Timpul trecea mult prea greu pentru sărmanul Andrew, care stătea de veghe la patul Oliviei. Totusi, în ciuda acestui fapt, bărbatul perseverent, nu se lasa rapus de oboseala si continua sa se roage pentru o minune arzătoare ce avea menirea să o readucă la viață pe Olivia.

   In fond, Universul continua sa existe si o noua zi senină începea să se contureze la orizont. Zorii zilei se grăbeau sa întâmpine primele ore matinale ale dimineții; soarele împrăștia câteva raze trandafirii de căldură, dar care totusi nu aveau puterea necesară de a încălzi valurile de gheață ale oceanului.

   Pe navă, activitatea era în toi, fiecare consimtand rezolvarea problemelor personale mai importante decât câteva ore bune de somn: bucătării începuseră să gătească cu zor, împrastiind miresme irezistibile si unii dintre călători se trezisera pentru igiena personala sau doar pentru a admira răsăritul mirific. 

   Andrew era așezat la căpătâiul Oliviei, chinuindu-se sa ramana trez si fixandu-si pleoapele cu degetele pentru a nu atipi.  Arata intr-un mod jalnic, cu cămașa șifonată de acum două seri, cu cearcăne adânci și proeminente în jurul ochilor obosiți si cu o disperare vizibilă pe chip. Însă, privind-o pe Olivia, si starea de inconștiență a acesteia, Andrew realiza ca era la distanță de un mare avantaj fata de ea. 

   Pentru a multă oara inspiră profund, încercând să își stăpânească tumultul de lacrimi răzvrătite.  Ingenunche lana ea, si ii lua mana stanga intr-a lui, mangaind-o protector.  Ii vorbea în șoaptă, adresandu-i cuvinte de laudă si totodata creionandu-i o chemare disperată la viață.

—Te rog, te rog Olivia, zise el cu un glas răgușit si plângăcios, nu ma părăsi dragă mea. Te rog sa te întorci la mine, raza de soare.

   Andrew astepta un raspuns aprobativ, chiar dacă știa că cererea lui era retorică. Buza superioară îi tremură incontrolabil si bărbatul puternic de alta data se destrămase, asemeni unui șirag de mărgele care se împrăștie pretutindeni.
 
   Andrew continua sa ii tina mana, în timpul de analiză îndeaproape: trupul fetei era cufundat intr-un somn zbuciumat, si acest lucru era trădat de chipul schimonosit de durere; o plapuma groasă o acoperea până sub barbie si parul îi era răvășit peste tot pe perna moale. În dreptul tamplei drepte avea aplicat un bandaj care avea câteva pete rosiatice pe el, si sprâncenele aproape i se incrucisau intr-o încruntare brută.

   Trecând cu privirea mai jos, Andrew se opri în dreptul buzelor sale pline si rosii ca zmeură. În acele clipe, simti o împunsatura dureroasă în partea stânga, lângă inima, dezamăgit de faptul că el nu simtise gustul dulceag al buzelor ei carnoase. 
Dar ce ar fi dacă .. ?!

   Un gând îndrăznet se strecura ușor în mintea lui, facandu-si loc nevinovat. Oare chiar era un lucru rau daca macar odata in viata si-ar fi văzut o fărâmă din vis împlinit?! Se considera lipsit de caracter si bune maniere dacă experimenta pe propria piele ce inseamna o părticică a iubirii?
Bărbatul scutura brusc din cap, ca o negare evidentă a întrebărilor din capul lui, dar acest lucru nu il avantaja deloc, pentru ca frământările continuau să îl bântuiasca si sa nu ii dea pace. 

    Fără a mai sta pe gânduri, Andrew se apleca deasupra fetei, lipindu-si cu putere buzele lui subțiri de ale ei. O săruta pătimaș pe Olivia, care rămase inerta si rece la sărutul înfocat. Andrew simti o căldură năvalnica cum ii inundă întreg corpul si obrajii îi luara foc pe loc. Pentru un moment se bucură de faptul că Olivia era inconștiență datorită sarutului de neuitat, dar un gust amarui începu să îl chinuiasca. De ce se simțea vinovat? De ce avea remușcări? O bătaie vioaie în usa, il determină să se desprindă de ea în doar câteva secunde, lăsând șirul întrebărilor deoparte. Se ridică tresărind în picioare și răspunse promt:

—Da?

   Usa se închise la fel de repede pe cat se deschise si o prezență feminină invada începerea. O doamnă de varsta mijlocie, cu părul așezat intr-un coc simplu si putin ciudat, purtând o rochie la fel de simpla, si cu o trusă voluminoasă ii mana il salută pe Andrew politicos:

—Buna dimineata, domnule Andrew. Cum este pacientă mea astăzi?

   Medicul ce însoțea nava în călătoria spre America - pentru incidente neplăcute ca acestea - se angajase verbal de a o vizită pe Olivia pentru a-i administra doza de medicamente pana la refacere.

—Buna dimineata, șopti Andrew, revenind din meditatie. Păi cum sa se simtă? Din pacate tot asa, mărturisi bărbatul si un sentiment de mâhnire si dezamăgire se puteau observa din gesturile sale.

   Femeia se apropie de Olivia, în timp ce realiza verificările necesare, acordandu-i pacientei întreaga sa atenție.

—Sa ai grija sa stea in continuare in aceasta pozitie. Este foarte important.

—Am inteles.

—Și sa nu uiti faptul că va trebui mereu supravegheată,  cel puțin până isi recăpăta cunoștință.

