Întunericul tot mai dens cădea ca o peliculă obscură peste ochii curioși a lui Marcus. Silueta proieminentă a lui Adonias se risipea tot mai adânc în noapte cu fiecare pas ce-l călca tot mai apăsat. Drumul șerpuit îl ascundea în umbrele pătate ale nopții, oferindu-i un avantaj binevenit.

    Marcus îl urmări pe băiat, intuind că aveau sa urmeze traseul ințial, și cum confirmarea i se adeveri si coama hanului se zări la nici o sută de metri, Marcus hotărî ca sosise momentul sa pună piciorul în prag. Curiozitatea îl rodea ca o o stâncă de granit ce se sfărâmă în bătăile violente ale oceanului iar răbdarea i se risipise cu desăvârșire.

     Se apropie cu pași tiptili, ochind plicul gros ce-l strângea Adonias cu putere în mâna dreaptă, îl smuci de umăr și îl întoarse cu fața spre el.

—Ce faci aici Adonias?

    Băiatul tresări vădit surpris și îsi bulbucă ochii de uimire. Deschise gura să spuna ceva, dar o închise la fel de repede înghitând în sec. Semnele vinovăției erau destul de clare. Trupul lui striga prin fiecare por un cuvânt amar cu gust de trădare.

—Marcus? Îngână în cele din urma, încercând să ascundă plicul misterios în lumima slabă a nopții. Credeam că dormi.

—Puteam paria același lucru si despre tine.

    Adonias se fâstâci alarmat sub privirile cercetătoare ale stăpânului său. Își trecu limba peste buzele aspre, umezindu-le cu salivă. Cuvintele păreau să lipsească, răsfățându-se cu un somn lung si așteptat.

—Unde ai fost?! Îl testă Marcus, știind care avea să fie următorul pas, în funcție de răspunsul primit.

—La o cârciumă.

    Marcus își încruntă sprâncenele dese într-o linie continuă. Maxilarul îi vibră violent ca un semn al dezgustului față de Adonias ce lua proporții considerabile.

—Știu ca nu am procedat tocami corect, încercă tânărul sa se justifice, dar m-am gândit ca nu o să-ți creez probleme printr-un singur păharel de lichior. Pe de altă parte n-am vrut să-ți spun pentru ca eram ferm convins că nu ma vei lasa cu niciun chip.

    Daca nu l-ar fi urmărit cu proprii ochi, Marcus ar fi fost gata-gata să-i creadă minciuna servită. Era de remarcat faptul ca meditase intens la o scuză credibilă ce avea sa fie folosită într-un caz extrem, precum aceasta.

—Astăzi ai decăzut în ochii mei cât ai crescut în toți anii de când te cunosc. Nu mă așteptam vreodată să-mi pierd încrederea în tine prin minciuni nevinovate.

    Marcus se întinse neașteptat și îi smulse plicul ce-l ascundea cu măiestrie după spate. Îl privi amenințator, dornic sa elucideze misterul ce-i dădea bătai de cap în ultimile ore.

—Pleacă Adonias! Vreau să rămân singur.

—Marcus, nu! Te rog. Dă-mi plicul.

    Adonias se alarmă panicat, ridicând tonul mai mult decât era necesar. Ochii îi căpataseră o dimensiune dublă ceea ce îl intrigă și mai mult pe Marcus. Ce era atât de important si secret în acea hârtie?

—Voi face orice îmi ceri, numai dă-mi plicul, insistă Adonias din nou.

—Inclusiv a mă lămuri cu privire la discuția purtată cu căpitanul Darius?

    Intrebarea avu impactul dorit si Adonias se liniști, amuțit de uimire. Se trase un pas în spate, privindu-l cu nedumerire.

—T-tu de unde știi?

—Uneori știu mai multe lucruri decât las să se vadă, Adonias. Acum fă te rog ce ți-am cerut si lasă-ma singur.

—Dar..

—Nu-mi încerca rabdarea, scrâșni Marcus din dinți cu o privire feroce ce-l înspăimântă pe băiat.

—Nu e ceea ce pare, insistă el cu un ton pițigăit. Când vei citi scrisoarea să știi ca am fost obligat sa o fac. Nu am avut altă cale și...

—Lasă-ma singur!

