Zdruncinata de noua veste, Olivia își așeza palmele gingașe pe abdomen, închise strâns ochii și se lipi de peretele rece al navei. Simțea cum o tâmplă îi zvâcneste dureros, dar încearcă sa nu bage în seama durerea cu pricina.

   Totul în fata ei era negru și întunecat. Aerul rece de la subsolul navei îi creea friguri în tot trupul, dar mai mult decât atât, un firișoar de tema și disperare o încolțea precum un leu înfometat. Apoi pe parcursul a câtorva zeci de secunde sentimentul de teama era înlocuit de o ura mocnita ce era pe cale sa explodeze, asemenea unui foc ce fusese aproape stins, dar deodată era întreținut cu multa atenție.

   Încet, ca și cum viata ei depindea de acest gest, Olivia deschise ochii, auzind cum vocile sporovaiau în continuare cu multa zel. Nu putea distinge subiectul conversatiei, dar era conștientă ca discuția era în toi.
Se simțea atât de descumpănita de faptul ca Andrew îi juca pe toți într-un ritm atât de agil și murdar, încât se considera neputincioasa de a mai intra în încăperea alăturată. Ce sa zică? Ce putea ea sa facă? Cum va da ochii cu Jack?

   Frământata de aceste gânduri se autoîncuraja sa fie puternica și sa înfrunte prezentul fiindcă viitorul avea sa vina cu pași repezi, și nu era indicat sa pierzi prezentul datorita faptului ca te îngrijorezi pentru ceva ce oricum nu știi dacă se va întâmpla sau nu.

   Inspirând adânc, se apropie de ușa masiva, pregătită sa intre, cand o voce răspicata o striga pe nume, de undeva din apropiere. Deodata pulsul i se accelera și conștientizând ca Andrew o cauta cu disperare, mintea ei acționa cu repeziciune: trebuia sa se îndepărteze cat mai mult de camera în care se aflau Rebecca și bărbații, astfel Andrew i-ar fi descoperit cu usurinta. Și acesta era unul dintre ultimele lucuri pe care și le dorea ea momentan. Echipa lor trebuia sa rămână în umbra, astfel încât sa poată acționa fără constrângerea nimănui.

   Olivia își înfrunta temerile ce încercau sa o stăpânească și alerga pe coridoarele înguste pentru a se îndepărta cat mai mult de ei. Vocea bărbătească a lui Andrew continua sa o urmărească. Olivia urca câteva scări și apoi merse la pas, dorindu-și sa nu-i trezească prea multe bănuieli.

   Inima îi bubuia în piept și trupul sau degaja o căldură mai mare decât era necesara, astfel ca toată fata i se îmbujura. Se ciupi de antebrațe pentru a se calma, iar în momentul următor Andrew apăru în fata ei, cu un chip foarte palid. Câteva broboane de transpirație i se scurgeau pe tâmple in jos și într-adevăr arata foarte speriat. Ce se întâmplase cu el?

—Olivia? Ești teafăra?

   Fata îl privi bulversata, neștiind cum sa reacționeze. Inițial crezuse ca Andrew va fi foarte supărat de faptul ca ea plecase de la petrecere fără sa ii ceara permisiunea, dar el dovedi exact contrariul.

—Sunt teafăra, zise ea plat. Ce credeai ca ma vor manca lupii dacă am ieșit puțin sa ma plimb?

   Sarcasmul ei nu fu luat în considerare de Andrew, căci acesta părea mai mult decât încântat sa o vadă. Bărbatul o trase surprinzător de repede în bratele lui, sărutându-i creștetul și imbratisand-o posesiv.
Olivia se trase respingător înapoi, dar Andrew continua sa o tina strâns de mijloc și sa o îmbrățișeze, și cum nu avu de ales rămase rece lângă trupul lui mare ce o acoperea cu totul.
În ciuda acestui lucru nu înțelegea deloc comportamentul lui anormal.

—Gata Amdew, lasă-mă; zise ea într-un final dorindu-și sa scape din mâinile lui. Ce este cu tine?

—Olivia, îi șopti Andrew în păr. Nici nu știi cat de tare m-ai speriat. Am crezut ca ai pățit ceva. Cum ai putut pleca fără sa-mi zici nimic?

—Nu am vrut sa te deranjez, minti Olivia și apoi se trase din îmbrățișarea lui pe care o simti ca o pacoste. Îl privi degajata și apoi zise: hai sa mergem la petrecere pentru ca nu vreau sa o pierd chiar pe toată.

—Petrecerea s-a terminat, concluzia Andrew, și brusc ochii lui căpătara o alura de mâhnire. Olivia îi putu observa încordarea și faptul ca începea sa bata în retragere. Chiar era ciudat comportamentul lui.
Oare ce îl determinase sa se comporte în acest mod?

—Poftim? Cum adică s-a terminat? Asa de repede ? Dar nici măcar nu am reusit sa dansez, se planse Olivia prefăcându-se bosumflata.

   Andrew o îndemna sa urce scările și o avertiza ca urmau sa meargă în camera lor.

—Trebuie sa discut cu tine un lucru foarte important, Olivia. Te rog, pentru binele tău și al tuturor ascultă-mă și vino sa discutam. Este urgent.

—Despre ce este vorba? îl iscodi ea în timp ce se supuse rugăminților lui, și mergea cu pași hotărâți spre dormitor.

—Shh ... Olivia..

  Intrigata, Olivia renunță sa îl cerceteze cu privire la subiectul ce părea sa nu sufere amânare, dar curiozitatea ei se axa totuși pe finalul petrecerii. Nici măcar nu începuse bine și acum se terminase? De ce? Oare ce se întâmplase cat timp ea nu fusese prezenta?

—Nu mi-ai zis de ce petrecerea a luat sfârșit, insista Olivia, dar când observa privirea bărbatului de lângă ea știu ca nu va primi răspuns nici de data aceasta.

—Andew? insista ea, cu tine vorbeam.

