îngână:

—D-desigur că... e-eu... ăă, ar fi plăcerea mea.

—Oh, ce ușurare! Rebecca își duse teatral mâna la frunte, de parcă tocmai scăpase de cea mai mare povară. Îți mulțumesc domnule șerif. Sper că înțelegeți grija vizavi de prietena mea dragă. Aș vrea să o știu în siguranță. Nu mă îndoiesc că alături de dumneata va fi mai mult decât protejată...

—O, puteți fi sigură de asta.

   Levi se înclină ușor și făcu o reverență amplă, adâncă, demnă de curtea împăratului Napoleon. Rebecca râse ușor și o privi pe Olivia care se zgâi uimită la prietena ei. Femeia îi făcu cu ochiul și zise mucalit:

—Atunci, drum bun domnișoară Olivia!

   Rebecca! Uneori îi plăcea să orchestreze lucrurile după bunul plac, și deși aceasta îi spusese Oliviei în nenumărate rânduri — în mod indirect — că împreună cu Levi ar face o pereche potrivită, Olivia se îndoia. Cum putea să se gândească la o viitoare relație cu bărbatul de lângă ea când mintea ei fugea din nou și din nou spre Marcus? Încă își amintea atât de bine fiecare detaliu despre el, de parcă ieri l-ar fi văzut ultima dată. Închise ochii, suspinând ușor și amintindu-și de prezența lui Marcus ce o amețea. Ochii lui întunecați, cu care o privea atunci când vorbea, trăsăturile puternice îndulcite de zâmbetul vârât în colțul gurii, care îi făcea inima să zboare. Umeri lați, adesea îmbrăcați în sacoul negru de comisar, cu emblemă în piept și care îi venea atât de bine! Simplu fapt că se gândea la el îi usca gura. Îi dădea și idei nesăbuite.

—Îmi permiți? Levi zâmbi, oferindu-i brațul.

    Olivia se răsuci pe călcâie și zâmbi prefăcut, înlăturând gândurile poznașe din mintea ei. Își încolăci degetele după curbura brațului său bărbătesc, iar cu mâna cealaltă o apucă pe Rosa, care îi urmă tăcută. Potrivindu-și pașii cu a lui Levi, Olivia porni agale, rugându-se să aibă răbdare ca să ajungă acasă, înainte de a da buzna peste scrisoarea ce îi gâdila pielea coapsei de fiecare dată când se mișca. Cu un aer spășit, își ridică privirea spre bolta luminată de aerul înăbușit de vară și murmură în gând:

  Deci, Doamne, unde e locul șerifului în planurile pe care le ai pentru mine?

   ***

     Olivia coborî scările bisericii la brațul lui Levi, îndreptându-se spre ieșirea ce ducea la strada principală. Ignoră privirile curioase ale câtorva dudui care șușoteau între ele, știind că
bârfa se va răspândi în targ încă înainte ca ea să ajungă acasă. Nu s-ar fi mirat deloc dacă unii s-ar fi oferit să-i programeze cununia religioasă în avans. Zâmbi afectat și se opri brusc când Levi se răsuci pe călcâie, uitându-se încruntat peste umăr.

—S-a întâmplat ceva?

   Levi se opri, scrutând cu privirea ultimii orășeni ce mai rămăseseră în curte. Ochii i se îngustară atenți, iar pleoapele i se strânseră într-o încrețire atentă.

—Nu neapărat. Se întoarse și o privi. Săptămâna trecută am invitat un amic la biserică și am uitat să verific dacă a venit. Este nou în oraș și mi-aș fi dorit să ți-l prezint. Este un tip simpatic.

—Și nu a venit? Întrebă Olivia, scrutând cu de-amănumtul mâna de oameni ce încă mai zăboveau la povești de parcă l-ar fi recunoscut pe bărbatul despre care spunea Levi.

—Nu prea cred. Levi respiră înfundat și se întoarse spre ea cu o privire învinsă. Nu pare genul de persoană care se dă în vânt după slujbele religioase.

