Zorii zilei o găsira pe Evelyn Queen, langa patul fiicei sale care era cufundată intr-un somn adânc. Răbdătoarea din fire, o veghease toată noaptea, așteptând cu stăruința momentul cand putea să fie lămurită cu privirea la situația stranie în care o aduse Andrew acasă.

   Timpul însă părea sa-i faca în ciuda, trecând dureros de greu, asa ca Evelyn se hotărî sa o trezească pe Olivia, asteptand imediat o explicatie plauzibilă. Își dori să o lase sa se refacă după zilele chinuitoare prin care trecuseră, dar sacrificiul i se părea mult prea mare.

    Olivia fu zgâțâită de o voce foarte cunoscuta, ce o striga încetișor. Buimăcita deschise ochii greoi, razele argintii ale soarelui izbind-o din plin. Pleoapele grele îi cereau si mai mult somn, dar ea trebuia sa se trezească. Cască si se ridica greoi în șezut, observând-o pe mama ce o privea cu ochi mari si curiosi.

   Se abtinu sa nu afișeze o grimasă la vederea imaginii răvășite a femeii din fata ei. Parca nu mai seamăna deloc cu doamna eleganta si joviala de odinioară. Avea parul iesit din cocul de la ceafa, ochii plânși si obosiți cu cearcăne evidente, si rochia șifonată pe care o purta inca din ziua precedenta.

    Săraca mama, se gândi Olivia simtindu-se vinovată pentru ca nu reușise sa-si respecte promisiunea de ieri. Pe de altă parte, o îndreptățea modului etic ce îl afișa. O mamă care tocmai isi înmormântase fiul, ca la câteva ore mai târziu sa-i fie adusă acasă fiica intr-un mod jalnic, era încă puternică ca mai rezista presiunii. În fond cum ar fi vrut ca mama ei sa fie din noua veselă si glumeață, dupa evenimentele tragice ce pluteau deasupra familiei lor acum?

—Olivia! Ai asurzit sau ce Doamne Sfinte s-a întâmplat? De ce nu-mi răspunzi? Tonul ridicat si glasul mustrător al mamei, o trezi pe Olivia din visare, rusinata ca nu auzise nimic din ce intrebase ea.

—Mama, îmi cer scuze, nu am auzit ce m-ai întrebat. Poti sa repeți, te rog?

    Olivia isi masă tâmplele simțind durerea arzătoare ce îi mistuia capul. Încerca să se concentreze dar în zadar, pentru ca mintea îi refuza sa gândească.

—Unde ti-e gandul? O mustra bland Evelyn si cu o disperare evidentă în priviri. Simt ca ma sugrum de remușcare știind că am fost atât de neglijenta cu tine. Poti sa imi povestești ce s-a întâmplat?

    Femeia isi ridica poalele rochiei negre si se aseza pe pat, langa Olvia, cuprinzadu-i talia subtire cu bratele. O sărută dragostos pe frunte si îi zâmbi firav. Pret de câteva secunde se uitara una în ochii celeilalte, apoi Olvia șopti abia auzit:

—Te rog mult sa ma ierti,mama. Nu am vrut sa te îngrijorezi. Eu doar ma gândeam la .. el!
O lacrima tradatoare părăsi ochiul drept, prelungandu-i-se alene pe obraz si dezvăluind o parte din durere sufletească.

—Oh, draga mea, murmură Evelyn - si ochii ei reacționară cu un șuvoi de lacrimi amare - crede-ma e în inima mea înca de cand l-am pus in mormântul acela rece. Dar din pacate nu ne putem schimba destinul, oricât de mult ne-am dori. Trebuie să înfruntam cruzimea vieții.

     Evelyn isi trase nasul, stergandu-si chipul ud, însa ochii negrii ai Oliviei clipira des, dând frâu liber mai multor lacrimi care curgeau încetișor pe obrazul catifelat. Cel putin ochii erau în asentiment cu inima.

—Dar lasa asta acum, continua Evelyn, spune-mi ce ai pățit tu. Sunt nerăbdătoare să aflu prin ce ai trecut aseară. M-ai speriat atât de rau si Andrew ..

    Aseară? Frânturi din conversatia avută cu Andrew, împletite cu imagini pline de groaza, se strecurau usor in mintea ei, provocându-i dureri si mai pronunțate în capul ce deja o durea îngrozitor. Padurea, barbatii zemflenitori si cererea în casatorie, toate erau parca desprinse dintr-un cosmar. Oare chiar .. era adevărat ?

—Andrew te-a adus aseara acasa. A spus ca era în trecere pe acolo si te-a gasit leșinata, mărturisi mama. Te-ai simtit rau încât ai leșinat? Si ce ai facut asa tarziu pana în miez de noapte? Începi sa ma îngrijoreazi, sa stii.