—Sigur. Eu voi fi mereu langa ea. Nu o voi scapa din ochi nici macar pentru o secundă.

—Ma tem ca trebuie sa o faceti, il contrazise femeia, ridicând din sprâncene si analizandu-l cu compătimire. Arătați foarte obosit si trebuie sa va odihniti macar pentru câteva ore.

—Nu pot, protesta acesta. Olivia este viata mea. Trebuie să am grijă de ea.

—Dar nu puteti în acest fel. Nu dati randament si va obosiți degeaba.

   Andrew închise ochii obosit sa isi expună sentimentele lui fata de Olivia, sa explice tuturor ce inseamna acea femeie pentru el, si zise doar:

—Ce stiti dumneavoastra?!

   Femeia se uita inca odată la el, cu ochi blanzi si patrunzatori, cu o privire calda, maternă și zise pe un ton la fel de îngăduitor:

—O s-o trimit pe asistenta mea sa o supravegheze, macar pana la prânz. Pana atunci veti putea dormi macar pentru câteva ore.

   Andrew expira învins, conștient de faptul că nu mai făcea fata de unul singur situației si trebuia sa renunte la încapatanare; trebuia sa accepte ajutorul doctorului.
Femeia se ocupa îndeaproape de Olivia, în timp ce Andrew îi urmărea atent fiecare miscare:

—Cand credeti ca o sa isi revina?

—Nu pot sa aproximez o ora exactă, însă consider că în cursul zilei de azi medicamentele ar trebui să își facă efectul si sa se trezească. A avut parte de o cazatura puternică la cap si asta i-a provocat această stare gravă.

—Inteleg, îngăima Andrew înghițind în gol. O sa-si amintească ceea ce s-a întâmplat?

—Putin probabil. În medie, oamenii au parte de un gol al memoriei după o lezare a creierului mic. Însă puteti sta liniștit, probabilitatea sa uite lucrurile importante sunt nule în cazul ei. Cel mai sigur nu isi va aminti nimic de modul în care a căzut.

   Andrew isi trecu mâinile peste fata, un semn real al disperării si se întoarse cu spatele la femeia ce tocmai ii oferise acele informații. Involuntar, trânti cu pumnul intr-unul din cuferele Oliviei, emitand un zgomot puternic. Realizând apoi ceea ce tocmai făcuse, se întoarse trist si zise:

—Îmi.. Imi cer scuze. Eu doar sunt disperat de ceea ce s-ar putea întâmpla.

—Nu lăsați ca panica sa va dețină controlul, șopti femeia iubitor, si il batu ușor pe umăr. Trebuie să dați dovadă de putere si credinta. Ea se va face bine.

—Asa sa dea Domnul!

—Îmi cer scuze daca sunt indiscreta, dar este soția dumneavoastra?

   Andrew o privi cu o umbră de tristețe în ochi, si răspunse îndurerat:

—Va fii de curând ce vom ajunge în America.

   Femeia zâmbi apreciativ, necunoscand nici macar o parte din adevarul ce statea ghemuit sub o infinitate de minciuni și prefacatorii .  Andrew lasa sa se vada din personaliatea lui, doar atât cât dorea el, necesarul ce creea o stare de milă si compătimire, conștient fiind ca doar in acest fel va primi ajutor.

—Mă bucur sa aud acest lucru. Însănătoșire grabnică, atunci!

—Va multumesc din nou.

   După plecarea medicului, Andrew se aseza din nou lângă Olivia, privind-o cu multă dragoste si căldură. Poate datorită faptului că se simțea foarte singur si neputincios, lasa frau liber lacrimilor amare sa-i curgă în voie pe obrajii care aveau nevoie de o lamă. Raul de lacrimi isi facura loc printre tepii de pe maxilar, strecurandu-se agale pe sub barbie, si udand cămașă de bumbac.

    În ciuda acestui fapt, Andrew nu se simțea în stare să își desprindă mâinile din mâinile Oliviei si sa isi șteargă fata, ci doar statea acolo, plângând jelos ca un copil căruia i se furase acadeaua preferată. După ce Olivia acceptase sa il însoțească în America, renunțând la Marcus, în favoarea lui, nu se mai gândise nicio clipă că va mai plânge din cauza ei, sau ca va adormi ca pe vremuri, cu perna scăldată în suspinurile lui. Dar ah, dacă știa cât se înșelase.

    În ultima vreme, avuse doar de suferit, simțind mereu un țepuș in inima, de fiecare data cand ea refuza macar sa-i spuna o vorba buna, sau sa il privească cu indulgență. Dacă ar fi facut-o macar o singura data, el era gata să oprească timpul în loc, sa trăiască momentul la maxim, sa o soarbă din priviri, sa se desfete în acele clipe ce poate nu va mai avea parte de ele niciodată, si sa se topească acolo, precum o lumânare se mistuie sub focul dogoritor. Însă toate acele dorințe vii, rămasera până acum doar în mintea lui bolnavă. În ciuda acestui fapt, în acele clipe în care destinul părea să îl pună la încercare, Andrew isi jurase ca nu se va opri din luptă această acerbă, pana nu isi va vedea îndeplinită dorinta.

   Cateva momente mai tarziu, din nou, o bătaie ușoara în usa, il trezi la realitate, însă nu avu timp sa reacționeze fiindcă usa se deschise si o femeie, de data aceasta mult mai tânără invada încăperea cu un aer misterios. Andrew se ridică abrupt de jos, încercând să își mascheze obrazul ud de lacrimi, însă femeia deja observase:

—D-domnule?! va simțiți bine? Pot să vă ajut cu ceva? Poate ar trebui să luați o pastilă si..

