Anglia, 1880 - Partea I

     Olivia Queen aseză încă un buchet de trandafiri albi pe măsuța deja buchisită de alte flori asemenea, simțind cum tâmplele îi zvâcnesc ritmic. Durerea acută continuă să îi străbată capul, determinând-o să-și ia o pauză binemeritată. Ofta obosită în timp ce își trecu mâinile reci peste față, dorindu-și să răzbească să ajungă acolo unde își propusese.

— Mamă, mai ai nevoie de mine? Aș vrea să merg până în codru, dacă nu ai nimic împotrivă.

— Nu, Olivia, șopti aceasta, atât de încet și firav, încât fata abia o auzi. Poți să mergi, fiindcă nu mai am nevoie tine momentan. Dar ai grijă, draga mea, pentru că deja este târziu și îndată se va înnopta.

— Nu voi sta mult, mamă. Voi fi înapoi înainte de apus. Îți promit!

     Spunând acestea, o sărută drăgăstos pe frunte și se pregăti de plecare. Își îndesă jurnalul prețios în poșeta de mână și, târându-și rochia îndoliată prin noroi, părăsi locuința părintească.

     Vântul primăvăratic adia duios printre ramurile subțiri ale copacilor, șoptind un freamăt dulce-amărui. Pe cer se mai zăreau câțiva nori cenușii, grăbindu-se parcă să cedeze locul suitei de stele, împreună cu maiestuoasa lună. Nu părea foarte frig, dar era destul de rece pentru o zi de zece martie.

     Indiferent de starea meteorologică a vremii, pentru Olivia acest aspect era lipsit de importanță. În sufletul ei avea să rămână pentru totdeauna o stare de amorțeală și mâhnire, împletită cu durerea mută ce avea să o retrăiasca veșnic începând chiar din ziua aceea.

    Grăbi pasul, timp în care promisiunea făcută mamei îi răsună în urechi ca un gong menit să o trezească la realitate. Trebuia să-și iuțească mersul dacă dorea să-și păstreze cuvântul de onoare și, mai ales, să se întoarcă cu misiunea împlinită.

    Olivia își așeză mai bine eșarfa ce-i flutura în bătaia vântului aprig și pipăi poșeta, pentru a se asigura că jurnalul era acolo. Fără el, promenada nu ar mai fi avut niciun sens. Înălță o rugăciune abia șoptită și din nou grăbi pasul, privind înainte. Străbătu drumul în tăcere, ciulind din când în când urechile pentru a se asigura că este singură în continuare.

     Avea nevoie de intimitate.

     Când zări din depărtări brazii falnici de care se apropia, răsuflă ușurată, iar un zâmbet timid i se contură în colțul buzelor. Străbătu restul distanței până la colina pe care o știa de douăzeci de ani – acolo unde mereu găsea alinarea și mângâierea sufletească – și, ajungând, scoase o bucată de pătură de sub o buturugă maronie.

      O îndreptă cu grijă pe pământul încă umed, apoi se așeză, atentă să ocupe o poziție cât mai confortabilă. Își scoase jurnalul din poșetă și îl deschise nerăbdătoare. După ce găsi o pagină nouă, nescrisă, începu să noteze rapid, datorita luminii crepusculare ce era pe cale să cedeze amurgului înfocat:

