— Cum Dumnezeului ai ajuns aici așa de repede?!, întrebă Eva șocată, cu mâna lăsată încă în aer. Am plecat înaintea ta!

Adam îi eliberă pumnul și oftă. Nu putea spune că se bucurase de condiții optime de călătorie, ținând cont de faptul că gonise ca un nebun; știuse că Eva avusese un avans de cel puțin patru ore, însă luase în considerare faptul că ea se deplasa cu trăsura și cu un convoi de servitori. Cu toate acestea se străduise din răsputeri să ajungă în Milcon înaintea ei, poate chiar să o prindă pe drum.

Petter, de asemenea, nu se plânsese niciun minut de graba contelui, dar, atunci când fu clar că se apropiau de un oraș, servitorul îi sugeră contelui să se oprească. Armăsarii lor erau obosiți, iar ei nu mâncaseră decât o dată în acea zi. Acceptase.

Era târziu și mai avea puțin și se prăvălea peste tejghea când rezervă o cameră pentru amândoi. I se păru atingerea lui Petter cea a unui înger, până ce acesta îi dădu un ghiont și îi șopti cu ochii sclipindu-i în cap:

— Milord, aceea nu e Milly?

Adam se întoarse ca un om beat și, într-adevăr, o putu zări în sala cea mare pe servitoarea soției sale. Inima începu să îi bată puternic în piept și scană în continuarea încăperea. I se păru că-l vede pe majordom, pe doamna Stanford, tristă, într-un colț, dar nici urmă de Eva.

Apropiindu-se de ei, Adam se așeză la masă; îl durea tot corpul, iar mușchii îi erau încă înțepeniți. În ciuda a tot, era fericit: o găsise în sfârșit pe Eva!

— Bună seara, Excelență!, izbcni doamna Stanford șocată să constate că chipul bărbatului dinaintea lor era al contelui. Nu știam... nu...

— Doamnă..., spuse acesta gâfâind, spune-mi te rog că Eva este cu voi.

Femeia păru să cadă pe gânduri, iar Paul, care era lângă ea și îl privea neutru pe conte, își lăsă capul în jos și își văzu de mâncarea sa. Nu reuși să ia mai mult de două linguri, când îi zise bucătăresei:

— Mă duc să-l bag pe Tobias la somn. Oricum, băieții n-ar trebui să hoinărească atât, noaptea.

Bucătăreasa îl urmări cu privirea, iar Adam oftă. Se formase parcă o campanie împotriva lui. Oare ce le spusese Eva despre motivul fugii sale? Că se căsătorise cu un monstru insensibil?

— Nu mă place..., remarcă. Era hămesit, iar de aceea, cu mâini tremurânde, apucă bucățica de pâine de pe masă.

— Nu-l pot învinovăți, Exclență, bâigui doamna Stanford, întinzându-i sticla cu vin. Nu am mai văzut-o pe Eva atât de nefericită de când i s-a întâmplat groaznicul accident.

Ideea că nu era cu nimic diferit de Luke îl enervă și mai tare. Bău cu sete direct din sticlă, încercând să-și mențină stabilitatea corpului.

— Da, doamna este cu noi, zise aceasta. Tocmai i-am adus niște mâncare în camera...

— Ce cameră?, întrebă contele. Nu mai voia să-i zică nimic, așa că izbucni nervos. La naiba, trebuie să îi vorbesc urgent!

Doamna Stanford nu se lăsă deloc impresionată de bărbatul dinaintea sa. Arăta disperat, iar această disperare nu izvora din teama de a se face de râs înaintea Curții. Altfel nu ar fi țipat și nu ar fi arătat ca un bărbat pregătit să moară. Călătorise cel mai propbabil întreaga zi și nu luase nicio pauză, când ar fi putut să îi trimită o amenințare soției când aceasta ar fi ajuns la destinație. Nu, Adam era disperat să nu o piardă pe Eva.

— Două sute treizeci, milord, înclină femeia capul. Ușa era deschisă când am plecat.

