26 martie

Primul lucru pe care Margo îl făcuse, în următoarea zi, fu de a-și prezenta demisia din funcția de ziarist pe care și-o dorise atât de mult cu trei săptămâni în urmă. Intrase pe poarta sediului Livingston Enterprise cu aceleași emoții ca în prima zi de muncă, gândindu-se la tot ce se petrecuse cu ea din cauza acestui loc de muncă. Unele lucruri –i se părea ei de-abia acum- erau, totuși, inevitabile, iar experiența trăită aici o învățase ceva –pe lângă logodna sa iminentă și... problemele inimii, așa cum ar fi trebuit numit, emfatic, capitolul nefinalizat din viața ei: o învățase ce însemna familia.

Așa că, după ce plecase din biroul directorului ca o învingătoare, cu pieptul înafară și accentuându-și legănatul șoldurilor, în ciuda glasului său care îi reamintea în continuu de contractul de muncă, o luă în jos, pe străzile localitații, oprindu-se la o cofetărie la care nu ar fi dorit să poposească. Stând la măsuța roză, mică și curată, se gândi că nu va renunța la ideea de a reveni în Livingston, de Paște. Mătușa Leona și bunica avea acum nevoie de o față tânără și cunoscută care să le lumineze sărbătorile, iar marele impediment: F L O R A N C E, fusese degradat deja de pământ, îndepărtat, cu atât de mult dramatism, din viața satului.

Iar dacă domnișoara Wilde savura o prăjitură, reflectând și la partea plină a paharului, Edward rămăsese prins în casă cu niște documente trimise de Philadelphia, pentru că –de altfel- ea refuzase să fie însoțită. Nu insistase prea tare, din moment ce știa că acest lucru o va enerva, și nici nu trecu pe la ea, pe seară, știind că avea nevoie de solitudine zilele aceasta, astfel încât ultimele zile în Livingston fură petrecute în tăcere absolută din partea celor doi. Nu-și vorbeau prea mult, iar de fiecare dată când voiau să se sune, renunțau gândindu-se că celălalt trebuia să facă primul pas. Lipsa acută de comunicare nemulțumi până și Divinitatea, în ziua de sâmbătă, când o furtună violentă lovi Montana, spălând străzile și răcorind –mai mult decât necesar- atmosfera. De altfel această vreme urâtă îl adânci pe Edward într-o stare depresivă cruntă, învinovățindu-se de pierderea copilului, pentru că nu îi asigurase primul ajutor necesar, nefiind, astfel, atent la durerile femeii, zicându-și că vina era doar a lui și pierzând vremea, palid și apatic în pat unde își creă propriul „glosar" de imagini marcante cu ajutorul tavanului și imaginației sale bogate.

Mai mult se gândea la durerea pe care trebuie să o fi îndurat aceasta –fizică și psihică- decât la atașamentul său pentru copilul care acum nu mai era. Ce-i drept, și el suferise, dar suferința lui se evaporase când comportamentul rece al lui Margo, supărarea ei, îl luă cu asalt, nemaiștiind cum să reclădească podul instabil pe care merseseră de-a lungul acestor zile. Își zise, în cele din urmă, că soluția se găsea în lacrimi: Margo nu plânsese deloc pierderea, așa că, probabil, aceea era problema.

Se gândea serios să o determine să își descarce întreaga încărcătură emoțională, mai ales după ce o îmbrățișă pe Leona și pe bunica lui Margo, în momentul în care veni să o ia pentru a merge la aeroport, iar de aceea, în data de luni, 26 martie, după ce se înapoie pe locul de la clasa I din mijlocul de transport aerian ce urma să-i ducă în New York, își drese glasul, fiind gata să spună câte ceva, în care, ca în cafeaua pe care i-o înmâna acum, să strecoare ușor subiectul dorit. Însă cuvintele i se blocară în gât. Își lăsă privirea în podeaua albastră și se așeză jos, punându-și paharul în suportul dedicat acestuia și își împreună mâinile.