—Ceea ce doream sa discut cu tine are legătură cu acest subiect Olivia, murmura Andrew încet. Te rog așteaptă pana ajungem și îți voi spune.

   Renunță sa-l mai chestioneze pe Andrew, obosita fiind sa fie refuzata.
În ciuda faptului ca era nespus de curioasa asupra subiectului misterios, încerca totuși sa își păstreze calmul și sa ajungă mai repede. Mări diametrul pașilor și când ajunse în camera lor deschise ușa, intra și după aceea o ținu deschisa pana intra și Andrew, dar mai apoi o trânti cu putere ecoul rasfingandu-se pana undeva departe.
Nerăbdătoare, se întoarse cu fata spre el și îl intreba:

—Deci? Despre ce doreai sa vorbim?

Dintr-o data Andrew își pierdu înfățișarea de bărbat puternic și stăpân pe sine, și parca pentru prima data Olivia îl putu observa asemenea unui copil, cu un chip palid și un suflet foarte fragil. O alta umbra de curiozitate îi dădu târcoale și se intreba din nou ce se întâmplă cu el.
Cum Andrew nu spuse nimic, Olivia prelua din nou controlul discuției ce încă nu era inițiată.

—Andrew? Te simți bine ? Ai zis ca vrei sa vorbim? Despre ce era vorba ?

   Andrew mai ramase încă câteva minute tăcut, în timp ce o privea pe Olivia în ochi. Aceasta se simțea cercetata de el, dar nu știa ce gândește el, nu îi cunoștea frământările și lucrul care îi dădea bătăi de cap. Chiar reușise sa îi stârnească interesul.

—Olivia.. zise într-un final Andrew...

   Olivia își muta privirea de la pat la chipul lui, acordându-i toată atenția.

—Da Andrew? Ce este? spune odată ca încep sa-mi pierd toată răbdarea!

—Imi este foarte greu sa incep, mărturisi el. Se așeza pe marginea patului, făcându-i semn cu mana sa se așeze si ea: ar trebui sa stai jos, discuția aceasta va fi una destul de lunga și apriga.

— Eu aștept, spuse Olivia enervata de faptul ca el ocolea sa înceapă conversația. Spune, te rog.

   Împotriva voii ei, se așează de cealalta parte a patului pe care îl împărțeau, atenta sa păstreze o distanta considerabila intre ei. Își făcu de lucru cu cuvertura în timpul de tăcere ce se așternu din nou simțind apăsarea din aer. Andrew își drese glasul și sopti:

—Olivia.. de ce ai plecat de la petrecere?

   Neasteptandu-se la întrebarea aceasta, fata ridica capul contrariata și își simți pulsul zvâcnindu-i la baza gatului.

—Poftim? Asta era asa de important sa discutam? De ce am plecat eu de la petrecere?

   Vocea stridenta îi dădea de înțeles ca devenise irascibila, dar nu se simțea în stare sa vorbeasca cu mai mult calm.

—Olivia, te rog, calmează-te; îi ceru Andrew. Întrebarea care ți-am pus-o are legătură cu ceea ce urmează sa iti spus. De aceea te rog sa îmi răspunzi.

—Tu ești neobișnuit de calm, remarca ea în schimb. Chiar s-a întâmplat ceva!

—La suprafață sunt calm, dar de fapt înăuntru meu clocotesc, Olivia.

   Marturisirea lui o lua pe nepregătite, dar erau prea multe întrebările și cereri încă nerostite, care îi capteze atentia.

—Ți-am cerut sa îmi spui de ce ai plecat de la petrecere!

   Treptat, Olivia observa cum și Andrew își pierde răbdarea și presimți ca discuția aceea urma sa fie una neplăcută.

—Pentru ca am vrut sa iau puțin aer, minti ea. De ce ma tot întrebi de ce am plecat?

—Este important sa îmi spui adevărul Olivia.

   Cum ea nu mai zise niciun cuvânt, Andrew continua:

—Trebuie sa iti mărturisesc ceva. Știu ca asta te va răni si probabil îți va aduce aminte de trecut, dar trebuie sa iti spun.

   Andrew înghiți în sec, și Olivia se concentra și mai mult pe cuvintele lui ingenioase:

—Petrecerea s-a finalizat mai repede decât ne-am așteptat noi toți. De fapt era programata sa tina pana diseară târziu și totul a fost planificat asa. Milo a pus chiar și numeroase felinare, astfel încât priveliștea sa fie mai frumoasa și..

— Treci direct la subiectul principal Andrew, îl ruga Olivia obosita.

— ...după cum am spus. Dar s-a terminat mai repede din cauza ca .. o tânără de pe nava noastră tocmai ce a fost maltratata de un individ. Nu știu cum s-a întâmplat acest incident și din păcate nu-l cunosc nici pe bărbat.
Tot ce știu este ca o femeie a plecat mai repede de la petrecere și a dat peste tânără aceasta care era inconștiență pe podeaua rece a acestei nave. Trupul ei era într-o balta de sânge. Neștiind ce sa facă, femeia a venit direct la Milo și a cerut ajutor, iar în acest mod s-a încheiat petrecerea, bineînțeles. Toți au fost foarte speriați și șocați de ceea ce s-a petrecut.

   Olivia încremeni la auzul vestii înfiorătoare, și câteva imagini ale trecutului, îi învada pe loc mintea.
Dintr-o data, simiți ca i se face rău și pupilele ochilor începură sa verse șiroaie de lacrimi fierbinți.

—Cum ..c-cum se simte fata ?

—Momentan starea ei este stabila, zise încet Andrew. Dar va avea nevoie de îngrijire medicala mult timp și mai ales, îngrijire emoțională. Chiar dacă trupul ei va supraviețui, sufletul sau va rămâne cu cicatrici eterne.

—Cred ca eu știu asta cel mai bine, rosti Olivia și simțindu-se sufocata de amintiri ale trecutului, se strânse ghem lângă tăblia patului.

   Andrew se așeză lângă ea si o înveli cu o pătură groasa. Olivia înghiți in gol și apoi îl intreba:

—Tu ai crezut ca eu sunt aceea fata?

