Apartamentul lui Edward era mobilat destul de simplu, având trei camere, motiv pentru care fu sigură că nu el îl achiziționase.

Își lăsă pantofii la intrare, punându-și geaca de piele în cuier, și coti la dreapta, luând contact cu o sufragerie spațioasă, ce avea o canapea gri, pe care erau așezate perne roșii și albe, alături de scaune joase, ce se reuneau la o măsuță aprape neagră. Covorul alb, de sub acele piese de mobilier, indica faptul că acesta nu-și petrecuse prea mult timp în sufragerie, și de altfel nici la măsuța crem cu patru scaune destinată celor meselor principale ale zilei, din colț. Pe de altă parte, Edward se duse direct în dormitorul din capătul holului, deschizând ușa și lăsându-și bagajele acolo, moment în care Margo observă încă un dormitor, mai mic, ce-i drept, dar care era legat de primul prin balconul pe care -boem- bărbatul își așezase un șezlong, o măsuță și o plantă.

Femeia oftă -i se părea deja exagertă cerința de a dormi separat- și înaintă în bucătăria, trecând de camerele mai sus menționate, dreptunghiulară și extrem de curată. În capătul acesteia se afla spălătoria unde aproape că strălucea mașina de spălat haine.

-Nu prea mănânc acasă, o sperie Edward apărând în pragul uși. Și rufele le duc la spălătorie.

-Nu înțeleg de ce, făcu aceasta, atingând masa din bucătărie -nici un fir de praf nu se așternuse pe aceasta- din moment ce ai unde să gățești și...

-Cred că ai observat: în Livingston am comandat o groază de mâncare. Apropiindu-se de el, Margo îl bătu ușor pe burtă și zise, zâmbind:

-Să vezi peste câțiva ani... își ridică o sprânceană, pentru a-l face să nu se simtă prost de momentul petrecut pe holul blocului și străbătu casa până în dormitorul cel mare. Luă un loc pe pat, știind că este urmată în de-aproape, și continuă: Angajezi și oameni care să-ți facă curat?

-Da, răspunse acesta, luând loc pe fotoliul din colțul camerei. Chiar dacă nu sunt aici, cei de la firma pe care am angajat-o au o cheie de la apartament.

-OK, făcu ea și privi tablourile inexpresive de pe pereți. Caracteristic lui Edward, își dădu ea ochii peste cap și începură să despacheteze hainele. Amândoi se organizară într-un șifonier, împărtășind câte o vorbă, o impresie și o dorință, când de fapt inimile lor erau cuprinse de o febră inexplicabilă, amplificată de duritatea remușcărilor. Margo credea că greșește în nebunia ei de-a-i oferi o lecție, un nou test exagerat, pe când Edward se gândea că insuficiența dragostei sale determinase ruptura relației lor. Toată după-amiaza fu petrecută astfel, calmă, dar totuși zbuciumată.

Spre seară, pentru că în frigider nu se găsea nici un aliment, comandară ceva de la un restaurant din zonă, ca mai apoi să se infiltreze, care cum putea, în fața televizorului. Prima ce luă un loc solitar pe canapea fu Margo, care îmbrățișă numaidecât o pernă, aruncând priviri hoațe spre Edward, venit cu laptop-ul și așezat la colțul opus al sofalei. Nefiind conștienți de tertipul pe care fiecare îl avea, de fapt, în minte, păstrară distanța, prefăcându-se că întrețin alte acțiuni, când de fapt atenția lor se canaliza spre celălalt. În adevăratul sens al cuvântului, ea fu cea care făcu primul pas, ridicându-și picioarele într-o poziție de divan turcesc și atingând coapsa lui caldă cu degetele sale reci.

Își zise, atunci, că nu o ruptură dorea cu adevărat, ci să fie lăsată în pace, pe perioada în care se simțea sensibilă și instabil emoțională. Nu ar fi făcut niciodată greșealade a-l învinovăți pentru pierderea copilului, dar un gând o înnebunea, un gând care nu-i permitea să-și arunce toată vina asupra sa. Se întreba cum va trece ea peste această traumă, cum va reuși șă se gândească la un copil fără să înceapă să-l asocieze cu cel pierdut?

