- Am auzit de necazul dumneavoastră de la soțul meu, zise doamna Fox, servindu-se cu încă puțin piept de pui. Acesta însă îi scăpă la jumătatea drumului, trezind icnetele celorlalte participante și zâmbetul mascat de degetul arătător al lui Adam. Iertați-mă!, zise femeia, ridicând imediat bucata de carne și continuându-i drumul până în farfurie. Este prima dată când iau masa cu un conte și trebuie să recunosc că sunt extrem de emoționată...

- Ca noi toate, de altfel, zise Nora Failish. Este o mare onoare invitația Domniei Voastre, mai ales după ce a-ți fost într-atât de bun și generos să îmi faceți serviciul...

- A fost ceva minor din partea mea, doamnă, zise contele privind spre Eva, care se atinsese veselă de alimente și care se înroșise la față pentru a nu izbucni în râs. Meritul este al soției mele!, își așeză o palmă peste mâna ei, iar aceasta își ridică privirea. Eu ar trebui să vă spun că a repus pe făgaș normal multe aspecte ale vieții mele.

Chiar dacă știa Eva că aceasta era remarca prin care să observe reacțiile participantelor la cină vizavi de persoana sa, nu putu să-și oprească inima care tresărea violent, conștientă fiind de compliment.

- Soțul meu este prea bun..., insinuă, dar doamna Geilish sări imediat, entuziastă.

- Deloc, Înălțime! Sunteți de o bunătate rară!, zise doamna Duncan.

- Cea mai bună doamnă a casei Castlebythe!, întări doamna Fox, chinuindu-se să taie friptura.

- Auzindu-vă bolnavă, otrăvită chiar, m-a întristat personal, replică sinceră doamna Failish. Luasem masa împreună și speram ca ceva din alimentele noastre să vă fi pricinuit nenorocirea.

- Chiar așa!, ajunse Adam la subiect, atrăgând privirea răutăcioasă a contesei. Femeia îl privea pe sub ochi, într-o rugăminte mută de a înceta cu insinuările. Nu obișnuiți să folosiții otravă atunci când preparați ceva, nu?

Femeile se uitară unele la altele, scandalizate. Ups!, își zise Adam mușcând din morcov, timp în care declanșă lamentările.

- Nu i-am face rău contesei!

- Este o binefăcătoare pentru noi!

- Cea mai bună!

- Contesa este ca prietena noastră..., zise doamna Failish. Totuși, Exelență, zise prudentă, numai de prieteni nu sunteți înconjurat, nu-i așa?

Adam mestecă gânditor. Avea și doamna dreaptatea ei. Cu Liam întors la moșie, Eva era într-un continuu pericol. Acceptă rugămintea Evei de a nu mai zice nimic incriminator. Se lămurise și singur că Eva era subiectul de adorație în micuțul orășel, o zeitate pe piedestal. Nu s-ar fi mirat dacă, ducându-se acolo, să găsească o reprezentare grecizată a soției sale, în centrul orașului, astfel încât să îi fie aduse ofrande.

Și ce ofrande să îi fie Evei mai potrivite dacă nu flăcăi viguroși și tineri? Își concentră atenția asupra decolteului său. Sânii ieșeau ca două globuri aplatizate din corset, chiar dacă șalul transparent încerca să îi acopere. Era un sacrilegiu decența ei. Dar o prefera astfel, mai ales că mulți bărbați ar fi fost norocoși să aibă bătăile inimii sale.

Eva îi spusese că îl iubește, totuși el nu făcuse mare lucru pentru a-i determina declarația. Era iubit... Ce sentiment straniu se instalase de atunci în stomacul său! Și-o dorise ca amantă, iar acum o avea în toate modurile posibile. Atunci ce îl mâhnea? Ideea că nu i-ar putea oferi inima sa? Ideea că îi jurase unei femei muribunde că o va iubi pe ea și doar pe ea pentru tot restul vieții sale?

- Jură, Adam! Ah..., Doamne! Vin la Tine! Doamne... Jură, Adam, că nu vei iubi altele... Căci dacă o faci, Dumnezeu mi-e martor, înseamnă că nu m-ai iubit niciun moment!