   Chipul lui Andrew se schimonosi de durere și se ridica frustrat de pe pat.

—Nici nu știi prin ce am trecut Olivia, gândindu-mă ca ai putea fi tu. Când am auzit de respectivul incident și nu te-am văzut pe punte, am simțit ca înnebunesc. Pur și simplu cred ca turbam dacă nenorocitul îndrăznea sa se atingă de tine. Apoi am mers cu Milo la tânără aceea. Trebuie sa recunosc ca am simți o umbra de ușurare cand am văzut-o; m-am bucurat ca nu erai tu, dar am compatimit-o pe sărmana fata.

   Alte șiroaie de lacrimi amare se scurgeau lent pe chipul Oliviei; ghearele neiertatorului trecut o încolțeau din fiecare parte, doborand-o asemeni unei flăcări care mistuia totul în calea ei.

—Cine .. c-cine e nenorocitul? L-ati prins?

—Încă nu știm sigur cine este. Dar fata ne-a oferit o descriere firava și îl vom cauta pana îl vom găsi. La urmă urmei este pe acesta nava. Nu are unde sa se ducă. Voi pune echipajul sa fie foarte vigilent și oamenii lui Milo deja au pornit în căutarea lui. Fii pe pace, pana diseară ar trebui sa îl avem în mâinile noastre.

—Sa putrezească în închisoare, îi dădu ea sentința finala. Un asemena om nu merita sa vadă soarele.

—Decizia finala se va scrie după ce îl vom prinde.

   Andrew ofta prelung și se plimba nervos prin încăpere. După o pauza scurta, o privi în ochi și zise:

—Olivia eu trebuie sa plec. Vreau sa îl ajut pe Milo cu acest caz. Tot ceea ce iti ceri este sa nu ieși din camera. Nu știi pe unde umbla acest bărbat și nu vreau sa stau cu grija ca v-ați putea întâlni. Nu părăsi încăperea, te rog frumos.

   Andew înainta câțiva pași spre ieșire, dar vocea îngrijorată a Oliviei îl opri:

—Andrew?

—Da? Ce este?

—Cum o cheamă pe aceasta fata?

—Numele ei este Eva, dacă îmi amintesc bine. De ce ?

   Olivia respira profund și își făcu curajul sa zică ceea ce gândise. Pana la urma oricum va face ceea ce considera ea ca e mai bine.

—Vreau sa ma ocup personal de însănătoșirea ei. În tot cazul, sunt medic și pot sa am grija de ea. În plus știi ca pot sa o ajut sa se vindece și emoțional.

—Poftim?!

   Pupilele ochilor lui Andrew se dilatara vizibil, și bărbatul își schimba direcția de mers; se întoarse brusc și hotărât spre Olivia și zise apasat:

—Nici sa nu te gândești! Niciodată nu voi permite acest lucru.

—Este amuzant faptul ca te gândești ca ți-am cerut permisiunea, replica Olivia frustrata, cand eu defapt doar ți-am zis ca sa știi și tu unde îmi voi petrece zilele de acum înainte.

—Olivia! Nu accept asa ceva, înțelegi?

   Andrew se apropie și mai mult de ea, tonul sau creeandu-i fiori reci pe sira spinării.

—Vei fi pusa în pericol dacă vei lua legătura cu Eva!

—Nu îmi pasa.

—Ei bine tocmai de aceea îmi pasa mie! Fiindcă ție nu îți pasa deloc, chiar dacă este vorba de viata ta! Răspunsul meu este nu.

—Andrew dar nu îți cer permisiunea, protesta Olivia nervoasa. Trebuie sa înveți ca nu te voi întreabă niciodată dacă ești de acord sau nu cu decizia pe care eu o voi lua și care ma privește strict pe mine.

—Tot ce te privește pe tine, are legătură directă cu mine!

   Olivia înghiți in gol, simțind deodată impulsul de a vorbi în continuare. Nu va accepta ca Andrew sa îi dirijeze deciziile; deja o făcuse prea mult.

—Planul meu încă rămâne valabil, Andrew! Ar fi indicat sa iti intre bine în cap ca sunt matura și am dreptul la propriile decizii în aceasta viata.

—Nu ma provoca Olivia. Individul acela se plimba nepedepsit printre noi și nu as permite ca tu sa fii pusa în pericol! Indiferent din ce motiv i-a făcut rău Evei sunt ferm convins ca va proceda în același mod și cu cei ce vor încerca să o ajute. Vrei acest lucru? Vrei sa fii din nou o victima? Vrei sa nu mai ai pace și liniște? Hm? Spune-mi, vrei toate aceste lucuri?

   O clipa fața Oliviei trăda lupta interioara ce se desfășura în ea: ochii îi clipira des, încercând sa îndepărteze potopul de lacrimi ce o amenința sa se reverse, buzele și le strângea cu putere intre dinți și tâmplele îi zvâcneau vizibil. Lupta ei era pusa pe seama noiamului de amintiri ce se declansara în ea odată cu întrebările adresate de Andew. Însă în ciuda tuturor Acestor lucuri, Olivia încerca să fie puternica și sa nu se lase învinsă: 

—Nu, nu vreau toate acestea. Însă vreau sa o ajut pe Eva.

—Trebuie sa înțelegi ca nu se poate. Olivia nu ma enerva! Nu as suporta sa stau în fiecare zi cu stres, știind ca I
individul acela ți-ar putea face și ție rau.

—Tu ai de gând sa îl lași liber câteva zile pe nava? Parca era vorba sa îl căutați chiar astăzi.

   Frustrat Andrew se lasă învins. Își trecu nervos mana prin parul mare și se îndepărta de ea. Se apropie de ușa și zise:

—Tot ce îți cer este sa ramai aici. Te rog nu ma provoca sa recurg la alte metode. Vei ieși apoi după ce vei fi din nou în siguranță.

—Dar eu nu sunt în niciun pericol..