Oftă, din nou, nemulțumită de prea multe gânduri ce i se adunau în minte și își stânse degetele de la picioare când palma sa caldă se lipi de tălpile de gheață.

-Trebuia să-ți iei șosete, zise acesta și îi frecă ușor carnea pentru a o face să se încălzească.

-Poate, nu se putu abține această să zică, am făcut-o intenționat.

-Serios? Zâmbi într-o parte Edward. Se încruntă în fața ecranului și puse clapa, lăsându-l lângă el, apoi își frecă ochii obosit, privind spre Margo. Care ar fi pretextul?

-Dacă trebuie să-ți explic atâtea... făcu femeia, continuând jocul, trezindu-se că, brusc, zâmbește. Mâinile lui Edward începură să maseze ușor picioarele, în timp ce ochii acestuia priveau fericiți femeia tolănită în fața sa.

-Margo... și aplecându-se îi sărută unul din degete. Sper că noi...

-Momentan, îi luă ea vorba din gură, știind exact ce dorea să zică, suntem bine. Dar asta nu absolvă întrebările pe care mi le voi pune în continuare, Edward, pentru că -iar o dată pornită, Margo Wilde trebuia să-i reamintească bărbatului de lângă ea că, amândoi mințeau- asta este o minciună, și indică inelul de logodnă pentru care se simțea și acum vinovată.

Edward nu mai avu nici un cuvânt, din cauza fafptului că nu o putea contrazice din moment ce dreptatea era de partea ei, însă rămase ușor dezamăgit de faptul că ea nu credea în viitorul relației lor. Câte se întâmplaseră în Livingston... cel puțin... acele lucruri nu contau? Glumiseră împreună, mâncare, se culcaseră, iar într-un cuvânt se distraseră și i se părea nedrept că i se ștergeau toate aceste „puncte", începând povestea de la... zero?! În pat, în acea noapte, se întrebă dacă își pierdea timpul lângă Margo. Inima lui nu se îndoia de sentimentele sale, ci de ceea ce însemna el pentru femeia caldă, aproape lipită de coapsa sa. Încrederea este o acțiunea oribilă, mai ales pentru un orgoliu mare, care consideră că le știe pe toate, iar pentru Edward, frământările de-abia acum începuseră. Declinul încrederii ei în el se întâmplase cu câteva zile în urmă, dar se întreba dacă nu și încrederea lui în ea se afla pe marginea unei prăpastii abrupte.

***

-Nu ave-ți probleme, domnișoară Wilde, notă doctorul ginecolog la care ajunsese Margo următoarea zi, după ce Edward părăsise apartamentul îndreptându-se spre sediul firmei sale pentru care, de altfel, și venise.

Hotărâse să-și ocupe timpul cu acest gen de activitate, fiind conștientă de faptul că nu își va putea găsi o meserie pe specializarea sa pentru cât... două, poate trei săptămâni? Cu toate astea, pe tot parcursul controlului, își zisese că nu vrea sub nici o formă să fie o femeie întreținută, așadar avea nevoie de o slujbă, oricât de mică și de neînsemnată. De dimineață, după ce ea gătise micul dejun și după ce Edward o sărutase ușor pe păr, ieșind grăbit de întârzierea sa, femeia avusese timp să se familiarizeze cu casa, să-și dea seama că i se părea cam tristă și că nu avea nici un borcan în care să țină dulciuri. Îi luase ceva -multe mutări ale diverselor obiecte- până să se gândească să caute un doctor în acest oraș, și până să părăsească apartamentul.

Nu știa de ce avea emoții din moment ce nu era prima ei vizită, dar își dădu seama, cât timp trăgea cu ochiul spre celelalte femei, că viața ei de „fugară" nu-i permisese să-și facă o rutină în ultimele luni. Gândul îi zbură rapid la manichiura sa, apoi la Edward și-și dădu seama cât de distrasă era în ultimele zile. Își studie hainele, priveliștea, iar apoi, când soarele începu să se topească pe cerul clar, realiză că ar fi trebuit să îi dea un mesaj lui Edward pentru a-l înștiința că, s-ar putea să nu o găsească acasă. Deja, după ce fundul o durea teribil, transpirase îngrozitor și se plictisise, doctorul o chemă în cabinet, urmând ca la plecare să-i ofere indicații în ceea ce privea posibilile dureri pe care să le sufere în zilele ce vor veni, dar și că își putea reîncepe viața sexuală după șase săptămâni.