Îi era încă foame, somn și sete, dar se ridică greoi, sub privirile celor care amuțiseră atunci când țipase și urcă scările. Nu îi stătea în fire să se comporte astfel, însă un sentiment profund, din interiorul său, îi anima fiecare reacție.

Se rugă ca în întunericul de pe hol să nimerească exact camera, iar atunci când fu pe cale de a se alege cu un pumn își dădu seama că femeia de la geam era chiar contesa lui.

La întrebarea ei, Adam oftă. Uite unde era fugara!

— Mă tem că dacă îmi dai un pumn, doamnă, mă împrăștii pe podeaua asta, declară bărbatul și intenționat, se așeză lângă ea, prinzându-i rochia sub greutatea sa. A fost o călătorie infernală!, își frecă acesta fața.

Eva se hotărî să nu îl mai întrebe nimic cu privire la prezența sa aici. Era clar – după aspect – că el călărise toată ziua, fără oprire. Ceea ce o intriga era motivul pentru care o urmase. Se strădui să se ridice, dar Adam era greu ca un bolovan.

— De ce naiba ai venit?!, izbucni nervoasă, căci continuând să tragă de materialul rochiei. Chiar așa disperat ești după drepturile tale de soț încât m-ai urma și în Iad?

Poate că își dorise ca Adam să vină, dar Eva nu avea să renunțe fără ceartă. Era într-adevăr dezamăgită de cele câteva zile de căsnicie pe care le trăiseră. Era chiar geloasă pe ideea că Adam iubise înainte o femeie. De ce măcar nu o putea iubi și pe ea? Iar dacă asta nu se întâmpla, ea de ce l-ar fi iubit pe bărbatul acesta ca sloiul de gheață? Zâmbi amar în direcția sa, căci Adam o privea cu pleopele pe jumătate închise.

— Îmi pare rău, Eva, dacă asta te-am făcut să crezi.

— Nu m-ai făcut să cred nimic, domnule, îi spuse. Mi-ai dovedit că așa este!, și trase cu o ultimă forțare rochia, exact în momentul în care, pus pe șotii, Adam se ridică puțin. Rezultatul fu acela că tânăra contesă se prăbuși pe podea cu o bufnitură dureroasă. Ești un..., începu aceasta, dar Adam deja se apleca spre ea, o lua strângaci pe brațe și se prăbușea în pat.

— Știu ce vrei să spui..., îngâimă, acoperind-o cu greutatea sa. Știu chiar ce crezi despre mine..., își odihni capul pe umărul ei, oftând. Merit acest tratament, Eva.

— Dă-te de pe mine!, îi zise, nervoasă. La naiba, Adam!

— Iartă-mă..., îi șopti acesta. Ești mai mult decât o simplă femeie în patul meu...

Mișcările Evei de a-l da la o parte încetară, iar femeia expiră, mișcată. Știa și singură că nu trebuia să îl ierte pe Adam atât de repede, dar uneori, mai presus de orgolii zace liniștea. Bărbatul acesta depusese un efort supraomenesc pentru a o ajunge, iar numai mâna Divină îi făcuse să se întâlnească aici.

Dar Eva nu voia să se mai întoarcă. Eva avea prea multe lucruri de clarificat cu soțul ei, lucruri pe care dorea ca el să i le divulge. Unul extrem de enervant era fost lui soție. Oh, Doamne! Trecutul contelui scotea tot ce era mai rău din ea.

Gândindu-se la asta, creându-și propriul model feminin care să fie demn de iubirea lui Adam, Eva închise ochii și adormi, cu greutatea lipsită de sexualitate a soțului ei deasupra sa.

*

Seara trecută fusese prima noapte în care cei doi chiar dormiseră împreună. De aceea, a doua zi, Eva era agitată, trăgând nervoasă de ciorap și cu mâinile tremurânde, în timp ce contele stătea pe jumătate așezat pe băncuța din fața geamului, luând guri mici din cafea.

