Cum zilele urmatoare se scurgeau învaluite intr-o manta de liniste si armonie, Olivia simțea ca se sufoca datorita faptului ca totul parea sa meargă bine dupa demisia lui Andrew, desi ea avea un presentiment ciudat ca nu era asa. Începea să duca lipsa adrenalinei si forfotei cu care era obisnuita, mai ales dupa moartea lui Henry.

   Spre surprinderea ei însă, acum lucrurile păreau sa intre pe un făgaș normal; Milo preluase conducerea navei odata cu toate drepturile si obligatiile functiei de căpitan, pe cand Andrew nu părea deloc afectat de acest lucru. In toate acestea, Olivia nu găsea un fir de legatura. Propria experienta îi șoptea ca ceva nu era bine, ca lucrurile nu erau întocmai asa cum păreau sa fie. Măcinată de aceste gânduri, Olivia îi trimise vorba Rebeccăi, prin Daniel, ca dorea sa se întâlnească si sa discute.

   Era o zi mai putin călduroasă de primavara, in care soarele se ascunsese printre norii albăstrui. Briza marii învolburate era răcoroasa, ceea ce o determină pe Olivia sa se îmbrace cu o rochie mai groasă, din bumbac, iar pe deasupra îsi aseza elegant un şal brodat cu flori viu colorate. Isi netezi poalele rochiei, apoi isi trecu mana prin cocul simplu, pentru a se asigura ca îi este fixat suficient de bine încât să reziste vântului, si apoi pleca.

   Nu făcu decat cativa pasi, si in lumina plapanda ce se întrezarea pe coridorul lung si strâmt, Olivia simti ca trupul ei face contact cu un alt trup, mult mai robust decat al ei, asemenea unei musculaturi bărbătești. Speriata, se trase fulgerător de repede inapoi si identifica persoana de care se accidentase: doi ochi luciosi o analizara imediat din cap pana in picioare, si o mana mare se aseza nedorită pe talia ei.

—Olivia? Te-am lovit?

   Olivia privea la Andrew, recunoscând in sinea ei ca nu stia cum sa procedeze: sa se lase măgulita de atentia lui fata de ea, sau sa protesteze pur si simplu pentru faptul ca din nou isi așezase mana pe trupul ei, fara permisiunea ei. In cele din urmă, se hotărî ca o îmbinare din cele doua era cea mai bună soluție; nu dorea sa il rănească, dorea sa fie un exemplu pentru el, dar nici nu accepta ideea ca el sa se apropie atât de mult de ea.

—Nu Andrew, îi răspunse pe un ton scazut, apoi incerca sa treaca de el prin holul îngust, pentru a ajunge acolo unde se pornise.

   Fata nu reusi sa înainteze cativa pasi, ca Andrew o prinse din nou de talia subtire, blocandu-i trecerea.

—Ce crezi ca faci? Unde vrei sa mergi?

—De fapt ce crezi ca faci tu Andrew?
Si de cand trebuie sa iti dau tie socoteala pentru ceea ce fac eu? Tu unde ai fost pana acum? Din zori de zi pâna acum tarziu, ai fost unde ai vrut tu, si nici macar nu am întrebat unde ai fost si ce ai facut. In concluzie, nici tu nu ai dreptul sa tii evidenta în lectura cu timpul meu.

—Tu nu ai întrebat pentru ca nu te interesează, i-o reteza Andrew. Dar pe mine ma intereseaza tot ce are legatura cu tine; de aceea intreb.

   In lumina slaba ce se mai răsfrângea pe holul îngust, Olivia il privi pe Andrew, in timp ce un zâmbet atotștiutor ii înflori pe buze:

—Nu ai întrebat fiindcă iti pasa, ai întrebat din interes. Imi iscodesti fiecare pas.

   Olivia se smulse din mana lui, înaintand doi pasi, insa bărbatul o opri din nou:

—Olivia, tu nu înțelegi ca pana la urma eu te iubesc? Îmi pasa de tine! Oare cand vei intelege lucrul acesta? Te iubesc! Si nu stiu daca e o binecuvântare, sau un blestem.

—Eu nu cred niciodata in cei care striga in gura mare că ma iubesc, Andrew. Eu cred in cei care îmi demonstreaza in tacere.

   Olivia il mai privi o singura data, apoi pleca in ciuda faptului ca in urma ei se întindea un suflet răutăcios, dar care era gata sa plateasca orice pret pentru iubire; Andrew era genul de bărbat care nu se lasa împiedicat de faptul ca trebuia sa rănească, sa lovească sau sa îi faca pe altii nefericiți pentru fericita lui; El intotdeauna plătea orice pret pentru ceea ce isi dorea cu adevarat. Si ceea ce isi dorea el in acele clipe era Olivia; poate ca de aceea era determinat sa riște.

   Olivia înainta in tăcere pe coridoarele lungi si slab întunecate, cu tivul rochiei târandu-l usor prin firicele de praf si murdărie. Însă nu asta era ceea ce o frământa pe ea, ci gândurile ei erau îndreptate în total alte direcții. In momentul in care ajunse fata in fata cu Rebecca, prima intrebare pusa, fu una care o lua pe nepregătite si pe femeia plina de înțelepciune si experienta:

—Rebecca, tu crezi in iubirea la distanta?

   O clipa, Rebecca clipi des, asimiland parca in întregime întrebarea; se aseza apoi pe treapta unei scări, si batu cu palma langa ea, facandu-i semn Oliviei sa se aseze. Olivia se aseza tăcută, așteptând nerăbdoare raspuns. Sufletul si inima ei avea nevoie de încurajare; asa era singura necesitate momentan.

