Nervos.

Furios.

De-a dreptul scos din minţi.

Nimic nu se potrivea cu starea pe care o avea Edward când o privea pe Margo, întinsă pe patul rotund, schimbând şerveţelele ce se umpleau rapid de sânge. De ce dracu' apăruse în raza lui, atât de repede incât nu avusese timp să îşi retragă pumnul? Şi de ce băuse el atât de mult?

Se plimba prin cameră ca un leu într-o cuşcă, iar din când în când mai arunca câte o privire spre ea. Schimbase paisprezece şerveţele, iar cel de-al cincisprezecelea nu mai necesita schimbare. Femeia pierduse mult sânge, iar singura soluţie pe care o găsea Edward -înafară de a merge la spital- o prezenta mâncarea. Comandase deja o masă -o cină potrivită pentru ora târzie din noapte- însă conştiinţa nu-i dădea pace. Lovise o femeie! Şi nu orice femeie, ci pe Margo! Probabil că, acum nu se simţea bine, insă orgoliul ei uriaş o împiedica să se plângă în legătură cu asta.

Îşi flexă degetele care acum îl dureau, iar apoi privind petele roşii de pe cămaşa lui, o dezbrăcă numaidecât, încercând să uite cum mâna lui se înfipsese dureros de adânc în nasul lui Margo. Nici nu băgă în seamă privirea oripilată a femeii, care remarcase numaidecât absenţa cămăşii de pe trunchiul său. Intră apoi în baie şi îşi clăti chipul cu apă rece, în speranţa că acesta era un vis. Expiră puternic, lăsând stropii de apă să se scurgă de pe chipul său şi gândi, singurul lucru ce putea fii făcut acum. O reîntâlnise pe Margo Wilde. Dacă asta nu era mâna destinului, Edward nu avea habar ce putea fi.
Margo putea fi la fel de letală ca arsenicul. Te ucidea -nu pe tine, ci sentimentele tale!- lent, dar sigur, iar Edward ştia asta din cauza faptului că el cunoştea motivul suferinţei ei şi din ce cauză avea ea această ură inimaginabilă asupra sexului opus. Se privi în oglindă, simțindu-se cu musc ape căciulă, şi îşi aminti de puştiul mult prea slăbănog ce fusese. În locul braţelor slabe, acum muşchi puternici se înfăşurau pe mâinile sale. Un abdomen bine lucrat luase locul stomacului lipit de coloană, iar în loc de picioare slăbănoage, coapse puternice, urmate de gambe bine dezvoltate se încolăceau pe trupul bărbatului de treizeci de ani.

Da, îmbătrânise, în schimb. Nici Margo nu mai avea şaisprezece ani, aşa că şi ea se schimbase mult. Era o femeie puternică în care, însă, încă mai domnea o copilă sensibilă și încăpățânată ce merita o bătaie bună la fund. Ar fi gândit mult pedeapsa sa, dacă nu ar fi auzit, deodată, o ciocănitură în uşă. Cina „lor" nocturnă sosise. Se şterse repede pe faţă, cu unul din prosoapele găsite acolo şi ieşi. Scurtul său moment de relaxare fu trecător când, păşind în dormitor, o văzu pe Margo mulţumindu-i chelnerului ce se şi cără, înfricoşat de privirea „leului".

—De ce te-ai ridicat? Margo nici că îl privi, îndreptându-se spre geam.

—Am răspuns persoanei de la uşă.

—Veneam eu pentru asta! Însă cum ea îi întorsese spatele, indiferentă, Edward se apropie brusc, intorcand-o violent spre sine. Ascultă... începu el ameninţarea, dar privirea ei uşor inconştientă îl făcu să se întrebe dacă nu cumva trebuia să o ducă la spital. Nasul ei frumos, drept şi mândru, se strâmbase uşor, în jos, fără însă să-i schimbe cu ceva mimica feţei. Era la fel de frumoasă ca înainte. Îşi slăbi strânsoarea şi zise: trebuie să te odihneşti, iar fruntea i se descreții.

—Am un apartament, pentru asta. Îşi întoarse capul, fiind incapabilă de a-l privi în ochi. Vreau să plec...

—Nu pleci nicăieri! Iar căutătura urâtă reveni în forță. O luă de mână şi o puse pe marginea patului, aşezându-i alimentele în faţă. Mănânci, te supraveghez şi mâine poţi să pleci.

