Privirea pe care i-o aruncă Edward când o dezlegă o făcu să-și dea seama că, relația dintre ei, suferise o lovitură puternică. O găsise, așadar, în casa bărbatului pe care ea zisese că nu-l va vizita și chiar dacă Margo dorea să îi spună motivul pentru care ajunsese aici, era incapabilă de a vorbi coerent. Se agăță de acesta, nedorind să-l lase să plece, însă, nervos, ba chiar dezamăgit de ea, ochii bărbatului se întoarseră brusc, dând de cadavrul lui Lia. Își așeză o mână la nas, dezgustat, mai ales când își aminti cum Aaron murise în mâinile sale. Se uită la polițistul care zăcea și acesta lângă domnul White, așa că mormăi, ieșind din cameră cu pași mari. Nu mai dorea să o vadă așa nici o clipă, iar gâtul îi era invadat de lacrimi la gândul că Margo îl trădase. Totul pentru cariera sa, nu? Luă o gură de aer proaspăt și sună poliția, alături de o ambulanță, raportând incidentul, ca mai apoi să ia un loc pe canapeaua din living și să privească tăcut măsuța de cafea.

Ușa deschisă permise echipajului de poliție să intre, iar primul luat la întrebări fu Edward, care le povesti în mare ce se întâmplase, spunându-le că jos se afla femeia și cei doi atacatori. Ambulanța preluă cadavrul lui Aaron White și al lui Liam Ash, trecând chiar prin fața lui Hook. Nu-și imaginase niciodată că avea să-l revadă pe bărbatul care îl invitase la acea petrecere, în urmă cu aproximativ un an, iar acum își dădea seama că martorul cheie din posibila conspirație ce se învârtea în jurul lui Margo era mort, deci treaba lui devenea mai grea. Următorul pat mobil il prezentă pe Liam, și îl făcu să-și dea seama cât de periculoasă era viața de jurnalist, ca mai apoi, Travis Jordon să fie scos din casă, ușor conștient.

—Vom prelua și niște monstre din alimentele de pe masă, zise șeful de secție, dând ordin să fie luate cu totul, iar Edward se întrebă dacă nu cumva Margo fusese drogată înainte de a fi transportată în subsolul casei. Își mușcă ușor buzele când și aceasta fu scoasă tot pe unul din paturile ambulanței, la fel de lividă și de nemișcată ca și ceilalți trei „pacineți". Inima sa tresări ușor, dar își înfipse picioarele mai bine în podea, întorcându-se spre polițist. Vă rugăm să ne însoți-ți la secție, domnule...

—Hook. Edward Hook.

—Sigur că da, și îl conduse spre mașina poliției. Văzând cum se uita după ambulanță, bărbatul continuă: Vă vom transporta noi la spitalul la care este dusă domnișoara. Supărat, Edward răspunse scurt:

—Nu este nevoie.

***

Următoarele două zile fură îngrozitoare pentru Margo, care se intoxicase cu acidul lisergic dietilamid din prăjiturele servite, rămânând internată până joi.

În tot acest timp, stărilor de greață, migrenei și tensiunii crescute li se adăugaseră și sentimentul de vinovăție, ce provocară scene atroce de plâns, refuz de a gusta din alimentele spitalului și de a-și termina tratementul. Doctorul caracterizase lacrimile sale ca fiind urmare a anxietății, efect secundar al drogului, însă Margo știa ce avea. Suferea...

Edward nu dorea nici măcar să o asculte, și chiar dacă venise pentru a discuta cu doctorul, nu intrase niciodată în salonul ei, aruncase doar priviri fugare, mereu cu aceași față inexpresivă. Aceste gesturi o răneau, pentru că nu avea cum să îi spună motivul real venirii sale la casa polițistului, îngropând-o într-o durere oribilă. Știa că avea partea sa de vină: în niciun chip nu ar fi trebuit să intre în casa aceea, dar faptul fusese deja consumat, iar ea se temea îngrozitor că distrusese relația dintre ei. Leona îi fusese alături, iar bunica venise ocazional, însă singură se luptase cu stările oribile prin care trecuse. Marți seară, când încerca să mănânce, se declanșă o altă problemă: totul începuse cu niște crampe abdominale, fiind precedate de dureri de sâni și în cele din urmă sângerări pe care medicul le catalogase drept sângerări menstruale.