     «Sunt conștientă de faptul că nu am mai scris demult. Adică de o lună, de la aflarea veștii cu privire la boala lui Luke. Mi se pare că a trecut o veșnicie de atunci. Parcă lucurile s-au petrecut în o cu totul altă viață. De atunci, de fiecare dată când încercam să scriu ceva, mă opream: îmi fugeau gândurile, ideile, cuvintele. Cândva, scrisul mă făcea fericită, îmi aducea un zâmbet pe buze și o oarecare mulțumire sufletească. Mă simțeam ușurată pentru că puteam pune pe hârtie tot ce nu reușeam să spun cu voce tare; toate sentimentele, bucuriile și chiar frustrările. Acum simt că mi s-au închis gândurile pentru o perioadă prea lungă. Sunt schimbări pe care nu le mai pot ține sub lacăt – spre exemplu moartea fratelui meu, Luke – schimbări ce mi-au afectat viața și modul în care am trăit. De acum, mi-e teamă să mai scriu, mi-e teamă că mi-aș putea descoperi o parte negativă a existenței mele, mult prea revoltată pe soarta crudă. Dacă în acest mod aș scoate la iveală teama pe care am încercat să o ignor de câteva zile încoace? Aș vrea ca după acest eveniment dezastruos să pot să traiesc cu nepăsare, să-mi las viața, gândurile și sentimentele să se dezvolte, să prindă viață după bunul plac. Dar oare voi putea? Pe de altă parte, mi-ar plăcea să am curajul și tăria să pot merge mai departe. Să-l fac mândru pe Luke. Să mă privească de acolo de sus și să fie mulțumit de mine. Dar, din nou, aceeași neputință. Încep prin a mă chestiona cu o mie de întrebări și mă gândesc deja la un posibil eșec. Astfel, îmi pun singură bețe în roate, gândindu-mă că viața este mult prea complicată ca să reușesc în cele din urmă. Cred că acest vis se va transforma într-un coșmar. Iar eu mă voi trezi în fiecare dimineață cu același dureri sufletești, aceleași nemulțumiri și frustrări, ceas de ceas, zi de zi.
      Dar până când?!»

      Lacrimi fierbinți tâșniră din ochii triști, prelungindu-i-se pe față în jos, iar o picătură căzu pe foaie, mânjind scrisul citeț al Oliviei. Cu inima cât un purice, pieptul i se ridică ușor, într-o căutătură disperată de oxigen. Însă Olivia avea nevoie de o altfel de substanță. Oare exista oxigen pentru suflet?

     Mâhnită, răsfoi paginile jurnalului uzat până ajunse la mijlocul lui, acolo unde își nota gândurile pentru Marcus. Fusese ideea lui de a-și scrie amândoi câte un jurnal, pe care să și-l ofere chiar în noaptea nunții. În ciuda durerii tot mai acute din piept, Olivia nu avea de gând să se sustragă de la această responsabilitate. Gândul de a fi din nou atât de aproape de el îi trezi trupul la viață, punându-i stomacul în mișcare.

     «Aș vrea să fii lângă mine, Marcus... Aș vrea să fii lângă mine când mă trezesc, aș vrea să fii lângă mine când dorm. Toate zilele mele încep și se sfârșesc cu tine. Toate zilele mele încep cu un „Te iubesc!”; un „Te iubesc!” transmis în șoaptă, un „Te iubesc!” spus doar prin priviri sau prin înseși faptele noastre. Însă astăzi acest cuvânt a răsunat parca mai... gol. Probabil a răsunat de durere, poate pentru că acum rostesc aceste două cuvinte mai mult doar pentru mine însămi. Sentimentele mele răsună, dar nu ajung la tine. Nu știu însă ce poate fi mai dureros: faptul că azi mi-am înmormântat fratele sau faptul că nu mai ești de găsit de două zile? Nu înțeleg unde ești și ce s-a întâmplat, nu știu cum să dau de tine sau să aflu unde te-ai rătăcit. Unde ești, Marcus? Ne iubim atât de mult și totuși... totuși încă trăim atât de departe unul de celălalt! Te cunosc prea bine ca să mă las amăgită de gândul că tu ai putea să lași totul baltă dintr-odată, să te sustragi de la ceea ce am clădit în atâția ani, doar pentru că... trecem printr-o perioadă mai dificilă. Atunci ce te-a furat de lângă mine? Și cum se face că nici măcar comisarul Cezar nu știe nimic de tine? Of, Marcus, te aștept să vii, oriunde te-ai împotmolit acum; și poate că totuși am avut nevoie de această lecție pentru ca să învăt să prețuiesc mai mult clipele trăite alături de tine. De fiecare dată când vei fi lângă mine să știu să opresc timpul, să salvez toate momentele frumoase, fiecare sărut, fiecare privire, fiecare atingere. Poate că Dumnezeu mă învață în tot acest timp să clonez aceste amintiri unice, pentru a le avea apretate în suflet pentru zilele grele. 
        Oare așa să fie, iubitul meu?!»