   Procesele Oliviei se auziră ca un ecou înfundat când Andrew părăsi camera și trânti ușa cu putere. Fata se prăbuși neputincioasa în pernele mari și ofta prelung, simțind ca fusese învinsă. Nu reușise sa ajungă la timp la întâlnirea grupului ei, nu reușise sa îl convingă pe Andrew sa o lase sa fie îngrijitoarea Evei, dar mai mult decât atât nu reușise sa îl facă sa accepte ca ea avea nevoie sa iasă. Ce-ar fi dacă..?

   Rand pe rand, șoapte după șoapte se strecurau ușor în capul ei, încoltind-o, chinuind-o și determinand-o sa fie acceptate. Într-un final, isi ridica capul învingătoare și hotărâtă ca dorința ei sa fie împlinită, indiferent de preț.

   Olivia deschise cu repeziciune cufărul și își alese o rochie simpla, de culoare neagra pe care și-o înlocuise cu cea de pe ea. Își netezi parul ciufulit și exasperata de șuvițele rebele care nu erau așezate acolo unde le era locul, isi desprinse parul și apoi îl prinse din nou într-un coc modest. Ceea ce nu conta deloc pentru ea în acele momente era modul în care arata; momentan erau mult mai multe probleme care o preocupau decât acest aspect.

   Olivia se poziționa în mijlocul camerei, și o analiza în întregime. Mintea ei lucra agil, încercând sa planifice totul asa cum își dorise încă de la început: lua un braț de haine și le așeza pe partea ei de pat și apoi le pozitiona astfel încât dacă ar fi intrat cineva în camera sa nu bănuiască ca nu era ea acolo. Acoperi totul cu plapuma mare și le netezi atenta sa
arate asemenea trupului ei. Răsufla ușurată când observa ca reușise și apoi se îndrepta spre ușa, convinsa ca dacă dădea dovada de perseverenta în continuare, va învinge orice obstacol care încerca să i se pună în cale.

   Tânără își trase adânc aer în piept și deschise ușa precauta sa nu fie observata, dar spre surprinderea ei un bărbat lat în umeri, cu un profil necunoscut se ivi în ușa, blocandu-i trecerea. Olivia se trase un pas înapoi, privindu-l încruntata. Cine era bărbatul? Și ce dorea el întrucât stătea la ușa ei?

—Domnule? Ce căutați aici?

—Imi pare rau domnita, dar dumneavoastră nu aveți voie sa părăsiți camera. Dacă aveți nevoie de ceva, va pot ajuta eu.

—Poftim? De ce nu am voie sa ies?

—Domnul Andrew a ordonat asta. Va rog sa nu ne creați probleme și sa faceți întocmai cum dorește dumnealui.

—Sa nu ne creați probleme ? La cine te referi?

   Bărbatul se trase un pas în spate din tocul ușii, și făcu un gest larg cu mana, indicând spre bărbații ce erau poziționați acolo.

—Va rog, zise acesta cu un ton serios. Noi suntem aici la dispoziția dumnevoastră. Doar va rugam sa nu ieșiți din camera.

—Poftim?! Ce e cu adunătură asta de bărbați în calea mea? Voi ce căutați aici domnilor?

   Olivia trecu prin fata celor patru bărbați si îi analiza fără a se simți vinovata de acest lucru. Andrew, isi zise ea, inclestandu-si dinții, vei plăti pentru asta.

—Domnita, noi suntem aici la ordinul domnului Andrew. Va putem ajuta cu ceva ?

   Olivia îl privi pe cel care îndrăzi sa ia cuvântul în numele tuturor. Se apropie de el și îl intreba:

—Care este numele tău?

   Bărbatul nu avea mai mult de treizeci de ani, și studiindu-i și mai atent profilul, Olivia conștientiza ca era un bărbat cu chip frumos. Nu dorea sa îl rănească, chiar pe niciunul dintre ei, dar nu se întâlnira într-o conjuctură bună.

—Sebastian, domnița.

—Știți cu ce ma puteți ajuta? Plecați de aici !

—Imi pare rau, asa ceva nu este posibil protesta celalalt bărbat, apoi adaugă: va rog sa intrați în camera. Avem ordine stricte de la domnul Andew sa nu va permitem sa ieșiți.

—Tu cu Andrew al tău sa ma lăsați în pace! Sunt o femeie în toată firea și nu am nevoie sa fiu menajata!

—Dar domnița..

—Niciun dar! Va rog sa plecați acum sau plec eu înaintea voastră. Nu ma provocati.

   Olivia își puse mâinile în jurul trupului sau, așteptând resemnata ca bărbații sa își ia talpasita și sa plece. Dar aceștia nu dădura niciun semn de asa ceva, astfel ca Olivia zise enervata:

—Bine, de acord! Atuncu plec eu! Și sa nu va treacă prin capul la unul dintre voi sa veniți după mine!

   Olivia pași înainte hotărâtă sa scape de acei bărbați nesuferiți, însă nu reușise datorita ordinului dat de primul bărbat nesuferit.

—Sebastian, striga acesta aspru, convinge-o pe domnișoară Olivia ca ceea ce dorește sa facă nu este tocmai legal.

—Legal? Olivia izbucni nervoasa: cred ca ceea ce faceți voi nu este legal. Sa va fie rușine! Nu aveți niciun drept sa ma țineți cu forța în aceea camera uitata de lume.

—Ne pare rău dar..

—Mai lăsați-ma cu scuzele voastre prefăcute. Chiar și un copil și-ar da seama ca nu va pasa nici cat negru sub unghie.

   Sebastian o ajunse din urma pe Olivia și îi șopti:

—Nu va împotriviți, va rog. Promit sa va ajut eu după aceea sa plecați, apoi ridica treptat tonul astfel încât sa audă și restul barbatilor: va rog sa va întoarceți în camera dumnevoastră, sau domnul Andrew se va supăra foarte tare.

