Când Edward ajunsese la motelul în care locuia, soarele apusese de mult, iar el era suficient de beat, încât nu putu nimeri din prima camera sa și intră în cea vecină.

După ce Margo îl abandonase acolo, jignită pe bună dreptate de comportamentul său, Edward intrase într-o stare extrem de proastă... Nu mai putuse să se privească în vreuna din onglinzile magazinelor, ci intrase în primul bar de care dăduse. Planul ăsta, își spunea cu cât comanda mai mult alcool, îi distrugea întreaga sănătate mintală... Margo era femeia ce îi dădea peste cap întregul program și care îi putea schimba într-un minut întreaga dispoziție. Chipul ei apărea imprimat pe fiecare obiect, iar când închidea ochii tot pe ea o vedea.

Precis, Hook trăise o viață plină de plăceri, iar acum ajunsese ca singura plăcere ce îi provoca o dorință uriașă să fie o femeie cu părul aproape roșcat, cu limba ascuțită, neastâmpărată și... încântătoare. Tot ce și-ar fi putut dori vreodată el... Femeia de la bar se dăduse la el, dar Edward nici măcar nu o putuse privi fără să realizeze că nu pe ea o dorea în patul său în noaptea aceea, ca în nici o altă noapte. Plecase extrem de supărat că nu avea curajul să o sune, dar și că se lăsase sărutat de acea femeie de la bar. Nu mai fusese într-o asemenea stare de beție de foarte mult timp, cam din adolescență, iar asta explica de ce nu nimerise propria cameră.

Persoana pe care o găsi, însă, în camera vecină îi provocă acea stare de greață, venită în urma contactului dintre realitate și alcool. Rey... Edward, sprijinit de clanță, privea cum Goddefrey se uita la un meci, cu un pahar ce avea un conținut asemănător cu ceea ce băuse Ned la bar, extrem de vesel.

—Îmi, bălmăji Edward, însă nu reuși să-și ducă ideeea până la capăt. Dușmanul era chiar în fața lui! Doar la asta reacționă creierul lui șocat, că aproape se trezi din starea de beție. Rey?!

—Ned, prietene! Spuse simplu bărbatul. Ridică paharul spre acesta și se ridică din pat, zvelt, fără ca măcar să pară amețit din urma carafei golite. Ce bine îmi...

—Locuiești chiar lângă mine? Făcu Edward încercând să dea dovadă de aceași rezistență la băută ca „amicul" său.

—Sigur că da! Dădu acesta din mână de parcă era un fleac. Se apropie ușor legănat de acesta, fapt ce-l făcu pe Edward să confunde talia lui suplă cu un posibil dans al victoriei. Simți că îi ies flăcări pe nas, ca mai apoi să ridice privirea și să realizeze că acesta tocmai ce pusese o mână pe umărul său. Se sprijini ușor de ușă și remarcă: Uite în ce stare te afli! Falsitatea de pe chipul acestuia și glasul pițigăiat îl făcu pe Edward să-și dorească să-i dea una în nasul acela îngâmfat. Margo e supărată pe tine?

—Nu-i mai spune așa! Făcu bărbatul, chiar dacă porunca i se părea și lui deplasată.

—Așa o cheamă, râse Rey și închise ușa după Edward pe care îl ajută să se așeze pe unul din cele două fotolii. Bărbatul se abținu de la orice altă remarcă, pentru că tot el ar fi părut penibil și continuă să asculte cum vipera îi băga limba în ureche: Dacă îmi zici mie, o logodnă poate fi anulată ușor, chiar dacă a fost făcută cu atât de mult tam tam...

—Nu anulez nimic.

—Nu fi ridicol! Izbucni bărbatul. Femeia este o cu...

—Termină cuvântul și mori aici, Rey! Spuse bărbatul cu mușchii încordați de furie.

—Prea bine, oftă „amicul", deși nu terminase tirada. Dacă nu vrei să mă asculți pe mine, care i-am fost iubit...

—Și eu i-am fost, încheie Edward. Privindu-l de sus, Rey își trosni degetele pregătit pentru minciuna pe care dorea să o spună:

—S-a culcat până și cu mine, cu prietenul tău, ce să mai zic de...

—Ce-ai spus? Întrebă amuzat Edward, întinzându-se mai bine în fotoliul din fața televizorului.

—Edward, începu a se pisici Rey, aterizând teatral în celălalt fotoliu. Nu pot să cred că nu ști... Eu am fost...