Gustă din vin, întâlnind privirea neliniștită a Evei. Pesemne că se simțise privită, căci pielea i se făcuse de găină, și dădu ușor din cap, chestionându-l. Nimic, mimă el, continuându-și inspecția. Rochia bleu ciel i se potrivea de minune. Dar Adam trebuia să știe cum ar fi arătat în alb și argintiu... Mmm... Miere. Ar fi fost miere pe corpul ei cu gust de ciocolată!

Se scuză, retrăgându-se în birou.

Pe o foaie de hârtie își scrisese presupușii vinovați. Tăie cu un oftat toate numele, mai puțin pe al lui Higgins. Poate că peste două zile, maxim o săptămână, îi va face și acestuia o vizită. Să îl întrebe dacă se apucase să studieze recent otrăvurile...

Dădu pe gât un pahar cu coniac. Își simțea trupul arzând grație dantelei care mângâia acum corpul Evei. Să iubească o altă femeie înafară de Meredith... Asta anula sentimentele sale pentru cea care îi cucerise numaidecât inima în momentul majoratului său. Se gândi o clipă. Dar dacă era iubire ceea ce simțea pentru Eva îl contraria nespus ideea că nu semăna deloc ceea ce simțise pentru Meredith? Se simte dragostea diferit cu fiecare persoană pe care o întâlnești?

Nu... Trebuia să existe un adevăr undeva. Ori o iubise pe Meredith, ori o iubea pe Eva. Își închise ochii și tresări când auzi ciocăniturile în ușă. Știa că nu era Eva de cum zise „Intră!" Avea acea abilitate de a simți pașii soției sale pe coridor, iar acei pași grăbiți erau ai lui...

- Tobias!

De când îl întâlnise pe băiețel în acea după-amiază știuse că era ceva la el ce nu îl lăsa să doarmă. Dar ce? Acum depindea de curajul tânărului să-i zică. Ușa se închise în urma copilului, iar Adam se întoarse spre el. Nu avea deloc bomboane în cameră, doar băutură și fructe. La cum arăta, lui Tobias i-ar fi trebuit un „tonic" specific vârstei, dar din moment ce nu avea, bolnavul trebuia operat cu resursele disponibile.

- Da?

- Mi...mi...mi...milord?

- Da, Tobias?, își propuse să își înmoaie glasul pentru a nu-l speria pe băiețel mai mult decât era deja. Contelui îi plăceau copii, dar de când își ținuse în mâini fiul mort, sugrumat cu propria sa legătură cu mama, vânăt și rece, Adam disprețuise ideea de a mai ține vreodată un copil în brațe. Te ascult, amice!

- Tre...tre...trebuie să vă spun ceva... milord...

- Sigur, păru acesta dezinvolt, ducându-se în fața geamului și chemându-l acolo, pe canapeaua dinaintea sa. Nu vrei să vii aici?

Băiatul își ridică umerii. Avea colțurile gurii îndreptate în jos; era vizibil trist. Se apropie de conte și se așeză pe canapea cu el, oftând:

- Ce este, Tobias?

Își aminti de un moment în care propriul tată vorbise așa cu el. Cum ar fi fost viața sa dacă bătrânul nu s-ar fi stins de o afecțiune mișelă? Nu va afla niciodată asta...

- Acum ceva timp, începu băiețelul, mă bălăceam în iazul de la marginea moșiei când un bărbat a venit, m-a înșfăcat și m-a pus pe calul lui.

Un fior de teamă străbătu inima lui Adam. Prinse băiatul de umeri și îl făcu să îl privească în ochi:

- Ți-a făcut ceva omul acela?

- N..nu... Mi-a dat o sticluță. Mi-a zis că e suc de portocale. Mami ia portocale și îi face lui milady suc. Îi plece mult..., se bosumflă din nou, lăsându-și capul în jos în timp ce buzele îi tremurau. Știam că nu e doar atât.

Adam își închise ochii, dar nu părăsi niciun moment mâna băiatului. Și el știa deja ce avea Tobias de zis.