     Tonul autoritar îl determină pe Adonias să execute ordinul primit. Își plecă ochii cu o privire vinovată si după câteva clipe se pierdu în întunericul gros.

     Marcus privi intrigat la plicul amărât din mâna sa, făra a bănui că el avea menirea să-i schimbe cursul vieții în mai puțin de câteva minute. Bâjbâi prin întuneric până la locul în care șezuse mai devreme, si își trase un lampadar mai aproape pentru a distinge scrisul mărunt.

    Datele expeditorului lipseau, ceea ce îl surprinse vadit. Însă ce îi atrase atentia cel mai mult fu o adresă străină pe care nu o recunoscu: America de Nord, Portland - Oficiul de Cadastru, Numărul 930. Marcus repetă adresa în minte, încercând să-și amintească daca o mai întâlnise vreodată, dar în capul lui se formase un vid inexplicabil. Îsi trecu degetele mari peste inițialele A.B. din dreptul numelui, si se întrebă din nou ce însemnătatea aveau.

     Ajuns la finalul oricărui strop de răbdare, rupse sigiliul plicului si din interior se strecura afară un răvaș scurt, cu un scris mărunt ce parcă-l privea zemflenitor. Ochii îi căzură pe cuvintele așternute cu măiestrie pe foaia albă, dar fiecare rând în parte din scrisoarea buclucașă avu menirea să-i stranguleze tot mai mult sufletul până aproape rămase fără suflu.

   
  "Andrew,

     Pe vremea când va sosi răvașul la destinație, misiunea ce mi-ai încredințat-o va fi demult îndeplinită.
Așa cum ți-am promis, m-am ocupat în detaliu de naivul comisar si de șleata lui, iar sărmanii au pus botul la aburelile îndrugate de mine. Am întârziat călătoria cât mi-a stat în putința, iar astăzi am ancorat în Africa.

    Din informațiile primite de la Adonias, comisarul va porni mâine spre Egipt, în căutarea voastra. Drumul îi va lua cel puțin o lună de zile, așa ca poti fi liniștit, ca la venirea lui, apele se vor fi limpezit deja. Prin urmare nu vor mai avea șansa să vă găsească.

     Singura rugăminte este să ai grijă la femeiușca aceea. La orice pas ar putea să ne dea de gol, și astfel planul nostru ar eșua. Ceea ce a ținut de noi, am realizat. Restul depinde în întregime de tine.

    La primirea scrisorii te rog să-mi confiri si apoi aștept ceea ce mi-ai fagaduit. Oamenii mei aștepta si ei, de asemenea răsplătiți. Să nu uităm nici de Adonias, care a reprezentat un real folos. Fără el, nu am fi beneficiat de nicio informație din clanul comisarului, și astfel nu am fi reușit.

    Nu mă extind mai mult de atât, pentru ca tu știi care este următorul pas, si ultimul: răsplătirea. In rest, îți doresc numai bine si să realizezi tot ceaa ce ți-ai propus.

                        Căpitanul Darius. "

   
     Furia ce începu să clocotească prin venele vibrante ale tânărului comisar nu ar fi avut grad de comparație nici daca s-ar fi inventat unul mai mare decât absolutul.

     Marcus își încleștă dureros unghiile în coapsa nevinovată și lăsă să-i scape un strigăt agitat, dar care nu-și îndeplinise țelul în totalitate. Mânia și furia erau tot acolo. Când adevărul începu sa prindă contur tot mai mult în mintea lui, astfel încât să formeze un itinerariu concret si real, Marcus simți gustul amar al trădarii.

    Se ridică cu repeziciune de pe bancă si izbi violent cu palmele de gardul viu din spatele său. Lacrimi amare de furie se strecurara agale prin genele lungi. Câteva șuvițe rebele își permiseră să coboare pe frunte în jos, dându-i un aer înspăimântător.

    Marcus izbi cu pumnii în tot ceea ce prinse în cale, într-o încercare eșuată de a-și reprima nervozitatea. Nu reuși să-și stăvilească sentimentele alarmante si un strigăt răgușit străpunse liniștea nopții, ca un semnal final de învins.

— De ce? De ce m-ai trădat?