   Rebecca cazu pe gânduri, meditand cine stie la ce, si Olivia simțea ca isi pierde treptat răbdarea, observând cum minutele se scurg in voie, iar Rebecca nu dădea semne ca ar raspunde. După ce mai aștepta câteva minute, se pregăti sa zică ceva necuviincios referitor la tăcerea suspectă a interlocutoarei ei, dar în acea clipa, Rebecca isi drese glasul, spunând:

—Olivia, stiu prin ce treci, stiu ca este foarte greu, dar mai stiu ca este posibil! Multi nu cred in iubirea la distanta, dar ea exista atâta timp cât e iubire. Distanta apropie oamenii, Olivia, la fel cum apropierea îi desparte. Chit ca nu iesi cu Marcus la picnic, chit ca tu esti aici, si el poate la celălalt capăt al lumii, chit ca nu va sarutati, iubirea adevarata nu se rezuma numai la saruturi si îmbrățișari.
  
   Ce poate fi mai frumos decat daca te gândesti ca un suflet din atatea de pe glob, te iubeste si se gândeste mereu la tine? Sa aiba atatea optiuni, si sa te prefere tot pe tine? Personal, eu zic ca e cel mai frumos lucru. Dacă as fi sa definesc iubirea, Olivia, as zice ca ea este un suflet in doua trupuri, si da, se poate ca ea sa fie o iubire autentica si frumoasa, la distanță, pentru o perioada.

   Rebecca păstra un timp de tăcere, ceea ce îi oferi Oliviei oportunitatea sa mediteze in liniste la ceea ce tocmai ea spusese. Cât de adevărat si profund, concluziona Olivia.

—Ai foarte mare dreptate Rebecca.
Olivia o îmbrățișa strâns, simțind cum un firicel de speranta incearca sa se strecoare nevinovat, prinzand viata. Iti multumesc frumos Rebecca ca esti alaturi de mine si ma încurajezi. Voi rămâne datore.

—Cu mare drag Olivia. Oricand te pot ajuta draga mea, o voi face cu placere. Nu trebuie decat sa imi spui; pentru ca stiu ce inseamna sa ai nevoie de sprijin, mai ales emotional, si sa nu ti-l acorde nimeni.

—Rebecca ... începu Olivia emotiva, eu stiu ca tu nu l-ai cunoscut niciodata personal pe Marcus, inca. Dar din ceea ce ti-am povestit eu, crezi ca Marcus inca ma mai iubeste? Crezi ca ma cauta, ca încerca macar sa afle unde sunt, sau pur si simplu se consolează cu ideea ca oricum nu are sanse sa mă gaseasca vreodata ?

   Prin lumina slaba ce era între cele două, Rebecca zări doi ochi tristi, care adunaseră de-a lungul călătoriei anevoioase multe, multe lacrimi, si toate datorita unei iubiri arzătoare.
Ochii tinerei fete exprimau mult mai mult decat ar fi putut cuprinde ea in cuvinte, dar toate se rezumau la un singur cuvânt: durere! O durere acută ce o injunghia precum un pumnal in coaste dupa cel caruia ii dăruise inima; un dor mistuitor care o ardea zi de zi, doborand-o de toate puterile.
Dintr-o data, Rebeccăi i se făcu frica pentru Olivia.

—Olivia, draga mea.. sunt ferm convinsă că Marcus este un bărbat puternic si luptător, care va face orice îi sta in putinta pentru a te găsi. Nu ma indoiesc deloc de faptul ca dragostea lui este la fel de înflăcărată ca si a ta, si o sa vezi, ca peste ani, imi vei da dreptate, cand iti zic ca voi doi o sa va reîntâlniți. Asteapta numai si ai răbdare.

   Pana atunci trebuie să ai grijă de tine ca sa te păstrezi sănătoasă si frumoasa, sa poti sa il întâmpini. Si mai ales, sa ai grija de inima ta. Si inca un lucru, draga Olivia; tine bine minte ceea iti voi spune acum: o dragoste adevarata si sincera nu moare niciodata! In acest caz, daca esti sigura ca dragostea voastră a fost si este una reala, atunci poți fii linistita ca reîntalnirea voastră nu va fi o dezamăgire.

   Un moment de tăcere se asternu din nou între cele doi femei, Olivia fiind cufundata in visele ei pentru viitor. Isi simțea inima tresaltand oridecateori se gândea la Marcus, pulsul îi accelera nebunește, stomacul i se strângea sub o presiune puternica. Oare ce făcea Marcus in acele momente? Oare o cauta? Nu credea nicio clipa povestea inventată de Andrew, cum ca el ar fi plecat din Londra cu o altă prietena. Toate erau minciuni spuse de Andrew cu scopul de a determina sa plece cu el. Si uite ca reusise, se gandi ea.

—Despre ce ai vrut sa discutam, întreba Rebecca, incat ai trimis vorba prin Daniel ca este foarte important?

   Olivia isi întrerupse firul gândurilor ei, încercând să se concentreze la un subiect mai principial. Trebuia sa fie activa din toate punctele de vedere, fiindcă batalia se dădea pe mai multe fronturi deodata.

—Am vrut sa întrunim o întâlnire si cu Ezra, Nathan si Jack si sa discutam despre ultimile evenimente de pe nava. Sincer, Rebecca, am impresia ca ceva rau e in pura desfășurare si noi habar nu avem de acest lucru.

—Ce te determină sa crezi asta? O iscodi Rebecca, învăluită intr-o alura de seriozitate. Trebuie să ai motivele tale?

—Bineinteles ca da. E prea multa tăcere, prea multa liniste, si prea multa veselie. Stii bine ca inainte nu era asa. Sunt ferm convins ca ceva de intampla, si noi nu stim.

—Olivia, trebuie sa fii conștientă de faptul ca noi nu vom putea fi intotdeauna la pas cu tot ce se petrece pe nava. Ar trebui să avem spioni integrati in fiecare zona, si asa ceva nu este posibil.

—De ce nu?

   Rebecca o privi scurt, dorind sa o faca conștientă de profunzimea întrebării ei.

