Trecuseră mai bine de două săptămâni de la decesul lui Caleb, dar inima Oliviei încă nu se vindecase complet. În ciuda zvonurilor care vociferau ca inima rănită avea nevoie de timp pentru refacere, ea se simțea tot mai îndepărtată de acest stagiu, cu fiecare zi ce o conștientiza si mai acut de pierderea irecuperabilă a unui suflet proaspăt renăscut.

   În dimineața aceea părăsi așternuturile calde, înca înainte de a se ivi primele pete de culoare la orizont. Din nou se obosise toată noaptea într-un coșmar ce parca nu mai avea sfârșit. Renunțase sa mai lupte cu extenuarea fizică și emoțională, odată ce câteva raze jucăușe de soare o anunțaseră de apariția unei noi zile. A unei noi șanse de a recupera timpul pierdut.

   Olivia facu un efort considerabil sa-si aleaga o ținută pentru ziua aceea si simtindu-se tot mai obosită, se chinui o perioadă îndelungată sa se îmbrace. Ofta frustrată cand observă că își încheiase gresit nasturii de la cămașă apretata, si trase de ei pentru a-i încheia din nou. Mâinile îi tremurau incontrolabil si nervozitatea agasantă își spuse cuvântul. Un nasture năstrușnic se desprinse de pe material, zburând cât colo. Iritată mai mult ca oricand, se descotorosi de cămașă buclucașă si îsi alese alta, pe care reușise să o îmbrace fără probleme. Simtindu-si inima grea ca un bolovan imens, evită sa-si caute alinare în Cartea ce intodeauna o mângâia, si pași irascibilă pe culoarul strâmt, dar care o conducea pe puntea secundară.

   Fiind încă primele ore matinale ale dimineții, Olivia constată cu entuziasm ca pasagerii navei încă dormeau, ceea ce-i permitea să se bucure de un timp de singurătate.
Se așeza agale pe banca rece, strângându-si rochia pe lângă trup. În ciuda faptului că era deja începutul lui aprilie, vântul matitinal nu tolera pe nimeni. Olivia inspira profund, apoi își pironi ochii spre apusul magnific ce se desfăsura în fața ei. Dumnezeu crease un adevarat paradis, chiar sub nasul oamenilor, dar de cele mai multe ori aceștia erau mult prea cufundați în propriile probleme ca sa mai observe si frumusețea creatiei Lui.

   Având privirea îndreptată în fața, Olivia nu avea cum sa evite spectacolul ce se dezlănțuia chiar sub ochii ei. Soarele ca o minge uriașă, își făcea apariția pe boltă învăluită în nuanțe de portocaliu. Pe valurile albăstrite ale oceanului se puteau zari reflexiile gălbui ale soarelui, creând o senzație unică, aparte. Pictată într-o machetă de culoare orange-cenușiu, natura părea că îmbracă pentru prima dată un veșmânt oferit de cel mai ilustru Pictor. Olivia își desfăta simțurile vizuale cu o imagine vie a celui mai frumos răsărit de soare, simtindu-si inima sangeranda ce vibra la fiecare foșnet de vânt. Probabil ca ar fi fost nevoie de încă mult timp, pentru a-si simti sufletul ușoar și gândul vinovăției morții lui Caleb, sa nu-i mai aparțină.

— Deranjez?

   Vocea profundă a lui Andrew avu menirea sa o readucă în prezentul neguros. Își trecu mana peste față palidă pentru a masca durerea ce o copleșise si șopti abia auzit:

— Poti sa stai.

   Andrew se așeză lângă ea, cuprinzandu-i umărul cu brațul lui. Olivia de retrase de lângă el, dar acesta o strânse si mai puternic într-o îmbrățișare posesivă, soptindu-i răgușit printre șuvițele de par:

  — Te iubesc Olivia Queen. Intodeauna te voi iubi.

— Lasa-mă Andrew, se răsti Olivia privindu-l pieziș. Te rog sa pleci sau macar sa ai bunul simț sa păstrezi liniștea. Am nevoie de ea.

   Andrew își retrase brațul, analizand-o în întregime, apoi zăbovi cu privirea asupra chipului sau. Buzele rosii si pline îi tremurau vizibil și el se întrebă - din nou - cum ar fi sa simtă atingerea lor peste buzele sale. Dar nu într-un sărut forțat, ca alta dată, ci unul pasional si dăruit din toată inima. Oare ce gust au buzele ei? se întreba întrigat de degetul firav ce si-l trece Olivia peste buza interioară dintr-o parte în alta, dovedind o nervozitate ascunsa. Andrew se ciupi de maxilar pentru a-si alunga toate gândurile necreștine din capul lui, si încerca din nou să poarte o conversație normală cu Olivia.

