Martie, ora 1 dimineața

Margo se afla într-o stare de amorțeală. Îmbrățișă perna de lângă ea, bucurându-se de căldura pe care plapuma albă i-o oferea. Oftă în întunericul slab luminat de fâșia de lună de pe cer, zâmbind fără să-și dea seama de ce. Nu făcuse nimic cu Edward, decât să vorbească cu el despre planul lor în ceea ce privea dorința de a prinde o persoană bolnavă mintal.

Pijamalele din bumbac pe care și le luase pe ea după dușul târziu, precedat de cina cu un bărbat ce o fermecase transmiteau starea de bine în tot corpul ei. Ar fi trebuit să vadă și partea bună a lucrurilor, își zise clipind din ce în ce mai greu. Edward era al ei... Aproape că îi simțea îmbrățișarea de urs, capul pe sânul ei, gura pe gâtul ei. Aproape că își dori să-l simtă cum își freacă piciorul de ea, cum îi mângâie sânul și cum oftează la unison. Căscă, zâmbind tot mereu. Ei bine, viața era una frumoasă. Trecând peste micile greșeli pe care le făcuseră amândoi, viața le surâdea plăcut, ceea ce o făcea să uite de tot. Nu o mai interesa atât de tare nici persoana care o urmărea. Poate că nimeni nu putea fi atât de nebun, încât să omoară pe altcineva.

De domeniul ficțiunii i se păreau aceste acțiuni la care participa și la care era martoră. Oftă, pentru a treia oară de când se băgase în pat. Trebuia să-l ierte și să-l uite. Trebuia să aibă mai multe întâlniri cu el. Trebuia să îl sărute așa cum dorise să-l sărute când se despărțiseră la ușa casei sale, chicotind împreună, ca niște adolescenți îndrăgostiți. Își strânse ușor picioarele, dorind să nu fie atât de obosită și să potolească focul dintre acestea, dar se abținu, nefiind capabilă să-și miște nici un deget. Închise ușor ochii, nemaidorind să-i deschidă decât de dimineață, și retrăi momentul în care se culcase cu adolescentul Edward. În seara aceea mai aflase și că Delia, sora ei mai mică, nu fusese cea care îl atrăsese de Goddefrey, ci acesta luase lucrurile cu de-a sila.

Margo fusese apoi martora unei alte traume prin care Philadelphia fusese nevoită să treacă, neputând-o ajuta în nici un fel, iar dacă nu ar fi fost Edward încă i-ar fi purtat pică femeii. Acum, nu își dorea să fie în pielea ei. Încetă să se mai gândească la acest lucru, neavând dispoziția necesară, așa că trecu peste toate aventurile ei amoroase, până ce ajunse în urmă cu două zile, când ea și Edward fuseseră împreună. Simțise o groază de lucruri, iar pentru că nu se putuse bucura pe deplin de act, fiind mult prea îngropată în gânduri și resentimente ce dispăreau, încet dar sigur, dorea acum mai mult. Îi păru rău că Edward nu locuia cu ea. Seara ar fi devenit mai interesantă, de altfel.

Zâmbetul ei se păstră până și când tonul de apel de la telefonul ei începu a suna, intermitent în dormitor. Melodia era departe de cortexul ei, imaginația fiind cea care se activase pe această perioadă a nopții. Când deschise, însă, din nou ochii, realiză că telefonul îi sună, și brusc își spuse că avusese loc o nenorocire. Se gândise, doar, la Rey... Acest gând o bântui când puse mâna pe telefon și văzu numărul de serviciu.

—Da?

—Accident pe Hoppers, la douăzeci de minute de Livingstone.

—OK. Vin acum... făcu Margo, chiar dacă nu avea nici un chef să se ridice din pat. La urma urmei, lucra la ziar, și avea nevoie de știri. Așa, visul ei frumos se evaporă brusc, întrebându-se dacă era nevoită să vadă un cadavru în seara asta.

***

Edward nu putea să doarmă.

