O tăcere de catifea se așternu în camera luminată, în timp ce Olivia analiza cu ochi critici rezultatul final.
Rochia de un roz pudră i se așeza perfect pe trupu-i suplu, reliefându-i silueta de invidiat. Știuse Andrew ce să aleagă, recunocu în sinea ei cu un zâmbet magic atârnat pe buze.

      Își atinse încă odată cocul lejer și inspiră profund. Era mulțumită de aspectul fizic.

     Oare îl voi vedea pe șerif în seara aceasta?

    Surprinsă de gândul razleț, Olivia se ciupi aspru de obraz. Ce ar zice Marcus dacă ar avea cunoștință de reflecția ei necreștinească?
Se mai ciupi încă odată — de data asta puțin mai tare — și-și ridică un zid ca de foc în jurul inimii. Marcajele trebuiau bine delimitate.

     Frustrată, puse mâna pe clanța ușii și trase cu putere de ea. Ușa se dădu în lături și în cadru se ivi chipul masculin și expresiv a lui Andrew.

—Wow!

     Bărbatul nu se sinchisi să-și ascundă privirea cercetătoare și o analiză în detalii. Ochii îi sclipeau admirativ și un zâmbet la fel de întins ca cerul îi împodobi buzele.

—Arăți minunat!

—Mulțumesc.

      Rămase în calea ei, venerând-o din priviri. O venă îi zvâcni ușor în partea superioara a gâtului si Olivia își mută privirea spre ochii lui ciocolatii. Acolo se sălășluia o dorintă vie și înfocată, ce-i trimise fiori de gheață în tot trupul. Avea impreisa ca Andrew urma să o sarute chiar în clipa aceea.

—Olivia...

     Respiră apăsat și se trase un pas în spate. Andrew continua să o privească apreciativ.

—Trebuie să coborâm, murmură ea. Vom întârzia.

     Se strecură printre spațiul strâmt dintre ei, încercând să scape de acolo. Simțea că se sufocă.

    Andrew însă îi prinse încheietura între degete și se agătă de ea ca iedera de zidul de cărămidă. O pironi cu o privire tristă și murmură stins.

—Te iubesc, Olivia. Glasul i se îngroșă ca un sos și ochii îi sclipiră de lacrimi. Întoseauna te-am iubit. Ce ar trebui ca să fac ca să mă observi? Când crești fără să ți se arate dragoste, nu stii cum s-o ceri când te-ai făcut mare.

    Olivia răbdă ca un soldat veritabil declarațiile sincere, simțind ca se împotmoleste. Un sentiment vecin cu mila i se strecură în suflet, dar îl înăbusi disperată. Andrew era cel care îi furase fericirea. Cum putea ea să-l facă pe el fericit?

—Andrew, nu este nici locul nici momentul oportun să discutăm despre asta. Olivia își stăpâni tremurul din voce și zise pe un ton plat: te rog să î..

—Mătușă Olivia!

    Glasul pițigăit al Rosei străbătu coridorul lung pâna la urechile ei. Realizând că Andrew încă o mai ține de încheietură, îsi trase mâna cu repeziciune. Se pregăti să fugă în jos pe scări, când chipul îmbujorat al copilei apăru de după colț.

—Mătușă Olivia, repetă ea, trăgându-și sufletul. Beth zice că au sosit invitații și nu-i nimeni care să-i întâmpine. Vă roagă să veniți și...

—Cobor eu, interveni Andrew amabil. Chipul distorsionat i se schimbă într-o fractiune de secundă, așezându-și una dintre măstile fericirii pe chip.

—Vom reveni la subiect mai târziu, i se adresa Oliviei. O mângâie pe Rosa pe creștet si apoi coborî scările în grabă, fără ca măcar să se uite înapoi.

     Olivia își trecu degetele peste fața, simțindu-se dintr-o dată ca si cum cărase în spate cufere toată ziua. Clipi des, chinuindu-se să-și oprească ciclul frenetic al gândurilor si apuca mâna firava a Rosei, în timp ce cobora scarile spre petrecerea ce era gata să înceapă chiar atunci.

                           ***

   
       Festinul ce se dezlănțuia sub ochii ei era greu de descris. Cu poalele rochiei în mână, Olivia răsuflă adânc în amurgul călduț și se apropie să analizeze mai îndeaproape.