    Deci era adevărat. Nu visase. Mama îi confirmase ca intr-adevar a avut loc acel incident. El o aduse acasa. Gândul la Andrew, o conduse instantaneu la Marcus. Unde esti Marcus?

    Lacrimile îi stăteau din nou gata-gata sa se strecoare din ochi, dar ea clipi des si înghiți în sec pentru a le alunga. Nu dorea să plângă acum de fata cu mama. Trebuia să se stăpânească si sa fie credibilă. Intr-un fel se simțea vinovată de minciuna ce urma să o spuna, dar macar era o minciuna benefică.

—Olivia imi spui odata ce s-a intamplat ? Tonul răstit al mamei o trezi din nou din reveerie, si acum chiar o facu sa se simta penibil. Trebuia să îi dea o explicatie imediat, pentru a-i spulbera toate grijile si frământările. Avea deja destule pe cap.

—Mor cu zilele pana imi spui tu ce s-a petrecut aseara in pădure. Iar Andrew nu mi-a zis nici el nimic, decat ca te-a gasit leșinata si atât.

    Femeia parea de-a dreptul confuză si intrigata totodata. Oliviei i se facu si mai mult milă de Evelyn.

—Mama nu ar trebui să te îngrijorezi deloc, minti Olivia. Chiar nu ai de ce.
Stii ca am fost ieri la pădurice. Am stat acolo mult timp si m-am descărcat emotional. Dupa toata incarcatura asta sufleteasca, aveam nevoie. La un moment dat, cred ca am adormit. Probabil că de la prea multa oboseala si stres. Si nici nu cred ca eram leșinata cand m-a găsit Andrew. Doar dormeam. Stii ca lui îi place mereu sa adauge si altele pe lângă purul adevar. Crede-ma, sunt bine. Nu ai de ce sa iti faci griji. Recunosc ca am avut o zi grea ieri - cum ai avut si tu, de altfel - si ma simteam prea încărcată emotional. Epuizarea a atins cote maxime încât m-a răpus de somn. Iar întâmplător el trecea pe acolo, si m-a găsit. Cam asta e tot, deci ar trebui să te relaxezi, încheie Olivia afișând un zâmbet stingherit.

     Minciuna. Nu era adevarat nimic din ceea ce spusese si stia ca greșește mintindu-si mama, dar chiar nu o lasa inima sa-i spuna adevarul. Adevarul ar fi durut-o. Ar fi ranit-o. Era convinsă că intr-un tarziu Evelyn va afla realitatea, dar pentru moment, cel mai înțelept era sa pastreze tăcerea. Spre binele tuturor.

—Bine, sopti femeia rasufland usurata, apoi o umbră de îndoială i se strecura pe chipul palid: sigur nu s-a intamplat nimic altceva nu? O cută i se increti pe frunte, în căutarea unui semn incompatibil. Adică, stii tu..

    Evelyn isi pleca privirea rusinata parca si de gândurile ce-i invadasera mintea, așteptând un raspuns liniștitor.

—Nu ti-a facut nimeni rau, nu-i asa?

    Olivia isi mușcă dureros buza inferioara si un gând negru o străfulgera. Începu sa isi frece mâinile tremurânde. Inima deja galopa neîmblânzită, pompandu-i sângele cu putere.

—Nu, nu, prostesta Olivia. În niciun caz. Daca te referi la incidentul de acum cativa ani, nu! Nu s-a intamplat nimic de acest gen, tipa ea frustrată, simțind cum ghearele macabre ale trecutului o sugruma lasand-o fără aer.

    Evelyn respira adânc, evident foarte usurata si un zâmbet timid i se contura pe buzele uscate.

—Nici nu stii cat de îngrijorată am fost in aceasta privința, Olivia. Ma bucur însă să aud că răspunsul este negativ. Femeia tacu pret de o clipită apoi zise duios: imi cer iertare dacă te-am jignit cumva. E-eu.. am vrut doar să fiu sigura.

    Evelyn se ridică și isi netezi rochia șifonată, schimbând brusc făgașul conversației:

—Mă duc să iti pregătesc micul dejun, bine? Dorcas a gătit niste brioșe geniale. Cu afine, preferatele tale.

    Fără a astepta încuviintarea Oliviei se ridica si părăsi repede încăperea, împrastiind în urma ei un iz ușor de lămâie. Reveni după câteva secunde, dar fără vreo urma de mâncare asupra ei.

—Am uitat sa iti dau plicul acesta, îngână ea. Este un răvaș pentru tine. Poate vrei sa-l citesti până ma întorc cu micul dejun.