Ajunsese la motel, intrase în camera sa și o încuiase, ca mai apoi să-și facă un duș lung, ce-i chinuise imaginația, închipuindu-și cum ar fi arătat Margo la duș. Vorbiseră mult în acea seară, iar din comportamentul ei se întreba dacă-i mai purta pică.

Îmbrăcă o pereche largă de pantaloni și un maiou, fiind destul de cald în dormitor. Se așeză în pat, dădu drumul televizorului și luă laptop-ul de pe noptieră. Privi în stânga lui, amintindu-și de noapta în care dormise cu Margo, dar și când se culcase cu ea. Chia și-o dorea lângă el, acum. Voise el să o și sărute, dar nu fusese posibil din pricina fetei șugubețe ce îl lăsase complet excitat, ca mai apoi, râzând, să închidă ușa în urma ei.

Se întrebă dacă, așa distras cum era, putea să mai facă muncă de calitate? O prefera pe ea în locul sutelor de acte de rezolvat, clienților, dar și criminalilor. Sigur că, dacă ar fi fost lângă el, degeaba s-ar fi chinuit să răspundă acum e-mailurilor, căci trupul ei l-ar fi ademenit. Ar fi sfârșit îmbrățișând-o, ceea ce era o mișcare destul de bună în relația lor. Totuși, în seara aceasta se mai întâmplase ceva... Ea întrebase de părinții lui. Știa că la un moment dat va trebui să-i povestească tot ce aflase, cu timpul, despre identitatea părinților biologici, dar nu își imagina acest lucru fără ca ea să-l asocieze cu tatăl său, sau să compare acțiunile lui cu ale părintelui său. Acest „secret" începea deja să-l macine, iar asta îl înnebunea, din ce în ce mai tare. Trebuia să-i spună măcar ei.

Puse mâna pe telefon, parcă ar fi dorit s-o sune acum, având sentimentul straniu că ea era nevoită să se ridice din propriul pat. Apoi, își aminti că încă nu-și anunțase părinții și încă nu făcuse rost de inelul de logodnă, de care avea nevoie, cel târziu duminică, pentru ca atunci când va fi anunțată logodna. Deschise mesageria, căută numele mamei lui, iar apoi decise să-i scrie un mesaj acesteia, pentru a o anunța că dorește să vorbească cu dânsa dimineață, o chestie importantă.

Trimise mesajul și-și aruncă telefonul pe pat. Puse clapa laptop-ului, ca mai apoi să se lase pe pat. Îi trosniră toate oasele, iar abia atunci se putu relaxa. Probabil că, își zise cu mâinile la ceafă, își făcea prea multe griji, dar trebuia să discute din nou cu detectivul credincios al familiei sale, cel care se ocupase cu atât de multe lucruri de-a lungul timpului, pentru a-l ruga să afla mai multe lucruri despre Arnold White, sau mai bine zis, despre bărbatul din spatele acestui alter ego.

Voia, de asemenea, să o înștiințeze și pe Regina, dar să o sune și pe Delia. De Rey nu își făcea griji. Probabil că acum zăcea pe undeva, beat mort, deci probabil că nu apucase să se uite la televizor. Își încrucișă brațele la piept și aruncă o ocheadă spre ceasul de deasupra televizorului. Ora două... Mâine nu se va trezi mai devreme de zece, deci va lua direct prânzul cu... Margo? O idee minunată. Se felicită pe sine, ca mai apoi, să se încrunte când i se păru că zărește, la televizor, părul roșcat al lui Margo. Se încruntă când își dădu seama că pe fundal apăruse și ea, aproape de aeroportul Delta Air Lines ,iar că cel ce vorbea acum era Liam. Știa că asta era meseria ei, dar i se păru totul mult prea brusc, iar când telefonul îi sună, se întrebă dacă nu cumva, invocându-l pe Rey să fi dezlânțuit un dezastru?

***

Delta Air Lines era la treizeci și șapte de minute distanță de Livingstone, ceea ce însemnase aproximativ cincizeci de minute pentru o Margo besmetică. Într-un târziu, ajunsese și aceasta, fiind nevoită să facă față frigului dimineții ce venea după o baie caldă.