— Ai dormit bine?

— Nu.

— Nu?
 
—Nu.

— Ai patit ceva? Ce s-a întâmplat?

— Nimic.

— Esti sigura?

— Absolut.

   Andrew îșî stăpâni cu greu impulsul de a-i mobiliza capul în mâinile sale si de a o sărută la nesfârșit, astfel încât să nu trebuiască să se izbească continuu de privirea glaciară din ochii săi. Amintindu-si însa de o experiență similară, refuză să dea curs invitatiei tacite, înarmându-se în schimb cu toată răbdarea ce o avea. Olivia se zbătea într-o situație deplorabilă.

—Un vechi proverb chinezesc spune că dacă femeia este rece ca peștele, bărbatul trebuie să fie răbdător ca pescarul. În împrejurarea data, se pare ca se potriveste de minune recomandarea.

   Olivia îl privi printre gene, oftand exasperantă la toate încercările eșuate ale lui Andrew de a purta o discuție. Oare nu era deloc vizibil faptul că nu-l agreea?

— Sa înteleg ca înca nu m-ai iertat după incidentul de acum două săptămâni. De aceea nici macar nu vrei sa-mi mai vorbesti. De parca am fi doi străini.

— Dar suntem doi străini Andrew, comenta fata enervantă peste măsura. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Concluzia?

— Cum poti sa spui asa ceva cand ne vom căsători de îndată ce vom ajunge în Portland?

— Te rog, murmură Olivia sadică, nu-mi mai aminti de coșmarul ce ma asteapta dincolo de oceanul acesta.

— Sa nu mai vorbim atunci de acest subiect. Raspunde-mi te rog la întrebarea ce ti-am adresat-o mai devreme. Încă nu m-ai iertat pentru ce s-a petrecut cu Caleb?

   Olivia ofta de data aceasta mult mai apăsat, si îsi lăsă capul intr-o parte. Privi spre cerul roșiatic, dorindu-și să aibă puterea necesara sa spuna adevarul, dar stia ca nu era cu putință. După moartea lui Caleb, evitase orice discuție cu Andrew, reușind să fugă mai mereu de prezenta lui. Dar până când? In cele din urmă trebuia sa se confrunte cu adevarul dureros. Nu aveam cum sa se ascundă la nesfârșit. Si in ciuda faptului că nu-l iertase pe Andrew, si nici nu-l va ierta vreodată pentru crimă comisia, totusi Olivia alese extrema care - consideră ea - o va salva de la detaliile nefolositoare.

— Ba da, te-am iertat încă de atunci, minți Olivia simtindu-se ponegrită. Dar in fond nu reușea să-si expună parerea în fața lui Andrew. Era mult prea mica. Mult prea neputincioasă.

— Nu cred, replica Andrew, nelăsându-se înșelat de cuvintele Oliviei. Tot un proverb chinezesc spune că dacă femeia te-a iertat foarte repede după o dispută, ea a găsit deja o cale a mai bună de a se răzbuna pe tine.

— Ma sufoci cu proberbele tale chinezești, Andrew. Ce, ai stat toată noaptea studiindu-le, doar pentru ca sa ma iriți cu vorbele altuia? Te rog revin-o-ți.

   Andrew zâmbi mâjește la reacția Oliviei. Adevarul era că își pregătise replicile încă dinainte de a-si etala întrebările. Iar raspunsurile fură pe masura așteptării sale.

— Multumesc de iertarea oferită, stimată doamnă, dramatiză Andrew ridicandu-se în picioare și făcând o plecăciune reușită. Bănuiesc că de aceea am conștiința curata acum, nu-i asa?

— Te înșeli, îi râse în nas Olivia, în timp ce se ridică si ea. Pretinzi ca ai conștiința curata pentru ca încă nu ai folosit-o. De aceea.

   Andrew își mușcă buzele, împiedicând impulsul răzleț de a riposta. Cu Olivia nu ajungea la niciun consens. Privi bulversat cum aceasta se îndepărtează de el, dar o strigă aspru pe nume. Olivia încetini pasul, dar continua să meargă trufașă, sfidându-i rugămintea.

— Tu pierzi, admise Andrew într-un final, cand aproape o pierduse din vedere. Sa stii ca aveam o veste importanta, ce are legatura directa cu tine. Dar dacă nu vrei sa afli, nu este nicio problemă.

   Zâmbind cu gura pana la urechi, Andrew se răsuci pe călcâie si adopta o mina serioasă. Putea sa parieze ca Olivia se va întoarce în câteva secunde sa-l cicălească în aflarea noutății. Dar de data aceasta el nu avea de gând să se lase învins atât de ușor. Începu să numere în gând, în timp ce se îndepărta cu pași apăsați si prefăcuți. Nu ajunse decât până la șapte ca sunetul tocurilor groase răsună inteligibile pe podeaua rece, urmați de trupul firav al stăpânei.

