După ce îşi luase micul dejun la Joe Coffee, pe Walnut Street, în douăzeci de minute Margo Wilde era la librăria de pe Christian Street. Se îmbrăcase bine, chiar dacă în acea zi soarele strălucea pe cerul Philadelphiei.

Paltonul negru pe care îl purta, alături de rochia sa de aceaşi culoare simboliza doliul spiritual ţinut de femeie. Se simţea atât de tristă pentru că, Edward reprezenta tot ceea ce ea îşi dorea, dar la care nu putea ajunge. Încă îl condamna pentru acţiunile lui, însă nici nu îşi dorea o clarificare a situaţiei. Nu voia să îl ierte, indiferent de scuzele pe care el le avea. Îşi muşcă buzele nervoasă şi intră în librărie. Surpriza ei fu uriaşă când îşi găsi patronul în aceasta, stând la măsuţa de cafea.

— Margo, zise el. Mă bucur să te văd, o examină din cap până în picioare, cât se poate de sănătoasă, adăugă mişcându-şi nervos piciorul stâng aşezat pe genunchiul celui drept.

—Bună dimineaţa! Plăcerea este de partea mea. Îşi lăsă geanta pe măsuţă şi încercând să nu pară paranoică, întrebă: Ce vă aduce aici?

—Este librăria mea. Nu am voie să vin aici?

—Ah, sigur că aveţi! Nu asta am vrut să spun. Îşi dădu jos paltonul fiind atentă la umărul rănit şi aşeză geanta sub palton în cuierul de dincolo de tejgheaua vânzătorului.

Dar, Margo știa că ceva se întâmplă. Patronul ei nu era genul de bărbat care șă își viziteze firma de prea multe ori, din simplul fapt că atâta timp cât îi era asigurat un venit de pe urma căruia să trăiască, nu prea îl interesa ce se întâmplă cu angajații lui. Era un bărbat între două vârste, al cărui păr hotăra, încet dar sigur, să părăsească scalpul. Ochii lui bulbucați nu îți inspirau încredere, ci teamă, iar Margo dorea să scape de el cât mai repede cu putință, fiind conștientă de ce urma să se întâmple.

Cu siguranță că acesta văzuse știrile și fusese anunțat că ea nu mai poate reveni la muncă. Săptămâna ce se scursese probabil că îl lăsase nervos și cu dorința de a-și recăpăta banii...

—Cum te simți, Margo? întrebă el, strâmbând din nas.

—Mai bine, mulțumesc. Gata de muncă, oricum.

—Aha. Acesta se ridică în picioare și se apropie de tejghea. Îmi place cum ai aranjat aici. Mă gândeam să-mi redecorez și eu casa. Margo își strânse pumnii, iar apoi luă un loc pe scăunelul din spatele casei de marcat. Îl asculta absentă, totuși gata să se apere în orice moment. Dar, ținând cont de faptul că va exista o problemă în ceea ce privește suma de bani ce îmi va reveni din încasarea vânzărilor, s-ar pute să trebuiască să mai aștept.

Iar bărbatul ajunsese acolo unde dorise. Era vorba despre suma de bani furată.

—Nu v-au înapoiat cei de la poliție banii?

—Nu. Avem o gaură în buget, ce-i drept.

—Sunt sigură că nu poate fi atât de rău, zise ea, neprivindu-l în ochi.

—Am pierdut ceva bani. Cine știe, poate chiar va trebui să fac reduceri de personal...

—Să face-ți reduceri de personal?! întrebă ea șocată. Cred că glumi-ți. Eu sunt singura angajată pe care o aveți aici.

— O, Doamne! Așa e! Era să uit, făcu el dându-și ochii peste cap. În acest caz, cred că va trebui să te concediez.

—Dar, nu a fost vina mea că a-ți fost jefuit! Eu era să mor, aici, se răsti ea disperată. Nu avea cum să își piardă slujba. Era singura ei sursă de venit și nu prea dorea să fie întreținută de Philadelphia.

—Poți să înapoiezi suma de bani? întrebă cu o mină filozofală bărbatul.

