—Olivia, unde ai fost?

   Glasul lui Andrew străpunse încăperea, si intr-o clipeala Oliviei îi pieri tot entuziasmul si încrederea de sine, de care nu se îndoia cu câteva secunde in urma. Îl privi pe Andrew - cu parul răvasit, cu ochii umflați de somn si un sentiment antipatic pe chip - si curajul se spulbera tot mai rapid. Totusi, mintea îi lucra intens, soptindu-i mereu ca trebuie sa lupte.

— Ă-ăă...nu stiu cum să iti zic, dar am fost cam peste tot si nicăieri.

— Profiti de ora si iti bati joc de mine?

—Nu, replica fata naiv.

—Atunci ai face bine sa imi răspunzi la intrebare. Tine cont de bunul simt, te rog.

   Un alt firicel de frica i se strecura fetei in vene, datorita faptului ca nu il mai vazuse pe Andrew niciodata asa de supărat si pornit sa afle ceva. Poate ca nu trebuia totusi sa riște sa se ajunga aici.

  —Andrew, te rog! Iti voi spune totul maine, promit! Este trecut de miezul nopții si sunt foarte obosită si..

  —Destul Olivia, destul!

   Bărbatul se ridica de pe pat, si se apropie de ea. Olivia se trase un pas in spate, pana simti cum lemnul tare al usii face contact cu spatele ei firav.
Lumina plăpândă a felinarului era un bun mod de a-i masca frica, dar nu suficient. Andrew o privea in ochi, sfredelind-o cu mânie:

  —Tocmai de asta vreau sa aflu unde ai fost! Ce te tine trează noaptea, la o oră asa târzie? Unde ai fost si cu cine?

  —Daca tot insisti sa afli, fie.

   Oliviei ii veni o idee in minte -singura care parea sa mai fie plauzibilă la ora aceea, asa ca se folosi de ea.
Se îndepărta putin de Andrew si apoi îl tintui cu privirea si zise:

  —Stii ceva Andrew? Daca esti om cu mine, voi fi si eu om cu tine. Mai întâi, am o intrebare pentru tine.

  —Fara intrebari, pana nu imi spui unde ai fost, scrâşni Andrew.

  —Bine. Asa sa fie.

   Olivia se plimbă nervoasă dintr-o parte in alta a camerei, ridicând tonul:

  —stii prea bine ca imi era rau cand am venit sa dormim.

  —Da, afirmă năucit Andrew, ca si cum nu înțelegea ce legatura avea acest lucru cu ceea ce o întrebase el. Continua.

  —Am stat un timp in pat, dar nu am putut adormi si durerile au reînceput să apară. Mă durea îngrozitor si capul si stomacul. Nu ma întreba de ce, fiindcă nu am o explicatie inca. Tu dormeai, asa ca am hotărât să ies putin sa iau o gură de aer. Mă gândeam ca poate imi voi reveni.

  —Treci direct la subiect, zise Andrew răstit, nelasandu-se păcălit.

  —In timp ce mergeam spre punte, trecând pe langa biroul tau, m-am gandit sa intru, sa vad daca nu ai vreun medicament.

  —Nu puteai sa vii sa ma întrebi pe mine?

  —Nu am vrut sa te deranjez, minti fata.

  —Olivia ai ajuns sa minti intr-un mod oribil. Crede-ma ca nici nu mai stiu ce sa cred.

   Olivia se înrosi pana in măduva oaselor, si simti ca obrajii îi iau foc de rusine, dar era recunoscătoare pentru obscuritatea ce o ferea de privirea atenta a lui.

  —Stiu prea bine ca daca ai avea vreodata ocazia sa ma deranjezi, ai profita din plin de ea, nu te-ai sinchisi sa te gândesti la mine.

  —Andrew sunt si eu om, si nu judec ca tine; ma mai gandesc si la altii si la binele lor. Si  fara comentarii te rog. Eu iti spun ceea ce mi-ai cerut, si tu faci ce vrei: crezi sau nu — nu ma intereseaza.

  —Continua relatarea, spuse el in schimb.

  —Asa ca am intrat, si am dat de aceste manusi, in locul medicamentelor.

