Nimeni nu poate spune că nu trăiseră, pentru trei săptămâni, un Rai. Plimbări pe malul lacului, aranjarea gospodăriei, mâncăruri alese, sărutări și îmbrățișări din care lipsea însă declarația de dragoste mult așteptată. O relație perfectă, s-ar putea spune.

Problemele începură de ambele părți abia când se împlinea cu adevărat luna de miere. Intrau în a patra săptămână de când se aflau la Castlebythe, când Adam și Eva se aflau în oraș. La rugămintea ei, fuseseră personal să depună invitațiile pentru micuțul bal pe care Adam îl propusese. Acesta ar fi fost balul lor de debut, cu care Adam plănuia altceva. Pe lista de invitați îl menționase și pe Liam, fără ca Eva să știe.

În ultimele săptămâni, soțul făcuse prea multe lucruri fără ca Eva să știe, mai ales căutările sale asidue cu privire la necunoscutul cu cicatrice. Își propusese să încerce și astăzi, în timp ce o lăsa pe Eva să aleagă, de la diverse tarabe, suveniruri.

Contesa trăia un vis din care spera să nu se mai trezească. Poate că exista o anumită tensiune a moartei între ei doi, dar nu o deranja foarte tare. Cu timpul Adam o va uita, așa cum îl uitase ea pe Luke. Culese câteva mere, iar în timp ce își lipea degetele de ultimul atât de frumos se încruntă.

Auzi glasurile cunoscute a celor trei brute ale lui Carersham și, ridicându-și ochii, observă cum brutele acelea jegoase trecură prin spatele lui Adam. Văzu mâna lui Tom ridicându-se spre a-l lovi pe conte cu o sticlă direct în cap prea târziu. Dar, când se hotărî să țipe, în învălmășeala creată – o doamnă zbiera, un bărbat sărea la bătaie, iar Adam, turbat, se întoarse cu un firicel de sânge prelungindu-i-se din frunte – simți cum o mână i se încolăcește de gât, îi apasă gura și chiar înainte de a se întoarce fu conștientă că cel pe care-l pomenise se afla chiar înapoia sa.

O smuci violent și, fără să se poată trage din îmbrățișarea sa de urs, paralizată de frică, Eva se trezi lipită de un zid, în spatele unei clădiri. Vedea, dar avea impresia că era beată. Aceleași trăsături care o vrăjiseră cu prea mult timp în urmă erau acum cele care o priveau răutăcios.

— Lu...Lu...Luke....

Tremura ca o frunză în bătaia vântului. Mortul nu făcea nimic altceva decât să se holbeze la ea. Dădu să o atingă, iar acela fu momentul în care, crezându-l pe Luke încă stafie, speriată de perspectiva de a fi atinsă de un demon, Eva zbieră cu toată puterea sa. Nu se așteptase niciodată la asta, dar mortul îi acoperi gura cu o palmă care părea într-atât de vie, încât o făcu să-și dea seama că nu era lucru curat aici.

— Tu...tu..., îngâimă. EȘTI VIU!, urlă, alegându-se cu o bufnitură în toată regula în cap.

Lovitura o ameți, dar nu se lăsă descurajată, chiar dacă se prăbuși la pământ. În genunchi, Eva încercă să-și revină în simțiri. Nu putea fi adevărat ce vedea și ce simțea. Trebuia să fie un hoț care, în mintea ei, luase chipul lui Luke. Sau poate bărbatul dinantea ei semăna cu Luke. Bărbatul...

— Ce te tot prostești cu asta aici?

Brațele îi cedară, auzind glasul lui Liam. Sau poate nu era glasul lui Liam. Nu. Era glasul unui hoț pe care ea îl credea ca fiind al lui Liam. Hoțul...

— Am o idee mai bună, îi zise celălalt. Curva asta e...

Auzi cuvântul. Simți cuvântul, adânc, în pântecul ei. Pe coatele tremurânde se ridică. Mai bine ar fi rămas jos, căci imediat inelarul îi fu călcat de talpa murdară a pantofului. Nu avea cum să fie Luke, își zise în timp ce urla. Chiar dacă îl văzu limpede ca lumina zilei ridicându-i mâna și smulgând verigheta de pe degetul ei.

Îndurerată, Eva căzu.

Trebuie să fie niște hoți. Nu concepea altfel. Mult după plecarea acestora, Eva rămase trântită acolo. Nu se putea mișca, iar închizând ochii revedea chipul lui Luke. Jur să nu îi mai pronunț numele. Jur. Jur. Jur. Se ruga înfrigurată.

— Eva!