—Iti mulțumeasc mama, șopti Olivia cu ochii licarind de duioșie.

    Nu aștepta alte invitatii tacite, ci înşfăcă plicul cu ambele mâini, rupandu-i sigiliul, ce ascundea - spera ea - o veste de la Marcus.
Din plic se ivi o bucata mică de foaie îngălbenită, cu un scris dezordonat, ce o privea batjocoritor. Cu siguranta acesta nu era din partea iubitului ei. Scrisul autorului era mult prea dezordonat. Ochii îi cazura pe foaie, citind nostalgica mesajul:

<< Pentru a te hotărî, sa tii cont si de secretul nostru, care ar putea fi aflat de toata societatea londoneză - si nu numai - daca nu alegi înțelept. Alege corect, draga mea si imi vei fi recunoscătoare.
             Cu multa iubire, Andrew >>

    Lacrimi fierbinti de furie tâșniseră instantaneu din ochii ei negrii si inima îi pulsa înspăimântator de rapid. Mototoli biletul dezgustătoar, gândindu-se ca nu va accepta niciodata oferta unui bărbat care o șantaja. Andrew nici macar nu o iubea.

    Defapt, care era scopul lui? Sa-i fie sotie? Nu putea concepe un mai mare cosmar, mai ales în prisma noii sale identități. Apoi, subtil răvașul motolit din palma, îi aminti consecințele respingerii, creionand un adevăr nerostit încă.

    Secretul.. Secretul ei va fi aflat de toata lumea! Comunitatea de elită a societății nu vor zăbovi nicio clipă asupra demersurilor ce ar fi urmat, excluzând-o din randurile lor. Imaginea si reputatia ei vor fi distruse. Toti o vor considera o ipocrită, patand numele puternic si influentabil al familie sale. Intr-un mod sau altul, alegerea ei îi va afecta si părinții, indiferent de rezultat.

    Dar daca refuza categoric, slujba de consultant al ministrului Joseph, nu va mai apartine în niciun caz tatălui ei. Putea fi considerat un real intrus. Iar în ceea ce o privea pe Evelyn, ar fi fost devastată sa i se aducă la cunoștința ca fiica ei - Olivia Queen - va rămâne celibatară pentru venicie.

    Căsătoria ar fi iesit din raza lor vizuală. Oare cum era mai bine? Casătorită din obligatie dar renunțând la iubirea autentică sau necăsătorita pentru totdeauna, riscând viață celor dragi? 

    Decizia căpătase un contur de două ori mai pronunțat, apăsând pe umerii ei in jos. Se simțea copleșită. Cum ar fi fost mai înțelept să procedeze?
Olivia isi lasa capul pe spate în incercarea eșuată de a se elibera de trecut.

   Ciocanitul firav al usei o întrerupse din sirul gândurilor:

—Intră mama, răspunse monoton.

—Draga, ti-am adus sa manânci, o ademeni Evelyn cu o voiosie stranie in priviri. Ouă fierte, cu slănină prăjită și pâine unsa cu gemul tău preferat. Tot pe aceeasi tavita statea o ceasca mare de cafea aburindă si briose cu stafide. In cazul in care ar fi vrut, era si o cana cu ceai aromat cu scorțișoară, din India.
Vino sa manânci Olivia. Nu arăti prea bine si te sfătuiesc sa stai astaza in pat sa te înzdrăvenești. Pacienții nu ne pot permite un concediu prea îndelungat.

    Preocuparea mamei îi încălzi inima si brusc, se întreba dacă peste cinci zile titlul de fiica a familiei Philip si Evelyn se va transforma în orfană?
Alunga însă cu rapiditate gândul acela. Nu, lucrul acela nu se va întâmpla niciodată.

    În ciuda tuturor, isi va da silința să găsească soluția optimă care sa-i permita sa ramana acasă lângă cei dragi. Dar cum?

— Nici tu nu arăti prea bine mama, îngână Olivia. Asezate-te sa te odihnesti si lasa ca se vor descurca Dorcas si celelalte fete cu treburile gospodăriei. Nu este indicat sa te ostenești peste măsura, stii asta.

—Olivia trebuie sa ma intelegi ca nu am somn. Voi merge sa imapchetez lucrurile fratelui tau. Vrei ..vrei sa vii si tu? Îndrazni sa întrebe Evelyn, in pofida faptului ca spera la un raspuns negativ. Invitatia era pur si simplu din respect, dar ea dorea sa fie singura cand va lua fiecare lucrusor în parte ce odinioară apartinuse flacaului ei; sa inspire parfumul lui bărbătesc ce inca mai persista în vestimentație, sa-si treaca degetele lungi peste perna pe care odinioară isi odihni capul si sa privească în tăcere chipul fără grai din fotografia de pe noptieră.