   Olivia se aplecă si lua manusile de jos, si le flutura in fata ochilor lui Andrew. In ciuda luminii slabe, fetei nu ii scapa reactia de surprindere ce se creiona pe chipul lui. Era de remarcat faptul ca afișa o expresie de om vinovat, identica cu cea a inculpatului, prins in timp ce săvârșirea infracțiunea. Profita de acest lucru, si inainta in atacurile îndreptate spre Andrew, pentru a scăpa ea însăşi de acest lucru.

  —Imi poti explica si mie de ce ai folosit aceste mănuși?

  —Nu inteleg la ce faci referință, se apara Andrew. Despre ce mănuși vorbesti?

  —Despre acestea Andrew! Despre acestea!

   Olivia le flutura inca odata pe langa ochii  sai, de data aceasta mult mai aproape.

  —Ti-am zis ca nu înțeleg la ce te referi.

  —Iar eu iti spun ca minti mai prost ca mine. Te rog Andrew, nu vreau sa stam pana dimineata sa ne certam pe o fapta deja săvârșită, cu consecinte foarte grave, si care nu se mai poate modifica.

   Olivia înainta tot mai mult, încoltindu-l pe Andrew, din toate părțile, dar acesta nu parea inca afectat. Se pare ca isi juca bine rolul. Însă ea stia cum sa il faca sa isi dea arama pe fata.

  —Olivia, cred ca este foarte tarziu, si din acest motiv, spui ce spui. Incep sa regret ca mi-am stricat somnul. Eu ma pun din nou la somn. Noapte bună.

   Andrew se îndeparta de usa, si se îndrepta spre pat, dar Olivia il prinse de brat, scrutandu-l serioasa cu privirea.

  —Nici sa nu te gândesti, Andrew. Ai vrut povesti, poftim. Nimeni nu doarme pana nu elucidam misterul mănusilor pătate.

  —Olivia, ti-am zis ca nu stiu despre ce vorbesti.

—Aa, nu stii? Dar otravire cu flori de digitalis iti suna cunoscut? Ai auzit de o moarte suspectată a bătrânului Henry? Dar ce zici despre ultimul ceai a lui Henry? Hm? De catre cine a fost pregătit?

—P-poftim?

   Andrew o privi contrariat, cu pupilele ochilor dilatate. In voce i se distingea o urma de tremur usor si asta fu tot ce avu nevoie Olivia pentru ca bănuielile ei sa fie confirmate. Faptul că Andrew se comporta asa, dovedea exact implicarea lui in toata mârşăvenia lui; astfel el se trăda singur.

—Raspunde-mi Andrew. Ce sunt cu toate lucrurile astea de nimic in jurul cărora te învarti?

—Olivia, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vorbi in parabole. Din cate stiu eu, nu suntem la biserica. Dacă ai ceva de zis, spune-mi si nu ma lasa sa deduc eu.

—Scuza-ma, într-adevar esti greu de cap si nu poti realiza conexiunile. Imi pare rau ca te-am supraapreciat.

   Andrew o privi cu o sclipire de mânie si nervozitate pe fata, dar totusi așteptând resemnat continuarea.

—De ce l-ai otrăvit pe Henry?

   Intrebarea prea directa a Oliviei il făcu pe Andrew sa tuseasca zgomotos, înecandu-se cu ... aerul. Un ras isteric îi scapa printre buzele întredeschise, si apoi o alura de seriozitate il învalui complet.

—Chiar ca se datoreaza faptului ca este foarte tarziu, Olivia. Tu te auzi ce zici? Te gândesti inainte de a rosti o învinuire?

   Oricât ar fi încercat Andrew sa se ascundă, Olivia stia ca nu avea chip de scăpare. Vă face orice ii va sta in putina, pentru a-l corecta, si daca refuza sa primească ajutor si sa recunoasca, singura solutie rămasă era sa il denunțe. Astfel va fi inchis de catre serif pentru ani buni, si in acest mod doua parti importante din ea, isi vor recapata libertatea: sufletul si trupul.

—Da Andrew, da ma gandesc. Dar tu te gândesti inainte de a comite o crima?

—Nu inteleg despre ce vorbesti!

—Te prefaci ca nu înțelegi!

   Andrew se aseza pe pat, cu o expresie de învins pe chip. Cu toate ca stătea cu spatele la ea, Olivia putu sa deslușească năvalnica lupta ce se dădea in el. Ofta dureros, si se aseza pe marginea patului, langa el. Ii atinse usor bratul, ceea ce il facu sa tresara speriat.

—Imi pare rau, Andrew. Nu ar fi trebuit să te abordez asa.