Nu fusese inspirată să ia o geacă mai groasă pe ea, iar geaca de piele nu prea îi ținea de cald, așa că tremura involuntar, când coborî din taxi în zona unde sirenele mașinilor de poliție străluceau orbește. Primul lucru pe care îl văzu fu mașina ce se lovise, din cauza șoferului ei, de un copac bătrân, pe care femeia îl cunoștea încă din copilărie. Era acel gen de mașini turtite, desprinsă parcă din desenul pentru copii Mașini, iar culoarea pe care aceasta o avea nu o ajuta să nu compare achiziția cu protagonistul desenului. Culoarea roșie strălucea sub luna care părea mai mare, acum, iar dungile albe din laterale îi deranjară retina.

Zona nu era bine delimitată de către polițiști, probabil pentru că nu exista vreo victimă, se rugă ea. Nu dorea să vadă cadavre, cu atât mai puțin să vorbească despre unul, așa că se apropie de zona marcată, cu speranță, pentru a-l vedea pe Liam cu un microfon în mâini, discutând cu un polițist, iar pe Doug, cu camera în mâini distribuind știrea. Dacă ei erau deja aici, ea de ce mai fusese chemată? Se apropie ușor, și fu sigură că intrase și ea puțin în cadru, pentru ca după câteva momente în care polițistul turui : „Nu avem nici un mort.", Liam să se întoarcă, iar Doug să încheie filmarea.

—Hei, făcu Margo, neștiind ce altceva ar fi putut face.

—Bună! Zise Liam, extrem de vesel și de energic pentru o persoană care era în picioare la două dimineața. Mă bucur că ai ajuns.

—Cum să nu ajung? Făcu ea, chiar dacă se întreba de ce răspunsese la telefon. Am fost anunțată.

—Eu și Doug eram mai aproape, atunci, dar niciodată nu e prea târziu. Era sigură că va fi pusă la muncă, mai ales când Liam se aplecă spre a scoate din neant un aparat de fotografiat. Uite, fă niște poze mașinii... Margo îl privi în timp ce el îi explica niște lucruri pe care ea le știa deja, fără însă a scoate o vorbă. Luă aparatul și căscă puternic, nemaiavând timp să își acopere gura cu mâna. Wow! Cineva e somnoros, râse el, dar un fior rece, de teamă și nervi o străbătu când el continuă: Îmi pare rău dacă ți-am stricat partida de mozolit cu Hook! Dar, ea știa că nu îi părea rău, iar acum știa de ce nu primisese nici un telefon cum că cineva ajunsese acolo înaintea ei. Liam dorise să-i strice partida de sex inexistentă, asigurându-se că vine aici.

Deodată, ochiul ei începu a se zbate, nemaisimțind frigul, ci o furie puternică ce-i încălzea trupul. Își reaminti că era o femeie matură, ceea ce o făcu să inspire puternic, pentru a continua:

—Nu făcea nimic de genul. Dormeam. Puse punctul exact unde trebuia, se întoarse pe călcâie și începu să bolborosească „laude" la adresa creierului pe care Dumnezeu binevoise să il ofere lui Liam, apropiindu-se de scena la care oamenii vor spune: „Aaa... uite ce mașină avea! Era bogat, fraieru'!", ceea ce îi va face să le pară bine că intrase cu mașina în copac.

Timp de treizeci de minute focaliză, discută cu un polițist pentru mai multe detalii în ceea ce privea coliziunea și își notă câteva aspecte interesante, cum ar fi că șoferul fusese beat și încă făcea circ în ambulanța ce nu considerase imperativă transportarea lui la spital.

—Îmi puteți da și un nume? Întrebă Margo, mai ales că polițistul evitase să facă publică identitatea șoferului. Și de data asta, acesta se fâstâci, își prinse barba neîncrezător pentru ca mai apoi să spună:

—Este băiatul unui bărbat influent, iar eu nu vreau să fac ceva ilegal fără acordul... ei bine... șefului. Margo realiză că „șeful" era un eufemism pentru „ban", ceea ce o făcu să se întrebe dacă va reuși să facă o știre bună de aici. Trebuia să urmărească polițistul șpăgar, dar nu acum, iar de aceea avea nevoie de mai multe detalii. Își duse mâna la buzunarul din care scoase un telefon, prefăcându-se că primise un mesaj, începu să îregistreze, vârând mobilul înapoi în buzunarul pantalonilor, atentă să nu oprească dovada.