   Olivia ceda impulsului de a-l întreba pe Sebastian cum o va ajuta sa scape, dar apoi se răzgândi. Dacă el chiar o va ajuta, nu putea sa îl dea de gol în fata celorlalți, asa ca era mai indicat sa taca în ciuda faptului ca îi era foarte greu. Dar oare sa aibă încredere în el? Dacă o păcălise doar pentru a se întoarce, dar nu o va ajuta în niciun fel?

   În orice caz, se gândi Olivia, nu am de ales. Nu pot scăpa acum când toți sunt cu ochii pe mine. Nu am altceva de făcut decât sa aștept.

   Fata se prefăcu bosumflata - și într-o oarecare măsură chiar era - apoi se întoarse înfrântă de unde venise. Îl privi pe Sebastian în ochi, încercând sa descifreze ceea ce gândea el, dar ochii lui nu trădara niciun sentiment. Sclipirea pupilelor sale nu exprimau nici cea mai mica speranța că își va tine cuvântul dat. Olivia își întoarse capul descurajata și mintea ei deja începu sa lucreze febril în căutarea unui plan salvator. Dacă Sebastian se dovedea un om ce nu își onora cuvântul, ea nu avea voie sa rămână fără alte soluții.

—Mulțumim pentru înțelegere, îi zise Sebastian când ajunse din nou în dreptul ușii și acesta o deschise pentru ea, într-o invitație tacită de a intra. Olivia mai zăbovi câteva secunde, parca așteptând ceva, dar cum inevitabilul nu se produse pași în dormitor și trânti ușa cu putere în urma ei.

   Frustrata își inclesta strâns pumnii, stapanindu-se sa nu facă nimic nechibzuit. Cum o va ajuta Sebastian ? Ce va face ? Dar dacă nu o va ajuta?
Olivia expira profund într-o încercare nereușită de a se calma. Indiferent de situație, trebuia sa preia legătură cu grupul cat mai curând. Tot amalgamul de evenimente trebuiau discutate și mai mult decât atât ea trebuia sa se informeze cu discuția anterioara a grupului. Ce era de facut? Cum sa procedeze ?

   Minutele se scurgeau lin, nepăsătoare de agitația ce domnea în încăpere. Mocheta groasa și veche fu călcată în piciore de zeci de ori de pașii repeziți ai fetei, care nu mai avea stare. Olivia străbătea camera dintr-o parte în alta, imaginandu-si tot felul de scenarii prin care scăpa de bărbații de la ușa ei. Din când în când trăgea cu urechea, dar intodeauna o voce joasa bărbătească îi reamintea ca ei inca erau acolo, făcându-și treaba.

   Intr-un final, după ce simi ca isi pierduse toată răbdarea, Olivia consideră că era momentul oportun să acționeze conform planului inițial stabilit, întrucât Sebastian isi evaporase orice șansă. Deschise încet usa, fix in momentul cand profilul masculin al primului bărbat se ivi în usa, atent la fiecare mișcare a ei

—Domnisoara ? Va putem ajuta cu ceva?

—Da, chiar te rog, răspunse ea precipitat. Va rog mergeți să o căutati pe asistenta medicala! Am nevoie de ea urgent. Va rog!

—Domniță? Va simțiți bine?

—Nu! Chiar deloc!Am niste dureri îngrozitoare in jurul abdomenului, si pentru a-si accentua spusele, isi apăsa cu putere pe burta. Va rog.. mergeți mai repede!

   Sebastian privea uimit la ea, nevenindu-i să creadă cele întâmplate. Olivia nu il baga in seama, privind cum superiorul lor le ordona la doi dintre ei să se grăbească in cautarea asistentei. Olivia se sprijini de tocul ușii, jucandu-si jocul până la capăt.

—Vă rog sa intrati, zise bărbatul ce o analiză uimit. Asistenta va ajunge din clipa în clipa.

—Domnule.. puteti sa mergeți până la bucătărie să îmi aduceți un pahar cu apa va rog? Trebuie sa iau un medicament si nu am apa. Va rog frumos.

   Individul reactiona neobișnuit, încruntandu-se la Sebastian de parca Olivia i-ar fi cerut un lucru imposibil, dar intr-un final ceda si zise:

—Tu rămâi aici si ai grija de ea! Să nu care cumva sa o scapi ca .. Eu ma întorc în câteva minute.

   După ce zgomotul pașilor lui se pierdura între pereții reci ai navei, Olivia închise încet usa si apoi îi transmise lui Sebastian:

—Multumesc Sebastian! Iti voi rămâne datoare. Dacă vine încruntatul, cauta tu o scuza să scapi cu bine.

—Poftim? Cum adica? Unde plecati?

—Cum adica unde plec? Doar ti-am zis ca trebuie sa plec si mi-ai promis că ma vei ajuta.

—Da, v-am promis, dar nu acum.. nu in acest mod. Vedeți .. seful este foarte supărat..

—Nu îmi pasă Sebastian! Ți-am zis, trebuie să rezolv ceva important!

—Domniță..

—Ma bazez pe tine ca te vei descurca să ne scoti pe amândoi din acest impas. Multa baftă!

   Olivia îi zâmbi victorios bărbatului care rămase bulversat în urma ei si isi lua avântul să se îndepărteze cât mai mult de locul ce o ținuse prizoniera atatea ore în sir, cand ea putea să rezolve atatea probleme in acel timp pretios. Se uita atentă prin jur, precauta să nu fie observată; între timp mintea ei selecționa persoanele se care trebuia să se ferească pentru moment: Andrew, cei doi bărbați care s-au dus să caute asistenta si bărbatul care era la bucătărie pentru apa.

   Trebuia să recunoască că îi era destul de greu ca să rămână nevazuta.
Olivia se strecura printre rândurile de scari, pe punte in jos si trecu pe lângă bucătărie, în cautarea lui Daniel. Dacă dorea să vorbească cu Rebecca, era necesar ca mai intai sa il găsească pe el, pentru a-i putea transmite mesajul. Ce să facă ? Cu siguranta Daniel era in bucătărie. Sa între după el să îl cheme? Dar dacă încruntatul încă era acolo? Exista vreo sansa ca el să fi plecat?