     Pe câteva mese lungi erau buchisite platouri imense de carne rece, asortat cu fructe uscate și salată în culori. Puțin mai încolo, un bol adânc adăpostea cartofii cu brânză și cotletul de porc. Priceputa Beth adăugă listei budincă de mălai, fasole, sandvișuri cu șuncă, legume cu unt și chiar rulori de carne la grătar.

     Ispitită peste măsură, Olivia se învârti pe călcâie dornică să se îndepărteze cât mai mult. Purta un respect desebit muncii lui Beth, dar nu-și permitea deliciul unei mici gustări. S-ar fi sfârșit jalnic.

     Hotărâtă să își înfrâneze pofta egoistă, o luă din loc. Ochii i se izbiseră însă de foișorul din spatele grădinii, unde surpriza cea mai mare o aștepta.

      Cu ochii bulbucați și inima gâfâindu-i în piept, mări pașii și invadă spațiul imens. Buzele îi rămaseră mute la imaginea ce se desfășură înaintea privirii ei, si un murmur surd și întârziat șopti într-un final:

—Oo, Doamne!

     Fețe de masă dintr-un roz sclipitor acopereau un spațiu exorbitant, iar deasupra trona cu măiestrie cel mai rafinat desert pe care îl văzuse vreodată.

     In boluri mari și adânci, putea zări cu ușurința salata de fructe în straturi. Beth îmbinase perfect căpșunii cu tot felul de fructe exotice.
Coșulețe mici si transparente adăposteau și alte deserturi apetisante.

    Olivia își pironii ochii spre vasele impecabile ce ascundeau delicii fără grad de comparație: plăcinte cu brânza, gogoși umplute cu cremă, budincă, prăjiturele cu ciocolată, chec cu nucă, tartă cu frișcă și multe altele.

     Era cea mai mare cantitate de mâncare pe care o văzuse vreodată!

    De asemenea, Andrew se întrecuse pe sine în alegerea decorului. Mesele erau ticsite cu vase încărcate cu flori de vară. Vesela și tacâmurile erau toate împachetate minuțios, dar la îndemâna fiecărui invitat.

    Chiar și gradina arăta diferit. Iarba era tunsă scurt și florile îngrijite cu atenție. Pe deasupra foișorului atârnau coroane de flori naturale. Totul era aranjat cu mult gust și rafinament.

     Totuși de ce investise Andrew atât de mult în petrecere? Se întrebă Olivia neliniștită. Era ferm convinsă că lucrul acesta îl costase pe Andrew o căruță de bani. Ce punea la cale? Era prea multă risipă, ca să se păcălească singură, crezând că acesta era doar generozitatea unui bărbat model.

     Cu inima bubuindu-i în piept, Olivia uită complet de mirosurile ademenitoare de lângă ea, și porni cu pași mari în căutarea lui Andrew. Bărbatul o întâmpină la mijlocul drumului.

—Te căutam, o informa el cu un zâmbet luminos pe chip. Vreau să-ți prezint pe cineva.

     Simțindu-se privită de oamenii ce începuseră să apară, Olivia se lăsa condusă de Andrew spre locul de întâmpinare al invitaților. Mâna lui așezată atent pe talia ei îi pusese tot corpul în mișcare. Temperatura îi crescuse brusc si se chinui să rămână dreaptă si politicoasă.

—Bună seara, și bine ati venit!

     Andrew se adresă unui cuplu tânăr ce tocmai ajunse în gradina lor. Bărbatul o țintui cu privirea pentru o fracțiune de secunda, si Olivia simți cum i se înmoaie genunchii. Când intrusul își mută privirea pofticioasă, i se adresă binevoitor lui Andrew.

—Bună seara. Mulțumim de invitație, domnule Andrew. Este o plăcere să putem participa la această petrecere somptuoasă.

—Draga mea, lasă-mă sa te prezint prietenului meu, Ben Bloch. Iar aceasta este soția lui, Dalia Bloch.

     Cei doi înclinară din cap, iar Olivia prinse din zbor privirea lui Ben. Ochii albaștrii ca de gheață o îngrozeau.