—Nu mănânc asta! strâmbă ea din nas în direcţia lui, dar nu se referea la mâncare. Îşi incrucisă braţele sub sâni şi îşi ridică semeaţă nasul. Edward oftă, exasperat. Avea un déjà vù puternic, ce îi reamintea de o seară cu lună plină, când dăduse nas în nas cu Margo Wilde. Se apropie de ea, cu pumnii încleștați, dominând-o. Margo îşi întoarse privirea şi își ridică –roșie în obraji-ochii ei mari spre el. Trăsăturile lui erau atât de cunoscute pentru creierul ei. Îi amintea de un tânăr pe care îl întâlnise cu paisprezece ani în urmă şi care o făcuse să se îndoiască de tot ce simţise, atingând-o aşa cum nu o mai atinsese nimeni, niciodată. Mirosul lui masculin o atrăgea îngrozitor de tare. Privi -complet fascinată- abdomenul său, ştiind că sub acesta se întâlnea obiectul dorinței sale. Dacă şi-ar fi întins mâna spre organul lui, i-ar fi făcut cea mai proastă impresie, însă el o salvă când se aşeză brusc pe pat, lângă ea, mulţumindu-se să ia una din farfurii, cu somon şi cartofi prăjiţ.

Margo nu era o răutăcioasă. Nicidecum! Dorea doar să-i dovedească supărarea ei. O lovise în nas, la urma urmei! Ar fi trebuit să-i mulţumească pentru ajutor, dar nu o făcuse, iar cuvintele „Îţi mulţumesc!" ieşeau mult prea greu. Dintr-o raţiune nici de ea înţeleasă, Margo se simţea ataşată de bărbatul din faţa sa, amintiri tulburi revenindu-i în creierul extrem de treaz. Nu putea fi acealaşi bărbat! Din acea seară se tot gândise la noaptea în care aflase cum sunt cu adevărat bărbaţii, şi ce vor ei. Nu fusese violată, ci doar petrecuse o noapte de amor alături de un tânăr ce o salvase din braţele unui iubit mult prea posesiv şi obsedat. Dar pentru ea fusese clar! O femeie prezeta interes pentru un bărbat, din cauza a ceea ce se ascundea sub fustele sale. Nu era vorba de dragoste, ci de altceva. Oftă adânc, părându-i-se imposibil ca el să fie unul și același. Își închise un ochi, pentru a-l studia fără barbă... Probabil că ar fi arătat oribil fără „pudelul" acela atrăgător pe chip, ceea ce îi amintea că nici slăbănogul care „făcea" sport, atunci, nu fusese un tip perfect. Își deschise rapid ochiul, trăsăturile celor doi suprapunându-se perfect. Nu mai dorea să se gândească la asta! Iși zise, frângându-și mâinile. Fu uimită, totuși, când el, mâncând grăbit, o întrebă :

—Mă urmăreşti, cumva?

Se aşteptase la „scuze", nicidecum la această remarcã bădărană.

—POFTIM?! Cât de ipocrit poţi să fii?! M-ai lovit în nas!

—Dacă nu veneai goală, nu te loveam, spuse el, calm.

—Adică m-ai lovit intenţionat? Trase concluzia eronată.

—Nu! Apoi, făcând gesturi prin care ea să interpreteze lista făcută de el, continuă: Tipii ăia au sărit pe tine că erai goală.

—Ba nu! Au sărit pe mine pentru că sunt nişte prostănaci!

Edward se abţinu din a-i spune că nu ei fuseseră proşti, dar în schimb se servi cu mâncarea de pe platou. Era un şiretlic ce îi ieşea chiar bine, încercat din adolescenţă şi pe o prietenă, Regina. O privi cum se uită la el, furia din ochii ei domolindu-se uşor. Îi era foame! Întinse uşor platoul spre ea, semnul unei ofrande de pace, şi fu mândru de modul său persuasiv, când ea luă farfuria începând a mânca încet, nebăgând în seamă modul în care o păcălise.

Buzele ei atingeau furculiţa -aceaşi furculiţă pe care o folosise şi el- cu mişcări lente, limba roşie a acesteia fiind cea care testa întâi vârful metalic. Edward făcuse mereu glume cu tentă erotică persoanelor de sex feminin cu care şi intenţiona să se culce, dar cu Margo nu dorea să facă acelaşi lucru, chiar dacă i se ofereau, acum, sute de oportunități.