        Coperta groasă și înflorată a jurnalului fu închisă cu un zgomot ușor, iar degetele tremurânde îi zăboviră preț de o clipă pe floarea violet. Pipăi materialul fin, apoi, cu grija, îl așeză din nou în poșeta mov.

       Simțind adierea bine-venită a vântului jucându-i-se printre buclele rebele, Olivia hotărî să mai zăbovească acolo câteva clipe, în ciuda faptului că era deja târziu. Pădurea era mult prea frumoasa pentru a o părăsi acum, când amurgul era de o beatitudine indescriptibilă.

      Ochii ei fură pe loc acaparați de culorile roșiatice care, împreună cu presărate nuanțe de bleu, pictau cerul într-un tablou deosebit. Razele de lumină se răsfrângeau peste toată bolta, dar, încet-încet, ele cedau tot mai mult unei nuanțe mai închise, ce semăna cu un adevarat amurg.

       Într-adevăr, seara se lasă cu repeziciune și deja apăreau primele stele, urmate îndeaproape de luna plină, gălbuie. Natura capăta un aer sobru, dar peisajul rămânea totuși ceva feeric, prea frumos și sensibil pentru a putea sătura vreodată privirile omenești.

    Era ca si cum priveai un pictor cum nuanțează ultimile culori pe o pânza; o adevarata capodopera.
Odata cu aparitia inserarii, temperatura se schimba brusc, aerul rece si umed strecurandu-i-se agil prin materialul subtire al rochiei Oliviei.

    Pierdută în șirul gândurilor, aceasta nici nu realiza cat de tarziu se făcuse, decat atunci cand niste voci bărbătești o trezi ca dintr-un vis ce nu dorea sa se mai termine vreodata. Glasuri stridente, se auzeau tot mai zgomotoase si mai aproape.

    Nu stia de ce, dar simti nevoia urgenta sa se ascundă, asa ca se ghemui dupa un pietroi, gândindu-se ca va reuși să treacă neobservată. Genunchii îi tremurau cand se piti jos si stia cu siguranta ca nu datorita racoarei, ci gratie emotiilor puternice ce le simțea. Adrenalina, amestecată cu frica, confuzie, curiozitate, suspans, toate formau un adevarat cerc invizibil in jurul ei.

    Inima îi bătea cu repeziciune, pompand de zece ori mai repede ca de obicei. Simțea cum sângele i se pune in miscare cu o vitează uluitoare, si nu înțelegea sentimentul de panica care o cuprinse. De obicei reusea sa isi pasteze calmul chiar si in cele mai dificile situatii. Insa de ce acum avea un presentiment de amenintare, mult mai acut decat inainte?

    Poate ca o pândea cu adevarat un pericol inevitabil.
Vântul fosnea usor si aerul răcoritor pătrundea prin rochie cu ușurință, dar totusi acum nu ii mai era frig. Ba din contra, o căldura covârșitoare o năvali prin tot corpul.

    Broboane mari de transpirație se prelingeau lent, de pe tâmplă în jos, pe sub barbie, unele dintre ele umezind-i buzele moi. Nu-i pasa. Dorea doar ca acei barbati să dispăra si ea sa poata pleca in siguranta acasa.

Bărbați..

   Imagini semnificative îi învălui mintea creeandu-i un sentiment de soc. Acel cuvant rămase suspendat pe varful buzelor umezite, si un nod mare i se puse in gât. Înghiți în sec, simtindu-si stomacul chircindu-se si întarindu-se precum un bolovan.

    O durere ascuțită se strecura in capul ei, dar nu mai avu timp sa reacționeze pentru ca o esarfa groasă îi acoperi ochii si o mana puternica îi astupă gura.

    Imobilizată de doua brațe și mai robuste, fara niciun ajutor, doar cu respectivii bărbați, Olivia se afla in culmea disperării. Gânduri negre o inundau si ea nu mai avu puterea sa le oprească. Totul parea negru si întunecat.