Oftă, în momentul în care, întorcându-și chipul dădu de fața ei tristă. Se comportase urât cu ea, nefiind o dovadă a iubirii, ci din contră, iar de aceea se bosumflă pe sine, începând să-și miște agitat unul din genunchi. Își spuse că, certurile sunt normale între persoanele care se iubesc, dar nu își dădea seama cum, de la o ceartă se ajunsese la asta.

—Care e, în fond, morala acestei întâmplări? Gândi bărbatul cu voce tare, fără să vrea, astfel încât roși imediat. Bău tăcut din cafeaua sa, chiar dacă inima îi bătea mai-mai să-i sară din piept, întrebându-se ce va crede despre el, mai ales când observă cum ea îl privește pe sub gene.

—Poate că, ar trebui să comunicăm mai mult... Nu crezuse că îi va și răspunde întrebării pe care, în fond, și-o pusese sieși, dar tresări ușor când îi auzi vocea. Își întoarse capul spre ea, având imaginea profilului său în amurg. Își pieptănase părul și îl prinsese într-un coc în vârful capului, purtând pantaloni de birou, negri, o bluză de un alb imaculat și ghete cu un toc uriaș. Se machiase, din nou, iar el observase cum o privise până și pilotul, un fior de gelozie străbătându-i sângele la posibilitatea că, alt bărbat ar putea să o cucerească și să intervină, astfel, între ei.

—Serios? Edward nu considera comunicarea problema dintre ei, negândindu-se, cu adevărat, prea mult la aspectul ăsta, dar nici nu putea explica ce stătuse la baza rupturii, căci lui îi trecuse dezamăgirea din ziua în care o găsise exact în locul pe care dorise să-l evite. Își dădu seama că, supărarea lui trecuse mai repede ca a ei din moment ce aflase pe parcurs că nu fusese mințit, pe când, în cazul lui, dovezile arătau clar că o abandonase –din nou- consultându-se cu sine. Poate că, era el un sfătuitor mult prea prost... Margo nu îi răspunse la întrebare. Contempla, în continuare, peisajul, moment în care știu că acum era momentul oportun pentru a discuta despre adevărata problemă –sau cel puțin, problema pe care el o considera adevărată: Atunci, Margo, spune-mi... nu suferi după pierderea bebelușului nostru? Nu crezi că aia e adevărata problemă? Cu siguranță că, o luase prea tare, dar se simțea din nou ca la începutul unei posibile relații cu Margo, sau mai bine zis nici ca atunci. Se simțea neîndemânatic, ca un copil care cere sfatul profesoarei, fără să fie capabil să lege două propoziții ca să compună o frază coerentă. Întrebarea lui o făcu să renunțe la poziția picior-peste-picior care i se potrivea atât de bine, și se așeză normal, ba chiar ușor într-o parte, privindu-l.

—A fost primul meu copil, Edward.

—Aham... zise acesta, de parcă propoziția explica tot, adoptându-i poziția răsucită. Totuși –dorea el să ajungă la subiect- nu ai plâns după... ăăă –realiză că întâmpina o problemă legată de sexul copilului, din moment ce fusese prea mic... sau poate mică?- ... el, sau ea... continuă bâlbâit chiar dacă știa că o făcea de oaie.

—Nu vreau să plâng, răspunse ea după un timp în care păru a se gândi la afirmația lui. Stând, acum, dreaptă în scaun continuă: Momentan, sunt supărată pe tine...

—De ce? Explodă acesta exasperat, cu ochii parce ieșindu-i din orbite, întorcând privirile oamenilor din avion spre ei. Scană încăperea simținud-se prost pentru răspunsul său, și apoi continuă cu voce joasă, ispășită. Mi-am cerut iertare...

—Și eu, repugnă nervoasă, dar m-ai iertat pentru că am zis că-mi folosești la ceva? Își dădu seama unde dorea să ajungă Margo cu acea întrebare, de aceea nici nu stătu să se gândească, deoarece se vedea de la o poștă că aceea era o întrebare retotică. Sau încă te mai gândești la ea? Iar îl privi pe sub gene, moment în care comportamentul lui se manifestă bizar: zâmbi. Femeia asta era într-atât de vicleană... ăsta fu primul gând ce-i trecu prin creierii obosiți, așa că răspunse instantaneu:

—Te-am iertat.

