Mica Sirenă era mai mult decât aglomerat după cele treizeci de minute în care Edward reușise să ajungă, ba chiar zâmbi către una dintre dansatoarele de pe scenă care îi făcu imediat semn, recunoscându-se unul pe celălalt din zilele în care o băutură în compania amicilor se transforma în nopți sălbatice în compania vreunei domnișoare.

Luminile specifice clublui îl obosiră, de data asta, așa că se bucură enorm când Smith se dovedi a fi așezat la una dintre mele cu canapele din colțul camerei masive. Afișând un zâmbet șmecheresc se apropie de acesta, dădu mâna și după ce își așeză pantalonii pe coapse luă un loc pe cealaltă canapea.

—Să știi că, începu Smith, eu nu te condamn că ai părăsit așa compania. Ridică un deget pentru a anunța un chelner că erau gata să comande. Din contră... te înțeleg perfect.

—Serios?

—Da... și oftă de parcă el ar fi fost Edward Hook. Am văzut-o pe logodnica ta... este divină, nu am ce zice.

—Este, nu? Dar strânse mai bine mânerul diplomatului pe care-l așezase lângă sine pe canapea. Cee ce i se dovedea era că, dacă nu ar fi fost Margo Wilde nu ar fi câștigat în veci îngăduința colaboratorilor, ceea ce îl enerva la culme.

—Da. Mă bucur pentru voi, amândoi. Smith se lăsă ușor pe față și zâmbi sincer, chiar dacă Edward nu putea schița aceeași reacție. Acum, dădu mai aproape de sine scrumiera de pe masă, băgând mâna în buzunarul sacoului și scoțând o țigară, sper din tot sufletul că-ți vei lua și responsabilitățile în serios, că de asta am votat pentru...

—Da. A fost o rătăcire, îl asigură Edward. Știu cum să procedez, acum.

—Aaa... râse, înroșindu-se mult prea tare la față în luminile multicolore, ave-ți de gând să mai evada-ți așa...

—Nu tocmai. Dar îmi voi plimba iubita. Nu degeaba e logodită cu Edward Hook, își permise să zâmbescă și el sincer, refuzând să fumeze, ba chiar privind nervos ecranul telefonului în dorința de a ajunge cât mai rapid acasă. Oare ăsta era sentimentul acela? Dorința de a ajunge în locul în care se afla persona pe care doreai să o vezi cel mai mult din Univers? Dacă așa se simțea –un foc mistuitor ce cobora pe șira spinării, până în vintre, strângându-i coapsele ferme ca într-o menghină dureroasă, totul revărsat dinr-un stomac emoționat- atunci Edward simțea nevoia să nu mai calce niciodată în acest locat în care se culcase cu aproape toate fetele de pe scenă. Le privi mai bine, gândindu-se la Margo într-o lenjerie asemnănătoare ceea ce îl jenă în partea din față a prohabului. Își drese glasul, exact atunci când Smith –deja ușor băut, exclamă încântat:

—Hopa! Ia uite cine e aici? Iar din dreapta, pe aceași ușă pe care intrase și el, observă fața enervantă a lui Rey. La braț cu domnișoara cu care venise și în Livingston intra aidoma unui patron. Putea jura că –asemeni lui Smith- băuse ceva înainte de a ajune aici și parcă era deja sătul de acest gen de comportament. Rey! Bărbatul strigă prea tare, atrăgând atenția atât celui solicitant cât și a celorlalți membrii ai localului, fără să pară deranjat de aceasta.

—Smith, nu? Se prefăcu Rey că nu-i cunoaște numele, ca mai apoi să se bată prietenește pe spate, unul pe celălalt, cu dama la brațul său zâmbind fals. Și... își închise gura, șocat. Hook! Amice! Repetă procesul salutului masculin cu acesta, Edward fiind deja mult prea obosit pentru a se împotrivi cerinței impuse de cercul pe care-l frecventa încă. Ce plăcere... nu cred că ați cunoscut-o pe Korry Krentz, și îndreptă palma spre femeia înaltă de lângă acesta. Iubita mea.