Se auzi strigată, așa că ridică privirea, pregătită să vadă din nou fantoma celui decedat. Dar înaintea ochilor săi nu era nimeni altcineva decât Adam. Sângele său fusese șters pe tâmple, dar urmele încă rămăseseră. Livid, ba chiar furios, își transformă fața în tiimp ce se apropie de ea. Ajutând-o să se ridice, îi frecă trupul.

— Ești rece ca gheața! O examină rapid, luându-i mâna în palmele sale. Ce Dumnezeului ți s-a întâmplat? Eva! Eva! O scutură de câteva ori, până ce aceasta își reveni în simțiri.

Cuvintele hoțului... Curva asta e..., înghiții în sec și își duse mâna la abdomen, atrăgând atenția soțului.

— Haide!, îi zise acesta hotărât. Vreau să te vadă un doctor!

Ridicându-se cu ajutorul său, Adam o întrebă răstit, pentru ultima dată:

— Cine ți-a făcut asta, Eva?

Probabil că își pierduse mințile. Inspiră profund și, privindu-l în ochi, îi zise:

— Un hoț...

Adam își strânse gura și rămase încruntat. Totuși, nu mai zise nimic. În capul Evei se învârteau deja destule, printre care se citea și unicul gând care ar fi putut atesta veridicitatea a ceea ce văzuse, anulând statutul de hoț: Curva asta e...

*

— ... însărcinată!, exclamă rumen domnul Fox, la conac.

Eva răsuflă încet, așezându-și mâna pe abdomen. Pe contesă o încerca o bucurie nespusă în timp ce spiritul i se pârjolea de teamă. Nu fuseseră hoți. Bărbații care o atacaseă fuseseră aievea. Expiră, ștergându-și lacrimile. Își privi degetul bandajat și așteptă ca medicul să iasă cât mai curând. Voia să fie singură, cu fantomele ei.

Domnul Fox nu mai insistă, ci ieși pe hol, acolo unde Adam se învârtea agitat. Îl consultase și pe el mai devreme, iar înafara unor leziuni minore, nu avea nicio rană serioasă.

— Așa sunt femeile însărcinate, mai ales că milady a suferit recent o traumă. Are nevoie doar de odihnă..., explică doctorul indispoziția Evei, chiar dacă Adam nu o credea. Strângându-și gura, intră în odaia soției sale și o găsi întinsă pe o parte.

Se purta foarte ciudat de la atacul presupușilor hoți. Tom, Lucas și Brent fuseseră predați autorităților, plângerea fiind înregistrată obsecvios de către acestea. Pornise în căutarea ei abia în momentul în care realiză că dispăruse. Cotropit de teamă, când o văzuse întinsă pe pavajul rece, era acum plin de suspiciuni. Starea Evei nu era firească.

— Felicitări!, îi șopti. Trebuie să ai o lună și puțin deja, nu? Nu schiță niciun gest. Adam își turnă niște vin și se apropie de pat. Contesa lui avea fața palidă, de mort, respira foarte încet și strângea în mâini pătura. Ai putea să-mi descri hoții?, nu o slăbi acesta. Din câte se pare, ți-au furat verigheta, dar au uitat de colierul cu perlă.

Eva își depărtă buzele îngrozită. Ce ar fi crezut Adam despre ea dacă i-ar fi spus că, văzându-l pe Luke, nu putuse reacționa? Se lăsase târâtă când ar fi putut lupta. Ar fi putut încerca să evadeze. I-ar fi putut spune adevărul...

— Nu. Aveau fețele acoperite.

— Hmm... Drăcie!, exclamă acesta. Liniștea apăsătoare dintre ei îi dădea de bănuit bărbatului, întrucât nu se mai petrecuse vreodată. Mă voi ocupa de pregătirile pentru bal și îi voi comunica mamei vestea cea bună, își ridică în cele din urmă sprâncenele. Tu odihnește-te, draga mea!

Eva aprobă, iar când Adam fu aproape de a ieși din cameră, privind locul în care verigheta săpase în carne, înghiți în sec și îi zise:

— Felicitările mele! Acesta o privi întrebător. Se va naște o nouă generație de conți de Castlebythe, ridică ea din umeri. El zâmbi și dădu să se întoarcă. Adam..., femeia își înghiți lacrimile, te iubesc!

Înclinând paharul înaintea ei, contele ieși fără a mai auzi suspinele ei. Se petrecea ceva ciudat atât aici, cât și în sufletul lui.

*

La trei, un băiețel murdar, din oraș, lăsă grăbit două plicuri la conac. Fugi la fel de repede pentru a-și recupera și ceilalți șilingi de la domnul cu cicatrice urâtă pe față.

Valetul puse scrisorile una peste alta și fură înmânate destinatarilor. Eva o deschise prima, încă întinsă în pat, privind maladic soarele care inunda camera.