—Și... faceți asta des?

—Bani pentru informații? Sigur, cine nu face? Băgă rapid banii în buzunar și zise: În plus, dacă ai vreo problemă, din nou, poți apela exclusiv la mine, spuse acesta pe un ton scăzut. Știi tu, probleme de sănătate.

—Nu cred că înțeleg.

—Dacă ai nevoie de transplante, zise el într-un târziu. Chestii de genul...

—Vinzi... întrebă ea șocată, organe?

—Dacă ai nevoie... Am auzit că ai probleme așa... cu legea... și dacă te împușcă cineva ... sau... dar nu mai continuă, căci de altfel, Margo nici nu înțelegea mare lucru de bâlbâiala lui. Zâmbi în sinea ei. Ăsta era un caz pe placul ei. Scandal, acțiune, dramă... combinația perfectă.

—Aha. Dacă îmi lași un număr de telefon, ceva... zâmbi inocent, ca mai apoi să ofteze. Chiar o am pe mama internată în spital și are nevoie de... un rinichi. Spuse într-un final, chiar dacă informația era eronată. Eh, și așa eu și mama nu suntem în relații bune, măcar să mă ajute și ea pe mine... Bărbatul îi făcu cu ochiul, fiind extrem de fericit că dăduse lovitura, iar apoi zise:

—Așa, iar șoferul este Goddefrey Bernard, dar... nu ști de la mine! Când auzi numele, zâmbetul de satisfacție îi dispăru de pe față, imediat, înghiți în sec și inspiră brusc, șocată. Era aici!

Îl părăsi pe polițist, ca mai apoi să se îndrepte spre ambulanța în care era șoferul ușor accidentat. Rey...

—Hei, n-ai voie acolo! Zise un polițist, dar ea nu-l mai auzi, se repezi spre ambulanță și atunci văzu chipul bărbatului. Chiar dacă se maturizaseră, trăsăturile erau aceleași. Aceași ochi mari, același păr și același surâs prefăcut. Mâinile îi tremurau puternic, iar stomacul i se contractă de nervi când îl văzu și îl și auzi. Strânse carnețelul în mâini, iar aproape că rupse pixul.

***

Mama obișnuia să îi spună că, dacă îl pomenești pe Dumnezeu, ca și pe Dracul acesta va apărea lângă tine, pentru că tu îl vei fi chemat. Exact același lucru se întâmplase și cu Rey.

Edward se gândise la el, ba chiar îl pomenise, iar acum telefonul pe care îl primise era de la aceși pacoste ce îi zicea că avusese un accident și că să vină să-l ia, de parcă Hook era dădaca sa personală. Nu de asta se dusese, însă, Edward la locul accidentului. Se dusese pentru că știa că Margo va fi acolo și că inevitabil va da cu ochii de el, iar ca un Înger ce se vedea în situația dată, Edward trebuia să fie acolo să o apere de vorbele lui Satan.

Condusese cât de rapid putuse pentru a ajunge la locul faptei, dar atunci când ajunse își dădu seama că nu fusese suficient de rapid. Margo se uita șocată la interiorul ambulanței, iar în același timp arăta de parcă ar fi fost capabilă să-l ucidă, așa că nu mai gândi, ci pur și simplu sări din mașină, după ce opri mașina, și se repezi spre ea. O atinse brusc, făcând-o să tresară și să-l privească debusolată.

—Edward?

—Bună, Margo! Făcu acesta neștiind ce altceva putea să zică. Trupul femeii fierbea de nervi, iar ce spera el era ca mâinile lui reci de emoție să-i domolească furia.

—Ce faci tu aici? Întrebă ea, părând puțin mai calmă. Ei bine, la asta nu se gândise.