—Dar am cunoscut-o pe mama ta! Făcu imediat Smith, tolănit pe canapea cu picioarele exagerat de desfăcute. Isadora, nu?

—Da, aprobă femeia. Pe mama o cheamă Isadora Krentz.

—Știam eu! Își masă bărbia zicând: Ce femei minunată, și îi făcu cu ochiul fetei care stătea așezată pe brațul fotoliului pe care luase loc Goddfrey, scoțându-și, parcă, la iveală trofeul. Dar... ah... și oftă ca și cum ar fi fost bolnav. Discutam de logodnica lui Edward. Cel menționat privea absent discuția, cu pleoapele grele. Frumoasă femei, nu crezi?

—Oho, sunt sigur, râse Rey, întinzând mâna spre pachetul de țigări de pe masă. Ne cunoaștem, oricum... și privi parșiv spre Edward, urmând să-și dreagă glasul și să adauge: Ne-am cunoscut în Livingston.

—Și cum ți s-a părut, că mi se pare că i-a sucit rău mințile tinerelului nostru. Făcu cu ochiul spre Edward, care nu mușcă, însă, gestul și care își așeză capul într-o mână, gata pentru a înregistra gesturile bărbatului. Bă, dar nu mai vine chelnerul ăla o dată!

—Păi, începu Rey, e înaltă, mai înaltă decât Korry a mea, o atinse jucăuș pe picior, continuând: Are părul mahoniu, înnebunește pe oricine cu dorința de a mirosi acea podoabă. Te aștepți să miroasă a brad... însă miroase dulce. Degetele lui începură un joc neperceput pe coapsa femeii în stânga. Ochii îi sunt întunecați... negri, iar pielea albă... zâmbi, bătând piciorul. Oh, și sor-sa...

—Vai de mine! Icni Smith și se ridică imediat în capul oaselor. Ești atât de bun la descriere, că jur c-o văd! Edward și Rey își întoarseră simultan gâturile, urmărind centrul focal al bărbatului. Pe toți sfinții!

Edward fu primul care se ridică în picioare când văzu acea fustă mini „acoperind" emfatic coapsele lui Margo Wilde, bluza decoltată adânc și pantofii cu toc. Nu își putea crede ochilor, și cu toate astea ea se apropia atât de vie de masa lor, fără a băga de seamă cine erau ocupanții acesteia. După ce își dădu pletele mahonii de pe frunte, ochii ei întâlniră privirea lui, rămânând ca stana de piatră în fața acestora, fiind acum la aceași înălțime, atât de aproape.

—Ăăă... se auzi de pe buzele acesteia. Care era probabilitatea ca nu Margo să fie aici și imaginația lui să meargă într-atât încât să înceapă să și-o metamorfozeze din alte ființe? Când, însă, o apucă de cot, își dădu seama că nu probabilitatea era de zero la sută și că femeia care icnea acum, îndurerată, era femeia lui ce merita o bătaie bună la fundul aproape gol.

—Hei! Strigă Smith. Ne ia chelnerița! Se auzi în spatele acestuia, iar mai apoi Rey, râzând, zise:

—Margo, unde fugi?

—Nu e Margo! Aruncă peste umăr Edward, trăgând-o, în ciuda împotrivirilor sale spre zona în care el știa că existau dormitoare. Se simțea furios pe ea pentru că acest tip de comportament nu-i explica perioada prin care putea trece. Nu-i explica nici un moment cum de la ginecolog ajunsese chelneriță într-un local care ascunde un bordel de lux. Nu-și explica cum de putuse să nu gândească nici un moment răul pe care și-l făcea singură, comportându-se astfel și cum va atrage asta presa în mod negativ pentru a mia oară. Nu mai pot! Urlă, dând cu pumnul în prima ușă, făcând-o pe aceasta să tresară și, în același moment, pe ocupanții dormitorului să iasă mai mult goi din cameră.