- Eram supărat pe milady pentru că dumneavoastră a-ți certat-o pe mami din cauza ei... Așa că, atunci când m-a lăsat la intrarea în acel orășel, am început să o caut pe doamna Eva. I-am dat băutura și... și... și știu, suspină, cu lacrimile adunate în vârful bărbiei, știu că merit să fiu pedepsit! Ar fi putut muri din cauza mea!

Copilul începu să plângă în hohote. Adam se încruntă și strânse băiețelul le pieptul său. Copii sunt minunați. Sufletele lor pure nu pot fi perfide nici măcar atunci când ar trebui să-și salveze pielea. Dar nu putea să pedeapsească băiețelul pentru că, doridu-și răzbunarea mămicii lui, îi dăduse sticla Evei. Trebuia să îl găsească pe cel care îl pusese pe băiat mesagerul său.

- Tobias, ascultă-mă! Este în regulă. Te iert și cu siguranță că și doamna te iartă. Niciodată, însă, să nu mai faci asta. Suntem o mare familie aici, iar dacă noi ne înjunghiem pe la spate...

Băiatul dădu înțelegător din cap.

- Acum...., zise Adam, emoționat, ștergându-i lacrimile, nu mai plânge, copil drag! Este foarte bine că ai spus adevărul. Așa să faci mereu, indiferent de consecințe. Indiferent de ce se va întâmpla cu tine, în regulă? Băiatul afirmă. Ceea ce vreau eu de la tine e să-ți amintești cum arăta acel bărbat. Poți să faci asta pentru mine? Poți să îmi spui cum arăta?

Tobias făcu ochii mari, isteț. Putea să îi spună cum arăta și putea să îi redea exact cicatricea urâtă pe care o avea acesta pe față, de parcă fusese tăiat pe față de un iatagan din poveștile mamei.

*

Se sluțise, își zise Luke privindu-și fața în oglindă. De la frunte spre gât, fața îi era cutată de o cicatrice îngrozitor de urâtă. Un centimetru mai la dreapta și aceasta l-ar fi lăsat orb.

Își strânse dinții, privind la uniforma de pe scaun. Își dădu ochii peste cap și se trânti în pat. Bătălia de la Mudki - 18 decembrie 1845. Nu avea să uite vreodată lupta în care, indieni nespălați, indieni jegoși, bengalezi transpirați căzuseră după două ore de manevrare iscusită a sabiei. Nu câștigase nimeni și acum își amintea, în timp ce era întins pe un pat din nuiele incomod, cu medicul încercând să îi salveze fața, cum Hardinge și Gough se certau pe lipsa de imaginație a celui de-al doilea. La naiba cu războiul lor!

El venise în India britanică crezând că frumusețile orientale îl vor face să uite cu repeziciunea de păcatele de acasă. Nu fusese nicio frumusețe care să-l facă să uite. Zâmbi. Își propusese să ajungă comandant și se fălea cu iscusința în război, asta până ce primul război cu pletoșii de sickh începuse.

Atunci, văzând armata de barbari, vintele i se înmuiaseră ca unei femei și își amintise că ar fi putut să stea acasă, să mănânce bine și să doarmă cu Eva în brațele sale dacă..., își mușcă buzele.

Oh, cât o ura! Ea dormea acum în brațele contelui, care admira opera de artă de pe spatele său. Cuvintele lui îi produseseră acele șanțuri în piele și, dacă stătea să-și privească propria față, nu le meritase.

Închise ochii, oftând. Dacă nu era atent, Luke ar fi făcut ceva nebunesc ca de exemplu să se urască pe sine și să reînceapă să țină cu Eva.

*

Își mușcă interiorul obrajilor, cu lumânarea tremurându-i în mâini. Intrase în dormitorul soțului ei și nu îl găsise acolo, deci Adam putea fi într-un singur loc. Adam era în biroul său.

Deschisa ușa cu mâinile umezi și reci. Era mai înfricoșată ca o mireasă în noaptea nunții. Nu își explica emoțiile, dar știa că trecuse mult timp de când ei doi nu mai fuseseră fizic împreună. Corpului său inexplicabil de doritor îi lipsea atingerea soțului.

