— Olivia?

   Glasul atât de cunoscut a lui Andrew rasuna în urechile fetei, dar ei parca tot nu-i venea să creada că fusese descoperita. Își tinu respiratia si deschise ochii, după ce-i închise cand stranutase, si-l privi pe Andrew uimită.

    Era usor de citit aceeasi uimire pe chipul bărbatului, la fel ca si pe fata palidă a Oliviei. Andrew tinea în pumni draperiile groase, în timp ce o privea cu o curiozitate diabolica. Oliviei i se făcu frica. Abia acum realiza ce însemna avertismetul lui Henry si a Rebeccai, si pielea i se făcu de găină. Cum era posibil sa fie descoperită? Ce explicatie îi va da lui Andrew acum? Ce sa faca?

— Olivia? repeta Andrew întrebare, evident foarte enervat si încurcat în aceeasi masura.

— D-da? Cuvintele abia îi ieșira din gura, si parca cineva o strângă de gat: simțea ca nu mai are aer sa respire. Pulsul i se accelera instantaneu, mult mai rapid decat anterior, si-si simti picioarele tremurânde. Ce sa spun? se gândi fata.

— Ce faci aici?

   Andrew o privea cu ochii scaparandu-i de mânie, cu pumnii încleștati pe mâinile materialului, în moment ce pieptul îi urca si scădea precipitat din cauza respirației puternice. O tintui cu privirea, astfel ca fata îsi dori sa se deschida pământul în acele momente si sa o înghită, dar nu avea nicio sansa. Nu se crapă Terra în doua pentru ca să cad undeva în ea? Nu ma trasneste un fulger sa ma fac scrum? Nu vine potopul?

   Toate acele întrebari misunau pe buzele fetei, dar stia ca posibilitatile sunt limitate. Cum Olivia continua să tacă, Andrew dadu drumul draperiei, si o apuca brutal de încheietura. O trase cu forță de sub perdelele groase, pana ce ajunseră în mijlocul camerei, si apoi o lipi cu putere de birou, sfredelindu-i ochii. Nici stransoara mainii nu i se înmuie, astfel înca Olivia se gândi ca va muri sugrumta de el. Răsuflă din adâncul inimii, si o minciuna nevinovată i se  ivi pe buze.

— P-pai am venit s-să te caut pe tine. Doream sa-ti transmit ceva.

   Olivia simțea ca se îneaca în efortul disperat de a fi cat mai plauzibilă si trăgea cu greu de cuvinte astfel încat acestea sa iasa cat mai clare si convingatoare din ea. În lumina plăpânda a candelei ce abia mai fâlfâia, observa cum chipul lui Andrew se mai îmbuneaza putin, ceea ce-i dadu un nou impuls de a continua:

— Logic că te-am cautat pe navă si cum nu te-am gasit, am venit fiind sigura ca vei fi aici.

   Ochii bărbatului o sfredelira în cautarea unui semn trădător, dar cum Olivia stia sa joace la fel de bine ca el, acesta lipsea cu desăvârșire. Totusi Andrew nu era asa de usor de păcălit.

— Nu te cred. Desi - sa presupunem ca ar fi adevarat - de unde stiai tu unde e biroul meu?

    Asta e, realiză Olivia încurcată.  Prinsă! Mintea îi lucra febril, oferindu-i o informatie salvatoare. In lupta pentru viata ei, trup, minte si duh, toate erau implicate în razboi.

—Am..am întrebat pe un om de pe nava daca stie unde gasesc biroul capitanului si el m-a direcționat. Nu a fost greu.

    Ochii bărbatului se îngustara din nou, studiindu-o cu atentie. Olivia nu se lasa mai prejos, si continua sa-l încredințeze ca nu minte:

— Daca nu ma crezi, o sa merg sa caut acel bărbat, sa-ti dovedeasca ca am întrebat de el, ca sa ajung la tine.

— Infine, rosti Andrew învins. Se plimbă prin cameră, cand într-o parte cand în alta, si apoi oprindu-se în dreptul ei, o sfrdeli adânc cu privirea. Olivia simțea ca se topeste sub analiza lui acută si era sigura ca nu va mai rezista mult timp. Se ruga sa scape cat mai usor.

— Stii Olivia, desi tu rostești ceva, ochii tai dovedesc contrariul. Chiar daca ai si dovezi, nu pot sa te cred. Dar asta este alta parte. Se apropie de ea, tot mai mult, iar Olivia începu sa tremure. Vocea o da de gol.

—De ce tremuri? Ti-e frică ca o sa aflu adevarul?

—Mi-e frig, minti Olivia.

— Sa revenim, zise Andrew batjocoritor. Termini povestea ce ai început-o si dupa poti sa mergi la somn si sa te încălzești.

—Ce poveste? Întreba Olivia încruntată.

— Si nu te prefă ca nu stii. Bărbatul se apropie si mai mult de ea, pana cand fata lui era doar la cativa centimetri de a ei. Uita-te în ochii mei si termina minciuna ce ai început-o. Ziceai ca ai venit sa-mi spui ceva. Ascult ceea ai vrut sa-mi transmiți atunci, apoi vreau o explicatie pentru faptul că ai ajuns ascunsa dupa draperiile din biroul meu.

    Fata nu îndrăzni să-l privească în ochii furioși. Un nod mare si greu precum un sac de cartofi i se puse în gât, si încerca să-si controleze cat de mult putea vocea ca sa nu se dea de gol. Ce era de facut?

    Se pare ca Andrew nu putea fi mintit! Sa-i spuna adevaratul motiv pentru care venise aici? Nu.. Nu putea fiindcă viata lui Henry era în pericol. Cum sa procedeze atunci?
Olivia se îndeparta de el, si ajunse în fata usii biroului. Îl privi pe Andrew în ciuda fricii ce o domina, încercând să pară cat mai naturală.