Joi, când mătușa Leona venise pentru a o ajuta să se extreneze din spital, femeia intră în salon, aducându-i o pereche curată de haine, zâmbind ușor spre Margo care transpira, în urma durerilor și oferindu-i o mână ca să se ridice.

—Ce este? O întrebă, atunci, mătușa sa, încruntându-se ușor. Margo nu răspunse, se ridică, sprijinindu-se de dulapul în care erau așezate medicamentele ce îi fuseseră administrate până atunci. Femeii nu i se întâmplase niciodată să aibă asemenea dureri, simțind că fluidul se scurge ușor, în jos, pe picioare, din cauza abundenței. Impacientată, Leona alergă pe hol, strigând după un doctor, moment în care Edward o privi îngrijorat, pentru că le aștepta pe amândouă, ca să le conducă acasă.

—Ce s-a întâmplat? Sări el de pe scaunul de așteptare, dar văzând că nu i se răspunde, dădu buzna în salon, fiind îngrozit de imaginea lui Margo în acea poziție contorsionată. Margo? Îi șopti acesta numele, uitând de supărare, uitând de tot. Îi așeză o mână pe spate, iar femeia tresări, privindu-l în ochii albaștri. Domane... ce este?

Domnișoara Wilde se trase ușor în spate, intrând rapid în toaleta salonului și trântind ușa în urma sa, exact în nasul lui Edward.

—La naiba, femeie! Înjură acesta. Deschide naiba ușa aia! Ce ai?

—Nimic... dar vocea sa tremura ușor, semn că plângea. Strângând din dinți, Edward își descreți fruntea, pe chipul său instalându-se sentimentul de milă. Doctorul, care ajunsese cât de repede putuse, îl dădu ușor la o parte și începu să comunice cu Margo, despărțiți de ușa băii. În cele din urmă, femeia ieși, cu fața vizibil roșie, iar doctorul o examină din priviri.

—Am bănuit noi ceva... zise acesta enigmatic, ca după câteva ore, în care femeia se îmbrăcase, să fie chemată în cabinetul medicului. Edward se afla deja acolo, cu degetul arătător dus la buze, privind peste umăr când ea păși în încăpere. Bună ziua, domnișoară Wilde, își aranjă bărbatul un zâmbet uriaș pe chip. Vă rog, luați un loc și spuneți-mi... vă simți-ți mai bine? Margo se așeză, în tot acest timp bărbatul de lângă ea inspectându-i reacțiile. Dădu afirmativ din cap, iar doctorul oftă, uitându-se peste un rând de analize. Ieri v-am făcut niște teste, domnișoară... după câte cred că ști-ți, drogul pe care l-ați avut în sânge nu a avut nevoie de analize de specialitate, mai ales că am avut monstra din prăjituri. Însă, după sângele recoltat ieri, am aflat că era-ți însărcinată.

Gura femei se deschise involuntar, simțind cum toată lumea sa se prăbușește încet. Își duse instictiv mâinile la pântec, gândindu-se că, dacă aia fusese o sarcină, mai mult ca sigur acela fusese un avort spontan.

—De obicei calculăm viața zigotului în funcție de ultima zi a menstruației trecute, așa că vă rog, dacă vă amintiți când a fost...?

—Pe douăzeci și unu februarie, răspunse prompt aceasta.

—Mda. Cam trei săptămâni avea embrionul... mic, de asemenea. Am recoltat probe și de pe lenjeria dumneavoastră de corp, iar ceea ce a-ți experimentat mai devreme a fost o pierdere de sarcină. Îmi pare rău... Margo înghiți, încercând să își potolească lacrimile.