Îl atrăgea, aşa cum o făcuse mereu, însă ea chiar nu părea a-l recunoaşte, iar asta îl determina să se întrebe de ce. Ori se schimbase el mult prea tare în ani ce trecuseră, ori ea era ruşinată de trecutul lor comun, prefăcându-se. Se ruga pentru prima variantă, iar aceea îi şi părea plauzibilă, deoarece nimeni nu uitase serile de amor cu Edward Hook. Îşi retrase atenţia asupra sânilor ei. Nu şi-o amintea atât de bine dezvoltată, dar poate că anii îi transformaseră şi pieptul, nu numai faţa mult prea machiată de acum. Nu zicea că nu îi stătea bine, însă acest „bine" ascundea mult din adevărata Margo. Punea o mască pe chipiul său ce nu părea a suferi de vreo imperfecţiune care necesită estompare. Mâinile ei erau pline de bijuterii ce se asortau cu colierul impresionant. Nu îmi plac bijuteriile. Ăsta fusese sloganul său în anii de liceu. Cât de mult se putuse schimba...

Femeia îl ținuit brusc cu privirea. Măcar ceva nu se schimbase la ea : ochii... Aceleaşi culori închise, tente puternice de negru ale irisului decorau orificiul pupilei mult mai întunecat ce se dilatase considerabil. Erau atât de trişti, ochii lui Margo, câ îi venea şi lui să plângă de durerea ei. Iar el nu plângea, aproape niciodată!

—S-a întâmplat ceva? Întrebă ea curioasă.

—Nu, se ridică el de pe pat. Mă uitam la... cât eşti de frumoasă.

—Oh...pentru un minut păru a nu ști ce să spună, de parcă nu primea complimente zilnice: mulţumesc, adăugând orgolios: Da, sunt.

Şi îşi reluă digerarea alimentelor din farfurie. Total nepregătit de răspunsul ei, Edward o privi puţin. Minţea! Ea nu credea că este frumoasă, iar fâstâceala dată de strângerea bruscă a picioareloer îi dovedea asta.

—Cum de poţi minţii atât de mult? Ea se opri din mestecat şi-l privi. Adică, zise el începând a exlica, nici nu te consideri frumoasă. Pot vedea asta pe chipul tãu.

—Eu... femeia făcu ochii mari, iar sub masca de fond de ten putu observa roşeaţa obrajilor. Edward fu mândru de sine că o făcuse să-i fie ruşine de vorbele spuse, însă când ea îşi miji ochii, în direcţia lui, ştiu că întrebarea: Cine dracu' eşti? nu va întârzia să apară.

—Cum adică cine sunt ? întrebă el fâstâcit. Edward Hook.

—Ştiu asta! Lăsă farfuria jos şi se ridică în picioare. Ştii la ce mâ refer. Se apropie de el. Edward îi putu simţi respiraţia caldă pe clavicula sa, înfiorându-se grozav când ea deschise gura şi începu a zice: De atunci mi-ai părut cunoscut. Acum îmi pari cunoscut. Cine dracu' eşti? Mă urmăreşti?

—Eu să te urmăresc pe tine?! Am venit aici în interes de afaceri. Femeia nu părea a-l crede. Îşi miji ochii mai mult, iar Edward întrebă precaut: Îţi par cunoscut?

—Da, zise Margo. Foarte cunoscut. Este ca şi cum...

—Ca şi cum... îi oferi el un imbold. Ce anume?

—Te-am mai cunoscut undeva.

—Poate că, zise el, chiar ne-am mai cunoscut.

—Slabe şanse. A fost demult. Şi nimic bun nu a ieşit din acea incursiune.

Edward tresari, ştiind că se referea la el. Dădu a o prinde de mână, când ea se întoarse brusc şi se îndreptă spre pat, dar se răzgândi strângându-şi palma într-un pumn ce nu îi era destinat. Nimic bun nu a ieşit din acea incursiune. Se re0ferea la noaptea din urmă cu paisprezece ani. Dar cum adică nimic bun? Ura aura de mister în care era învăluită această Margo Wilde.

—Incursiune? întrebă nesigur. Te referi la...?