—Ti-am zis că am venit sa-ti spun ceva. Iti voi aduce la cunostinta imediat despre ce este vorba. Am ajuns în fata biroului tau, cu putin timp înainte ca tu si bărbații aceia sa intrati aici. Am batut la usa, si cum nu a raspuns nimeni, am intrat. Cand am intrat ce sa vad? Am realizat ca tu nu erai de fapt si bineinteles am vrut sa plec din nou sa te caut, dar în momentul acela am auzit pasi pe hol. Mă gândeam ca sunt niste bărbați ce trec pe aici, si nu am vrut sa ies sa ma vada, sa nu fiu pusa în pericol. M-am gândit sa astept sa treaca. Dar ei nu au trecut. Au intrat aici. Si cand am realizat ce au de gand sa faca, m-am ascuns după perdele. Ce era sa fac? M-am speriat, stii doar ca am o fobie la întuneric și bărbați.

—Si cand ai venit aici, nu ti-a fost frica de întuneric si bărbați?

    Olivia se gândi o clipa, dornică sa se salveze. Planul ei functiona, daca continua în acest mod, si Andrew părea tot mai mult multumit de răspunsul ei.

— Atunci, nu m-am mai gândit la aceste pericole, m-am gandit doar la..

—La ce? O întreba Andrew observând ca ea ezita sa raspunda.

— La tine..

    Poftim! Spusese cu voce tare ceea ce nu admise ca o sa rostească vreodată.  Oliviei îi venea sa se lovească ea însăsi ca-i zise asa ceva lui Andrew, creeandu-i fantezii degeaba, dar altă cale nu avea. Trebuia sa-si scoată pielea din situatia aceasta, chiar daca pretul era atât de mare. Mai mult decat atâta era necesar sa-l salveze pe Henry.

    Nu putea da înapoi cand i se oferise sansa sa ajute, în ciuda faptului ca trebuia sa se sacrifice ea însăși. Cand rostise acele cuvinte, se simtise atât de vinovată, știind ca-l înșelase pe Marcus. Nu avea nicio justificare autentica, însa tinea morțiș să creada contrariul: Henry. Totusi acest lucru nu-i interzisese sa se simtă nerușinată, vinovata si sa-i fie sila, atat de ea cat si de Andrew.

    Privind la Andrew, Olivia zări ca vorbele ei își atinsera scopul. Fața crispată si dura i se transformă pe loc, luând locul sentimentelor de uimire, si neîncredere amestecate cu bucurie. Pentru Andrew - care nu primise niciodată un compliment de la Olivia - femeia pe care o iubea într-un mod diabolic, aceasta confesiune neașteptată creea confuzie si fericire în acelasi timp.

     Îi lua câteva clipe sa constientizeze ca totul era real, si scena nu făcea parte din milionele de vise pe care le avea de obicei, ca să reacționeze. De fapt nu stia cum sa procedeze. Era printre primele randuri cand se simțea ca un copil neîndemanatic, pus în încurcătura.

    Se apropie cu pasi măsurati si ușori de Olivia, ciupindu-se ca sa se asigure -  din nou - ca nu era un vis. O privi îndelung, contemplând-o în ciuda fâsticelei fetei, apoi se apropie si încerca sa o îmbrățișeze. Anticipându-i gestul, Olivia se trase un pas în spate, lipindu-si trupul de usa, si cu vocea ragusita îi zise:

—Sa nu indraznesti! Sa nu îndrăznești sa te atingi de mine!

    Cu chipul plin de uimire si confuzie, Andrew se opri cu bratele întinse, întreband derutat:

—P-poftim? Dar tocmai ai zis ca..

—Am zis, îl întrerupse Olivia. Dar asta nu înseamna ceea ce crezi tu Andrew. Ar trebui sa ma lasi sa termin sa-ti explic, si sa clarificăm lucrurile. Si te rog nu mai fantezi în van pana nu este momentul oportun.

—Olivia... Ce naiba?!

    Cuvantul indecent îi scăpa fara sa realizeze, si Olivia îl privi furioasă. Da, îi mărturisi că se gândise la el, dar trebuia sa asculte totul pana la sfarsit si sa-i explice. Nu putea concepe să se extindă problema aceasta. Of, aveau atatea de lămurit, încât se prevestea ca va fi o noapte lunga.

— Andrew, șopti Olivia încet, realizând contactul vizual, cand am spus ce am spus, nu înseamna faptul ca am renunțat la Marcus, si acum te iubesc pe tine. Nu Andrew. Iubirea nu e asa. Iubirea se clădește cu mult efort, dăruire, înțelegere si compasiune. Cand este vorba de dragoste Andrew, nu se poate sa nu existe sacrificii, si nu contează de care. Dragostea nu apare pe moment, ci ea vine în timp, datorita atasarii si completării celuilalt. Întelegi?

    Confuzie. Uimire. Bucurie. Mirare.
Toate sentimentele posibile Olivia le distinse pe chipul lui Andrew în acele momente. Îl ținuți din nou cu privirea, știind că ce urmeaza sa zică, îl va răni, dar ea era conștientă că o minciună face răni mai adânci decat adevarul. Oricât de crunt ai fi, adevarul trebuia rostit în orice vreme.

— Si iubirea mea pentru Marcus înca se afla aici, Andrew. Olivia îsi puse varful degetelor deasupra pieptului, fix în dreptul inimii, indicând locul unde se săcăşluia dragostea. În ciuda tuturor, ea înca este aici, Andrew. După cum ti-am zis ea nu apare si dispare așa cum vrem noi. Cred ca o părticică din mine îl va asteapta mereu pe Marcus, indiferent daca îl voi mai vedea sau nu. Asa e iubire Andrew. E ciudată. Te face sa suferi, sa plângi, sa râzi, sa simti ca tot cerul e al tau. Te face sa treci si prin ploaie si prin soare pentru aceea persoana pentru care îți vibrează inima, dar crede-ma asta face totul sa fie si mai frumos.

    Andrew o privi înca confuz de parcursul firului narativ, dar în ochii lui se putea citi o rană proapătă, de om înșelat căruia i-au fost spulberate așteptările. Suferinta în tăcere era mai grea decât cea vociferată. Totusi el era neobisnuit de calm si tăcut, comparativ cu bărbatul impulsiv pe care îl stia Olivia.