Rămăsese în relații bune cu Rey, mai ales după ce părăsise Montana, pentru că tații lor colaboraseră la un moment dat, iar însuși Edward avea o colaborare cu firma pe care tatăl, și nu fiul, o deținea și cu care, involuntar, Delia avea o legătură, de asemenea o colaborare. Din adolescență, Edward știuse cum era Rey, iar asta nu-l deranjase prea tare, chiar dacă nu considerase a fi corecte acțiunile sale, iar după aceea, Goddefrey avusese eronata părere că ei doi sunt cei mai buni prieteni, fapt ce îl făcu să spună:

—Ned, prietene! Era băut, iar Edward își dădea seama de asta după glasul pe care îl avea, dar și după atitudinea sa. Asistenta îl presa să stea întins, însă acesta protestă: Este prietenul meu acolo!

Aceste cuvinte la care Edward nu se gândise deloc îi periclitară relația la care ajunsese cu Margo, căci femeia îl privi drept în ochi, cu dinții încleștați, la fel de răutăcios ca în prima zi.

—Prieten? Edward nu știa ce să răspundă, așa că ea continuă, înțelegând complet pe dos: Aha! Acum încep să înțeleg. Totul a fost o glumă între prieteni.

—Nuuu! Făcu Edward luându-se după ea când aceasta porni spre colegii ei de lucru. Cum poți să crezi că totul a fost o glumă?

—Pentru că el ți-e prieten, iar tu, zise ea apăsat oprindu-se și întorcându-se spre el, cu părul răvășit și prins după urechi, ști bine ce fel de persoană este el, indică cu degetul de la Edward la ambulanța în care „pacientul" se văita continuu.

—Nu mi-e prieten! Spuse Edward pe urmele ei. Tatăl lui și cu mine avem o colaborare...

—Și mai rău! Făcu Margo. Glasul ei nu lăsa loc îngăduințelor, ceea ce pe el îl deranjă, mai ales că îl zări pe nenorocitul de Liam privindu-i încântat. Nu! Nu va lăsa ca asta să-i iasă de sub control! O prinse de umărul ce fusese accidentat în Philadelphia, iar ea icni la forța lui.

—Margo, ascultă-mă! Nu am nici o legătură cu el, și cu atât mai puțin, noi nu avem nici o legătură cu el.

—Noi? Întrebă ea încruntată. Nu există un „noi"! Acest gen de replici și gesturi scoteau bestia din el, iar de aceea furia lui deveni egală cu a sa.

—Bineînțeles că există un „noi"!

—Nu, Edward, făcu ea. Amintește-ți de ce facem asta.

—Nu e vorba de logodnă. Nu la logodnă mă refer! Există un noi, aici. Unul ce a început să evolueze...

—Nu evoluează nimic. Totul e pentru publicitate, îl atacă ea, mințind cu nerușinare.

—Nu mai minți! Spuse el exasperat.

—Nu... încercă ea să spună, cu adevărat înfricoșată de atitudinea lui, dar se opri, scăpând din strânsoarea lui și se îndepărtă de el. Dacă ar fi fost singur, în acel moment Edward ar fi urlat de s-ar fi auzit și peste Ocean, dar nefiind, strigătul lui ar fi generat numai rău asupra femeii ce-l înnebunea.

***

Nu avea cuvinte pentru a descrie cum se simțea în momentul de față.

Se simțea complet înșelată și chiar atacată de bărbatul cu care chiar începuse să existe un „noi". Cum de putea, după tot ceea ce Edward știa despre depravatul din ambulanță să mai există o prietenie pe care el avea tupeul să o și nege de teamă că nu va mai avea cu cine să se culce a doua zi.

Margo nu conștientiza cât de grave erau acuzațiile pe care i le făcea lui Edward, și nici cât de nervos era bărbatul auzindu-le, dar în acest moment trecutul o lovea violent, îi amintea de o perioadă în care fusese nedreaptă și la fel de rănită ca acum. Exagerarea o determină să plece acasă, după ce îl anunță pe Liam că făcuse pozele de care aveau nevoie, fără ca să-i răspundă bărbatului avid de cunoaștere. Voia să plângă, ceea ce nu îi era deloc caracteristic, iar această ideea o înfurie și mai tare.

