Edward urmărise atent reacțile de pe chipul femeii, știind că, întrebare mai grea ca cea de acum nu îi putea da. Îi cunoștea slăbiciunile, astfel încât dorise, parcă, să-i arate cât de dificil era un job în firma sa și că, o dată ajunsă secretara lui -una dintre secretarele sale- nu urma să aibă un tratament special.

În alte condiții nu ar fi făcut acest interviu atât de greu, însă se teamea grozav că, în cazul în care ar fi fost maii ușor, ea ar fi zis destul de simplu că nu dorește un tratament special, deci că pleacă. Și așa risca mult, pe de altă parte, pentru că s-ar fi putut simți jignită, însă bărbatul riscase tot pe o singură mutare, spera din tot sufletul să nu fi făcut o alegere proastă. O văzu cum lasă privirea în pământ, cum controlează cuticulele nervoasă, urmând prin a ofta ca să zică:

-Mama e a murit.

Să meargă mai departe? Omul nu trebuie să-și forțeze norocul, niciodată, însă Edward era cuprins de o febră încântătoare... simțea că, în sfârșit, îi putea dovedi cât de tare se înșelase în ceea ce-l privea. Nu era indulgent. Nu era bun. Nu era naiv...

-Cum?

-S-a sinucis, dar cuvintele ieșiră mult mai rapid, chiar dacă mai răgușite ca niciodată. Trăgându-și ușor nasul, fără a fi încărcat, Margo își ridică fața spre acesta. Altceva? Zâmbind, ușor, bărbatul zise.

-Nu, domnișoară Wilde. Este foarte bine. Vă pute-ți apuca acum, dacă doriți.

Însă ea nu făcu nici un gest, își păstră locul de pe scaunul din fața biroului.

-Ce este? Întrebă acesta, ridicându-și privirea din dosarul pe care-l frunzărea.

-Mi-ai pregătit deja un birou? Înghițind în sec, sperând să nu se dea de gol, zise:

-Mereu am pregătit un birou, din moment ce am nevoie de personal. Adevărul era că, indiferent de performațele sale, Edward tot ar fi angajat-o. Acum, domnișoară Wilde, valea! și îi făcu semn spre ușă.

-Prea bine, zise ea, șireată, iar în momentul în care se aplecă având pretextul pantofului ce nu îi stătea cum trebuia, se asigură că, jumătate din sân îi este cu adevărat vizibil. O zi plăcută, Edward.

Asemeni unei dive părăsi încăperea, poposind încă o dată cu privirea peste canapeaua gri, închizând ușa înainte ca șeful să răspundă:

-Hook... pentru tine. Și respiră ușurat, lăsându-se pe spate, în scaun. Acum, Margo a lui era în siguranță.

***

Margo nu știa ce putea gândi despre Edward, dar aproape îi ghicise intențiile, chiar dacă stătuse să se gândească la cât de greu îi venise să recunoască faptul că era o femeie adultă orfană.

Știuse, în momentul în care una dintre secretare fu chemată în biroul lui Edward că, acesta întrebase de ea. „A plecat?" trebuie să fi spus el. Femeia părea una destul de caldă, atât de mămoasă încât negase și se întorsese duioasă spre Margo, întrebând-o dacă dorea să înceapă turele de acum.

-Da.

-Îți va fi greu cu toate coridoarele astea, până ce te obișnuiești. Știa, dar acceptă docilă sfatul de a nu se abate de una singură în zone necorespunzâtoare perimetrului lor, până ce îi va fi arătat sediul. Acceptă și uniforma: un sacou cu sigla companiei care -din păcate- îi era mare, dar și un birou, lângă femeia dolofană cu pieptul matern. Mă bucur că stau lângă tine. Ți-aș spune lucruri despre domnul Hook, dar sunt convinsă că știi mai multe ca mine.

-Posibil, zâmbi Margo. Ofrandele -ca între colege- apărură imediat: mâncare de la bufet, cafea, ceai și tot ceea ce își mai dorea Margo, urmat de câteva intrări și ieșiri din biroul bărbatului, însă, mai toată ziua nu făcu nimic, decât să deschidă un document Word gol, să-l închidă și să adauge un antet pentru documentele extrem de importante ce urmau a fi prezentat la ședința de la ora șapte seara.

-Oh, scumpo, făcu noua sa colegă în timp ce-și lua genta, sper că te descurci aici... și sper... își mușcă buzele, că domnul nu se va supăra...

