Ascultase liniștită povestea lipsită de înflorituri, parcă lipsită de orice subiectivizare, a dragostei dintre Meredith – camerista Victoriei - și tânărul conte.

Meredith împlinise douăzeci și șapte de ani atuci când Adam, venit de la studii în capitală, își găsise refugiul vacanței de vară pe moșia sa natală. Totul începuse încet, cu mici flirturi, conversații lungi, atunci când Victoria o alunga pe Meredith, din dorința de a rămâne singură. Azi un pahar de vin, mâine două, încât într-o seară, în timpul unei petreceri pe care Victoria o găzduia fără chef, Adam băuse prea mult și prinsese un curaj nebun. Acela fusese debutul relației, căci în urma serii petrecute împreună în biblioteca locuinței, până și zilele deveniseră tumultoase. Fusese o armonie desăvârșită între ei, nu se certaseră niciodată, iar la o lună de când începuseră relația, stând sub copacul cel bătrân din grădină, Meredith îi spusese despre sarcina sa.

Întreg Universul lui Adam fuese atunci dat peste cap. O sărutase entuziasmat, iar ea râsese în văzul tuturor. Victoria îi văzuse, își strânsese mătăniile și intrase în casă, după ce îl sfredelise cu privirea. La cină, după ce toți trei mâncară tensionați, Lilith fusese rapid expediată, iar mama rămăsese să vorbească despre aventura fiului.

— Mi-a propus să renunț la ea în schimbul une sume de bani. M-a făcut chiar să chestionez paternitatea pruncului.

Se certase cu Victoria, dar tergiversase, promițându-i femeii că se va despărți de tânără cu condiția de a fi lăsată să muncească în Castlebythe. Lunile se scurseseră extrem de rapid, iar în toate zilele Adam își conturase mărețul plan: cumpărase bilete pentru un vas ce ducea spre America, acolo unde achiziționase, prin avocatul familiei, o locuință modestă. Amuzant fusese că nu se întrebase niciodată cum va întreține femeia și copilul, pe când Meredith devenea din ce în ce mai dornică, în idila ei, de a-și schimba statutul social.

În prezent, bărbatul nu intră în amănuntele dezamăgirii sale cu privire la caracterul materialist al lui Meredith, dar le conștientiză în timp ce-și mușca buzele nervos.

— Am fugit, într-o bună zi. O săptămână am reușit să parcurgem, în iureșul nostru erotic, nu foarte departe de casă, când, într-o seară, lui Meredith i-a sosit sorocul. Nu am avut cum s-o ajut. A murit imediat ce copilul s-a născut, mort fiind și acesta.

Adam oftă, singurul semn că retrăia clipele trecute, se ridică de pe bancă și își scutură pălăria, scrutând orizontul.

— Condoleanțe, șopti Eva, căci nu știa ce altceva putea să mai zică. Mama ta a aranjat totul după aceea, nu?

— Da, zise acesta. S-a ocupat cum numai ea știe să mușamalizeze greșelile trecutului.

În aceste condiții, Eva nu știa cui să mulțumească: Victoriei, pentru că din cauza ei fusese nevoită femeia gravidă să plece pe drumuri? Sau lui Dumnezeu, căci poate că ei tot ar fi murit? Își acoperi o clipă chipul, șocată de ceea ce putea gândi. Ar fi trebuit să îi pară cu adevărat rău de nenorocirea lui Adam. Probabil că fusese un efort supraomenesc să nu trădeze sentimente pentru cea cu care fusese în tinerețe, iar ea – ca un monstru – era fericită datorită faptului că Adam era acum al său. Putea oare să fie mai rea și mai perfidă?

— Ai..., începu să pună întrebarea care îi ardea parcă sufletul, numai că, intuindu-i nedumerirea, Adam inspiră și îi dădu mâna:

— Se face douăsprezece. Trebuie să plecăm dacă vrem să ajungem la timp, eventual, înainte de căderea nopții.

Femeia expiră și consideră momentul încheiat temporar. Îi acceptă mâna ezitantă și se agăță de brațul său exact atunci când locomotiva părăsea Bath-ul cu destinația directă a Pembroke-ului, căci un alt domn dorea să ajungă la moșia sa de la țară, un domn care avea multe secrete de ascuns.

*

— Deci ce vrei tu cu adevărat, Eva?, întrebă Adam , privind ceasul din buzunarul hainei. Era trecut de ora trei dimineața, iar afară, în beznă, ei continuau să se miște. Câteva mile și ajungeau acasă, însă femeia nu știa sub niciun chip la care casă dăduse el instrucțiuni ca trăsura cu doamna să fie dusă.