—E-eu .. eu nu ma simt in stare s-o fac, recunosu Olivia cu tristețe. Cuprinsă de remușcări si rusine, adauga: imi pare foarte rau mama.

— E în regula scumpa mea, zâmbi Evelyn mulțumită de refuzul ei. Voi merge eu, nu-ti fa griji. Tu doar odihnește-te pentru ca diseară avem un musafir la cina. Trebuie să te faci bine pana atunci.

— Musafir? Cine?

    Se aștepta ca zilele acestea sa fie urmate de singurătate si monotonie în urma decesului fratelui său. De curând se perindase multi prea multi oaspeti prin jurul lor, si tot ceea ce isi dorea acum era un moment de .. liniște.

—Tatăl tau l-a invitat pe Andrew la cina, sa-i mulțumească ca te-a adus teafara aseara. Merită macar atât.
Acum trebuie sa plec Olivia; s-a făcut deja foarte tarziu. Tu odihneste-te, o indemna mama pe un ton blând si iubitor. Somn usor my darling!

    Olivia auzi foșnetul rochiei si pașii usori ai mamei, dar nu mai vedea nimic altceva. Privirea încetosata de lacrimi o impiedica. Buimacita nu stia ce sa creada. Trebuia să se confrunte din nou cu privirea triumfătoare a lui Andrew? Nu se credea în măsura sa facă față situației.

     Si-ar fi dorit sa dezvaluie adevarul la cină, să se poată elibera de lanțurile ce i le încătușaseră Andrew in jurul inimii ei, dar stia ca-i este imposibil. Nu doar ca ar crea o tensiune între parintii ei - pe care nu si-o dorea - dar era constienta ca ei vor pune fanteziile ei pe seama extenuării fizice. In opinia lor, Andrew se califica printre cei mai cizelați burlaci, ba inca îl ridica mai presus si decât Marcus.

    Sa se prefaca bolnava, oare era o idee bună? În acest mod poate ca ar fi reușit sa-l sperie pe Andrew si sa-l determine să-si retragă amenințările si..

    Olivia isi aminti de caracterul dur si rece ar bărbatului, si se convinse că Andrew nu se va lasa intimidat de o simplă răceala sau altceva de felul acesta. Să meargă si sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu avea cum. Totusi, care era cea mai bună decizie cu privire la oferta lui?
 
    Era ea în măsura sa renunte la familie, la societatea londoneză si la toate locurile natale, doar pentru ca sa-i urmeze visul lui Andrew în Africa? Si pentru ce?

    Își aminti de sora unei prietene care se căsătorise, nevoită fiind să se mute tocmai in Canada. Sotul ei isi deschise o mica afacere comună cu brutarul si se părea că le merge bine. Dar era o diferenta! Ea isi iubea soțul si era gata să renunțe la tot si sa-l urmeze până la capătul lumii, insa în cazul ei lucrurile stăteau complet diferit. Cum sa meargă cu Andrew pe alte tărâmuri daca nici macar nu-l plăcea, ci îl detesta.

    În plus era conștientă că nici Andrew nu nutrea pentru ea o iubire autentică și curata asa cum sustinea el, pentru ca dragostea adevarata nu i-ar fi cerut asa ceva niciodată.
Un alt aspect cutremurator i se strecura in minte, chinuind-o intensiv. Era capabila sa renunte definitiv la Marcus si la iubirea ce i-o purta în ciuda faptului ca în ultima vreme disparuse complet din peisaj? Nu.. oricât si-ar fi dorit să poată nega, adevarul găsea mereu o cale să iasă la suprafață.

    Si oricât de mult dorea Andrew sa o convingă de contrariul situației, cu atât mai mult inima i se încăpătâna sa nu creada. Cu siguranta exista un motiv bine întemeiat care îl furase de langa ea. Dar care era acel lucru - aparent - mai important decat ea? Gândindu-se mai bine, realiza ca nu putea face un asemena sacrificiu, renunțând definitiv la el. Oricât si-ar fi dorit, inima se împotrivea din nou si din nou.

   Olivia își reprimă un oftat prelung si invitația lui Andrew la cină îi apăruse mereu în cale, ca un obstacol iminent. Cat timp va mai trece până norul încercărilor se va departe de pe căminul lor?

— Dumnezeule! Un murmur apasat îi scapa printre buzele roșii, întredeschise. Ce sa fac? Ce sa aleg, Doamne? Vorbeste-mi pe întelesul meu, intr-un mod concret. Lumineaza-ma sa stiu care este decizia cea mai înteleapta. Te rog. Te implor!

