Fusese o greșeală să se comporte astfel cu Eva, își dădu Adam seama, când, a doua zi, rămase înmărmurit pe canapea, întins pe burtă, privind spre ceea ce fusese lenjeria intimă a soției sale.

Adormise ca un porc peste ea și probabil că acum era scârbită. Fuseseră împreună de trei ori, iar din acestea, doar una reprezentase un succes. Se ridică în capul oaselor și își trecu palmele peste față. Ce se întâmpla cu el?

Își dorise să o găsească încă trează, dar nu mizase pe asta. Să știe că ea nu adormise, așteptându-l, fusese mai mult decât inima sa putuse suporta. Adam nu știa cum era să te aștepte, la finalul zilei, o soție, o frumoasă soție, perechea ta. Poate chiar să ia cina cu ea... să o complimenteze... să o excite... Se ridică de pe canapea; Eva nu fusese nici pe departe entuziasmată de atingerea lui, iar asta îi dădea de înțeles că ceea ce petrecuse în urmă cu o seară fusese foarte greșit.

Eva merita niște scuze.

Dar, când vru să iasă din cameră, își dădu seama că pe una dintre colile de pe birou era scris, cu litere frumoase, de mână, niște cuvinte, legate armonios în propoziții dureroase. Cunoștea scrisul pentru că mai citise asemenea slove, ce îl aduseseră în pragul nebuniei, după ce investise într-o nuntă care nu se mai ținuse niciodată. De data aceasta, imediat ce citi mesajul din nou și din nou până ce îl învăță pe de rost, se încruntă și privi canapeaua. Din nou scrisoarea, din nou canapeaua, iar o furie teribilă îl izbi. Eva fugise din nou de el?

Fugise de el pentru că nu îi plăcuse sexul?

Fugise de el pentru că...?, încercă să își amintească ce spusese ea înainte de a se împlânta în pântecul său, așa că rămase un timp, reflectând. Într-un târziu, își aminti că își manifestase dorința de a vorbi. Fusese doar asta?

Ai tratat-o ca pe o cârpă, Adam, îi șopti conștiința, așa că scrâșni din dinți.

— Puteam să discutăm, la naiba!

Eram mai degrabă furios pe sine decât pe ea. Ceea ce îl deranaja era faptul că Eva fugise din nou de el. Un gând năstrușnic îi trecu prin minte: și dacă nu fugise? Dacă se răzgândise? Reanimat de ideea că o va găsi sus, în camera ei, mototoli scrisoarea și, rapid, urcă scările din pași mari spre dormitorul soției lui. Temerea sa cea mai mare se adeveri, căci acesta era intact, de parcă nimeni nu dormise vreodată aici. Își strânse pumnii, nervos. Fugise fără ca măcar să îi vorbească!

Închise ușa și dădu nas în nas cu Victoria, care privea curioasă din pragul ușii dormitorului ei.

— Probabil că a fugit cu adunătura ei de servitori puturoși, presupuse răutăcios aceasta.

Și asta îl irita, însă nu putea sub niciun chip să îi răspundă obraznic. Nu era corect. Bineînțeles că nu era corect nici ceea ce făcea ea. Prins în două unități sociale – mama și soția – Adam decise să se întoarcă cu spatele. Nu putea acționa în nicio situație. Luă calea propriului dormitor, căzând în fotoliu și privind pe de o parte sfâșiat, pe de alta înnebunit tavanul.

Părăsit la altar, părăsit la o zi de la căsătorie... Zâmbi trist, căci asta îi spunea clar că Eva nu își dorea să aibă de-a face cu el. Fusese într-adevăr și vina sa, dar nu credea că fuga era o soluție. Soția sa era imatură, acționa ca un copil mic care, atunci când nu îi convenea ceva, își lua jucăriile și pleca.

Auzi ciocăniturile în ușă și îi permise lui Petter să intre:

— Micul dejun va fi servit în treizeci de minute! Trebuie să vă ajut să vă pregătiți.

Petter nu își făcuse numărul – fără plecăciuni până în pământ, zâmbetele de dimineață, bârfa frecventă. Petter era solemn și chiar indolent. Pe cât de trist și furios era Adam, comportamentul ăsta la Petter îl amuză. Fața majordomului fusese făcută pentru a fi brăzdată de ridurile fericirii, nu de monotonia perfectă a sobrietății.

— Unde e lady de Castlebythe, Petter?, îl întrebă direct.

Ridicându-și capul și tușind intenționat, Petter prinse instrumentele de bărbierit și se apropie cu spuma de fața contelui.