-Nu se va supăra -nu îi știa încă nici numele. Sunt eu aici. Cu inima îndoită femeia plecă, strângând nervoasă mânerele genții și zâmbi. După plecarea acesteia, cu ochii închizându-i-se de nesomn își spijini capul în mâna dreaptă și răsfoi din nou un dosar.

Data viitoare își va aduce ceva de făcut, cu siguranță, după ea, dacă nu chiar va începe să scrie câte ceva. Se lăsă pe spate, în scaun, dar apoi își dădu seama că de la atâta stat jos o durea îngrozitor fundul. Se ridică, exact în momentul în care Edward ieși din birou.

-Cât respect pentru angajator! Exclamă acesta solemn, zâmbind. Dă-mi dosarul pentru firmă... Margo ridică obiectul cerut, simțind o bucurie nebună la vederea acestuia, de parcă sângele de-abia acum i se dezmorțea. Hook făcea cât o mie de cafele, iar ea se bucură când el îi spuse: Comandă apă pentru invitații mei. Îi vei vedea trecând pe aici.

-Le aduc eu?

-Dacă vrei, făcu acesta. Se apropie mai mult de birou și o sărută ușor pe buze. Și sper că ai mâncat azi. Ajungem târziu...

-Din câte am văzut, nici tu nu te lași mai prejos. Acesta îi făcu cu ochiul, iar câteva minute mai târziu știu că invitații sosiseră. La un interval de zece minute luă platoul pe care il aduse puținul personal din acea seară și bătu puternic în ușă. Tabloul ce i se înfățișă înainte ochilor o făcu să se simtă și mai îndrăgostită. Trebuia să recunoasă asta față de sine... Un Edward cu mânecile suflecate, liber, lejer, pasionat o întâmpină, uitând de cei din jurul ei. Privirea lui nemiloasă o readuse la realitate și oferi apa tuturor invitaților, reamintindu-și obligațiile pe care le avea în calitatea sa de angajat.

-Vă mulțumesc, îi răspunse ultimul, zâmbindu-i, urmată de mișcarea de întoarcere. Ar fi putut zbura până la ușă, atât de fericită se simțea în mod inexplicabil, până în momentul în care dădu de bărbatul ce părea să îi urmărească peste tot, în fiecare moment al zilei, cu intersecția tot mai pregnantă a drumurilor lor. Mirosul puternic de alcool o lovi primul, făcând-o să se strâmbe, iar râsul puternic îi înmuie genunchii de teama de a nu fi făcută de râs atât ea, cât și logodnicul său.

-Dar, ia uite ce secretară și-a tras Edward! În sfârșit, adăugă, te și plătește pentru... ști tu ce... O roșeață teribilă îi invadă ființa, în spatele ei auzind forfotă, mișcări, șușoteli și, în cele din urmă, glasul lui Hook.

-Dacă vii pentru scandal, mai bine te întorci. Am ședință, aici.

-Și eu fac parte din ședință, râse acesta.

-Chiar e necesar? Margo recunoscu glasul celui care îi mulțumise în final, și se temuse de ce era mai rău. Se îngrijora cu adevărat că distrugea această clădire, ba chiar se mira cum de pământul nu se crăpase sub propriile-i picioare, iar de aceea părăsi numaidecât încăperea, refugiindu-se în biroul său unde, lipsită de inhibiții și retrăind momentul în care fusese făcută de rușine atât ea cât și Edward, în mod perpetuu, plânse. I se scurse pe braț tot machiajul pe care-l pusese cu grijă în acea zi, iar hohotul ei fu auzit până și de ultima îngrijitoare rămasă, care, miloasă, îi aduse un ceai, în cele din urmă.

După treizeci de minute, își ridică fața, rămasă fără lacrimi, și începu să guste ceaiul dulceag, printre suspine. Vulnerabilitatea se afla încă în ea, ca reacție normală a perioadei de după avortul spontan și toate aceste întâmplări prin care trecea amplificau emoțiile eliberate de trupul său. De aceea își privi venele verzui, întrebându-se, parcă, pentru ce mai trăia această viață pe care și-o ratase cu știință.

Asta până ce, Edward apăru în prag, obosit, cu mâinile în buzunarele pantalonilor. După, se simți si mai rău...

-Grea ședință, împărtăși acesta gândul involuntar. Se sprijini de biroul ei, fără vreo reacție, dar își așeză mâna mare peste a sa. De ce mi-ai plâns?