—Minți, răspunse femeia, iar Hook se bucură când descoperi un zâmbet pe fața acesteia din cauza jocului lor „de-a comunicarea". Nici nu mai conta că fusese jignit. Arătătorul îl acuză, iar el râse, stârnind o plăcere de neegalat în interiorul domnișoarei Wilde. Ști care e adevărul, Edward? Continuă femeia, înțeleaptă.

—Ia, hai, uimește-mă! și își mască parțial zâmbetul cu mâna, pentru că nu-și putea asunde bucuria de a o vedea fericită, cu o mină atât de filozofală.

—Nici nu te-ai supărat pe mine... își trosni degetele, de parcă era gata să arunce următoarea bombă: te-am pus doar pe gânduri.

—Dar trebuie să recunosc, Margo Wilde, făcu el pe cuceritorul, urcând-o imaginar pe un piedestal, flirtând ușor cu ea de la distanța muritor-zeu, ai niște abilități care m-ar ajuta cu ușurință în cariera mea de om de afaceri, și se sprijini într-un cot, lipindu-și mâna de a sa.

—Trebuie să admit și eu, Edward Hook, iar chipul femeii se aplecă spre al său, ai o vrăjeală în tine... și cu asta o bufni pe ea râsul, până la lacrimi pe care fu nevoită să le șteargă cu grijă pentru a nu i se deteriora machiajul. Oh, Doamne... inspiră, rumenă în obraji, iar apoi, de parcă uitase că trebuia să se mențină asemeni unui fiord adăugă: Gata. Și își puse din nou piciorul peste celălalt, privind amurgul și nebăgându-l în seamă.

Dregându-și glasul, mulțumit până și de acest tip de interacțiune dintre ei, Edward prelucă informațiile oferite și trase, isteț, o concluzie:

—Să înțeleg că, nu ești nici tu supărată pe mine, ci doar te-am pus pe gânduri.

—Cam așa ceva, răspunse ea, încurcându-l pentru că orice urmă a jocului dintre ei dispăruse, de data asta nici un zâmbet nemaiînfrumusețând natural chipul femeii.

Edward se simțea de parcă trăgea de o persoană deloc matinală, ba chiar leneșă, dimineața, făcând rapid conexiunea cu întreaga sa copilărie când mama trebuia să îl ademenească la micul dejun, și mai apoi la școală. I se părea, acum, obositor, dar cu atât mai plăcut cu cât era vorba de Margo Wilde.

—Dar ce te macină? Întrebă acesta, viclean, fiind gata să o ademenească mai mult decât prin glasul său mieros.

—Dacă mă vei abandona astfel și la următoarele greșeli pe care le voi comite? „Psihologul" Edward nu își mai putu ține în frâu empatia față de „client", așa că zâmbetul îi dispăru de pe chip, înghițind nervos. Unele lucruri rămâneau mai bine fără răspuns, asta îi șoptea o parte din rațiunea sa, dar pe de altă parte știa că infecția trebuia îndepărtată tăind în carne vie, prima bucată fiind din pielea sa. Cuvintele ei ucideau, așadar, dureau ca o operație făcută fără anestezie, din care lipseau diplomația cu desăvârșire.

—Auch, alese să răspundă, iar în noaptea ce se lăsa peste pământul amorțit, o mutră acră cuprinse chipul lui Edward Hook.

***

New York-ul nu se compara cu Livingston, ci din contră, puteau fi prezentate antitetic.

Orașul mare și aglomerat avea blocuri înalte, în care se găseau apartamente de lux, frumos mobilate, clădiri uriașe –sedii ale unor companii importante, dar și a magazinelor scumpe- și un trafic infernal. De cum ieșiră din Greater Rochester International Airport, zgomotul și aglomerația îi izbiră din plin. Margo fu mulțumită de faptul că, își putea dezmorți oasele, așa că începu să târască după sine bagajul, imediat ce fură preluate de Edward. Gresia albă, de pe jos, era lovită de sute de pantofi, fiecare persoană cu stilul său –mai mult sau mai puțin- apăsat de a merge. Observă femei ca ea, serioase, cu ținute sofisticate, astfel încât se putea pierde repede în mulțime, în mometul de față și la starea sa de spirit nedorind să iasă în evidență.

