În urma semnalului transmis Rebeccăi, Olivia înghiti greoi cu inima bătându-i puternic in piept. Simțea o usoara durere in partea dreapta a tâmplei, si isi trecu degetele lungi peste locul respectiv. Închise strâns ochii si putu distinge pumnii înclestati in materialul catifelat al rochiei, atingandu-i coapsa. Deschise ochii si se gândi cum sa procedeze. Sa meargă din nou la Andrew? Îi lăsase de înțeles ca vrea sa vorbeasca cu el. Dar ce sa-i spuna?

   Se simțea obosită deja si durerea de cap persista, asa ca cel mai bine era sa se odihnească. Of, dar nu putea. Convenise cu Rebecca sa se întâlnească dupa slujba pentru Henry, asa ca trebuia sa se tina de promisiune. Cel mai indicat era sa vorbeasca cu ea, despre noua descoperire si anume ca Andrew era nevinovat. Dar cum sa faca asta?
Nu putea risca ca Andrew sa stie ca ea se întâlnește din nou cu Rebecca. Cum trebuia să procedeze?

   Lasă sa-i scape un oftat usor printre buze, si se învarti în fata si în spate, gândindu-se la planul cel mai potrivit. Pumnii i se intersectasera intr-o frecare continua, datorita nervozitatii ce o stapanea. Timpul trecea - mult prea repede - si era cazul sa se întoarcă la Andrew, daca nu-si dorea sa-i treazeasca si mai multe bănuieli. Se porni într-acolo,în timp ce un gând salvator i se contura în minte. Stia ce avea să facă.

   Olivia grăbi pasii pana ajunse aproape de locul unde îl lasase pe Andrew, iar cand îi zări profilul dintr-o parte, tusi prefacut ca sa-si faca simtita prezenta. Isi indoi putin trupul in fata, in timp ce se tinea cu ambele mâini de mijloc. Picioarele si le lasă sa se târasca lenes pe podeaua vasului, si cand ajunse aproape de el, un sunet răgușit i se desprinse de pe buze, asemeni unui geamat. Isi schinomosi fata într-o incruntatura grava si-l privi pe Andrew exact ca un om bolnav, aflat pe ultima suta de metri.

   Cand bărbatul realiza contactul vizual cu ea, o teama uluitoare i se citi pe fata. Sări ca ars de pe banca pe care ședea, si într-o clipa se repezi spre Olivia cuprizand-o cu bratele lui robuste. O frica neliniștitoare invada intreg trupul si cand o lua in brate, nu putu sa treaca neobservat tremurul trupului sau. Intr-un fel regreta faptul ca era o prefăcută si-l speriase in felul acesta, cand nici macar nu era adevărat, dar - considera ea - era pentru un scop întemeiat. Nu credea in proverbul care afirma ca scopul scuza mijloacele, însă de data aceasta se părea ca i se potriveste.

   Andrew o lua in brate, conducând-o gingas spre banca de unde tocmai se ridicase. O privi cu fata înnegurata de griji, si o cuta apăru ca de nicăieri în răscrucea sprancenelor dese.

—Olivia? Ce e cu tine?

   Olivia îl privi si se abtinu cu greu sa nu zâmbească, ba mai rau, sa izbucnească in ras. In schimb il privi mahnita, aplecandu-se putin in fata, ca si cum s-ar chirci de durere. Un geamăt usor se intersecta cu aerul, dar sunetul lui fu inlocuit imediat de vocea groasă a lui Andrew.

—Olivia, ma îngrijoreazi. Ce-ai pățit? Nu te simti bine?

—N-nu p-prea, murmura fata.

—Dar ce ai pățit? Ai cazut ? Sau de la ce ai durerile astea îngrozitoare?
De fapt lasa, nu mă baga în seama. Ce întrebări prostești. Lsa-ma sa te conduc spre dormitor ca sa te odihnești si sa-ti dau un calmant.

   Observând ca planul ei funcționează, Olivia zambi fugar si nu-i lasa neobservată încruntarea de pe chipul lui.

—De ce zâmbesti? Ti-a trecut?

—Nu, rosti Olivia încet. Zambeam datorita faptului ca esti atat de protectiv si ai grija de mine.

—întotdeauna voi avea grija de tine, Olivia. Pana la ultima mea suflare.

   Olivia înghiti in gol si-si întoarse chipul spre apa, lăsând briza oceanului sa-i bată direct in fata. Gestul ei fu total nepotrivit, datorita faptului ca într-o fracțiune de secundă Andrew se apleca spre ea, dorind sa o sărute pe frunte si nimeri coltul buzelor. Olivia simti o furnicatura strabatandu-i trupul, din varful picioarelor pana în creștet, si se mustra în sinea ei ca nu fusese mai rapida. In schimb, privindu-l pe Andrew îi observa roşeata ce îi invada obrajii in ciuda întunericului.

—Olivia imi cer scuze. Nu aveam intentia sa ... stii tu, sa te sărut.
Bărbatul sigur pe sine si stabil dispăruse si Andrew parea acum un copil care fusese prins in timp ce fura jucăria colegului sau. Doream doar să te sarut pe frunte. Te rog sa ma ierti.

   Olivia îl privi si instictiv isi duse mana la coltul buzelor acolo unde le atinse buzele lui Andrew. Intr-un gest necugetat isi sterse buzele observând rana si durerea ce i-o provocase bărbatului din fata ei. Evita sa răspunda cererii de iertare, si in schimb îl rugase sa o conduca spre camera lor.

—Sigur ca da, răspunse el.

   O lua gingaș de brate si Olivia se sprijini de el. Isi juca rolul in continuare prefacandu-se foarte bolnava. Parea ca planul ei funcționează. Fata înainta usor pe culoarele stramte, simtind bratul lui Andrew în jurul propriei talii, dar nu obiecta nimic. O deranja faptul ca el isi tinea mana pe trupul ei, însă încerca sa treaca cu vederea acest aspect, cel putin pentru moment. In schimb se strădui sa se concentreze pe scena ei. Trebuia să joaca perfect astfel incat totul sa iasa asa cum îsi dorea. Acum cand planul se apropia de sfarsit, nu-si permitea sa clacheze.

   Tăcerea domnea cu măiestrie între ei, si amândoi continuau sa înainteze fiecare cufundat in proporiile gânduri. Olivia se gândea la urmatorul pas — cum sa va anunta pe Rebecca de intalnirea de mai tarziu, si cum sa-l determine  pe Andrew sa adoarmă mai repede. Cel putin asa va reusi sa se furiseze mai apoi.