—Este în regulă, zise femeia. Bănuiesc că, ar trebui să mă prezint pentru un control...

—Mda, așa este normal, ca să nu aveți complicații. Sper că înțelege-ți.

—Da, aprobă femeia, ridicându-se de pe scaun. Înțeleg perfect și vă mulțumesc.

—Ce vreau să ști-ți este că drogul ingerat a ajuns la nivelul copilului, și de aceea a-ți avut acest avort, pentru că l-a afectat. Sunte-ți complet sănătoasă pentru a avea copii, problema nu a fost la dumneavoastră, se ridică medicul în picioare.

—Înțeleg, făcu aceasta. Vă mulțumesc.

—Însănătoșire grabnică, domnișoară, zâmbi sincer doctorul spre ea, întinzându-i mâna. Femeia îi apucă degetele și îi scutură palma, iar Edward îi urmă exemplul, lăsând-o pe ea să iasă prima, ba chiar atingând-o ușor pe șold.

Nu știa dacă să se îndepărteze de el, sau să rămână lipită de trupul lui... Simțea că avea nevoie de tot suportul său, pentru că, la urma urmei acesta fusese primul ei copil pe care-l pierduse ca o proastă. Încercă să-și astâmpere lacrimile, înțegându-și acum simptomele din ultimele zile, până la taxi-ul care îi așepta în fața spitalului. Acolo, Leona intenționat ocupă locul din față, de lângă șofer, lăsându-i pe cei doi să se așeze pe bancheta din spate, iar în mașină, Margo își lipi trupul de al bărbatului de lângă ea, suspinând ușor. Simțindu-i probabil lacrimile, Edward îi mângâie ușor părul, oftând.

Nici el nu știuse de sarcina ei, de altfel era mult prea devreme pentru așa ceva, cum îi explicase doctorul în cabinet, dar, gândindu-se acum la cele petrecute îi părea rău că se comportase atât de copilărește. Nici măcar nu discutase cu ea despre ce se petrecuse, și cum, la casa lui Travis Jordon, dar își propuse să o facă imediat ce ajungeau într-un mediu liniștit, așa cum îi prescrisese spitalul. Poate că încă era ușor dezamăgit de faptul că-l mințise, dar ideea unui copil –copil care era categoric al său- îi înmuiase sufletul și îi reamintise cât de mult o iubea pe femeia din dreapta sa. O strânse mai bine la pieptul masiv, neînțelegând de ce trebuise să ia calea acelui drum, dar nemaiînvinovățind-o pentru nimic și îi oferi mâna sa ca să iasă din taxi. Plăti cursa, intrând toți trei în casă unde fură întâmpinați de bunica lui Margo, iar imediat după tratamentul cu săruturi și îmbrățișări ale femeii bătrâne, domnișoara Wilde se scuză, spunând că avea nevoie de un duș și de odihnă.

Cei trei se priviră exasperați de încăpățânarea nepoatei și a logodnicei, urmând ca Leona să zică:

—Haide să mâncăm, iar dacă e...

—Îi duc eu mâncare, se oferi bărbatul, având astfel și un pretext ca să discute pentru prima dată după incident cu ea. Zis și făcut, după ce înghiți fără poftă apertivile oferite de femei, Edward oftă și luă cu ambele mâini platoul pe care erau așezate de toate, în stilul caracteristic mătușii Leona, și urcă obosit sus, în dormitorul lui Margo.