   Olivia se opri o clipa din alergat, gandindu-se la următorul pas, cand auzi o voce dură strigând:

—Cum adica a plecat?! Nenorocitule!Nu ai putut avea grija de ea?

   Olivia statea sprijinită de zidul bucătăriei, unit cu cel ce dădea in pivnita cu alimente. Se trase pe câteva scări mai in jos, pentru a nu putea fi observată, dar de unde putea auzi clar conversația.

   Sebastian îi transmise încruntatului faptul că ea plecase si acesta il palmuise nemilos. Paharul cu apă se prăbuși la pământ și câțiva stropi de apa ajunseră până la ea, udandu-i tivul rochiei. Șocata, Olivia își tinu răsuflarea, nevenindu-i să creadă scena la care tocmai asistase . Cum îndrăznise să îl palmuiasca ? Cine era el să isi permita asta ceva? Săracul Sebastian! Primise o palmă pe nedrept.
  
Oliviei îi veni să iasă din ascunzatoare si să îl palmuiasca ea însăși pe bărbat, dar stiu ca daca ar fi procedat astfel, Sebastian primise palma degeaba. Tot planul ei cu fuga s-ar fi dus de râpă; se stăpâni cu greu să nu plece, așteptând nerăbdătoare ca bărbații să plece, dar încruntatul continua sa isi ia interlocutorul la rost:

—Cum nu ai reusit sa ai grija de o fata? Si daca nu ti-as fi zis. Dar te-am atenționat! Ti-am zis să ai grija! Ti-am zis, repeta acesta înfuriat. Acum ce facem, hm? Poate îmi poți da tu o idee unde a plecat cuconița.

—Nu stiu domnule, se apara Sebastian.

—Atunci ai face bine să o găsești imediat, sau altfel te voi trimite pe mana domnului Andrew! Și stiu prea bine ca de acolo vei ajunge direct în pântecul rechinilor, ca cea mai delicioasă cină.

—Dar domnule..

—Ai la dispozitie jumătate de oră să o găsești sau altfel iti vei pune propria viață în pericol! Ma vei gasi acolo unde te-am lăsat.

   Zgomotul unor pași apăsați prevesti faptul că bărbatul tocmai ce plecase. Olivia își drese ușor glasul, atentionadu-l pe Sebastian de prezenta ei. Bărbatul răsuflă ușurat cand o observă, chipul luminandu-i-se de bucurie:

—Domnița.. ce bine ca v-am gasit! Ati auzit nu ?! Trebuie sa va întoarceți ..

—Shh..zise Olivia grăbită. Nu iti fa griji Sebastian, am auzit întreaga discuție. Dar după cum ti-am mai zis deja am o problema urgentă si trebuie sa plec.

—Și eu ce fac? Nu ma pot întoarce fără dumneavoastra.

—Pai asa zic si eu. Nu te vei întoarce fără mine, de aceea ma vei aștepta aici in pivniță până ma întorc eu si apoi vom merge amândoi de unde am venit. Dar, te rog, promite-mi ca nu vei pleca fără mine.

—Dar domnița...

—Nu te îngrijora Sebastian! Am un plan prin care te voi scapa. Tu trebuie doar sa si incredere in mine, te rog. Am nevoie de această favoare din partea ta. Pot să mă bazez pe tine?

   Sebastian privea uimit prin încăperea plină de saci cu alimente, parca încercând să conștientizeze crudul adevar, apoi o privi pe Olivia si spuse abia șoptit:

—Da, puteti avea incredere in mine.

—Perfect atunci! Voi avea grija sa nu rămâi nerecompensat.

—Nu doresc nimic altceva decât să vă întoarceți cât de repede. Dacă se poate in jumătate de oră.

—O să incerc, zise suav Olivia după care disparu din raza lui vizuală.
Dorindu-si cu orice preț ca să vorbească cu Rebecca, dar mai mult decât atât să se întoarcă din nou în cameră ei fără a-i creea probleme lui Sebastian, Olivia alerga grăbită printre sirurile de scări ale navei, încercând să treacă neobservată. Se lipi de un perete nu tocmai în atenția trecătorilor si își trase adânc aer in piept; gândul ei zbura mereu la locul în care o putea gasi pe Rebecca. Unde era? Ce făcea? Oare se întrebase de ce Olivia nu mai ajunse la întâlnirea cu grupul ?

   Off, isi zise întristata, cate se pot intampla intr-o zi! Toate lucrurile păreau să decurgă intr-un mod normal, până când odată cu începerea petrecerii se declanșasera si incidentele neplăcute, unul după altul: întârzierea la ședința, aflarea veștii de viață duplicitară ă lui Andrew, întreruperea petrecerii din cauza traumei suferite de Eva, apoi interdicția lui Andrew de a iesi si altele asemănătoare.

   Oare cate necazuri o mai așteptau la următorul colt? Oare cate înfrângeri si eșecuri mai avea de suferit până își va invata lecția? Imediat inima începu să isi zică cuvântul, simțind cum vechile răni se redeschid . Asemena unei lovituri sângeroase simti cum un lichid infectuos îi curge ușor prin vene, otravindu-i fiecare părticică din trup, datorită absenței lui Marcus.
În momentul imediat următor isi alungă aceste gânduri din mintea ei, amintindu-si ca nu era nici locul nici momentul oportun pentru inventarul sufletesc.

   Olivia mai inspiră încă odată adânc, pregatindu-se fizic si emotional pentru fuga ce urma să aibă loc, în bucătăria principală, unde dacă avea noroc putea să îl găsească pe Daniel;  o mână fina îi astupă dintr-o dată gura si o voce cunoscută îi șopti in urechi:

—Shh..

   Olivia facu ochii mari, simțind cum se prăbușește la pământ, în timp ce isi întoarse chipul palid:

—Rebecca? Oh, Rebecca! Ce bine ca esti aici! Olivia se repezi la gâtul ei, îmbratisand-o prelung: numai Dumnezeu te-a adus în calea mea! Nici nu stii cata nevoie am de tine!