    Andrew in schimb avea total alte gânduri și luptele cu care se confrunta erau de multe ori mai grele, si mai dureroase — nu putea trece cu vederea refuzul politicos al Oliviei, nu înțelegea de ce era mereu si mereu evitat de ea. Nu putea pricepe — odata pentru totdeauna  — ce avea Marcus si el nu? De ce Olivia îl alegea intotdeauna pe el? De ce nu-l învrednicise macar sa-i accepte scuzele? De ce?

   Crezuse ca distanța o va face pe Olivia sa-l uite si sa-l accepte pe el. Mai mult decat atat crezuse ca ea îi va raspunde la iubirea lui. Dar pana acum nu se intamplase decat contrariul. Tot ce facuse Olivia fu sa-l respinga, sa se gândească la Marcus si sa-i refuze orice apropiere. Stia ca abia era începutul si petrecusera doar câteva zile pe nava. Era constient ca le stătea in fata un timp destul de îndelung în care putea sa o convinga, dar el nu mai avea răbdare. Isi dorea acum ca Olivia sa-l iubeasca. Însă orice ar fi, gândi Andrew, nu voi renunța niciodata la ea. Toată viata voi lupta pentru ca sa-i câștig iubirea si intr-un final stiu ca mi-o va dărui.

   Sirul gândurilor lor fu întrerupt cand cei doi ajunseră fata in fata cu dormitorul pe care înca îl mai împarteau. Andrew o sprijini pe Olivia cu o mana, iar cu cealalta deschise usa si o conduse spre pat. Olivia se aseza pe marginea lui si îi multumi însotitorului ei, recunoscatoare pentru ajutorul oferit.
Andrew o privi,si în ochi i se zari o întrebare înca nerostita, pe care parca nu avea curajul sa o rostească cu voce tare. Într-un final întrebarea fu glăsuită:

—Vrei sa te ajut sa te schimbi?

— Nu, multumesc. Mă descurc singura.

—Esti sigura? Nu cred ca este indicat sa te..

—Andrew multumesc, dar ti-am zis ca ma descurc, îl întrerupse ea.

—Bine, cum crezi tu Olivia.
Voi merge sa iti pregătesc ceva pana te schimbi tu. Cred ca niste brioşe calde si o ceasca de ceai ti-ar prinde bine, ce zici?

Ceai. Ce îi spusese Henry de ceai?
Glasul bâtranului suna in mintea ei si cuvintele se însirara rand pe rand, asemenea unor cuvinte pe hartie:

«Olivia draga mea, dupa cum am mai spus, imi este greu sa o spun, dar trebuie. Mai am foarte putin timp la dispozitie, si in acest timp as vrea sa te atenționez sa fii foarte atenta la ceaiul care îl bei. Si de la cine il bei.»

   De ce Henry? De ce ai zis asta, ar fi vrut Olivia sa il întrebe, dar apoi florea de digitalis găsită în coș, simptomele asemanatoare care le avuse Henry in ultimile momente si ceaiul pe care il bause, toate construiau un puzzle perfect care ducea într-un singur punct: Henry fusese otrăvit. Ceaiul pe care il bause ultima data era menit sa-i curme viata si acesta isi îndeplinise mârşava misiune.

—Olivia?

   Olivia tresări la glasul răgușit a lui Andrew si isi ridica chipul spre fata lui. Cufundată in propriile gânduri, uitase ca Andrew inca mai era acolo așteptând răspunsului ei. Se mustra in gândul ei pentru neglijența, dar isi recapata controlul imediat.

—Nu Andrew, multumesc. Nu vreau ceai. Poate doar câteva briose.

—De ce nu vrei sa bei ceva fierbinte? Iti va prinde bine, si chiar iti va conferi un somn profund si odihnitor.

   Somnul veșnic? l-ar fi întrebat Olivia, dar in schimb replică:

—Nu insista te rog. Nu vreau ceai.

   Andrew o mai privi insistent cateva clipe apoi Olivia il zări îndreptându-se. Iesi din încăpere, iar ea il urma pana în prag petrecandu-l cu privirea. Avea un mers elegant, cu spatele drept si trupul bine lucrat miscandu-se usor. Îl analiză pana îl pierdu din vedere.

   Nu mai zabovi nicio clipa si se îndrepta imediat spre cufăr. Înfaşca jurnalul de sub cateva rochii groase, si rupse o bucata de hârtie din el. După ce îl aseza inapoi ascuzandu-l bine sub celelalte lucruri, lua penita si calimara si începu sa așterne in graba câteva cuvinte. După ce finaliza ultimile cuvinte, isi privi scrisul neglijent si reciti scurtele cuvinte:

   «Rebecca cred ca ai primit semnalul meu. Trebuie să ne vedem. Este urgent sa discutam despre ultimile noutăți.
Te astept peste o oră jumatate in cămară cu alimente de sub primul rand de scări.
         Ai grija sa nu fii urmărită.
                                   Olivia Q. »

   Împaturi hartia in patru si iesi precauta pe holul navei. Scrisese biletul, dar cum sa-l livreze? Nu putea sa plece. Andrew putea sa se întoarcă în orice clipa. Unde îl putea pune?
In timp ce statea si se gândea cum sa procedeze, zari cum trece un baiat înalt, exact dupa colt si instictiv striga dupa el în ciuda regulilor de bună conduita.

—Hei! Așteaptă!

   Un băiat cunoscut se opri în fata ei, cu chipul speriat si destul de încurcat.
Si nu era nimeni altul decat..

—Daniel?

   Băiatul se însenina la fata si o privi cu mirare:

—Domnita? M-ati strigat?

—Da, da Daniel. Vino.

   Olivia îl apuca de brat si îl trase dupa ea pâna in dormitor. Băiatul facu ochii mari si ea putu sa observe pupilele negre dilatate extrem de mult.

—Nu fii speriat Daniel. Ai aparut exact cand aveam nevoie de tine. Slava Domnului. Uite, am o rugăminte la tine. Faci ceva pentru mine Daniel? Te rog!

   Băiatul înca nu-si revenise din șoc si tumultul intrebarilor si cuvintelor curgeau mult prea repede, astfel ca el nu putea face fata. Olivia îl privi contrariata si apoi zambi larg.

—Haide Daniel, zise ea, ce e cu tine?

—M-ma scuzati domnita, m-ati luat pe nepregatite. De ce sunteti asa grabita si parca si dumneavoastra sunteti speriată?