-Dativul ăsta etic mă emoționează și mai tare... recunoscu. Apoi, renunță în a-i susține privirea, și doar își îndepărtă mâna de a sa, încolăcindu-și brațele sub sâni. Ști, continuă când el nu făcu nici o încercare de a-i răspunde, îmi pare nespus de rău că din cauza mea această construcție, privi în jur mușcându-și buza inferioară, poate avea de suferit... uneori... uneori chiar mă întreb cum am reușit să fac atât de multe lucruri greșite în viața mea? Job-ul de la revista de scandal a fost efemer... știam asta. Dar nu mi-a păsat nici un moment, atunci. Acum, însă, îmi pasă...

Înghițindu-și durerea, și amintindu-și toți anii în care stătuse derutată la biroul său personal din cadrul firmei, realiză cât de puține satisfacții îi fuseseră aduse prin respectivul job, și că acum își dorea cel mei mult să primească satisfacția împlinirii dintr-o relație extrem de așteptată. Își întoarse chipul ud și dădu de un Edward care nu-și putea abține zâmbetul.

-De ce râzi? Întrebă și un nou val de lacrimi o doborî când, în sfârșit el se ghemui în fața sa.

-Nu ști ce s-a întâmplat mai departe.

-Ce s-a întâmplat? Întrebă aceasta, derutată de fața sa senină.

-Of, Margo... îi șterse lacrimile, ușor. Tragi întotdeauna concluziile mult prea devreme, scumpo. Niciunul din colaboratorii mei nu au tolerat comportamentul lui Rey. Nu am pierdut azi din cauza ta, am câștigat datorită ție. Se ridică ușor și îi sărută chipul umflat.

-Serios? Întrebă, nevenindu-i a crede.

-Da! Se ridică în picioare, trăgând-o după sine pe Margo, vrăjită de strălucirea din ochii săi. Îi lăsă mâna pe umărul lui și o îmbrățișă puternic, strângând cu patos acel trup de femeie. Ști, Margo... cred că ăsta e drumul tău. Eu sunt un simplu privitor...

-Nu, șopti aceasta nepăsându-i că-i păta cămașa imaculată. Este drumul nostru. Suntem subiecții aceleași romanțe, Edward.

-Este o romanță?

-Din care am vrut să evadez, remarcă femeia, dar da. Altceva ce să fie?

-Nu găsesc... oftă el, dar în esență era de acord cu ea. Hmm... sunt atât de îndrăgostit de tine... și își plimbă obrazul pe părul mătăsos al femeii.

-Și... dar se opri, cu lacrimi în ochi.

-Și? Întrebă acesta calm.

-Doar și... oftă femeia și se agăță mai bine de el.

Nimic nu i-ar fi despărțit din transa în care singuri se aruncaseră, dacă glasul de femeie nu ar fi tușit extrem de discret. Edward își ridică fruntea, obosit, și întrebă:

-Ce vrei, Korry?

-Oh, îmi cer mii de scuze... se prezentă femeia, cu ochii mari și rușinați pentru că îi surprindea într-o astfel de ipostază. Nu am vrut...

-Rey a plecat de ceva timp, lămuri bărbatul, de parcă ăsta era amănuntul dorit de femeie.

-Oh... fata părea și mai fâstâcită și de aceea, zâmbind în fața tactului care lipsea cu desăvârșire din Edward, Margo se întoarse spre aceasta. Atunci... eu...

-Hei, zâmbi politicoasă. Tipa dinaintea sa avea în jur de un metru și șaizeci și cinci de centimetri, urmată de sâni medii, brațe atletice și un corp divin. Părul brun, pielea ciocolatie în care albul modificase mult culoarea inițială, și ochii căprui o făceau o femeie cu adevărat frumoasă. Margo Wilde, se prezentă aceasta.

-Știu, zâmbi Korry. Sun Korry Krentz. Iubita lui Rey.

-Oh, făcu Margo compătimind deja făptura dinaintea sa. Încântată, oricum, și îi întinse mâna. Krentz? Interesant nume... Multe persoane din America se numeau așa, nu era nimic ieșit din comun la asta, si tare se temu că, deja părea o ciudată.

-Îți mulțumesc, femeia se apropie. Era vizibil că strângea ceva la piept, ceea ce și atranse atenția.

-Cu ce te putem ajuta?

-Venisem pentru a-i aduce un dosar lui Rey... și l-a uitat și...