— Atunci, iubeste-ma si pe mine Olivia. O sa avem tot timpul din lume, sa ne cunoaștem mai bine, sa-mi oferi a doua sansa. Vreau să fiu si eu norocosul sa simt iubirea ta, sa-mi simr trupul vibrând atunci când ma privești cu căldură.

—Din pacate, sau din fericire, oamenii nu aleg de cine se îndrăgostesc, Andrew.

— Tu chiar nu ai de gând să-mi oferi nici macar o sansa?

    Olivia îl privi încurcată. Ce sa-i raspunda? Adevarul îl va răni. Mult.
Să-l minta? Cu timpul îl va răni și mai mult.

—Andrew, nu as vrea sa te dezamagesc sau sa-ti faci sperante false.  Deocamdata inima mea bate pentru Marcus. Numai pentru Marcus. Si nu stiu daca va înceta vreodată sa o faca.

    Andrew o privi. O durere profunda se întipărea pe chipul sau, si stiu ca-l duruse destăinuirea ei pana în măduva oaselor. Regreta într-un fel,  dar acesta era adevarul. Nu-l putea ocoli, chiar daca ar fi vrut. Andrew se îndepărta de ea putin si răsuflă greoi.

    Cu spatele la ea, se putea observa cum umerii i se ridica si cobora în încercarea eșuată de a respira cat mai normal. Trupul bine făcut si lucrat, capătă o alura de om rănit și Andrew îsi trecu mana prin parul răvășit si lung. Olivia aștepta sa zică ceva, orice, dar sa nu lase tăcerea apăsătoare sa domnească în aer. Îsi infipse palmele în materialul rochiei, așteptând sa zică ceva.

    Daca nu, ea oricum mai avea multe întrebari nerostite.
Intr-un final, Andrew se cataghisi sa raspunda. Se întoarse cu fata catre ea si murmură foarte convingător, încat se cutremură.

—Olivia nu-mi voi pierde speranta în privinta ta. Te voi iubi pana îmi voi da ultima suflare, si nu numai. Te voi face sa ma iubesti si tu. O sa-ti demonstrez ca te vei îndrăgosti de mine. O sa vezi.

—Ti-am zis să nu mai fii asa sigur pe tine, fiindcă tu vei ajunge dezamăgit. Dar cred ca aceasta este problema ta, de vreme ce nu vrei sa întelegi.

—Tu nu vrei sa înțelegi ca te iubesc? striga Andrew atât de tare încat Oivia se sperie si se lovi de usa. Se cutremură la duritatea din vocea bărbatului, si fiorii îi mișunau pe spate. Tu nu vrei sa înțelegi ca tot ce am facut am facut pentru tine? Tu nu vrei sa înțelegi ca mi-as da viata pentru tine chiar acum doar ca sa fii tu fericita? Tu nu intelegi ca te iubesc ca un nebun si nu primesc nimic din partea ta? Nu stiu ce pacate am facut, dar poate ca primesc o pedeapsa din lumea cealalta, ca te iubesc si nu sunt iubit de tine.

    Fața i se crispa si chiar în lumina slaba a candelei, Olivia nu putu sa treaca neobservată umbra de durere de pe faţă lui. O îndurera si pe ea sa-l rănească, dar nu admitea cum ar fi trebuit sa faca decat sa-i spună realitatea.

  —Tot la mine te-ai gândit si atunci cand l-ai obligat pe Henry sa-ti cedeze functia de căpitan ? Si daca nu renunța el ce aveai de gand sa faci? Sa-i mai faci o cicatrice pe mână? Sau mergeai mai departe si-l ucideai? Hm?

    Andrew o privi îngrozit, si durerea fu înlocuită de regret si pareri de rau.

—D-de unde stii?

—Buna dimineata, rază de soare!  Poate ai uitat că eram dupa perdele cand tu ai vorbit cu bărbații respectivi .

— Ah..

    Andrew murmură o înjurătură în bărba si șopti afectat: cu toata forfota asta, cu iubirea si speranțele mele, am si uitat de acest aspect.

— Eu nu Andrew. Eu nu am uitat. Astept o explicatie care sa te salveze de toata târşănia care ai facut-o. Dacă ai una, serveste-o.

—Olivia, chiar nu e ceea ce pare. Trebuie să ma asculti.

— Eu ascult. Poți sa începi chiar acum.

    Andrew îsi trecu mana prin parul cârlionțat, umbland prin cameră frustrat.

—El mi-a cedat de bună voie functia, Olivia. Henry este deja bătrân si mi-a destăinuit faptul că nu se mai descurca sa fie căpitan.

— Minti. Nu te cred. De ce tocmai tie?

— Suntem prieteni. Si probabil ca a avut încredere în mine.

— Da, cu siguranță are încredere deplină în tine, pufni Olivia ironică. Atunci de ce toate semnăturile despre care ai vorbit? De ce îti trebuie acele semnături?

— Pentru ca au fost multi rivali care-si doreau funcția si din cauza că el m-a ales pe mine, s-au creat disfuncționalități. Si am nevoie de dovezi care atestă că lumea mă alege pe mine în acesta functie. După câte ai observat, majoritatea au semnat si si-au dat acceptul. Ceea ce însemnă că sunt dorit de echipaj.

—Andrew, stii ceva? Nu sunt proastă. Tu continui să mă minti în față cu atâta nerusinare. Cum îti permiți?
Crezi ca nu te-am auzit vorbind cu acei bărbați ca Henry ti-a facut o promisiune ca nu va vorbi si nici nu va spune adevarul, fiindcă tu l-ai amenintat cu moartea lui si a familiei lui? Crezi ca nu te-am auzit - pardon - v-am auzit, cand ati vorbit despre faptul ca tu i-ai luat forțat functia lui Henry, si el a tăcut, fiindcă nu avea de ales? Hm? Crezi ca sunt atât de prostuță, Andrew? Vorbeste! De ce ai facut asta?

— Olivia, ti-am zis ca nu e ceea ce pare. Doar ti-am zis despre ce este vorba. Henry mi-a dat funcția de bună voie.

—Nu te cred, şuieră ea printre dinti. Nu te cred! Poti sa-mi spui adevarul te rog, sau nu-ti mai irosi cuvintele în van ca nu te crede nici macar o pisica.

