Se gândise la acel sărut toate nopțile și așteptase cu nerăbdare să revină la ea. Îl apucase o stare febrilă, iar Luke nu o putea controla, mai ales când, în acea seară, o văzu atât de frumoasă.

Amintirile îi năpădiră pieptul cu un iureș sentimental, iar emoțiile se instalară în stomac. Era bine să o vadă pe fata pe care o iubise cu ceva timp în urmă...

Era femeie acum, femeia contelui. Fierea i se adună în gură și îi veni să scuipe, dar apoi își aminti de doamna dinaintea sa. Poate că... Speranța se instală în pieptul său și îi porunci lui Liam:

— Dă-i drumul!

Baronul îi eliberă părul, dar continuă să îi țină mâinile imobilizate.

— O să scape! Așa prost mă crezi, Luke? Așa prost ești tu?

Poate că era prost, asta pentru că dulceața gurii Evei retrezise emoțiile apuse. O abandonase după ce jucase planul lui Liam, cu mult timp în urmă, asta pentru că nu îl putuse finaliza. Bineînțeles că Liam nu aflase asta. Ar fi făcut un scandal monstru.

— Soră?, întrebă Eva, gâfâind. Cu...cum mi-ai zis?

O, da! Informația aceasta îi ieșise fără să vrea. Era ceva excitant în gândul că jumătate din sângele ei era identic cu jumătate din al lui.

— Să îi spun?, întrebă Luke.

— Dacă asta vrei, dădu Liam indiferent din umeri. Atâta timp cât o luăm de aici și cerem răscumpărarea... asta dacă soțul ei va veni după ea.

— Va veni, o privi Luke gânditor. Slujnica m-a recunoscut.

Eva nu văzu, dar chipul baronului se făcu livid și o strânse mai tare de încheieturi. Nu mai tremura de frică. Era doar conștientă de faptul că trebuia să scape curând din menghină și, cumva, să urce dealul până... Expiră, chipul contorsionat anunțându-i durerea. Copilul ei se zbătea adânc în pântec. Când căzuse se lovise. Se liniști cu gândul că totul avea să fie bine, asta dacă îi sesiza lipsa Adam. Și chiar dacă i-o sesiza, existau toate posibilitățile ca soțului ei să nu-i pese.

— Ce este prostia asta cu sora?, insistă curioasă, încercând să tragă de timp în speranța că fie și un țăran care va trece pe câmp îi va vedea și îi va sări în ajutor, spera ea, cu o furcă. Furcă, la ora asta, Eva?, își zise pesimistă.

— Sunt un mai bun povestitor, așa că îți spun eu istorioara. Mama ta, draga mea...

— Nu-mi spune așa!, îi aruncă femeia înveninată, încercând să se repeadă la el.

— Mmm..., gemu acesta și se apropie de ea, mângâindu-i chipul. Era la fel de frumoasă și chiar și mai și. În orice caz. Mama ta nu a fost fidelă. Când pisica nu-i acasă, șoarecii sunt stăpâni, nu? Când tatăl tău a plecat, în speranța de a se îmbogăți pentru baroneasa lui, mama ta a decis că baronul de Carersham este mult mai atrăgător decât propriul soț.

— Aberezi! Nu avea să stea să audă cum mama sa era denigrată. Avea prea puține amintiri cu ea ca măcar și acestea să fie întinate.

— Dintre noi toți, eu aș vrea să aberez, zise Luke, ridicându-și umerii. Femeile tind să facă greșeli uriașe atunci când se lasă ghidate de pasiune și fug cu bărbați pe care îi cred perfecți. În realitate, aceștia sunt niște bețivi depravați. Ăsta a fost și cazul tatălui tău, care, permite-mi să-ți zic, nu e tatăl tău.

— Insinuezi că mama a fost cu... a fost...

— Ești fiica tatălui nostru, zise Luke. Eram micuț când te-ai născut tu, dar înțelegeam destule cât să aud cearta dintre ai mei. Tata nu a mai iubit-o la fel pe mama mea după ce și-a dat seama că o iubește pe baroneasa de Milcon. Când te-ai născut, a așteptat până ce a aflat vestea că erai bine. Știa deja că ești copilul lui...

Trupul Evei era străbătut de o sudoare rece și i se făcea din ce în ce mai rău. Îi era greață. Nu putea concepe o astfel de depravare. Nu putea...

— Minți!