-Păruse doar că-și uitase mințile în paharul consumat, bombăni Edward, primind un cot de la femeia aflată la mică distanță de el.

-Iartă-l, zise aceasta. A fost o ședință grea.

-Înțeleg, făcu femeia tristă. Oricum, mă bucur enorm că te-am întâlnit.

-Și eu. Poate ne mai vedem.

-Abia aștept! Zâmbi aceasta și se îndepărtă, scuzându-se de mai multe ori. Așteptând să plece, Margo oftă întorcându-se spre Edward.

-Ai fost rău! Cu docilitate o ascultă, neîntrerupând niciuna dintre fraze. Dacă iubitul ei e un nenorocit, asta nu înseamnă că și ea este o pramatie, ca el.

-Am zis eu că e? Nu avea dovezi care-l puteau incrimina, așa că aceasta dădu din mână, lăsând totul pe mai târziu. Hai, hai! Sunt lihnit și...

-Tu? Ai mâncat toată ziua!

-M-am păstrat pentru cină, însă, o apostrofă. Doar dacă nu dorești să te culci pe stomacu gol. Nu avem nimic în frigider, acasă.

-Restaurant să fie, aprobă aceasta și se îndreptară contagios de veseli spre ieșirea din sediul firmei.

***

Iaurt, brânză sau smântână?

La raionul de lactate, dintr-un supermarket, purtând o rochie pe corp, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul, din cauza botinelor de vară perforate, Margo decisese ca în lipsa lui Edward -de câteva ore, cel mai probabil- să aprovizioneze apartamentul, astfel încât se trezea nu cu unul, ci cu două cărucioare în care nu avea numai alimente, ci și decorațiuni pentru locuință. E clar, voi face un infarct la casă, realiză când se hotărî să cumpere smântâna -iaurtul era prea acru pentru gusturile sale, și niciodată nu fusese o împătimită a brânzei- punându-și acum marea problemă cu ce se va înapoia ea în apartament.

Majoritatea celor prezenți în magazin o priveau extrem de nedumeriți de obsesia sa pentru cumpărături, dar ignorându-i alese să-l deranjeze pe bărbat din partida de golf la care participa pentru a discuta afaceri și să-l roage să îi fie adusă o mașină.

-Nici nu vreau să mă gândesc la câte ai cumpărat, râse acesta. Dar fii fără grijă. Îți trimt imediat o mașină. Băgă telefonul înapoi în geantă și vână cea mai goală casă de marcat. Dumnezeu nu avea milă pentru picioarele sale, așa se părea când cozi nesfârșite urmau fiecare dintre numerele caselor de marcat lucrătoare. De aceea se așeză la una, moment în care, nemaiputând să dirijeze căruciorul plin lovi femeia din fața sa. Aceasta se întoarse, nedumerită, moment în care amândouă zâmbiră.

-Margo!

-Korry! Ce mă bucur să te văd! Iubita lui Rey i se părea mai ușor de suferit decât acesta. Îmi cer scuze...

-Wow! Exclamă Korry la vederea celor două cărucioare. Sunt sigură că tocmai ești înjurată de cei ce se poziționează în spatele tău.

-Și eu, râse aceasta. Ne lipsesc multe și...

-Nu e nevoie sa-mi explici. Făcu o pauză, moment în care își duse mâinile la gură. Nu ști cât de mult mă bucur să te văd!

-Și eu... aseară nu prea am avut timp să ne cunoaștem.

-Din păcate, oftă femeia... Oricum, sper că invitația rămâne valbilă. Mi-ar plăcea să vorbim acum.

-Și mie. Mai ales că, mașina trebuie să-mi sosească.

-Oh. Putem merge la un local, și te aduc eu înapoi când ți-a sosit mașina. Margo stătu să se gândească un moment, însă, își zise că nu trebuia să o judece pe Korry. Nu toți oamenii sunt la fel, și nu ea era vinovată de acțiunile iubitului său.

-Ok. Dar în apropiere. Nu vreau să vină mașina după mine și să îl enervez pe șofer.

Râse, simnțind fiorii cum îi trec prin sine. Plăti factura exorbitantă -Edward urma să o omoare de data asta- și ajutată de Korry încărcă totul în mașina acesteia încăpătoare. Se așeză pe locul de lângă șofer, fiind atentă la toate amănuntele pe lângă care trecea în viteză, până în momentul în care ajunseră la un local -chiar dacă trecuseră pe lângă zece până acum, iar de fiecare dată femeia din stânga zicea că mâncarea nu era bună acolo- unde parcată fiind mașina, pășiră în interior.