— Ti-am zis adevarul, Olivia, dar tu nu vrei sa ma crezi.

— Stii ceva? Nu cred ca mai are rost sa stau aici si sa-ti ascult minciunile tale, fiindca vad ca ai de gând să minti cu nesintire în continuare.

— Olivia, nu fă asta..

—  Tu sa nu o faci Andrew! Tu!

   Andrew își trecu mana din nou pin par, si Olivia observa ca acesta deveni un tic nervos care îl practica cand era nervos si supărat. Intr-o clipeala i se făcu mila de el, fiindcă pana la urma era victima unui abuz din copilărie, si totul se resfrangea asupra lui. Isi dorea sa-l schimbe, sa-l ajute sa revina pe calea cea bună, dar ea nu se simțea în masura sa faca asta de una singura.

    Si ea avea nevoie de ajutor.
Se apropie usor de el, observând cum trupul îi tremura usor, si nu era datorita frigului. Îl atinse usor pe brat, si Andrew tresări, evident uimit. Cred ca era printre primele randuri cand îl atingea de bună voie, dar dacă-si dorea sa-l ajute, trebuia sa o faca într-un mod sincer si onest.

—Andrew, șopti Olivia cu glasul răgușit, nu-mi pasa ce ai facut, atâta timp cât nu mă minti, si mă lasi să te ajut. Poate ca nu te iubesc, dar tin la tine ca la un vechi prieten, si în ciuda faptului ca mi-ai facut rau, ca m-ai rănit, eu vreu sa te ajut. Îmi pasa de tine, fiindcă si tu esti pana la urmă, un suflet nevinovat, ajuns în starea aceasta datorita unui abuz. Si tu esti o victima Andrew! Lasa-ma sa te ajut, de acolo de unde esti, lasa-ma sa-ti întind mana si prinde-te de mana mea, sa fii salvat. Nu zic ca sunt foarte breaza, dar împreuna ne putem slava Andrew. Trebuie să zici doar da.

    Andrew o privi stupefiat, si o lacrima nevinovată se desprinse usor din gene, si parca rămase atârnata pe pielea feței. Sprancenele i se adunara într-o încruntatura voită si buzele se stranseră punga.

    O privire pătrunzătoare o sfredeli pana în măduva oaselor, si Olivia simțea intensitatea momentului. Isi dorea sa scape odata de seara acesta si sa plece departe, departe de el si sa mediteze la tot ce se întâmplase în ultima vreme. Viata ei luase o asa întorsătură cum nici nu îndrăzni sa viseze în cele mai îndraznete vise ale ei.

—Olivia dacă mai am parte de multe minuni pe seara aceasta s-ar putea sa ma prăbușesc. Pentru început vii aici si-mi spui ca te gândesti la mine, apoi îmi bati apropo ca vrei sa ma ajuți, sa ma schimbi, si asta ma duce cu gândul doar într-un singur punct, si anume: faptul ca eu înca mai am o sansa în ochii tai. Oamenii se schimba pentru persoanele pe care le iubesc, fac sacrificii sau renunță la anumite obiceiuri proaste. Si eu fac la fel Olivia. Mă schimb cand sunt iubit. Asa ca iubeste-ma.

—Andrew, nu ai înteles. Aici nu facem un pact. Te iubesc si tu te schimbi. Nu! Tu te schimbi, pentru ca - pretinzi tu - mă iubesti. Si cu asta basta, am închis subiectul. Tu alegi daca vrei sa devii alt om sau nu.

— E dureros sa iubesti, si sa simti repulsie din partea respectivei persoane. Dar, repet, se pare ca sunt blestemat sa sufăr si sa nu ma iubească nimeni. Părinții nu m-au iubit. Tu nu. Prietenii tu. Dar se pare ca trebuie sa mă obișnuiesc cu ideea.

—Andrew nu mai vorbi în felul aceasta.

—Ca si cum ti-ar păsa.

— Păi sigur ca-mi pasa Andrew. Ti-am mai zis odată.

—  Ce are el mai bun ca mine? Ce are Marcus si nu am eu? As vrea sa-mi spui macar un lucru care îl are Marcus si nu-l am eu.

    Olivia îsi dadu ochii peste cap, simtindu-se înghesuita în aceea camera. Andrew chiar avea de gând să o sugrume cu întrebarile însa ea nu avea dispozitia necesara sa-i raspunda.

— Andrew te rog, zise fata, iar în glas i se putea citi oboseala. E deja foarte tarziu si sunt obosită. Eu plec sa ma odihnesc.

     Din nou, o urma de tristețe umbri ochii căprui ai bărbatului, si Olivia se simțea vinovată pentru a nu stiu câta dată pe seara aceea. Era prea împovărată de griji si amărăciune ca sa se mai confrunte cu el. Era de ajuns pentru o seara. Cum el nu reacționă,  Olivia continua:

— Vii?

— Încă nu.

     Sătulă sa mai vorbeasca cu el, părăsi biroul, fară a-i mai adresa niciun alt cuvant. In timp ce se îndrepta tot mai mult spre dormitor, lacrimile îi curgeau siroaie, si inima îi era grea ca un bolovan. Îi promise Rebeccai ca-i va spune imediat ce se va termina sedinta, dar acum era deja prea tarziu, si ea nu se mai simțea în stare sa mai facă fața unei conversații.

    Va vorbi maine cu ea. Nu-si imaginase deloc ca asa va decurge sedinta din seara aceea. Nu-si închipuise ca va fii prinsa. Se pare ca inevitabilul continua sa o urmeze nestingherit.

    Olivia bâjbâi bezmetica prin lumina crepusculară, strabatand coridoarele înguste si urcând scări pana ajunse la dormitorul lor. Inima îi bătea cu putere, si lacrimile înca continuau sa-i curgă. Nu stia de ce plânge, dar stia ca plânsul acela nevinovat îi făcea bine. Era ca si cum se elibera din lanțurile ce o tineau la pământ, si încet încet se putea ridica cel putin la o palmă de pământ. Plânsul îi era benefic.