Femeia încetă să se mai împotriveasă, lăsându-se târâtă până într-una din camerele de care nu știuse în cele câteva ore în care dovedea practica pe care patroana i-o ceruse, renunțând, astfel, să se mai întrebe cum de mereu se băga în asemenea rahaturi. Își dădea și ea seama, acum, că acest local ascundea mai mult decât un club luxos, ceea ce o dezamăgise, pentru că talentele sale de „detectiv" deveneau din ce în ce mai proaste pe zi ce trecea. Se lăsă, așadar, azvârlită de perete și clipi dintr-un automatism când pumnul lui greu izbi peretele de lângă urechea sa. Ochii lui Margo rămaseră închiși și după aceea, auzindu-l cum respiră precipitat pe obrazul său.

—De ce, Margo, a trebuit să te găsesc în bordelul ăsta? Își lăsă mâna în jos, trăgând de fusta ei astfel încât o făcu să cadă la pământ. De ce aproape dezbrăcată? Pentru că nu răspunse, negăsind vreun argument sub presiunea inimii sale ce bubuia, Edward mai izbi încă o dată pumnul de perete. Răspunde! De ce?

—Voiam să-mi găsesc o slujbă! Spuse ea rapid. Acum, când privea în urmă, își dădea seama cum greșise din nou. Nu pot sta acasă toată ziua. Am nevoie de o slujbă, iar tu... debitul său verbal putea întrece viteza legală, ceea ce îl făcu pe Edward să-i privească ochii negri, ai căror orificii se dilatau ritmic, o dată cu gradația ascendentă a cuvintelor sale, așa că făcu singurul lucru pe care-l putea face în acel moment. Își plecă obrazul peste al său, amintindu-și vorbele pe care i le spusese aceasta în aeroport. „Voi face multe greșeli..." Oare ăsta era un test de rezistență? De răbdare? De... iubire? Găsi amintirea acestei nopți, a clipelor care tocmai se scurseseră amuzantă, căci pe lângă fusta de femeie ușoară pe care o purta, Margo Wilde părea o adolescentă încă rebelă. Îi lipsea cu desăvârșire un tatuaj, viciul fumului de țigară, părul multicolor și buzele negre, căci în schimb, temperamentul era același. Mâna femeii, caldă, se așeză pe brațul lui, lipindu-și astefel gura de acesta. Edward... dacă vrei să pleci... te înțeleg. Nu te condamn. Nu te mai condamn. Privirea lui se ridică din nou spre a ei. Ochii ei păreau dezmăgiți, ceea ce îl făcu să realizeze că-și dăduse singură seama de greșeala de a nu se gândi la repercursiunile unor fapte de o gravitate enormă.

—Niciodată, Margo... și își aplecă capul, câțiva milimetrii pentru a-și uni gura cu a sa în cel mai tandru sărut pe care-l trăiseră ei de câteva săptămâni în coace. Gusta floarea gurii sale, bucurându-se de dulceața buzelor... al naibii Rey, știa cât de dulci îi erau buzele! Iar mai apoi pipăi conturul delicat al trupului femeii. Îi apucă fesele, dorind să o ridice acolo, pe peretele mov al odăii în care fusese și cu alte femei, femei de care îi era acum greață, însă mâna ei îl opri.

—Șase săptămâni... Atât a zis ginecologul la care chiar m-am dus. Sublinie adverbul. Am și un raport...

—Nu vreau nici un raport, o opri Edward, mulțumindu-se să-și pună mâinile la baza coloanei sale vertebrale. Te cred, pe cuvânt, Margo Wilde, iar ochii femeii se umplură de mii de lacrimi. Dar, te rog, și îi mângâie obrazul, lipindu-și excitația mai mult de coapsa ei, crede-mă și tu când îți zic că-ți voi face cel mai greu interviu numai să nu te văd lucrând la astfel de localuri îndoielnice.