   Andrew îi arunca o privire dura, involuntară, readucand-o la tăcere imediat. Aceasta înghiti în gol si se îndrepta tăcută spre patul Oliviei, privind-o cu mila, după care se aseza lângă ea.

—Sa ai grija de ea, zise autoritar Andrew. Voi lipsi câteva ore.

—Sigur domnule.

—Sa nu care cumva sa fii neglijenta, sau astfel... iti va părea rau.

   Tânăra il privi cu ochi tremurânzi, încuviintand din cap, iar Andrew iesi trântind usa nervos. Abia după aceea, se sprijini de un perete, tragandu-si răsuflarea si stapandindu-si bătăile ritmatice ale inimii. Inspiră apasat si apoi porni in cautarea lui Milo. Avea nevoie de el, de ajutorul lui fizic si emotional, ca sa mai faca fata unei zile lungi si covârșitoare. Convins fiind că il va găsi în biroul comun, merse acolo cu pași repezi și ignorand orice salut al dimineții.

   Asa cum crezuse, Milo era acolo, stand la biroul impunător și completând niste hârtii. Pana cu cerneală se misca agale pe foaie, completând-o cu numere, nume si tot felul de cuvinte, dar se opri instantaneu cand în pragul ușii isi facu apariția Andrew.

—Andrew, zise Milo prietenos, ridicandu-se de pe scaun, si intinzandu-i mana in semn de salut. Buna dimineata.

   Andrew evita sa ii răspundă si doar îi strânse mana cu puterea ce îi mai rămăsese, straduindu-se să rămână în picioare. Totusi se simțea în intimitatea prieteniei lor, convins că Milo nu l-ar fi tratat niciodată, asa ca eșua sa se mai prefacă a fi bine si zise:

—Milo, am nevoie de ajutorul tau. Nu mai pot, nu mai rezist. Ce sa ma fac?!

   Se prăbuși în scaunul din fata lui, începând sa plângă din nou, neputincios. Milo se repezi spre el, cuprinzandu-l intr-o îmbrățișare puternică și încercând să-l potolească.

—Shh Andrew, nu trebuie să fii asa. Nu iti pierde speranta. Stii doar ca Olivia este o femeie puternică, tu însuți mi-ai zis asta, si va lupta pentru viață ei. Trebuie să te liniștesti, o sa fie bine.

—Si daca nu o sa fie?! strigă acesta revoltat, dacă Olivia nu o sa se mai trezească? Daca nu se va întoarce la mine?

—Nu trebuie sa gândești negativ.

—Nu stii sa minti deloc. Nici macar tu nu crezi ce spui!

—Andrew, ce e cu tine?! Milo il privea de sus, în timp ce mana lui se sprijinea pe umărul lui Andrew; Trebuie să îți revii ca sa poti luptă mai departe. Uite în ce hal arăți. Ai dormit?

— Sa stii ca daca Olivia moare ma voi arunca in ocean.

   Milo il privi o clipă stupefiat pe prietenul sau, care era total diferit de bărbatul puternic si persuasiv pe care îl cunoștea doar cu câteva zile în urmă si realiza contrariat cât de mult o iubea el de fapt pe Olivia. În sinea lui, înalta o ruga scurtă pentru vindecarea fetei, nedorindu-si sa asiste la dezastrul ce urma, în caz contrar.

—Nu mi-ai raspuns la intrebare. De cand nu ai dormit?

   Andrew isi peri privirea de ochii cercetători ai prietenului sau, dar la insistențele lui, răspunse incet:

—De cand am gasit-o pe Olivia în fata biroului.

—Adica de două nopti!

   Milo aproape ca icnise la mărturisirea nevinovata a lui Andrew si zise apasat:

—Nici nu e de mirare la prostiile pe care le spui. În momentul de față ai nevoie de un somn bun.

   Milo il apuca de braț, oferindu-i ajutorul si il conduse până în propriul dormitor, ignorând toate protestele acuzatoare. Il aseza pe pat, ca pe un copil, si dupa ce Andrew se ascunse sub paturile groase, adormise în câteva secunde. Milo îi înțelese frământările, dar era de asemena si foarte îngrijorat pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla. În ciuda acestui fapt însă, expira profund, după care îl înveli mai bine pe Andrew - care era deja cufundat intr-un somn adânc - si părăsi dormitorul cu umbra de îngrijoare, urmarindu-l pas cu pas.

                           ***

   Ziua putin rece de primăvară era pe cale să se sfârșească si amurgul invada natura in toata splendoarea lui, însă navă continua sa plutească linistită pe valurile reci ale oceanului Pacific. Lumina scădea treptat, cu fiecare ceas al după amiezii, si inserarea crepusculara se aseza ușor-ușor.

    Odata cu aceasta schimbare, temperatura scădea si ea, îndemnandu-i pe cei ce se mai bizuiau sa iasa pe punte să se îmbrace groas si adecvat. Luna plina si sangerie, privea de sus de pe boltă sumbră cu un aer de superioritate. Ici-colo câteva stele răzlețe alcătuiau suita de stele ce se contura la orizont.
Peisajul era oarecum mirific, ca desprins dintr-o carte de povești, făcând o invitație subtilă la a fi admirat si privit de ochii romantici și sentimentali.