—Îmi pare rău, murmură Olivia, știind că Levi era mâhnit de speranța deșartă ce și-o făurise în legătură cu acest amic.

    Levi ridică simplu din umăr de parcă brusc nu i-ar mai fi păsat, deși Olivia știa că nu era așa. Orice bun creștin era interesat de regăsirea oilor pierdute și readucerea lor în staul.

—Să mergem, o îndemnă el.

   Olivia porni ușor alături de el, simțindu-i încordarea ce-i vibra prin vene. Trupul lui era încărcat de tensiune și ea se întrebă ce era în neregulă. Șansa întrebării i se risipi ca roua de dimineață când Levi oftă din nou și zise:

—Mi-aș fi dorit să-l cunoști. Sunt sigur că ți-ar fi plăcut de el.

   De ce era atât de important pentru Levi să-l cunoască pe noul său prieten?
De parcă s-ar fi uitat pe furiș în sufletul  ei și i-ar fi citit nelămurirea fără răspuns, Levi se apropie puțin de ea și îi șopti în ureche:

—Trebuie să vorbesc ceva cu tine. Are legătură cu omul despre care îți spuneam.

   Olivia își ridică sprâncenele într-o întrebare nerostită.

—Este foarte important, continuă el, și trebuie să-mi promiți că informațiile acestea vor rămâne un secret.

   Pentru o clipă scurtă, Olivia uită complet de scrisoarea ce-i zgârâia fiecare părticică din minte și din corp. Intrigată, se uită în ochii lui cafenii și zise:

—Desigur. Despre ce este vorba?

    Levi își drese vocea și salută un cuplu prin dreptul cărora tocmai treceau. Olivia înclină capul și zâmbi călduros. Dacă n-ar fi fost tensiunea ce domnea între ei, și scrisoarea ce o zăpăcea de cap, drumul pe jos de la biserică spre casă ar fi putut fi considerat o plimbare memorabilă. Soarele dogorea pe cer, iar foșnetul vântului răcorea atmosfera în sărbătoare. Când vorbi din nou, Levi scrută zarea, asigurându-se că nu era auzit de nimeni. Avea vocea joasă și un ton grav.

—Nate este bărbatul despre care îți spuneam că l-am invitat la biserică. L-am cunoscut din întâmplare săptămânile trecute când a venit în biroul meu cu o plângere. Omul lucrează la grajdiul lui Aron, și în timp ce trebăluia pe acolo, a fost vizitat de Ben Russel. Nate a spus că bărbatul s-a comportat ciudat și era într-o mare grabă când a venit să închirieze un cal. Lucrul acesta i-a atras atenția imediat. Nu s-a putut stăpâni și l-a urmărit, ca să descopere că s-a întâlnit cu Andrew. Noul primar l-a plătit pe Andrew cu o sumă frumușică ca să mituiască oamenii din oraș să îl voteze în defavoarea lui Earnest. Nate a fost martor la toată această târșenie și apoi a venit direct la birou și mi-a mărturisit totul.

   Olivia gemu, cu respirația întretaiată. Andrew? În astfel de afaceri murdare era implicat?

— În calitate de șerif al orașului am fost dator să iau în calcul spusele lui Nate, dar pentru că nu a avut nicio dovadă concretă, lucrurile au rămas așa. Am început să fiu mai vigilent în privința celor doi bărbați, bineînțeles, dar nu am avut nimic altceva de făcut. Mi-a părut rău, și ca să fiu sincer eram suspicios deja în privința lui Andrew încă dinainte de a primi aceste acuzații. Însă săptămâna trecută, Nate și-a făcut apariția din nou în biroul meu. Dar de data aceasta lucrurile au fost mult mai serioase decât înainte.

   Levi se opri o fracțiune de secundă și își lipi fruntea de urechea ei, ca Rosa să nu audă cuvintele ce avea să le spună.

—A fost împușcat.

—C-c... ce?!

     Un icnet de uimire și teamă îi scutură trupul, în ciuda faptului că nici măcar nu-l cunoștea pe acest bărbat.