— Ce veste? Il abordă ea pe un ton flegmatic. Ar fi bine sa merite ca m-ai oprit din drum altfel..

   Andrew continua sa înainteze, ingnorându-i trăncăneala. Un fluierat vesel i se desprinseră de pe buze si se grăbi sa ajunga la birou. Se distra de minune pe seama Oliviei care era tot mai ofticata cu fiecare pas ce-l făcea, pierzându-si ușor-usor si ultimul dram de răbdare pe care îl mai avea.

— Andrew! scrâșni ea din dinți, apoi îl prinse de încheietura cotului. Ce veste?

   Andrew se opri chiar în fața biroului sau, si-si ascunse zâmbetul poznaș după o expresie facială dură și indiferenta. Ochii Oliviei transmiteau văpăi de furie și dacă privirile ar fi ucis, era cert ca ar fi zăcut de mult pe dușumeaua bătătorită.

— Oh, nici nu te-am văzut, minți el teatral. Imi cer iertare, domnișoara.

  —Andrew!

— Va pot fi de folos cu ceva? Mi-ar face mare plăcere să pot ajuta o așa domniță frumoasa.

   Oliviei îi scapa un oftat apăsat printre buzele roșii si se ruga sa-si stăpânească dorinta de a-l plesni. Andrew, în schimb, o privi nevinovat si argumentă:

—Se pare ca nu. Atunci, la revedere domniță. Sa aveti o zi bună.

   Bărbatul icni de plăcere cand zări stupefacția de pe chipul Oliviei. Își înăbuși un chicot vesel si dintr-o smucitură deschise usa masivă a biroului. Transversă camera spațioasă si se așeză pe scaunul tapițat, odihnindu-si picioarele obosite pe propriul birou. Fu nevoie de multă stăpânire de sine pentru a nu izbuci în râs cand o zări pe Olivia năvălind în încăpere ca o furtună. Trebuia sa-si joace rolul până la final.

— Oh, stimată domnișoară, se pare ca v-ati răzgândit. Va pot ajuta acum cu ceva?

   Aceasta se apropie de el ca un vârtej incontrolabil si îl țintui cu privirea. Ochii îi aruncau săgeți de foc si pentru prima dată, Andrew se întrebă daca întinse coarda mult prea mult.

 —Desigur, ca ma puteti ajuta stimate domn, sublinie Olivia exasperată. Acum daca nu doriti sa conștientizați ce gust are apa albăstruie a oceanului, ați face bine sa-mi spuneți vestea despre care ați făcut aluzii adineaori.

   Andrew nu risca totusi sa continue teatrul, si miza sa-i ofere raspunsul așteptat.

 —Desigur că îți voi spune de îndată ce ne linistim, Olivia. Acum vino sa stam jos si ..

  — Nu stau jos. Imi spui acum si dupa aceea plec. Si grăbește-te odată; simt ca mi-am pierdut jumătate din zi în prezența ta covârșitoare.

 — De ce esti mereu atât de arțăgoasă cu mine? O întreba Andrew vizibil iritat de comportamentul inadect al fetei.

  —De ce? Pentru ca esti un barbar necioplit. De aceea. Dar lasa asta. Care era vestea cea misterioasă?

   Obosit emoțional mai mult decât era el gata să admită, Andrew răsuflă învins. Era limpede ca lumina zilei ca nu optase înțelept pentru decizia de a se ciorovăi împreună. Olivia avea o dispoziție proasta.

— Ceea ce voiam sa-ti spun mai devreme este ca trebuie sa te pregătești. Ne apropiem de pământ american.

   Ochii Oliviei se măriră cât două cepe supradimensionale si obrajii îi căpătara o nuanta roșiatica. Andrew nu știa daca ceea ce citea pe fata ei era bucurie sau melancolie. Poate ca niciuna. Sau poate ca amândouă. Sau poate câte puțin din ambele.

— Tu chiar spui adevarul?

 —Nu este nimic mai adevarat decât acest aspect. Te bucuri?

   Olivia căzu o clipă pe gânduri și apoi îi zise privindu-l cu amărăciune în ochi:

—Oh, dar este o veste minunata.
   
— Intr-adevar? Te bucuri?

   Trebuia să o recunoască; Andrew nu se așteptase la acesta reacție din partea ei. Poate ca lucrurile nu stateau totusi atat de rau pe cat isi imaginase el.

—Da, ma bucur. Ma bucur ca voi scapa în sfârșit de tine.

   Andrew îi râse în nas, orgoliul lui suferind profund datorită iluziei spulberate în câteva secunde de niste cuvinte spuse fără niciun sentiment.