—Daniel, e ceva foarte important. Nu am timp sa iti explic acum, dar iti voi spune mai încolo. Te rog, asculta-ma bine?

   Băiatul incuviinta din cap, așteptând resemnat sa vada ce urmeaza.
Olivia privi precauta prin jur si întreba:

—Daniel, pot sa am încredere în tine?

   Daniel o privi lung ca si cum acesta intrebare nu era asteptata — si chiar asa era. Pentru un moment se lasa tăcerea si Olivia stătea ca pe jar. Simtea că clacase atunci cand hotărâse sa-i încredințeze biletul, si poate nu era cel mai întelept sa aiba încredere în el. Pâna la urmă era doar un copil.

—Stiu ca sunt doar un copil, poate neînsemnat în ochii dumneavoastra, zise Daniel, ca si cum i-ar fi citit gândurile, dar puteti sa aveti încredere în mine. Cuvantul dat este onoarea mea.

   Olivia il privi melancolica, dar simti ca momentul se prelungeste prea mult, asa ca isi drese glasul si rosti:

—Esti un băiat foarte însemnat pentru mine. Dar mai mult decat atât  — nu ai valoare doar în ochii mei — ai valoare si în ochii lui Dumnezeu. Tu esti de pret, esti o comoara pe cale să fie descoperita.

—Multumesc, spuse gingas Daniel. Insemna mult pentru mine.

   Olivia simti stanjeneala băiatului si faptul ca aceste cuvinte îl atinse la inima. Isi notase in minte sa se ocupe de viata lui personală cu prima ocazie, sa-i afle trecutul si sa descopere ce se ascundea el in spatele măştii ce o purta. Încă era o enigma pentru ea.

  —Bine, acum ca am stabilit acest detaliu cu increderea, sa iti spun ce as vrea sa faci pentru mine.

  —Va ascult.

  —Am nevoie sa mergi sa duci acest bilet Rebeccăi. O stii deja, femeia care este prietena cu mine. Nu stiu exact unde este acum, dar o poti gasi pe punte, sau in dormitoarele comune.

   Olivia întinse biletul mototolit în mana băiatului, apoi continua:

  —Este foarte împortant sa fii cat mai precaut. Te rog sa nu atragi atentia asupra ta, si biletul sa ajunga in mana ei. Dacă cumva nu o găsești, rupi biletul bucatele si îl arunci in cosul de la bucătărie. Ne-am inteles?

  —Da.

  —Bine atunci. Iti multumesc mult Daniel. Promit sa gasesc un mod de a ma revansa fata de tine.

  —Nu trebuie sa va revansati domnita.
Este o placere sa va ajut oridecateori pot.

  —Iti multumesc frumos. Acum poti sa mergi, fiindcă este tarziu. Biletul trebuie sa ajunga cat mai repede cu putinta la destinatar.

  —Am înteles.

   Daniel se invarti pe călcâie, si dadu sa iasa din dormitor, dar Olivia il prinse de brat si îl opri. Băiatul tresări si Olivia isi ceru scuze, dar apoi zise:

  —Stai sa verific dacă nu este nimeni pe coridor.

   Daniel se trase un pas in spate, si Olivia isi strecura capul dupa tocul usii. Scruta imprejurimea in lung si in lat si cum nu era nimeni, îi dadu verdictul final lui Daniel indemnadu-l sa fie atent. Băiatul se strecura usor si Olivia il privi cum pleca. Putea răsuflă ușurată. Încă o treaba era rezolvată.

   Se întoarse in dormitor, se aseza pe marginea patului apoi se întinse in pat. Ignora faptul ca trebuia sa-si schimbe vestimentația. Era prea obosita si extenuata si in plus ar fi trebuit sa se îmbrace din nou mai tarziu cand va veni vremea sa se întâlnească cu Rebecca.

   Privi in sus si observa întunericul ce cuprindea tot mai mult încăperea.
Ii plăcea sa stea in intuneric si sa contempleze, dar totusi se întinse si aprinse o candela. Sclipirea jucausa inundă imediat intreaga încăpere si lumina se reflecta in irisii ei negrii. Se aseza din nou pe pat, si un ureche îi răsună câteva versuri dintr-un cântec demult apus. Isi aminti ca fredona de multe ori impreuna cu Marcus, simtindu-se pe culmile fericirii. Incepu sa cânte si acum, usor, duios, si cu glasul sau gingaș, dar de data aceasta se simțea mult mai goala si fară viata. Stia de ce. Marcus nu era acolo. Dar totusi continuarea sa cante încet, cuvant dupa cuvant simțind cum versurile o alina si îi aplica balsam pe rana sangeranda:

  Iubirea, ce-i iubirea?
Ce taină ce mister
Ce aripi poartă gândul înspre Dumnezeu
Ce lanțuri nevăzute uni-vor om cu  om
  Și tainic se-alipesc atom lângă atom.

Iubirea-i simțământul ce n-are asemănare
Se naște, înflorește, trăiește dar nu moare
Iubirea n-are vârstă cât inimia-i mai bate
E mai presus de toate.
Iubirea-i simțământul ce n-are asemănare
Se naște, înflorește, trăiește dar nu moare
Iubirea n-are vârstă cât inimia-i mai bate
E mai presus de fire
E mai presus de toate.

Iubirea dorul tainic,
De viață de zidire
Izvorul nesecat de pace fericire
Iubirea-i mână blândă, ce sufletu-nfioară
O eternă și blândă primăvară.

    Olivia terminat ultima strofă de cantat, apoi intona refrenul si repeta din nou si din nou, pana simti ca inima ei vibreaza de la distanta langa a lui Marcus. Închise ochii pentru câteva secunde si chipul bărbatului mult iubit îi apăru in minte. Suspina adânc dorindu-si sa il poate atinge, sa il imbratiseze si sa-i spuna cat de mult il iubeste, dar in schimb îu transmise prin gând iubirea ce i-o purta, jurandu-i iubire eterna.

   Stia ca orice ar fi, dragostea pentru Marcus nu se va termina niciodata. Iubirea ei era asemena unui rau care izvora tot mai mult si mai mult, de fiecare data mai proaspătă si mai frumoasa. Nu conta faptul ca erau despărțiți unul de celălalt acum, ea stia si era constiinta ca in viitor se vor uni din nou. El era sufletul ei pereche, si fiecarenu puteau sta despărțiti unul de celălalt. Mai devreme sau mai tarziu, trupurile lor vor fi din nou strâns legate, fiindcă inimile oricum le erau îmbratisate.