—Asta ar insemna ca echipa noastra sa primească si alti membrii. Gândeste-te putin, cu cat echipa va fi mai mare, cu atat de mult va creste si riscul de a fi tradati. Intr-o grupare cu multi membrii este foarte greu sa ii cunosti cu adevarat pe fiecare in parte, si nici nu stii de unde poti primi lovitura. Pe cand, intr-o echipa ca a noastra, cu patru-cinci membri, e mult mai usor.

   Putem discuta mai personal, nu vor fi atât de multe pretentii, si asa mai departe, lista poate continua. Bineinteles, oricum am alege sa colaborăm, vor fi atât avantaje, cat si dezavantaje; însă ceea ce ma frământă pe mine cel mai mult este ca nu stii in cine poti avea incredere si in cine nu, si decat sa risc sa fim tradati, mai bine ne limitam la ce aveam, deocamdata. Tu ce crezi?

—Intr-adevar, ai foarte mare dreptate. Nu m-am gândit din perspectiva asta, si până la urmă am ajuns la concluzia ca este mai bine asa cum suntem acum.

   Rebecca ofta adânc si Olivia oberva oboseala emoțională din sufletul femeii. Si ea era obosită. Obosită sa se teama mereu sa aiba incredere in necunoscuți, obosită sa creada ca dupa acești nori înegurati va fi un soare strălucitor, obosită sa lupte mereu si mereu. Oare ce s-ar intampla daca nu ar mai lupta? Ce s-ar intampla daca pur si simplu ar renunta la bătălie, ar lasa armura jos si ar fi nepăsătoare în ceea ce privește destinul ei? Ce s-ar intampla daca ar lasa ca durere a ce o simtea sa o macine pe dinăuntru, daca nu s-ar mai impotrivi tuturor răutăților cu care se confrunta zi de zi? Ce s-ar intampla?

   Obosită si extenuata, atat fizic cat si emotional, Olivia ofta si ea greoi.
O privi lung pe Rebecca, observând ca aceasta era cufundata in noiamul propriilor ganduri; la un moment dat ii aseza o mana pe umărul ei, mangaind-o usor.

—Ce ne facem Rebecca?

   Mascandu-si bine trairile, si ascunzandu-si sentimentele cu care se lupta, Rebecca o îmbrățișa pe Olivia si zise încurajator:

—Capul sus, Olivia, si luptăm! Altceva nu este nimic de facut. Atâta timp cât ne avem una pe cealalta, alaturi de echipa noastra, crede-ma ca vom reusi.

—As vrea sa am si eu credinta ta, sa  pot sa fiu si eu asa plina de speranta ca tine, Rebecca. Dar nu pot.

—Asta fiindcă nu vrei, o mustra ea.
Totul se poate dacă vrei.

—Dar chiar nu pot, desi imi doresc foarte mult. Ochii Oliviei o priveau tristi, așteptând parca o minune din partea femeii.

—Inseamna ca nu iti doresti de-ajuns, sopti Rebecca gingaș, si apoi, apucandu-si poalele rochiei visinii, se ridica de pe scări. Este destul de tarziu Olivia si in curand Andrew isi va face aparitia, cautandu-te disperat. Ai face bine sa te indrepti acum spre dormitorul vostru; vom mai discuta maine.

   Olivia se ridica si ea anevoios de pe scările prafuite, simțind cum o înşfaca un sentiment de sila, gândindu-se ca va trebui sa împartă din nou patul cu Andrew. Bărbatul aceasta pe cat isi dadea silinta sa fie mai galant cu ea si sa o cucerească, pe atat de mult eşua, clacand mereu. Dar pana la urma, poate asta era blestemul lui.

—Te voi anunta maine cand si la ce oră ne întâlnim. Trebuie să fim foarte precaute si subtile. Mă voi ocupa si de bărbați, sa fie si ei prezenti si poate cu o frantura adunată de la fiecare in parte, vom reusi sa intocmim un puzzle care ne va conduce spre un mister elucidat.

—Sper sa fie asa, zise Olivia. Iti multumesc ca ai venit, si apreciez foarte mult sfaturile care mi le-ai dat si astazi. Conteaza mult pentru mine.

—Totul cu drag, scumpa mea. Te rog ai grija. Pe curand.

—Pe curand, sopti trist Olivia, privind cum Rebecca ii trimite un sărut de noapte buna prin aerul negricios al noptii, apoi se indreapta tacuta pe scări in jos, pana dispăruse din raza ei vizuală. Pasii ei ușori si fini au încetat sa se mai audă doar dupa câteva secunde dupa plecarea sa, astfel ca Olivia isi înşfaca poalele rochiei si porni si ea in urma Rebecai.

   Olivia pășea tiptil, ciulindu-si urechile in toate directiile, pentru a capta orice sunet existent. Nu putea sa gafeze sa fie văzută cu atat mai mult cu cat ochii curiosi si inimile răutăcioase erau la tot pasul, așteptând cu nerăbdare un pas gresit.
Fata termina de coborât scările precauta, fiind gata sa se indrepte spre dormitorul lor.

    Tranversa puntea prin colturile mai întunecate, pentru a nu fi zarita, si cand se pregătea sa intre in dormitor, zări langa usa, un chip de bărbat, izbitor de cunoscut.
Acesta statea cu spatele la ea, trupul sau fiind alipit de perete, capul sprijinit de usa, ca si cum ar trage cu urechea. Olivia il analiza prin prisma unei umbre de lunina de la luna plina, si cand il recunoscu, uimirea si surprinderea o invada.

—Jack?

   Glasul Oliviei era mai mult o șoaptă, de teama sa nu il trezească pe Andrew, daca aceasta ar fi dormit.
Isi aseza cu blândețe mana sa pe umărul lui, in timp ce bărbatul tresari surpris; se întoarse cu fata spre ea, iar chipul lui trăda o alura de rusine si uimire, iar Olivia nu înțelegea de ce. Ce făcea Jack acolo?

—Olivia? Ce faci ?

   Jack o privea intr-un fel ciudat, diferit de cum stia ea pana acum, si Olivia se întreba ce prevestea privirea lui. Nici macar nu stia daca ea transmitea cea bun sau rau.