—Nu am cum...

—Atunci, mă tem că ești concediată.

—Glumiți! zise ea nevenindu-i a-și crede urechilor. Nu pute-ți să...

—Ba sigur că pot. Și mă aștept să nu îți dorești să fii plătită, pentru zilele astea.

—De ce nu?

—Pentru că, domnișoară Wilde, aici nu e bordelul cu care ai fost tu învățată.

Brusc, Margo pricepu. Nu era vorba numai de banii pierduți o dată cu jaful. Era vorba despre știri. Le văzuse și ea înainte de a pleca de acasă. Scenele compromițătoare cu ea și Edward reveneau în prim plan, iar povestea ei se derula din nou pe ecranele negre ale televizoarelor. Era de o moralitate îndoielnică.

—Este vorba de lume, nu?

—Nu vreau să intru în discuții, făcu șeful ei. Nu ai banii mei, nu ai ce lucra aici. Poți să pleci.

Margo rămăsese cu adevărat șocată de ce auzea. Ceea ce făcuse îi afectase odată slujba. Acum, trecutul îi afecta și prezentul. Iar toatea astea pentru că fusese prinsă la „datorie". Dacă nu ar fi încurcat „prada" în acea noapte, totul ar fi fost bine. Nu putea spune că nu se bucura de faptul că nu mai era nevoită să mintă. Dar, acea noapte îi distrugea în continuu viața, iar totul pornise de la Edward. Dorința de a-l strânge de gât era acum mai mare ca niciodată. Era numai vina lui!

Însă, tot el o ajutase. Stătuse cu ea. Venise după ea. Spunea că simțea ceva mai mult pentru ea. Sentimentele contradictorii din inima ei ieșeau abia acum la iveală. Își abținu cu greu lacimile, însă nedrept așa cum era Dumnezeul ei făcu ca în acel moment glasul bărbatul pe umerii căruia arunca Margo toată vina se auzi, extrem de gros și de matur pe fundalul tensionat al atmosferei din librărie.

—Bună dimineața! S-a întâmplat ceva?

Cu siguranță că auzise conversația dintre ea și patronul ei. Era îmbrăcat de iarnă, cu bocanci și geacă de iarnă. Stătea drept și parcă lua tot aerul din acea încăpere. Dacă nu ar fi fost patronul ei acolo, Margo ar fi sărit pe el și i-ar fi dat două, pentru toate suferințele pe care trebuia încă să le îndure. Sperase că nu se vor mai revedea, dar uită-l încă o dată aici, cu atitudinea lui plină de testosteron și frumusețea angelică.

—Nu, zise bărbatul, care ăncepuse să asude la vederea lui Edward. Cu siguranță că îl recunoscuse de la televizor, iar de aceea continuă pe un glas blând. Cu ce vă pot ajuta?

—Eu cred că dumneavoastră aveți nevoie de ajutor. Sunt Edward Hook, iar poliția mi-a înapoiat suma de bani care vă aparține. Ști-ți, de la hoții ce au încercat să vă omoare angajata. Margo îl privi cum se uită la ea, iar mai apoi cum îi oferă banii în plic. Patronul nu stătu să se gândescă de două ori, încasă suma de bani și se bucură de plinătatea plicului. Îi puse numaidecât în buzunarul pantalonilor și mormăi ceva în direcția femeii.

—Mai vorbim noi, zise el. Apoi, zâmbi tâmp spre Edward care își păstrase poziția militărească, până ce bărbatul părăsi încăperea. Margo rămase șocată de evenimente până ce, revenindu-și din șoc întrebă.

—Nu poliția i-a dat înapoi banii, nu?

—Sigur că nu, zise Edward. Apoi începu să se plimbe printre rafturi. Ridică un roman înscris în genul „horror" și îl răsfoi, luând un loc la una din măsuțe. Dar am auzit cum erai concediată. Margo expiră și deschise casa de marcat. Dacă continua să se comporte așa, femeia îi va fi datoare vândută, iar ea nu doarea în nici un fel să îl ierte.