    Nu deținea suficienta forta ca sa lupte cu ei, si singura, era convinsă că bărbații aceia vor obtine tot ceea ce isi doreau de la ea. Era prea neajutorata..
Simtindu-se copleșită, si fara speranta, lasa frâu liber lacrimilor grele ce așteptau eliberare din căușul durerii, si murmură o rugăciune scurta:

"Doamne, acum cred cu tarie ca un val cheama alt val, si simt ca ma spulber in durere si chin. Te rog, indiferent de ceea ce vor acesti .. barbati, nu-i lasa sa se foloseasca de mine. Ajuta-ma, Dumnezeul meu!"

    Olivia isi simti trupul fortat sa se supuna in timp ce unul dintre indivizi, îi lega mâinile cu o funie groasă și o saltă sprinten pe umăr. Era cărată ca un sac de cartofi, dar nu asta o chinuia acum. Deși imobilizată de mâini și picioare, mintea continua sa-i lucreze febril în căutarea unui plan salvator.

    Ce ar fi putut să faca? Si câți bărbați erau? Un nod imens cat ziua aceea i se pozitiona in gat, sugrumand-o de teama si scarba. O alta intrebare, mult mai disperata îi invada mintea tulburata. Ce voiau de la ea?

    Intrebarile continuau sa curga una dupa alta, dar fara niciun raspuns. Nu era în măsură să facă ceva, decat sa astepte neputincioasă. Să se confrunte cu inevitabilul.

    Un zgomot de pasi în urma ei si a bărbatului pe care o cară, o facuse să înțeleagă că nu erau singuri. Ceilalti îi urmau tacuti. Panica ii cuprinse mintea si teama catiga tot mai mult teritoriu in sufletul ei zbuciumat.

     Transpirația isi făcu din nou simțită prezența, iar palmele ude îi tremurau incontrolabil. Picioarele de asemenea si le simțea tremurânde.
Încerca să se zbată, dar o voce răgușită o opri:

—Nu te-as sfatui drăguță, altfel vei sfârși cu un briceag in burtica. Tonul plat si simplu al bărbatului îi reaprinse teama ca un foc întreținut. Vorbea ca si cum nu făcea nimic ilegal, decât o treaba obișnuită, cotidiana.

    De undeva din apropiere, auzi o voce mult mai profundă, urmată de un hohot zgomotos:

— Îndată ne vei da ceea ce dorim, si apoi vei scapa! Doar ai putina răbdare să ajungem la destinație.

    La auzul comentariului subînțeles, sângele îi îngheța in vene. Daca voiau să o foloseasca? Oare chiar nu aveau niciun pic de respect? Mai degrabă ar muri ucisă, decat sa fie siluită.

    Treptat, sentimentele de frica si spaimă erau înlocuite cu dezgust, răzbunare si mânie. Doamne oare ce vor acestia de la mine? Cine sunt ? Fiori incontrolabili dansau pe șira spinării, accentuandu-i starea de teama.

    Trecu o veșnice pana simti din nou pământul sub picioarele înghețate de frig, cand bărbatul ce o cara, o izbi cu repeziciune jos, ca si cum încerca să se descotoroseaca de ea, ce de ceva necurat.

— Usor cu fata, auzi o voce familiară.

    Se strădui să recunoască acea voce, dar nu izbuti. Izul de conifere îi confirma bănuiala ca se aflau in fundul pădurii. Speriată si întrigată în același timp, aștepta să vadă cine e misteriosul domn si ce scop avea. Parca citindu-i gândurile, acesta ordonă:

—Poti sa-i dezlegi esarfa de la ochi!

    Un bărbat se repezi spre ea si Olivia simti materialul gros cum îi cade de pe ochi. Lumina negricioasa a noptii nu îi permitea sa deslușească clar cine erau indivizii, dar fu socata sa descopere cine era defapt rapitorul ei. Bărbatul o analiză de sus, cu un zâmbet malefic pe chip si vorbindu-i superior:

—Buna Olivia! Glasul atât de cunoscut si prietenos, vocea lui caldă, o izbi ca o rafală puternica de vânt iernatic. Nu era posibil!