     Rugaciunea îi ramase suspendata pe varful buzelor si isi petrecu restul zilei in camera, unde isi stoarse mintea așteptând o luminare de sus. Orice varianta si orice cale ar fi încercat, toate sfârseau printr-un nu dezaprobator, datorita infinitelor dezavantaje.

    In consecinta, ar fi acceptat orice, daca nu era vorba si de implicarea familiei. Intotdeauna fericirea familiei sta mai presus de împlinirea proprie. Nu-si dorea ca ei sa sufere pe urma alegerilor optate de ea, dar oricum incerca, se împiedica de acelasi obstacole. Frica si ura, groaza si frustrarea, o incolteau deopotriva, pe masura ce minut de minut, ceasul bătea o nouă ora.

     Vedea cum timpul i se scurge printre degete, în timp ce ea nu era capabila sa ia o decizie. O decizie ce intr-un fel sau altul îi va schimba radical viata. Se plimba prin camere, cand plângând, cand zâmbind ironic de încurcătura situatiei, pe care nu îi putea da de capat.

     Poate ca moartea ei era solutia, apoi fulgerător alunga tulburătorul gând, cerând iertare Providentei pentru nesăbuinta sa. Simțea ca înnebunește! Nici macar Marcus nu era acolo, pentru ea. Zile in sir au trecut fara ca el să dea niciun semn, iar amintirea aceasta, îi aduse pentru a zecea oara, lacrimi in ochii ei tristi.

    Încă simțea gustul amar al înfrângerii, cand intr-un sfarsit se ridica de pe pat, pentru a se pregăti de cina. Ceruse un semn, un semn divin, pentru a înțelege ce trebuia sa faca, si îl aștepta cu sufletul la gura. Poate ca cina va fi semnul mult asteptat.
În orice caz aștepta acesta aprobare tacită mai mult decat asteapta un om trudit o cana cu apa, sau o farfurie cu mâncare, dupa o zi de munca în razele dogoritoare ale soarelui.

                             ***

     In jurul orei șase fara un sfert, Olivia era pregătită fizic pentru cina. Însă nu si emotional. Era regula familiei Queen ca cina sa fie servita la respectiva ora,indifernt de situatie, chiar si in doliu. Cunoscând mai bine ca nimeni altul regula, Olivia era conștientă că mai avea cinsprezece minute la dispozitie, asa ca începu să se îmbrace.

     Special pentru seara aceea isi alese o rochie simpla, din brocart negru, cu dantelă la gât și la maneci, iar pe deasupra o esarfa asortată cu floricele de aceeași culoare. Nimic deosebit. Culoarea îi venea foarte bine în contrast cu tenul masliniu. Parul negru strălucitor si-l aranja intr-un coc lejer la ceafa, mult mai simplu ca de obicei.

    Aruncând o privire în oglinda, îsi admira tenul catifelat, ochii mari si ciocolatii, urmați de nasul mic si fin. Buzele pline si rosii le moștenisera de la eleganta Evelyn. Era frumoasa, - si stia asta - însa îsi dorea sa ascundă aceste trăsături în prezenta musafirul necioplit ce îl aveau în seara aceea la cină.

    De aceea îsi alese in mod intentionat haine învechite si coafura pe masura. Condusă de dorinta de a ajunge exact la fix, pentru a spulbera orice sansa de a purta o conversatie cu Andrew, Olivia mai zăbovi câteva minute prin cameră, facandu-si de lucru cu câteva agrafe mici.

     Cand intr-un final ceasul indica oră șase fara doua minute, Olivia se pregăti sa coboare. În sala de oaspeti părinții, împreună cu oaspetele mult așteptat, erau deja la masa, așteptând-o toleranți pe ea.

    Olivia pași înăuntru prefăcându-se veselă, in timp ce saluta indecent din cap. In momentul cand Evelyn o ținuți cu privirea, chipul i se schimonosise, dezaproband din priviri tinuta inadecvată a fetei. Evident era descumpănita pentru alegerea de prost gust, dar totusi incerca sa treaca peste acest detaliu.

—Ce mai faci Olivia?întreba Andrew trecând cu nesimțire peste scena si amintirile din padure.

    O clipă Olivia se miră ce bine îsi juca rolul de tanar inocent si se întreaba daca nu cumva se înșelase crezând că e un nebun, dar remarcându-i zâmbetul malefic, se razgandi. Nu trebuia sa se mai îndoiască în privința problemelor intense ale lui Andrew la etajele superioare.

— Bine multumesc, îl repezi ea. Puteam fi si mai bine, daca nu trebuia sa stau de sila la aceasta cina, dar o sa trec cu vederea. As fi vrut în schimb sa ma odihnesc. Stii si tu ca aseara nu am avut parte de un somn prea dulce, mulțumită evenimentelor anterioare. Olivia îi arunca o privire manioasa iar ochii îi scaparau de furie.