    Deschise usa tremurând si pasi în bezna negricioasa a încăperii. Bâjbâi pe întuneric pana ajunse pipaind la candela si o aprinse. O oaza de lumina slaba rasari în dormitor, si Olivia se aseza îngrijorată pe marginea patului. Mii de gânduri se învalmaseau în mintea ei, o invadau si o controlau fara sa vrea. Dacă ar exista o cutie, sa le scoată toate din mintea ei, sa le asa se acolo, sa o închidă si o arunce în mare, ar face acest lucru cu bucurie.
Din pacate nu există fericire la pachet.

De fapt exista o cale. Jurnalul ei.
Se ridica si se îndreptă nerăbdătoare spre cufărul ei, dar dezamăgirea îi fuse mare cand obseva ca jurnalul nu era acolo. Se afla în celălat cufăr, si ea nu putea sa-l ridice pe cel de deasupra lui. Frustrata, încerca totusi sa-l miște, si smuci primul cufar, dar acesta nici nu se clinti din loc. Nu putea.

     Va trebui să-l astepte pe Andrew sa-i ridice cufarul ca să poata lua ceea ce-si dorea, astfle încât, exasperata se schimba. De data acesta, mult mai usor față de prima data cand îl tinuse pe Andrew o oră în fata usii, provocându-i somnolență. Oboseala unei zile lungi se strecura în vene, si printre ultimile sale gânduri îl văzu pe Marcus, identic cu profilul său - frumos, înalt, inteligent si cu un zâmbet molipsitor pe buze -  apoi fluturând-si genele negre, se adânci într-un somn lung si profund.

                          ***

    Marcus Harper era constient de batalia cumplita ce-i stătea în față.  Un război. O lupta pentru iubire, pentru recâștigarea încrederii, si reaprinderea focului emoțional. În ciuda tuturor strădanilor, stia că se merita sa depună toate eforturile, doar ca sa o mai vada odata pe Olivia.

    Să o stranga în brațe, sa-i simtă mirosul proaspăt de lavandă, sa o privească la nesfârșit si sa-i amintească cat de mult o iubea.
În acele momente, mintea îi era confuză, si poate ca nu înțelegea cu exactitate deciziile Olivei, dar era foarte hotarat sa astepte pana o va gasi si sa audă totul din gura ei. Să cunoască versiunea ei.

    Într-adevăr întrebările erau atât de vii si energice în mintea lui, încat îl provoca sa caute cu si mai mare curiozitate si zel. Toate întâmplările de pana atunci, erau un obstacol al vietii lor, o piedică în calea  iubirii lor, menite sa le încerce credinta si încrederea unul fata de celălat. Însă ei vor castiga. Ei vor fi triumfători la final, fiindcă el va continua sa o iubească pana la moarte. Si dupa aceea.

    O dragoste prefăcută, se stinge cand distanta stă între cei doi, dar o iubire adevarata si profunda este si mai întărită si puternica cand distanta le stă în față. El avea de gând să lupte până la ultima răsuflare pentru Olivia, pentru fata care îi furase mințile, unica fata care o făcuse, chiar daca totul îi stătea împotriva. Dragostea autentica asteapta si învinge totul.

    Marcus se ridica usor din pat, trecându-si mana prin parul brunet, care dobândea câteva reflexii luminoase la impactul cu lumina. Nu era tuns scurt, încât câteva  șuvițe ondulate îi atârnau ciufulite, acum totalul nearanjate, după somnul zbuciumat. Ochii lui cuprindeau doua irisuri negre, pătrunzătoare, cu o umbră de sclipire în ei. Pleoapele abia sesizabile, cu gene lungi, negre si dese, linia sprâncenelor îngroașată treptat, toate descriau un profil ireproșabil. La baza nasului se observa colturile buzelor rosii.

    Privea buimacit prin încăpere, parca căutând ceva demult apus, oftând frustrat. Se întinse dupa hainele ce stăteau intr-o tăcere muta pe un scaun, si le însfaca dintr-o atingere. O camasa candrilata de culoare maro închis cu pătrățele mici îi acoperi bustul si bratele bine lucrate, pieptul cu mușchi evidențiati frumos, nu grotesc, reliefati nu prin mărimea lor, ci prin finete.

    In ciuda faptului ca se distingeau câteva cute pe cămașa, Marcus o îmbrăca nerăbdător si apoi îsi trage si o pereche de pantaloni simpli, negrii.
Se putea considera o persoana cu mult gust si rafinament cand venea vorba de vestimentație, dar în acele momente nu se gândea nici pe departe la acest subiect.

    Dupa ce-si lua si o pereche de sosete groase din lâna, pe care le primise de la Olivia, se încalta si-si puse jacheta nesofisticata in spate. Isi trecu din nou mana prin buclele rebele, în încercarea disperată de le aranja într-un mod decent. Isi verifica înca odata toate hârtiile pe care le avea, necesare pentru planul bine ticluit, si apoi părăsi casa fara sa privească înapoi.

     Era în pierdere de timp, asa ca făcu tot efortul de a recupera ceea ce pierduse, colectand mereu dovezi si probe care sa ateste unde plecaseră cei doi. Dacă stătea bine si se gândea era destul de dificil, dar nimic nu era imposibil. Pentru a o gasi pe Olivia era gata sa faca orice, sa se sacrifice sau sa puna cerul si pamantul in miscare. Va realiza orice pentru ea.

    Se îndrepta cu pasi mari si repeziti spre birou, mintea lui împrastiindu-se in mii si mii de parti. Cum sa o gaseasca pe Olivia ? De unde să înceapă căutările? Unde mersesera cei doi?

    Marcus continua sa pășească grabit, trecând pe lângă conacul Oliviei. Nu avea timp sa intre acum, va trece la întoarce. Se gândi sa meargă mai departe, dar tentatia de a lua-o pe scurtătură, pe cărare si de a ajunge mai repede, era prea mare, asa ca înconjura conacul si continua sa pășească peste strada principala. Dacă continua sa meargă pe scurtătură, nu va mai avea se străbătut mult drum.
 