     Ochii i se bulbucară de durerea mistuitoare ce începuse să-și facă loc în sufletul sau. Un junchi feroce i se învârti în inima și se simți prabușit. Învins. Folosit. Abandonat. Venele de la gât îi zvâcniră ritmatic, precum într-un impuls autoritar de a lua arma si de a lupta mai departe. Până la capăt.

—Marcus?

    Glasul uimit a lui Cezar îl readuse pe Marcus în realitatea crâncenă. Îsi plecă capul înfrânt si se sprijini cu brațele de copacii stufoși. Își alimentă plămânii cu aer oxigenat si repetă procesul de câteva ori, până simți că-și recapătă din nou stăpânirea de sine.

—Marcus, ce s-a întâmplat?

    Comisarul se apropie si îi așeza mâna părintească pe umar. Îi ridică bărbia tremurândă si îl îndemnă din priviri să i se destăinuie.

—Acolo, indica Marcus spre scrisoarea ce zăcea în iarbă. Citește-o.

    Cezar apucă scrisoarea de jos si o privi nedumerit. Își opri ochii asupra numelui din antet si tuși apăsat.

— Să nu-mi spui ca..

—Citește doar. Discutăm dupa aceea.

    Cezar își concentră atenția asupra scrisorii, pe când Marcus îsi reluă locul inițial. Îsi plecă capul apăsat si simți ca brusc toate poverile lumii apasă pe umerii lui. Cum putuse sa fie atât de naiv? Dragoastea îi întunecase simțămintele rațiunii si astfel urmase o pistă greșită. Nici măcar nu bănuise ca încercase să-si paveze drumul spre fericire pe seama unui trădător, ce îl considera frate de cruce.

—De unde ai scrisoarea? Îngână în cele din urmă Cezar.

—De la Adonias. L-am văzut furișându-se. L-am urmărit si am descoperit ca s-a întâlnit cu căpitanul Darius.

     Cezar își reluă din nou rolul de consilier de corason, și își încurajă camaradul în speranța ca orice noapte — oricât de lungă si neagră — va fi întâmpinată de o dimineața. Pur si simplu acesta era cursul normal al naturii, și așa avea sa fie si de data aceasta.

    În urma unor discuții destul de lungi si profunde, Marcus ajunse la câteva hotărâri pe care avea sa le pună în practica chiar din seara aceea. E adevărat, pierduse o bătălie, dar războiul încă era în desfășurare. Și îsi jurase cu orice preț ca victoria avea sa fie a lui. El avea să fie încununat cu laurii biruinței.

  
                            ***

—Ce ai de gând să faci? Îl chestionă Cezar câteva ore mai târziu, când deja liniștea înghițise întregul zgomot, iar drumeții se răsfățau cu un somn odihnitor.

—Mâine dimineață voi duce scrisoarea la oficiul de cadastru. Cu orice preț, ea trebuie sa ajungă la destinatar. Astfel ei vor crede că totul decurge conform planului lor, pâna vor da nas-n nas cu noi.

—Notat. Ai luat vreo decizie în privința lui Adonias?

     Marcus își încleștă maxilarul, stăpânindu-si impulsul cicălitor de a spune vreo vorba neortodoxă. Îsi trecu mâna peste frunte si confirmă apăsat.

—Tot mâine dimineață am să cumpăr trei bilete spre Londra. Robin si Felix îl vor însoți pe Adonias înapoi spre posturile lor. Nu aș îndrazni sa risc din nou.

—Sunt întru totul de acord cu Adonias. Dar ești sigur cu ceilalti doi? Ei ar putea sa ne fie de folos.

    Marcus clipi des și îl privi prelung.

—Nu am fost niciodata mai sigur de un lucru. Și-au facut partea lor până acum. A sosit momentul să merg singur pe acest drum. Nimeni si nimic nu-mi va putea sta în cale.

    Cezar încuviința tacit si îsi îndesă mâinile în buzunarele pantalonilor de dril. Își înălța privirea spre bolta pigmentată de beculețe argintii si răsuflă adânc. Trase aer în piept, lăsând ca un abur călduț să invadeze spațiul ca fumul tras din pipă si zâmbi cu jumate de gură.

—Întodeauna m-am uimit de caracterul tău deosebit, Marcus. Ai reușit mereu să mă surprinzi prin perseverența si inteligneța ta deosebită. Iar astazi te-ai întrecut pe tine însuți.