—Sunt singur ca vei dormi mult mai bine la noapte, răspunse el nonșalant. Si ..sa stii ca sunt mereu aici pentru tine. Te poti baza pe mine, în caz ca ai nevoie de ajutor. Iti sunt prieten, si nu trebuie decât să-mi spui si te voi ajuta cu plăcere.

     Câtă nesimțire! Oliviei îi venea să se ridice ca sa-l plesnească si realiza eforturi uriașe ca sa se abțină. Nu de dragul lui, ci gratie parintilor sai care priveau încurcati scena. Cum îndrăznea nenorocitul?

    Inima îi bubuia în piept, iar obrajii îi simtea aprinsi de mânie. Analizand însă zâmbetul malitios a lui Andrew, se stăpâni si încerca sa nu-si lase sentimentele sa fie atat de evidente.

—Sigur ca da, sustinu în schimb ca o adevărată partenera de conversatie, reusind sa mascheze totodata adevăratele sentimente. Dacă toata lumea ar avea prieteni precum tine, ar întelege ce înseamna sa fii înșelat de aparente.

    Părinții ei parusera sa nu înteleaga tâlcul discutiei, dar remarca Oliviei îl străpunse pe Andrew ca un pumnal, căci o sclipire malițioasă îl trădă imediat. 

    Sirul de replici taioase fu întrerupt de un zgomot de pasi, urmat de un miros apetisant. Servitoarea lor, bătrâna Rosa, intra in sfarsit în camera cu mâncarea. Asazand-o pe masa intr-un mod elegant si la îndemână, Olivia trase repede o ocheada pentru a vedea ce era scris în meniu pentru seara aceea. Intr-un bol mare, alb, mirosul de supa preparată din carne de vițel îi pătrunse în nări, făcându-i stomacul sa protesteze, doar la gândul supei.

    Intotdeauna supa cu smantana si gălbenușuri de ou, îi făcea cu ochiul. Apoi pe un platou apropiat se aflau niste pești fripti, stridii si alte câteva animalute de mare, foarte atractive si interesante. Nu lipseau bineinteles, cozonacii si budinca însoțită de ceaiul aromat cu scorțișoară.

    Evelyn susținea mereu ca o ceașcă de ceai rezolva orice problema, însa Olivia nu mai credea demult acea superstiție. Odata ce mâncarea era așezată pe masa, domnul Philip, lua cuvantul pentru rugăciunea de binecuvântare.

    Mesenii au format un cerc în jurul mesei, prinzandu-se de mana, in timp de Philip, multumea pentru hrana gustoasă. Apoi fiecare incepu sa se desfete cu delicatesele pregătite de bucătăreasa Dorcas, o femeie extraordinara.

    Spre surprinderea tuturor, Olivia se purta foarte dizgrtios pe toată durata cinei, dând dovadă de needucare la masa. Tânără nu se putea preface ca nu înțelege mustrările din priviri ale lui Evelyn, dar păru imună la încercările femeii de a o aduce cu picioarele pe pământ. Se comporta foarte diferit fata de modul in care se desfasura pana acum însa nici domnul Philip nu avu mai mult succes.

     Olivia spera ca planul ei sa functioneze. Trecu cu desăvârșire peste eticheta ce o stia înca de la varsta de cinci ani, in ciuda semnalelor de alarma din capul ei.

    Evitase in mod deliberat șervetul ce alta data nu îndrăznea sa îl ocolească, se întinse peste masa pentru solniță, neacceptand in niciun chip ajutorul lui Andrew, desfăcu pestele cu mana în loc sa obteze pentru furculița, si alte gesturi necugetate, care - credea ea - îi vor aduce salvarea. S-ar fi umilit și mai mult doar pentru ca sa reușească.

—Andrew tu ce mai faci? Întreba într-un tarziu Evelyn, încercând sa distraga atenția de la Olivia care se întrecea pe ea însăși.

—Sunt foarte bine, multumesc. Îmi dau silința sa fiu de ajutor, atât cât imi sta în putința, si de aceea si dumeavoastra dacă aveti nevoie de ceva, trebuie numai să îmi spuneti.

     Își destinse fata într-un zâmbet larg si sincer. Parea sincer, dar defapt era plin de înțelesuri ascunse. Lui Andrew îi facea plăcere sa fie mielul blând pe langa părinții Oliviei, si sa lase impresii bune, dar defapt era precum un măr putred. Pe dinafara arata frumos si aspectos, dar în interior era stricat, si imprastia miresme nu tocmai plăcute.