   Olivia isi aseza mai bine pe umeri pătura mare si obeza în care era înfofolita si isi permise sa se aseze cateva momente pentru a analiză mai îndeaproape apusul.

—Domnița..  auzi vocea suavă a asistentei din spatele ei, cred ca trebuie sa ne întoarcem. Nu este recomandat sa stati in frig, după ce abia v-ati revenit.

— Inca putin, implora ea din glasul rugător. Nu mai zăbovim mult.

— Dar asta mi-ati spus si adineauri.. Este periculos. Va rog, haideți să ne întoarcem.

—Nu ma stresa, șopti Olivia cu  ochii închiși. Imi provoci durere. Am înviat din morți și nu am dreptul sa contemplez putin natura asta grandioasă?

—Ba da, dar domnul Andrew a spus că.. 

   Olivia deschise ochii si începu să râdă zglobiu. Isi întoarse privirea spre asistenta, lăsând ca vântul să îi zboare părul răvășit.

—Aha, acum am inteles de fapt de ce te temi tu! Ti-e frica sa nu te pedepsească Andrew fiindcă nu ai avut grija de mine, si nu te îngrijorezi pentru starea mea de sănătate! Șireata poti sa fii!

   Asistenta o privi cu ochi mari și nega din cap, încercând să protesteze si sa nege declarația Oliviei, dar aceasta isi aseza degetul pe buzele ei si zise:

—Shh.. Nu mai vreau sa aud nimic. Acum stai langa mine dacă vrei, nu trebuie să mă aștepți în picioare.

   Olivia se trase mai încolo spre exteriorul bancii, facandu-i loc si asistenta se aseza resemnată. Oliviei nu ii scapa oftatul de deznădejde al femeii, dar zâmbi si zise calma:

—Stai linistită, Andrew nu iti va face niciun rau. Ii place sa dea din gura si sa amenințe că atât stie, dar nu iti va face nimic. Eu te voi proteja.

   Femeia o privi în ochi, căutând parca un semn care să-i adevereasca ca Olivia spune adevarul si nu avea motive să o înșele.

—Apropo, iti multumesc ca ai avut grija de mine. Îți rămân profund îndatorată.

—Cu plăcere, șopti asistenta plat.

   Olivia continua sa iti îndrepte privirea în zare, scrutand apusul fermecător. Era recunoscătoare pentru faptul că mai avea oportunitatea să privească asa o frumusețe, si totodata mulțumi în gand Providentei pentru  că i se permise sa se retrezeasca la viață.

   In urma plecării lui Andrew, Olivia isi deschise ochii, încercând să pună cap la cap toate piesele de puzzle si sa isi amintească evenimentul care o tintuise la pat. Frânturi din imagini se revărsasera peste ea, dar nu reuși să realizeze întreaga imagine de ansamblu, chiar dacă se chinuise întreaga zi. În ciuda acestui fapt, era hotărâtă să se concentreze sa isi amintească aceste amănunte.

   După ce lenevi o zi intreaga in asternuturi, luptandu-se inca cu durerile ce o macelareau, Olivia profita de lipsa lui Andrew, si iesi pe punte, dorindu-si doar sa stea si sa privească la nesfârșit. Ochii săi priveau infometati la tot ceea ce se creiona în jur, devorand fiecare detaliu în parte.

    În inima fetei, simti cum renaste o bucurie fireasca, asemeni unui om care fusese la un pas de moarte. Asa ca Olivia isi strânse pătura în jurul gleznelor si in jurul umerilor si continua sa inspire aerul proaspăt și divin, multumimdu-se cu lucruri simple ce îi încântau sufletul.
Asistenta continua sa ramana tăcută, cufundată si ea in propriile gânduri, recunoscătoare pentru absenta îndelungată a lui Andrew.

—Trebuie ca domnul Andrew  să fii fost chiar foarte obosit, sublinie aceasta, încât doarme atât de mult. Mi-a zis ca lipseste doar câteva ore.

   Olivia strânse din buze, mâhnita de subiectul adus în discuție. Poate ca in sfarsit avea nevoie de comunicare, dar asistenta nu găsise subiectul potrivit, asa ca păstra tăcerea, rezervată. Acesta însă nu renunță si spuse convingatoare:

—Sunteti foarte norocoasă sa aveti un asemenea barbat în jurul dumneavoastra. Va prețuiește foarte mult si orice femeie s-ar simți măgulita sa fie in locul
dumneavoastra.

—Cum te numești?!

Contrariata, femeia zise:

—Sara, dar ce importanta are?

—Sara, te rog nu te simti măgulita sa fii in locul meu. Crede-mă, esti mult mai avantajata tu, decât eu. Esti căsătorită?

—Nu.

—Sa nu te căsatoresti niciodată cu un bărbat pe care nu-l iubești.

—Logic ca nu, dar ce vorba e asta?

   Olivia isi întoarse ochii și dadu din mana, semnalând neimportanta întrebării. Chiar dacă simțea cercetarea acută a Sarei, refuza sa se întoarcă si sa îi creează ale întrebari, asa ca doar isi ținuți privirea în zare, privind în gol. Poate datorită faptului că nu ascultase de Sara, dar câteva clipe mai tarziu, simti o durere ascutita strapungandu-i capul. Își trecu mana peste zona lovită si zise in
încet:

—Cred ca a sosit momentul sa ne întoarcem.

—Sigur, răspunse Sara rapid si se ridică sa o ajute.

   Olivia se sprijini de bratul Sarei, lasandu-si o parte din greutate pe această si tinandu-si cu mâinile plapuma. Cand era gata de drum isi ridica privirea în aceeași clipa în care Sarei îi scapa de pe buze un strigăt alarmat.