—Tu! Uimirea fetei era de neconceput, însă nu știa dacă ar trebui să se simtă ușurata sau înfuriată. Tu?!

    Andrew stătea la un metru de ea, îmbrăcat adecvat vremii si cu un zâmbet larg pe fata. Olivia se cutremură.

—Da Olivia, eu! Spuse simplu bărbatul.

—Andrew, proasta glumă! Sa stii ca nu ma asteptam la asa ceva din partea ta, răbufni Olivia. Marcus stie ce faci?
In calitate de cel mai bun amic al viitorului meu sot, cred ca ar fi trebuit sa fie si el informat de ideea ta tranznita!

    Ochii mari si pupilele dilatate ale fetei, era unul din semnele grăitoare ale unei curiozități acute, dornică de un raspuns prompt.

—Olivia, te rog calmeaza-te si nu te mai impacienta. Iti voi explica totul. Doar asculta-mă!

—Sa ma calmez? Tu te auzi? Striga revolatata Olivia, dorindu-si ca Andrew sa plateasca pentru nervozitatea din vocea ei. Era cât pe ce să mor in timp ce tu te jucai cu mine de-a rapirea si tie nici nu iti pasa. Ai uitat de trecut ? Ai uitat ca daca mai trec inca odata prin acelasi lucru prin care am trecut acum cativa ani voi muri ? Esti un.. buzele îi tremurau violent, in cauatrea cuvantului potrivit. Trecand peste eticheta si maniere, sopti .. un nemernic. Plec, si sa nu îndrăznești sa mai apari in fata mea vreodata!

    Încercând să pășească înainte, cei patru bărbați de pe margini au înconjurat-o si o imobilizasera din nou, fara a-i da posibilitatea sa se elibereze. Frustrată, incerca sa scape, dar Andrew izbucni:

—Nu-mi pune răbdarea la încercare Olivia. Opreste-te altfel vei regreta amarnic.

   Pentru a doua oara în aceeasi seara, sângele îi îngheța în vene. Crezuse ca totul era o glumă. Cine se credea înfumuratul? De fapt ce dorea de la ea?

—Poftim? Ce e cu tine Andrew? Cine te crezi ? Stii ca nu-mi plac glumele de acest fel.

    Sunetul armei care se auzi în mana unuia dintre ei, o sperie atât de mult , încât capitulă instantaneu. Isi promise în gând sa nu mai aiba de-a face cu el niciodata, în urma scenei înfiorătoare. Andrew reușise să atingă pragul nebuniei.

—Ai cinci minute la dispozitie sa imi spui ce doresti, zise Olivia icnind si incepand sa isi piarda răbdarea cu omul acela iesit din minti.

—Eu am de fapt toata viata ta la dispozitie dragă. Te sfătuiesc sa nu te joci cu mine, pentru ca, de fapt, te joci cu viata ta.

—Spune odata ce ai de zis, nu o mai lungi atâta Andrew! Olivia isi pierdea răbdarea cu fiecare replica a interlocutorului ei. Inima îi bubuia in piept, neștiind inca ce sa creada despre scena ce se derula în fața ochilor ei.

—Nu o sa iti placa ce urmeaza Olivia, comenta bărbatul.

    Andrew părea că se născuse pregătit pentru clipa aceea, dandu-si silința să o scoată din sarite si sa o joace pe degete. In timp ce Olivia bătea din picior așteptând sa scape cat mai curand de acolo, Andrew arata pe cât de confortabil, pe atat de amuzat, prelungind momentul si suspansul la nesfârșit.

    Ochii tuciurii îi clipeau des, analizand pervers trupul fetei, din cap si pana in picioare. Privirile pofticioase nu puteau fi ascunse în pofida întunericului înăbușitor. Zâmbetul strengar se latea tot mai mult pe chipul lui, observând ochii ciocolatii plini de ura si manie din fata lui.

    Olivia fierbea de manie. Andrew, mandru de faptul că ea era la dispoziția lui, zâmbi din nou cu subanteles, atotștiutor a toate, hotarat sa o mai lase câteva minute sa se framante. Ii plăcea sa o vada asa neliniștită si speriata. Pentru el, era un sentiment de satisfacție.
Olivia, enervata de-a dreptul, sparse tăcerea apasatoare:

—Spune odata ce ai de zis, altfel plec; sau poți sa ma impusti chiar acum.