—Ce ai fost? Întrebă bărbatul pregătit să-i dea peste nas.

—Primul ei iubit.

—Te referi la faptul că tu te-ai culcat prima dată cu ea? Vru să se asigure acesta înainte de a face un pas greșit. Dând din cap, cu buzele strânse, Rey consimți, la fel de dramatic cum începuse această minciună. Așa că, plin de o satisfacție nebună, nemaiținând seama de nimic, Edward se aplecă ușor în față, și șopti doar atât, pe un ton scăzut: Cât de prefăcut poți să fii, Goddefrey... chipul bărbatului începu a se transforma, de la o satisfacție încântătoare la uimire când prietenul său continuă: Eu m-am culcat cu ea, atunci, după ce tu ai plecat.

—Cum e...? făcu acesta, scandalizat.

—Posibil? Oh, amice, accentuă el cuvântul, am și dovada!

—Înregistrarea! Spuse acesta.

—Exact. A fost mereu a mea, Rey, iar tu nu ai absolut nici un drept asupra sa. Iar cu aceste cuvinte, crezându-se un învingător, Edward părăsi „casa" vecinului pentru a se retrage în camera sa.

Se trânti în pat, simțindu-se obosit, dar cu o satisfacție uriașă rulându-i prin vene, fără a ști că Rey avea un plan de rezervă, în cazul în care mai exista încă o înregistare.

***

—Nu pot să cred că am făcut asta! Răsuflase atunci glasul răgușit al fetei. Edward stătea întins pe spate, pe stânca ce se încălzise considerabil în urma împreunării trupurilor lor, extrem de obosit. O fi avut el șaisprezece ani, iar lucrurile acestea erau comune la vârsta lor, dar putea să bage mâna în foc pentru faptul că acest act avea să fie cel mai plăcut din toată viața lui, iar „iubițica" –nu mai era asta, dar trebuia să-și amintească ce nenorocit era- lui Rey urma să strice asta cu plângerile ei de virgină.

—Dacă spui că regreți, făcu acesta sub privirile adolescentei ce stătea în genunchi lângă el, te arunc în râu. Amenințarea păru a funcționa, căci nu mai auzi nici un sunet. Se putea liniști acum și își putea reveni din șocul de a avea prima virgină din viața sa. Sau poate ultima, își zise din nou, căci fusese o groază de muncă alături de ea, chiar dacă avusese o plăcere infinită de a-i poseda trupul atât de strâmt. Nu putea păcăli pe nimeni, căci îi plăcuse la nebunie ceea ce se întâmplase întrei ei, iar ceva îi spunea că nu ar fi fost la fel cu o altă fată. Ceea ce îl făcu să-și dea jos mâna de la ochi și să o privească. Fata, Margo... așa știa că o cheamă, îl măsura din cap până în picioare curioasă. Avea niște ochi incredibil de întunecați, iar cu verde i-ar fi stat mai bine, dar așa părea și mai palidă decât era. Ce e? Întrebă nervos.

—Nimic, spuse fata. Trebuie să plec... e târziu... Atunci el se ridică în șezut, ușor jenat de goliciunea sa, dar neîncercând să se acopere în vreun fel.

—Ai doi ani?

—Nu, făcu ea, cu sprâncenele împreunate de la încruntătura sa. Mama mă...

—Oh, da, du-te și dă-i raportul mămicii, te rog, zise batjocoritor.

—Nu fac asta, glasul ei era puternic, și probabil că asta îl făcu să o ia în serios. Ascultă, asta nu ar fi trebuit să se întâmple aici, cum eu nu aveam de gând să fac acest lucrur cu Goddefrey...

—El avea, oftă băiatul.

—În fine... Nu e ca și cum l-am înșelat...

—Nu mai sunteți un cuplu? Întrebă el curios.

—N...nu, scoase fata negația și ridicându-se începu să se îmbrace. Nu mai suntem un cuplu și nici nu vom mai fi vreodată.

—Îhm, făcu băiatul și începu și el să se îmbrace de cum se ridică și observă sângele de pe penisul său. Wow! Nu-mi vine să cred că până acum nu te-ai culcat cu el.

—Mă faci cumva curvă? Întrebă Margo apropiindu-se indecent de mult de el. Așezându-și mâinile pe șoldurile ei pline Edward oftă.