—Ești foarte amabil si saritor Andrew.
Mereu am apreciat asta la tine.
Domnul Philip îl îmbrățișa cu complimente, reusind sa starneasca o ura mocnita în Olivia. Si sunt sigur că si Olivia va aprecia aceste trăsături.

—As fi recunoscătoar dacă ar mai avea ochi si pentru mine, glumi Andrew, tintuind-o cu privirea si adresându-i un zâmbet atrăgător.

— Oh, desigur ca are ochi pentru tine, interveni Evelyn saritoare, în timp ce isi sorbea cu plăcere din ceasca de ceai. O bucatica de prajitura neatinsă inca asteapta în mana ei, timp în care ea gesticula si incerca sa explice situatia. Vezi tu, noi trecem printr-o perioada destul de grea si cu siguranta ca Olivia are nevoie de sustinere din partea ta, Andrew. Vom ramane recunoscători dacă vei tine cont de asta.

—Asa este. Philip strânse afectuos mana sotiei sale, zambind-i timid, apoi continua: nu ne dormim inca o pierdere în familie, si daca ar fi sa mai trecem odata prin asta, nu cred ca am reusi. Mai ales că tot ce ne-a rămas este Olivia.

     Olivia stătea furioasă și uimită în același timp, pentru ca acestia vorbeau de ea, ca si cum nici nu ar fi fost prezentă. Incerca sa îndepărteze o suvită rebelă ce i se desprinse din par, stapanindu-se sa nu izbucnească.

     Pete albe si deopotriva negre dansau în fata sa, simtind o vena de la baza gâtului zvgnind. Furia puse stăpânire pe ea. Privi brusc la Andrew, si franturi din noaptea aceea îi reveni în minte. Ce fel de om era Andrew? Cum reușea să fie atat de prefăcut?
Sufocată de toate minciunile invocate si de teatrul pe care se chinuia Andrew sa-l joace, se ridica grăbită de la masa, reusind sa îngane o scuza rezonabilă:

—Va rog sa ma scuzati, murmură ea. Mă ameteste foarte rau capul si vreau sa merg sa ma întind putin. Sper ca este in regula?

—Draga sa nu uiti sa iti bei ceaiul. Te ajuta mult. Evelyn era o adeptă a ceaiului indian, crezând în puterea lui de vindecare. Susținea mereu ca aroma îmbătătoare alunga toate stările negative. Olivia nu mai era în stare să creada miturile lipsite de sens ale mamei. Nu data aceasta.

— Sigur mama, multumesc. Se întoarse spre bărbatul ce deja o privea insistent si zise sec:

—La revedere Andrew. Il analiză cu dispreț și continua: sa iti fie de bine bucatele. Noapte bună.

     Andrew o privi zambindu-i convingător si sopti:

—Asemenea si tie draga Olivia. Sa ai un somn linistit si sper sa te odihnesti. Sa iti recapeți puterile pentru zilele ce urmează.

     Vorbele lui, pline de înțelesuri ascunse, o enervara si mai mult, dar isi infrână limba de la alte comentarii. Porni razvratita spre ieșire, pastrandu-si statura dreapta ca o lumânare. Sentimente de ura mocnita si aversiune fata de acel nătâng clocoteau in sufletul ei tanar, dar totusi mintea nu contenea sa o învinovătească.

—Asa, fugi Olivia, fugi ca la asta te pricepi cel mai bine!

—Dar nu fug. Ma simt epuizată si vreau sa ma odihnesc. Nu vreau sa îi mai vad chipul. Mi-a ajuns pentru astăzi.

     Gandurile Oliviei, se războiul în înterior, ridicand-se unul mai presus decat celălat. În zadar isi dădea silința să facă ordine pentru ca eșua lamentabil. Gânduri peste gânduri, idei si propuneri, acuzatii .. toate năvăleau cu grămadă în coltisorul cel mai sensibil al oricărei om. Ce putea face?

— Ești o lasa Olivia, isi auzi vocea conștiinței. Ar fi trebuit să stai sa-l confrunți nu sa fugi sub pretextul ca te simti rau. Ești o lasa. Stii doar sa minti.

—Taci odata, țipă frustrată.

     Auzind ecoul propriei voci ce răsună în odaia pustie, realiza ca tocmai vorbise singura. Speriata, privi in jur asigurându-se ca nimeni nu era prin preajma sa-i audă gestul necugetat. Oare se putea si mai rau de atât?
Deznădăjduită privi spre tavan si îngână timid:

— Doamne, nu ma lasa sa-mi pierd mintile si eu.