— La naiba cu tine!, o bruscă Liam, dâdndu-i capul pe spate. Din cauza ta, tata nu ne-a iubit niciodată așa cum meritam! Din cauza curvei de maică-ta...

— Liam!, îl atenționă Luke, care însă nu interveni fizic din a o despărți de cel mai agresiv dintre doi.

— Așa că am făcut un plan, îi zise Liam cu ochii sclipindu-i. Te dezonoram. Îl făceam pe baron de rușine. Tu, amanta fratelui meu și...

— Dar nu am fost, nu?, îi zise ea. Luke nu a putut să ducă spre îndeplinirea atrocitatea.

Ceva se întâmplă între cei doi frați, căci Liam își ridică brusc capul spre Luke, dând drumul părului Evei. Părea uluit de ceea ce auzea și, mai mult, cu adevărat rănit. Celălalt nu zicea nimic. Avea mâinile prinse la spate și contempla noaptea.

— Cum?

— Nu am putut și punct!, zise Luke. Nu mai contează acum.

— Nu ai violat-o? Luke negă. Idiot îndrăgostit ce ești!, își strânse Liam dinții. Știam eu că trebuia să scap de tine, tâmpitule! Mai bine mă ocupam eu de treabă! Și te sugrumam în somn, asta făcea!

Luke se întoarse, amuzat.

— Să scapi de mine? Pentru ce?

— Nu e clar?, Liam râse, ceea ce îi spuse Evei că ea nu mai era deloc în centrul atenției. Era vorba de o dispută între frați. Eu trebuia să fiu adevăratul moștenitor! Eu! Tu chiar crez că îmi păsa de planul tău de a te duce în India ca să o uiți pe ea? Și eu care credeam că te simți vinovat...

Zâmbetul pieri de pe fața celui care avea o cicatrice îngrozitoare.

— Dar nu!, continuă Liam să se dea de gol. Tu era un fătălău îndrăgostit!

— Ar fi fost greșit!, îi zise Luke. M-aș fi culcat cu propria soră!

— Și? De parcă ea știa! O zgâlțâi. Fir-ar să fie! O curvă și un molâu!

Luke făcu un pas în față și îl prinse pe Liam de guler, periculos:

— Să nu mai vorbești niciodată astfel de ea! Ai înțeles?, îl scutură, până ce acesta îi dădu drumul Evei, care pică pe iarbă. Se contorsionă de durere și încercă să-și revină în timp ce între cei doi cearta continua. Auzi la tine! Să scapi de mine! Nu ți-a păsat nici măcar puțin când mi-am împărtășit durerea cu tine? Sfaturile acelea... să mă duc...? Și alea au fost planurile tale ca să... ca să mă elimini și să pui mâna pe titlu! Dumnezeule!

— Ți-am înscenat moartea, Luke, pentru că știam de pe-atunci că nu ai fi un baron bun. Nu ești demn de titlul ăsta! Tu și arătarea ta..., scuipă lângă Eva, disprețuitor.

Injuriile și gesturile celui pe care îl crezuse fratele său, un binefăcător care îl sfătuise mereu în favoarea sa, îl înnebuni de furie pe Luke și, fără niciun alt menajament, îl lovi direct în față. Nepregătit, Liam se prăbuși.

Amândoi păreau că înnebuniseră, căci baronul se ridică, pregătit să îl lovească pe celălalt, cu un strigăt de luptă. Numai că Luke fusese într-un război și, chiar dacă laș, era cu mult mai puternic.

— Te-am crezut prietenul meu..., zise acesta dezamăgit când îi făcu vânt pe iarbă și scoase, de la spate, un revolver. Liam încremeni. Te-am crezut fratele meu... Când tot ce voiai era să mă vezi mort ca să moștenești tu nenorocitul ăsta de titlu! La naiba cu el!

— Luke... ce vrei să faci, frățioare?, întrebă cu glas dulce Liam. Ce...? inima îi bătea din ce în ce mai tare, cu nasul plin de sânge și mâna fratelui său sugrumându-l. Am vrut să-ți dau timp... am vrut... auzi cum pistolul se încarcă și îl simți la tâmpla sa. Nenorocit să fii dacă apeși pe trăgaciul ăla!, exclamă acesta, încercând să ajungă la orice pentru a-i da primul în cap. La naiba, omule! Sunt fratele tău!