   Un infinit de gânduri sentimentale mai trecura prin mintea Oliviei, dar la un moment dat ele fura intrerupte de un sunet de pasi apasati care se indreptau spre dormitor. Olivia aștepta sa treaca respectiva persona, dar el se opri în dreptul usii si auzi cum manerul usii se apasă si apoi o persona intra în camera. Prin razele slabe de lumina Olivia distise chipul lui Andrew. Bărbatul pasi in încăpere si cu piciorul împinse usa, in timp ce se apropia de pat cu o tava plina cu mâncare in mana. Mirosul hranei proaspete, în special a brioselor cu ciocolată, invada aerul creeand o senzatie puternica de foame in stomacul ei. 

   Andrew ajunse in dreptul patului si aseza tava pe marginea lui. O privi păstrând o clipa tăcerea. Se simti cercetată si era recunoscătoare pentru ca nu era lumina pe deplin. Isi pleca capul în jos prefacandu-se ca se joaca cu modelul înflorat al paturii de pe pat. Nu putea spune exact cat timp trecuse — un minut, doua, trei.. —pana in sfarsit Andrew isi drese glasul si șopti încet:

—Olivia, ti-am adus o mica gustare. Stiu ca nu vrei sa mănânci si de asta am ales sa iti aduc ceva dulce. Te rog, nu ma refuza.

—Iti multumesc Andrew.

   Olivia se trase mai aproape de tava si deslusi bunatatile ce o asteptau acolo: trei brioşe calde cu crema de ciocolată si frișcă, iar pe deasupra câteva migdale presărate, câteva sandviciuri scotiene, biscuiți crocanti cu stafide, paine prajita cu unt, si o ceasca de ceai.

   Trebuia să aibă tărie de fier sa refuze asa delicatese. Se întinse dupa briose si le savura pe toate trei, dupa care gusta si doi biscuiți. Nici sandviciurile nu erau de ignorat, asa ca servi si unul din ele, iar apoi termina de băut cana cu apa pe care o lasase înca de dimineata acolo. In final isi simti burtă mult prea plina dupa lungul proces de digerat. Stia ca nu procedase corect mâncând o asa mare cantitate de alimente, dar nu se sinchisi sa se simta rușinata. Niciodată nu va putea să se abțină de la prăjiturele si dulciuri.

   In tot acest timp Andrew o privi tăcut urmarindu-i fiecare gest, fiecare miscare. După ce Olivia împinse tava la capătul patului si se aseza din nou, Andrew era tot acolo. O privi cu duioșie si zise:

—Chiar ti-a fost foarte foame. Trebuia sa isi aduc si ceva de mâncare.

—A fost foarte bun asa Andrew, multumesc. Acum tot ce îmi doresc este să dorm.

—Dorinta ta este porunca pentru mine. Te simti mai bine?

   Olivia isi aminti ca trebuia sa fie bolnavă, si zise:

—Putin mai bine, dar de aceea vreau sa dorm mai repede. Este posibil ca durerile sa revina din nou.

—Inteleg. Dar trebuia sa bei cel putin ceaiul. Iti va face bine.

—Andrew, bângui ea..te rog, vreau sa dorm. Nu mai vreau ceai. Dar iti multumesc oricum.

   Bărbatul o privi confuz cu o umbră de indoiala pe chip. Mai pastra cateva clipe tăcerea apoi se îndrepta spre usa, fara să zică nimic. Zarindu-l, Olivia stiu ca tot planul ei se va destrăma, daca Andrew pleca pe usa aceea, asa ca brusc îi spuse:

—Andrew!

   Trupul lui bine lucrat se întoarse intr-o fracțiune de secundă spre ea, iscodind-o atent.

—Da?

—Unde pleci?

   Întrebarea picase neasteptata peste el si pentru câteva secunde păru încurcat, ca mai apoi sa zică pur si simplu:

—Afara. Mă gândeam ca vrei sa te odihnești, si poate te încurc.

—Nu ma incurci, replica ea instantaneu. Dacă vrei, poti sa te odihnești si tu. Este destul de tarziu si doar nu ai de gând sa dormi la usa din nou, nu?

   La auzul întrebarii, un ras molipsitor invada aerul si Olivia zambi si ea. Batu cu palma locul din dreapta — locul unde dormea el — si zise abia soptit:

—Este tarziu Andrew. Vino sa dormi si tu.

   Andrew semana cu un om abia trezit din somn, care nu stia inca cum sa reacționeze si ce sa faca. O privi suspicios, sa se asigure ca auzi bine si Olivia isi intari vorbele anterioare prin mimica fetei.

    El pasi usor atent parca sa nu spargă ceva, sau sa nu se spargă el insusi. Clipi des si apoi se aseza pe marginea cealata a patului, răsufland precipitat. Olivia se intinse si ea din nou, la o distanta considerabila si isi trase propria patura pana in gat. Lampa abia mai falfaia si dadea semne ca uleiul din vas era pe sfarsit dupa lumina mai slaba ce o împrăștia. Se aseza pe spate pentru a evita contactul vizual cu Andrew, dând indicii de somnolență cand observă intentia lui de a initia o conversatie.

—Sunt asa de obosit Olivia!

—De asta ti-am zis sa vii sa dormi. Acum lasa vorba, si odihnește-te. Este aproape miezul nopții.

—Nu la acest fel de oboseala ma refer Olivia. Oboseala mea este in inima.

   Oliviei îi trecu cativa fiori adanci pe spate, dar incerca sa îi ignore. Stimula gestul unui căscat prelung si isi flutura genele pentru a fi convingătoare ca îi este foarte somn.
Andrew însă nu parea sa bage în seamă eforturile zadarnice ale Oliviei de a evidentia cat este de somnoroasa, si continua pe un ton amarui:

—Ma simt obosit sa lupt de cand ma stiu pentru o femeie pe care o iubesc și sa primesc in schimb doar respingere. Am obosit iubind, am obosit așteptând, am obosit visând. Pur si simplu am obosit sa fiu respins, din nou si din nou. Am obosit sa ma intreb ce este in neregula cu mine de toata lumea ma respinge. Am obosit Olivia, nu înțelegi?

—Andrew nu ma simt bine in aceste momente. Stiu ca trebuia sa vorbim, dar mai asteptata pana maine bine?
Acum hai sa dormim. Asa este tot ce vreau.

   Oliviei nu îi scapa ofatul profund care se auzi ca răspuns al cererii ei si răspunsul său pripit: 

—Sigur.. Noapte bună Olivia.