Se simțea vinovată că îl mințise, dar nici măcar ea nu-și putea exprima groza de a-l ști pe Luke în viață. Era ușor să faci un om să dispară. Dispariția îi fusese pusă ei în cârcă atunci când, era clar că nu existase niciun omor, nicio stâncă, nimic! Poate că el privise totul din umbră, ca Liam, observând-o cum se chinuie, cum se zvârcolește în iureșul societății. Toate aceste din cauza unei răzbunări pe care nu o înțelegea.

— Milady, îi zise Milly înmânându-i plicul.

— Ce este asta?

— A venit acum câteva minute. A adus-o un băiat, făcu fata. Mai aveți nevoie de...?

— Nu!, o expedie Eva, ridicându-se în fund. Dându-și seama că fusese prea dură după expresia lui Milly, oftă și adăugă: Îți mulțumesc!

Servitoarei îi reveni voia bună, părăsind-o. Rupând sigiliul, Eva mări ochii când recunoscu scrisul. Literele urâte, ca într-o măzgăleală, aparțineau lui Luke. Corespondaseră prea mult în adolescența ei ca să nu știe că aceasta era capodopera sa.

Mă gândeam să îi prezint soțului tău verigheta și să îi spun că ai aruncat-o atunci când ai vrut să fugi cu mine. Sună bine, nu? O povestioară inventată, dar nu singura. Dacă îți vrei verigheta, ne întâlnim în livadă la douăsprezece. La douăsprezece și un minut, mă voi deplasa personal să las verigheta, ca un „iubit rănit" ce sunt, în cazul în care nu te prezinți la locul indicat.

Știi deja cine sunt

Eva icni și strânse biletul. Știa că așa vor sta lucrurile. O va șantaja. Tot trupul începu să îi tremure și își încleștă maxilarul, mâniată. Va cere bani. Mulți bani. Se ridică din pat și începu să-și cotrobăie prin lucruri după toate bijuteriile pe care le-ar fi putut oferi șarlatanului. Formă o mică grămadă cu ele, le legă cu o eșarfă și o ascunse sub pat. Pentru binele ei, al copilului lui Adam și mai presus de toate pentru binele relației ei cu Adam, Eva trebuia să se prezinte în livadă la miezul nopții.

*

Printr-o minune, Petter îi făcuse rost lui Adam de jurnalul medicului care o asistase pe lady de Milcon la naștere. Căutând cu exacitate data, Adam își trecu privirea peste ordinele de zi, ajungând la ora nașterii Evei.

Citi pasajul de mai multe ori: Trei kilograme și cinci sute, înălțime corespunzătoare, construcție sănătoasă. Nu prezintă aspecte de naștere prematură.

Citi și răsciti fără să înțeleagă. Avea deci aspectul Evei în momentul în care se născuse la șapte luni, prematur. Propriul său copil păruse sănătos, până ce realizaze că se autoștrangulase. Atunci, cum ar fi trebuit să arate Eva dacă adevărul ar fi fost clar: mama ei căzuse de pe cal, ceea ce declanșase nașterea.

Își mușcă obrajii. Soțul ei lipsise mult de acasă. Toată sarcina și-o petrecuse, deci, singură. Se gândi la propria soție care nu dădea niciun semn de gravidie, înafară poate de trupul care îl fascina pe Adam. Dar dacă baronul nu fusese niciun moment atent la trupul soției sale, mult prea acaparat de băutură, și scăpase câteva detalii? Baroneasa ar fi putut destul de ușor să fie însărcinată în trei luni la plecarea acestuia, ultimă noapte pecetluită probabil cu o vizită intimă între soți.

Alungă gândul și se încruntă la ușă, căci în exterior se auzeau bătăi.

— Intră!

Petter, ferchezuit, îi întinse o scrisoare, informându-l că ajunsese cu câteva minute mai înainte. Nu putea fi răspunsul vreunei persoane invitate la bal, își dădu seama Adam, stând cu scrisoarea înaintea sa. Ar fi fost prea devreme.

Într-un final, își făcu curaj și deschise plicul, iar degetele lu se strânseră violent pe obiectul care căzu din aceasta. Ritmul cardiac îi creștea în tandemn cu informațiile, iar contele își dezvăluia o parte atât de întunecată, încât nu ar fi trebuit să existe la cel care, până atunci, se asemănase cu Dumnezeu.

Mai avem oficial trei capitole și epiolgul - scrise :) - pe care le voi publica treptat. Totuși, eu vineri plec și mă întorc luni. Deci așteptarea va dura până luni pentru final. 

Am hotărât să ofer capitolelor și titluri sugestive. Ce ziceți? Mi-a ieșit?

1978 cuvinte