— Ce vreau eu?, întrebă aceasta, care se trezise atunci când Adam intrase în trăsură, istovit. Milly se scuză și ieși, roșie la față. Contele părea să nu aibă nicio rușine față de personal, ceea ce o sâcâia. Toți oamenii aceia știau exact ceea ce făcuseră ei în „așternuturi" și intuiau probabil subiectul de conversație recent. Vreau să mă așez într-un pat moale, domnule, asta vreau!

A doua parte a călătoriei i se păruse extrem de greu de suportat. Călărise aproximativ o oră, înnebunită de spațiul strâmt, dar din cauza operației recente reușisese doar să-i încetinească. Intrase singură înapoi în trăsură, bolborosind și primind ofranda contelui: un coșuleț cu prăjiturele gătite de doamna Stanford. Își mângâie abdomenul, căci tăietura părea că o ustura și se încruntă. Nu înțelegea deloc întrebarea lui Adam, iar fantoma lui Meredith părea că stătea chiar lângă ea, șoptindu-i din nou și din nou că el o va iubi mereu numai pe ea. Groaznică imaginație!

Se cutremură sub privirile atente ale bărbatului. Arăta ca un animal de pradă gata să o sfâșie, un gând pe cât de atrăgător, pe atât de respingător: Adam îi dovedise destule în arta plăcerilor interizse, încât acestea să nu o atragă defel.

— Să nu sari pe mine, oftă. Nu cred că mă simt foarte bine...

— Te ustură operația, nu? Femeia aprobă și imediat se trezi cu brațele acestuia ridicând-o și așezând-o de-a curmezișul în poala sa și pe întreaga banchetă. Călătoria asta nu-ți priește, Eva, nu după atât de puțin timp în care...

— Dacă intră cineva...

— Ne vor vedea îmbrățișați. E chiar comun să se întâmpla asta, ții minte?

— Nu, nu țin minte!, făcu femeia. E rușinos...

Adam râse.

— Să ajungem noi și îți scot eu rușinea asta!

Se cutremură, cuprinsă de un instinct primar. Corpul ei știa că era bine; noaptea nunții i-o dovedise, dar înafară de acele momente efemere, Eva nu mai experimentase plăcerea. Ca femeie căstorită se putea caracteriza drept neexperimentată.

— În primul rând, spuse, așezându-și capul pe umărul lui, aș vrea să îmi vorbești mai mult.

— Așa..., își dezvălui acesta colții. Te ascult, Eva.

— Doar pentru că stau cu tine, acum, nu înseamă că te-am și iertat, Adam. Adevărul e că suntem soți, dar nu te cunosc deloc.

— Cum așa?, întrebă el și îi atinse lasciv șoldul.

— Îți cunosc atingerea, răspunse cu gura uscată Eva. Nu asta este totul într-o căsnicie, Adam...

Acesta își apăsă ferm mâna pe spatele ei și îi privi profilu somnoros. Călătoriseră mult și ar fi trebuit să se oprească, dar contele nu voia să îi dea satisfacția de a se mai certa cu el sau, și mai rău, de a fugi de el, într-o zonă atât de periculoasă. Bineînțeles că trebuia să grăbească lucrurile, întrucât Adam știa care avea să fie reacția Evei atunci când va afla că nu ajunsese acolo unde își dorise cu adevărat. Nu, nu se prefăcea, se consolă cu gândul. Ținând-o așa, în brațele sale, simțea că exista mai mult decât atracția fizică, de moment, chiar dacă aceasta nu contenea să intervină în unghiul dintre ei. Tocmai firicelul care i se infiltra din piept în vintre îl făcea să se întrebe de ce tocmai Eva, când știa și singur că preferase dintotdeauna voluptățile, nu slăbănoagele comune.

— Te rog să mă ierți la capitolul ăsta, adăugă, ridicându-și capul. Nu am avut deloc un model în familie.

— Mm... Mama ta chiar mă urăște, să știi...

— Mama urăște pe toată lumea, Eva. Este o poveste complicată pe care ți-o voi spune altădată.

— La fel de complicată ca cea cu Meredith?

— Să spunem doar că ai mei au predispoziția scandalului. Suntem eminamente melodramatici, își ridică sprâncenele.

Capul Evei începu să se bălăngăne, iar câteva secunde mai târziu, când îi inspectă ochii, Adam concise că avea pleoapele lăsate peste ochi.