   Olivia murmura un noapte buna adormit si apoi închise ochii. Lampa se stinse atunci cand ultima picatura de ulei fusese folosit si acum totul era bezna in camera. Un avantaj in plus, gândi Olivia. Acest lucru il va induce mai repede pe Andrew intr-un somn lung si adânc.

   Fata deschise ochii, luptandu-se cu senzatia de somn ce o cuprindea si pe ea, si încerca sa-si gaseasca o ocupatie pana cand trecea timpul si Andrew adormea. Ințepeni in pat numărând secundele si minutele ce se scurgeau. Se gandi la Marcus, apoi la parintii ei. Mai apoi se gândi la Rebecca. Oare mai era trează? Daca uitase de intalnirea lor? Dar dacă se va trezi Andrew? Sau daca nici el nu dormea?

   Mai trecura zeci de minute în sir pana cand Olivia se convinse într-un final ca Andrew chiar dormea. Ii putea auzi respiratia greoaie si îi simțea trupul ridicandu-se si coborând în acest lung proces de respiratie. Nu stia de ce respira asa de greu; din propriile cunostinte, acest lucru se datora unei boli care era reprezentata de inflamarea cailor respiratorii. Să aiba Andrew aceasta boala? Nu .. Nu era posibil.

   In plus nu avea timp sa se preocupe acum de acest aspect, asa ca trecu cu vederea respiratia lui, si mai verifica inca odata daca doarme. Cand aceasta fu ferm convinsă, se ridica cat mai precaut cu putinta si isi netezi cu o mana parul. Pasi foarte încet pe podeaua rece si înainta pana la usa. O deschise, rugandu-se mereu sa nu faca zgomot si sa nu se trezească Andrew, dupa care se grabi sa inainteze prin pasajele stramte ale navei. Obercai prin bezna, ici colo zărind cate o lumina pâlpâind, dar le evita pe cat posibil. Nu-si dorea sa atraga atentia asupra ei, si nici sa fie văzută. Nu putea stii cine umbla noaptea pe nava, punând cine stie ce planuri la cale.

   Olivia ajunse la captul primelor randuri de scări și doar ele o mai despărțeau acum de Rebecca. Dacă era acolo. In cazul in care nu era, ori uitase de intalnire, ori adormise așteptând. Din două una. Dar oricum va afla in curand.

   Privi in jos la scările tacute si facandu-si curaj apucă poalele rochiei sifonate si incepu sa coboare subtil. Pasii sai nu realizau niciun zgomot pe scările de lemn, fiindcă cobora prea incet si prea atent ca sa se produca vreun sunet. Cand ajunse la ultima treapta rasufla usurata si in acelasi timp alarmata. Nu putea sa zaboveasca nicio clipa acolo riscand sa fie prinsă, asa ca se strecura pe sub scari si ajunse in fata usii groase ce dadea in pivnita cu alimente. Incerca manerul si fu bucuroasă ca nu era închis, apoi deschise usa si intra.

   Pasind în bezna groasa, miji ochii dar nu putu sa distingă nimic, asa ca sopti:

—Rebecca?

   O mana ferma se apasa deodată pe buzele ei simțind cum un trup feminin se situeaza in spatele ei.
O frica teribila o cuprinse, dar o invada imediat un sentiment de ușurare, cand se gândi ca femeia din spatele ei nu putea fi nimeni alta decat Rebecca. Cine mai umbla bezmetic noaptea încercând să afle nu stiu ce secrete?

—Shhhh, sopti Rebecca din spatele ei, slabindu-i stransoarea si apoi o elibera complet; dar nu scapa de mustrarea aspra ce urma: Olivia! rosti Rebecca destul de aspru. Ce e cu nesabuinta asta la tine de a intra intr-o încăpere în care nu vezi nimic, ce poate ascunde posibile pericole, si sa strigi în gura mare un nume. Tu nu ai habar la ce pericol te expui?

—Imi cer scuze, bangui Olivia, realizând intr-adevar cat de nesabuita fusese. In pivnita putea fi oricine. Dacă biletul ajungea la altcineva? Daca ajungea fix pe mana cui nu trebuia? Dacă in locul Rebeccai era altcineva, si ea era prinsă, nu doar ca era descoperită, dar o trăda si pe Rebecca, rostindu-i numele. Fusese un gest total nechibzuit. Era o minune ca nu se întâmplase nimic rau.

—Scuzele nu ajuta la nimic Olivia. Trebuie să fii foarte vigilentă. Dacă ne-am angajat sa descoperim adevarul, trebuie sa lucram cu chibzuinta si precautie. Si nu permite unui gest necugetat sa strice tot ce ne-am chinuit sa aflam.

   Tonul Rebeccai era mult mai prietenos vizavi de tonul initial, dar Olivia tot se simțea rușinata. Rebecca avea dreptate. Un pas gresit si se destramă totul. De aceea trebuia foarte mare atentie.

—Îmi pare foarte rau, Rebecca. Promit ca data viitoare voi fi mult mai atenta. Este prima si ultima greseala.

—E în regula Olivia. Bine ca nu s-au intamplat altele. Repet însă, ai grija pe viitor.

—Sigur ca da.

   In întunericul gros, cele două femei nu puteau zari nimic dar se condusera una pe cealalta pana in capatul celălalt al incaperii. Acolo erau niște saci mari de alimente, cartofi, făină, porumb, si altele, si se așezară pe ei. Deasupra lor era un geam mic ce permitea ca o slaba unda de lumina de sus sa pătrundă în pivnita. Rebecca o privi pe Olivia si aceasta se întreba ce gândeste. Intr-un tarziu, Rebecca zise:

—Olivia ti-am gasit un nume de cod pentru tine. De acum incolo trebuie sa-l folosesti oridecateori joci in misiuni de acestea periculoase. Este prea riscant sa-ti folosesti numele real si in cazuri extreme, ai putea fi gasita mult prea usor.

—Este o idee geniala Rebecca. Care este numele?

—Fluturas.

—Fluturas? Olivia rase incet si se abtinu sa nu se amuze mai tare. Este amuzant numele de cod. Dar de ce asta?

—Am si o explicatie, bineinteles. La tine nu are ce îndrăzni cineva fără explicatie. Am ales aceasta titulatura deoarece te reprezintă intr-un mod profund, mai mult decat iti dai seama.

—Adica? întreba Olivia intrigata.

—Adica .. tu esti asemena unui fluture. Plăcuta la privit, si greu de prins.

   Olivia zambi la complementul primit si apoi conștientiza ca si Rebecca avea nevoie de un nume de cod. Si ea juca in misiuni periculoase, si nu putea sa riste nici ea.