Deschise încet ușa și îl văzu în spatele biroului, studiind cu părul răvășit o foaie. Bărbatul ăsta era prin lege numai al ei. Un fior de plăcere îi traversă corpul și își umezi buzele. Își simțea sânii atât de umfați, iar sfârcurile sensibile se ridicară sub materialul diafan al halatului. Riscase venind aici, dar printre prieteni, nu crezuse că o va lovi cineva scandalizat de dorințele sale drăcești.

Pentru un moment, dorința ei fu anihilată de gândul că doica sa bătrână îi spusese că este o fică a păcatului.

- Își va folosi trupul să atragă bărbați!, amenințase aceasta.

Tatăl ei râsese și își continuase grosolan cina. Dar Eva nu uitase asta, iar cât timp fusese cu Luke se străduise să simtă acea dorință necontrolată a pântecului despre care dădaca vorbise. Nu o simțise însă. Îl sărutase, dorindu-și să simtă. Dar singurul lucru Divin pe care-l simțise fusese rușine.

- Dacă tot vrei să intri, trage și ușa după tine, ca să nu se facă curent, îi zise Adam, lăsând hârtia pe care notase descrierea cu fața în jos. Își întinse picioarele și zâmbi spre îmbujorata lui soție. Hai, Eva!, o îndemnă, iar ea închise ușa în urma sa. Femeia stinse propria lumânare, lăsând-o pe birou și se așeză cu fundul pe acesta, în dreptul lui Adam. Ai venit să mă ademenești, nu?

- Chiar crezi asta?, îl întrebă nesigură.

- Bineînțeles!, își uni mâinile pe piept. Uită-te la tine! Ești atât de frumoasă!

- Doica mea spunea că asta e menirea mea: să fac bărbații să cadă în păcat...

Adam își ridică sprâncenele și zâmbi.

- Asta așa e.

- Și e rău?

- Nu atâta timp cât soțul tău are ăsta, și se lovi peste antebraț, ca să le spună celorlalți că eva asta e deja luată de un adam. Îi zâmbi, iar femeia își uni buzele. Se lăsă în picioare, aplecându-și gura peste a lui.

- Am încercat să lupt atât cu tentația de a te vrea, Adam..., oftă ea, privindu-l, încât am fugit. Iartă-mă!

- Mmm, gemu el peste gura ei și i se puse un nod în gât. Ești iertată...

- Te iubesc..., îi șopti ea și așteptă un răspuns, care însă nu veni. Te iubesc atât de mult, Adam..., continuă, chiar dacă nu ar fi primit un răspuns. Iubea. Nu îi cerea iubirea. Așa era cel mai bine. Vreau să fac atâtea lucruri cu tine! Vreau să încerc totul!, mărturisi înflăcărată.

- Au adus ceva mai tare doamnele?, râse el și o primi pe piciorul său.

- Nu mai râde de mine!, îl înghionti Eva. Am crezut că voi muri și nu voi fi încercat totul cu tine. Acum mă întreb dacă există lucruri pe care nu le-am încercat noi doi, în pat.

- Cu nemiluita, scumpo! Ochii îi ardeau când făcu această dezvăluire, iar organul său împungea înnebunit materialul incomod al pantalonilor.

Eva își umezi buzele și îl sărută din nou, lăsându-și mâna pe prohabul lui. Adam tresări când îi simți degetele în pantaloni. Îi lipsise atât de mult atingerea Evei!

- Oare..., femeia își mușcă buza inferioară.

- Zii!, o îndemnă acesta, cu un nod în gât.

- ... aș putea să îmi pun gura pe tine? Este permis așa ceva?

- Nimic nu e interzis, scumpo, îi zise el, sărutând-o din nou. Trebuie doar să fii pregătită pentru asta.

- Și cum știu că sunt?

Adam oftă, privind-o în ochi. Femeia lui devenea din ce în ce mai îndrăzneață, mai dulce și mai vulgară. Nimeni nu cunoștea latura aceasta ascunsă a Evei, iar pentru că el știa asta ca soț al său îi făcea inima să o ia la galop. Zâmbindu-i pervers, soția lui se lăsă în genunchi, în fața prohabului pe care Adam îl descheie cu lejeritate. Dădu jos indispensabilii și se trezi gol de la brâu în jos, sub privirile ei atente.