—Ce faci tu Jack? Ce se intampla? Ai vrut sa vorbesti cu Andrew? Vrei să îl chem?

—Nu, nu nu..

Jack paru deodată speriat, si expresia fetei i se schimba brusc.

—Nu, nu doream sa vorbesc cu Andrew.

—Atunci? Îl iscodi Olivia? S-a intamplat ceva?

—Da. ..Hmm, nu.. Nu s-a intamplat nimic.

   Olivia il cerceta atent pe Jack, observând ca aceasta stătea tăcut, asemena unui copil care se sfiieste in fata învățătoarei de scoala duminicală, atunci cand era prins ca nu stia versetul de aur. Ce era cu el?

—Jack, ma îngrijoreazi..Stii ca suntem prieteni si imi poti spune orice. Ce se intampla?

   Jack se rezema din nou de perete, si ca si cum o durere il strafulgera in stomac, aceasta isi apăsa palmele in zona respectiva, si isi îngustă ochii.

—Pai..treceam pe aici, ma îndreptam spre dormitor, si deodată am simtit niste dureri ascuțite în zona aceasta. Si m-am oprit putin sa imi revin, căci nu mai puteam înainta. Asta e tot, nu e nimic; nu ai de ce sa te îngrijoreazi.

   Olivia îl privi cum isi apăsa peste stomac si remarca faptul ca pâna sa pomenească de durerea sa, palmele sale nu erau așezate acolo; un firicel de indoiala se strecura in ea, si castiga atât de mult teren, incat in cateva secunde ea nu mai credea nicio farama din ceea ce spusese Jack.
Totusi, se gândi sa îl puna la incercare, asa ca zise:

—Lasa-ma sa te ajut sa mergi spre dormitorul tau. Hai, sprijinite-te de mine.

—Nu.. în niciun caz nu..mă descurc singur acum..mă simt mai bine, protesta bărbatul.

—Shhh, îl înfruntă Olivia, mai încet. Andrew s-ar putea trezi, si ne va gâtui pe amandoi. Hai acum, tine-te de mine.

—Olivia ..nu..

—Fa cum ti-am zis.

   Jack se supuse si isi incolaci bratul dupa gâtul Oliviei, iar fata il tinea de talie. Strabatu scurtul drum pana acolo, si apoi Olivia zise:

—Ma duc sa iti pregătesc un ceai de fructe de pădure, care te va ajuta foarte mult. Pana maine nici nu iti vei mai aminti ca te-a durut stomacul. Probabil ai o indigestie. Pana atunci tu schimba-te si aseza-te in pat.

   Chiar in lumina plăpânda a candelei, Olivia zari cum obrajii lui Jack incep sa se imbujoreze si fata se gândi ca poate fusese prea îndrăzneață. Dar pana la urma nu facuse nimic rau. Ba din contra, ajutase un suflet care se simțea rău. Asta era meseria ei, pana la urma, si ar fi facut acest gest indiferent cine era, asa ca nu avea de ce sa se îngrijoreze.

—Multumesc frumos pentru amabilitate Olivia, zise Jack. Însă nu este nevoie sa imi mai faci ceai, deja am unul facut de dimineata si nu am reusit sa il beau.

   Jack stătea în picioare, la o distanta foarte mica de ea, astfel incat Olivia ii putea simti mirosul proaspăt de after shaw, acelasi ca a lui Marcus. Isi îndepărta imediat acest gând din minte si zise:

—Dar este rece, nu are niciun farmec sa îl bei asa.

   In următoarea clipa, o sclipire jucăușă de la lumina felinarului se indrezari pe maxilarul lui Jack, si Olivia il privi bulversata cum fata lui se apropie de a ei tot mai mult până cand ii simti respiratia calda. Apoi buzele lui carnoase se lipira de ale ei, intr-un sărut îndelung.

   Buzele Oliviei nu raspunse la sărutul primit, si acesta se trase speriata intr-o parte. Îl privi pe Jack, total diferit de modul in care il privise cu doar un minut in urma, si un sentiment contradictoriu puse stăpânire pe ea.
Jack o privea la randul lui, uimit parca de ceea ce se întâmplase. Chipul lui trăda un fel de regret împletit cu o cerere ce iertare inca nerostita.

—Olivia...te rog, iarta-ma. Nu am vrut.. instinctul a acționat inaintea ratiunii. Imi pare foarte rau..te rog..

   Olivia nu mai auzea ceea ce avea de spus Jack, caci pasii ei grabiti o luara la goana, îndreptându-se cat de repede puteau cat mai departe de el. Ajunsă în dormitor, lumina de la felinar inca mai pâlpâia slab, dar Andrew era cufundat intr-un somn adânc, sforaind grav. Olivia însă nu il mai auzea.
  
    Însfaca o bastista si dupa ce o uda isi frectiona buzele indestat, pana simti ca o ustura, intr-o încercare disperata de a scapa de senzatia sarutului trecut. O sila inexplicabilă fata de persoana ei o invalui, simtindu-se murdara si pătată. Isi întinse capul pe perna, si ochii începura sa ii verse lacrimi grele, ce e scurgeau usor pe tample in jos, pana sub barbie. Trecu multa vreme in tăcere, si lacrimile nu contemeau sa se opreasca, pana cand se scufunda intr-un somn agitat. Toată noaptea fu un chin, fiindcă un adevarat cosmar o macina, secatuind-o de putere si de vlaga.

                           ***

   O mână puternica o zgâţi apăsat pe Olivia, rostindu-i precipitat numele. Ca prin vis, fata auzea cum este strigăta de o voce bărbătească si o greutate dureroasa se apăsa pe bratul ei. Olivia deschise ochii somnorosi chinuindu-se sa se obișnuiască cu lumina puternica din încăpere. Isi freca podul palmei de globul ocular si un cascat nepoliticos ii scapa printre buze. Cum vocea enervanta continua sa o cheme continuu, Olivia răspunse abia auzit:

—Da..? Ce s-a intamplat? De ce strigi asa?