Petrecuse în jurul a trei ore la cumpărături, deci sărise peste prânz, iar micul dejun fusese insuficient caloric pentru a înlocui mesele ulterioare. Din acea cauză, când aleseră o masă lângă geam fu generoasă în comandă. Își inspectă telefonul de mai multe ori, mărind volumul pentru a-l auzi în cazul unui apel, așezându-l pe masă, și privind pe geam.

-Relaxează-te! Se încruntă Korry.

-Poftim? Întrebă aceasta.

-Îmi pari extrem de tensionată, remarcă femeia. Ce e? Țipă la tine dacă nu-i răspunzi?

-Nu... nu știu, mărturisi domnișoara Wilde.

-Atunci? Ăsta este un prânz între fete.

-Nu pot sta mult...

-Of, Doamne! Își dădu aceasta ochii peste cap. În regulă. Măcar să beau ceva și mergem înapoi.

-Mda. Întotdeauna Margo fusese reticentă cu oamenii. Nu avusese mulți prieteni, nu fusese extrem de sociabilă, fiind de o îndoială îngrozitoare, și de aceea renunță la instincte și acceptă o posibilă prietenie cu Korry. În fond, doar își dăduse ochii peste cap la ea -gest neacceptat de Margo, dar care putea fi trecut cu vederea. Ok, atunci. Până ne vine comanda, mă duc la baie.

-Ok, aprobă aceasta.

Ajunsă în cabina de toaletă, Margo oftă. Asta îi amintea de Livingston, și mai ales de Philadelphia. Când privea femeia brună cu care prânzea acum își amintea de Delia, și nu putu să nu se întrebe dacă Rey nu avea cumva un gen preferat de sclave pe care să le numească „iubite"? În timp ce se spăla pe mâini și ieșea din toaleta femeilor, își zise că în seara asta urma să aibă o discuție lungă cu sora sa, ce nu mai dăduse un semn de viață de câteva zile bune.

Surpriza sa fu aceea că, unul din chelneri aducea mâncarea la masa lor. Zâmbi spre Korry și își băgă telefonul în buzunar imediat ce luă un loc pe scaunul său.

-Ce bine miroase! Zise aceasta.

Nederanjate de nici un alt factor perturbator, Margo și Korry discutară destul de mult. Astfel, Margo află că femeia din fața ei îl iubea mult pe Rey, în ciuda defectelor sale, și că își dorea un viitor cu acesta.

-Pare să aibă încă obsesii... oftase la un moment dat Korry. Sălbatice1! Margo înghițise cu dificultate, căci imediat asociase numele său de familie cu ceea ce spusese Korry. Se înecase, chiar, însă tristețea de pe chipul damei o făcu să regrete imediat lipsa de dimplomație. Își așezase o mână peste a ei, zâmbind. Discutară despre apartamente, aproape tot soiul de prostii și Margo îi dădu numărul de telefon.

Abia în momentul în care văzu cum cerul roșește spre apus, își dădu seama cât de mult stătuse, cu adevărat. Tresări, achită repede nota și printre scuzele lui Korry plecară înapoi spre supermarket. Își deschise telefonul, și observă, stupefiată că acesta era dat pe silențios. Imediat privi spre Korry.

-Tu mi l-ai dat pe silențios?

-Nu am crezut că vom pierde timpul atât de mult... se scuză aceasta din priviri... Nu mai e nimeni aici, puse sare pe rană. Te duc eu acasă! Continuă, oferindu-se. Femeia acceptă și în zece minute era înapoi la apartamentul său. Îmi cer din nou mii de scuze...

-Este în regulă, oftă aceasta, chiar dacă cele treisprezece apeluri nepreluate de la Edward o enervau și mai tare. După ce încuie ușa, reapelă, trântindu-se pe fotoliu. Ed...?

-Margo! Ce... ?! începu acesta. Știi câte griji mi-ai făcut când am descoperit că trece o oră și șoferul trims mă anunță că nu ești în acel supermarket?! Doamne! Mi-am imaginat că ai fost răpită!

-Chiar... inspriă aceasta... chiar crezi că ceva rău mi s-ar putea întâmpla aici? Vocea sa calmă enerva și mai tare, iar de aceea, cu ochii ieșiți din orbite Edward continuă să țipe.