- Atinge-mă..., o îndemnă ușor. Femei se conformă, prinzându-i lungimea în palma sa. Jucăușă, își așeză vârful liimbii pe șanțul masculinității sale. Chicoti, chiar dacă Adam gemu.

- Asta e excitant!, îi zise. E nemaipomenit că... îl curpinse cu propriile buze, făcându-l să-și dea capul pe spate. Fiorii de unde gura ei fierbinte îi întâlnea membrul îi ajungea în stomac și se împrăștiau în tot corpul. Își impuse să o lase pe ea să facă totul, astfel încât să nu o bruscheze în nimic. Nu-mi dau seama dacă am mai întâlnit gustul ăsta..., medită Eva, trecându-și gura din nou și din nou peste el.

- Slavă Domnului că nu!, icni Adam, incapabil să mai stea în scaun. Ia-mă pe de-antregul!, o îndemnă.

Femeia făcu întocmai și găsi gestul minunat pentru plăcerea propriului trup. Eva..., gemu atunci când mâinile și gura ei, repetând aceleași mișcări, îl făceau să termine.

- Nu... Fu prea târziu pentru avertismentul său, căci se elibera rapid în gura ei. Coborându-și ochii spre ea, o văzu lingând o urmă albicioasă de pe buza sa, iar asta îl înnebuni. Se trezi în continuare excitat, chiar dacă își golise sămânța mai devreme. Dumnezeule, Eva! Îi zise și își trecu degetul peste buzele ei.

- Cum m-am descurcat?, îl întrebă râzând, foarte aproape de gura lui.

- A fost minunat!, o supraaprecie, chiar dacă nu mințea. Fusese prima ei experiență de acest gen și fusese adorabilă.

Cu degetele încă încolăcite în jurul său, Eva își trecu indexul peste capul roz al penisului. Se lăsă pe spate, pe covor, chemându-l spre ea. În timp ce acesta îi săruta gâtul și îi scotea cămașa de noapte, înnebunit de gândul că nu mai fusese de atât de mult timp în interiorul său, Eva stătu să se gândească. Era o diavoliță?

- Adam?

- Hm?, zise acesta încântat de imaginea sânilor săi.

- Ceea ce am făcut mai devreme...

- Îhm?

- Este ceva ce face o soție?

Contele se opri și îi penetră ochii cu propria sa privire. Decise să îi spună adevăru, dând negativ din cap.

- Atunci?, întrebă încurcată.

- Este ceva ce o curvă ar face, Eva, pentru a satisface bărbatul, fu sincer, urmărindu-i reacțiile.

Căzu un moment pe gânduri. Dacă era o diavoliță, dacă voia vreodată să ademenească un bărbat, acela era doar soțul ei. Zâmbind spre Ceruri se gândi că doica sa o privea de sus și o mustra. Îi putea chiar vedea fața, cu ochii bulbucați și degetul uscățiv, acuzator. Da... Încălcau legille firescului. Dar știe oare omul ce e ăla firesc? Poate un om să-l judece pe celălalt sau ar trebui să lăsăm meseria asta pentru cel care a creat sistemul de reguli? Am fi oare surprinși să constatăm că singura regulă pe care a instituit-o El e legea iubirii?

- Ceea ce ți-am făcut eu..., Adam dădu din cap, înțelegător dacă ea s-ar fi simțit prost pentru asta. Poți să îmi faci și tu mie? și îi dezvălui cel mai dulce șirag de perle.

Adam izbucni în râs și o sărută.

- De câte ori vrei tu, draga mea! și se lăsă peste abdomenul ei, prins între moliciunea coapselor Evei. Sunetele ei de extaz fură parfum pentru urechile sale în următoarele ore, amintindu-i că până și fericirea se simțea altfel în brațele altei femei, de parcă i se împlinise nu numai golul trupesc cât și unul metafizic, cu care avea să părăsească Pământul.

Lui Adam i se umplea golul sufletesc.

2974 cuvinte