—Rebecca, dar numele tau de cod care este? Si tu ai nevoie de unul.

—Ba nu, nu am, prostesta femeia. Eu sunt bine asa. Mai întai de toate tu trebuie sa ai grija de tine.

—Bine, uite ca am grijă, si ai si tu. Care este problema daca am avea amândouă nume de cod? Am fi amândouă in siguranta.

—Ba nu, nu am fi, protesta din nou Rebecca. Nu înțelegi ca daca ar fi două nume de cod lui Andrew nu-i va lua mult sa se prinda ca suntem noi? Mai ales dacă se stie ca sunt doua femei. Crede-ma se va prinde foarte usor. Ii va fi mai greu însă sa conștientizeze asa. Si nu vei fi singura, Olivia. Vei fi sprijinita si ajutată.

   Olivia o privi pe Rebecca si îi multumi printr-o îmbrățișare dulce, dar femeia zise:

—Si? Pănă la urma Andrew este nevinovat nu?

— Sută la sută, întari Olivia amar. Nu avea nici macar o pată pe maini.

—Asta este un semn bun. Adica se reliefeaza faptul ca este nevinovat. Totusi rezultatul acesta ne conduce spre o alta infundatura. Cine e vinovatul atunci?

—Asta chiar nu pot sa stiu, zise Olivia deznădăjduită. Cu toate ca indiciile duceau spre el, petele lipsesc. Deci nu stiu ce am putea face. Nu avem nici macar un suspect.

—Si totusi Olivia, daca Henry chiar a murit de moarte naturala? Daca Andrew are dreptate?

—Niciodata Rebecca, niciodata, înțelegi? Sunt mai mult ca sigura ca Henry a fost otravit cu digitalis. Avea aceleasi simptome. Plus că nu parea bolnav si dintr-o data a murit.

—Poate era bolnav si nu am stiut noi, continua Rebecca. Pana la urma il stim de putin timp si nu am reusit sa aflam totul despre el.

—Nu cred. Nu cred asta Rebecca. Instinctul meu imi zice altceva.

—Nu te supara Olivia, dar tot instinctul tau ti-a va zis ca Andrew este vinovat si iata rezultatul. Te-ai înșelat. Dacă este la fel si acum?

   Olivia nu mai avu timp sa reactioneze, fiindca niste pasi apasati si voci bărbătești rasunau pe hol, in apropiere. Din instinct cele două femei se ascunsera dupa sacii de alimente, isi trase prelata groasa si lunga peste ele si incepura sa se roage stăruitoar ca barbatii aceia sa nu intre in pivniță; si mai rau decat atat, sa nu caute dupa cartofi, făină, sau porumb. Pana la urma la ce le trebuiau aceste alimente in miez de noapte? Bucătăria era închisă.

   Însă spre deznădejdea lor, o usa se auzi deschizandu-se si cativa barbati,  învadara pivnita. Rebecca o apuca strâns de mana pe Olivia soptindu-i foarte încet sa pastreze liniștea. Ascultau amândouă, mana în mana, cu inimile bubuindu-le in piept de frica. Broboane de transpiratie se formau usor pe fruntea lor picurand pe fata. Pulsul li se accelera, galopand incontrolabil.

   Cine erau acei bărbați? Ce căutau acolo? Stiau de prezenta lor? Daca le găsea? Le va face rau?

   Ganduri peste gânduri se învalmaseau gramada in mintea lor, dar nu isi pierdura speranta cand auzira un glas cunoscut de bărbat. Recunoscandu-l însă, un fior de teama le strabatu pe amândouă:

—Buna seara domnilor. Va spun un bun venit.

   Timbrul vocii lui Jack — de tenor — strapunse pivnita punandu-le pe ganduri pe Rebecca si pe Olivia. Ce cauta Jack aici? Ce se intampla? Oare era si Andrew? Nu, nu era posibil asa ceva..

   Rebecca o stranse si mai tare de mana îndemnand-o sa asculte ceea ce vorbeau bărbații.

— ...asa de urgent?

   Acest glas necunoscut — pentru amândoua — si nu cunosteau de unde provine, dar totusi continuara sa asculte atente în speranta ca nu vor fi prinse. In acelasi timp, își doreau sa afle ceva folositor. Bărbații continuara sa vorbeasca si dupa calculele lor erau trei insi: Jack, si ceieilalti doi pe care nu-i cunostea inca.

—Este o veste foarte importantă, de vreme ce v-am chemat asa de urgent, Naithan.

   Asa deci. Pe unul dintre bărbați îl chema Naithan. Nu îl stia, dar trebuia sa afle dupa aceea. Celălalt cine era oare?

—Ce ai aflat Jack? Intreba celălat individ si familiaritatea cu care vorbeau între ei era un indiciu clar ca cei trei se cunosteau de mai mult timp
Puteau fi chiar prieteni.

—Ceea ce am aflat este foarte important băieți. Fiti atenti la mine, este un as in mânecă noastra faptul ca am si dovada pregatita.

   Olivia se strânse si mai mult langa Rebecca, temandu-se parca sa nu fie descoperită acum cand era pe cale să afle ceva foarte important. Isi tinu respiratia pentru câteva secunde așteptând ca uimitoarea veste bomba sa se faca auzită si nu avu mult de zabovit. Cateva secunde mai tarziu, auzi din nou vocea familiară a lui Jack, insoțita de vestea care nu se asteapta niciodata sa o audă. Nu atunci. Nu acolo.

—Asa cum am bănuit de la inceput, Andrew este cel care l-a otrăvit pe Henry. I-a servit ceai otrăvit cu digitalis si bătrânul a murit inca inainte de a-si da seama ca a fost întoxicat.

   Un murmur trist se auzi din încăpere si Olivia isi stapani cu greu geamatul de durere si furie ce o macina. Dar nu se putea da de gol acum cand era mai aproape ca niciodata de adevar, asa ca isi înfaşca dintii in muschii bratului, realizând o amprenta dentara.

—Dovada care ai zis ca o ai, este floarea de digitalis? Întreba Naithan.

—Nu, zise Jack, dovada care atesta ca el este vinovatul, sunt chiar acestea!

   Oliviei îi parea nespus de rau ca nu putea vedea ce le puse Jack in fata lor, dar asteapta totusi ca cineva sa zica ceva.

—Ce sunt acestea? Întreba celălat bărbat.

—Sunt mănușile pe care le-a folosit Andrew ca sa prepare floarea de digitalis sa-l otraveasca pe Henry.
Le-am gasit chiar in biroul lui, inca o probă viu grăitoare.