Numai că acesta avea o furie oarbă în el. Își dădea seama că, la cel mai egoist sfat, se separase de Eva. Ratase ani de fericire cu fie ea și sora lui de tată doar pentru că așa îl sfătuise egoistul din fața lui. Își aminti de tot acest plan de răzbunare și îi veni să-și dea palme. O călcase pe deget, o trăsese de păr... Toate acestea la sflaturile celui din fața lui.

Nu. Luke nu o putuse viola niciodată pe Eva pentru că, după ce o lovise suficient de tare pentru a o leșina, realizase că o iubea. O curtase atâtea săptămâni și se îndrăgostise de ea. Înghiți în sec și își aminti de chipul ei palid de atunci. Păruse doar că înfăptuise nenorocirea presărând sucul murelor pe rochia ei albă. Fusese așa un prost!

Degetul îi tremură pe trăgaci, dar când își făcu curaj, în noapte răsună bubuitura unei arme, iar Liam Frost, baron de Carersham, rămase veșnic cu ochii deschiși. Sângele acestuia țâșni pe chipul fostului ofițer. Îi dădu drumul, transpirat, și se întoarse spre Eva, care reușise să se târască suficient de mult. Se ridică și, din noi pași, o ajunse, o apucă de braț și o îmbrățișă, pentru a o ține.

— Nimic nu ne mai desparte acum, draga mea..., îi șopti, făcând-o să icnească scârbită de sângele care se transfera de pe hainele lui pe ale ei. Vom fugi în lume, așa cum ți-am promis și...

— Nu vreau să fug cu tine!, îi zise curajoasă, încercând să îl împingă.

— Nimeni nu ne mai desparte acum, continuă acesta, maladic, frecându-și chipul de al ei. Nimeni... Nimeni... Viermele ăla împuțit e mort. L-am omorât...

Era fără scăpare, își dădu ea seama. Dintr-odată, însă, glasul lui Adam reverberă în depărtare și asta îi transmise fiori pe șira spinării.

— Poate doar soțul ei. Luke, dă-i drumul acum și terminăm asta rapid!, îl amenință.

În cele din urmă, Adam venise după ea. Ochii i se umplură de lacrimi atunci când Luke o întoarse cu spatele la el și cu fața la soțul său, apăsând trăgaciul pe tâmpla ei.

*

O căutase ca un nebun până ce, auzind glonțul, se ghidase după rămășițele sunetului până la baza dealului. Trupul i se cutremură când, în depărtare, zări trupul soției sale târându-se pentru a scăpa de doi... nu. Acum era doar unul. De un nebun.

Coborî în cea mai mare viteză dealul, numai că Luke fu mai rapid decât el și îi înșfăcă soția. Își strânse pumnii și se apropie. Trebuia să o scoată din mâinile psihopatului înainte ca... Ah, dar după avertismentul său, îl văzu cum lipește revolverul de trupul ei.

Îi era groază de ceea ce se putea întâmpla acum. Eva arăta oribil și plângea, ceea ce îi rupea inima. Nu ar fi trebuit niciodată să o abandoneze astfel, să se comporte așa de urât cu ea. Dacă ea nu îi dezvăluise adevărul fusese pentru că el o îndepărtase după toate acele momente de fericire.

— Dă-i drumul soției mele, Frost!, amenință printre dinți.

— Va fi în curând soția mea, Castlebythe!, zise acesta. Dacă binevoiești să te întorci la petrecerea ta, nici nu vei știi că ai avut vreodată o soție.

— Sunt niște cuvinte cam îndrăznețe, nu crezi? Dă-i drumul și se va termina rapid pentru tine! Înghiți în sec, căci amenințarea nu funcționa. Pe Dumnezeu, doar nu vrei să o ți împotriva voinței sale, nu?

— Ea vrea!, mârâi Luke.

— Ba nu!, gemu Eva. Lasă-mă să plec, Luke! Lasă-mă, te rog! Eu... eu nu simt nimic pentru tine...

— Simțeai!, îi reaminti el. Poți să o faci din nou!

— Nu pot! Erau prostii, Luke!, țipă aceasta. A fost atenția ta cea care m-a copleșit. Tu... eu... suntem frați!

În noaptea în care vântul începu să șuiere nebunește, Adam avu impresia că nu auzise bine. Frați? Sigur că spusese alt cuvânt, dar îi scăpase lui.