 — Te înșeli. Ai uitat ca urmeaza sa ne căsătorim? Nici nu-mi vine sa cred ca ziua cea mai fericita se apropie cu pasi atât de repezi.

  — Care este aproximarea cea mai reala a timpului în care vom ancora în America?

—  Două săptămâni.

   Dacă zilele puține ce mai rămăseseră până la destinație o surprinseră, Olivia nu-si trăda deloc sentimentele. Și le mască cât de bine putuse, nepermitându-i niciunui ochi curios sa-i citească în suflet. Părăsi încăperea val-vârtej, împrăștiind un iz de levențica proaspătă în urma ei, dar Andrew striga in urma ei, asigurându-se ca aude:

 — Poti sa începi sa împachetezi, soțioară.

                          ***

   Zilele ce urmaseră, Olivia se văzu nevoită să petrecă tot mai mult timp pentru a-si aduna lucrurile personale si a le așeza din nou în cuferele încăpătoare. Profitase de faptul că avea la dispoziție întreagul dormitor, și-si răvăși piesele de vestimentație pretutindeni. Însă acum era momentul sa le adune din nou.

   Gândul că în curând vor ancora în America o luase pe nepregătite si nu știa daca ar trebui să țopăie de bucurie sau sa-si jeleasca ultimile zile de libertate. În fond, călătoreau de săptămâni întregi si nu doar deplasarea în sine o obosise, cât și cursul nefiresc al evenimentelor cu care se confruntasera. Egoismul si răutatea unor indivizi de pe navă. Comportamentul duplicitar a lui Andrew. Moartea lui Henry. Moartea lui Caleb. Toate avusera o repercursiune ascunsa asupra ei, chiar dacă ea nu era gata sa recunoască acest lucru. Si poate ca de aceea isi dorea atat de mult să pună din nou piciorul pe pământ, sa se simtă departe de toate pericolele ce o pândeau la tot pasul si de responsabilitatile copilărești ce si le asumase de fiecare data.

   În schimb, viitorul dictat de un bărbat cu inima neagră o înfricoșa. Dacă Andrew chiar era hotarat sa-si duca planurile la bun sfârșit, cel mai probabil se va trezi forțată să intre intr-o căsătorie doar de forma, trăind zi de zi cu un regret amarnic în suflet. Dar avea ala cale? Exista o solutie amalganului de probleme ce se învârteau în jurul ei? Destinul ei era de mult timp prescris, acesta urmandu-si cursul banal al evenimentelor.

   Olivia ofta dureros, simtindu-se strânsa ca într-o menghină. Finaliza ultimile lucruri de așezat în cufăr, astfel încât se simțea îndreptățită sa-si acorde o pauza bine meritată.
Deși era abia prânzul, terminase o mulțime de lucruri de facut pe care si le propusera, si acest lucru îi aduse un firicel de satisfacție. Era mândră de ea însăși. Olivia zâmbi apreciativ si se gândi la restul lucrurile ce le mai avea de facut.

—Următorul pe listă: Eva.

   Desigur ca fusese atât de ocupată în ultimul timp, încât nici ea însăși nu-si mai amintea de cand nu o mai vazuse pe Eva. Trebuia sa admită ca-i lipseau conversațiile lungi si amuzante cu ea, inca de pe vremea când aceasta fusese suferinda. Acuma se bucura de sănătate, si acest lucru nu era de tagăduit.

   Olivia o zbughi pe coridoarele lungi, care într-o oarecare măsură aveau sa-i lipsească în curând, si se îndrepta spre bucătăria principală. După moartea lui Henry, Eva îl înlocuise cu plăcere. Spala vase si ajuta la preparerea bucatelor cu același entuziasm ca a lui Henry. S-ar fi zis ca se transmitea ereditar, dar datorită lipsei legăturilor de rudenie, Olivia stiu ca acest aspect nu era posibil. Intra in bucătăria călduroasa, salutand politicoasă pe cei ce munceau acolo. Eva lustruia cu delicatețe câteva farfurii uzate cu mâinile vârâte în apă până la coate. Avea capul aplecat încât Olivia nu-i citi expresia facială, dar o auzi fredonând de cum se apropie.

— Bau! strigă Olivia, profitând de faptul că nu fusese observată.

   Eva tresări speriată si țipă ușor, dar cand realiza contactul vizual, zâmbi cu gura pana la urechi. Își duse teatral mana la inima, suspinând profund:

—Cât pe ce să-l urmez pe Henry, pe calea lui. Ah, ce m-ai speriat, surâse ea zâmbitoare în timp ce continua sa trebăluiască de cu zor.