—Domnul Andrew  .. șopti această panicată.

   Olivia isi fixa privirea spre bărbatul din fata lor, care era la o distanță considerabilă, dar se îndrepta spre ele uluitor de grăbit. Observandu-l, Olivia îsi permise sa îl analizeze, si în sinea ei i se facu milă de înfățișarea lui: părul răvășit îi atârnă în toate direcțiile, iar pe fata avea câteva urme care atestau faptul că el chiar dormise până în acele clipe. Purta aceeași cămașă șifonată de acum cateva seri si în acest mod părea să fie mult mai matur, mai împovărat.
Olivia îsi feri privirea de el si îi șopti Sarei, chair înainte de a veni el:

—Lasa-ma pe mine sa vorbesc.

   Andrew se apropie de ele si se repezi direct spre ea, strangand-o dureros în brate:

— Olivia?! Ah, Olivia! Nu imi vine sa cred. Esti chiar tu?!

   Olivia înghiti în gol, si gemu sub apăsarea brută a bărbatului. Pătura îi cazu de pe umeri, rămânând doar în rochia subțire. Realizând ceea ce tocmai făcuse, Andrew murmura:

—Î-Îmi pare rau.. Nu am vrut să te rănesc. Iarta-ma, te rog.

   Andrew se apleca si lua pătura si o înveli protector. Ii arunca o privire aspră Sarei, constinetizand-o de greșeală, si îi zise Oliviei.

—Ce s-a întâmplat? Când te-ai trezit? Si pe mine de ce nu m-a anunțat nimeni? Infine, lasa asta. O sa avem timp de discutat. De ce ai iesit? Stii ca poti sa-ti faci rau în acest mod?

—Lasa-ma te rog, zise Olivia oftând. Ma obosești . 

   Andrew privi dezamăgit la Olivia,cu ochii triști si luciosi. Își îndrepta privirea spre Sara si zise:

—Lasa-ne singuri.

   Sara se conformase imediat, indreptandu-se de ei. Andrew o lua în brate pe Olivia si o conduse rapid spre dormitorul lor. Fata simti cum ii scade bucuria si dorinta de viață și se aseza pe pat, având un nod mare si greu în gât, dar se stăpâni totusi sa faca vreo observație. Andrew parea ca revenise el la viață, comportundu-se foarte încântat si protector, totodată. Olivia ședea nemulțumită în șezut, dar Andrew nu baga de seama bosumflarea ei - aparent nemotivată- si o acoperi imediat cu plapuma groasa:

—Sa nu iti fie rece, se justifică el cand Olivia îi arunca o privire piezișă. Ai stat suficient timp între viață și moarte si nu mai vreau sa retraiesc niciodată aceste clipe.

   Olivia ofta exasperata, păstrând în continuare tăcerea apăsătoare și indreptandu-si ochii in alta direcție, privind abatuta în gol. Andrew continua sa trancaneasca despre faptul că se bucură nespus de mult de reîntoarcere ei si că era în sfârșit bine; sublinie plăcerea de a purta din nou o conversație intimă. Olivia isi dadu ochii peste cap, simtindu-se epuizată cu fiecare cuvânt pe care bărbatul din fata ei continua sa il accentueze. El era disperat sa vorbească, pe când ea era disperată sa faca. Cum puteau sa se împace amândoi? 

—Olivia, șopti Andrew apropiindu-se de ea, un vulcan a mocnit în interiorul meu cât timp ai fost țintuita la pat, care a erupt si a dat peste. Nu mi-am gasit locul nicăieri si simțeam că nu aparțin lumii acesteia fără tine. Ai experimentat vreodată acest sentiment ?

—Ce filosofii sustii Andrew, întreba fata dezgustata, stramband din nas si apoi se trase de sub apropierea lui afectivă.

   Andrew clipi des ca si cum isi împiedică lacrimile sa curgă si o privi printre lumina jucăușă a candelei:

—Tu nu iti dai seama ca ma ranesti de fiecare data cand vorbesti cu atâta ușurință despre sentimentele ce le nutresc fata de tine?

—Te rog, schimba subiectul.

—Iti amintești ceva înainte de cazatura?

   Frânturi destrămate din amintirile antecedente se strecurara ușor prin mintea ei, sufocand-o cu putere. Glasul acela bărbătesc si dur inca îi răsună în urechi, dar mai ales avertismentul sau: "Cunoste-ti locul!"

—Olivia?!

—Da, răspunse aceasta simplu.

—Intr-adevar? Ce s-a întâmplat? Povesteste-mi, sunt nerăbdător să aflu ce ai pățit.

—De fapt nu a fost o cazatura. Cineva m-a trântit intenționat si m-a si amenintat.

—Poftim?!

   Andrew sari instantaneu de pe pat, umblând apasat prin încăpere. Avea pumnii încleștati si maxilarul încordat, turband de furie.

—Ce tot spui?! Cine ti-ar face rau? si de ce?

—Asta rămâne de aflat, replica Olivia abatuta. Cert este că am fost împinsă intenționat si trântita în asa fel încât să îmi pierd cunoștinta.

—Poftim?!

   Andrew aproape ca zbiera la auzul veștii, fiind din ce in ce mai nervos. Se apropie de Olivia si ii mângâie părul dragostos, consimtand faptul că putea sa o piardă pentru totdeauna.