   Andrew isi întoarse năucit capul spre ea, privind-o stupefiat. O analiză tăcut, fara sa spuna nimic si intr-un final isi dezlipi privirea de ea, dar continua sa ramana tăcut. Olivia stia ca pășește pe un teren alunecos, care oricand se putea sfărâma sub picioarele ei, dar totusi trebuia sa riste.

—Andrew, uita-te la mine.

Bărbatul îsi întoarse usor capul privind-o resemnat. Olivia isi trase mana de pe bratul lui si isi facu de lucru materialul rochiei.

—Andrew, de ce nu ma lasi sa te ajut?
Poate nu mă crezi, dar ti-am mai spus ca imi pasa de tine si vreau sa te ajut.

   Andrew continua sa ramana neobisnuit de tăcut, ceea ce o intrigă la culme pe Olivia.

—Stiu ca... ca t-tu l-ai ucis pe Henry Andrew. De ce ai facut asta? Ai facut-o pentru a-ti asigura functia de căpitan?

   Tăcerea se instala comodă in urma întrebărilor Oliviei, si Andrew parea ca nu are de gand sa raspunda. Ea numara în gând secundele si minutele ce se scurgeau, dar totusi liniștea inca persista. Olivia mai aștepta alte câteva minute in sir, ce păreau a fi secole, si intr-un final hotărî sa spargă ea însăși muţenia ce domnea, daca el nu aveea de gând sa o faca. Isi calcula vorbele cu precautie in gând, atenta sa nu rănească mai mult decat era nevoie. Scopul sau era sa-l faca constient pe Andrew ca pentru el inca exista a doua sansa.

—Andrew.. Nu stiu daca ai sau nu incredere in mine. Nu stiu la ce te gândesti. Nu stiu nici macar de ce nu vrei sa vorbesti acum. Însă tin sa te atentionez inca odata ca in ciuda tuturor lucrurilor rele pe care mi le-ai facut, eu inca iti doresc binele. Imi pasa de tine, si de dragul vechilor amintiri, as vrea sa te ajut sa renaşti la viata pe care credeam ca o trăiești inainte.

    Andrew, trebuie sa înțelegi ca exista a doua sansa pentru oricine. Lucrurile pe care le-ar facut, pot fi sterse daca le compensezi de o mie de ori cu lucruri bune, si iti pare rau de incorectitudinele săvârșite. Asa ca, încetează sa te mai autocondamni si incerca sa te iubesti, fiindcă doar asa vei reusi sa faci tranzitia de la starea de mediocritate spre starea de om onest si cu caracter. Fiindcă, tu susții ca ma iubesti. Dar Andrew este o minciuna. Dacă nu te iubesti pe tine, cum poti sa iubesti o alta persoana?

—Te iubesc Olivia. Trebuie să intelegi asta.

—Andrew, te rog. Sa nu derapam de la subiectul principal. Revenind, după cum am mai spus, stiu ca moartea lui Henry nu a fost moarte naturală. Andrew, nu trebuie sa mai faci nici cel mai mic efort sa ma contrazici. Aici — si Olivia indica mănușile — am dovezile grăitoare. Si nu numai. Floarea de digitalis sta si ea in posesia mea. Si sa stii ca Henry mi-a zis-o cu gura lui inainte sa moara ca voi doi ati servit un ceai pe punte, cu o seara inainte.

  Deci Andrew, dovezi inca ar mai fi, dar nu acolo vreau sa ajung. Ceea ce vreau sa evidențiez este faptul ca esti vinovat de moartea unui om nevinovat. Intentia mea nu este sa te denut, cu prima ocazie cand vom ajunge în Portland. Fiecare om are dreptul la a doua sansa. Însă trebuie sa stii sa profiti din plin de a doua sansa, fiindcă Andrew in cazul in care vei călca gresit din nou, nu cred ca vei mai vedea soarele jumate din viata ta. Pe putin. .

   Olivia isi trase sufletul în urma celor spuse, si încercă pe tot parcursul discursului sau, sa nu fie dura. Andrew era victima unor abuzuri care il urmăreau inca din copilărie. Dacă el avea nevoie de ceva, trebuia sa fie cineva care sa-l îndrume cu blândețe spre calea dreaptă. Cu toate ca nu ea nu era un model elocvent, incerca totusi sa isi dea silințele. 