—Și mie îmi pare bine sa te revăd, Eva. Mi-a fost dor de tine, năstrușnico.

Eva clipi anticipat, zâmbetul lățându-i-se pe chip.

—Și totuși m-ai evitat în ultima vreme, spuse această bosumflată.

— Oh Eva, dar nu am facut-o intenționat. Am fost atât de ocupată încât chiar de am vrut, nu am avut timp. Dar priveste părtea buna, astăzi sunt aici si am aproape toată ziua la dispoziție sa trăncănim ca pe vremurile apuse. Ce zici?

— S-a făcut.

   Eva întinse palma udă si o lovi de a Oliviei, un clăbuc de spumă dansând în aerul cald. Cele două izbucniră în ras si in curând Olivia isi scufunda si ea brațele în apă fierbinte, ajutând-o pe Eva cu plăcere. Conversatia curgea ușor, ca două vechi prietene ce se intâlnisera după o îndelungă perioadă de absența. Si chiar asa era. Minutele se scurgeau mult prea repede si in curând toate vasele străluceau de curățenie, așezate frumos una peste cealaltă.

— Nu as putea niciodată sa-ti multumesc îndeajuns, șopti Eva recunoscătoare. Simțeam că nu mai fac față aici si ai aparut exact la momentul oportun.

—Ma bucur ca am putut să fiu de folos dragă Eva. Intodeauna o fac cu plăcere.

— Nici nu ma îndoiesc. Iti multumesc încă odată.

   Sentimentul de mulțumire ce-l simțea Olivia în suflet nu putea fi compensat cu niciun alt cuvânt. Știa că procedase în mod corect si asta îi umplea sufletul de fericire.

—Stii ca vom ancora curând, nu-i asa?

— Stiu, șopti încet Eva. Am auzit la ședința ce s-a ținut dimineata pe punte.

   O umbră brăzdă fata Evei, si Olivia se întrebă ce era în neregulă cu ea. Părea tristă si ca drept urmare cuta ce apăru imediat între sprâncenele ei îi întări bănuielile.

—Unde ziceai ca vei merge în America? In ce zona?

—În Victoria, mărturisi Eva făra a sta pe gânduri.

— Și nu te bucuri ca vom ajunge curând?

   De data aceasta Eva ezită o clipă, dar isi masca trăirea cu un zâmbet fals.

— Hmm.. ba da. Probabil ca imi va fi mai greu până ma voi acomoda si ma voi împrieteni cu mătușa ce nu am vazut-o niciodată, dar sunt convinsă că o sa fie bine. Acum lasa asta, nu vreau sa stric bună dispoziție ce am avut-o până acum.

   Olivia încerca sa-si alunge semnalul de alarmă ce-i bâzâia în cap, si zâmbi nu foarte convinsă. Era timpul sa se despartă.

— Mi-a parut bine sa am un timp minunat cu tine Eva. O sa-ti duc dorul în Portland. Dar sunt singura ca ne vom scrie, nu-i așa?

   Eva încuviință tristă si Olivia continua:

— Și cine stie, poate ca odata ne vom si vizita.

—Ar fi un vis împlinit.

   Olivia își luă rămas bun de la Eva, îndepărtându-se cu bucurie în amurgul ce sosea cu repeziciune. Totusi un gand răzleț continua sa o zăpăcească fara ezitare. Dar ce-ar fi daca ..

                             ***

   Ajunsă față-n față cu usa masiva a biroului lui Andrew, Olivia zăbovi sa intre. Stomacul i se strânse ghem cand se gândi la ceea ce tocmai urma să facă, dar în același timp un impuls mult mai puternic o îndemnă sa ciocănesca la ușă. Fără să mai stea pe gânduri își aproape încheietura degetului mijlociu de lemul din fața ei și ciocăni firav. În acel moment si-ar fi dorit ca Andrew sa nu o audă, dar vocea lui gravă o retrezi din reverie.

—Intră.

   Olivia inspiră adânc și-și porunci sa se comporte normal. În fond nu era nimic nefiresc. Apăsa clanța cu degetele-i tremurânde si pași înăuntru. Surpriza ce se citi pe chipul lui Andrew, fu aceeași ca și a Oliviei. Nu se așteptase ca acesta să fie cufundat într-o conversatie cu altcineva. De ce nu m-am gândit? Se mustra în sinea sa, dar oricum era deja prea tarziu ca sa dea inapoi.

— Olivia? Draga mea, ce surpriza plăcută.

   Olivia își drese glasul, dar își simti gura uscată. Cuvintele parca îi rămăseseră lipite de limbă. Abia reuși să nege din cap, dar gestul îi trecu neobservat de Andrew, care se dovedi deodată a fi foarte amabil.

— Vino. Stai jos aici. Mă bucur să te revăd.