—Nimic interesant. Voi pleca acum...

—Poftim? Nu ! Margo îl privi de parcă nu înţelegea de ce nu o lăsa să plece, iar Edward îşi drese glasul zicând: Nu văd de ce ai pleca. Eşti rănită.

—Sângerarea s-a oprit, zise ea. Nu voi împărţi patul cu tine, Edward Hook, dacă la asta te referi.

—De ce nu? Păreai dispusă, cu zece luni în urmă, afirmă răzbunător. Se blestemă, însă, imediat ce rosti cu voce tare gândul care o jignise pe Margo. Femeia îşi schimbă imediat faţa, vizibil nervoasă de remarca grosolană, şi strângându-şi mai puternic geanta, zise:

—Nu m-aş fi culcat cu tine. Ce mincinoasă! Asta striga şi conştiinţa femeii. Sinceritatea gândurilor lui Edward determinaseră fiori dulci în josul coapselor ei fine. Simţea o căldură extraordinară în pântec, iar dorinţa i se prelungi până în vârful degetelor. Nesimţirea lui trezea în trupul său senzaţii uitate de zece luni, iar asta nu o ajuta, căci acest bărbat îi reamintea doar de ce era ea pornită împotriva masculilor. Îi reamintea de ce avusese şi ce pierduse. Cât de cretin poţi fii, domnule. Încheie femeia şi i se păru că zboară până la uşă, dorind să evadeze din această cameră mult prea încărcată cu amintirea unei nopţ singulare.

***

Tot el era cretin, îşi zise Edward întinzându-se în pat. Își lăsase lucrurile pe noptieră, după ce o privise plecând, și se întinsese, trosnindu-și oasele.

Fusese cretin că o lăsase să plece. Nimic bun nu a ieşit din acea incursiune. Cuvintele ei urmau să-i bântuie somnul, urmate îndeaproape de întrebarea: Cum aşa? Era atât de curios... De ce nu ieşise nimic bun? Nu ştia ce se întâmplase după acea noapte, căci el refuzase vehement orice întâlnire cu ea, plecând în New York alături de părinții adoptivi, lăsând-o în urmă. Atunci se gândise la virgina de pe marginea pontonului, dar o dată cu trecerea timpului, aceea amintiri dispăruse, înăbuşită fiind de altele. Soarta le decisese reîntâlnirea, cu zece luni în urmă, dar şi acum, într-un mod atât de bizar, ce semăna a copie fidelă trecutului, de parcă Dumnezeu rămăsese fără idei, fără inspirație. Oftă, ridicându-și brațul drept și așezându-l peste ochi. Margo Wilde... femaia asta îi sucea minţile!
Iar aici, parcă, era mai mult decât o dorinţă trupească. Era dorinţa de a-i avea sufletul... Oftă. Acum, nu va mai avea şansa de a o reîntâlni. Plecase, perzându-se într-un oraş prea mare. Margo... Ce fiinţă încurcată...

***

Margo ajunse acasă târziu, iar o dată cu încuierea uşii femeia rămase lipită de aceasta, nemaifiind în stare să meargă. De ce îl reîntâlnise pe bărbatul acesta şi de ce făcuse asocierea cu trecutul său? Lăsă geanta să-i scape, fiind mult prea obosită pentru a mai căra şi infirma povară.

Îşi atinse nasul care încă o durea şi oftă. Ce ar fi fost ca mâna lui să îi atingă decolteul? Încă nu putea uita sărutul acestui bărbat misterios. Părea că doreşte să spună ceva drăgut, dar sfârşea printr-o remarcă usturătoare la adresa ei. Zâmbi. Ura misterul în care era învăluit. Nu ştia dacă soarta îi readusese împreună, şi nici dacă erau meniţi, dar Margo capitulase în faţa romanţelor. Edward Hook... bărbatul ăsta îi încălzea sufletul!
Îl dorea, mai mult ca pe oricare alt bărbat, dar nu era sigură dacă îşi dorea şi o apropiere sufletească cu acesta, înafară de cea trupească. Bărbaţii erau fiinţe infidele. Iar acum nici că îl va mai regăsi. Plecase, pierzându-l într-un oraş prea mare. Edward... Ce fiinţă încurcată...

Capitol editat (1) --> 2399 de cuvinte