   In cele din urma, multumit de situatie, Andrew prelua firul dialogului:

—Sigur, Olivia, te voi informa cât de curând despre ce este vorba. Rugămintea mea este sa rămâi calma, replica Andrew prefăcut, continuând apoi pe un ton sarcastic: în calitate de medic tu ar fi trebuit să știi mai bine decat mine ca nu e recomandabil sa te comporți agitat. Iti poate creste tensiunea arterială.

    Barbatul era pus pe glume anoaste sau pur si simplu isi iesise de-a dreptul din minti? Prelungindu-i agonia parca la nesfârșit, observa ca vorbele lui avură efectul dorit. Olivia începu să bată în retragere, păstrând încurcată tăcerea.

— Deci chiar vrei să-ți spun?

    Olivia privi alarmată la ceilalți bărbați, dorindu-si sa poata afla salvarea în brațele unuia dintre ei, dar toți o priveau superior, muti in tăcere. Hotărî să facă primul pas, călcând încet:

—Acum, sau niciodata!

—Usor, usor, începu Andrew razand mânzeste. Nu te revolta. Mai degraba tine minte ca s-ar putea să fii surprinsă în mod neplăcut. Daca totusi insinsti, trebuie sa imi promiti mai întâi ca nu ma vei întrerupe pana ce nu iti voi spune totul.

—Promit, răspunse aceasta promt, fara a mai sta pe gânduri. Abia atunci posibila greșeală îi năvăli în minte, dar era prea tarziu sa o revizuiască. Vocea lui Andrew deja se strecurase până în urechile ei.

—Vreau sa ne căsătorim!

    Auzind cumplita cerere in căsătorie, Olivia tresari buimăcita, icnind dezgustata. Ce? Mării ochii de uimire, intrebandu-se care era capătul nebuniei lui Andrew. Daca avea un capat.

    Deschise gura sa-l oprească si instinctul o ispiti sa-i plesneasca si o palmă pentru nerușinarea lui, dar amintindu-si de amara promisiune, se abtinu sa tacă. Andrew continua sa trăncănească neîntârziat, mândru de rezultatul vorbelor sale.

—Asculta-ma cu atentie până la sfârșit. Este foarte important sa stii adevarul, chiar dacă nu o sa fie intr-o maniera asa romantică cum mi-am imaginat inițial. Însă, conștient de promisiunea ca ma vei lasa sa iti mărturisesc totul, fara a ma întrerupe, o sa iti spun de îndată.

    Andrew facu un semn cu mâna celorlalți bărbați și aceștia se îndepărtara putin mai încolo de ei. Olivia îi urmări cu coada ochiului, tintuindu-l apoi pe Andrew.

    Observandu-l, o greață fara margini i se strecura în suflet, dezgustata sa stie ce fel de persoana era in realitate, Andrew. Își dorea să-si poata descărca toată furia din inima ei asupra lui. Andrew se apropie cu un pas de ea, însă Olivia se trase alti doi în spate. Bărbatul rămase pe loc, reluându-si discursul ridicol:

—Poate ca ti se pare o prostie, Olivia, însă trebuie sa iti mărturisesc că eu te iubesc inca de cand te-am văzut prima dată. Atunci mi-am jurat că o să devii a mea, si astazi vreau sa imi tin promisiunea. Te doresc zi și noapte. Visez cu ochii deschisi la tine si crede-mă că as înnebuni sa te stiu lângă un altul. În tot acest caz.. cred ca ar trebui sa ti-l scoti pe Marcus din inima. Stii oricum ca nu te iubeste si doar se foloseste de tine ca..

    Auzindu-l cum vorbește despre Marcus, Olivia simti o repulsie si mai covârșitoare fata de el iar mania începea sa-i clocoteasca în orșice vena. Înghiti în gol, inca convinsă că trăiește un coșmar. Andrew nu putea să vorbească asa despre cel mai bun prieten al sau.