—Nu, dar îl cunosc mai bine ca tine. Își coborî mâna pe fundul ei și o strânse ușor. Nu ar fi ratat asta.

—Ei bine, nu am vrut, făcu ea trăgând și ultima piesă vestimentară pe trupul plin.

—Cu mine ai vrut? Încercă el să întrebe șmecherește, chiar dacă inima îi bubuia în piept. Fata asta... o remarcase de atât de multe ori în liceu, dar niciodată nu-și vorbiseră.

—Nu mă pronunț, dar zâmbetul ei spunea totul.

—Pot forța martorul, intră el în jocul ei. Îl pot arunca în râu, spuse serios, la sprânceana ei ridicată zeflemitor.

—Martorul nu va muri, îl țintui copila cu un deget. Știu să înot, și se aplecă pentru a-și lega șireturile. Edward o urmări, cum face cele două bucle în cel mai jalnic nod pe care-l știa și el, dar pe care nu-l aplica.

—Ți se vor desface, zise el. Când ea își ridică privirea spre băiat acesta se aplecă, luând șireturile teneșilor ei. Nu e plăcut să ți se desfacă mereu, nu?

—Nu, zise ea, sceptică.

—Fii atentă la nodul ăsta, zise el și luând cele două capete, făcu bucla la unul, băgându-l prin gaura ce se formase din încrucișarea celor două capete, ca mai apoi să tragă extrem de ușor, într-o fundiță cochetă celălat capăt. Nu ți se va mai desface acum.

—Nu e așa greu...

—Sportivi știu să-l facă, îi făcu acesta cu ochiul. Nu mă aștept să-l înveți și tu, făcu el, legându-i și celălalt adidas. Se ridică apoi, dându-și părul mai pe spate, cu peiptul încă la vedere.

—Ah, da? Făcu Margo încăpățânată, iar sub privirile lui amuzate, fata se lăsă pe vine pentru a desface unul dintre șireturi. Urmându-i exemplul, reuși din prima să facă o fundiță neuniformă, dar sub modelul aceluiași nod „gordian". Poftim! Făcu ea extrem de mândră.

—Felicitări, trebui el să recunoască. O trase spre sine, simțindu-se inexplicabil atras de această făptură comună prin fizic și specială prin caracter. O sărută ușor pe buze, cu mâinile tremurânde, și îi șopti. Îmi placi...

Margo îl privi ca pe un zeu. Își spuse, atunci, că nu va putea uita niciodată acea privire de adorație supremă, acel zâmbet uriaș, acei ochi negri.

—Delia... nu mi-ai spus ce i s-a întâmplat...

—Oh, cred că ești suficient de inteligentă să înțelegi ce i s-a întâmplat, oftă el. Ceva ce ție nu ți se va întâmpla niciodată, ținu să spună, extrem de revoltat de gândul ce-i venise în minte.

—Dacă este adevărat... atunci am fost o soră oribilă, oftă fata, iar el observă că mai avea puțin și izbcnea în plâns.

—Nu neg nimic, făcu el, dar nu plânge. Orice pe lumea asta se poate rezolva, oftă el amintindu-și mereu cuvintele mamei sale adoptive. Numai moartea nu se mai rezolvă... Margo își ridică ochii spre el.

—Ce înțelept... Dacă ea credea că el scosese acel citat din propria-i minte, nu avea s-o contrazică, dar brusc își aminti de camera de filmat din iarbă.

—Stai un moment, făcu el și se repezi asupra locului. Uitase, efectiv, că o lăsase aprinsă. Apăsă rapid pe butonul de STOP și o închise. Să nu o uit aici... Spre binele fundului tău, își zise dându-și seama că ceea ce se petrecuse între ei fusese filmat. Trebuia să... șteargă imaginile... așa era cel mai bine. Se aplecă brusc spre ea, și o sărută rapid pe buze. Se îndepărtă grăbit, lăsând-o acolo, extrem de șocată.

—Ce faci? Strigă ea.

Edward o luase la goană, sub efectul gândului ce-i spunea vehement să nu șteargă filmarea, să o păstreze doar pentru el, de parcă știa ce era bine și trebuia să risipească răul.

—Ne vedem, strigă și el. Mâine, la aceași oră!

Dar ceva îi spunea deja că nu va fi acolo să o sărute, din nou...

***

Nu știa de ce visase noaptea în care se culcase cu Margo, dar se trezi la fel de obosit, cu sentimentul că ceva rău se întâmplase.