   Olivia observa cum chipul lui Andrew era aplecat asupra ei, chinuindu-se sa o trezească. Bărbatul arata deosebit de grabit si iritat de faptul ca Olivia zabovea atât de mult si nu se trezea mai curand. Parea nelinistit. Ce era cu el?

—Olivia! Haide trezeste-te odata! Vreau să iti zic ceva, este important!

—Mhm.. hmmm..

-—Olivia...te rog..insista Andrew..

—Mai putin..îl implora fata, simțind cum somnul dulce o cuprinde si ii face curte.

—Acum Olivia, acum! Haide odata, trezeste-te!

—Nu...

—Ce iresponsabilă si enervanta poti fi uneori!

   Olivia ar fi vrut sa protesteze insultei aduse la adresa ei, insa o smucitura o lua pe nepregatite, facand-o sa geme usor. Andrew o cuprinse de dupa talie, ridicand-o in sezut. Olivia casca din nou, genele fluturandu-se usor. Capul ii zvâcni de durere si o tâmplă ii pulsa puternic. Se chinui sa ramana acolo si sa nu se prăbușească pe jos, in timp ce Andrew ii oferi un pahar cu limonada.

—Bea asta, zise el agitat. Te va ajuta sa te trezesti.

   Ce era cu Andrew? Se întreba Olivia. Se comporta de parca era pe cale să trăiască ultimile lui clipe din viata si tocmai isi amintise ca trebuia sa zică ceva important inainte de a dispare complet din univers. Ce era asa important incat sa o trezească asa nemilos? Ce avea de spus? Si nu mai putea asteapta câteva ore pana avea sa se trezească?

   O alta săgeata de durere ii străbatu capul cand lichidul acru se prelinse pe buze si apoi in gura, in jos. Fata strâmbă din nas, simțind cum limonada isi face efectul si se trezeste.

—De ce nu ai pus putina miere? E foarte acră..

—Ca sa te trezesti, de aceea, i-o reteza Andrew.

   Aceasta lua paharul din mâinile ei, si dupa ce il aseza pe masuta de toaleta, se intoarse la ea. O ajuta sa se ridice din pat, dintre cearșafurile mototolite si calde, si zise:

— Pana ce termin eu de facut patul, te rog sa iti cauti o tinuta eleganta si decenta pe care va trebui sa o porti in cateva ore.

   Olivia isi masă ceafa, încercând sa indeparteze durerea inca existenta. Ce tinuta dorea Andrew? Unde credea că vor merge? Uitase ca erau pe o nava si nu prea existau posibilitati de a merge undeva? Si in plus unde se grăbea sa meargă asa de tare incat o obligase sa renunte la somn; abia daca era ora opt.

—Poftim? Andrew ce e cu tine? Ai temperatura poate?

   Olivia se intinse spre el si isi aseza palma pe fruntea lui, prefacandu-se ca ii verifica starea de sanatate. Fruntea lui era foarte rece.

—Ba deloc, zise ea zâmbind acru. La capitolul temperatura stai foarte bine. Atunci, care este problema?

   Andrew o privea ca un om care tocmai văzuse un copac albastru, care vorbea cu alti copaci. Pupilele lui erau dilatate, tradand uimire si nervozitate in acelasi timp.

—Stii ceva? Nu îmi arde de glume. Fă ce ti-am zis, te rog.

   Dintr-o data, Oliviei îi veni cheful de glume si raset. Punea totul pe seama limonadei. Cine stie ce o fi pus Andrew in ea..

—Păi dacă ma rogi nici nu se mai pune problema sa nu fac, zise ea zemflenitor si un zâmbet larg ii incolti pe buze.

—Încetează, îi ceru Andrew. Nu te copilări!

—De ce? Esti gelos ca nu poti sa faci si tu la fel?

   Andrew o privi mâhnit fara sa zică nimic. Olivia se indrepta spre cufar si o altă intrebare - serioasa de data aceasta - o tulbura, asa ca nu o lasa sa treaca neobservata.

—Nu mi-ai zis unde mergem. Este vreun eveniment important, sau ceva de genul acesta? Merita macar sa ma îmbrac cu haine frumoase?

—Este. Chiar foarte important. Fă te rog ce ti-am zis.

   De cand era Andrew atât de morocănos ? O alura de seriozitate si supărare il învăluia precum un ou de ciocolată învelit în ambalaj de Crăciun. Asa era si Andrew in dimineata aceasta. Din cap pana in picioare numai seriozitatea si nervozitate. Oare ce era ?

—Si nu vrei sa imi zici? Chiar sunt curioasă, insistă Olivia.

   Observându-i rugămintile, bărbatul - sătul sa faca schimb de replici de felul acesta - ceda in fata ei, răspunzând evaziv:

— Este o petrecere. Petrecerea lui Milo, pentru noua functie de căpitan. Aseară am uitat sa iti zic, de asta te-am trezit acum. Să ai timp sa te pregătești. Te rog să ai o tinuta corespunzătoare, vor fi multi oameni la petrecere.

   Avertismentul ei în legatura cu piesele vestimentare o jicni; ca si cum ea nu era capabila sa se aranjeze. Ceea ce o atentiona el, ea deja stia, dar fata nu rămase imună la durerea ce i se putu citi in ochi; faptul ca nava nu mai ii apartinea si ca nu mai era el căpitanul navei. Acum Olivia înțelegea de ce Andrew era asa de trist, înțelegea durerea lui, înțelegea ceea ce il macină. Dar ceea ce o uimi era faptul ca nu simti nici un sentiment de bucurie sau de tristețe. Nu era în asentiment cu el, dar nici nu bucura de pierdea lui. Era indiferenta.

—Nu o sa te fac de ras, zise ea, si cum Andrew nu replica la comentariu ei, ea continua: sper sa treci cu bine peste, Andrew.