   Olivia isi mută privirea de la Andrew la Jack, care o privea cu o profunzime ce-i crease fiori pe șira spinării. Inima îi bătea în gât și abia reuși sa-si controleze emoțiile.

—N-nu.. O sa revin mai tarziu, daca acum esti ocupat. E-eu nu vreau sa deranjez.

— Puteti să rămâneți, murmură Jack bâlbâit în timp ce se ridică de pe scaun. Eu tocmai plecam.

— Așa este. Tu niciodată nu mă deranjezi, Olivia, sublinie Andrew in timp ce-i mângâie brațul.

   Olivia se așeză pe scaun doar ca sa se elibereze de atingerea ponegrită a bărbatului, dar ochii îi rămaseră țintuiți pe chipul lui Jack. Acesta nu contenea sa o analizeze, în timp ce se prefăcea interesat de trăncăneala lui Andrew. Ofticată peste măsură, Olivia se întoarse cu spatele la cei doi, simulând o atracție deosebita pentru foile ce zăceau pe biroul lui Andrew, dar nu putea scăpa de privirile ascuțite ce le simțea asupra ei. Cand intr-un final Jack plecă, Andrew își reluă locul la birou, zambindu-i mânjește.

— Mă simt binecuvântat de Providență sa am o a doua întâlnire cu tine pe ziua de astazi. Cred ca diseară va trebui să am o vorba cu Cel de Sus.

   Olivia nu mușcă din ironia glumei fără rost, preferând în schimb sa treaca direct la subiectul principal.

— Andrew sa nu te crezi favorizat daca am venit eu la tine. Asta este doar pentru ca am o veste pe care va trebui să ți-o comunic, si oricât de greu mi-a fost să vin aici, am facut-o doar pentru ca așa trebuie. Nu mă determina să-mi regret decizia, te rog.

— O sa încerc să memorez cuvintele acesta, îi răspunse el, pastrându-si totusi o urma de zâmbet pe chip.

   Olivia își drese glasul pentru ca să-i atrage atenția si încerca să treacă cu vederea privirile arzătoare ce le arunca Andrew asupra trupului sau. Bărbatul zăbovea prea mult în jurul buzelor ei, dar Olivia se abținu sa mai comenteze altceva.

— Pot sa încep?

— Ai toată atenția mea, îi promise Andrew atunci cand își ridică intr-un final privirea si se uita adânc în ochii ei.

—M-am gândit zilele acestea la ceea ce mi-ai zis în dimineața cand ne-am văzut pe punte. Îți amintești?

— Atunci când ti-am mărturisit faptul că vom ajunge curând în America?

— Mhm..

   Andrew încuviință, astfel că Olivia continua:

—Cred ca esti constient de faptul că odată ajunsă acolo nu am de gand sa lâncezesc toată ziua prin casa, așteptând ce? Ar trebui sa stii ca sunt o fire energică și nu vreau să-mi pierd vreme. De aceea am ales sa te înștiințez din timp. După ce vom ajunge în Portland vreau sa-mi deschid o clinică. Sunt sigura ca oammeii din Portland vor avea nevoie de o îngrijire medicală superioară și în același timp imi va permite să profesez în domeniul în care m-am calificat. Îmi iubesc meseria.

— Olivia..

— Stiu că îmi va lua ceva timp până voi putea înființa un centru medical cum se cuvine, dar sunt încredințată ca mă vor ajuta si economiile pe care le-am făcut în toți anii cât am locuit la conacul din Londra. Si voi avea pretentia sa ma ajuți si tu.

— Olivia sa stii ca ..

— Andrew!Zise apăsat Olivia pe un ton ce avea menirea sa-l readucă la tăcere si sa-si înăbușe orice contraargumente sortite sa o descurajeze. Stiu că-mi va fi greu si voi avea mult de furcă. Dar ar trebui sa-ti între bine în cap ca nimic nu mă va împiedica sa-mi duc la bun sfârșit planul. Nici macar tu. Mi-ai furat deja prea multe lucruri si persoane, așa că nu am de gand sa te las sa-ti pui amprenta în viața mea și mai mult de atât.

— Olivia eu doar voiam să spun că sunt încântat de idee. Nici nu intenționez să-ți stau în cale în această privința. Vreau doar sa primesti felicitările mele.

   Oliviei îi scăpă un icnet de bucurie și ochii începuseră sa-i radieze de fericire. Era într-adevăr o veste extraordinară si macar acest amănunt putea sa-l faca si Andrew pentru ea.
Își stăpâni entuziasmul si zise pe o voce joasa:

—Multumesc. Apreciez faptul că nu-mi esti împotriva. De data aceasta ai ales înțelept, pentru ca așa cum am zis deja, nici macar tu nu-mi poti sta in cale. Nu de data aceasta.