Taxiul care o adusese binevoise să o și aștepte, iar ea se urcă numaidecât, privind în urmă spre un Edward ce spumega, la propriu, lângă ambulanță. Poate că îi vor face și lui un calmant, se gândi ea, ca mai apoi să observe ținuta lui deloc adecvată aerului de munte. Își frânse mâinile, stresată. Deciziile ce îi treceau prin cap, în acest moment, i se păreau prostești, ilogice și aiureli uriașe, ceea ce o făcu să își spună că nu putea să ia nici o decizie până a doua zi, după un somn bun.

Însă, când ajunse acasă și se băgă în pat, somnul ce o fura mai devreme cu zâmbetul pe buze întârzia să apară. Se întoarse pe toate părțile, simțind un nod puternic în gât, și capitulând în fața lacrimilor de tristețe.

Cel puțin, așa începu potopul pe care Margo avea să-l verse. Tristețe pentru Delia, cu care fusese cea mai nedreaptă, atunci, dar și pentru că Rey le făcuse atunci de râs, în tot liceul, pe amândouă. Tristețea o invadă și mai mult când își aminti cum trecuse peste intuiție și învinuise un copil mult prea nenorocit de soartă, cum o ignorase pe Delia până ce tot Edward o luminase în privința a ceea ce se întâmplase, cu adevărat, între sora și iubitul ei.

Trecu rapid spre furie oarbă când își aminti că Edward plecase, atunci, fără a-i mai spune un cuvânt. Furia se topi, ușor, mai ales că nu-i mai purta pică pentru ceea ce făcuse. Fu conștientă de acest lucru, imediat ce invocă amintirea. Nu-i mai purta pică... Nu lui... Se îmbrățisă singură când începu a plânge de ciudă că nu fusese capabilă să facă nimic pentru sora ei, atunci, nici măcar să-i fie alături, așa cum nici acum nu-i era. Fugise de ea de parcă Delia ar fi fost elementul din trecutul ei de care își dorea să scape.

Greșit! Nu de ea dorea să scape. Nu dorea să scape de nimic... dorea să aibă parte de adevăr. Adevăr pe care nu era în stare să-l ofere din moment ce mințise o viață pentru a construi o persoană neiubită de nimeni. Atunci, dacă minciuna îi oferise numai durere, cum de putea adevărul să-i ofere alinare? Adevărul o putea răni la fel de tare, chiar mai mult, iar ea alegea să se mintă zilnic, cu fiecare rază de soare ce cădea veșnic pe Pământ dimineața, de fiecare dată când deschidea ochii spre a întâmpina o nouă zi, cu fiecare minut pe care îl petrecea în aglomerație. Se mințea când spunea că nu îl iubește pe Edward, iar acum, aproape de răsărit mințea din nou.

Se întoarse cu fața spre tavan și văzu chipul lui Edward, disperat de perspectiva de a o pierde. Inima începu să îi bată mai tare simțindu-se plină de remușcări. Îl lăsase acolo, fără a-i oferi o explicație, fără a se îngriji de el, fără nimic... Își reaminti de buzele lui, și parcă acum dorea să le sărute, să aline toată suferința priveliștii pe care celălalt bărbat i-o oferise. Ceea ce dorea ea nu era singurătate. Ceea ce dorea ea era adăpostul brațelor lui... dorea o viață plină, nu solitară.

Până acolo, era cale lungă, căci cu se va grăbi, de fel... În principal, nu dorea să rupă logodna la care se gândiseră amândoi. În principal, dorea să îl asculte pe Edward de la cap la coadă, și să-i hotărască nevinovăția. Apoi, dorea să nu-l mai vadă pe Rey niciodată. Sau cel puțin, nu dorea ca Delia să-l revadă. Cu puțin noroc, însă, ea nu urma să vină aici, deci nu urma să-l vadă. Doar cu puțin noroc...