— Cine a îndrăznit să facă asa ceva?Cine?!  L-ai văzut? Ai vazut macar un detaliu care ne-ar putea conduce la el?

—Nu. Nu am reusit sa-i deslusesc profilul fiind destul de tarziu, iar apoi am cazut. Tot ceea ce am auzit a fost propoziția :" cunoaste-ti locul!" Apoi m-a lovit si a plecat. Imediat după aceea cred ca mi-am pierdut cunoștință fiindcă nu imi mai amintesc nimic.

—Dumnezeule, nu pot sa cred! Puteai sa mori. Ce nătărău ! Cine o fi? Dar nu iti fa griji, il voi gasi si in gaura de soarece de ar fi!

—Asa cum l-ai găsit si pe răufăcătorul Evei? Olivia profita de ocazie si il străpunse pe Andrew cu aceea replica, spulberandu-i fanteziile de a-l gasi vreodată pe acel bărbat.

—Il voi gasi si pe acela! Ii voi gasi pe amândoi, fiindcă sunt niste nenorociti care doar stiu sa atace femeile.

   O clipa tacura amândoi iar liniștea se instala cu măiestrie. Andrew umbla agitat prin încăpere, scormonind în mintea lui după un plan salvator. Olivia însă se întreba dacă Andrew se gândea la ceea ce se gândea si ea. Oare era posibil ca.. ?

—Andrew, zise Olivia tremurând, crezi ca acesti doi bărbați ai putea fi de fapt unul singur?

—Le ce te referi? O chestiona bărbatul oprindu-se pentru o clipă în loc.

—Adica .. infine, nu mai contează. E o prostie oricum.

—Spune te rog, insista Andrew si se aseza pe marginea patului, lângă ea. M-ai putea ajuta sa-i prind pe bărbați, dacă e o idee bună. Asa ca spune.

—Hmm.. adică crezi ca s-ar putea ca raufacatorul Evei si cel care m-a lovit pe mine sa fie de fapt unul si acelasi bărbat?

—Ce legatura ar avea cu voi? Ar viza femeile frumoase de pe navă sau ?

   Andrew rase amuzat dar Olivia il mustra din priviri:

—Nu glumesc, replica ea revoltată. Poate ca i-a făcut rau Evei dintr-un motiv personal si mie pentru ca am ajutat-o pe Eva.

   Andrew o cerceta cu privirea atent si indelungat, dar după un timp în care parca primise o revelație, acesta afirma:

—Asa este, ai dreptate ! Tocmai asa se realizeaza si legatura dintre ceea ce ți- a zis bărbatul. Adică să îți cunoști locul si acest nefiind lângă Eva.

—Dar ..

—Niciun dar. Cred ca in aceasta privinta suntem amândoi de acord ca nu este locul tau lângă aceea fata. Tocmai ce ti-a zis si el!

   Olivia suspina bosumflata de faptul că ducea aceeași bătalie cu Andrew si trebuia sa reia ritualul de convingere. Însă interlocutorul ei îi întrerupse gândurile sumbre:

—Si pentru neglijență lui Jack, pentru faptul că te-a lăsat singura, cand eu i-am spus clar sa te însoțească în noaptea aceea, il voi pedepsi si pe el.

   Olivia rămase surprinsă la spusele lui Andrew, strangand nervos mana in jurul păturii. Își amintea perfect faptul că Jack insistase sa o conduca, dar ea refuzase vehement, opunandu-se încăpățânata .  Oare chiar va trebui să plătească Jack chiar daca era nevinovat ? Doar din cauza ei?

—Nu, se impuse apasat. Jack nu e vinovat. Eu nu am acceptat să mă conducă si am vrut să merg singura.

—Chair dacă, în fața mea tot vinovat rămâne. El trebuia sa ma asculte pe mine, nu sa cedeze rapid în fața ta.

—Dar nu e corect sa-l pedepsești. E nevinovat!

—Te rog sa nu te implici în lucurile care ma privesc strict pe mine. Ceea ce e important este ca am aflat ceea ce trebuia. Acum te rog sa rămâi sa te odihnești, fiindcă eu trebuie sa ies. Ma voi ocupa îndeaproape de acest caz, si seara aceasta va fi seara mea norocoasă.

—Ce vrei sa spui?

—Adică..  seara aceasta il voi prinde pe acest bărbat. Te rog sa ma asculti macar de data aceasta si sa rămâi aici, în siguranță. Ne vom vedea dimineata.

—Poftim?! Nu, Andrew te rog nu. Așteaptă.

   Andrew se apropie de ea, o trase cu putere spre el si o săruta îndesat pe creștet. Olivia stramba din nas si se retrase ușor, dar Andrew se îndrepta deja spre usa. O privi într-un mod ciudat, aparte si ii spuse printre usi:

—Fa ceea ce ti-am cerut, te rog.

   Olivia se simti dintr-o dată singura si rapusa de oboseala datorită efortului necesar pentru conversația cu Andrew dar totusi era curioasă de ceea ce se va întâmpla pe navă asa ca nu avea de gând să rămână în pat. Nu putea concepe tabara de acțiune fără ea. Totul se învartea în jurul ei.

    Se ridică din pat si se îndrepta spre cufărul mare de unde dori sa isi aleaga o rochie dar deodată usa se deschise brut, facand-o sa tresare speriată. Privirea i se intersecta cu cea a lui Andrew, care se îndrepta spre ea cu o ceasca în mână. Fără să realizeze ce face, îi duse ceasca la buze, iar un lichid dulceag si bun i se strecura agale printre buzele moi .  Olivia il sorbi pe tot, simțindu-se dependenta de mirosul îmbătător si cand se termina il privi pe Andrew si zise taraganat:

—Mai vreau.