— Olivia dragă mea, începu Andrew stângaci, cred ca trebuie sa-ti reamintesc un lucru. Apropiindu-ne de Portland nu întenționez sa te războiesc împotriva mea. Ba din contra. Vreau să-ți câștig inima putin cate putin ca atunci cand va veni vremea sa-mi spui da, sa o faci din toată inima. Si apoi nu vad de ce nu aș fi de acord să lucrezi.

   Andrew începu să râdă grosolan, si deodată Olivia realiză scopul planului sau. Înțelesul tacit al vorbelor sale. Își dăduse acceptul pentru deschiderea clinicii doar ca Olivia sa-i accepte cererea în căsătorie si sa i se dăruiască. Așa ceva nu era posibil. Olivia își baricadă inima cu zăbrele de fier, si îsi încleșta pumnii în pălmi. Gratiile de pe inima ei nu puteau fi scoase decât de deținătorul respiratiei ei. Si acesta nu era altul decât Marcus.
Iritată se ridică de pe scaun sub privirea tulburată a lui Andrew si părăsi începerea, trântind usa cu putere în urma ei.

                           ***

   Atunci când părăsi nervoasă biroul lui Andrew, Olivia își propuse sa meargă pe punte, dar nici nu-i trecuse prin cap ca un musafir nedorit o va aștepta nerăbdător. Puntea secundară cu vedere spre vest devenise locul ei ce mereu îi oferea o fărâmă de alinare în problemele ce le întâmpină pe navă. Probabil ca din acest motiv aproape totdeauna locul era vacant, în așteptarea ei. Însă nu și de data aceasta.

   Trupul masiv al bărbatului se unduia ușor pe ritmul unei melodii imaginare si vocea joasă fredona ceva la fel de jos. Umerii lați stăteau neclintiți în bătaia vântului rece de primăvară. Pălăria neagră de fetru era așezată alături, lângă stăpânul ei, așteptând ascultătoare. Deși nu-i putea observa chipul, Olivia ghici cine era anonimul misterios. Realizând faptul că nu-i stătea în putință să poarte o conversatie cu el, Olivia își încleștă maxilarul si se întoarse pe călcâie sa părăsească locul. Dușumeaua năzdrăvana scârți zgomotos sub călâiele ei si Olivia înțepeni în loc. Un nod cât un cuib de viespi i se puse în gât, împiedicând-o sa respire normal. Respiratia precipitată îi ajunse până la urechi si Olivia se urî pentru situația deplorabilă în care se aduse singura.

—Olivia?

Își simti spatele înțepenit si abia reuși să se miște si sa-si schimbe poziția astfel încât să fie cu fața spre el.

—Jack?

   Bărbatul se ridică ca ars de pe băncuța si îsi lua pălăria în mâinile late. Învârti borul pălăriei de câteva ori în sus si în jos, tensiunea din atmosfera devenind tot mai încărcată.

— Imi cer scuze, nu am vrut sa deranjez, zise într-un final Olivia. La revedere.

   Se întoarse pe călcâie sa plece din prezenta lui tot mai apăsătoare, dar acesta o strigă pe nume. Atat de încet si firav, încât Olivia se întrebă daca chiar o strigase sau era doar o aluzie în capul ei. Jack îi rostise numele cu atâta atenție precum mânuiești un obiect de cristal pe care nu doresti să-l spargi.

— Da?

   Realiza un efort considerabil sa se întoarcă si sa-si păstreze calmul. Ce mai avea de spus Jack?

— Stii Olivia, mi-e teama că îți cer prea mult, dar ți-aș fi recunoscător daca m-ai putea asculta pentru câteva minute.

— Ce este Jack? Întrebă Olivia cu blândețe.

—N-ai vrea sa ne așezăm putin?

   Deodată parca singura banca ce exista acolo devenise mult prea mica pentru amândoi. Se căznise sa se așeze păstrând o distanță cât mai mare cu putință între ei doi. Olivia înghiți în sec, așteptând ca el sa continue. Dar cum Jack nu făcea nimic altceva decât sa se holbeze la ea, Olivia întrebă:

— Deci, ce este Jack?

   Bărbatul o țintui cu privirea si Olivia avu impresia ca se pierde în intensitatea ochilor săi. Își mută ochii spre oceanul întins, așteptând ca el să înceapă.

— Deși imi este foarte greu să o spun, nu am încotro, începu Jack stângaci. Vreau să-.. să-mi cer iertare pentru .. stii tu.. seara aceea în care te-am sărutat. Sau mă rog, am încercat.