— .. în plus trebuie sa iti spun chiar dacă este atât de dureros. Astazi dimineata si-a facut bagajul si a plecat din țară, însarcinându-ma pe mine sa iti transmit sincere scuze. Mi-a mărturisit că de fapt nu te iubea și în tot acest timp, doar s-a simțit atras de frumusețea ta. Momentan cred ca o sa locuiască o perioadă în Franța, dar nu stiu ce are de gând dupa aceea.

    Lacrimile fierbinți si trădătoare începuseră să i se prelinga pe față în jos, grăind un limbaj mut al durerii interioare. Deși era convinsă ca Marcus nu ar fi facut asa ceva niciodată, nu-si putu stăvili mâhnirea accentuată din piept. Andrew putea să mintă orșicat. Inima ei îi aparținea deja lui Marcus.

— .. Însă eu consider că plecarea lui Marcus nu ar trebui să ne afecteze deloc. Ba din contra. Avem cale libera sa ne căsătorim. Însă tin sa mentionez faptul că nunta nu va fi aici, pentru ca dupa cum bine stii afacerile mele atârnă de continetul african, unde ne vom si muta de curând. Tot ce mai lipseste este sa spui tu da. Olivia, inca odata te încredințez de iubirea ce ti-o port. Vreau sa fii a mea. Nu concep ideea ca un altul sa te aiba. As fi in stare sa .. recurg la lucruri necugetate.

    Andrew se apropie de Olivia, mangaindu-i ușor bărbia și apoi stergandu-i fata umedă:

—Nu plânge, draga mea. Eu vreau să te văd zâmbind.

—Destul! Ajunge odata, exploda intr-un final Olivia cu ochii bulbucati si fata rosie de plans si durere. Venele de la gât ii zgvneau, furia revarsandu-i-se peste tot: in gesturi, privire si vorbe. Spune-mi ca totul a fost un joc, Andrew! Nu poate fi adevarat.

—Totul este cât se poate de real, draga mea Olivia. Cum sa fie iubirea noastra un joc?

—Pe cuvant daca nu ai innebunit, șuieră Olivia.

— Înnebunit de dragoste, e si aceasta o varianta acceptabilă. Însă tu esti vinovată de starea mea de nebunie. Si chiar daca ai putea sa ma vindeci, n-aș accepta. Prefer să rămân asa. Bolnav de dragoste. Zâmbetul malefic a lui Andrew îi descoperi dantura perfecta in lumina jucăușă a lunii.

    Oare cum de nu mi-am dat seama ce fel de om este Andrew? se întreba Olivia. Cum am putut sa il cred? Cum s-a putut ascunde atât de bine?

    Gândul la Marcus îi aduse o durere sfâșietoare în coșul pieptului. Dacă nu era adevarat ce spusese Andrew, atunci unde era Marcus de nu mai vorbise de două zile? Ce explicație ar fi trebuit sa-si dea?

    Olivia se simțea trădată, folosita si abandonată. Intr-o zi aparent monotona, se puteau intampla mult mai multe decat isi imaginase vreodată. Alte lacrimi sarate incepusera sa i se prelingă pe sub gene. Ura, mania, setea de răbdare toate rand pe rand încatușau sufletul fetei, gâtuind-o intr-un sunet de învins, tocmai din adâncul inimii.

— .. si acum ca ti-am prezentat partea bună și frumoasa a situației, ma simt dator să ti-o expun si pe cea negativă. Nu cred ca o sa fie nevoie de ea, dar macar sa ai minima cunoștință.
M-am gândit că ar exista posibilitatea sa ma refuzi, ceea ce nu m-ar surprinde deloc. Asa ca am fost nevoit sa ma gandesc si la câteva consecințe aplicabile în caz contrar, pentru a-ti oferi o si mai buna motivație sa-ti unesti destinul cu al meu. După cum am mai precizat, ne vom stabili în Africa, pentru a-ti putea oferi cele mai formidabile condiții de trai. Eu te las sa iei singura decizia cu privire la acest aspect, însă înainte de asta sa tii cont ca daca raspunsul tau va fi negativ o sa suporți câteva repercursiuni precum: o sa ma asigur ca viata ta si a familiei tale va deveni cel mai groaznic coșmar, ocupandu-ma personal de părinții tăi. După aceea, ma voi îngriji ca ei sa părăsească pământul, trecând la cele veșnice, si voi face public faptul că tu însuți te-ai ocupat de moartea lor, adică vei purta numele de ucigașă. Ai idee ce urmează după asta?