Nu se așteptase la asta. Margo așeptase, cu adevărat, o ceartă, însă cuvintele lui o emoționară până la lacrimi, străduindu-se să nu plângă, fără vreun succes, însă. Patroana îi zisese că putea începe chiar de astăzi, iar cum văzuse mesajul citit de Edward, la care nu primisese nici un răspuns se gândise că, mai ales plecarea sa ursuză și discuția lor din urmă cu o zi, îi răcise. Gândise, parcă, la ce era mai rău, iar de aceea își spusese că avea motiv să rămână aici să lucreze câteva ore și apoi să se înapoieze la apartament. Acum, când îl vedea obosit, cu ochii roși și fără să aibă un gram de alcool în respirație realiza cum se putea înșela ea de fiecare dată.

—Greu, zici?

—Îhm, zise bărbatul.

—Pot doar să zic „da", și îl îmbrățișă, descătușându-și lacrimile și lăsându-și inima să bată lângă a sa. Bărbatul oftă, gândindu-se că își dorea acum să fie în pat, uitându-se la televizor, lângă această femei, bând un ceai și mâncând dulciuri până când făcea burtă și îi creștea barba atât de tare încât nu se mai recunoștea în oglindă.

Iar după ce își luă „la revedere" de la un Smith ce privi nostalgic tabloul celor doi, exact asta făcu, băgându-se în pat, alături de Margo, în pijamale, stând până ce televizorul funcționa acum doar pentru întuneric, iar întunericul îmbrățisa doar mânile celor ce, la rândul lor, dormeau îmbrățișați.

***

—Ce ne pute-ți spune despre dumneavoastră? Asta fu prima întrebare în interviul de angajare pe care Edward i-l oferise lui Margo. În acea dimineață plecaseră împreună de acasă, două zile mai târziu de la incidentul cu localul, Margo alegând să poarte o rochie neagră, pantofi cu toc, dres și să se machieze ca pentru fiecare interviu important la care se dusese vreodată.

Ea păruse amuzată până la firmă, chiar dacă Edward era ferm, dur, gata să dea în stânga și în dreapta, motiv pentru care nu se mai întrebă din nou dacă era bine să accepte propunerea sa de serviciu. Plânsese mult, cu două zile în urmă, din simplul motiv că fusese atât de nătângă să nu se consulte cu el și să considere că, probabil, se săturase de prezența sa. Judecase greșit, motiv pentru care își propusese ca din următoarea zi să nu mai fie paranoică și impulsivă, ci pur și simplu să arate mai mult din dragostea pe care i-o purta bărbatului. Se gândise mult și bine, ajungând la conculzia că teama sa era nefondată, cel puțin pe planul prezentului. Edward –oricât de profitor îl putea vedea creierul său- o iubea. Dragoste pe care nu o mai primisese de foarte mult timp, după care tânjea și pe care, în secret, o împărtășea. Se întreba de ce îi era atât de greu să recunoască față de ele acele sentimente care nu-i dădeau pace? De ce era atât de pesimistă în ceea ce privea viitorul său și de ce gândea atât de mult la ce va zice lumea dacă mâine se despărțeau? Pentru că, nu suporta ea pe plan sentimental o despărțire de singurul bărbat pe care-l iubise în toată viața sa... Se trezea plină de gânduri negre, și deja se vedea dată afară, exilată din sufletul său. Testase mult limitele bărbatului, dar se întreba până când îi vor mai fi tolerate prostiile și când se va sătura Edward de ea? Niciodată, dacă te iubește.

O singură dată, când își pierduse cumpătul, Edward se comportase foarte urât cu ea, dar asta nu însemna că nu o iubește, ci că lipsise comunicarea dintre ei, subiect pe care dorea să-l redeschidă, curând, sau să-l îngroape pentru totdeauna. Avusese timp să se gândească la o mulțime de lucruri până ce intră în biroul lui Edward, inclusiv să admire gusturile sobre ale bărbatului. Firma acestuia se afla în cartierul Charlotte, auzind chiar că în această zonă se și afla portul –pe care ar fi dorit să-l viziteze, astfel încât drumul tocmai din Corn Hill fu uriaș, mai ales pentru o Margo agitată, dar care, în realitate, le luă douăzeci de minute. Clădirea avea în jurul a douăzeci de etaje, totul fiind geam, o grădine exterioară, un loc de parcare subteran, iar interiorul era vopsit în alb, cu gri și negru, pe ici pe colo câte o tentă maronie. Bărbatul fusese salutat, oamenii privind-o și pe însoțitoarea acestuia, urmând ca el să-i solicite prezența mai târziu, lăsând-o în grija uneia dintre cele două secretare pe care deja le avea. Erau frumoase, și poate de aceea Margo își îndreptă și mai tare spatele, ca și când ar fi dorit să spună „Este al meu". Într-un târziu, blonda –mai în vârstă și cu un chip mai blând ca al brunetei- îi spuse că de-abia acum putea intra.