    Urma cărarea, si dupa cativa metri era biroul lui. Biroul de comisar. Își acceptase functie înca din ziua aceea, primind cazul Olivei, asa ca avea doua motive pentru care sa o gaseasca. Ba nu trei. Sau patru. Nu, cinci! Infine, avea o mie de motive sa o gaseasca, si chiar mai mult.

    Marcus pasi pe cărarea plina de verdeață, floricele mici si colorate oferind un aspect uimitor naturii. Cerul era de un albastru cristalin, si soarele era deja sus, in ciuda faptului ca erau abia primele ore ale diminetii. Totul era de un verde frumos, aprins, primavaratic, ca un peisaj de vis.

     Cativa bobocei erau inca in cumpănă daca sa isi deschida petalele frumoase sau nu, si mugurii copacilor erau deja prezenti. Era atat de frumos! Natura reînviase la viata, in contradicție cu doliul din sufletul bărbatului ce tocmai pășea ca un condamnat la moarte, prin prospetimea si măiestria naturii.

    Aerul călduț si briza răcoritoare ii împrăștie parul lui Marcus atunci cand se aplecă sa treaca pe sub crengile arbustilor. Putin mai încolo cărarea devia spre stanga, si dupa cativa metri, copacii si păduricea dispareau, dând locului unei oaze de lumina, urmata îndeaproape de drumul ce ducea spre birou. Dar Marcus nu întâia. Nu putea!

    Ajuns in fată codrului, unde se petrecusera atâtea momente, chiar daca ar fi vrut sa plece, ceva parca îl tinea leagat. Isi simțea picioarele ca de plumb, si corpul nu îi asculta comenzile ce le trimitea. Fără să vrea, se trezi îndreptându-se spre mijlocul codrului, unde în mijloc un lac atrăgător cu nuferi, cu petale roz si albe, îl atrăgeau involuntar. Se aseza meditativ pe o bucata de piatra rece din apropiere si se pierdu departe în amintirile unor momente de mult apuse:

«Olivia purta una dintre acele rochii albe, cu dantelă rosie la maneci si la gât, care îi contrastau foarte bine ochii, parul si trăsăturile feței.
Ce ființa divuna, gândi Marcus, acaparat în totalitate de prezenta ei.
Olivia se apropie de el, la marginea lacului din codru - ascunzișul lor - si îi zâmbi molipsitor, precum doar o zeita știa să o facă.

— Marcus Harper, la ce te holbezi asa? Îl mustră ea acuzator de privirea insistentă a bărbatului.

—La tine Olivia Queen. La ochii negrii ca abanosul, la pielea catifelata ca mătasea, la buzele rosii si pline, la părul atât de matasos si onduat! Sunt dependent de trupul tau atât de firav si frumos, si nu numai! Frumusetea ta interioară este ceea ce mă fascinează. Inima ta de aur este cea mai frumoasa dintre toate.

    Fata îl privi cu ochii jucăusi, flatată de atâtea complimete neasteptate.

— Hmm, sa ziceam ca nici tu nu esti foarte urâțel. Cat de cat acceptabil.

    Marcus râse amuzant si un sunet gutural i se desprinse din gât. O privi piezis, datorita soarelui ce îi bătea în ochi si zise:

—  Urâţel zici nu? Atunci ar trebui sa te obișnuiești deja cu asta, fiindcă ma vei vedea toata viata. Zi de zi, ceas de ceas, noapte de noapte. Sa te rogi sa nu ai coșmaruri.

— Sper ca nu.

     Marcus o trase mai aproape el, si bratele lui robuste o cuprinseră într-o îmbrățișare îndelungată.

—Te iubesc Olivia. Te voi iubi mereu.

— Si eu te iubesc Marcus.

—Tine-ma strâns Olivia si daca ma iubesti nu-mi da drumul. Niciodată! Dacă mă vei părăsi tu, lumea mea se va prăbuși odată cu mine si voi muri.

— Nu te voi părăsi niciodata Marcus, jurui Olivia pe marginea apei.

    El o trase într-o îmbrățișare si mai puternica si ramaseră asa pentru mult timp, unul în bratele celuilalt. »»

     Marcus nici macar nu realiza ca plânge, decat atunci cand amintirea se spulbera odata cu ultimele cuvintele ale Olivei, si simti gustul sărat al lacrimilor cum era preluat de papilele gustative. O rana i se deschise - pe langa multe altele sângerânde  deja -  si simti cum se ofileste putin cate putin, ca-si pierde viata interioară. Frustrat, îsi trecu din nou mâna prin par si strigă din adâncul sufletului sau:

— Mi-ai promis ca nu mai vei părăsi niciodata, Olivia!

     Strigătul lui rămase suspendat în aer si odata cu asta, toata natura amutise. Trilul păsarelelor se pierduse undeva departe, printre ramurile copacilor, si se reduse la tăcere. Era ca si cum timpul s-ar fi oprit în loc. Intrigat de faptul ca natură tacuse în momentul cand el dadu frâu liber durerii ce se stivuise în el, în loc sa vina sa-l aline, se ridica de pe piatra si-si sterse cu podul palmelor lacrimile ce înca siroiau pe obraz. Se hotărî sa plece, cand o alta amintire îi invada inima, trupul si mintea barbatului:

« Era ziua lui de nastere. Împlinise douăzeci și doi de ani, cand Olivia îl chemase în codru, spunându-i ca pregătise o surpriza pentru el. Se grăbi sa ajunga si sa fie punctual, si dupa multe discutii si rugăminți în care Marcus insistase sa-i spuna despre ce era vorba, într-un final fata zise:

— Marcus as vrea sa-ti ofer acest codru, acest lac, ca dar al iubirii mele pentru tine. Oridecate ori vii aici sa-ti amintești ca te iubesc, si ca acesta este locul nostru.

      Coplesit, Marcus o îmbrățișa puternic si apoi o sărută. Era prea binecuvântat sa o aiba pe Olivia. Se simțea prea plin.

  —Iti multumesc Olivia, șopti el dupa ce se desprinseră din sărut. Să stii ca cel mai mare dar care l- am primit în viata aceasta esti tu.

    Dupa alte lungi discutii Olivia zise:

— As vrea sa-ti mai arat ceva.