— La asta ne asemănăm foarte bine, își trecu tandru mâna prin părul ei. La familie. Diferența e că la tine lucrurile au ieșit la iveală, pe când la mine mama a ținut totul secret cu o mână de fier. Și poate că așa ar trebui să rămână... Poate că nici nu ar fi trebuit să îți vorbesc de Meredith, continuă să se adrese Evei, chiar dacă privea drept în față, cu ochii închiși. Ea e moartă – noi atât de vii! Mda... secretele ar trebui să rămână secrete.

Îi cuprinse umărul și o strânse mai tare la piept. Atunci, cu capul încă lăsat, Eva șopti:

— Secretele ne ucid, Adam...

Bărbatul încremeni, apoi se relaxă, realizând că își deschisese sufletul în fața ei. Când se uită pentru a doua oară la ea, Eva era adânc cufundată în vise.

*

Ținutul contelui era vast, cu câmpii verzi, culturi bogate și, pe ici, pe colo, fabrici deja construite, mici, care nu acaparau cu nimic minunatul orizont.

Clima era blândă în această perioadă a anului, așa că, atunci când observă roșcatul ridicându-se mândru pe cer, Adam zâmbi. Îi lipsise să fie acasă. Prin casă nu se referea deloc la locuința sa, ci mai degrabă la holdele bogate, oamenii, care își ridicau capul și îi zâmbeau veseli, femei, bătrâni și bărbați alături de copii. Cei din urmă, se luară după trăsura contelui, aclamând vioi întoarcerea acestuia în ținut.

Știa că o duseseră rău cu Victoria, mai ales că administratorul lui, domnul Higgins, nu avea nicio putere în fața văduvei.

Era neobișnuit ca în plin Sezon londonez stăpânul să își petreacă primăvară pe moșie, dar nu cu ocazia nunții sale. Era un prilej potrivit și pentru a sta toată ziua în pat, cu tânăra lui mireasă. Asta dacă nu ar fi reflectat la cuvintele ei. Din câte putea să conștientizeze și singur, nu fusese deloc un soț bun, iar Adam nu-i dorea deloc răul Evei. Tot ceea ce dorea el era să-și uite trecutul.

Compania Evei nu îl ajuta deloc, asta pentru că Eva îi amintea de dragoste.

Își închise ochii și o mișcă încetișor, atunci când trăsura se opri. Era ora cinci, dar în ciuda somnolenței, când ieși din trăsură Adam inhală avid aerul. Acesta era locul tuturor decepțiilor sale. Zâmbi, căci, întrocându-și privirea spre interiorul trăsurii, acolo unde Eva se ridica buimăcită, se convinse singur că acesta era singurul mod de a purifica amintirile deloc glorioase de pe aceste câmpuri. Uitându-se la Eva, Adam știu că lucrurile nu vor sta la fel.

— Unde naiba sunt?, întrebă aceasta, făcându-l pe Petter să-și mărească șocat ochii.

Contele izbucni într-un râs puternic, încât păsările vioi țâșniră din pomii înfloriți din fața conacului. Nici nu se așteptase la o altă reacție decât la asta.

— Ești acasă, draga mea. Acolo unde aparții, mușcă din cuvinte, pentru a-i reaminti că nu era nicio cale de a fugi de el. Acasă în Castlebythe, își îndreptă spatele și păși în apropierea ușii, o femeie micuță deschizându-i imediat, îmbujorată.

*

Mușcă înnebunit din trabuc, trăgând cu sete un ultim fum. Liam nu mai fumase de ceva timp, iar regăsirea gustului tare îi umplea gura cu o plăcere inimaginabilă.

— Și care este urgența, Carerrsham, încât ești nevoit să pleci?, îl întrebă Grovestone, privind atent caii, pregătiți să execute ordinele stăpânilor. Nu vrei să încerci să o recucerești pe lady Lucy?

— Pff!, pufni acesta, strângând din parapet. Doamna despre care vorbșeti dumneata, Grovestone, se descurcă foarte bine și fără mine.

— Deci e adevărat!, sclipiră ochii tânărului medic. O luai doar pentru averea ei!

— Da, băiete, da!, exclamă asudat Liam. Își duse mâna la buzunarul de la vestă și scoase o batistă de mult încercată, din cauza petelor. Ce, nu așa se face mereu?

Grovestone dădu dezaprobator din cap. De lângă tânărul medic, Queensberry își privea armăsarul negru, pufăind nervos. Avea să fie asta victoria lui Storm, bineînțeles! Ducele era recunoscut pentru caii de rasă pe care îi creștea, parcă veniți din altă lume, îndeosebi din expedițiile sale în Americi.