Margo își dăduse ochii peste cap, zicându-și că „ăla" era ultimul lucru la care se gândea zilele acestea, și porni în jos pe strada neaglomerată. Dacă urma să nu mai știe încotro s-o apuce, spera din tot sufletul ca Dumnezeu să-i lumineze calea și să găsească o ocupație pentru zilele de stat în New York, ca să nu înnebunească închisă în casă. Trecu pe lângă numeroase terase la care era imposibil să nu observe îndrăgostiți, astfel încât se gândea continuu la Edward Hook cel care nu văzuse mesajul ei din lipsă de timp. Dori să-l sune la următoarea cotitură -nu își amintea să fi făcut de atât de multe ori la stânga- când zări afișul mare al unui local aproape fantomatic la exterior pe care scria cu litere de-o șchioapă: CĂUTĂM CHELNERIȚĂ.

Băgă telefonul în geantă, renunțând la tentativa de a-l deranja, și se apropie de ceea ce considera o slujbă pentru a-și omorî timpul. Se înserase de-a binelea, iar cu mii de emoții în suflet păși în interiorul localului. Nu s-ar fi așteptat niciodată ca ceva atât de urât pe dinafară să fie atât de luxos la interior, mai ales când văzu cât de bine erau organizate mesele, ringul de dans pe care se mișcau languros domnișoare mai puțin indecente și apoi barul, unde relaxat un tip pregătea băuturi. Nefiind foarte aglomerat, pe ici pe colo pâlcuri de oameni la patru ace, se îndreptă spre singura ființă pe care o interperase creierul său. Băiatul de la bar!

-Hei, își șterse aceasta mâinile de blugi, primind în schimb un la fel de călduros „hei". Observă barba șmecherească pe care și-o lăsase acesta, apoi ochii întunecați și nasul prelung.

-Te servesc cu ceva? Întrebă acesta după un moment stânjenitor de tăcere, urmând să râdă ușor pentru a destinde atmosfera.

-Oh, nu -la cât de bine arăta localul se gândea dacă-și putea permite măcar o băutură. Am văzut anunțul de pe ușă...

-Cu chelnerița, te referi? Întrebă acesta. Primi răspunsul afimativ și, după ce chemă o femeie continuă, dându-și jos șorțul: urmează-mă, atunci. Asta și făcu, îndreptându-se spre o ușă perfect mascată de vopsea neagră, slab luminată, intrând pe un coridor sufocant. Își strânse mai bine mânerele genții, întrebându-se dacă nu cumva se pripise cu această decizie de a se angaja în urma unui „semn Divin". Aceste încăperi îi aminteau puternic de capcana ce îi fusese întinsă în casa polițistilui și decise să meargă mai greu, însă la fiecare privire pe care i-o arunca, bărbatul nu dădea semne să o spioneze. La un moment dat, trecură pe lângă mai multe uși, intrând, în cele din urmă, pe una dintre acestea. Bănui că nimeriseră bine, căci -această clădire i se părea impresionantă- la un birou micuț stătea o femeie și mai micuță, deloc tânără. Camera diferea de local, fiind vopsită în tonuri de alb și crem, cu un singur geam micuț. Mary. Tipa a venit cu angajările. Pentru un moment femeia își ridică ochii din computerul uriaș și privi în direcția lor.

-Bine. Tu poți pleca. Bărbatul dădu din umeri și o privi pe Margo milos, bătând-o amical pe umăr. Rămasă în picioare, după ce acesta închisese ușa în urma sa, Margo se apropie de birou, luând un loc pe unul din scaunele așezat în fața construcției dreptunghiulare.

-Bună seara, zise, amintindu-și perfect de primul ei job care începuse cam așa, în anii studenției.

-Aha... ia zi-mi, poți să iei o tavă fără să o scapi?