Curioas, Marcus o urmări cu privirea pana ce ea ajunse în dreptul unui stejar bătrân, nu desparte de lac. Se apleca usor spre trunchiul lui, si întreba:

—Vezi aceasta scorbura?
El încuviinta curios.  Aici ne vom pune noi biletele si surprize unul pentru celălat; daca treci vreodata pe aici, nu uita să controlezi, fiindcă nu vei stii  niciodata ce surprize te pot aștepta. Poate ca odata trec eu, si-ti las ceva, poate ca odata treci tu si-mi lasi o surpriza. Sau o putem folosi si atunci cand avem ceva important de spus, si nu ne putem vede. Este un loc sigur, nimeni nu va cauta aici, dar trebuie sa controlăm regulat. Ce zici?»

    Si aceasta amintire zbura la fel de repede precum prima, si atunci parca o oaza de înțelepciune si lumina îl inundara.

— Desigur, zise Marcus cu voce tare, în timp ce-si dădu o palmă peste cap. De ce nu m-am gândit la asta de la început? Am uitat! Cat de prostut pot sa fiu!

   Marcus se îndrepta cu pasi foarte mari spre stejarul ce era la doar o aruncătură de bat fata el. Trunchiul gros si masiv domnea cu placere, avand rol protector pentru coroana maiestuoasă. Marcus nu mai baga în seama niciun alt detaliu, si se apleca la scorbura copacului. Degetele lui lungi pipăi scoarță si înteriorul, fiind convins ca acolo se afla ceva pentru el.

   O dovada. O scrisoare. Un semn. Orice, doar pentru el, de la Olivia.
Scotici si scotoci si dezamăgirea i se baricadă pe fata, cand nu gasi absolut nimic. Cum era posibil? Chiar sa nu fie nimic? Si atunci de ce avuse un  presentiment ca va găsi ceva?

    Ofta si închise pentru câteva momente ochii, cerând ajutor Providentei. Dupa o scurta rugăciune de pe buze, un impuls puternic îl îndemna să mai caute odata. Isi introduse degetele din nou în scorbura, scotocind peste tot. Cand era gata sa renunte din nou, mana lui făcu contact cu o dereglare a scoartei, si deodată se trezi cu mana împins dupa un mic coltisor la stanga.

    Nu era deloc surprins cand degetele lui atinseră niste hartie foșcoasă,  fiindcă stia ca intuitita de comisar nu îl înșeală. Bucuros peste măsură, înfasca hârtia  - era un plic destul de gros si voluminos -  iar pe hartie trona cu măiestrie nunele lui: «Marcus Harper». Nu mai era nici un alt nume scris, dar nici nu trebuia. Cunoștea scrisul Oliviei foarte bine, așa că era conștient că răvașul îi era adresat.
Se aseza pe iarba proaspătă, si cu mâinile tremurânde, deschise scrisoarea misterioasa, si privirile i se împaienjenise de lacrimi de la primele cuvinte:

« Iubitul meu Marcus,

Dacă ai ajuns sa citești aceste randuri cel mai probabil ca nu ai plecat din Londra cu aceea prietena asa cum a sustinut Andrew. As răsuflă ușurată sa stiu contrariul vorbelor lui, desi sunt constienta ca ceva nu se leaga. De asemenea sunt ferm convinsă ca nu m-ai parasit. Deja pot sa vad miile de întrebari ce se zbat în sufletul tau, si mai mult decat atat, stiu ca nu ai inteles de ce am plecat eu. Dragul meu, nu e ca si cum as vrea sa ma justific în fata ta, fiindca asta ar însemna ca sunt vinovata, dar vreau totusi sa-ti împărtășesc ultimile evenimente ce s-au petrecut de la ultima noastra întâlnire. Scrisoarea aceasta este singura cale - momentan - de a-ti explica cosmarul prin care am trecut, cat timp tu nu ai fost langa mine.
Initial după moartea lui Luke, eram devastată la fel cum era si de așteptat. Insa spre rușinea mea o spun ca si mai dureros era faptul ca tu nu ai fost langa mine în acea cumplita zi, decat faptul ca mi-am pierdut fratele. Am înteles ca Luke a plecat fara sa vrea, pentru totdeauna, luptând pana la ultima suflare cu moartea, pentru viata lui. Insa nu înțelegeam absenta ta. Nu găseam un motiv atat de însemnat încât sa te fure de langa mine în ziua aceea, asa ca înfrântă atât de mult, m-am hotărât să merg la pădurice, locul unde mereu îmi gaseam linistea sufletească. Insa de data aceasta, a fost exact contrariul si de acolo a început calvarul meu. Andrew m-a rapit si m-a dus pana în fundul pădurii. Era destul de tarziu si întunericul domnea cu superioritate. M-a amenintat, m-a santajat cu secretul meu si cu moartea si chinuirea părinților mei daca cumva îmi trecea prin minte sa-l refuz. Colac peste pupăză mi-a zis ca tu m-ai parasit si ai plecat din Londra, si apoi a venit si cu o dovada: o scrisoare din partea ta. M-a amenintat sa nu spun comisarului sau serifului nimic, si apoi m-a cerut în căsătorie! A zis ca asteapta raspunsul meu peste câteva zile, si între timp mi l-a încredințat pe unul dintre oamenii lui, Jack, sa se asigure ca nu merg sa îl denunț la serif, sau sa fac vreo prostie. Nu îmi venea sa cred ca ceea ce mi se intampla era real, si nu puteam accepta faptul ca el îmi face una ca asta. O mica speranta încoltea în mine, cum ca totul e o glumă sau ca tu vei aparea, dar cum nimic din acestea nu s-au petrecut, am hotarat sa-mi pun capat vietii. Nu as vrea sa vad uimirea de pe chipul tău, fiindcă si eu sunt la fel de surprinsă de gestul meu. Nu stiu ce m-a apucat să recurg la acesta nebunie, dar crede-ma ca în acele momente de disperare era prea greu singura. Chiar eram singura. Părinților mei nu le-am putut spune. Tu nu erai. Cum sa-i spun? In disperarea mea începusem chiar sa cred ca tu ai plecat din Londra si m-ai parasit, insa acum, judecând totul la rece, imi dau seama cat m-am înșelat. Stiu ca nu m-ai parasit si orice sau oricine mi te-a furat de langa mine, știu ca a fost ceva vital, sau neasteptat. Stiu ca lipsa ta are un motiv întemeiat, si abia astept sa ne vedem si sa ne povestim unul altuia totul. După cum ti-am zis, am vrut sa ma sinucid, dar Andrew m-a salvat la timp, nu stiu daca sa zic din fericire sau din pacate. Apoi mi-a comunicat ca nici chiar gestul acesta nu îl împiedică sa isi duca planul la bun sfârșit. Au trecut multe zile pana mi-am revenit din comă si m-am recuperat, insa in tot acest timp Andrew m-a vizita constant, amintindu-mi pe zi ce trecea ca momentul cand trebuia sa plecam se apropie cu pasi mari. Of, nici nu vreau sa imi mai amintesc! S-a dat in mine o lupta pe viata si pe moarte. Nu stiam daca sa risc sa imi stric reputatia cu secretul sau nu. Dar dacă ar fi fost numai atat! Însă amenințările de la adresa părinților mei creșteau cu fiecare secunda petrecută alaturi de ei, si am inceput sa ma tem pentru viata lor. In privinta mea, oricât de tare as fi fost rănită, era cu totul altceva, daca nu erau si ei implicati. Apoi tu.. Nu ti-ai mai facut aparitia. Mă durea absenta ta, indiferent de motivul absentarii tale. Cred in tine si voi crede mereu. Dar te vreau cu mine, te vreau langa mine. Insa a fost îngrozitor numai sa aud planurile de răzbunare pe care le întocmea Andrew pentru părinții mei, pentru faptul ca eu nu acceptăm planul lui. Aa, si am uitat, el avea de gând să plecăm in Africa. Adică, chiar vom pleca, acum ce am acceptat.
Mi-a zis faptul ca are nevoie de mine acolo si ca afacerea lui are nevoie de cunostintele mele de doctor. Oricum, mi-a fost atât de greu sa accept. Cred ca a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o in toata viata mea. Dar nu am avut de ales Marcus.
Mi-a fost greu si sa scriu aceasta scrisoare pentru tine. Dar maine voi pleca, si am avut un impuls sa iti las scrisoarea. Stiu ca odata o vei gasi, mai devreme sau mai tarziu, si vei veni dupa mine. Mă vei scapa din colivia ce mi-a asezat-o Andrew pe cap, si intr-un fel sau altul vom gasi impreuna o solutie pentru aceasta problema.
In rest, dragul meu, as avea o singura rugăminte la tine: nu ma condamna! Nu ma condamna pentru deciziile mele. Stiu, au fost gresite! Iti dau dreptate! Dar nu aveam alta solutie la acel moment. Si in plus părinții mei erau amenințați cu moartea. Nu as fi rezistat dupa aceea sa îi am pe constiinta toata viata ca au murit din cauza mea. Repet, mi-a fost enorm de greu, dar am fost singura, si am luat decizia, care am crezut eu ca este cea mai bună. Poate ca daca erai si tu aici lucrurile ar fi stat altfel. Poate ca dacă erai si tu, scrisoarea aceasta nu mai exista. Nu stiu, prea multi de poate, poate si poate. In mintea mea sunt mii si mii de intrebari, dar stiu ca acum nu e momentul potrivit. Dacă ai citit aceste randuri, stiu ca ai gasit scrisoarea, stiu ca nu vei renunța la mine, si vei veni dupa mine. Apoi, cand vom privi peste ani si ani in urma, le vom spune copiilor si nepotilor nostri ca acest episod a fost ca o secventa urâtă dintr-un cosmar nu-i asa?
Marcus, dragul meu trebuie sa ma opresc aici. Iti reamintesc ca maine voi pleca in Africa, si sper sa ne vedem cât de curand. In caz ca nu vei gasi scrisoarea, o sa incerc eu sa iti trimit scrisori cu adresa, tie si părinților mei, odata ce ajung. Nu uita dragul meu meu ca te iubesc foarte mult, si asta nu se va schimba indiferent daca voi fi in Amercia sau in Africa sau in Europa. Te voi iubi mereu, chiar daca nu esti langa mine, in ciuda distanței, cu dorul si nădejdea in suflet ca in curand ne vom revedea.

Te iubesc Marcus!

               Cu dragostea sincera,
                              Olivia. »

    Marcus tinea strâns scrisoarea în mana, cu lacrimile siroindu-i în valuri pe obraz. Privi la randurile patate de lacrimi si cerneala si recunoscu ca planse cat timp o citise. Ridica foile în dreptul maxilarului si saruta cu gingasie scrisul citeț al fetei. Mușchii fetei îi zvacnira si se ridica cu repeziciune, stiind ce are de facut.

    Nu lua seama de sentimentele contradictorii ce se zbateau în el, si se îndrepta direct spre biroul sau. Ajuns acolo, toti subalternii săi îl priveau cu respect si confuzie. El ordona sa se adune toti si privi cum Cezar îl analizeaza cu nedumerire. Nu dispunea de timpul necesar pentru explicatii, aflându-se în criză de timp. Ii va explica mai tarziu. Îi țintui cu privirea pe subalternii sai si le ordona poruncitor:

  —Adunati echipa imediat, împreuna cu seriful. Faceti pregătirile necesare fiindcă în doua ore plecam în Africa. Am gasit-o pe Olivia Quenn.

Buna dragii mei. 😅 revenişi cu un nou capitol 😉deja l-am citit de 20 de ori pentru corectura, încât îl stiu pe dinafară.

Sper sa va placa si acest capitol, si nu uitati ca astept păreri despre întorsatura poveștii. 😊 sunt curioasă de opiniile voastre.

Acum dragilor, va las. Afara ploua asa de frumos, încat e numai perfect de un somn dulcee. 😊😚

Să aveti o seara frumoasa, si lectura plăcută. Aveti grija de voi. 😙😙

P.S. Nu uitati sa votati si sa  comentati daca v-a placut.😉

Cu drag, Camyy