Nu își putea scoate din mintea imaginea ei, aplecată, iar chiar dacă medicul precizase că avortul sponan la atât de puține săptămâni se manifesta ca o menstruație abundentă, îl durea pe Edward să se gândească ce însemna pentru o femeie să piardă un copil. Pe el însuși, care era doar tatăl, îl durea enorm să-și știe potențialul moștenitor o baltă de sânge, darăminte pe mama acestuia... Doctorul, precaut și cu experiență, îl anunțase că după o astfel de situație femeile sunt „creaturi instabile din punct de vedere emoțional" –așa cum se exprimase acesta, iar Edward tindea să-l creadă. Ajuns în fața ușii dormitorului, dădu să bată în ușa lui Margo, dar apoi se răzgândi. Nu acesta îi era obiceiul, așa că probabil l-ar fi bănuit că este încă supărat pe ea dacă își schimba năravul. Dădu buzna în dormitor, unde o găsi pe Margo pe bancheta din fața ferestrei, cu picioarele strânse la piept și un prosop în cap semn că se spălase.

Acesta îi simțise prezența, iar de aceea nu-și mai întoarse capul ci continuă să privească cerul înnorat. Nu durerea fizică fusese atât de mare pe cât era acum durerea sufletească suferită de pierderea unui copil. Își aminti de perioada adolescenței sale, iar gândul îi zbură la Philadelphia... o poveste de relatat altădată. Clipi dureros și suspină când Edward se apropie de ea, luând loc lângă aceasta pe banchetă și așezând platoul pe pervaz. Nu îl putea privi în ochi, pentru că nu știa ce credea acesta despre ea. Își zise că, dacă dragostea se manifesta astfel, atunci ea era complet îndrăgostită, dar nu putea recunoaște până ce povestea asta nu s-ar fi finalizat. Atunci urma să vadă dacă el își dorea cu adevărat să rămână alături de ea, sau să-și petreacă viața de burlac în continuare. Se întrebă ce ar fi însemnat copilul ăsta în viața lor, în cazul în care ar fi dus sarcina până la capăt? O bucurie? O tristețe?

Oftă și înghiți, cu amăreală în gură. Trei săptămâni... Așa se calcula o sarcină, dar ea știa că rămăsese gravidă după înmormântarea mamei sale, când fusese cu Edward. Ar fi avut, așadar aproape două săptămâni de sarcină... ceva neînsemnat pentru medici, dar atât de valoros pentru ea, ca ființă.

—Hei... zise Edward atingându-i ușor genunchiul. Margo își întoarse privirea spre el, văzând cum își îndoaie picioarele lungi, așezându-se turcește.

—Îmi pare rău, spuse brusc, iar Edward inspiră profund. Deci se dusese acolo intenționat, iar întâlnirea cu Aaron White fusese o coincidență? Că am pierdut sarcina. Expiră, mai calm acum.

—A fost un accident, spuse el rapid. I se putea întâmpla oricui... dorea să o asigure de faptul că nu era supărat din cauza aceea pe ea. Văzu cum ochii i se împânzesc de lacrimi, și cum își ascunde fața de el.

—Nu vreau să vorbesc despre asta...

—Nu vorbim, atunci, acceptă el. Dar vreau să vorbim despre ceva, totuși...

—Despre cum am ajuns eu la casa lui Travis Jordon?

—Exact... Margo... bărbatul oftă neștiind cum să-și găsească vorbele. Scumpo...

—Spune-o direct, Edward, nu o ocoli pentru a înfrumuseța adevărul.

—M-ai mințit, la naiba? Întrebă acesta, strângând puternic din maxilar pentru a nu da cu pumnul în perete.

—Nu, răspunse ea, calmă. Chiar nu intenționam să mă duc la casa lui.

—Atunci? Parcă i se luase o piatră de pe inimă.

—Mă îndreptam spre casă, când l-am văzut pe Aaron White. L-am urmărit și am ajuns la aceași casă pe care o cunoșteam ca fiind a polițistului.

—De ce ai intrat, atunci?

—Eram curioasă să văd legătura dintre cei doi. Îi imită poziția, sprijinindu-și spatele de perete. Am crezut, pentru un moment, că în seara aia de 1 martie mi s-a întins o cursă.