     Olivia înăbuși ghearele fricii, când Andrew luă din nou cuvântul și zise mândru de el:

—Am desebită plăcere să v-o prezint pe viitoarea mea soție, Olivia Queen.

—E o plăcere să te cunosc, anticipă Dalia policticos dar distant.

     Ben se mulțumi să miște din cap, în timp ce-și scruta privirile înflăcărate. Andrew o trase mai aproape de el — atât de aproape încât Olivia îi simți apa de colonie. Se chinui să nu fugă ca de o haită de coioți turbați și schița un zâmbet abia perceput.

—Ben va participa la alegerile pentru postul de primar ce vor avea loc în toamna, marturisi Andrew, evident mândru de planurile de viitor ale prietenului său.

—Sperăm să fie si rezultate pozitive. Ben miji ochii și râse larg, dezvelindu-și dantura imaculată.

—Cu siguranță vor fi. Lui Earnest i-a trecut demult vremea si ar fi cazul să se pregăteasca pentru lumea cealaltă. Vom prelua noi ștafeta, nu-i așa?

     Ben întări spusele prietenului său și amândoi se uniră într-un râs timpuriu al victoriei. Dalia îsi trecu tandru degetele-i subțiri peste brațul sotului ei, într-un gest al susținetii totale.

    În timp ce se despărțeau cu promisiunea unei noi revederi curânde, Olivia își dori să ia una dintre cărămizile din șopron și să le arunce direct în acesti bărbați lipsiți de scrupule. Cine se credeau ei încât îsi permiteau să vorbeasca atât de nepolicticos despre actualul primar?

     Își depozită cu grijă aceste gânduri în mintea ei, mimând absentă în lungul șir de prezentări pe care Andrew îl făcea. Era abia la începutul unei lungi si stresante seri, dar realiză prea curând că bătălia ce o aștepta era mult mai anevoioasă decât anticiparea ei initială. Dar oare acest lucru să o facă să renunțe la tot ceea ce și-a dorit de-o viața?

    
                              ***
 

      Olivia urmări cifrele de pe ceas, care se schimbau cu o încetineală înnebunitoare. Petrecerea era abia la început și ea nu-și mai găsea starea.

     După cina copioasă pe care o serviseră fiecare în parte, invitatii se delectau acum cu ceai turcesc si prăjitură cu scorțișoară. Tonul discuțiilor era în toi.

     Își plimbă privirea obosită dintr-o parte în alta, căutând parca un chip cunoscut: un șmoc de păr bogat, castaniu, un zâmbet sincer ce lumina orice încăpere, în continuarea unei barbii puternice, masculine.

     Absența șerifului o durea mai mult decât era pregătită să recunoască. Își trecu măna peste frunte, cu o nervozitate vădită și oftă îndelung.

   Nici măcar Earnest nu era acolo!

—Ce se întâmplă?

     Olivia tresări ușor la vocea îngrijorată a lui Andrew și-și așeză cu grijă o mască de indiferență.

—Nimic.

—Poți să fii puțin mai exactă?

     Andrew zâmbi larg cu o urmă de ironie pe buze. Olivia se abținu să nu i-l șteargă printr-un pumn apăsat.

—Să nu crezi că nu am observat privirile tale căutătoare. Apropiindu-se și mai mult de ea, Andrew o întrebă: pe cine ai pierdut?

—Pe nimeni.

      Simțindu-i izul puternic al parfumului, se trase într-o parte. Icni când acesta își așeza palma lată pe spatele ei și-i șopti în ureche:

—Mi-aș dori ca aceste priviri să-mi fie adresate doar mie si nimănui altcuiva. Aș coborî iadul pe pământ doar la gândul ca un altul s-ar putea atinge de tine.

—În numele Cerului, oprește-te!

     Se trase în spate, dar Andrew continuă să-i sufle în urechi:

—Urează-mi bafta! Urmează partea cea mai interesantă a serii.

     Ochii ei mari străluceau asememi unei luni pline, eclipsate, însă stupoarea din ei era vizibilă.

—Care parte?

—Jocurile competitive!

                            ***

      Aproape toată lumea de la petrecere venise să vadă întrecerea de tras la țință. Spectatorii se înșiruiseră într-un cerc larg în spatele grădinii, cu ochii sclipind de curiozitate.