—Shh mai încet Olivia! Uite, Andrew este la câțiva pași de noi.

—Poftim?

   Olivia își scoase capul de după peretele ce o ascundea, si intr-adevar il observă pe Andrew, alături de Milo si alti câțiva bărbați, ce discutau înflacarati.

—Ce fac ei aici ?! Ma caută ?

—Nu ..cel puțin așa cred. Ai auzit ce s-a întâmplat în timpul petrecerii nu?

   Olivia încuviința înghițind în gol.

—Subiectul principal este tânărul faptaș. Circula zvonuri că nu il gasesc niciunde. Au trecut câteva ore bune de la cele întâmplate, si inca nu s-a găsit niciun indiciu care ar putea duce la el.

—Și..? întreba fata cu inima batandu-i cu putere în piept, presimțind parca ca Rebecca nu terminase de spus tot ce știa.

—Și .. cei mai mulți sunt de părere că el s-ar fi aruncat în ocean.

—Poftim ?! Nu poate să facă asa ceva! Imposibil!

   Protestul Oliviei o lua pe nepregătite pe Rebecca, care îi astupă din nou gura si o mustra:

—Mai încet Olivia! Aminteste-ti ca Andrew e acolo si nu vrem să fim văzute împreună nu?

—De fapt eu nu vreau sa-l văd pe Andrew deloc în aceste momente. Dacă mă observă, s-ar putea să fiu aruncată si eu in ocean.

—Ce s-a întâmplat între voi doi si eu nu stiu?

—Poveste lunga Rebecca! O să îți povestesc tot, dar nu este momentul oportun. Hai te rog sa mergem in alta parte să vorbim . Am atatea să îți spun si să știi că am doar jumătate de oră la dispozitie, din pacate.

—Jumătate de oră? De ce? Cine ti-a impus asta?!

   Olivia rase ușor si zise:

—Poveste lunga, din nou! Hai mai bine sa mergem undeva si să ne așezăm să îți povestesc totul de la A la Z.

—Chiar m-ai facut curioasă!

   Cele doua prietene făcură un schimb de priviri, vorbindu-si parca să fie cât mai vigilente cu putina, apoi se prinse strâns de mână și fugira neîntarziat spre locul unde se desfășurase întâlnirea anterioară a grupului. Momentan locul acela era cel mai sigur: o încăpere înfundata intr-un capăt de colt, toată prăfuită, unde nimeni nu părea să aibă vreo treaba acolo. Erau depozitati numeroși saci cu lucrurile persoanele ale navei si tot ce era necesar unei călătorii spre America.

   Cand ajunseră acolo, se asezasera pe un colt de sac, gâfâind amândouă, dar încântate ca reușiseră să se strecoare fără a fi observate. Rebecca isi aseza șalul lângă ea, în timp ce isi făcea vânt cu mana. O privi pe Olivia care nu contenea să răsufle greu din cauza efortului depus si zise:

—Mai poti?

   Olivia surâse obosită si zse:

—Cine s-ar fi gândit că voi ajunge si zilele astea să fug bezmetică printr-o navă plină cu nesuferiti. Îmi amintesc că atunci când eram acasă, am fost cu Marcus odată la pădure și ne-a prins ploaia. Inițial am vrut să rămânem acolo, adăpostiți intr-o cabana improvizată din frunze, crengi si mușchi de pădure, dar cum se prevestea o ploaie torețiala, urmată de o furtună puternică am descis să mergem cât mai repede acasa. Marcus a propus să alegeam, dar eu eram ca o împiedicată. Mai tare il încurcam si a zis ca nici macar nu stiu sa fug.

   Olivia rase trist cu gândul la amintirea dulce-amarui si continua:

—Stiu ca s-a oprit deodată si m-a luat în spate și a continuat să fuga, de parca nu avea un butoi in spatele lui. In ciuda protestelor mele, a regulilor de buna maniera, Marcus m-a cărat până acasă în spate și a alergat pentru amândoi, pentru a ne scapa de furtună. Iar în momentul cand am ajuns la noi acasă a început să plouă foarte tare. A fost chair la fix. .. Ma gândeam ca daca as fi acum din nou în aceeași postură, as putea sa tin pasul cu el.

   Olivia termina de relatat întâmplarea si nici macar nu realiza ca plânge, decât după ce câteva lacrimi sărate se strecurara ușor printre buzele ei pline. Fata isi trase nasul, zâmbind forțat si o privi pe Rebecca care la randul ei o analiză si ea uimită.

—Îmi cer scuze Rebecca; nici macar nu stiu de ce am zis aceste lucruri. Îmi pare rau.

—Biata mea copila, murmură Rebecca sensibilizata de povestea Oliviei. O trase într-o îmbrățișare profundă și sopti: probabil pentru ca iti este foarte dor de Marcus. O sa fie bine draga mea; gandeste-te ca mai avem putin si ajungem in America, iar de acolo îi poți scrie, spunandu-i unde esti. Si cu siguranta ca va veni după tine. Doar trebuie sa ai putina răbdare.

—Sa dea Dumnezeu sa fie asa cum zici tu, Rebecca, se ruga Olivia oftând. Dar lasa asta acum, avem alte lucruri mult mai serioase de discutat.  Spune-mi dar, ce ati vorbit la întâlnirea cu grupul astăzi?

—Apropo de asta Olivia, de ce nu ai fost?

—Eram pe punctul de a intra, cand m-a strigat Andrew. Lipsa mea de la petrecere i-a dat bătăi de cap, si s-a speriat crezând că eu eram in locul Evei. De aceea a venit si m-a căutat, astfel că nu am mai putut ajunge.

—A bănuit de întâlnirea noastra? Ne-a auzit?

—Nu, în niciun caz! M-am ocupat eu de acest lucru.