Se dădu jos din pat, cu o durere infernală ce îi pulsa în tâmple, din cauza căreia stătu un moment pentru a putea întâmpina crunta răzbunare a organismului său pentru seara de beție suferită. Își îndreptă spatele, trosnindu-l și intră direct în baie, unde nu mică îi fu mirarea să se descopere total șifonat și neîngrijit. Își spălă chipul cu apă rece, pentru ca mai apoi să se hotărască în privința unui duș fierbinte. La duș, pe lângă mirosul de alcool pe care-l dorea dispărur, Edward scoase din memoria sa și ultimele ore lucide.

Goddefrey era „vecinul" său în motel. Îi spusese de relația dintre el și Margo. Îi spusese de casetă!

Știrile pe care le transmitea subconștientul său nu erau îmbucurătoare pentru un Edward ce gândea. Făcuse o greșeală pentru că se „lăudase" cu un asemenea lucru, și probabil de aceea retrăise noaptea în care o întâlnise pe Margo. Totuși, se întrebă cu ce l-ar putea afecta că Rey cunoștea acea informație? Margo era logodită cu el, iar aceasta nu se putea schimba atât de ușor, cu toate că bărbatul ar fi putut să încerce, în misiunea sa de „salvare" a celui mai bun „prieten".

Oftă brusc în fața prea multor termeni conotativi, dorind să revivă la sensul denotativ al acestora, așa că se dădu jos din cadă, ștergându-și cu un prosop trupul ud. Ar fi putut să facă un lucru azi. Să stea toată ziua în motel, pentru a-și pune în orânduială gândurile, dar știa că nerezolvate la timp aceste idei ce fuseseră stârnite între el și persoana dragă puteau degenara până la ruperea unei logodne.

Zâmbi în timp ce se îmbrăca: Margo urma să-l ucidă... Ori ea pe el, ori el pe ea... Veștile nu erau îmbucurătoare și își dori ca de data asta totul să fie figurat. După ce își trase o bluză curată pe trupul lucrat, privi ecranul telefonului. Avea...

Ochii lui se măriră brusc, iar creierul său se întrebă ce se putuse întâmpla de fusese atât de căutat de către Margo. Apelurile pierdute îl făcură să sară în primul taxi pe care-l găsi, iar tot acestea îl determinară să se frământe și să se învinovățească pentru că nu fusese treaz. Trebuise el să bea prea mult! Șoferul, văzându-l atât de nervos și de agitat, acceleră. Asta îi mai lipsea, să aibă de-aface cu unul violent...

***

Nimeni nu o putuse urni pe Margo Wilde de lângă trupul inert al lui Florance, iar celelalte două femei păruseră inutile din cauza lacrimilor și gemetelor lor disperate.

Când ajunsese acasă, extrem de dezamăgită din cauza comportamentului lui Edward, Delia plecase de mult, luând primul zbor înapoi spre Philadelphia. Poate că, și-ar mai fi dorit să o vadă o dată, însă dora ei părăsise Livingston, fără a privi înapoi. Atunci, se părea că nimeni nu avea cunoștință de trecerea în neființă a celei mai ursuze colocatare din casă. Margo o găsise... Urcase scările spre propriul dormitor când, extrem de curioasă, căci mătușa și bunica sa îi spuseseră că aceasta nu coborâse la prânz și nici la cină, intrase în odaia mamei sale.

Imaginea oribilă a sinuciderii urma să îi rămână mereu în creier, mai ales chipul alb al mamei sale, și chiar dacă obișnuia să nu aibă sentimente pentru această femeie, acela fusese momentul în care tresări, și se apropie de trupul ce atârna. I se păru că Florance zâmbește spre ea, batjocoritor. Margo căzu în genunchi privind-o, cu picioarele tremurânde și mâinile reci ca sloiul de gheață. Absolut nici un gând nu se prefigură în capul femeii, ci doar stătu pentru a privi trupul unei persoane care astăzi îi făcuse rău... Care toată viața o urâse pentru o vină ce nu îi aparținea...