—Nu trebuia să faci asta.

—Și să îl las să te concedieze? Cred că ai dreptate. Femeia îl privi încurcată. Acum regreta gestul făcut? Ar fi trebuit să îl las să te concedieze și să te angajez eu. Mi-ar plăcea să te văd în fiecare zi.

—Mie nu mi-ar plăcea, zise ea scurt, însă își mușcă numaidecât buza, la minciuna spusă.

—Mincinoaso, zise el simplu și se încruntă asupra rândurilor pe care le frunzărea. Însă, eu am venit din altă cauză aici. Apelativul cu care se și obișnuise Margo nu o intrigă la fel de mult ca informația dată de Edward. Îl privi, încă nervoasă și întrebă:

—Vrei să cumperi o carte?

—Nu, râse bărbatul. Habar nu am de când nu am mai avut timp să citesc o carte. Această informație îl făcu de mii de ori mai uman decât credea ea. Era un bărbat extrem de ocupat, mereu în alertă pentru a ține pe picioare un imperiu clădit cu atâția ani în urmă. Fiul adoptat al unor persoane bogate nu își dorea să-și dezamăgească părinții. Pentru un moment, Margo îl privi cu drag. Știa că este ceva bun în el, dar nu voia să fie de acord cu afirmația „Nu toți bărbații sunt la fel!". Oftă, având un gust amar în gură, reamintindu-și cum fusese ea fraierită să se culce cu un băiat care a doua zi o și abandonase. O mai ști pe... Geraldine White?

—Din câte îmi amintesc, ea m-a angajat pentru a-l demasca pe soțul ei presupus adulterin. Dar eu am...

—Ai încurcat bărbatul, o ajută el. Am făcut câteva săpături și... Geraldine White nu este căsătorită. Nu este nici măcar bogată pentru a-și permite un bal. Ți-a fost jucată o festă, zise el.

Margo nu crezuse că era posibil, dar se întrebase de multe ori dacă totul nu fusese trucat. Supărase pe cineva care angajase persoane să-și joace rolul, iar ea să fie demascată. Întrebarea principală era, cine intenționase să facă aceste lucruri?

—Ești sigur?

—Mai mult ca sigur. Probabil că de aceea cineva a vrut să te omoare. Gândul femeii zbură de la noile informații la profunzimea acțiunilor. El făcuse cercetări pentru a se informa cu privire la niște evenimente ce o răniseră. Doamne! Pe acest bărbat nu aveai cum să nu îl iubești. Oftă. Nu trebuia să se gândească ea , acum, la asta.

—Pricep.

—Nu cred, zise el. Se ridică și se apropie de tejghea. Ești în pericol.

—Nu am cum să mor, râse ea. Și în plus, îl privi fix, ce îți pasă ție?

Edward oftă, aidoma unui bătrân care se confruntă cu o minte necopată și mult prea tânără. O atinse brusc pe obraz, și zise:

—Margo, nu mai fi așa de încăpățânată...

—Nu vreau ajutor, zise ea, chiar dacă se topea sub influența atingerilor lui. Nu de la tine.

—Am greșit o dată!

—Dar nu vreau să-ți mai permit să greșești din nou! Nu vreau nici o relație. Nu vreau să te văd. Nu vreau să îți fiu recunoscătoare. Eu nu vreau... Dar Edward nu mai asculta aberațiile pe care ea le spunea. Îi privi fața care începea să se coloreze într-un roșu aprins. Buzele ei străluceau, semn că se dăduse cu un luciu de buze, înainte. Oare ce gust avea? Artera aortă i se zbătea nebunește la baza gâtului, iar pielea i se mula pe esofag. Femeia se opri, la un moment dat, iar Edward se simțea deja excitat privind-o. Ieși, Edward!

—De ce? Este o librărie. Voi fii cu ochii pe tine, Margo.

—Nu ai auzit nimic din ce am spus?! întrebă ea exasperată.