Biroul impresiona prin dimensiuni, nonculoarile dominând și această încăpere în mijlocul căreia se afla biroul bărbatului, care o aștepta cu mâinile împreunate.

—Ia un loc, Margo. Acest joc –de parcă erau doi străini- o amuza teribil pe Margo, așa că se supuse, lăsându-l să deschidă CV-ul pe care i-l dăduse încă de acasă, dar pe care îl deschidea pentru prima dată aici. Ai avut multe job-uri.

—Nu sunt atât de multe. Mai ales că am lucrat la What's New ceva timp.

—Trei ani, scrie aici.

—Îhm, afirmă. Un moment se așternu liniștea, în timp ce acesta studia concentrat dosarul în format fizic. Margo privea biroul extrem de curat pe care nu se găsea vreo poză de familie, întrebându-se, acum, cât de al dracului putea fi Edward ca șef.

—Bun, închise rapid dosarul, inspirând profund. Ce ne pute-ți spune despre dumneavoastră? Pe ea, cel puțin, o amuză teribil pluralul, nemaiputând să nu zică, având degetul arătător la buze.

—Noi? Tu și cine? Clipind ritmic spre ea, Edward zise:

—Nu ofer tratament special logodnicei.

—Aha! Dar nu se putu abține și izbucni în râs, din cauza minei sale extrem de serioase. Ești oribil, Edward!

—Domnule Hook.

—Poftim?

—Să mi se spună domnul Hook.

—A, da? Întrebă ea punându-și mâinile în sân. Vreau și eu „domnișoara Wilde", atunci!

—Prea bine, domnișoară Wilde, făcu acesta, trosnindu-și gâtul. Nu am toată ziua, așa că v-aș ruga să începe-ți.

—Ok. Preluându-i atitudinea, mustăcind la greu, Margo începu, știind exact ce urmăreau angajatorii într-un astfel de interviu clasic. M-am angajat din facultate, studiind Jurnalismul, așa că am lucrat la câteva centre ziaristice, gazetare pentru câteva luni, poate un an, maxim. În cele din urmă am descoperit Revista de Scandal pomenită în CV, unde am fost repede avansată în post. Am compentețe digitale, lingvistice și sociale; mă integrez rapid, sunt dornică să muncesc și... pentru început cred că m-aș potrivi în firma dumneavoastră.

—De ce ți-ai părăsit fostul job? La această întrebare, femeia își dădu seama cât de tare intra în rol Edward, așa că, zise extrem de simplu:

—Am realizat o greșeală. M-am lăsat sedusă de ultima mea știre, ceea ce mi-a atras concedierea.

—Salariul contează? Scânteia dintre cei doi era încă prezentă, acum mai mult ca niciodată, cu Margo care era veselă și el care stătea pe spate, în scaunul mobil, calculat.

—Nu sunt înnebunită după bani, dar mi-ar plăcea să pot trăi din salariul ce-mi va fi dat.

—O ultimă întrebare, domnișoară Wilde.

—Vă ascult cu un interes deosebit, domnule, își duse ea mâna la piept, urmând a-și pune coatele pe masă, și mâinile sub sâni. Edward nu părea deloc impresionat, ba din contră, cutele de pe fruntea acestuia dădeau de înțeles că suferea de vreo migrenă teribilă, chiar dacă înainte de a se transforma în patronul cel rău fusese iubitul perfect.

—Cum vă înțelege-ți cu mama dumneavoastră?

De ce credeți că i-a pus întrebarea asta?

Needitat --> 2996 de cuvinte