—Nu-mi mai doresc nimic alteceva, Cezar decât să o găsesc pe Olivia. Mi-aș putea da întreaga viața doar ca sa o mai văd o singură dată.

—E greu să aștepți ceva ce știi că s-ar putea să nu se întâmple niciodată, dar e și mai greu să renunți la speranța când știi că e tot ce îți dorești.

—Mi-aș putea petrece întreaga viața căutând-o. N-o să renunț niciodată pentru ca știu din toata inima că va veni o zi în care Providența îmi va răsplăti toate eforturile mele.

—Dacă ai credința ai totul, băiete.

    Cezar îl bătu prietenește pe umăr si apoi se retrase în dormitor. În zori, le stătea în față o zi furtunoasă ce avea nevoie de forțe noi si revigorante.

    Câteva clipe mai târziu, când Marcus se văzu nevoit sa se retragă si el, cu puterile epuizate si visele năruite, simți ca se afundă într-o prăpastie tot mai adânca cu fiecare scară ce o urcă spre propria cameră. Picioarele i se păruseră dintr-o data grele precum niște buturugi si trupul lupta parcă împotriva lui. Ochii i se mijiră când după colț se ivi o siluetă nedorită.

—Marcus.. Te-am așteptat. Doresc să-mi cer iertare și...

    Marcus trecu pe lângă cel care complotase împotriva lui, cu propria voința, ajutând la distrugerea viitorului său, si se îndepărta spre camera sa. Adonias însă îl urma neîntârziat.

—Marcus, te rog...

   Marcus îsi continuă mersul, grăbind pasul. Simțea ca devine tot mai irascibil cu fiecare cuvânt rostit de băiat.

—Marcus...

    Adonias mări pasul și îi prinse brațul într-o încleștare apăsată. Marcus se smuci violent si îl fulgeră cu priviri ucigătoare.

—Lasă-ma singur! Noi doi am încheiat orice discuție.

—Da-mi voie să-ți explic.

—Nu am nevoie de justificările tale. Savurează-ți victoria!

—Am fost obligat sa o fac.

—Nu îmi pasă.

—Te rog să mă ierți. Poate că ...

—Te rog să pleci. Acum.

—Pot să-ți explic totul, Marcus. Si promit să-ți spun adevărul. Te rog, doar lasă-mă să...

—Pata care o lasă o minciună, nu poate fi ștearsă de o sută de vorbe adevărate. Noapte bună.

    Marcus se grăbi să închidă ușa după el, trântind-o zgomotos. Zăvorî cu putere lacătul si răsuflă adânc în urma discuției avute. Își lipi urechea de lemnul de mahon, dar pașii lui Adonias întârziasera să se auda plecând. Se scurseră în tăcere minute în șir până când scârțâitul surd al dușumelei, îl atenționă pe Marcus că ramase singur.

    Abia atunci, în singurătatea unui pat rece si gol, Marcus își cufunda capul între pernele parfumate si dădu frâu liber noianului de lacrimi ce nu mai puteau fi oprite. Zăgazurile cerurilor părusera să se deschidă, încercând să compenseze lipsa căminului mult visat, dar consolarea ce se dorea a fi primită, lipsise cu desăvârșire.

    Somnul întârziase să apara în pofida oboselii musculare ce îsi spunea cuvântul. Abia în zori de zi, când razele răzlețe ale soarelui începusera sa bată în geam, pleoapele îngreunate de somn ale lui Marcus clipira des și cedasera presiunii ce nu putea fi negată. Si asta doar pentru câteva zeci de minute.

                           ***

     A doua zi în zori, Marcus fu primul care deschise ochii încă din primele ore matinale ale dimineții. Abia ce ațipise puțin când lumina puternică a soarelui îi strafulgeră ochii, deranjându-i somnul agitat.

    Se ridica moromăind din pat în timp ce-și frecționă ochii somnoroși. Și simțea unflați ca doua cepe si o durere surdă îi brăzdă tâmplele si ceafa. Se sprijini cu mâna de perete si păsi greoi până nimeri apa rece din baie. Își inundă chipul amorțit cu lichid rece, simțind cum îl trec toți fiorii prin fiecare por al trupului obosit.