— Mă tem că am promis să nu o desconspir pe milady.

— Nici măcar soțului ei? Se așeză firește, pregătindu-se de operație. Știi, Petter, că nu e un comportament adecvat. E subiect de scandal.

Bărbatul înclină din cap și îi acoperi gura cu spumă, aproape nervos. Apoi, scoțând briceagul, începu să îndepărteze perii țepoși ai bărbii sale.

— Noi, clasa de jos, – Adam își dădu ochii peste cap, pentru că în casa lui nimeni nu părea să aparțină clasei de jos -, obișnuim să considerăm scandalos comportamentul soțului față de soție, sir. Neglijența, lipsa afecțiunii, acestea sunt doar câteva subiecte de scandal.

Oftând, căci Petter îi ținea morală, contele înghiți în sec atunci când lama îi ajunse pe obraz. Un Petter nervos cu un briceag atât de aproape de el putea fi chiar periculos în circumstanțele date.

— Ce încerci să-mi spui?, îl întrebă șoptit.

— Ce vreau să vă spun, milord, este că milady, în ciuda a tot ceea ce v-am scris în raport, când a venit în casa noastră, credea în dragoste, credea în dumneavoastră. Era o mireasă speriată de viitor, de posibilitatea de a nu-și îmblânzi soțul de gheață. Aseară, când a ieșit din bibliotecă, lady de Castlebythe era pierdută, abătută, îngrijorată.

Inima lui Adam o luă la galop, iar asupra sa plană vina.

— Îngrijorată, zici...

— Da, milord, îi zise Petter, finalizând bărbieritul, printr-o mișcare îndrăzneață a briceagului, ceea ce îl tăie, își îndreptă spatele indiferent cu privire la eroarea pe care o făcuse. Adam sâsâi de durere și își duse mâna la tăietură. Vreau să zic că lady Eva nu mai credea în nimic.

Aruncă fără menajamente cârpa și puse briceagul în lavoar.

— Alții te-ar concedia pentru asta, Petter!, îi zise Adam, tamponându-și sângele cu o batistă. Ești cel mai impertinent angajat pe care l-am avut vreodată, îi reaminti calm, încă afectat de informație.

— Nu este nevoie să vă deranjați, îi zise acesta, mișcându-și tacticos posteriorul până sprea ieșire. Demisionez!

— Și te duci unde?, întrebă șocat Adam, sărind din fotoliu.

— În slujba lui lady de Castlebythe, răspunse natural majordomul.

— Și cu ce, mă rog, te va plăti dumneaei?

— N-am nevoie de plată!, dădu acesta din mână, convins. N-am nevoie de nimic!

Adam căzu din nou în fotoliu și izbucni în râs. După ce se calmă și își șterse lacrimile, bărbatul oftă și, privind majordomul care îl țintuise ca pe un nebun, îi zise:

— Bine, atunci, Petter. Dar, în calitate de prieten, vrei să mă ajuți să o găsesc pe lady de Castlebythe?

Petter oftă și își ridică sprâncenele. În cele din urmă, acceptă.

*

Până în Milcon, o proprietate care se învecina la vest cu Little Newcastle, în nord, cu însuși Punchestone-ul, iar celelalte coordonate arătau Ambleston și Castlebythe, parcurgeai treizeci de ore, asta în cazul în care nu ar fi făcut nicio oprire. Dar, pentru că era vorba de o călătorie ce nu trebuia să pară forțată în vreun fel, existând personal vârstnic, Eva era convinsă că nu vor ajunge mai devreme de două zile, poate chiar trei.

Prima oprire fu făcută chiar în Bath, atunci când Paul remarcă aluziv cât de obosiți erau caii. Se putea vedea că cei zece membrii ai personalului erau și ei obosiți, chiar dacă Eva închidea ochii și nu își dorea sub niciun chip să discute despre extenuare.

— Cred că mamei i-ar prinde bine să se odihnească, zise și Milly, așezându-și o mână pe coapsa tinerei sale stăpâne. În plus, îi zise la privirile statornice ale majordomului, s-a înserat și este periculos să traversăm portul pe timp de noapte.

— Așa este, milday, oftă bărbatul. Excelența Sa ne-a oferit suficienți bani de drum încât să ne putem caza și...

— Bine!, acceptă într-un târziu Eva. Se ridică amorțită de pe bancheta trăsurii și pășii pe drumul de țară de la intrarea în Bath. Să ne cazăm la un han ceva mai micuț, îl îndemnă ea pe Paul. Nu am vrea să atragem atenția, nu?