Îl găsise ieșind din cada din spatele paravanului, lipsit de inhibiții, fâțâindu-se gol, în căutarea articolelor de îmbrăcăminte. Probabil că îi adusese Petter haine curate – nu ar fi mirat-o să le fi cumpărat chiar azi – căci aspectul neglijent de aseară dispăruse. Odată cu acesta, se evaporase și vulnerabilitatea inocentă a bărbatului, iar așa tăcut cum era, i se păru că declarațiile sale erau nule.

Femeia se ridică și încercă să își tragă hainele pe ea fără a-și descoperi vreo parte a corpului. Totuși, fu nevoită să își scoată cămașa, iar așa, cu spatele gol, își dădu seama cât de expusă era. De ce îi era atât de rușine de el? Se presupunea că făcuseră prea multe lucruri pentru a-și mai ascunde trupul modest înzestrat. Luă cămășuța curată pe ea și expiră binecuvântată când izbuti să așeze corsetul.

Dar Eva nu putea să și-l lege singură. Se luptă eroic cu șireturile, devenind din ce în ce mai nervoasă, când, fără să audă măcar un pas, simți degetele contelui pe ale sale. Nu era nimic erotic în atingerea lui, dar corpul ei reacționă imediat. La fel făcu și inima, în care fluturi ieșiseră din exuvii, și încercă să-și astâmpăre tremurul corpului.

— Îți este frig?, o întrebă.

Nu se putea face de râs, așa că aprobă.

— Termin aici și te ajut și cu rochia, îi făgădui, iar Eva își închise ochii. Ce bărbatt galant putea să fie Adam! Poate chiar avea posibilitatea de a întreține un dialog cu el. Mi-ar plăcea să și vorbim, între timp, îi completă gândul, iar femeia păru să se topească, atunci când degetele lui ajustară șireturile, până ce sânii îi ieșiră înafară. E bine așa?

— Mai strâns, îi spuse.

— Prefer să nu te fac să leșini, chiar dacă regina vrea asta, și legă acolo unde considera el necesar. Așa, zise, acum... Nu am uitat ce am zis aseară, Eva. Regret teribil modul în care m-am comportat cu tine..

— Și cum te-ai comportat cu mine?, întrebă ea, peste umăr. Bărbatul își ridică sprâncenele. Asta credeam și eu Adam, dădu femeia din cap. Singurul moment al zilei în care ești cu adevărat tu, șopti și prinse rochia brună pe care dorea să o poarte, este noaptea. Iar atunci, lăsă rochia să îi cadă peste cap și să se așeze pe umeri, alegi să îți exerciți dreptul de soț și să pleci. Hm!, pufni trist, dându-și părul pe față pentru a-l face atent cu privire la capse. Uneori cred că era mai bine să îți fiu amantă. Atunci mi-ai fi vorbit mai mult, iar scopul angajamentului ar fi fost destul de clar.

— Să ți-o trag.

Obrajii femeii se colorară într-un roșu aprins. Obișnuia și ea să vorbească urât, numai că să audă niște cuvinte atât de vulgare din gura lui i se părea excitant și umilitor în același timp.

— Eva..., începu acesta, încheind leneș fiecare buton, nu neg faptul că te vreau în fiecare minut al vieții mele. Acum două seri am fost o bestie, care nu a ținut neapărat la necesitățile tale. Probabil că te așteptai la galanterii și...

— Mă așteptam la conversație, Adam, îi zise ea, trăgându-și umerii atunci când acesta termină. Se întoarse cu fața la el și îl sfidă. Punct.

— Și asta e de înțeles, îi zise. Mă macină misterul virginității tale, Eva. Este ceva ce vreau să aflu cu ardoare.

— Să înțeleg că am căzut în dizgrație pentru că...?

— Și, își dădu el ochii peste cap, pornind din nou spre cana de cafea, înțelegi din nou greșit. Nu, femeie, nu. Ce bărbat întreg la minte s-ar supăra că a-i rămas fecioară atâta timp? Ce bărbat s-ar enerva că e primul? Nu știi deloc cum merg lucrurile în mintea unui mascul, draga mea, recunoscu Adam, sorbind întreg conținutul. Am fost... de fapt încă sunt ocupat să investighez.