   Un ras bărbătesc invada încăperea si Andrew o lua de braț, conducand-o spre pat. O aseza cu grija, invelind-o protector si replica:

—Este suficient pentru seara asta. Vei dormi dusa. Dar poate ca o sa iti mai fac onoarea cu inca o ceasca intr-o seara in care voi dori sa ma asigur din nou ca nu imi vei creea probleme si ca vei dormi în schimb pufos.

—Ce mi-ai dat?il întreba Olivia simțind că pleoapele i se închid.

— Nimic rau. Doar un somnifer. Noapte bună dragă mea. Te sărut. 

   Olivia casca profund si îl auzi ca prin vis pe Andrew care părăsi încăperea, dar oricat s-ar fi forțat să rămână trează îi era imposibil. Somnul deja o cuprinse in totalitate, conducand-o spre un taram frumos, in care totul era asa după cum isi dorea ea. Pleoapele grele îi clipeau des, obosite si imposibil de a sta deschise, asa ca Olivia isi prosternu capul pe perna si  adormi în clipa următoare.

                        ***

    Următoarea zi se prevestea a fi una lunga si complicata, chaiar din toate punctele de vedere. Răsăritul rosiatic se perinda agale pe cerul senin, aerul de dimineata fiind destul de rece si pătrunzător. Valurile albăstrui se izbeau cu putere de navă impunătoare, dirijind-o ici-colo ca un păpușar.

   Olivia se deștepta putin după primele ore matinale ale dimineții, simtindu-se pe deplin odihnita si mult mai bine decat ziua anterioară. Ședea leneșă între asternuturile calde, abia deschizandu-si ochii somnorosi, cand un foșnet in cealalta parte de camera îi atrase atentia. Se ridică în șezut speriată doar ca sa-l observe pe Andrew cum isi incheia zâmbind nasturii de la o cămașă frumos apretata. Fata ridică surprinsă din sprâncene, întrebarea rămânând suspendată pe buzele ei moi:

—Ce faci?!

—Buna dimineata iubire, îi zise însă Andrew cu un zâmbet diavolesc pe chip. Cum esti astăzi?

—Te rog nu începe, protesta Olivia, strangandu-si plapumele în jurul ei.

—Ce pot sa fac?! Imi încep dimineata în modul cel mai profund posibil.

— Încerci să îmi strici ziua din nou?

— Of of of, suspina Andrew adânc, în timp ce iti încheia ultimul nasture la cămașă. Ce ma fac eu cu tine?! Iar esti mofturoasa asa de dimineata?

   Andrew isi îmbracă haina lunga si neagră, ce il prindea foarte bine, conferindu-i o alura de print medieval, si se apropie de ea, asezandu-se pe marginea patului, lângă ea. Olivia se simti dintr-o dată înghesuită, fără aer și dezgustata, si se trase de lângă apropierea lui. Bărbatul însă se apropie si mai mult, o privi intens, creeandu-i fiori pe șira spinării. Ii prinse bărbia între degete, manganindu-i maxilarul cu degetul mare.

—Esti frumoasa. Imi place cum arăți asa somnoroasa.

—Lasa-ma Andrew!

   Olivia isi smulse bărbia din mana lui, bătând în retragere, dar Andrew se napusti din nou asupra ei, prinzand-o brutal de încheietura. Olivia simti cum pulsul i se accelerează și obrajii i se imbujroreaza. Încerca în zadar sa isi elibereze încheietura dar nu reuși.

—De ce fugi de mine? Eu niciodată nu ti-as face rau, mărturisi Andrew cu o voce ragusita, îndurerată.

—Ma doare, scrasni ea, bruscandu-si mana.  Lasă-mă!

—Te iubesc Olivia. Vreau sa fii a mea.

—Esti o brută, il blama fata cu ochii sclipindu-i de durere. Si ar trebui să îți între bine în cap ca nu voi fi niciodată a ta.

—O sa fii, o contrazise el apasat. Nu uita motivul pentru care ai fugit din Londra. Secretul nostru te va urmări toată viața. Ar trebui să știi deja asta.

—Chiar daca voi locui cu tine, vom împărți aceeași viață mizerabilă si voi fi nevoită să te suport zi de zi, niciodată nu voi fii a ta! Niciodata înțelegi? Niciodata nu voi deveni soția ta reală, chair daca pe o hartie nesemnificativă voi fi trecuta drept soția ta. Eu voi apartine pentru totdeauna doar lui Marcus.

—Nu fii asa sigura, draga mea. Te voi face sa iti schimbi parerea de îndată ce vom pași pe pământ american.

   Andrew se apleca asupra ei si o săruta  înflacarat, muscand-o dureros de buza superioară. Mâinile lui se plimbara energic pe brațele ei moi, lasandu-i urme accentuate si cateva vanatai . Olivia se zbatu neputincioasă sa scape de sub buzele lui posesive si apoi se ridică din pat, lipindu-se speriată de perete. Își strânse cearsaful în jurul trupului tremurând și zise lacrimand:

—Mi-e scârbă de tine. Niciodată nu te-am văzut atât de ticălos.

   Andrew isi duse mana stanga la buze, realizând parca tocmai ceea ce facuse. Batu în retragere si zise vinovat:

—Îmi cer scuze Olivia. Te rog iarta-ma. Pentru o clipă mi-am pierdut cumpătul. Imi esti irezistibilă tot mai mult.