      Andrew se urcă pe un podium improvizat și explică regulile jocului simplu și concis. Dacă nu l-ar fi cunoscut cu adevărat, Olivia ar fi fost mândră de capacitatea înnăscută de conducător feroce.

     Fiecare pereche de ochi era îndreptată spre el, sorbind de pe buze partea cea mai aventuroasă a serii. Bărbati si femei, tineri si copii, ardeau de nerăbdarea unui nou început.

—Regula cea mai importantă a jocului este aceasta...

      Andrew făcu o pauză lungă în vorbire, recăpătându-și publicul ce începuse deja să șușotească între ei.

— ... este acceptat orice bărbat ca participant al concursului, cu condiția ca cel învins să plătească taxa de cinci dolari în final.

      O tăcere mută învălui buzele fiecăruia.

—Banii adunați în urma tuturor jocurilor competitive din această seară, vor fi înmânați viitoarei mele soții, Olivia Queen. Cred ca mulți aţi avut ocazia să o cunoașteți deja.

     Un cârd de ochi curioși o ținutuiră pentru câteva secunde, si Olivia își simti inima bubuindu-i precum copitele cailor pe un drum prăfuit. Un val de căldură îi cuprinse gâtul zvelt, până pe obraji în sus si fu recunoscăoare, când în final Andrew  vorbi din nou și acapară atenția tuturor:

—Ea a venit cu această propunere nobilă si anume: banii adunați în seara aceasta vor fi înmânați — prin intermediul ei — unei familii nevoiașe din oraș. Ce părere aveți?

     Un murmur aprobator se desprinse din gâtlejul tuturor și Andrew zâmbi satisfăcut. Era mai bine decât se așteptase.

—Atunci să începem, daca ne-am înțeles! Bărbății care vor să participe la primul concurs — tras la țință — sunt rugați să formeze un rând indian în fața mea.

      Mulțimea se trase în spate, cu respirația întretăiată, în timp ce zece indivizi intraseră în joc, cu Andrew în fruntea lor. Joe împinse oamenii la o parte, facându-și loc printre trupurile energice. Ajunse în dreptul unui copac, la vreo doua sute de metri distanță de bărbatii ce așteptau nerăbdători, și fixă tința în cuie.

     Marcă un X în mijloc și scoase din jacheta uzată o bucată de hârtie si o pană de scris. După ce notă numele  participanților, înmână fiecăruia dintre ei câte un pumnal ce trebuia înfins direct în X-ul îngroșat. În caz contrar, participantul era exlus din joc, plătind taxa de participare. Jocul urma să se repete, cu distanțe tot mai mari, până avea să rămână un singur câstigător.

      Adrenalina curgea în venele fiecăruia dintre ei, în momentul când Joe sună din clopoțel și anunță start-ul. Bărbații îsi suflau în mâini si dădeau tot ce aveau mai bun. Mulțimea tăcea mută, prinsă parcă în vraja misterului.

      Olivia privi peste invitații ce își țineau sufletul, în așteptarea rezultatelor. Când primul concurent rată, părăsi ringul de bătălie si trânti nervos bacnotele în mâna întinsă a lui Joe. Urmară alți doi care îi copiară exemplul. Distanța era prea mare pentru fermierii neexperimentați.

—Urmează domnul Andrew Black, anunță Joe cu reverență.

      Olivia clipi des, stagnând timpul în loc. Simți oamenii de lângă ea împingându-se cu coatele și ridicându-se pe vârfuri pentru a vedea. Ea însăsi înaintă câțiva pași. Curiozitatea o rodea ca un vierme de mătase.

     Chipul lui Andrew nu trăda nimic altceva decât concentrarea. Nicio broboană de sudoare nu se întrezarea pe fruntea lui, ca în cazul celorlalți concurenți. Niciun tremur al mâinilor. Picioarele lungi stăteau bine înfipte sub el.

      Inspirând adânc, Andrew ridică pumnalul, ochi de-a lungul său, și îl aruncă în aer cu o forța uluitoare. Acesta despică aerul, urmat repede de un zgomot surd și îndepărtat când pumnalul lovi ținta.