— Las-o să aleagă!, îi veni acestuia ideea. Dacă te alege pe tine, plec și nu mă vei mai vedea niciodată! Jur!

Ideea păru să funcționeze, căci Luke slăbi strânsoarea și lăsă revolverul în jos. Iar atunci, Adam își privi soția în ochi. Nu avea niciun motiv să îl aleagă pe el în locul celui care, era clar, era înnebunit după ea. Adam se purtase urât cu ea, orbit de gelozie. Adam se purtase urât pentru că se îndrăgostise atât de tare de ea...

Totuși, înainte de a mai zice ceva, de a-și cere scuze față de ea, de a o milogi să vină la el, Eva alergă direct în brațele sale. O primi cu un oftat, revendicându-i trupul care tremura.

— Doamne, cât te iubesc!, îi zise el în păr. Doamne, Eva!

— Oh, Adam!, hohoti aceasta, nedezlipindu-se de el. Și eu te iubesc!

O strânse puternic în brațe. Amândoi rămaseră privindu-l pe Luke, care, ca un copil căruia i se luase jucăria, privea deznădăjduit. Atunci, ca într-un coșmar, ca în coșmarul Evei, pistolul se ridică și fu îndreptat spre ea. Contele era pregătit să o apere cu prețul vieții sale, dar nu fu nevoie. Zâmbindu-i sardonic în lumina machiavelică a lunii, Luke mută țeava obiectului dinspre ei spre tâmpla sa și, într-o secundă, înainte de a apuca să îi ferească privirea, Eva văzu cum cel care ar fi trebuit să fie baronul de Carersham își zbură creierii.

Fu prea mult sânge. Văzu prea multe. Așa că, brusc, o durere îngrozitoare îi săgetă pântecul, făcându-l atent pe conte în privința stării sale.

— Eva... Eva!, icni acesta, luând-o în brațe. Ce este...? O, nu!

Cuvintele acestuia nu erau de bine, dar în timp ce era transportată spre conac, contesa leșină înainte de a vedea sângele de pe picioarele sale.

*

— Sarcinile atât de involuate, cum este cazul Excelenței Sale, îi zise medicul, ieșind din dormitorul Evei, sunt ușor de pierdut. S-a lovit, a avut o... noapte de pomină, din câte înțeleg. Îmi pare rău, dar copilul nu a supraviețuit.

Domnul Fox își lăsă capul în jos. Adam aprobă, oftând.

Mai devreme, autoritățile trecuseră pe la conac pentru obișnuita investigație. Avea să se termine rapid, căci era clar ca ziua: Luke își omorâse fratele și alesese să se sinucidă. Mai puțin clar fusese pnetru acești să înțeleagă că al doilea cadavru, care ar fi trebuit să se descompună de ani buni, era încă proaspăt. Cum să fie în viață când avea un certificat de deces?

Le explicase cât pututse de bine situația, iar ofițerul dădu din cap:

— Ce lume!, își notase câteva lucruri. Vă mulțumesc, milord! Ne-ați fost de un real ajutor și sperăm ca milady...

Adam dăduse din cap, așteptând. Acum, când verdictul fusese în final anunțat îi venea să se bată singur. Din cauza lui Eva pierduse copilul. Se ridică de la birou, pregătit să se ducă în dormitorul ei. Acolo, pe un teanc de perne, soția lui stătea palidă, cu ochii închiși și cu o cămașă lejeră. Formele de graviduță nu îi trecuseră deloc, dar Eva nu mai era deloc însărcinată acum.

— Deranjez?, o întrebă.

Eva își deschise ochii și îl privi, ridicându-se puțin mai sus. Dădu negativ din cap și îl primi pe pat, lângă ea.

— Cum te simți?

— Îmi este puțin rău, dar supa domanei Stanford m-a mai întremat. Chipul îi deveni și mai trist, iar glasul păru să îi cedeze sub imperiul durerii sufletești. Îmi pare rău, Adam, că...

— Ce prostii vorbești?, îi zise el, luându-i mâinile într-ale sale. Vina a fost a mea!

— Eu am căzut!, îi reaminti ea.

— Asta pentru că eu te-am lăsat să pleci. Ar fi trebuit să te însoțesc.

— Ne certăm pe asta?, își ridică ea sprâncenele.

— Așa pare. Își drese glasul, căci îi venea să plângă. Totuși, iartă-mă că am fost așa un bădăran zilele acestea. Nu știu ce m-a apucat când l-am văzut sărutându-te în livadă....