Rididcându-și privirea văzu câteva modele de avion, vechi, desigur, însă nu apucă să citească plăcuțele pentru că o luară repede la picior spre ieșirea din clădire, de parcă erau fugăriți de vreo brigadă. În mersul lor deloc detașat, Margo întâlni panourile care indicau orele de plecare și întârzierile, direcție din care nu putu să nu observa fast-food-ul din interiorul aeroportului. Privi spre Edward ce luase o poziție înfumurată de drepți și care trăgea după sine un bagaj, având în mâna stângă un altul. Părea grăbit, așa că femeia privi cu jind restaurantul, oftând și ținându-se cât mai aproape de „companionul" său, pentru a nu se pierde. Spera, își zise aceasta în timp ce ieșeau în soarele puternic din vest, ca el să se gândească bine la cuvintele pe care i le spusese, din moment ce nu dorea ca istoria să se repete. În sinea sa –chiar dacă afișa o față crudă, la momentul dat- nu-și dorea nici un moment să-l piardă pe bărbatul acesta care –nu putea să-și dea seama cum știa acest lucru- o iubea sincer. Iar, pe lângă dragostea lui, iubirea ei era, de asmenea, împărtășită. Oftă și vru să se agațe de brațul lui puternic, dar renunță. În viață, nu trebuie să lauzi prea tare comportamentul sau reușitele unei persoane, pentru că, i se urcă la cap, iar ăsta era și cazul lui Edward Hook.

Se concentră, însă, pe priveliște, pe copacii care înfloriseră mai repede ca în Montana, pe cerul limpede și luminos cu nori pufoși și pe oameni. Fiecare persoană care trecea pe lângă ea era încruntată, vorbea răstit la telefonul mobil și călca atât de hotărât, încât zguduia pământul din jur. Nici în Philadelphia Margo nu se intergrase total, pentru că îi plăcuse Montana din totdeauna –ocolind bine Livingston, așadar nu era sigură dacă zilele pe care le va petrece aici o vor ajuta să se piardă cu adevărat în mulțime. La urma urmei, și oftă în direccția bărbatului care vorbea până și el la telefon, cât va sta ea aici?

Imediat, o mașină neagră, cu geamuri fumurii, veni să îi ia din fața aeroportului, și extrem de atentă la el, Margo îl observă pe Edward cum expiră calm, în momentul în care intră în mașină. Continuă apelul, dând din piciorul drept, și, atingând un buton, închise trapa ce despărțea bancheta din spate de locul șoferului. Margo își așeză din nou un picior peste genunchiul celuilalt, privind pe geam, afară. Nu ar fi trebuit să întoarcă privirea, dar observă o mamă cu un copil mic într-un cărucior, ce purta un bebeluș la pieptul plin. Își duse mâna la unul din sâni, găsindu-i și acum dureroși, chiar dacă avortul trecuse, iar ea nu mai era gravidă. Se va duce la un consult de specialitate imediat ce se va instala în New York, doar de teama de a nu ajunge în aceași ipostază ca sora sa. De asemenea, își aminti, ar fi trebuit să o sune și pe Delia, pentru că, era sigură că la știri va fi prezentat scandalul cu exagerări majore din partea presei.

—Mama a ajuns în Texas, expiră Edward cuvintele, și lăsă telefonul pe banchetă, frecându-și ochii, căscând, de-abia reușind să-și cuprindă gura cu palma. Ne-a urat multă sănătate, și speră să ne întâlnim aici.

Margo avea, însă, privirea pierdută, scanând toate gravidele și mamele ce îi ieșeau în cale. Nu se gândise niciodată prea tare la un copil, doar se distrase luând fiecare zi extrem de încet. Acum, însă, după ce pierduse unul, își punea cu seriozitate problema copiilor pentru un viitor destul de previzibil. Se temea că va avea dificultăți și la următoarea sarcină, dacă avusese la aceasta, chiar dacă doctorul o asigurase că nu organismul său fusese de vină.