   Rebecca prelua inițiativa discuției, povestindu-i ceea ce ei discutasera deja cu grupul: în realitate Andrew era adevăratul căpitan al navei, dar il folosea pe Milo drept momeala pentru ceilalți. Nu era decât un as în mânecă pentru el, dar odată ce grupul lor era la cunoștință cu acest detaliu, prin intermediul lui Jack, puteau să fie pe pace; erau antrenați să se pregătească de ceea ce urma.

   Toti fuseseră de acord să nu interacționeze între ei în public, pentru propria siguranta, si sa încerce să păstreze o anumită distanță sufletească între ei și ceilalți pasageri. Încrederea era un lucru greu de obținut, dar foarte ușor de pierdut, si de aceea era nevoie de o anumită reținere.

   Olivia îi povesti mai apoi de reacția lui Andrew la catastrofa Evei si masurile de precauție pe care si le luase pentru Olivia. Îi zise si de bărbații ce o păzeau la usa dormitorului si de interdicția ei de iesi, apoi de ajutorul lui Sebastian. Pomenindu-l, isi aminti că îi el era în pivniță, așteptand-o să vina.
Olivia conștientiza că trecuseră mai bine de treizeci de minute si vocea tunătoare a încruntatului îi răsună în urechi: "Ai la dispozitie jumătate de oră să o găsești, sau altfel iti vei pune propria viață în pericol! Ma vei gasi acolo unde te-am lăsat!"

—Vai Rebecca, trebuie să plec, zise ea brusc si se ridică cu mișcări rapide. Nu vreau ca Sebastian să aibă probleme. Mi-e milă de el!

—Te înțeleg dragă mea. Imi pare rau ca trebuie sa pleci deja.

—Și mie imi pare foarte rau Rebecca. Dar trebuie, insa poate vom mai putea vorbi mai diseară. În cazul în care voi reuși să scap, te anunt, bine? Sa fii atenta la semnalul pitulicei fluieratoare.

—Bine Olivia. Ai mare grija de tine, te rog. Si în legatura cu Sebastian... Nu te lasa păcălita!

—Ce vrei sa zici ?

   Rebecca se fâstâci sub privirea cercetătoare a Oliviei, dar Olivia continua sa o iscodeasca. Avertismentul ei îi trezi interesul.

—Rebecca ce mai înseamnă și asta? La ce ai facut referire? Spune te rog ce ti-a trecut prin cap.

—Adica nu toate persoanele care ti-au facut odată un favor sunt de partea ta. Unii mai sunt si dușmanii tai si se comporta asa pentru a-ti castiga încrederea. Dar tu să nu ai incredere in ei.

—Ce mai înseamnă și asta acum? Doar nu vrei sa zici ca Sebastian ar putea fi dușmanul nostru?

—Nu stiu.. s-ar putea sa fie, s-ar putea să nu fie. Dar tu ai grija sa nu fii descoperită.

—Voi incerca sa tin cont de sfatul tau, Rebecca. Îți mulțumesc. Acum trebuie sa plec.

—Bine dragă mea. Încă odată te rog, ai grija de tine.

   Cele două se îmbrățișare din nou, neștiind cand va mai fi următorul moment. Isi zambira prietenește si apoi Olivia pleca prima, dornică să ajungă cât mai repede la Sebastian. Străbatu distanță dintre ei cu sufletul la gura, rugandu-se ca aceasta să fie tot acolo, în ciuda presentimentului negativ ce îl avea în suflet.
Ajunsă în dreptul pivnitii, isi tinu respiratia, în timp ce șopti incet:

—Sebastian ?

   Ecoul vocii sale răsună în gol, dar nu fu însoțită de o altă voce bărbătească, care sa îi răspunda, ci doar de un sunet înfundat al oamenilor gălăgioși de pe navă. Cu inima bubuindu-i puternic, Olivia își apucă poalele rochiei lungi si isi facu curaj să coboare câteva scări, pentru a vedea dacă intr-adeavr Sebastian nu era acolo.

   Spre surprinderea ei, Sebastian se află fix in locul în care îl lăsase, asteptand-o nerăbdător, dar alături de el se mai află un bărbat. Olivia încremeni cand observă celălalt individ, si simti cum picioarele i se înmoaie, aproape prabusindu-se la pământ. Se clatină putin,dar se sprijini de peretele rece, însă rămase cocoțața în vârful scărilor, cu inima cât un purice.

   Sângele îi clocotea în ea, si mâinile începuseră să îi tremure . Analizandu-l pe Sebastian, care era așezat pe un scaun, legat la mâini și la picioare, si cu o eșarfa mare legată în jurul maxilarului, Olivia nu putu rosti decât câteva cuvinte ragusite, apoi se prăbuși plângând pe scări.

—Sa nu-i faci niciun rau, te rog frumos. Te rog. Nu îl lovi.

Heyy 😂😂 bună seara dragii mei 😗🤗 ce mai faceti? Cum sunteti? Ce noutăți mai aveti ? 😃

Eu ? sunt bine, slava Domnului! 😂😂 ma bucur ca am reusit sa finalizez acest capitol 🙈🙈

Acum.. astept nerăbdătoare parerile voastre.🤗😂 Ce spuneti? Cine o aștepta acolo pe Olivia?Ce surpriza îi pregătește viitorul?Oare de ce Sebastian e prins la mijloc? Ce legatura are?Hm ? sunteti curioși? 😂😂😂 astept intrebarile si curiozitatile voastre 🤗

Zâmbesc cand ma gandesc la continuarea capitolului 😂 nu imi vine sa cred ca am avut această idee ! 😂😂
În orice caz,nu va mai fac curioși.. va las în suspans.. e de-ajuns 🤗🤗

Va doresc o seară frumoasă în continuare 😗 să aveți grijă de voi 😋 si să rămâneți în continuare lângă mine 😉 am nevoie de sprijinul vostru 😚😚

să aveți multă paceee si iubire! 😉😉
♡Nu uita să votezi si să comentezi♡
.. .. ... .. .. multumesc ! ... .. .

Cu mult drag, Camyy 😉😉