— M-a forțat, zise aceasta.

— Da. Știu.

Oftă și o prinse în brațele sale. Își închise ochii și o legănă la pieptul său.

— Am fost... gelos..., oftă el.

— E adevărat?, o auzi curioasă.

— Ce anume?

— Că mă iubești?

Adam zâmbi strâmb și o sărută pe creștetul capului. Probabil că era slăbită, dar nu putea să o lase să se odihnească fără ca măcar să lămurească lucrurile.

— Te mai îndoiești? Eva nu răspunse, așa că el își drese glasul, zicând. Eu nu mă îndoiesc că m-am îndrăgostit de tine. Cred că de când ți-am văzut abilitățile de hoț mi-ai furat inima. Mi-a fost doar greu să o recunosc pentru că nu știam care este iubirea adevărată. Am iubit atâta timp o femeie care m-a înșelat și manipulat... Nu doresc nimănui o astfel de iubire toxică!

— Știu ce zici..., șopti ea. Tu, Adam, ești prima mea dragoste. Am fost sinceră când am spus că nu l-am iubit niciodată pe Luke.

— Nu pot spune același lucrur, draga mea, dar pot declara că ești ultima mea dragoste. Te iubesc ca pe nimeni altcineva și mă doare..., își lăsă lacrima să pice pe mâna ei. Mă doar să știu că ai vreo durere.

— Ssst, îi zise aceasta emoționată, ștergându-i lacrimile. Se ridică șii îi sărută ochi, obrajii, până ajunse la buze pe care le uni tandru cu ale sale. Nu mai plânge că mi se rupe inima!, îi zise, chicotind în lupta cu propriile lacrimi. Va fi bine... Vom putea concepe din nou. Știu cât a însemnat copilul ăsta pentru tine și cât meriți unul. Știu...

Adam oftă. Ce fusese, fusese! Lucrurile aveau să stea altfel de azi înainte.

Mai târziu, întinși unul lângă altul în pat, privind tavanul frumos decorat, Adam își aminti de cuvintele de seara trecută și o întrebă:

— I-ai spus cumva lui Luke că sunteți frați?

— E o poveste lungă pe care am aflat-o și eu aseară. Cred că tot ceea ce contează e că nu semăn cu tatăl meu pentru că nu el e tatăl meu. Știi cu cine semăn?

— Încă mă gândesc, se încruntă el.

— Cu frații Frost. Mama mea, oricât de greu îmi vine s-o zic, a fost infidelă. Nu m-am născut niciodată prematur. Termenul a fost bun. Mă mir cum medicul nu și-a dat seama.

Adam își închise ochii. Medicul își dăduse seama, dar preferase să țină lucrurile pentru el în loc să distrugă o casă, căci el știa că baroneasa avea să moară, iar copilul, indiferent al cui era, trebuia să fie crescut. Poate că avea să îi spună asta mai târziu. Oricum, dacă era așa, mama ei nu ar fi fost prima femeie care își păcălise astfel soțul prea slab informat.

— Ce dacă ești copil din flori, draga mea?, îi zise amuzat. Ești cea mai frumoasă floare de pe aici.

— Ce fel de floare să fiu?, râse, punându-și capul pe pieptul lui.

— Mmm... De măr. Iubesc merele!

— Se vede, zise aceasta și își puse mâna pe movilița din gâtul lui. Păcatul strămoșesc al neascultării ți-a rămas cam proeminent în gât!

— Ce biblic!, își dădu el ochii peste cap. Recunoaște că la asta te-ai uitat prima dată când m-ai întâlnit!

— Mda, zâmbi ea visătoare. Mărul lui Adam m-a atras cel mai tare... Și am vrut mai mult, mai mult... Am căzut în păcat!

Amândoi râseră de aceste aberații și rămaseră muți după câteva șoapte. Soarele se topea în depărtare peste ținut, iar în Londra ziarele se tipăreau, reabilitând onoarea contesei. Eva nu avea să mai fie văzută ca o paria, dar asta nu prea conta pentru Adam. El o iubea cu toată lipsa ei de delicatețe și încăpățânarea de a nu-l asculta niciodată.

Surpriza n-ar trebui să fie așa mare, pentru că v-am oferit indicii pe parcursul romanului, totuși știu cum sunteți acum :)))))

3175 de cuvinte