—Cum s-a întâmplat asta?!

    Levi își reluă mersul pe străduța ce dădea spre conacul impunător a lui Andrew. Olivia acceptă brațul lui întins și o luă pe urma lui, cu Rosa alături. Mintea îi vuia. Înghiți sacadat, conștientă fiind în același timp că aceasta era a doua oară când Levi o conducea acasă. Deși nu voia să recunoască, își simți inima bătând ca o gazelă. Nu era deloc corect. Simțea că-l trădează pe Marcus. Clipi des ca să-și alunge gândurile răzlețe și se concentră la șeriful care murmură:

—Știu că pot să am încredere în tine, zise el, dar tot trebuie să îți cer să îmi promiți solemn că aceste informații vor fi strict confidențiale. Risc să ți le împărtășesc doar pentru că toată această chestiune are o oarecare legătură cu tine, dar ceea ce fac nu este deloc corect din punct de vedere legal.

   Olivia își îndreptă spatele și îl privi cu cea mai serioasă privire:

—Promit să nu deschid gura vizavi de subiectul în cauză. Acum, despre ce este vorba?

  Ajunși în fața porții, Levi îl salută din cap pe Joe, portarul, ce patrula liniștit și se poziționă în fața Oliviei. Simțind că urmează un moment crucial, Olivia ridică un deget spre Levi și se îndreptă spre poartă, unde îl îndemnă pe Joe să o conducă spre Rosa în bucătărie. Cu siguranță că Beth îi putea capta atenția cu o prăjitură proaspătă scoasă din cuptor, în timp ce ea rezolva dilema cu Levi.

—Sunt ochi și urechi, zise ea, întorcându-se spre Levi ce aștepta răbdător.

  Se poziționară într-o parte, feriți de urechile curioșilor și Levi preluă inițiativa.

—Olivia, am vrut să discut cu tine această chestiune pentru că, așa după cum am mai zis odată, te privește în mod direct. Nate susține că a fost împușcat de Andrew. Nu mi-a relalat exact de unde îl cunoște, însă am pus cap la cap toate detaliile menționate de el și par a fi întocmai. În seara când Greg a pornit revolta în oraș, el se întorcea de la lucru. A fost aici când forfota era în toi și apoi când Andrew mi-a cerut să te conduc acasă, el a devenit bănuitor că cei doi aveau planuri atât de târziu, motivat de experiența anterioară, înainte de votări. Astfel că i-a urmărit subtil și a descoperit că cei doi s-au întâlnit în pădure cu câțiva bărbați unde, zicea el, au pus la cale niște afaceri murdare. Încă nu se știe despre ce este vorba, dar din informațiile pe care le-a auzit, Andrew și primarul spuneau că urmează să se întâlnească din nou cu indivizii aceia pentru un fel de livrare. Nate a fost mai mult decât bucuros să afle informații atât de prețioase, însă ghinionul lui a început când a fost descoperit. Andrew și Ben Russel l-au urmărit la ieșirea din pădure și l-au împușcat în spate. Printr-o minune dumnezeiască a scăpat teafăr. Are câteva coaste rupte, dar zice că se descurcă cu ele.

   Olivia gemu neîncrezătoare. Andrew? În ce era implicat? Îl știa că se ocupă cu lucruri necurate, dar chiar să împuște un om?

   Însă până la urmă de ce se mira atât de mult? Nu o amenințase și pe ea în acest fel când o răpise și o forțase să-l urmeze în America?

   Olivia icni furioasă. Andrew merita să fie pedepsit. Gândurile i se învălmășeau în cap cu viteza unei furtuni de nisip când, brusc, își aminti:

—Levi! De ce nu l-ai adus pe Nate la cabinet? Aș fi putut să arunc o privire peste el, să mă asigur că glonțul nu i-a rămas acolo. În caz contrar, împușcătura îi poate fi fatală...