     Când mulțimea răbufni într-un strigăt, Andrew se întoarse spre ei, mulțumind satisfăcut printr-un zâmbet.

—Primul concurent care nu a ratat ținta, Andrew Black, anunță Joe mândru de propiul șef.

     Oamenii izbucniră din nou în urale vesele, ținând un ison scurt al unei victorii începătoare.

—Andrew! Andrew! Andrew!

     Jocul continuă, urmat de alți trei bărbați ce loviră X-ul, unul dintre ei fiind chiar Ben Bloch. Ceilalti fusesera eliminați, în timp ce bodogăneau agitați.

     Urmasera alte două runde apogee, în care adversarii dădeau tot ce aveau mai bun. Când într-un final, Andrew si Ben stătea în fața ultimei sesiuni, îsi zâmbiră conspirativ si jocul reîncepu.

     Mai scurtă ca în fazele anterioare, întrecerea se termină rapid, calificat cu ștampila de câstigător, Andrew Black. În urma tuturor aprecierilor primite, Andrew zâmbi amabil și îsi sterse sudoarea de pe frunte. Înghiți un pahar de apă rece și se postă din nou pe podium pentru anunțul jocurilor ce urmau.

     Seara se desfășură învăluită de veselie și iz competitiv. Andrew păstra atmosfera vioaie, implicând fiecare invitat în concursuri și întrebări. Se desfășuraseră campionate la călărie, bowling american și timpul din clepsidră, întreceri ce lăsau loc oricărui doritor.

     Totusi, Olivia se simțea obosită și se întreba dacă oamenii aceștia aveau de gând sa plece acasă până să adoarmă gazda. Își lărgi puțin cordonul rochiei și își îndesă o bucată de prajitura în gură. Avea să o verifice pe Rosa, după care se va întoarce pentru alte câteva minute.

     Dat fiind faptul ca jocurile competitive se termisaseră, aveau să se stabilească câstigătorii si apoi urma partea de final a serii.
Cu acest gând gravat pe creier, porni cu pași hotărâți spre cărăruia ce ducea în conacul ce acum îl numea acasă. Pentru un scurt timp...

                         ***

       Când reveni câteva clipe mai târziu, atmosefera era schimbată și diferită. Unul dintre musafiri apucă o vioară și cântă câteva melodii vesele care făcură publicul să dea din picioare și sa bată din palme după ritm.

     Unii chiar se prinseră în joc, într-un dans improvizat, menit să aducă si mai multă bună dispoziție. Un altul scoase o muzicuță și se alătura grupului ce cânta ritmatic. Toți începuseră să cânte la unison cu muzica și îndemnă muzicienii la un ritm și mai vioi, bătând frenetic din palme.

     Arcușul vioristului zbura pe corzi, degetele mișcându-i-se cu atenție ca să prindă toate notele. Mulțimea strigă de încântare, cerând mai mult volum.

     Olivia îi privi surprinsă pe fiecare în parte, cautând chipul popular a lui Andrew. Trebuia să-i ceară să pună capăt serii. Orele târzii ale serii se apropiau de timpul ei de retragere și-și simți trupul implorând odihnă.

—Joe, l-ai văzut pe Andrew? I se adresă portarului ce părea singurul lăsat pe dinafara dansului cadențat.

     Barbatul se fâstâci ca un copil ce era prins furând un fursec interzis dar îsi recăpată stăpânirea de sine curând.

— A-a.. vine imediat! A zis să nu vă faceți griji că trebuie să rezolve o mică problemă și revine.

—O problemă? Joe, spune-mi ce se petrece?

—Nu trebuie să vă faceți griji. Chiar este o problmă lipsită de importanța. Domnul Andrew trebuie să apară din clipă-n clipă.

—Problema lipsită de importanța?! Repetă Olivia bănuitoare. Dacă era chiar așa, nu-și lăsa invitații singuri și pleca. Trebuie sa fi fost ceva important.

       Joe înghiți greu, încercând parcă să caute cuvintele în buzunarele pantalonilor de velur. Îsi trecu limba peste buzele uscate și o privi clipind des.

—Ce-mi ascunzi, Joe?

     O fracțiune de secundă, Olivia zări un sentiment aprig în ochii lui. Ce era? Milă? Regret? Vinovătie?