   Stia si era conștientă că tot ce rostise fusese numai de pe buze, pe un ton formal, din bun simt, dar de fapt ea nu era deloc afectată de ce se întâmplase.

   Nici de data aceasta Andrew nu zise nimic, ci doar o privi lung si profund, intr-un mod in care Olivia stiu ca o doreste. Simti un fior de teama si batu in retragere, astfel ca isi muta privirea în cufar prefacandu-se ocupată cu rochiile, dar de fapt nu era atenta deloc. Mintea ei era la mii si mii de kilometrii distanta.

   Câteva secunde mai târziu, Andrew trecu pe langa ea, zicând din mers:

—Sa fii gata la amiaza. Vin sa te conduc pe puntea principala.

   Apoi iesi din camera fara sa mai zică nimic. Usa se izbi cu putere, iar in urma lui ramasese un miros plăcut de apa de colonie din India, de bună calitate.

   Olivia inspira cu nesaţ parfumul si apoi se ridica pentru a vedea cum facuse Andrew patul. La prima impresie rămase chiar socata. Nu ii venea sa creada ca intr-adeavr Andrew facuse asta. Nu isi putea explica de ce in toate privințele ea il asocia pe Andrew cu ceva rau, dar de data aceasta chiar facuse ceva bun.

    Olivia privi uimită la patul frumos aranjat ; covertura de un roz sters era așezată la dungă, intr-un mod perfect, fara nicio cută; pernele cele mari erau puse primele, urmate de alte patru mai mici, si una rotundă in mijloc. La marginea patului, dintr-o parte in alta, era împăturita in doua plapumă ei. Olivia isi trecu ochii peste toate aspectele ce tineau de pat, in cautarea unui cusur, a ceva ce nu era la locul lui dar totul parea sa fie exact acolo unde trebuia. Răsuflă învinsă si se lupta sa admită ca Andrew chiar putea sa fie si o persona bună, daca dorea. Tot ce avea nevoie era un sac mare de vointa.

   Trecură multe alte zeci de minute, scurgandu-se lent, una dupa alta, dar Olivia era așezată tot pe marginea patului, cu mana plimbandu-i-se deasupra modelului floral al coverturii si cu gândurile imprastiate in diferite direcții.

   Oare ce făcea Marcus? Unde era? Dar părinții ei ce făceau? O mai iubeau, după plecarea ei neanunţata sau deja uitaseră de ea, refuzând sa mai creada ca odata fusese fiica lor? Oare ce spuseseră oamenii si prietenii tatălui sau? Oare plecarea ei ii afectase in vreun fel slujba lui?
Linisteste-te, auzi o voce infundata ca din adâncul unei vagaune, era mai afectat daca ramanei si Andrew si-ar fi dus amenintarea la îndeplinire.
Un tremur involuntar o strabatu prin tot corpul, si fata simti ca i se face frig dintr-o data. Isi trecu mâinile reci peste antebrate, in speranta ca se va încălzi, dar în zadar.

   Olivia refuza sa se mai complaca in regretele violente ale trecutului asa ca se ridica încet si se îndrepta spre cufar pentru a se pregăti de petrecerea ce urma să aibă loc. In orice caz nu se simțea in stare sa se prefacă veselă, dar va incerca de ochii participantilor.

   Un ciocanit vioi in usa o întrerupse din cautarea piesei vestimentare si tresări surprinsă. Cine putea fi? Andrew ii spusese ca va veni abia la prânz. Atunci? Se îndepărta de cufar in directia usii, si o crapa putin, suficient cat sa vada fata lui Daniel, care privea precaut si speriat in jur. Cand o văzu, ii întinse repede o foaie care parea un bilet ce ascundea un secret de stat si murmură:

—Aceasta este pentru dumneavoastra domnita. De la Olivia, si zicând acestea o zbugi la goana pe coridorul lung si îngust.

   Olivia ramase cu foaia mototolita in mana si privi atenta sa vada daca nu îi văzuse nimeni. Cand se convinse de acest lucru, intra in dormitor, curioasă de ceea ce ascundea biletul primit:

«Fluturaş, ti-am promis ca ne vom vedea astazi. A sosit momentul potrivit. Cand vei auzi semnalul pitulicei fluieratoare ne reîntalnim in acelasi loc ca si aseara. Ai grija!

P.S. distruge biletul inainte sa fie citit de altcineva. »

   Aseară. .. cuvantul îi răsuna în minte ca o trompeta si imagini chinuitoare ale serii precedente ii învăluira mintea complet: Jack la usa lor, Jack prefacandu-se bolnav, Jack in camera lui, si apoi Jack in timp ce o saruta..

   Instinctiv, Olivia isi duse mana la buze, apasandu-si-le intr-un gest obositor de a si le sterge de ceva inexistent. O duru inima sa stie ca astazi va trebui sa stea fata in fata cu el; nu crezuse niciodata ca Jack era atras de ea, ba mai mult îndrăgostit. Ceea ce însă nu crezuse ea chiar deloc fu ca bărbatul niciodata nu ar fi îndrăznit să facă gestul acela, dar probabil ca comportamentul lui l-a surprins chiar si pe el. Pe de o parte, ii era milă de el, dar umbrele furiei isi facura simțită prezența, si Olivia simtea cum era cuprinsă de ghearele ei, sugrumand-o definitiv.

   Amintindu-si de intalnirea ce era pe cale să aibă loc, Olivia isi propuse sa uite incidentul petrecut, si sa ramana doar între ei doi. Se va comporta cu Jack la fel ca pana acum, nu îl va invinovati sau altceva de felul acesta; poate ca fusese ceva necugetat si el regreta ceea ce facuse, asa ca era hotărâtă să îi ofere o a doua sansa, dar va fi mult mai distanta cu el, fiind mereu atenta sa nu mai ramana singuri.