—Crezi că nu i-am propus? Levi ridică mâinile în semn de apărare. Dar n-a vrut! Omul poate fi mai încăpățânt decât un catâr! A zis că prietenul lui s-a ocupat deja de rană.

—Este un risc, totuși. Dacă nu are parte de îngrijire medicală corespunzătoare, rana se poate infecta și pot apărea alte complicații.

—Tu știi mai bine, capitulă Levi. Voi încerca să iau legătura cu el să îl îndemn să îți facă o vizită la cabinet.
  
   Olivia încuviință, pregătindu-și deja în minte pașii ce îi avea de urmat pentru rana dintr-o împușcătură.

—Nu știu de ce, dar deși nu îl cunosc foarte bine pe omul acesta, simt ca pot avea încredere în el. Și nu cred că ar minți sau s-ar răni singur cu un pistol, doar ca să aibă o dovadă vizibilă. De altfel, ce ar câștiga din toată târșenia asta? Levi își mută greutatea de pe un picior pe altul și zise: simt că spune adevărul.

—Sunt de aceeași părere cu tine.

    Levi o privi cruciș și pentru o clipă Olivia avu impresia că avea să o sărute. Se trase un pas în spate, înfiorată de gândurile ce o luau raza în capul ei. Situația scăpa de sub control. Ce efect de vrajă avea Levi asupra ei?

    Șeriful zâmbi în colțul gurii și clipi des, parcă citindu-i gândurile. Într-un final zise:

—Nate mi-a comunicat informațiile cu privire la viitoare întâlnire a șleatei lui Andrew. Am plănuit deja cum să facem ca să-i prindem comițând nelegiuirea pe care o pun la cale. Ce mă îngrijorează însă este faptul că Andrew ar putea să-și schimbe planurile, dat fiind faptul că au fost descoperiți.

—Nu m-aș mira deloc, comentă Olivia.

—De-aceea am nevoie de ajutorul tău, zise el simplu. Vreau să îți cer un favor și sunt sigur că pot conta pe tine. Din puținul timp pe care l-am petrecut împreună, mi-am dat seama că ești o femeie onestă, altruistă și care are principii bune creștinești.

    Complimentul neașteptat îi încălzi inima și își simți obrajii îmbujorați. Îngână un simplu mulțumesc și îl lăsă să continue.

—Vreau să fii foarte precaută și să nu-i trezești suspiciuni. Când va fi plecat de-acasă, dacă poți, să verifici în bibliotecă sau în dormitor după vreun indiciu care l-ar trăda. Orice informație care ți se pare neînsemnată poate conta: adrese, nume, locații, scrisori. Orice. Dacă reușești să faci asta în următoarele două zile, și dacă găsești vreun indiciu, știi unde mă găsești. Crezi că poți încerca?

   Olivia nu avu șansa să răspundă pentru că un zgomot înfundat îi făcu pe amândoi să tresară. Poarta se dădu în lături cu o smucitură și Andrew ieși val vârtej pe ea. Ochii lui ca de jar se rotiră rapid în susul și în josul străzii pustii, până îi zări, apoi se apropie de ei cu pași mari ce înghițea pământul de sub picioarele lui.

—Olivia! Ce cauți aici?

—Bună și ție, Andrew! C-ce-...

—Șerifule, ești un taur încăpățânat și un ghimpe în coastele mele, mârâi Andrew ce clocotea de mânie ca apa fiartă. Se apropie de el, la nici un metru distanță și îi înfipse arătătorul în pieptul musculos a lui Levi.

—Stai departe de Olivia! Chiar nu înțelegi că nu te vreau să te ții după fusta ei? Ești un om lipsit de scrupule și fără minte în cap dacă ți-a trecut măcar vreodată prin minte că voi sta cu mâinile în șolduri în timp ce tu iei ce-i al meu.

   Andrew accentuă intenționat ultimul cuvânt, pe un ton posesiv. Ochii lui erau ca niște pumnale iar cuvintele sunau de parcă fuseseră înmuiate în otravă mai întâi.