—N-nimic, se bâlbâi, întorcându-se îndărăt.

     Intrigată peste măsură, Olivia îsi tuguie buzele în semn de bătălie. Îsi încreți fruntea, sfredelindu-l cu privirea.

—Voi afla singură, daca tu nu mă ajuți.

      Trecândpe lângă mulțimea ce continua să cânte înfocat, pașii ei surzi o condusera spre pajistea fermei, cu ieșire spre pădurea din spatele conacului. Se depărtă câtiva metri, simțind cum liniștea învăluia terenul și îsi ciuli urechile.

     Capul i se mișca în toate direcțiile, căutând din priviri chipul lui Andrew. Unde era? De ce avea sentimentul că ceva rău era pe cale să se petreacă?

      Un mănunchi de nori întunecați acoperiră pata gălbuie de pe cer. Olivia se ghidă după luminițele slăbuțe de pe cerul înstelat și părăsi pajiștea de cai, spre cărarea cu intrare în pădure. Era doar la o aruncătura de băț de conac, așa că-și putea înfrânge teama de a merge mai departe. Avea presentimentul că Andrew era acolo și trebuia să-l găsească.

      Auzind sunetul unor pași apăsați apropiindu-se, se piti după o mână de arbuști joși. Se ascunse mai bine în pătura nopții, acoperindu-și trupul cu frunze mari si pătrățoase. Inima îi galopa nebună în piept, dar își apăsa palma la locul cu pricina. Își masă tâmpla ce-i zvâcnea și trase aer în piept. Ce se întâm..

—La naiba Andrew, ai întârziat!

     Un glas de sticlă sparse liniștea noptii și îi accelera pulsul în vene. Nu recunoștea vocea, dar pesemne era unul din camarazii lui Andrew.

—Ai grijă la ton, Nikki!

     Olivia nu-l simțise niciodată pe Andrew atât amenințator. Nici măcar atunci când o răpise pe ea.

—Tu să ai grijă, prietene, se rățoi Nikki și înaintă doi pași spre interlocutor. Mi-ai promis să fii aici la nouă, și ai venit o oră mai târziu. Cât crezi că ține răbdarea mea?!

—Amintește-ți că tu ai insitat să vin. Ți-am zis că nu este o idee bună să ne întâlnim seara aceasta. Petrecerea este pe sfârsite și trebuie să-mi iau rămas de la invitați. Sunt sigur că Olivia se întreabă deja unde...

—Nu mă interesează aceste aspecte!

     Olivia se ghemui mai bine sub tufa de copaci când vocea aprigă a bărbatului ajunse până la urechile ei. Simțea că i-ar putea auzi frica cum îi alerga prin toate măruntaile.

    Ce neînțelegeri avea Andrew cu acest Nikki?!

—Dacă nu-ți convine, poți oricând să te retragi din aceasta afacere. Ți-am spus bine că nu vreau o pacoste pe cap.

—Nu intenționez să fiu una, îngână Nikki, bătând în retragere, doar că nu îți ții cuvântul și asta mă irită. Nu așa a fost înțelegerea nostră.

—Calmează-te, băiete, totul este sub control.

      Andrew se apropie și mai mult de el, și Olivia trebui să îsi ciulească urechile și să își țina respirația ca să audă schimbul de replici. Îsi puse mâna pe umărul camaradului său, îl privi în ochi și întrebă:

—Coletul a ajuns la destinație?

—Da. Se află întocmai în locul stabilit.

—Perfect.

      Întorcând capul într-o parte și în alta, ca pentru a se asigura că erau singuri, Andrew scrută cu atenție orizonturile. Olivia se întrebă daca-i putea simți mirosul si pentru prima dată regretă ca folosise parfum.

—Rămâne să ne întâlnim luni seară, după căderea întunericului pentru a muta pachetul într-o locație mai sigură. Anunță restul grupului că ne vom întâlni la intrare în peșteră, și apoi vom intra împreună. Să veniți prin spatele școlii, ca să nu fiți observați.

—Așa vom face.

     Nikki aprobă din cap și apoi își îngustă ochii cercetători.

—Banii?

      Andrew izbuci într-un râs forțat și apoi redeveni serios.