Totuși, conversația dintre tânărul practicant și Carrersham îi atrase atenția, întrucât Adam se arătase dezamăgit de faptul că nu putuse, din cauza circumstanțelor, să participe la licitația baronului. Iar acum, i se părea dubios că Liam își grăbea într-atât plecare, încât rata singura șansă de a pune mâna pe o moștenitoare. Își înclină capul spre Liam, trecând de chipul comun al medicului, și îl întrebă:

— Pleci chiar azi, Carrersham?

Inițial nu vru să îi răspundă, dar apoi dădu aprobator din cap. Hmm...

— Nu, domnule!, sări Grovestone. Femeia trebuie venerată, ridicată la rangul de regină a inimii soțului său și...

Ducele își dădu ochii peste cap. Atât de multe cuvinte pompoase din gura unui tinerel, care habar nu avea ce era aia viața și cât de asemănătoare putea fi ea cu o femeie. Ușuratică, perturbantă și înșelătoare... Da, viața...

— Ai vreun motiv?, se interesă în continuare.

— Niște afaceri urgente.

— Bine, domnule, dar de câteva zile am auzit că nu ai mai ieșit deloc și vinzi toate lucrurile din casă. Atât de rău stai, Liam?, întrebă cu un zâmbet pe buze.

— Mă refac, chiar, mușcă celălalt. Lucy mi-a provocat o durerea prea mare ca să...

— Lucy..., medită ducele, căci fata își dovedise comportamentul trivial în urmă cu o seară, la petrecerea îndoielnică a unei văduve vesele. Cred că vom cădea aici de acord că domnișoara Lucy nu este completată de trăsăturile cu care a apărut în Londra.

— Ei, dar cine a stricat-o, dacă nu chiar Eva Cross!, începu Liam să tremure, iar fața i se acri și mai tare.

— Nu îți permit să vorbești astfel despre soția celui mai bun prieten al meu, Carrersham, ridică ducele din sprâncene. Te asigur că, pe lângă Lucy, contesa are un comportament ireproșabil.

Baronul râse sardonic, aruncând grețos trabucul pe jos.

— Dar poate că Domnia Ta și Lucy ați face casă bună împreună, dat fiind comportamentul asemănător. Sau o preferi pe..., își împunse obrazul din interior cu limba, contesă?

Ducele își dezveli colții, într-un zâmbet care nu-l impresionă deloc pe Grovestone, chiar dacă îi aminti de cărțile sale de istorie și de picturile oribile, de-a dreptul demonice, cu apașii din Americi. Nu era impresionabil, era de temut.

— Propun să ne limităm la politețuri, dacă nu putem să fim respectuoși!, adăugă Grovestone, ridicând ambele palme. Mai întâi însuși contele se interesează de tine, Carrersham, iar acum dumneata, domnule, îl agasezi cu acest interogatoriu. Toată lumea e de la Scotland Yard aici?

Atenția lui Liam fu atrasă de cuvintele filfizonului.

— S-a interesat Adam de mine?

— Alaltăieri, dacă nu mă înșel, oftă acesta. Brusc, medicul pierdu și minima atenție a baronului, așa că se supără. Vorbeam de femeie aici! Ei!, se enervă. Ei, ei, ei!, izbucni.

Baronul plecă tiptil, înnebunit de gândul că trebuia să fugă cât mai rapid, până ce contele nu punea mâna pe el. Ducele, încă în lojă, privi lung spre cel despre care Adam îi vorbise, la Grovestone. Băiețelul acesta frustrat, care credea că știe ce e aia existența să fie soțul lui Lilith? Ce mai pereche dată naibii!, zâmbi și reveni la cursa lui, acolo unde Storm mai avea câțiva kilometrii și câștiga lejer. Nu înțelegea de ce oamenii se mai chinuiau să lupte împotriva lui. Toate pariurile aveau să fie veșnic câștigate de duce.

— Și vezi victoria aia, Grovestone?, nu se putu abține. Este pentru că Storm nu e o iapă.

Își ridică pălăria și coborî pentru a-și felicita campionul. Ajuns acasă, măzgăli o scrisoare către conte, menționând mai întâi fabulații despre cât de sănătoasă era Lilith. Penița i se opri pe ultimul „i" și se încruntă. De ce îi lăsase ideea uniunii cu Grovestone un gust atât de amar, de parcă el fumase, nu baronul?

Finaliză scrisoare și se gândi că, înt-adevăr, el putea să accepte cu mare drag favorurile lui Lucy. Dacă fata dorea să guste din plăcerile vieții, el, ca bărbat experimentat, era obligat să îi arate totul, de la A la Z.

2614 cuvinte