Stătea de câteva minute acolo când Leona urcase la etaj și văzuse ușa deschisă. Țipătul femeii o făcu să clipească brusc, moment în care o lacrimă îi alunecă pe obrazul palid. O lacrimă o urmă pe a doua, dar fu incapabilă de a se ridica de jos. Nu își putea mișca nici un mușchi, chiar dacă toate lacrimile îi șiroiau acum pe față. La scurt timp, Leona dădu buzna în încăpere, vorbind precipitat și plângând în același timp. Se repezi spre cadavru și totul se desfășură sub privirile șocate, dar mute, ale lui Margo. Femeia o prinse de picioare pe Florance, parcă dorind să nu o lase să se ștranguleze, dar nu reuși se o dea jos din ștreang. Încăpățânată, femeia care se exterioriza destul de zgomotos și care o atrase și pe bunica ce moțăia în living, se urcă pe fotoliu pentru a desface ștreangul. Lacrimile ei udară chipul de ceară al moartei, iar când nodul fu desfăcut, cu prețul unchiilor Leonei, sloiul căzu direct pe Margo ce tresări brusc. Femeia mișcă ușor cadavrul, și întâmpină ochii lipsiți de expresie cu niște ochi înroșiți de lacrimi, iar când mâna ei se așeză pe chipul celeilalte, carnea lipsită de viață îi determină stomacul să se revolte, însă nu vomită. Împinse, doar, cadavrul, spre Leona care îl prinse, deloc înfiorată de morți, și care începu să o bată ușor pe față.

Bunica țipă și mai sfâșietor ca fiica ei, dădu buzna înăuntru și imediat începură să plângă și să vorbească la unison, de parcă ar mai fi reușit să o readucă la viață. Margo nu schiță nici un gest: stătea împietrită în fața scenei ce se derula atât de vie, și totuși de moartă, înaintea chipului său. Simțea mirosul stătut din cameră și i se păru că se sufocă, abia atunci reușind să gândească, iar primul gând fu: Cât de egoistă poți să fii, mamă!

Aceste cuvinte nu fură, însă, spuse cu ură, ci cu o compasiune, o milă și o disperare ce o șocă până și pe ea. Femeia ce se sinucisese o adusese pe lume și o îngrijise o groază de ani... Era mama ei, mamă ce nu o adorase și nu o iubise niciodată la fel de mult pe cât ar fi meritat. Mamă care îi dorise răul de nenumărate ori. Ochii i se uscară de lacrimi până ce o ambulanță și poliția sosiră la reședința familiei. Margo urmă toate procedurile, fu alături de ea până ce doctorul din ambulanță își strânse gura deznădăjduit. Simți, pentru a doua oară, cum leșină, când primi certificatul de deces.

Leona se chinuise să așeze trupul, până ce venise Margo în casă, cu picioarele spre ușă, direct în sufragerie, și cu mâinile pe piept. Se părea că, în ciuda durerii, femeile știau ce se cuvine și ce nu se cuvine la mort.

—Ce facem acum? Continua să plângă bătrâna femeie. Margo privi certificatul de deces, fără ca măcar să poată spune ceva, moment în care poliția veni spre familia îndurerată, din cauza procedurilor legale.

—Sincere condoleanțe, începu bărbatul, chiar dacă părea mult mai dornic să plece decât să rămână. Îmi pare rău că trebuie să vă supun la asta, doamnă, se adresă el lui Margo, singura persoană lucidă cu care putea vorbi atunci, dar din cauza procedurilor trebuie să...

—Fi-ți liber să vă face-ți datoria, domnule polițist! Spuse glacial Margo, care se așeză pe un fotoliu, privind foaia de hârtie de mii de ori. I se părea imposibil ceea ce tocmai trăia... Crezuse că va muri ea prima, nu Florance, ce părea o femeie de fier... Își trase nasul gândindu-se că, se părea că, fierul ruginise... Privi din nou, trupul și auzi vag cum un polițist –la îndemnul celui care demara ancheta- veni spre ea și îi spuse că o puteau lua ei spre Biserică, pentru a fi pusă în capela cimitirului, așa cum cerea tradiția. Leoan dădu din cap, aprobator, zicând că așa ar fi cel mai bine.

Margo, însă, oftă. Sinucigașii nu aveau parte de o slujbă de înmormântare...

Dar, în momentul în care șeful de anchetă coborî din dormitorul femeii anunță că fusese găsită o scrisoare, în care răposata spunea că ea își ucisese soțul. Pentru Margo și pentru cei aflați acolo, vestea nu păru atât de interesantă, dar polițistul se bucură că putuse scăpa atât de rapid din acest caz. Înainte de a pleca, însă, se întoarse spre Margo și zise, de parcă i-ar fi citit gândurile:

—Dacă dori-ți, doamnă, pe baza scrisorii de adio puteți să scoate-ți un certificat cum că decedata nu era în deplinătatea facultăților mintale, astfel încât va beneficia de o slujbă de înmormântare... Margo aprobă, mulțumind Domnului că găsise o soluție pentru toate întrebările sale. Sau, cel puțin, o parte din ele...