—Nu, zise el zâmbind. Se aplecă și își lăsă ușor buzele peste ale ei. Eram atent la astea. O mușcă ușor, iar ea rămase nemișcată, simțindu-se infinit de bine prin acel gest intim. Sunt delicioase. Apoi, Edward zâmbi și zise: Ne mai vedem, Margo.

—Te urăsc atât de mult, Edward, zise ea.

—Ce mininoasă! îi făcu el cu ochiul și ieși din librărie. Ambală motorul și porni spre noul sediu al firmei sale din Philadephia. Avea să stea ceva pe aici, iar ea nu îl putea opri.

***

Margo nu mai putea să stea nici un moment aici! Își atinse buzele, cu mâinile tremurânde și oftă. O înnebunea de-a dreptul...

Luă repede o coală de hârtie. Trebuia să plece! Respiră precipitat, cu lacrimi în ochi. Nici măcar nu își dădea seama de ce plângea. Se simțea încolțită de Cupidon din toate părțile și nu știa cum să iasă din această situație care, mai rău, îi plăcea!

Mintea ei zburase asupra unor scene fierbinți, pe când trupul ei resimțea imaginația prelingându-se până în josul trunchiului. Începu a măzgăli coala, din dorința de a evada cât de curând. Împături hârtia și o așeză în casa de marcat. Șeful ei o va vedea cu siguranță când, lacom, va deschide zona dedicată banilor. Își luă lucrurile și după ce încuie librăria se îndreptă rapid spre casă. Trebuia să își adune lucrurile cât de curând.

Nu știa încotro se va duce, chiar dacă avea o vagă ideea asupra zonei în care va poposi. Cert era că, trebuia să dispară din peisaj. Era, la urma urmei, maiestră în așa ceva. Dispăruse de multe ori, iar acum trebuia să plece numaidecât din Philadelphia. Ba nu! Din Pennsylvania. Voia să nu mai fie amenințată de Edward și dragostea lui. Nu credea în iubire, deci nici în Hook. Nu credea în nimic!

Respiră precipitat în timp ce, ajunsă acasă, începu a-și strânge grăbită lucrurile din șifonier. Va realiza tranzacția imobiliară cum va ajunge la destinație. Cu banii strânși își va lua o nouă locuință, poate mai modestă ca aceasta. Poate mai mică... Se punea apoi problema locului de muncă. Încă nu era târziu, putea să se întoarcă în librărie. Dar, nu mai voia!

Va găsi ea ceva. Nu se putea să nu își găsească un job. Cel puțin, așa își spunea Margo în timp ce fugea, ca un hoț, aproape de apus, în locul din care venise. I se părea irațională situația, iar Edward urma să se simtă extrem de prost când va afla ce s-a întâmplat. Dar și ea se simțise prost când, timp de o lună, venise într-un loc al cărui suflet deja abandonase speranța de a mai fi martorul iubirii dintre doi tineri iraționali. Edward nu mai venise atunci, iar acum dorea să își răscumpere greșeala. Dar, Margo nu mai credea în el și vorbele sale, așa cum nu mai credea în niciun bărbat. Era de un misoginism depăși pe care nici măcar nu îl mai putea explica. O parte din ea își spuse să o informeze pe Delia cu privire la plecarea ei grăbită, dar brusc fu conștientă că prin ea și Edward va afla că părăsește teritoriul răsăritean.

Așa Margo fugea de propriile-i dorințe. Se grăbi, parcă urmărită de cuvintele dragi șoptite de Edward. Fugi urmărită de gustul lui, iar mai apoi fugi înspăimântată de dorința propie-i inimi. Privi un moment înapoi cu dorința mută de a-l mai vedea o dată. Se forță să rostească rugăciunea de a nu-l mai vedea niciodată, chiar dacă ea spera ca el să o găsească și în cotlonul în care se va ascunde și să o facă să creadă din nou în lume. 

Am scăpat, oficial, de teze. Mai este atât de puțin din anul școlar, iar eu sper să pot posta mai des. Credeți că acțiunea este plictisitoare?

Capitol editat (1) --> 2400 de cuvinte