****

Dacă până atunci Edward nu-și dorise să-l ucidă pe Rey, dorința sa arzătoare de acum era asta. Să-l omoare pe Rey, iar lui îi părea extrem de rău că accidentul ăsta nu-l lăsase măcar olog.

Așa că, atunci când Rey se urcă lângă Edward pe scaunul de lângă șofer, singura dorință nebunească pe care bărbatul o avu fu aceea de a-l ucide pe vinovatul de nefericirea lui. Simți fiorii că îi traversează șira spinării, simți dorința de a-l strânge de gât și de a-l trimite acolo unde îi era locul, simți nebunia determinată de mânie. Apăsă pedala de accelerație după ce ieși din raza poliției, și strânse din dinți când acesta începu să vorbească cu el, cu o voce de bețiv înăscut:

—Pentru tine am venit, amice... să o văd pe iubita ta... se opri puțin pentru a relua. Hmm... logodnică... oribil, amice! Cum de te-a prins în plasă? O rezolvăm... dar exclamă când Edward acceleră brusc, din ce în ce mai tare. Wow! Ce faci? Vrei să ne omori? Edward își încleștă maxilarul și aproape că își scuipă „prietenul".

Nu, idiotule. Pe tine vreau să te omor! Gândi Edward mânat de dorința de a-l omorî și de a scăpa de toate necazurile ce se abătuseră asupra lui. Rey mormăi ceva, dar mânat de adrenalina din vene, Hook măsura vizual kilometrii până la primul râu, pe lângă care trecuse când venise. De prima dată îi făcuse necazuri, iar acum distrugea tot ceea ce el clădise destul de greu. Distrugea totul!

—Ce-ai amice? Întrebă Rey ce părea un mielușel pe lângă șoferul diabolic pe care-l avea Edward în sine, în acest moment. Bărbatul își reamintea continuu chipul lui Margo, dezamăgit, puternic marcat de prezența idiotului din dreapta. Tu știi... Da, la naiba! El știuse tot ce făcuse Rey, și fusese martorul a ceea ce încercase și cu Margo, iar încă mai avea filmarea. Simțea nevoia să-l pedepsească așa cum merita, așa că nemaiținând cont de nimic apăsă la maximum pedala accelerației.

Când se apropie de Frontage Road, Edward privi pe geam, vântul ce șuiera febril acoperind vocea lui Rey, care și așa îl determina pe bărbat să-și continue tentativa.

—Wow, dar asta e o excursie de zile mari! Făcu glumeț Rey, inconștient de pericolul ce-l pândea.

—Da, vorbi pentru prima dată Edward, pregătindu-se să întoarcă brusc, spre a pierde controlul volanului. Cele mai mari zile, scrâșni din dinți, iar apoi, zarind apa lucind sub drum, să apese pe butonul ce îi elibera centura, să se înfigă în scaunul de sub el și să vireze puternic la stânga, pentru a lua din plin gărduțul podului și pentru a ajunge direct în râu. Rey se prinse de brațul lui Edward, și închise brusc ochii, pentru a nu mai fi martorul coliziunii, chiar dacă amândoi se loviseră în metalul gardului ce avariase mașina.

—Ned! Strigă Rey, dar Edward realiză, când ajunse în râu, că impactul cu gardul fusese atât de puternic încât deja se accidentase. Nemaiavând nici o legătură care să-l țină pe scaun acesta se lovi de volan și sparse geamul, rănindu-se mai mult, până la inconștiență.Singurul lucru ce-i trecu prin minte bărbatului fu că era posibil să moară alături de Goddefrey, și să nu o mai vadă pe Margo niciodată, ceea ce îl dezamăgi profund, cu cât se calma mai tare din cauza plutirii sale în deliră.

Rey, pe de altă parte, se lovi și leșină, mai mult de frică, înaintea lui Edward, netrecându-i nimic prin cap, în acel moment.

Deci, ca să scriu mult și bine am nevoie de muzică... Pentru mine e o premieră: 4325 de cuvinte! Și... nu intenționam să-i fac asta lui Edward, dar habar nu am ce m-a apucat.

Capitol editat (1) --> 4325 de cuvinte