   Frânturi din seara aceea îi năvăliră deodată în minte si Olivia simti ca nu are puterea necesara sa le stăvilească. Acestea roiau netulburate prin jurul ei, determinând-o sa fie si mai agitată. Își întoarse capul de la mare si îl privi pe Jack ce se fâstici sub analiză ei tăcută. Chiar în lumina crepusculară a amurgului roșeața din obrajii lui nu putu trece neobservată. Avea impresia ca Jack va rămâne fără pălărie în modul în care continuă să-i toceasca materialul.

— Jack, uită seara aceea, zise Olivia rușinată. Crede-ma, am uitat inca de atunci asa ca ar fi cazul sa nu-ti mai bati nici tu capul.

   Olivia încerca să pretindă că are controlul asupra situației, dar de fapt în interior se simțea slabă ca o frunză uscată. Dacă mai zăbovea mult în prezența lui Jack, riscă să devină irascibilă. Poate ca mai bine pleca acum.

   Olivia se ridică tremurând de pe banca si facu câțiva pași ca se se îndepărteze de el. Jack se ridică si el in picioare si își așeza - în sfârșit - pălăria pe creștet.

— Pleci?

— Ma tem ca da, replica Olivia fortându-se sa-i ofere un zâmbet nu tocmai sincer.

— Mai rămâi putin, șopti Jack la fel de încet ca atunci cand îi strigă numele, încât Olivia se întrebă din nou daca nu avea fantezii.

— Ne mai vedem Jack. La revedere.

— Mă tem ca n-o sa ne mai vedem degrabă, Olivia. Jack își mușcă buza inferioară într-o încercare disperată de a găsi sprijin emotional.

— Ce vrei sa zici? Îl chestiona tulburată Olivia. Nu ca acest aspect ar fi interesat-o foarte mult, dar era curioasă.

   Jack se sprijini de balustrada rece și rămase tacut pret de cateva minute lungi. Olivia se întrebă daca el auzise ceea ce tocmai îl întrebase.

— M-am hotarat sa mă întorc în Londra, mărturisi Jack cu o sclipire tristă în ochi.

— Dar asta este destul de ciudat. Ti-ai dorit atât de mult să ajungi în America. De ce tocmai te-ai răzgândit?

   Din nou Jack cazu o clipă pe gânduri, cumpănindu-si parca raspunsul apoi șopti la fel de încet cum deja Olivia se obișnuise:

— Nu s-a întâmplat din vina mea. Asa a fost sa fie.

— Atunci din vina cui? Cine ar putea să te împiedice sa-ti urmezi visul?

— O femeie. O femeie ce o iubesc ca un nebun, dar din partea căruia nu primesc niciun dram de atenție. Dacă aș rămâne aici as vedea-o zi de zi si ma tem ca nu mai suport. Mi-e frică de ceea ce as putea sa fac într-o zi din prea multa dragoste nebună. Așa că am hotărât să mă întorc în Londra si sa-mi refac viață acolo.

   Un presentiment rau o învălui pe Olivia ca într-o manta. Precum într-un labirint din care nu mai găsea scăpare, dar încerca să treacă peste semnele de alarmă din capul sau.

—Pentru o femeie? Întrebă din nou Olivia mirată.

— Pentru tine, izbucni Jack controversat. Pentru ca te iubesc.

   Conștient de impactul vorbelor sale, Jack o privi pentru o ultima data. Olivia realiză ca se face tot mai mică sub privea lui pătrunzătoare, dar nu se simțea câtuși de puțin vinovată de faptul că nu nutrea nici macar sentimente de afectiune fata de el. Oamenii nu aleg de cine se îndrăgosteasc. Jack clipi din ochi, cu câteva lacrimi răzlețe pe obrazul proaspăt bărbierit, apoi se îndepărta grăbit. Olivia il petrecu cu privirea până dispăruse din raza ei vizuală și abia atunci izbuci în plâns. Abia atunci își permise sa dea frâu liber amalganului de sentimente ce se războiau în ea.

# Salutare tuturor 😊
Iată-mă din nou în fața voastră, cu un alt capitol finalizat. Ce pot sa va zic? M-am lăsat prinsă printre rânduri și nici macar nu mi-am dat seama ca am înțepenit aici stând vreo cinci ore și scriind de cu zor.
😆 Dar cred ca s-a meritat..

Ei, ce părere aveti acum de cursul evenimentelor? Și voi o compătimiți pe Olivia, sau doar eu? Dar de mărturisirea imprevizibilă a lui Jack? 😅 stiu.. se mai întâmplă. 😆

Cam atât a fost si pentru azi dragilor. 😊 Nu uitati sa votați si sa comentați, daca v-a placut. 😉

Sărbători fericite alături de cei dragi vouă. 🤗
Hristos a înviat! ❤

Cu drag, Camyy