—Margo?

—Hm? Se întoarse spre Edward care își așezase o mână pe coapsa ei.

—Ești ok?

—Da... și renunță să mai spioneze, ci se uită fix în față, la geamul negru. Nu am fost atentă... mărturisi când îl văzu în așteptarea unui răspuns.

—Am zis că mama a ajuns în Texas și speră să ne revadă aici.

—Și eu, zâmbi aceasta sincer. Îmi plac părinții tăi.

—Și ei pe tine, își menținu bărbatul mâna pe piciorul femeii, privind degetul pe care se odihnea inelul de logodnă. Se treziră că-l priveau amândoi, gândindu-se la ceea ce trăiseră în săptămânile trecute, iar ușor, Edward se aplecă spre obrazul ei, sărutând-o. Abia aștept să-ți arăt apartamentul...

—Sunt convinsă că arată perfect. Ca tine... adăugă în sinea ei, și se lungi ușor pe brațul lui, zicându-și că, se putea purta indiferentă mai târziu.

***

Se învârtiră ceva timp în Rochester, din cauza drumurilor închise de care șoferul nu știuse, dar într-un târziu ajunseră pe Clarissa Street, unde, mașina îi lăsă la intrarea blocului din cărămidă roșie.

Femeia privi clădirea și deschise ușa, la îndemnul lui Edward, pășind într-un bloc ca oricare altul. Chiar nu se așteptase la asta, știindu-l atât de influent, mai ales într-o zonă atât de dragă lui, dar se bucura că nu va avea parte de publicitate, venind timpul său se bucure de vacanță.

—Vezi la buzunarul din spate, îi zise Edward când ajunseră la apartamentul cu numărul nouă, având mâinile ocupate.

De multe ori încercase să fie senzuală în fața bărbaților pe care dorea să-i recucerească, iar acum –cunoscându-și comportamentul- îl acuza de același „delict". Privi suspectă chipul lui și își vârî ușor mâna în buzunarul din spatele pantalonilor. Inevitabil simți fermitatea fesei sale, astfel încât, fără voia sa poposi prea mult cu mâna pe aceasta. Ușor iritat de drumul infernal pe care-l parcursese, bărbatul ar fi țipat la ea, să se grăbească, dacă nu i-ar fi întâlnit privirea, concentrându-se pe focul din ochii ei –sau să fi fost flacăra inimii sale?- și simți atingerea ei cu mult mai erotică.

Pentru el fiecare atingere a lui Margo dădea semne că depunea armistiții, însă la sărutul de pe scară contribui și frustrarea din zilele trecute, așa că lăsă bagajul de mână să-i scape, și o lipi puternic de perete, pentru a-i zdrobi buzele cu ale sale. Femeia –spre rușinea lui- nu răspunse, ceea ce însemnă o doză supranaturală de voință, din partea ei, pe care o înghiți, cu toată amăreala sa. Îl trezi, astfel, faptul că stătea ca o stană de piară, acolo, dându-și seama că era singurul care încerca să-i invadeze gura, moment în care se opri, lăsându-i spațiu.

—Am luat cheile, zise aceasta și ridică între piepturile lor șiragul de chei. Oftând, Hook îi permise să treacă, zâmbind ușor, de parcă ar fi uitat doar să pună sare în mâncare. Se abținu să nu-și zdrobească mâinile cu care îi atinsese trupul frumoasei sale logodnice, dându-și seama că se grăbea să o împace, acesta fiind un drum mai lung decât s-ar fi așteptat. În fond, comportamentul ei îl deruta mai tare ca oricare alt sărut la care nu i se răspunsese întreaga sa viață, iar serios, intră și el în apartament, încercând să găsească răbdarea pe care o pierduse o dată cu lucrurile ce-i veniseră gata făcute după ce luptase mult prea puțin pentru Margo.

Capitol editat (1) --> 3060 de cuvinte