—Esti jalnic. Te-ai umilit pe tine însuți, coborandu-te atât de josnic. Spune-mi cu ce esti mai bun fata de brută care a maltratat-o pe Eva? Cu ce esti diferit de bărbatul care m-a lovit pe mine? Cu nimic..

—Ba da. Eu te iubesc Olivia. As face orice pentru tine si niciodată nu te-as răni.

—Tocmai ai facut-o Andrew. Ti-a reusit. Felicitări.

   Andrew o privi îndurerat, simtindu-se vinovat ca un copil prins în timp ce fura biscuiții pentru micul dejun al mamei sale. Își mușcă buza dureros, rămânând în tăcere.

—Te rog sa iesi, zise Olivia intr-un final. Am nevoie de intimitate.

—Olivia..

—Iesi Andrew!

   Andrew ocoli patul masiv, indreptandu-se spre usa, în timp ce Olivia rămase neclintită, dorindu-si singurătatea. Aștepta nerăbdătoare să  iasa, dar el zise:

—Apropo, am uitat sa iti zic un amănunt important. Cred ca te intereseaza.

— În acest moment nu ma mai intereseaza nimic. Te rog sa pleci.

—Este vorba de bărbatul care te-a lovit, dar daca nu te intereseaza..

   Mintea Oliviei începu să lucreze febril  si curiozitatea era mai mare ca mândria  care îi strigă în mintea ei sa ramana imuna la oferta primită. Însă isi calcă în picioare orgoliul si sopti:

—Ce este?

—Noaptea trecută l-am prins pe bărbatul care a încercat să îți facă rau. Ai avut dreptate, este vorba despre unul si acelasi ins. Si-a mărturisit vina constrans de situație.

—Constrans de situație?

—Da. Jack s-a ocupat de el, până ce a mărturisit tot.

—Si? Ce a zis ?!

—Vei afla de curând. Dacă crezi ca esti interesată poti sa participi la evenimentul ce se va desfășura astăzi pe punte.

—Bineînteles ca sunt interesată. Pana la urma este vorba si de mine și de viață mea.

—Atunci te astept pe punte la prânz. Pe puntea principală. Sa nu întârzii si eventual sa fii acolo cu câteva minute mai devreme sa poti sta mai în fața. Va fi multă lume acolo.

—Chiar m-ai facut curioasă. Despre ce este vorba mai exact?!

—Surpriză!

—Andrew!  Spune-mi, te rog. Bărbatul va mărturisi în fața întregii lumi ce a facut?

—Nu pot sa iti spun, îi răspunse Andrew promt.  Altfel nu ar mai fi surpriza.

—Ma scoti din papuci, replica Olivia enervantă.

—Care papuci? Aia care nu îi ai momentan? Sau sunt de asa natura incat eu sa nu-i vad?

—Nătărăule, zise Olivia si arunca cu o perna după el. Andrew deja era printre usi, strigând în urmă sa:

—Sa nu uiti ca te iubesc mult, Olivia!

   Olivia rămase singura în dormitor, simtindu-se dintr-o dată trădată, folosită si murdară. Regreta faptul că trebuia să trăiască cu Andrew zi de zi, având viață un calvar. Însă era prea tarziu pentru regrete si nu mai avea oportunitatea să schimbe nimic. Dezamăgită, se îndrepta spre cufărul maroniu sa isi aleaga o ținută pentru ziua acea misterioasa si deosebita.

   Se îmbracă în grabă în timp ce șirul întrebărilor continuau să se perinde prin mintea ei. Oare ce surpriza îi pregătise Andrew?Oare despre ce era vorba? Bărbatul acela avea sa fie iertat după ce își mărturisirea păcatele? Pana la urma despre ce era vorba? Curioasă, Olivia isi termina de aranjat părul si dupa ce isi administra medicamentele iesi pe hol care era deosebit de liniștit, fata de alte dimineți, hotărâtă să nu-i scape nimic din ce ținea de surpriza pregătită de Andrew.

#Heyyy😄 Buna seara dragilor!  Ce faceti? 🤓

Ma bucur sa scriu încheierea inca unui  capitol din povestea acesta si ma bucur sa stiu ca voi il cititi acum. 👌

Si iata ca am ajuns sa finalizez inca un capitol, în care - si de data aceasta - m-am lăsat dusa de val, si personajele au preluat controlul. Ei bine, ce spuneti? A fost un capitol bun? Ce părere aveți despre avansarea acțiunii? Vi se pare interesant?     Da/nu? 
Ce părere aveți despre surpriza lui Andrew? Haideți, astept nerăbdătoare pareri. 😋 Ce credeti ca a pregătit Andrew ? Oare la ce s-o fi gândit? Oare e o surpriză plăcută sau nu?  O va afecta într-un fel pe Olivia sau nu? Hmm? Ce credeti ?
Acestea sunt doar câteva întrebări la care va provoc sa răspundeți în comentarii, oferimdu-mi prilejul să aflu ce credeti voi. 😊

Dacă mai aveți păreri, comentarii sau corecții de facut, va astept cu mare drag 🤓 nu uitati ca doar cu ajutorul celuilalt, ne vom perfecționa!

In rest? Voi sunteti bine? Sănătoși?
Va doresc un început de săptămâna cât mai frumos, si nu uitati sa trăiți intens, sa zambiti des si sa iubiți fara masura!

         <<O zi frumoasa! >>

          Cu drag, Camyy🤓