—Credeam că ne-am făcut înțelesi, Nikki. Banii îi primești la finalul misiunii.

      Nikki se trase un pas mai în fața până îl atinse cu umărul drept. Îl sfredeli cu privirea și ridică tonul enervat:

—Ți-am spus că nu mai lucrez în felul acesta. Ultima dată mi-ai întârziat cu plata douăzeci de zile. Mi-ai răzvrătit toată echipa împotriva mea. Dacă eu am avut încredere în tine, trebuie să ai și tu în mine și să îmi dai banii acum. Oamenii mei mă așteaptă.

     Andrew râse din nou, de data aceasta mai zgomotos și îsi duse mâna la ceafă. Își lăsă capul pe spate și contraargumentă:

—Prietene, aceasta este ultimul meu cuvânt. Vei primi banii la final.

      Nikki îi fulgeră cu privirea și Olivia începu să se teamă pentru ceea ce avea să urmeze. Într-o clipeală de ochi, bărbatul își duse mâna la cingătoarea ce o avea ascunsă sub haina groasă și scoase un pistol voluminos.

     Sângele Oliviei îi îngheță în vene. Nu era capabilă să asiste la moartea lui Andrew.

—Sunt pregătit să mor cu bucurie, îl auzi pe Andrew spunând superior.

      Olivia își închise strâns ochii și îi acoperise cu palmele asudate de frică. Se temea că sângele lui Andrew va ajunge până la ea. Gândul în sine o înfioră și se trase speriată în spate.

     Punctul culminat fu atins când un sunet strident sparse linistea orașului adormit. Până și muzica de la petrecere încetase brusc. Arma se descărcase zgomotos si rotocoale de fum dens invadară nările Oliviei. Fetei îi era teamă să deschidă ochii. Daca Andrew zăcea mort, la picioarele ei? Dacă Nikki o va găsi și pe ea și...

—Pedeapsa cu moartea este prea ușoară pentru tine, îl auzi pe Nikki spunând. Trebuie să plătești într-un mod lent si dureros. Ne vom regla conturile luni. Acum ar fi cazul să fugi la petrecere, dacă nu vrei să fii suspectul focului de armă.

—Foarte generos din partea ta, să te gândesți la mine, replică Andrew ironic. Poate că ar fi trebuit să te gândești la mine când ai descărcat focul de armă în aer.

      Cu o ultimă căutătură nervoasă, Andrew goni spre conac, lăsând-o pe Olivia între boscheți. Aerul se crispă sub povara întrebărilor fără răspuns, și după ce Nikki părăsi zona, Olivia o luă la fugă spre casă.

     Mai devreme sau mai târziu, avea să găsească răspunsul tututor întrebărilor. Daca Dumnezeu crease un teren de luptă, cu piese magice împrășitate pentru a putea fi puse la locul lor ca într-un puzzle, ea avea să fie aceea care să deznoade mare enigmă.

      #Salutare prieteni! 😊

     Am deosebită plăcere să revin cu un nou capitol — vechi de-acum. 😅
Recunosc că a trecut o perioadă lungă de la ultima noastra întrevedere, dar timpul pare să fie dușmanul meu. De fapt, cine nu se plânge de acest aspect? 🤔

     În orice caz, iată ca am ajuns și aici. Petrecerea s-a termimat, si se pare ca Andrew ascunde planuri murdare în spatele acestei generozități. Despre ce este vorba? Desgur, vă las pe voi să ghiciți! 😆 Răspunsul final îl vom afla la vremea potrivită...

     Nu știu daca ati observat sau nu, dar se pare ca Levi nu a fost la petrecere. Nici Earnest. Vă întrebați de ce? 🙄

    Vom afla și aceste detalii curând...

 
    În final, aduc o veste bună! 🙋‍♀️
Capitolul următor îl va avea în frunte pe Marcus și peripețiile cu care se confruntă el, în căutarea dragostei adevărate. Sunteți curioși să aflați vești despre el? 🤣 Eu da...

     Acestea fiind spuse, v-am lăsat! Rămâneți pe fir pentru o reîntâlnire apropiată! Detaliile picante pot fi următoarea oprire. 😅

      Multumesc pentru lectura vostră si pentru susținere. Apreciez!

          Cu drag, Camy