După ce împărtăși știrea cu Leona, femeia propuse să umble ea după actele necesare, chiar dacă tuturor le veanea greu să declare un asemenea lucru. Margo oftă ușurată când pasă aceste responsabilități alui membru, căci în capelă nu se mișcă de prea multe ori, ci doar atât cât să răspundă la apelurile prietenilor și rudelor îndepărtate pentru a confirma vestea. În acest timp, Margo, uitând de orgoliul ce o încătușa, epuizată mintal și fizic, glisă ecranul telefonului în dreptul lui Edward. O dată... de două... de trei... Când atinse un număr de zece apeluri, se opri. Era ora trei dimineața, așa cum vedea ea pe ecranul telefonului, și i se părea normal ca acesta să doarmă.

Alungă gâdnul: În brațele cui? și își văzu de priveghi, la care începuseră a se strânge oameni ce nu aparțineau, neapărat, clerului. Erau persoane ce o cunoscuseră pe Florance, la un moment dat. Ca în acea seară, nu mai auzise atât de multe lucruri despre mama sa. Toți veneau cu flori, coroane și povești despre răposata. Unii stăteau, alții plecau, și chiar dacă toți îi spunea să râdă, că așa se face noaptea, la mort, Margo nu putu schița nici un zâmbet în acea seară. Privea coșciugul mamei sale, căci bunica se ocupase de achiziționarea sa, amintindu-și cum fusese aceata așesată pe catafalc. Nu crezuse niciodată că va veni momentul ăsta, iar dacă fusese conștientă de mortalitatea mamei sale, nu crezuse că aceasta va alege să-și ia viața. În tot acest timp, lacrimile apăreau din senin, se stingeau rapid, și ardeau mocnit în sufletul femeii.

Ultima care o sună fu Delia. Era patru de dimineață când primi apelul.

—Mama...?

—Da, spuse ea scurt, în aerul primăveratic. S-a sinucis. În partea cealaltă nu se auzi nici măcar un sunet. Doar respirația femeii. După ce, surorile începură a se sfătui și a discuta, Delia spuse scurt. Nu vin...

—Știam, Delia, zise Margo. Nu trebuie să te disculpi.

—Îmi cer iertare, Margo. Eu am făcut-o să se...

—Nu ești tu de vină! Zise rapid Margo. N-ai avea cum...

—Ba da, glasul surorii sale nu trăda nici o lacrimă. Am zis niște lucruri... am zis numai adevărul!

—Atunci, Delia, înțelese Margo, nu tu ai ucis-o. Adevărul pe care nu l-a putut suporta vreodată.

Nu își învinovățea sora cu nimic, dar nici nu ascultă glasurile răutacioase ale bocitorilor de lângă ea, care începuseră a paria că Delia nu va veni la înmormântare. Iar ei toți erau convinși că urma să aibă loc o înmormântare!

Philadelphia Wilde îndurase mii se lucruri, iar ea nu îi băga nici o vină surorii sale care ținuse pentru sine necazuri, dureri și pierderi... Philadelphia Wilde avea tot dreptul să nu vină să-și vadă mama pe ultimul drum. Mamă care, prin comportamentul său, nenorocise viețile ambelor sale fiice. Prin Margo pentru că nu îi oferise suficientă afecțiune, ceea ce o determinase să se agațe de alții, iar prin Delia pentru că o sufocase cu o posesivitate oarbă, dorind astfel să o aibă perfectă și nevăzând suferințele copilei pe care dorea s-o transforme în varinta sa perfectă.

Ca să fiu sinceră, am participat la o singură înmormântare în toată viața mea. La înmormântarea bunicului meu, care a decedat pe 8 martie, anul acesta. A fost oribil... Dar nu am simțit nimic. Gândul că nu-l voi mai vedea nu-mi provoca o durere inimaginabilă, ci gândul că în familia mea a încput să calce Moartea și că, așa cum el a murit va muri și bunic, și mai apoi mama. Că este firesc să murim și am observat ce repede te uită oamenii, ceea ce e dezolant.  

Capitol editat (1) --> 3895 de cuvinte