-Da, se bâlbâi ușor Margo, fiind luată atât de tare. Am experiență în domeniu și...

-Poți purta o fustă scurtă? Domnișoara Wilde privi încruntată propunerea, așa că scoțându-și nasul din calculator și oferind un zâmbet știrb femeia continuă: Avem standarde aici.

-Standarde? Cum ar fi?

-Vin bărbați frumoși aici. Clienți fideli, ca să zic așa, se lăsă ușor pe scaunul rotativ. Nu te pun decât să servești, nimic altceva, ridică femeia mâinile în aer, simțind cum rotițele lui Margo încep să se învârte.

-Aham, făcu aceasta precaută. Nu voi lucra mult. Câteva săptămâni, cel mult.

-OK. Preferi turele de dimineața sau seara?

-Nici nu-mi știți numele!

-Ai spus câteva săptămâni, nu? Iar aprobarea lui Margo o făcu pe femeie să dea cu pumnul în masă, zâmbind: Atunci, bine ai venit în echipa „Mica Sirenă" scumpo!

***

De dimineață, de când era el plecat, Edward nu stătuse nici un minut. Lucrurile -în absența lui- merseseră mai rău decât crezuse inițial, mai ales că trebuise să convigă o serie de colaboratori de seriozitatea firmei sale.

Își aduse aminte, în timp ce ridicat în picioare lăuda firma și recunoștea că lunga sa vacanță neanunțată fusese ceva temporar, de vorbele lui Margo Wilde cum că, era posibil ca reputația lui să aibă de suferit, fiind efectul invers „campaniei" sale de reabilitare a numelui său. Nu luase în serios prezicerile femeii, și nici acum nu o făcea, din moment ce ultimul său argument:

-Mă însor curând și voi avea pentru ce munci, pentru soție, viitori copii.

Îi aduse victoria deplină. Toți colaboratorii săi aveau copii și erau însurați, ceea ce aduse, la plecarea din sala ședinței, o strângere de mână strașnică, scuze acceptate și -probabil- prieteni pe viață. Rămase singur, câteva minute, la masa lungă privind Imperiul pe care-l clădise și pentru care luptase în orele ce se scurseseră. Își frecă chipul, parcă îndoliat, amintindu-și că „soția" lui tocmai ce pierduse un copil, iar relația lor cobora dealul pe care-l urcaseră împreună.

-Dori-ți un ceai, domnule Hook? Își făcu curaj secretara să-l întrebe, și privind-o obosit, cu ochii roși și triști confirmă. Nu avusese timp de prânz, iar acum, după ce această tensiune fusese eliminată se întrebă dacă Margo era bine acasă. Dacă ea luase prânzul... După ce îi fu adus ceaiul, iar bărbatul stărui pe mișcările ușoare ale secretarei sale fără a găsi vreo plăcere în acestea, își căută mobilul în buzunarele costumului.

Așa cum era de așteptat îl închisese înainte de a începe ședința. Se întrebă dacă Margo îl sunase, toate aceste ore, iar numai gândul la ea îl făcu să își deschidă telefonul. Observă, imediat, un mesaj prin care era anunțat că se dusese la un consult ginecologic, iar bărbatul aprobă, nemaiapucând să și scrie un răspuns, datorită faptului că, grăbită, secretara dădu buzna în încăpere anunțând:

-Domnul Smith a sunat și m-a întrebat dacă dori-ți să lua-ți cina cu dumnealui...

-Smith... închise ușor ochii pentru a-și reaminti cine era individul. Înalt, păr și ochi întunecați, colaborator important care, la final, îl felicitase pentru logodnă, aducând laude viitoarei mirese. Da! Unde dorește?

-Mica Sirenă.

-Înregulă -Edward știa localul, fiind la un moment dat client fidel al acestuia. Oftăși se gândi că, Margo trebuia să mai aștepte.

Să-mi fie rușine că de o săptămână (mai mult sau mai puțin) nu am mai postat nimic. În fine, sper ca acest capitol să vă bucure, iar eu doresc să vă anunț că nu voi mai avea mult și voi finaliza romanul.

Capitol editat --> 2420 de cuvinte