Bărbatul aprobă și o luară înainte. Locația fu găsită destul de târziu, căci Eva se temea să fie recunoscută de vreun locuitor al zonei, când persoanlul ajunsese la disperare. Camerele fură plătite, doamna închiriind una singură. Sub privirile îngrijorate ale celor care o cunoșteau de-o viață, Eva se retrase, rugând-o pe Milly să îi aducă sus cina.

Pe lângă faptul că era speriată de posibilitatea existenței unui scandal, Eva era tristă. Ofta mereu, nu avea chef de conversație și mâncase extrem de puțin de-a lungul zilei. Știa că nu făcuse bine alegând să fugă, dar era de-a dreptul îngrozită de posibilitatea ca Adam să se împace pur și simplu cu gândul ăsta. Se așeză pe patul moale și își duse degetele la gură, acoperind-o. Cum ar fi fost atunci să descopere că fusese doar un obiect pentru Adam? Mai rău, dacă acesta ar fi fost într-atât de scos din sărite încât să devină și mai conservator și să o bată?

Se temea ea de el? – Nu.

Eva se temea de ignoranța sa.

Ușa se deschise și îi atrase atenția sosirea doamnei Stanford în prag, alături de o tavă. Bătrâna îi zâmbi cu toată căldura unei mame și ceru permisiunea de a intra.

— Categoric!, îi zise Eva, ridicându-se în picioare. Doamnă Stanford, nu este necesar să vă purtați așa cu mine! Sunt tot Eva.

Doamna Stanford lăsă tava pe noptieră și o prinse de mână, lăsându-se amândouă pe pat.

— Oare?, o auzi întrebând. Nu cred niciun cuvânt din povestea aceea că Adam te-a îmboldit să vi cu noi ca să te refaci.

O spusese atunci când se temuse că va fi denunțată soțului, iar că acesta îi va împiedica plecarea. Fusese o minciună, dar nu găsise altă modalitate de a lua calea Somersetului în lipsa acestei ocazii.

— Draga mea, continuă doamna Stanford, căci observă că Eva nu avea de gând să zică nimic, într-o relație pot exista dispute. Legate de zile..., o privi cu coada ochiului la roșeața ce îi coloră chipul, la nopți, dar, ascultă-mă bine, este ideal să vorbești cu soțul tău, fie el domn sau slugă, pentru ca să îți eliberezi frământările. Asta sunteți voi acum – aceeași entitate care nu poate viețui în lipsa celeilalte.

— Dacă m-ar și asculta..., zise Eva.

Doamna Stanford dădu înțelegătoare din cap.

— Poate că pentru asta ar trebui să îi atragi atenția asupra comportamentului său, copilă, o sfătui bătrâna.

— Cred că asta și încerc aici, doamnă, expiră Eva. În orice caz, dacă nu funcționează măcar știu un lucru.

— Ce anume?, se încruntă aceasta.

— Nu va funcționa niciodată nimic între noi!

Bucătăreasa o mângâie pe păr și oftă. Eva nu părea o fire încăpățânată, dar chiar era una pe care, dacă o răneai în orgoliu, tindeai să declanșezi un război. Ieși și o lăsă singură, timp în care femeia se servi câte ceva de pe tavă, se ridică și se așeză pe băncuța din fața geamului.

Stelele erau atât de frumoase pe cerul senin! Eva oftă și își lăsă capul pe palme, ridicându-și picioarele amorțite.

Niciodată nu fusese adepta jocului. Își dorea sentimente, dovezi de dragoste și nu activități pe care le putea face cu oricine. Înghiți în sec, căci Adam îi oferea această senzație de buimăceală. Uneori avea impresia că nici el nu știa ce simte. Și evident că Eva era rănită pentru că soțul ei nu se deranjase deloc să-i vorbească despre aspecte foarte importante din viața sa. Poate că mai era la mijloc ceva, un sentiment de teamă, de insecuritate, de inegalitate, în sufletul Evei, dar nu lăsă să-și facă glas în mintea ei.

Eva oftă din nou și continuă să privească minunata întindere de apă, locul în care civilizația romană își pusese amprenta prin terme. Fusese de foarte puține ori în Bath, iar de fiecare dată copil. Probabil că era un oraș magnific, numai că Eva nu căuta maiestuozitatea unui loc. Cel mai mult, înainte de a adormi, Eva avea nevoie de soțul ei.

Eva avea nevoie de Adam.

*

Era sigură că în camera sa mai intrase cineva.