— Să investighezi ce?

— Tot ceea ce m-ar putea ajuta să-mi dau seama de ce a susținut Luke Carrersham că te-a batjocorit, când realitatea este cu totul alta. Asta, draga mea. Asta mă macină și mă ține departe de tine.

— O!, făcu ea sarcastică, țuguindu-și buzele și ducându-se la pat pentru a-și încălța pantofii. De aia ai plecat așa grăbit în noaptea nunții?

Adam își dădu seama că o făcuse de oaie. Dacă atunci găsise scuza, de data aceasta trebuia să recunoască ceva, oricât de mic ar fi fost, din adevăr, să spargă astfel zidul de protecție în care înveșmântase întreaga realitate.

— Asta fac toți soții din Înalta Societate, găsi motivul.

O văzu cum se oprește, apoi cum continuă înflăcărată. Se ridică și își aranjă buclele deja pieptănate și prinse rapid la spate. Înghiți în sec, căci se apropia de el, și își coborî privirea, când o auzi zicând:

— Probabil că asta făceai și cu fosta ta soție, nu?

Era o întrebare retorică, deoarece Eva nu așteptă răspuns. Se întoarse pe călcâie și ieși, lăsându-l în urmă pe Adam. Acum înțelegea izvorul neliniștii ei și vedea extrem de clar problema dintre ei, ca soți.

*

Eva se consultase cu servitorii și căzuseră de comun acord să plece la ora doisprezece. Cu Tobias era cel mai greu de comunicat, căci băiețelul era încă supărat pe ea, iar femeia nu găsea nicio modalitate de a interacționa cu el.

Până la plecare mai erau trei ore, așa că femeia se hotărî să ia micul dejun. Toată lumea se îngrijea de altceva, așa că găsi răgaz pentru sine câteva momente. Păzise scara un timp, așteptându-l pe Adam, tulburat. Sigur că trebuia să fie tulburat. Să îi amintească de prima lui iubire nu era absolut deloc ușor. Pe lângă asta, Eva își aminti că Victoria îi spusese de modul în care murise fosta soție, dând naștere primului născut al lui Adam.

Rupse pâinea prăjită pe din nou, molfăi bucata rămasă în mână până când o abandonă și pe aceasta. Era teribil, trebuia să recunoască. Cine știe? Poate chiar se iubiseră reciproc, iar ea nu fusese o profitoare așa cum o descrisese Victoria. Și-o și imagina, bălaie, rumenă și plină, ca Lilith, alergând pe câmpiile moșiilor lui Adam. Trebuie să fi fost frumoasă, să îl fi atras pe Adam în fiecare zi la conversații lungi și plăcute, la nopți de neuitat, așa cum ea nu știa să facă. Eșecul ei ca femei o făcu să se ridice de la masă exact când contele decisese să coboare.

Fusese o proastă să creadă că un dialog cu el i-ar domoli flăcările inimii. Ideea era simplă pentru ea: pe una o luase pentru că o iubea, pe cealaltă din necesitatea de a perpetua neamul.

Lăsă în urmă micul dejun și, nevăzând-o pe Milly pe nicăieri, se îndreptă spre ieșire. Dorea să facă o plimbare lungă prin orașul antic. Puse un picior afară, iar lumina veselă de primăvară o întâmpină. Nu era înțelept să se abată pe străzi, singură, de aceea, zărindu-l pe Petter într-un colț, îl chemă printr-un semn, întrebându-l:

— Nu ai vrea să mă însoțești la o plimbare?

— Eu, milady?, întrebă acesta buimăcit, privind în spate.

— Da. Vremea este frumoasă și mai e o groază până plecăm spre Milcon. Nu vreau să...

— O însoțesc eu, Petter, auzi vocea contelui în spatele său. Bărbatul își aplecă fruntea scurt, depărtându-se.

— Nu vreau să mă însoțești dumneata, mulțumesc!, îi zise aceasta, dar Adam o prinsese deja de braț, trăgând-o pe străduța liniștită.