—Si aceste pete ce sunt? Întreba Naithan.

— Ele atesta ca cineva a atins planta. Orice pune mana pe ea, ramane cu aceste pete mov pe mana.

—Si tu ziceai că planta nu ai gasit-o? Atunci e simplu sa gasim persoana care a furat-o.

—Dacă vom gasi respectiva persona, va trebui sa aflam de partea cui este. A lui Andrew sau a noastra.

   Așadar, era clar, gândi Olivia. Bărbații acestia — în special Jack, mana dreapta a lui Andrew — îl lucrau pe la spate, trădând-l. De fapt, făceau parte din aceeasi tabara ca ea. Ei toti împreună formau o echipa. Nu stia cu ce scop insii aceia îl tradau pe Andrew, dar un lucru era cert: duceau o viața duplicitară. Ziua  lucrau pe langa Andrew, fiind ajutorul lui de incredere, iar seara ticluiau planuri în ascuns cum sa-l doboare.

   Cum sa iti dobori mai usor rivalul, daca nu stand langa el zi de zi, invatandu-i obiceiurile si slăbiciunile, si apoi lovindu-l exact unde este mai vicios? Cine se gândise la asta de la bun inceput, realizase cu adevarat un progres.

—Cum găsim respectiva persoana? Întreba Nathan. Trebuie să căutăm maine prin toata nava, fiindca apoi petele se vor duce, si va fi prea târziu.

   Fără a mai sta pe gânduri, Olivia isi arunca patura din cap, spre mare uimire a Rebeccai, si se ridica. Îsi indrepta parul ciufulit si hainele sifonate, si apoi isi drese glasul ca pentru a-si face simțită prezența.
Atât bărbații cat si Rebecca, o privira socati prin lumina plăpânda, nevenindu-le sa creada ca scena era reala.

    Simți cercetările acute din partea celorlalti, dar nu se lăsa intimidată. Fără a fi deloc încurcată, Olivia înainta printre sacii de alimente si o ajuta si pe Rebecca să iasă de acolo care pășea ca si cum ar fi călcat în aer. Bărbații o analizau tăcuți. Evident erau depășiți de situatie, si nu stiau cum sa reacționeze. Cand ajunse aproape de ei, Rebecca o prinse de brat pe Olivia si o privi cu ochii mari si cu pupilele dilatate.

—Nu este nevoie, zise Olivia bărbaților, sa mai căutați pe nava. Eu sunt cea pe care o căutați.

—Olivia? Ce faci?

Rebecca părea socata de întorsatura situatiei, si pentru ea erau inadmisibile vorbele ei. 

—Imi dai voie să le explic lor — si indica spre cei trei bărbați — situația, si apoi iti voi spune si tie totul ?

   Olivia nu mai aștepta raspunsul Rebeccai, pentru ca se întoarse spre ei si le zări fetele traumatizate. Pentru a doua oara in seara aceea îi venea sa rada in momente cruciale ca acestea. Ii privi pe rand si apoi le ceru sa se aseze cu toții sa le povestească înca de la inceput întâmplarea.

   Bărbații si Rebecca facura întocmai asezandu-se resemnati pe saci. O priviră curiosi sa afle ce va urma.
Intrebarile îi macinau si se temeau de propriile actiuni. Vor fi spusi lui Andrew? Ce făcea Olivia? Ce avea de gand sa faca?

   Olivia îi privi răbdătoare si apoi făcu cunostinta si cu celălat bărbat, Ezra.
După aceea începu sa le zică trauma ei inca din prima zi dupa înmormântarea lui Luke. De absenta lui Marcus. De răpirea ei, urmata de cererea in căsătorie. Presiunile ce le puse Andrew aspra ei, actiunile lui prostești si amenintarile la adresa familiei ei, toate acestea conducând spre decizia pe care o luase Olivia. Le mărturisi faptul ca de cand începuse călătoria, pentru ea viata era un cosmar alaturi de Andrew.

   De asemena le împărtăși faptul ca ea nu îl iubea pe Andrew si ca doreste sa puna capat actiunile lui rele. Ca dorea sa-l ajute sa evolueze, sa se maturizeze din punct de vedere emotional si sufletesc. Totodata isi intari si suspiciunile cu privire la moartea lui Hnery si posibilul vinovat, aprobata si de confirmarile Rebeccai. Le mai spuse ca ea găsise floarea de digitalis, le arata chiar petele. Intr-un final, le propuse sa formeze o echipa, sa lucreze impreuna pentru a-l împiedică pe Andrew sa mai faca alte nelegiuiri. Pentru a-i dovedi că este vinovat.

   Cand termina de rostit aceste vorbe, se simțea asa de usoara, asa de libera si zâmbi mulțumitoare. Cei patru se napusti asupra ei într-o îmbrățișare de grup dovedindu-i faptul ca si ei erau într-un asentiment.

—Țelul nostru este sa împiedicăm răul si sa facem binele, zise Ezra. Dumnezeu sa ne ajute.

   Un murmur de amin-uri se auzi din jur si inimile lor se îmbrățișara strans, bucuroși ca s-au gasit unul pe celălalt, si in acest mod puteau supravietui atacurilor vrasmase. Olivia zambi mulțumitoare, dar in ciuda acestui lucru alte zeci de intrebari se năpustiră în capul ei:

—Deci, Jack, sa inteleg ca tu joci duplicitar, dacă pot sa zic asa. Din toata nava aceasta, tu esti singurul om in care Andrew are incredere deplina. Si totusi, increderea lui este oarba, fiindca tu stai aproape de el pentru a impiedica unele răutăți si pentru a strange dovezi care atesta ca el este vinovat, nu?

—Asa este, Olivia, aproba Jack. Dar lasa-ma sa te informez ca fac toate acestea spre binele lui. Jack continua sa vorbeasca si Olivia ramase uimita cum se putea schimba o seara si cate lucruri noi avea posibilitatea sa asculte.

—Nu este momentul oportun, dar trebuie sa-ti spun ca am dovada care atesta ca el este vinovat in moartea lui Henry, si anume aceste mănuși.

—Tu chiar vorbesti serios Jack? Intreba Rebecca.

—Nu as avea motiv sa mint, zise el. Insa nu am pastrat dovada pentru faptul ca astept o zi frumoasa ca să ajungem in Portland si sa o dau pe mana serifului. Dacă se va întâmpla asta, Andrew nu va scapa decat sa fie inchis pentru jumate din viata lui.