Edward oftă. Nu era nici acum mulțumit de comportamentul ei, dar putea să respire mai calm, mai liniștit la gândul că nu fusese mințit. Dezamăgirea începea să fie ștearsă cu un burete, iar de aceea îi atinse talpa piciorului gol și rece.

—Atunci, eu îți datorez scuze. Nu am fost alături de tine, zilele astea...

—Cred, făcu ea... cred că te pot înțelege. Probabil că, aș fi fost la fel de furioasă ca tine, minți, știind că ea nu ar fi reacționat ca el, și se lăsă în față, luându-i chipul între palmele sale. Îi sărută cast buzele, dorindu-și doar să-l atingă, iar apoi reveni la poziția inițială, contemplându-l. Gândindu-se la zilele din spital, își dădu seama că acest bărbat îi dăduse lumea peste cap... Să plângă ea, după un tip? Cu neputință, dar totuși adevărat... Își închise, un moment, ochii, simțind cum îi exploda capul de la prea multe gânduri adunate și întortocheate.

—Nu știu dacă e așa, spuse bărbatul. Când am avut accidentul acela –plescăi ușor pentru că amândoi știau că nu fusese un accident- ai stat cu mine, chiar dacă erai supărată.

—Corect, făcu Margo, dar tot nu își ridică pleoapele, însă... indiferent de cât de mult suferise domnișoara Wilde când se lovise de comportamentul lui Edward, de cât de mult își dorise acel sprijin din nou, alături de ea, căci inima i-o cerea zilnic, Margo nu putuse să uite cum o abandonase în momentele în care avusese cea mai mare nevoie de el. Ar fi abandonat-o așa și mai târziu? Probabil că, îi era caracteristic acest amănunt, își zise și expiră prelung, pentru că nu o făcuse o dată, ci de mai multe ori. Cu cât chibzuia mai mult, cu atât apăreau noi întrebări și astfel se îndoia de valoarea sentimentelor sale. Este foarte ușor să spui: „Te iubesc", mai greu e s-o simți... Își imagină, așadar, că întâmplarea ce se finalizase cu câteva minute mai devreme nu fusese o simplă întâmplare. Poate că se plasase strategic pe drumul nesigur al vitorului lor, ca să le dovedească ceva: cât de instabilă era ața pe care doreau să calce. De aceea, pentru a se răzbuna pe tot răul pe care el il făcuse alese să continue fraza: ... eu am nevoie de tine, tu nu.

Edward stătu să o privească bine, pentru a-și da seama dacă glumea, sau spunea adevărul, însă cu ochii închiși nu putea să se pronunțe. Se încruntă și înghiți în sec.

—Asta a fost o glumă, nu?

—Poate, făcu Margo și deschise ochii, dar nu privi nici o clipă cerul globilor săi oculari. Luă doar tava cu mâncare și începu să înghită relaxată preparatele.

—Am înțeles, făcu bărbatul, ușor iritat. Tot tu ești supărată.

—N-ar trebui? Întrebă Margo. Nici nu m-ai ascultat, la spital. Comportamentul ei, acum când știa că bărbatul de lângă ea rămânea exact acolo unde fusese și până atunci: lângă ea, se schimbă, permițându-și să fie răutăcioasă și să-și revarse durerea pe el.

—Mi-am cerut scuze...

—Atunci, îmi cer și eu, Edward. Îmi cer scuze că am zis asta. E mai bine? Înghiți conținutul și îl privi, furioasă. Uitându-se la ea, Edward băgă de seamă că, între cei doi se isca un război, care avea ori să le întărească relația, ori să-i despartă pentru totdeauna.

Doctorul nu a depistat că ea este însărcinată, pentru că știa deja cu ce era intoxicată, iar testul pentru drogul mai sus menționat este unul simplu, care nu are nevoie de control suplimentar. Iar în ceea ce privește relația dintre protagoniști, vreau să-i întorc unul împotriva celuilalt :)

Capitol editat (1) --> 2818 de cuvinte