—Un ultim lucru nu mi-e clar, continua Olivia. Tu ai facut acest lucru, datorita faptului ca ai vrut sa fii sigur ca functia de căpitan al navei iti va ramane tie, nu?

—O sa iti demonstrez ca te înșeli Olivia, spuse trist Andrew.

— Da? Astept sa vad acest lucru Andrew. Oricum sa imi demonstrezi ca ma înșel in privinta mortii lui Henry nu mai ai cum.. ceea ce mai ramane de vazut este scopul pentru care tu ai săvârșit crima.

—Vei vedea cat de curand atunci.

—Deci, nu ai nimic de comentat in privinta învinuirilor aduse nu? întreba ea.

—Ce sa am de comentat? Se rasti Andrew. Se ridica de pe marginea patului drept in picioare, in fata ei. Chipul i se schimonosi de furie și mâhnire, iar glasul i se ridica treptat pe masura ce vorbea. Ce vrei sa mai auzi? Deja stii totul, asa ca nu inteleg ce mai vrei sa comentez? Sau tu vrei sa rostesc cu propria gura ceea ce am facut, ca sa te convingi? Da? Asta vrei? Bine! Da, eu l-am onorat pe Henry. Eu! Care e problema? L-am otravit cu digitalis. Dar nu din motivul care crezi tu. O sa iti demostrez ca te înșeli. Esti mulțumită?

   Privindu-l, Olivia se sperie de bărbatul din fata ei, si se trase la o distanta mai mare de el. Accesul de furie ce îl învalui o cutremura, si se temea sa nu se audă pana in departe si sa deranjeze ceilalti pasageri.
Olivia il analiza inca o data, cu o umbră de furie si mila in acelasi timp. Nu stia care era mai puternica. Faptul că el insusi mărturisise ca il otravise pe Henry, sau faptul ca Andrew era prizonierul unui lant vicios care il tinea atât de bine incatusat, incat începea să se îndoiască ca il va mai putea salva vreodata.

—Nu te recunosc Andrew, sopti ea intr-un final.

—Nici eu nu ma recunosc Olivia, murmură încet bărbatul, in totul contrast cu tonul ridicat anterior.

   Oliviei îi venea sa plângă; nici nu stia cum sa reacționeze. Era intr-o încurcătură evidenta. Simțea o repulsie infinită fata de bărbatul cu care isi împărțea patul, dormitorul si se parea ca si viata, dar si o mila egală cu respingerea. Se lupta in sinea ei pentru faptul ca era dezarmantă complet in acele momente, si cerul intreg parca se prăbușise asupra ei.

   Andrew se aseza pe pat, cu trupul chinuit de respiratii zgomotoase. La distanta aceea mica, Oliviei nu îi scapa broboanele de transpirație de pe fruntea lui. Mila se dovedi in cele din urmă mai puternica, asa ca isi calcă pe propriul orgoliu si zise:

—Andrew fiecare dintre noi greșim, intr-o cantitate  mai mare sau mai mica, dar învingător este cel care recunoaste ca a gresit, si regreta lucrurile făcute - dar nu mai face.
Alege sa fii un învingător în seara aceasta Andrew si lasa-te de lucurile acestea mizerable, pentru o viata mai frumoasa si mai curată.

— Cred ca in seara aceasta sunt un învins Olivia, nu un învingător.

— Tu alegi ce vrei sa fii Andrew. Ceea ce vei fi maine, este consecinta alegerii de astazi. Viata este o alegere Andrew. In fiecare zi alegem ce facem. Alegem ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, ce facem si ce spunem. Noi alegem cum trăim Andrew. Noi alegem ce viata vrem sa avem. Tu ai ales să fii asa. Dar poti sa iti schimbi alegerile. Poti sa alegi astazi sa fii din nou un om împlinit.

— Eu am ales odata Olivia, si nu mai pot sa dau înapoi acum.

— Ba bine ca nu. Sigur ca poti sa alegi din nou. Stii Andrew, in viata cand oamenii aleg ceva gresit, tot ei pot sa aleaga sa isi schimbe parerile. Dar sa stii, tot o alegere este si faptul ca nu vrei sa alegi acum sa fii altfel maine.

—Olivia, pentru mine este deja prea tarziu..

—Ba nu, nu este.  Niciodată nu e prea tarziu sa iubesti. Niciodată nu e prea tarziu sa ierti, sa începi sa trăiești frumos. Niciodată Andrew - atâta timp cat inima inca iti mai bate.