     Ajunsa în dreptul camerei, deschise usa tremurând. Privi în obscuritatea camerei, pana aprinse o lumânare, dar parca tot întunericul domnea. Sau poate intunericul din inima ei evoluase atat de mult incat îi era imposibil sa mai vada lunima naturala?

    Ofta prelung si îsi schimba vestimentatia cu mișcări bruște, asezandu-se in pat, prea obosită dupa o lunga zi epuizanta. Altele patru îi stăteau inainte ..

    Isi dori sa adoarmă imediat, pentru a scăpa de reprosurile ce urmau a veni din partea mamei, dar nu putea nici cum. Pur si simplu nu reusea si gata. Trebuia sa se gândească la un plan, pentru a putea împiedica căsătoria cu Andrew. Dar care era acel plan ?

      Gandul ce o strafulgera imediat o înpotmoli incat sa o determine sa creada ca a gasit cea mai buna solutie.
Daca era capabila sa însceneze totul, nu doar ca va scapa de o căsătorie nedorită, dar nu îsi va face familia de rusine. Cel putin daca reusea sa faca sa para ca era un accident. Pana la urma oricum trebuia sa își sacrifice viata pentru iubirea adevarata. Nu dorea sa se mânjească si cu târşaniile lui Andrew si nici sa fie implicată intr-o iubire imposibila.

      Condusa de acest gând, se ridica usor de pe pat, în timp ce-si lua plapuma si perna si le aseza în tocul ferestrei. După aceea, îsi apuca poala rochiei de noapte, si pasi nostalgic deasupra pervazului călduț.

    Se sprijini cu mana de fereastra, si cu un picior suspendat în aer si unul așezat pe plapuma din geam, privi cu o ultima privire în urma sa. Alt noian de gânduri peste gânduri, se strecurau în mintea ei, ca intr-un adevărat război mondial. O încolteau si o împingeau spre un adanc infinit, ce nu putea fi controlabil.

—Nu fa asta, păru ca aude deodată o voce interioară.

—Este singura solutie, o contrazise o alta, dandu-i un imbold mult mai puternic.

     In acele clipe drastice, si-ar fi dorit sa fie imuna la toate gândurile frustrante, care o atacau nemilos. Să nu se mai lase influențată de nimic, si macar in ultimile clipe din viata sa faca ce isi doreste, si nu ce îi dicteaza constiinta. Si asa hotarî sa faca.

    Icnind, se îmbrățișa si ultimile gânduri i se îndepărtara spre Marcus. Isi dorea iertarea lui si puterea de a-si gasi linistea si fericirea destinului. Rănile si cicatricele sa dispară pentru totdeauna din sufletul lui frumos, creionand un caracter exemplar.

    Privi cu ochii încetosati de lacrimi spre cer, la puzderia de stele, ce tronau cu maiestrie si se simti atât de singura si mica printre ele! Lacrimi grele coborau agale pe obrajii ei catifelati, timp în care depana ultimile amintiri: ziua in care îl cunoscuse pe Marcus, picnicul din spatele brutăriei, zilele lor de nastere, cererea lui Marcus în căsătorie, urmata de îngrozitoarea cerere a lui Andrew. Stomacul i se strânse ghem si o durere usoara îi pulsa in cap. Trebuia să o facă. Chiar acum.

      Cu o ultima privire spre cer si cu inima batandu-i nebuneste - sentimentele puternice si contradictorii, păreau sa ia nastere in ea - pasi in fata. Picioarele îi cădeau în gol, iar mâinile se luptau cu aerul rece si curentul de aer.

     Simti cum se sufoca, privind in jos la distanță mare pana la pământ, dar imediat se lasa învăluită de întuneric. Pete mari si negre dansau prin fata ei, ca intr-un joc ironic, si infinitul de gol, de neant, o îmbratisa cu brate puternice.

     Cateva secunde mai tarziu, se auzi o bufnitura zguduitoare si trupul ei firav facu contact cu pământul rece. Fața îi era lipită de țărână umedă, si un lichid rosiatic si lipicios se raspandea peste tot prin jur, formând o mica baltă.

     Cu o ultima suflare, murmură un te iubesc Marcus si rapid, ca un fulger, trupul ei se lasa prada ghearelor întunericului. In timp ce în casa era veselie si voie buna, Olivia tranversa pe taramul celalalt luându-si un rămas bun dureros de la persoanele ce îi ocupase cate o părticică din suflet.

#Hey dragilor am revenit 😊 am reusit sa termin si al doilea capitol, si sper sa va placa😃

Mi-ar prinde bine o steluță ☆ si eventual un comentariu 😉
Va multumesc 😀

P.S. sper ca ati petrecut frumos de ziua îndrăgostiților 😊

Cu mult drag, Camy 🤗