    Dacă dorea ca sa fie bine, trebuia sa lupte sa uite si sa ierte.
Asta era misiunea ei.
Impaturi din nou băiețelul si il ascunse între filele unei carti, hotărâtă să il ardă cand se va întoarce; acum era in criza de timp deja si trebuia sa se pregătească sa fie gata. Andrew urma sa apara in orice clipa.

   Olivia scotoci prin noiamul de haine, disperată sa gaseasca ceva cat mai repede, dar se lasă învinsă cand nimic nu ii plăcea si i se parea ca nimic nu se potriveste cu ceea ce dorea ea sa poarte asa ca alese pur si ssimplu prima rochie care ii cazu in mâini si o îmbrăcată bosumflata.

    Materialul de un galben pal îi incadra foarte expresiv chipul masliniu si parul cârliontat si negru ca abanosul. Rochia se aseza frumos pe trup pana in talie, după care se desprindea intr-un avalanș de falduri, pana la glezne. Talia ii era evidențiată de un cordon stralucitor, iar pe umeri se revarsau doua doua volănaşe generoase. Antebratele goale pe aacoperi cu o esarfa bleumarin cu flori mari si galbene si pe maini purta mănușile pe care le primise cadou de Crăciun de la mama ei. In picioare purta o pereche de saboţi comozi care îi oferea posibilitatea sa meargă mult, fara a simti durere..

   Alte câteva zeci de minute si le ocupara aranjandu-si buclele rebele, parfumandu-se si aplicându-si balsam pe buze si sclipici pe par. După ce simti ca se ocupase de toate aspectele, se trase cativa pasi inapoi, privindu-si reflexia in oglinda: parul ii încadra fata catifelată si rochia ii punea in contrast talia supla de invidiat. Ochii negrii si stralucitori ii zâmbeau cu subînțeles.

   Olivia se simțea frumoasa, si isi dorea ca aceeasi frumusete sa o simta si in sufletul ei; frumusetea din interior sa o intreaca pe cea din exterior.

   In clipa cand era gata sa iasa pe usa, Andrew o deschise inaintea ei, intrând în încăpere îmbrăcat ca un adevarat domn. Purta o pereche de pantaloni negrii la dungă si o cămașa alba apretata, iar in jurul gâtului avea un papion negru. Statura lui înalta impunea stima si respect. Parul ii era pieptanat si aranjat, si un iz puternic se apa de colonie invada nările Oliviei.

    Arată ca un bărbat frumos la fizic, si orice femei l-ar fi văzut, l-ar fi admirat, si-ar fi intors capul dupa el, dprindu-si sa ii castige atentia. Dar pe Olivia nu o tenta frumusetea lui fizica, atâta timp cât ii cunostea inima. Totusi nu putea sa mintă si sa nu recunoasca ca inima ii tresălta putin cand se apropie foarte mult de ea si isi aseza palma mare si lata pe spatele ei. O analiza atent, cercetandu-i ochii, si murmură:

—Esti asa frumoasa Olivia. Andrew ii atinse usor antebrarul, mangaimdu-l cu miscari uniforme, de jos in sus.
Te iubesc, îi sopti in ureche.

   Olivia simti un fior strabatandu-i ttrupul dar nu unul de placere, ci de uimire, de frica si batu in retragere. Se trase un pas inapoi, in timp ce Andrew facu unul inainte. Olivia isi fero privirea de el, astfel ca bărbatul ii ridica firav barbia, fortand-o sa il privească. Olivia se ruga in taina sa se termine acest chin si sa scape. Sub privirile atente ale lui Andrew, Olivia se simtea ca o pasăre in colivie.

—Andrew, lasa-ma, zise ea exasperata, si se dădu cu mult inapoi. Să mergem ca întârziem.

—Nu e asta o problema, replica el. Petrecerea poate incepe si fara noi.

  —Stii prea bine ca nu imi place sa fiu in intarziere. Vii sau plec singura?

— Nu inteleg, se încruntă el..de ce esti atat de nerăbdătoare sa pleci? Întârzii undeva?

—Da, la petrecere Andrew, zise Olivia, pierzandu-si cumpătul. Vreau sa plec pentru ca mi-a dor să merg la o seara dansata, la o petrecere cu multa mâncare si voie buna. Stii ca nu am mai fost la una de mult timp si chiar daca nu e o petrecere adevarata, ci una pe o nava, tot e un mod mai bun de a petrece duminica decat de a sta închisă aici toată ziua.

   Andrew se apropie din nou de ea, râzând batjocoritor:

— Stiu de ce te grăbești sa pleci. Nu mai vrei sa stai singura in preajma mea. Ti-e frică.

— Wow, dar ce descoperire zise Olivia batjocoritor, apoi pe un ton serios rosti: nu Andrew nu aceasta este motivul. Vreau să plec pentru ca vreau sa dansez.

   Olivia deschise usa si o tranti cu o bufnitura, facand sa se audă pana in depărtare, dar nu ii pasa. La doar cateva secunde dupa aceea, Andrew alerga în urma ei, strigând-o sa il astepte, dar Olivia intentionat mari pasul. Bărbatul o ajunse din urma, si o prinse de încheietura, impiedicand-o sa înainteze:

—Ti-am zis sa ma astepti!

—Iar eu ti-am zis sa ma lasi in pace, Andrew.

—Nu fii posomorata, arăti ca un cățel plouat.

—Iar tu arăti ca un vultur răutăcios si urat.

   Andrew începu sa rada amuzat, disperat sa isi calmeze partenera. Ii oferi bratul ca un adevarat gentlemen iar Olivia il accepta bosumflata, datorita faptului ca deja se apropiau de puntea principala unde petrecere era in toi.

   De-a lungul puntii, erau insirate cinci mese lungi, pline cu diferite sortimente de mâncare: platouri cu aperitive, supiere pline ochi cu supe de pui, pesti fripti, friptura glazurata, ouă scotiene, cartofi rumeniti cu tocana, prăjitură cu caise si visine, si multe alte delicatese. Nu lipsea ceaiul aromat de ghimbir, limonada, suc de portocale si apa.