— Olivia, eu..

—Si nu se accepta nicio scuza Andrew. Te sfătuiesc sa alegi astazi, aici si acum sa începi sa fii persona care ti-o doresti. Uite, maine e o nouă zi, si viata este asemena unui jurnal, cu multe multe pagini. Mâine in zori, o pagină noua se va începe sa fie scrisa. Dar depinde numai de tine cum o sa fie scrisa, pentru ca e jurnalul vietii tale. Asa ca ai sansa ca începând de maine paginile tale sa fie scrise frumos, si cand vei privi in urma, cand vei citi acele pagini, sa fii mândru de ceea ce scrie. Profita de sansa aceasta Andrew. Spre binele tau.

—Totul pare atat de simplu Olivia. Dar nu e.

—Dar este Andrew, este. Dacă ai voința nimic nu poate fi prea greu. Se spune ca intreg universul conspira spre indeplinirea visului tau, cand ti-l doresti cu adevarat. Asta se refera la faptul ca toti te vom ajuta - si eu voi fii prima - in acest lung proces de vindecare a inimii. De fapt ne vom ajuta unul pe celălalt, fiindcă si eu am nevoie la fel de mult de ajutor precum tine.

— Nu ma fa sa visez cu ochii deschisi Olivia. Te rog.

—Andrew! Dar nici macar nu iti doresti! O dorinta moare dacă nu este hrănită de speranta. Macar spera si nu fii pesimist.

—Nu cred ca pot sa reusesc.

—Ba poti Andrew. O sa poti totul daca vrei.

—Chiar sa iti câștig inima ta?

   La accesată intrebare, un nod mare si greu se poziționa in gâtul ei, si nu stiu cum sa raspunda. Oridecateori vorbeau, Andrew nu contenea sa-i amintească de iubirea care i-o datora; deja simțea ca se sufoca cand i se cerea mereu si mereu iubire.

— Nu se poate dragoste cu forta, Andrew. Ar trebui sa memorezi bine acest lucru.

— Si tocmai spuneai ca voi reusi totul, daca am voința si sper..

— Totul fara aceest lucru.

   Andrew ofta prelung, si închise ochii strâns, ca pentru a se gândi la ceva si apoi sopti foarte încet:

—Pentru mine, acest lucru este totul.

   O tăcere bruscă împresura camera, si amândoi păreau cufundati adânc în propriile gânduri. Pentru Olivia, era prea greu sa zică ceva. I se reaminstise acest lucru de prea multe ori ca sa mai aiba vreun comentariu de adaugat.

   Pentru Andrew in schimb, nu mai era nimic de spus. El dezvaluise tot ce avea pe suflet, in ciuda faptului va fusese respins de nenumarate ori - ca si acum, de altfel. Frustrat si mâhnit in acelasi timp,  închise ochii rugandu-se pentru un somn cat mai rapid si mai profund. Ziua aceea fusese prea obositoare, atat din punct de vedere fizic cât si sufletește, si avea nevoie de un somn dulce. In cateva minute, dorinta i se împlini si se cufunda intr-un somn profund.

   Nu tot asa stăteau lucrurile si pentru Olivia. Cu toate ca se simțea extrem de obosită, si si-ar fi dorit un somn la fel ca cel a lui Andrew. Acesta însă întârzia sa apara. Observa cum trec minutele unele dupa altfel, urmate de ore bune cand ar fi putut dormi, dar frământările si gândurile nu-i dădeau pace. Tot felul de gânduri nesfârșite o bântuiau si îi furau pacea. In toate acestea, Marcus era mereu prezent acolo.

   O durere acută o macina in piept si gândul la el o sfâsia. Stand întinsă in pat, gândul ei nu înceta să zboare la el. Cateva lacrimi fierbinti se strecurau usor pe obraji, prelungindu-se direct sub barbie in jos. Cu cat dorul si durerea erau tot mai mari, o dorinta creștea în inima ei, asa ca se ridica tiptil de pe pat, si se îndrepta spre cufăr de unde lua Biblia.