    Contrariat, se întrebă de ce se simțea atât de rău emoțional, si drept răspuns al întrebării nerostite, frânturi din seara precedenta începuseră sa-i danseze prin fața ochilor. Scrâșni îndurerat si zise amărat:

—Doamne, dă-mi putere. Dă-mi putere să aflu adevărul.

     Se îmbracă împleticindu-se si făcu eforturi considerabile pentru a păstra liniștea deplină. Părăsi hanul fără a fi văzut de nimeni, coborând câte doua trepte deodată. Aruncă o privire furișă spre ceasul ce-i atârna în haină. Șase fără un sfert.

    Multumit că reușise să străbată drumul cu ușurința si făra probleme se postă în fața ușii masive a biroului de cadastru si aștepta. Analiză încă odată plicul resigilat, satisfăcut că reușise să-l pregătească de livrare fără a lăsa urme. Se sprijini de tocul ușii închise, mijindu-și ochii în zare, în căurarea omului ce trebuia sa vină din clipă-n clipă.

    Constrâns de situație, recunoscu că mai avea mult drum de străbatut până avea sa învețe virtutea rabdarii. Timpul parcă stătea în loc și minutele se transformasera în niște zile lungi si greoaie. Într-un răstimp întârziat, un bărbat de talie mijlocie, trecut de vârsta a doua, se apropie cu pași tărăgănați si un zâmbet inexplicabil pe chip.

—Bună dimineața domnule, salută Marcus nerăbdător.

—Neața!

    Omul fluiera binedispus si îl măsură rapid din cap până în picioare. Își încruntă sprâncenele stufoase și-l întreba curios.

—Ce vânt te aduce pe aici în zori de zi?

    Marcus verifica terenul si își ciuli urechile. In jur totul era amorțit. Omenirea încă era cuprinsă în rutina nelipsită a somnului. Mulțumit, se apropie de el si zise pe un ton scăzut.

—Vin din partea căpitanului Darius. Am fost însărcinat să vă aduc acest plic pentru a-l livra la destinație.

—Știu, știu.. murumură bărbatul dând absent din cap. Așteaptă numa' să deschid cocioaba.

    Marcus miji ochii așeptând. Ușa scârțâi răsunător, iar el călcă apăsat în urma bărbatului ce o luă înainte. Lumina rispi bezna din interior, dând la iveală o camera imensă, menită să ascundă zeci de informații prețioase.

    De-a lungul pereților se înșiruiau rafturi buchisite de cărti si dosare. În mijlocul încăpetii trona un birou de mahon, încărcat pâna la refuz de hârtii împrăștiate pretutindeni. Alături un suport de scrisori  suprasolicitat adăpostea numeroase gânduri ascunse de ochii vizitatorilor. În fața birolui erau cutii de carton cu alte plicuri sigilate. Gata de livrat.

    La semnalul acelui bărbat, Marcus întinse plicul si respectă procedura ce trebuia urmată cu strictețe. Semnă sub numele lui Adonias si se grăbi să mulțumească omului pentru ajutor.

     Când păsi în drumul prăfuit, orașul era la fel cum îl lăsase. Cufundat în tăcere si liniște. Acest aspect îi oferi un avantaj, ferindu-l de privirile curioșilor, astfel ca se grăbi să-si îndeplinească si celelalte chestiuni notate pe listă.

    Străbătu orașul până în capătul celălalt ajungând în portul în care ancorase cu o zi în urmă. Fiindca ghișeul era liber, se grăbi să cumpere cinci bilete cu destinații diferite: trei spre Londra si două spre America.

                          ***

—Marcus? Unde ai fost?

     Ajungând înapoi la han, Marcus fu întâmpinat de camarazii săi care îl bombardaseră cu întrebări. Acesta se apropie cu reticiența de ei si îi privi pe fiecare în parte.

—Am avut puțină treabă prin oraș, răspunse el, evitând înadins să-l privească pe Adonias.

—Trebuia sa ne fi spus, zise Felix răgușit. Te-am fi ajutat si noi.

—Este totul în regula? Întrebă Cezar îngrijorat, atragând atenția asupra sa.

    Marcus oftă profund, trecându-și mâna prin părul cârlionțat.