—Si acum ce ai de gând sa faci? Întreba Ezra.

   Un moment de tacere se lasa printre ei, si Jack parea sa se gândească la următorul pas, dar bărbatul stia deja care este. Olivia lua manusile albe din mana lui Jack si le analiza atent. Cateva pete mov se gaseau in jurul celor trei degete mijloci care se intindeau pana pe palma in jos. Pete asemanatoare erau si pe cealaltă manusa, identice ca marimea mainii lui Andrew.

   Deci asa, gandi Olivia, tu chiar l-ai omorat pe Henry, dar cat de viclean esti! Ai folosit manusi crezand ca nineni nu va stii. Te-ai inselat, Andrew.

—V-am mai zis, nu am de gand sa il predau. In timpul de cand ne-am cunoscut imi este ca un prieten, si nu vreau sa-i fac rau, ba din contra. Consider că cel mai bine ar fi sa-i spunem ca stim despre fapta lui si ca asteptam o schimbare si o căinta din partea lui. Orice om are dreptul la a doua sansa. Si daca nu va vrea sa isi schimbe comportamentul si va continua sa faca ceea ce nu trebuie, atunci, cu parere de rau, va trebui dat pe mana serifului cand vom ajunge în Portland. Voi ce parere aveti?

—Personal sunt de aceeasi parere cu tine, marturisi Nathan.

—Si eu, spusera Rebecca si Ezra la umison.

   Olivia tacuse si nu spuse ninic in acasta privinta, drept pentru care privirile tuturor fura indreptate spre ea. Jack o întreba:

—Tu ai alta parere Olivia?

—Si da, si nu, răspunse ea. Sunt de acord cu tot ce ai zis, cu exceptia faptului ca nu putem noi sa-i spunem acest lucru.

—Ce vrei sa zici Olivia? O întreba Rebecca.

—Adica nu putem sa-i  spunem noi. Trebuie să îi spun eu.

—Cum adica?

—Ce vrei sa spui?

—Nu se poate asa ceva.

   La propunerea ei, fu asaltata cu intrebari si proteste si nimeni nu parea sa o inteleaga. Dar Olivia era gata sa le explice.

—Daca îi vom spune noi, atunci isi va da seama ca vom lucra in echipa. Si nu puteam face asta, fiindca totul se va destrama. Cel mai potrivit este sa-i spun eu, deoarece va crede ca sunt pe propria raspundere. Credeti-ma este mult mai bine asa.

—Este prea periculos, protesta Jack.

—Nu e adevarat, zise Olivia. Andrew nu imi va face nimic.

—Asa este, îi tinu isonul Rebecca. O iubeste prea mult ca sa-i faca rau.

—Dragostea asta, murmura Jack.. schimba legi, schimba mentalitati, omanei. Dragostea chiar este cea mai puternica arma a unui om.

—Cineva este foarte sentimental, observa Ezra.

—Chiar asa, întari Jack. Si da, stiu, nu este cazul. Revenind la chestiuni mai importante..

—In primul rand, ramane stabilit sa-i transmit eu lui Andrew ca trebuie sa se schimbe, dacă nu vrea sa isi petreacă urmatorii douazeci de ani inchis.

—Corect, aproba Rebecca. In al doilea rand, cred ca intalnirea aceasta ar trebui sa se incheie aici. Este foarte tarziu, si am putea trezi suspiciuni in lipsa atâtora. Plus că tu, Olivia, esti in cel mai mare pericol. Trebuie sa ajungi cat mai repede inapoi in dormitorul vostru, altfel exista riscul sa se trezeasca Andrew si sa o încurci.

—Asa este. Dar Rebecca mi-au mai rămas atatea intrebari nerostite -cel mai mult in privinta voastră, si indica spre cei trei barbati- incat imi vine greu sa plec.

—Promit sa discutam cat de curand despre tot, zise Jack. Dar nu este momentul potrivit acum. Ai putea fi in pericol. Sfatul nsotru, al tuturor, este sa încheiem aici si acum pe seara aceasta. Ceea ce conteaza cu adevarat este faptul ca ne-am gasit si nu mai suntem singuri: putem învinge raul impreuna. Asta chiar este un progres.

—Intr-adevar.

—Atunci, sa mergem, zise Nathan. Cate unul pe rand: Olivia, esti prima. Incerca sa ajungi cat mai repede posibil si sa nu fii văzută.

—Bine domnilor, multumesc! Mă bucur că v-am cunoscut.

—Sentimentul este reciproc!

  Jack îi oferi manusile care le folosise Andrew, si Olivia le lua drept dovada. După cateva imbratisari si urari de noapte buna, Olivia se încumeta sa plece. Deschise precauta usa, pasi in bezna negricioasa a noptii si urca scarile orbecaind. Bâjbâi apoi prin intuneric pana ajunse in dreptul camerei si se opri pentru a-si trage rasuflarea. Se sprijini putin de usa, mai respira odata adanc si apoi se ruga sa nu-l trezească pe Andrew. Apasa clanta usii cu degetele tremurande si inima bubuiindu-i in piept si o deschise. Imaginea ce o întamplina o soca atat de mult încat scapa manusile jos si surprinse chipul somnoros a lui Andrew. O lampa fâlfâia usor, iar barabtul sedea pe marginea patului in sezut ca si cum ar fi asteptat-o. Avea ochii umflati de somn si cateva semne de la perna. Se observă ca era somnoros. Cu toate acestea, era in stare sa se ridice manios de pe pat, sa o privească nervos, si sa o întrebe:

—Olivia, unde ai fost?

Heyyy! Buna seara dragilor!:))
Am reusit, cu greu ce-i drept, sa mai scriu un nou capitol. Si uite ca povestea continua, si personajele isi fac de cap:D
Asta este..:))

Imi place sa cred ca am reusit să va inpresionez si cu acest capitol, si ca v-a plăcut. Si sper sa fie asa:)
Voi ce parere aveti? Ce credeti despre personaje? Cu cine tineti? De cine va place?:)) astept cu drag parerile in comenatrii. :D

Dragilor, sper sa treceti si pe la noua mea carte transcrisa, "De Stiut Inainte De căsătorie" .
Fiecare dintre noi spera sa se casatoreasca intr-o zi, sa fie mirese- in special fetele, si este bine de luat in calcul si sfaturile de acolo. Va astept cu drag:*

In continuare..Va las, fiindca este deja foarte tarziu:)

O seara frumasa sa aveti<3

Nu uitati de steluta si, comentarii! :))

Va îmbrățișez cu drag:D

Camyy