— Parcă voiai conversație, spuse acesta privind cerul. Îți ofer ocazia...

— Îmi oferi ocazia?, râse Eva. Data viitoare nu voi uita să mă programez, domnule.

— M-ai înțeles din nou, greșit.

— Sau poate că tu te exprimi greșit.

Șicanele încetară brusc, atunci când Eva se apropie de Râul Avon. În lumina primăveratică, Adam se opri și își privi soția. De când se căsătoriseră, îi părea că Eva înflorea ca un mic trandafir. Avea obrajii rumeni, linia spatelui definită de corset peste care să găsea veșnicul șal. Sânii aceia micuți fuseseră frământați o singură dată, ceea ce i se părea un păcat. Atât de inrădăcinat în propria plăcere, uitase cum să se poarte cu însăși soția lui.

— Îți place?, o întrebă.

— Orașul sau râul?, întrebă aceasta liniștită.

— Ambele.

— Cred că da, îi zise femeia. Nu am avut ocazia să vizitez cu adevărat vreun loc, așa că mă bucur cu ce prind din zbor, dădu femeia din umeri și porniră de-a lungul râului. Dar da, e cu adevărat frumos. Parcă aici erau băilea romane?

— Îhm, aprobă el. Cu un secol în urmă ne-am apucat de săpat și le-am descoperit istoria. Prin anul 43 după Hristos, romanii au construit aici băile termale. Aveau marmură, forță de muncă – necivilizată, ce-i drept - și apă caldă.

— De unde vine toată apa asta caldă?, întrebă încântată Eva.

— În Bath, există un izvor natural cu apă caldă, din câte știu eu, singurul din Marea Britanie. Se folosiseră de ea pentru a încălzi și marmura din jurul piscinelor, iar acum apa este utilizată prin același proces. Oricum, întregul complex a fost complet scos din pământ, reconstruit cu tente georgiene și uite cum, acum, bătrânei cu reumatism aleargă să se bălăcească în băile romane.

— Nu crezi că face bine?, zâmbi Eva.

— Nu prea cred, dădu acesta sceptic din sprâncene. Ce îmi place mie aici sunt clădirile. Și privi spre cele construite de-a lungul râului. Individualizează puțin locul, nu crezi?

— Toată viața mea am văzu doar Milcon și Londra. Crezi că am vreo părere?

Alte momente de tăcere în care nimeni nu zise nimic. Apoi, oprindu-se într-un părculeț, Eva se așeză pe o băncuță.

— Ascultă...

— Ce face Lilith?, îl întrerupse ea, căci știa ce urma. Avea să se disculpe.

Bărbatul clipi nedumerit, dar se așeză lângă ea și îi spuse:

— L-am lăsat pe Queensberry să se ocupe de debutul surorii mele în Societate. El se-nțelege bine cu toți, până și cu regina. Va fi bine pentru ea.

— Ai de gând să stai atât de mult cu mine?, întrebă aceasta răutăcioasă.

— Da, Eva. Am de gând să îmi petrec luna de miere așa cum trebuie și să mă întorc de la țară și cu un moștenitor, îi zâmbi el la fel de malițios. Continuau să se atace unul pe altul fără să fie conștienți de cât de mult se râneau. Îmi pare rău, adăugă rapid. Știi că nu pentru asta am venit.

— Atunci pentru ce ai venit?, întebă Eva.

— Știu că am greșit, îi luă mâna înmănușată într-a sa. Nu știam că ai aflat de fost mea soție. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că ar fi important să-ți spun despre ea din moment ce mama s-a ocupat atât de tare de dispariția sa.

— Mama ta mi-a spus, îi zise Eva. Cum crezi că m-am simțit când și-a dat seama că nu cunosc niciun aspect al trecutului tău?

Contele oftă.

— Îți voi spune totul, Eva. Absolut totul. Nu am ce să ascund...

Zâmbi, chiar dacă știa că avea ce să piardă. Cu cât depăna povestea dintre el și Meredith, cu atât știa că fosta lui soție nu mai însemna nimic pentru el. 

2992 cuvinte