    Olivia se ciupi dureros de braț pentru a se asigura că intr-adevar totul era aievea. Încă nu putea realiza faptul că Andrew o amenință cu cele mai josnice lucruri, doar pentru ca .. sa se căsătorească cu el. Totusi cum putea el sa conceapă faptul că ea ar accepta vreodată sa se căsătorească cu el, după ce-si dăduse arama pe fata?

—Andrew, șopti ea plângând zbuciumat, nu poti sa faci asta. Ne cunoșteam de atâta timp, am fost cei mai buni prieteni si tie nu ti-ar sta in fire sa faci asa ceva..

—Exact, Olivia, am fost cei mai buni prieteni, dar acum nu mai suntem. Însă stai linistită, vom fi cei mai buni soti, poate si părinți. Mie imi convine.

    Olivia isi închise strâns ochii, chipul înegurandu-i-se de apăsare si durere. Era conștientă că Andrew era capabil să facă orice. De acum il credea în stare de toate lucrurile doar pentru ca sa o câștige. Dar oare cat de departe era dispus să meargă?
Se hotărî să-si spuna ultima rugăminte înainte de a încheia orice socoteala cu viata anterioară.

—Andrew, te rog, cere-mi orice altceva si voi face. Cu excepția acestui lucru. Nu pot s-o fac, intelege-ma. Nu te iubesc.

     Andrew o privi nonșalant, si chipul i se distinse intr-un suras diabolesc.

—O sa-ti dovedesc ca ma vei iubi nebunește. Si abia atunci ma vei intelege cum am putut eu sa recurg la aceste solutii.

—Te rog..

—Ne întâlnim peste cinci zile în același loc la aceeași oră pentru a primi raspunsul tau. Gândește-te bine si apoi vino sa-mi spui decizia finală. Si.. notează-ti undeva: de obicei nu sunt obișnuit sa fiu refuzat.

    Voiosia stranie din glasul bărbatului îi creea fiori de gheata pe șira spinării si abia atunci i se contura în minte adevarul dureros: trebuia sa aleaga intre doua prăpăstii foarte adânci, între două situații total opuse, si pe cât de mult si-ar fi dorit să poată opta pentru traiul anterior, pe atât de mult realiza ca nu o putea face.

    Nu înțelegea cum va reuși să continue să trăiască ca pana acum, si totusi sa-si asigure viață ei si a părinților sai? Analizând variantele înfricoșătoare ce îi stăteau la dispozitie, ochii îi clipira repede, vazand totul în ceață. Negasind un sprijin apropiat, se clatină si Olivia cazu pe pământul rece.

     Speriat, Andrew se repezi spre ea, si in momentul cand mana lui făcu contact cu trupul ei, realiza ca acesta era inert.

#Hey 😀 salutare dragilor 😁
Tocmai ce ati terminat de citit primul capitol, din povestea mea, o poveste foarte interesanta de altfel
😊

E prima mea carte pe care o scriu pe Wattpad si sper sa va placa si sa cititi in continuare.
Apropo, cu ocazia asta tin foarte mult ca sa-i multumesc în mod special unei persoane foarte dragi mie si anume, EllyEliza care m-a ajutat foarte mult si m-a încurajat sa scriu. Fără ea cu siguranta nu as fi reusit.. asa ca, draga mea, MULTUMESC MULT ❤
Iti raman mereu recunoscătoare. 😍

Va multumesc si voua dragi cititori, si sper sa nu uitati sa dati o steluță, sau un comentariu 😆

Rămâneți alaturi de personaje, si de povestea interesantă , si nu veti regreta.
Va pup:)) aveti grija de voi 😚

Cu mult drag, Camyy 😉