   Gura Oliviei începu sa saliveze cand observa tot festinul ce o aștepta. Tacâmurile erau frumos pregătite, si pe langa mese erau aranjate scaune si bănci. Intr-o parte erau cativa bărbați ce cântau neobositi, in timp ce unii se delectau cu mâncare, altii radeau sau stăteau in grupuri si povesteau.

   Milo sedea undeva pe un podium, discutand cu oamenii si multumind fiecaruia in parte pentru urările frumoase. Purta un costum la patru ace, format din patru piese vestimentare si arata ca un adevarat domn. Parea in culmea fericirii, si Olivia il credea ca era o zi deosebita pentru el. Cei doi se apropiara si ei se Milo, urandu-i de bine si felicitandu-l pentru noua slujba.

—Imi pare bine pentru tine, murmura Andrew zâmbind, desi o urma de gelozie se intrezari pe chipul sau. Olivia se întreba dacă era sincer.

—Felicitări Milo, zise Olivia. Sper sa fii un conducator cu adevarat asa cum se se spune si sa ajungem la destinatie.

—Va multumesc, răspunse entuziasmat Milo, in timp ce le strangea mâinile prietenește, apoi mutandu-si privirea spre Olivia zise: acesta este singurul meu scop Olivia. Si cand am un scop, ma tin de el, până il îndeplinesc.

—Doamne ajuta, zise ea râzând.

   Compania lui Milo se dovedi una placuta si Olivia mai petrecu alte câteva zeci de minute discutand cu el, pana cand Andrew o îndemna să meargă. Intrigata, se itreaba de ce el ramase tacut pe toata durata conversatiei lor, si cateva intrebari se ridicara in caoul ei. Nu mai avu timp însă sa il întrebe motivul tăcerii lui, fiindcă el i-o lua inainte si zise:

—Sa mergem sa nete asezam si noi la o masa. Mi s-a facut foame si as vrea sa incerc friptura glazurata.

—Bine, accepta ea. Sa mergem.

  Tranversand de-a lungul puntii pana la mesele pregătite de mâncare, Olivia o intalni pe Rebecca, si o saluta precauta, dintr-o miscare usoara a capului. Rebecca arata foarte eleganta in rochia de culoarea cerului ínourat, cusi o esarfa albastră înfășurata in jurul gâtului. Zâmbetul ei cald o făcu sa ii tresalte inima si sa isi dorească sa se întâlnească cu ea mai curand.

   Se așezara la masa, dar ea nu avea pofta de nimic. Gândul ii zbura mereu la întâlnirea ce urma, cum va decurge si ce alte noutăți mai ascundea ea?
Se lupta sa se comporte normal, povestind si râzând prefăcut, dar cand petrecerea era aproape pe final si nu auzi niciun semnal de la Rebecca, începu sasa se îngrijoreze. De ce Rebecca nu anunta intalnirea lor? De ce o vedea pe Rebecca nicăieri? Unde era? Dar daca semnalul se daduse deja si ea nu auzise?

   Olivia il privi pe Andrew care era prins intr-o discutie profunda cu cativa bărbați, si se ridica încet de pe scaun, hotărâtă să meargă la locul unde propusese sa se întâlnească.dacă ei erau deja acolo, avea sa meargă si ea. In momentul cand se ridica, si se scuza de la partenerele ei de dicutii, un tril gingaș, ca de pitulice fluierătoare invada văzduhul, ca un cântec de leagăn. Acela era semnalul pe care il asteapta.

   Isi apuca poalele rochiei si se strecura încet prin mulțime, atenta sa nu atraga privirile asupra ei. Se îndepărta tot mai mult de oameni, coborand siruri de scări şerpuitoare si strabatand coridoarele înguste. Nici macar nu isi dadu seama ca isi tinuse respiratia decat atunci cand, ajunsă in fata usii in care urma să aibă loc intalnirea, expira profund. Niste voci destul de gălăgioase se auzeau dinăuntru, si ea se hotărî sa intre si sa ii mustre pentru zarvă care o făceau. Cineva i-ar fi putut auzi cu usurinta despre ce vorbeau. Cand puse mana pe clanta usii sa o deschisa, vocea pătrunzătoare a lui Jack, o opri:

—In realitate, Andrew este adevăratul căpitan al acestei nave. Milo este doar de faţada, dar Andrew s-a folosit de el, pentru a-i "demonstra" Oliviei ca nu el l-a otravit pe Henry. Desi, toata lumea stie ca el a fost.

   Olivia începu sa tremure incontrolabil la auzul veștii, si ca traznita, se trase cativa pasi in spate. Se lipi de peretele rece, simțind cum totul se învârte impreuna cu ea. Andrew era un prefăcut. Crezuse ca o păcălește atât de usor? Se înșela..
Olivia tocmai ce se convinse de doua adevăruri: Amdrew il otrăvise pe Henry si Andrew era căpitanul navei.
Cu toate ca el incerca sa ascundă amândouă lucruri, prin actiunile lui, tocmai se dăduse de gol.

Heyy 😚 Salutare vouă dragii mei.    CE MAI FACETI

In orice caz, am reusit sa mai scriu un capitol, cu mult greu :))
Cum vi se pare? Ce credeti despre noul capitol? Va place/ nu va place? Astept cu mare drag comentariile voastre. 😇

Initial nu aveam de gând să scriu asa, dar personajele au preluat controlul.  

Ce sa va mai zic? 😚 decat sa ramaneti alaturi de mine 😆 am nevoie dede voi, de sustinerea voastră, sa pot sa scriu in continuare ;)
Multumesc de intelegere :)

Va doresc o zi frumoasa in continuare, o vară plina de căldură sufletească :*:* si sa va bucurați din plin de ea;)  să traiti frumos, ca sa nu regretati nicio zi din ea :]
        Aveti grija de voi<3

Cu mult drag, Camyyy