    Coperțile groase si înflorate erau atat de gingase incat instinctiv Olivia strânse Cartea la piept. Apoi mangaie duios inigna de pe coperta, pe care era scris God is love si o deschise la prima pagina, unde citi numele ei alaturi de un verset ce îi vorbi în mod direct:

   "Domnul sa-ti fie desfătarea, si El iti va da tot ce iti doreste inima".
                               Psalmul 37:4

  Chiar îmi vei da tot, Doamne? Tot ce inima mea are nevoie? Ca de undeva, din despărtari, un glas duios îi șopti:
"Harul Meu iti este de ajuns, fiica Mea." Olivia multumi recunoscătoare pentru versetele încurajatoare, si apoi deschise Biblia, acolo unde initial dorise: 1 Corinteni, capitolul 13 si incepuse sa citească in gând:

   «Chiar dacă as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

    Si chiar dacă as avea darul proroociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sînt nimic.

    Si chiar daca mi-as împărți toata averea pentru hrana săracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste nu sunt nimic.

   Dragostea este îndelung răbdătoare, este plina de bunătate, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie,

   Nu se poartă ncuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau,

   Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

   Acoperă totul, crede totul, nădăjduieste totul, suferă totul.

   Dragostea nu va pieri niciodata.

   Acum dar raman acestea trei: credinta, nădejdea si dragostea.
Dar cea mai mare dintre ele este           dragostea. »

   Olivia inchise ochii, simțind cum o pace cerească o învăluie subtil. Citind aceste versete, sufletul ei parea ca isi ia zborul din nou. Da Marcus, dragostea adevarata crede totul, suferă totul. Asa voi face si eu, iubitule.

   Dragostea nu va pieri niciodata. Nici dragostea mea pentru tine nu va pieri niciodata.

   Olivia închise si Biblia si o aseza la căpătâi. Sufla in felinar, si acesta se stinse și apoi se intinse si ea in pat.
Ca de fiecare dată, ultimile sale gânduri se îndreptau catre Marcus, dar de data aceasta erau mult mai pline de speranta, de nadejdea revederii.
  
   Un nou sentiment se năștea in ea, si Olivia era conștientă de faptul ca odata, il va vedea din nou pe Marcus; si atunci va avea posibilitatea sa o tina in brate si sa il privească la nesfârșit.
După alte câteva ganduri pentru părinții ei, Oliviei i se tăie firul, si somnul o cuprinse. Era deja spre răsărit si primele raze ale zorii zilei erau pe cale să apară.

                            ***

   In ziua urmatoare, Olivia se trezi putin dupa prânz. Conștientiza faptul ca dormise foarte tarziu asa ca se ridica din pat imediat după ce deschise ochii. Datorita faptului ca adormise cu rochia pe care o purtase in seara precedenta - la serviciul comemorativ a lui Henry - acesta era foarte șifonată acum.

   Se intinse somnoroasa, dar apoi se grăbi sa îmbrace o rochie neagra subtire. Isi pieptănă parul in graba, si il prinse intr-un coc simplu la baza cefei. Se privi putin in oglinda, si apoi se grăbi sa iasa.

   Nu stia exact unde se grăbea sa plece, dar stia ca dormise destul de tarziu, si oarecum trebuia sa recupereze timpul pierdut. Iesi din dormitor, si străbătu coridoarele in lung si in lat, neștiind unde se îndreaptă. Nu avea o tinta anume dar stia ca trebuia sa meargă.
Cand intr-un final ajunse pe punte, soarele călduț o întâmpină cu voioșie.

   Cateva raze ospitaliere îi facu primirea, dar Olivia nu avu timp sa analizeze acest lucru. O alta chestiune ii atrase atentia, si anume tăcerea si liniștea de pe vas. De cele mai multe ori, in miezul unei zile ca acelea, pasagerii erau în toi cu activitățile.
Unii dintre ei serveau prânzul, altii stateau la povesti sau admirau peisajul, femeile radeau in timp ce isi împărtășeau diferite experiente ale vieții, in timp ce bărbații -de regula - jucau jocul de cuvinte whist. Însă astazi toata aceste lucruri lipseau cu desăvârșire si niciun pasager nu se zarea prin preajma.
Ciudat, se gândi Olivia.

   Unde or fi toti? Ce se petrecea?
De obicei tăcerea acea apăsătoare nu prevestea lucruri bune. Ce se putea intampla acum?

   Stomacul o rodea de foame, dar nu mai avea timp ca sa se ocupe acum de acest detaliu. Ce conta acum era sa afle ce se intampla pe vas.
Pasi intrigata inainte, hotărâtă sa caute pe cineva, pentru a cere explicații. Era sigura ca Andrew oricum nu era de gasit. Sigur era prins în mreaja evenimentelor.
Nu facu decat cativa pasi, cand se izbi din plin de Jack, care ducea in mana un dosar cu hârtii. La contactul neasteptat, bărbatul scapa hartiile care se împrastiasera peste tot.