-BINEÎNȚELES! Ce dracului?! Chiar crezi că povestea asta se termină aici? Ești inconștientă?! Un criminal e pe urmele tale și tu ce rahat ai făcut toată ziua?

-M-am întâlnit cu Korry la supermarket.

-Eh, să-m bag ceva și în curva lui Rey! țipă acesta.

-Mai încet... te aud ceilalți.

-Nu mă interesează. Continuă să-și descarce nervii născuți din grijă până în momentul în care Margo nu mai fu nevoită să țină telefonul la ureche, auzindu-l încă din scara blocului. Deschide nenorocita asta de ușă! Bătu în ea, nervos. Imediat cum o prinse, o privi pe toate părțile, pentru a se sigura că este bine. Ști...

-Mai încet, îi puse un deget peste buze. Cred că te-ai descărcat suficient.

-... de câte ori am revenit aici? Continuă el, diminuând decibelii. Am crezut că ești deja moartă... ca în acea zi, pe masa obsedatului de polițist... Femeia acceptase țipetele și nervii tocmai din cauza faptului că se știa vinovată. Ar fi trebuit să-și controleze telefonul mai des și să nu-l lase pe masă. Poate că domnișoara Krentz încercase să îi facă un bine, dar nu reușisese nicidecum. Îmi pare rău, își trecu el mâna prin păr.

-Și mie, îl îmbrățișă, cu chipul roșu. Iartă-mă.

-Este în regulă... dar, data viitoare...

-Nu va exista o dată viitoare. Voi fi mai atentă. Bărbatul expiră și o pupă ușor, pe ambii obraji încinși. Vrei șă-ți arăt ce am luat?

-Mă înnebunești, Margo! Exclamă el, lăsându-se ghidat de aceasta până în living. Bănuiesc că, tot magazinul, din moment ce am văzut factura de pe card...

-Aproximativ, îi făcu aceasta cu ochiul, chiar dacă inima sa era îndoită. Cât de intenționat fusese gestul lui Korry, până la urmă?

1 - Wild= (eng.) sălbatic

Am participat, vinerea aceasta, la un eveniment care s-a ținut la Biblioteca Națională, unde au fost invitați scriitori pe care -sincer vă spun- nu-i cunoșteam, dar îmi amintesc câteva nume: Răzvan Țupa și Simona Popescu (mi-a dat și autograf, deci...). Cred că, i-am reținut deoarece m-a impresionat naturalețea lor. Însă, ascultându-i din rândul al doilea, am descoperit și câteva păreri contradictorii, dar m-am simțit și extrem de mică și neînsemnată pe lângă aceștia, oarecum ciudată.

Au început să citească romane de prin clasa a cincia, lucru inimaginabil de bine, mai ales că au început cu niște cărți ale copilăriei -bine, acum, să mă gândesc și la regimul politic din acea vreme. Eu am învățat să citesc la cinci ani, urmând ca la șase să fiu dată la școală. Am citit o groază de lucruri pentru copii până la vârsta de nouă ani, lucruri pe care am și încercat să le reproduc, iar de la nouă ani mi-am dat seama că iubesc romanele de dragoste -era ceva nou pentru mine; citeam fără a înțelege, de fapt, ce citesc, și pot spune că primul meu roman a fost „Nesocoitită" de Amanda Quick. Aveam la activ câteva tentative de a citi, fără a mă pasiona, însă. Și așa am învățat să iubesc cărțile, iar acum, cu mult mai mare, dar totuși atât de tânără, am reluat acele cărți care nu mă atrăgeau de fel la nouă ani, și pe care acum le pricep pe deplin și nu mi se mai par o corvoadă.

Oamenii aceia, mai spunea și că au avut o atenție deosebită pentru biblioteci, și așa mai departe... Hmm... de-abia ieșeam din clasă în ciclul primar și gimnazial, dar am trecut de două ori (maxim) pe la bibliotecă, însă nu am abonament la Biblioteca Națională, din moment ce am vizitat-o pentru prima dată aseară, alături de profesora de română. Ori nu sunt eu a fi un „mare" scriitor (oricât de mare, oricum vreau și altceva în viața asta) ori fiecare a înțeles vocația aceasta de narator, poet diferit... În orice caz, vă spun că sunt oameni ca și noi, cu emoții și extrem de amuzanți, și cu siguranță voi încerca să-i citesc. Chiar sunt curioasă cât de grea e cartea doamnei profesoare Simona Popescu: „Exuvii" :)

Capitol editat (1) --> 3492 de cuvinte