—Andrew, potolește-te! Olivia se interpuse între cei doi, cu gânduri pașnice, dar Andrew se înfurie și mai mult.

—Nu te băga, nu-i treaba ta! I-o reteză el scurt. Mai degrabă du-te înăuntru.

—Dar...

—Du-te, îi porunci el, pe un ton autoritar ce nu lăsa loc de interpretări.

   Olivia strânse din dinți, simțind că turbează de furie. Andrew întrecea orice limită. Nu avea cinci ani, ca să o dirijeze după bunul plac.

—Ce plăcere deosebită să vă văd, domnule Andrew, zâmbi Levi cu o voce mieroasă, recăpătându-și parcă glasul în sfârșit. Nu înțeleg de ce atâta agitație! Cred că domnișoara Olivia are dreptul să decidă singură dacă vrea să plece sau să rămână.

—Tu să taci, mârâi Andrew turbat. M-am saturat de tine și de șitetlicurile tale. De fiecare dată când îmi întorc privirea, tu ești în spatele Oliviei. Ești ca un șoarece speriat ce umblă după prada ce nu-i apariție.

—Nu cred că domnișoara Olivia este un obiect ca să fie proprietatea unuia dintre noi.

—Dispari de-aici până nu te snopesc în bătaie.

—M-aș bucura să îmi închei discuția cu domnișoara Olivia, și apoi desigur, voi pleca.

   Știind că Levi întinde coarda mult prea tare, Olivia se uită la el ca să-i facă semn să plece. Avea să găsească ea o metodă de a lua legătura cu el. Însă avertismentul din mintea ei veni mult prea târziu. La clipeală de ochi, Andrew se încruntă la șerif cu toată ferocitatea unui coiot care-și protejează puii, se apropie puțin mai mult și luându-l prin surprindere îi izbi acestuia un pumn în fața. Prins cu garda jos, Levi făcu ochii mari de uimire și se clătină pe picioare, apoi își pierdu echilibrul.

   Olivia țipă traumatizată și își duse mâinile la gură. Brusc, picioarele îi deveniseră moi și instabile. După un răstimp, găsindu-și puterea parcă din neant, se aplecă buimacă peste trupul masiv al șerifului. Acesta părea vânăt și rănit.

—Andrew! Ce-ai făcut? L-ai rănit! Adu-mi repede trusa medicală dinăuntru.

   Un râs batjocoritor și meschin îi ajunse la urechi. Andrew se apelcă asupra ei, o luă de mână și o smuci în sus. Degetele lui i se înfingeau în brațe. Părea o oala sub presiunea unei furii stăpânite, dar Olivia nu-și putea lua privirea de la trupul lui Levi ce zăcea inconștient în praful din strdă. Din nări i se prelingeau șuvoaie de sânge proaspăt și roșiatic.

—Femeie! Treci în casă!

   Olivia se smuci din mâna lui, dar el o apucă și mai tare de braț, târând-o dureros după el. Olivia încercă să se gândească cum să facă ca să-i dea un prim ajutor bărbatului ce în urma ei zăcea palid și lovit.

—Mișcă-te mai rapid, o apostrofă Andrew nerăbdător. Am vești pentru tine.

    Râsul malefic și promițător al bărbatului ce o tortura îi aduse șiroaie de transpirație pe tâmple și pe șira spinării. Lipsită de putere, Olivia capitulă.

    
  # Salutare! 🙋‍♀️
Nu îmi vine să cred că acest capitol este atât de lung! Parcă nu se mai termina! 😆🤭 Însă mă bucur că am reușit să îl finalizez în cele din urmă, după muuulte informații, colectate de ici de colo.

  Simt că am spus deja destule și de aceea mă voi limita la aceste cuvinte. Dacă simțiți nevoia să îmi spuneți întrebări/păreri, știți unde mă găsiți. 😉✏

   Aceste fiind spuse, vă doresc numai bine! Aveți grijă de voi, iar noi ne vedem data viitoare! 🙏

  Pe curând! 😜

   Camy ❤