—Se putea și mai bine.

—Ce s-a întâmplat? Îl chestionă Felix din nou.

   Marcus își mută privirea spre fereastră și zise:

—N-ar avea nicio importanță să vă împovărez cu informații inutile. Ceea ce trebuie sa știți voi — si indică spre cei trei, excluzându-l pe Cezar — este ca misiunea voastră s-a încheiat aici. Vă întoarceți în Londra.

—Poftim?!

—De ce?

—Te-am supărat cu ceva?

    Marcus își închise urechile la întrebările infinite si alese în schimb să-și păstreze cumpătul. Intenționa să nu-și mai irosească nici măcar un cuvât în favoarea justificării comportamentului său. El preluase cazul si știa cum era cel mai înțelept de acționat. Acesta era decizia sa, în calitate de conducător al cazului, si ceilalti trebuiau să se supună.

—Explică-ne de ce. Nu te mai înteleg, Marcus.

—Ordinile se execută si nu se dicută, Robin!

    Cezar îl privi cu sprâncenele ridicare în semn de întrebare, dar Marcus ignoră orice semnal de alarmă. Daca îsi dorea cu adevărat să reușeasca, trebuia să-și urmeze propriul traseu. Să calce pe propriul drum.

—Dimineața v-am luat bilete. Plecarea va fi în mai puțin de o oră, așa că ar fi bine sa va grăbiți cu împachetatul.

     Într-adevăr acestia nu contestaseră ordinul primit, îndreptându-se uimiți spre a împacheta. Doar Adonias mai zabovi câteva minute în șir, alegând cu ardoare să rămână sigur cu Marcus.

—Decizia ta se datorează întâmplării de aseară?

    Marcus se întoarse cu spatele, pregătit să plece fără a da un raspuns, dar Adonias îi tăie calea.

—Nu-mi justific niciodată hotărârile în fața ta. Nu după ce ai făcut ceea ce ai făcut.

    Adonias își plecă capul umil, înghițând în sec.

—Rămân împăcat că într-o zi o să-ți vină rândul să te înfrupți din gustul amar al trădării, Adonias. Nimic nu rămâne necontabilizat în viața aceasta. La revedere.

     Marcus plecă făra a privi în urma sa. Viața însăși îl învățase să nu privească niciodata în urma. Îsi scutură umerii de poverile imense așezate de Adonias cu meticulozitate, doar ca să-l privească câteva minute mai târziu cum pleacă în lungul drum spre Londra.

     Despărțirea de ei fusese mai grea decât se așteptase, dar sentimentele ce-l măcinau și le îngropă cu grijă în fundul inimii rănite. Clipi des pentru a-și alunga durerea infernală ce se porni fioroasă să-l ștranguleze de gât si se îmbarcă alături de Cezar într-o călătorie cu sens unic spre America.

    Privind la apa înspumată a oceanului, la briza răcoroasă si la faptul ca se regăsi din nou pe valuri, conștietiză ca viața avea să fie mereu plină de surprize. In jurul său părea sa roiască corzile dușmănoase ale unui mister neplăcut. Totuși, chiar în clipa aceea făcu o promisiune oricarui maestru păpușar ce trăgea sforile cosmosului ca va face tot ce-i sta în putință ca sa îndrepte lucrurile.
   

        #Salutare tuturor!🤗

    A sosit timpul să vă aduc în fața voastră următorul capitol al acestei povești și sper din suflet că v-ați bucurat de acestă lectura.

     De data aceasta o să evit întrebările si vă las pe voi înșivă să vă dați cu părerea despre tot ce ati văzut ca s-a întâmplat. Desigur că aștept întrebatile din partea voastră. 😅

    Pentru a nu pleca prea repede vă spun doar ca distracția abia acum începe, când Marcus merge să o caute pe Olivia, acolo unde este ea cu adevărat.

    Nu uitati sa votați și sa comentați acest capitol, iar pănâ data viitoare la o nouă reîntâlnire, vă doresc numai bine.

   P.S. La media am pus o poză cu Marcus. 🤗 V-am făcut onoarea să-l vedeți în sfârșit face to face. 😅

        Pupici cu sclipici... 🎉🎀🎉

    Cu drag, Camy