Înghiți în sec și se trezi de-a binelea din moțăiala în care căzuse. Stomacul o făcuse să devină conștientă de faptul că mâncase prea puțin, iar mai apoi creierul, anxios și paranoic, își zise că un criminal, un hoț, un violator intrase peste ea, în cameră, pregătit să o atace.

La naiba! Uitase să încuie ușa după ce doamna Stanford plecase.

Înjură și își strânse pumnii, atunci când continuă să aduă pașii. Un bărbat oftă, iar stomacul ei se strânse și mai tare. Auzi cum ceva este aruncat pe jos – ceva din piele, probabil un suport pentru arme - și știu că acesta probabil își luase un pistol. În sinea sa începu să tremure, căci nu își permise să o facă în realitate. Dacă hoțul vedea cât de puțină mișcare asupra ei, o va ucide.

Unindu-și buzele, căci simțea că fiecare respirație devenea un hârâit de teamă, Eva avu senzația că bărbatul se apropia de ea. Părul i se ridică pe ceafă, pielea i se făcu de găină și tremurul deveni din ce în ce mai eruptil, gata să își arate adevărata teamă. Avea să pună mâna pe ea!

Necunoscutul acela, bărbatul întunericului voia să pună mâna pe ea. De ce? Nu putea pur și simplu să fure ceva din cameră și să se care?

Asta dacă nu venise chiar pentru ea!

Imaginea lui Luke, alături de cea a cadavrului tatălui său îi reveni dureroasă în minte. Era absurd ca morții să vină după tine, însă nu excludea posibilitatea ca vii să o facă. Iar viul pe care nu-l înghițea și pe al cărui cap călcase furând niște scrisori pentru o prietenă, care nici măcar nu o felicitase pentru nunta sa, era chiar Liam Carerrsham.

Venise după ea!

Probabil că o urmărise din Londra, iar acum găsise momentul perfect pentru a o ucide. Să se răzbune pe ea? Gata, Eva! Crolează-te!

Își impuse ca la trei, când degetele lui vor atinge particulele minuscule ale pufului ce creștea pe spatele său, să se întoarcă și să îl lovească cu toată putea sa. Își încleștă pumnul până ce avu impresia că degetele nu mai existau și că nu îl va mai putea descleșta vreodată, inspiră profund și, când ajunse la trei, înjură în mintea sa, se întoarse și fu pregătită să îl lovească pe cel din spatele său.

Numai că bărbatul îi pară lovitura, prinzând pumnul ei micuț în palma lui mare, iar ochii Evei sclipiră șocați în întuneric. Era imposibil! Era de-a dreptul imposibil!

Cine credeți voi, oameni cu minte, oameni dragi, că este această persoană care a intrat peste Eva și ce Dumnezeului se va întâmpla mai departe? În capitolul următor sper eu să vă „predau" și o lecție de istorie ;), despre acest oraș incredibil, Bath.

Altă veste care să mă bucure? Ah, da!

Au venit rezultatele la simulări - eu fiind clasa a XI-a (nu știu câți știați, dar aflați acum) - iar rezultatele mele m-au bucurat:

- 9,60 la limba română

-10,00 la istorie

Ceea ce mă deranjează pe mine extrem de tare sunt toți aceia care spun

a) e filo - la ea bacul e ușor. 

Aha! Vezi să nu! Nu vă imaginați cum a fost grila aia la istorie. Toate variantele de răspuns semănau între ele. Ca să faci, trebuie să cunoști cu adevărat semnificația exactă a termenilor. Ca la admitere, de altfel.

b) e tocilară. 

Mda. Nu mă deranjează așa de tare asta. Nu. Mă deranjează că al meu colectiv promovează prostia, chiar dacă suntem într-un liceu bun din capitală. De ce trebuie să luăm toți 5 și 4 ca să fim șmecheri? Criteriile lor nu sunt și ale mele, iar când văd cât de jos e generația mea, mă doare capul gândindu-mă că majoritatea vor la Științe Politice. Mda... Cine e pregătit pentru o nouă Viorică în câțiva ani?

Gata cu frustrările mele. În fond, îmi cunosc țelul și sper că voi nu gândiți ca acele două categorii de oameni. Dacă da, fie. De aia s-au luptat ăia în revoluții, ca să avem noi mai multe opinii :)))

Ne auzim, sper eu, curând. 

P.S.: Vreau să vă anunț că am câștigat locul I în categoria „HISTORICAL" în concursul WATTEST 2019 organizat de farrahhale

A fost o victorie care m-a bucurat, foarte mult așteptată :)

2423 de cuvinte