— Olivia! Imi cer iertare.Esti bine?

— Eu imi cer iertare Jack. Da sunt bine. Multumesc. Tu ?

— Sunt teafăr, îngaima el, si se aplecă sa strângă hârtiile. Olivia dadu dovada de bună creștere, si il ajuta si ea, convinsă ca vina era a ei. Totusi, incidentul nu o facu sa uite de strania liniste care o punea pe jar, asa ca întreba:

— Jack, ce se intampla? Adică ce s-a intamplat? Ce e cu liniștea asta? Unde sunt toti?

—Pe puntea principala.

—De ce? Este o adunare acolo?

   Jack isi pleca capul, facandu-si de lucru în continuare cu hârtiile. Una dintre ele ii atrase atentia fetei, dar totusi nu întreba de ea. In schimb, asteapta raspunsul la intrebarile puse.

—Se pare ca da, zise încet Jack.

— Da? Cine o tine? Si despre ce este vorba?

—Olivia, șopti Jack, este periculos sa stam aici. Ne-ar putea vedea cineva, si apoi echipa noastra ar fi compromisă.

— Ai dreptate, dar haide sa mergem undeva sa vorbim in tihna despre asta.

— Imi pare rau, dar ma tem ca nu pot. Mă grăbesc fiindcă trebuie sa duc aceste hârtii lui Andrew.

—Despre ce sunt acestea?

—Olivia, sunt niste hârtii pe care astazi le va semna Andrew.

   Olivia il privi, si un sentiment rau i se strecura in ea.

—D-despre ce?

— Andrew va semna astazi aceste hârtii, care atesta ca isi va da demisia din funcția de căpitan al navei.

—Poftim?

   Oliviei nu îi venea sa creada! Cum era posibil? Andrew chiar făcea asta? Apoi atentionarile lui din seara precedenta, ii răsunau in urechi: o sa iti demonstrez ca te inseli.

   Deci el făcea acest lucru, pentru a-i dovedi ei ca nu il otrăvise pe Henry pentru funcția de căpitan. Deci acesta era scopul. Atunci care fusese tinta cand il otrăvite pe bătrân? Nu înțelegea!

—Și cui îi cedeaza functia?

  — Domnului Milo!

—Nu se poate! Aici sigur este ceva la mijloc. Andrew nu ar face asa de bună voie. Si ca sa vezi cui ii cedează functia. Prietenului sau! Nu se poate.
Jack, trebuie sa adunam echipa si sa vorbim.

—Olivia, imi pare rau, acum nu pot. Sunt deja in intarziere, si trebuie sa plec. Promit însă sa discutam cat mai curand. Te voi anunță de îndată locul si ora unde ne vom întâlni. Bine? Acum trebuie sa plec. Pe curand.

   Olivia nu mai avu timp sa reacționeze, fiindcă Jack deja plecase.
Se sprijini de balustrada vaslului, si privi in zare, pe mare. Încă un mister. Încă un lucru de cercetat. Prea multe se adunau in ultimul timp, si primea lovituri peste lovituri. Se saturase sa caute mereu prin minciuni josnice un adevar dureros.

   Însă oricare ar fi acela, de data aceasta trebuia sa il gaseasca. Si era convinsă că o va face. Cu orice pret.
Adevărul va ieși la iveală in cele din urmă, si Andrew va fi răsplătit în funcție de scopul cu care isi daduse demisia : din respect pentru Henry si pentru faptul ca el nu avea dreptul sa il înlocuiască, sau pentru faptul ca punea la cale ale planuri marsave.

#Buna seara dragilor. 😊
Iata-ma din nou, cu un alt capitol.
Mi-am facut timp aseara si astazi sa scriu, si sper ca am reusit sa scriu ceva bun.

Si iata ca povestea continua la bordul navei, cu alte surprize 😊 cine stie ce va urma...

Oricum, sper ca v-a plăcut si acest capitol, si nu ezitati sa imi lasati parerile in comentarii; le astept cu drag. 😉

Nu uitati sa apasati nici acea steluta mica din partea stanga de jos.. insemna mult pentru mine. 😉

               Camyy 😉